01_cerc stiintific

photo

Feedback cerc 19.11 și (parțial) 21.11.2014

Feedback-ul cuprinde idei referitoare la toată întâlnirea de miercuri și la prima parte a întâlnirii de vineri.

Întâlnirea în ansamblu

Ambele întâlniri de săptămâna aceasta au fost deosebite. Pe de o parte, introducerile domnului profesor au avut un impact puternic asupra noastră și le consider unele dintre cele mai reușite expuneri la care am participat până acum în cadrul cercului. Pe de altă parte, am avut ocazia de a prezenta pentru prima oară la cerc, motiv pentru care întâlnirile au avut o semnificație mai specială pentru mine.
Un alt aspect pozitiv, pe care nu l-am mai întâlnit până acum, a fost acela că toate prezentările au avut aceeași temă (virusuri, vaccinuri). Subiectele acestea sunt foarte importante și e bine că le-am abordat laolaltă și au oferit un caracter unitar întregii întâlniri. Mi-ar plăcea să mai fie astfel de întâlniri tematice din când în când. Poate este un pic mai greu de găsit o temă destul de generală și ofertantă, dar merită încercat. Cred că am rămâne cu mai multe informații legate de tema respectivă și am putea face corelații și comparații „în direct”.
Deși întâlnirea de miercuri a durat 2 ore și jumătate, mi s-a părut că timpul a trecut mai repede. Nu m-a deranjat faptul că am depășit 2 ore, ci a fost un mod plăcut de a ne deconecta de la învățatul pentru teste.

1. Introducere – M.I.Popa

Așa cum am spus și mai sus, această parte mi-a plăcut foarte mult. Mi s-a părut extrem de potrivit citatul din Joseph Joubert, pentru că mi se pare că rezumă foarte bine atitudinea domnului profesor față de noi.
Povestea căderii comunismului și valul de optimism generat, acea scurtă „rație de libertate” până pe 23 ianuarie 1990 și evenimentele care au urmat, povestite din perspectiva domnului profesor m-au impresionat mult mai mult decât dacă faptele ar fi fost pur și simplu relatate. Îmi place acest mod de a prezenta lucrurile, deoarece creează o atmosferă caldă. Din această poveste am învățat mai multe lucruri:
- Nu trebuie să ne facem speranțe prea înalte, fără a avea suficiente dovezi că se pot realiza. Cred că o mică doza de scepticism nu strică niciodată atunci când avem de a face cu ceva nou, despre care nu știm încă mare lucru și că impresiile corecte se pot forma numai pe măsura ce timpul trece și aduce schimbări. Așa cum căderea comunismului a adus speranțe mari tinerilor din acea perioadă, așa poate și situația actuală din România să ne entuziasmeze prematur. Trebuie să ne consultăm cu oamenii cu mai multă experiență decât noi și să fim realiști.
- Natura unor oameni este foarte înșelătoare și ne putem trezi că își schimbă părerile de la o zi la alta din lașitate sau frică. Exact așa s-a întâmplat și cu parlamentarii care au respins acum câteva zile, după atâtea amânări, legea amnistiei. Și mai incredibil e exemplul dat vineri, cu părerile „condiționat schimbătoare” ale unui jurnalist...
- Ceea ce s-a întâmplat în timpul revoluției sau în timpul mineriadelor este greu de descris sau de calificat. Faptul că cineva a putut concepe ceva atât de violent mi s-a părut mereu incredibil, însă nu am mai văzut până acum poze cu tineri omorâți sau cu tancuri care mergeau cu 60 km/h prin Piața Universității și striveau oamenii în calea lor. Faptul că într-o perioadă în care se puteau pune bazele unei dezvoltări mult mai bune a țării s-au putut întâmpla lucuri atât de odioase m-a făcut să mă întreb: de ce? Doar ca să ajungă cineva la putere sau să facă rău din principiu? Putem doar să sperăm că vom putea repara stricăciunile care s-au făcut de la revoluție până acum (un exemplu încurajator este „Revoluția periuțelor de dinți”).
- Mentalitatea românilor este afectată și supusă constant manipulării din partea mass-media. Nu trebuie să-i învinuim pe cei care se lasă convinși de oameni rău-intenționați, însă putem să încercăm să le explicăm cum stau lucurile. Singurii vinovați sunt cei cu rea-voință, care fac și spun diverse lucruri în detrimentul celor care îi ascultă și, implicit, în detrimentul țării.
Am citit proclamația de la Timișoara și concluzia mea e ca acele cerințe sunt aproape la fel de actuale și astăzi. M-a impresionat în special punctul III, care demonstrează un deosebit respect pentru cei care au murit sau au fost arestați în urma manifestațiilor, respect pe care fiecare român trebuie să-l aibă pentru toți cei care au murit în evenimentelor din ’89-’90.
Pozele prezentate au avut și ele mesaje puternice. Pozele cu oamenii care stăteau la coadă ca să voteze în străinătate sau cu tinerii care au străbătut Canada ca să le vorbească românilor despre vot sunt exemple pozitive, modele demne de urmat în ceea ce privește dorința actualei generații de a aduce o schimbare. Poza cu mașina parcată în mijlocul străzii și în fața garajului este la polul opus: un exemplu negativ, care se cere corectat. Pozele cu închisoarea din Râmnicu Sărat demonstrează din nou răutatea unor oameni. Trebuie să învățăm să sesizăm relele intenții ale celor care creează simboluri nepotrivite și să respingem reclame ca cea legată de Black Friday. Pe scurt, să nu fim fraieri!
Trebuie să fim atenți cu lucurile cu care lucrăm, să avem mereu mai multe planuri de back-up, ca să nu ne pierdem munca.
Vineri am văzut mesajul trimis de domnul profesor către Consiliul European, referitor la organizarea alegerilor în diferite țări. Din el am învățat că dacă ar fi fost mai multe atfel de mesaje, poate că răspunsurile nu ar fi fost date într-un limbaj de lemn. Prin extrapolare, foarte multe lucruri se pot realiza dacă mai mulți oameni își unesc forțele.
Deși am asistat de două ori la introducere, nu m-am plictisit. Au fost lucruri care s-au repetat, dar nu m-au deranjat să le mai aud o dată și au fost și lucruri noi, pe care le-am ascultat cu interes. Au fost unele poze și lucruri, pe care, chiar dacă le mai văzusem/auzisem, m-au marcat la fel de tare cum au făcut-o prima oară.
Referitor la durată, am apreciat faptul că am fost anunțați ca durează „o sumedenie de minute” și nu m-ar deranja ca și la viitoarele întâlniri să mai fie astfel de mesaje ale domnului profesor. Nefiind vorba despre o prezentare strict legată de o temă medicală/caz clinic/poza zilei, e mai greu să fie o durată fixă, pentru că pot apărea spontan idei sau sfaturi care merită să fie spuse.
În final, trebuie să rămânem cu vorbele lui Corneliu Coposu bine întipărite în minte: „Negociem orice, dar nu negociem principii”, mai ales fiidncă că au fost spuse de un om care a suferit direct de pe urma comunismului, a fost închis timp de 15 ani și nu s-a abătut niciodată de la principiile sale.

2. Un istoric interesant
Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să prezint de două ori. M-am simțit mai încrezătoare a doua oară și am avut mai puține emoții. Dacă sunt colegi care citesc feedback-ul meu, îi rog pe această cale să detalieze mai mult aspectele pozitive și negative și oportunitățile de îmbunătățire. Acum, când aștept reacțiile celor din audiență, îmi dau cu adevărat seama de importanța unui feedback bun și ar trebui ca mult mai mulți colegi să susțină prezentări, ca să se convingă de acest lucru.

3. Primul film al zilei
Aspecte pozitive:
- Ne-a atras atenția ca pojarul nu este o boală inofensivă, putând duce la spitalizare si chiar la moarte.
- Ne-a adus la cunoștință faptul că există 5 milioane de copii nevaccinați în UE și că ar trebui ca țările să colaboreze pentru a reuși să vaccineze 95% din populație până în 2015.
- Este bine că a apărut comparația cu SUA, unde nu au mai fost cazuri din 2002, tocmai datorită unor campanii eficiente de vaccinare. Puterea exemplului este mereu un factor care convinge.
Aspecte negative
- Nu prea mi-a plăcut forma de prezentare, cu toate acele bucle, desene și scrisuri. Mi s-a părut un pic amețitoare.
- Importanța vaccinării și îndemnul la vaccinare puteau fi mai bine punctate și, eventual, însoțite de imagini cu ce înseamna formele grave ale bolii (nu ca să explice simptomele, ci ca să alarmeze oamenii).
Durata: pentru scopul filmulețului, a fost potrivită.
Mi-a plăcut ideea de feedback în direct și propun să mai facem acest exercițiu. E bine că am început cu ceva simplu și ar fi bine ca pe viitor să trecem la feedback-ul unor prezentări mai lungi.

4. Fotografia săptămânii – M.I.Popa
Prezentarea a fost făcută în modul în care ne-am obișnuit deja. Domnul profesor a încurajat dialogul cu noi, ca să decodificăm fotografia, lucru pe care l-am făcut ușor, amintindu-ne de data trecută termenii cheie. A fost interesant să vedem cum arată și palatul moale în caz de rubeolă. S-a văzut faptul că am mai acumulat experiență și curaj în a spune ce vedem.
S-a văzut încă o dată că prezentarea Mădălinei de data trecută („O patologie cutanată”) a fost bine-venită la acel moment, pentru că ne-a învățat câteva cuvinte importante, extrem de folositoare în astfel de exerciții.
Durata – potrivită.

5. Ebola – Andreea Tănase (prezentare și filmuleț)
Aspecte pozitive:
- A explicat diferența dintre pandemie si epidemie, a prezentat câteva date importante și interesante despre virus, cum ar fi faptul că s-ar fi putut răspândi de la lilieci.
- Mi-a plăcut că prezentarea a fost axată pe desființarea sau acceptarea celor 3 mituri. Acest lucru a favorizat dialogul și mi s-a părut foarte original.
Aspecte negative: Legat de modul de prezentare, singurul aspect negativ pe care l-am remarcat a fost acela că Andreea ținea microfonul prea aproape.
Durata: S-a încadrat foarte bine în timpul alocat.
Oportunități de îmbunătățire: S-a discutat și despre faptul că ficatul este afectat, drept urmare nu se mai sintetizează factorii de coagulare și de aceea apar hemoragii. Acest lucru mi se pare important și ar fi trebuit punctat la un moment dat în slide-uri.
Mesaj: oamenii realizează prea târziu că sunt infectați cu virusul, pentru că primele simptome sunt asemănătoare cu ale răcelii. Dacă știm că ne aflăm într-o zonă cu risc crescut de infecție cu un anumit virus, nu trebuie să trecem cu vederea niciun simptom și să acționăm cât mai repede.
Filmul a fost interesant, pentru că am văzut lucruri „de la fața locului”. Este important ca organizații precum CDC să trimită oameni acolo, pentru a preveni apariția de noi cazuri, prin metoda „Contact tracing”. Aceasta presupune meticulozitate, atenție și colaborare.

6. Un caz clinic – Mihaela Huhu (prezentare și filmuleț)
Aspecte pozitive:
- Mi-a plăcut ideea de axă a timpului care aduna atât evoluția simptomelor, cât și succesiunea evenimentelor (internare, externare, analize, primirea rezultatelor) și medicamentul folosit.
- Noțiunile au fost bine explicate, imaginile alese au fost sugestive (de exemplu, imaginile cu aspectul bacteriei, ilustrația cu efectul ei asupra cililor mucoasei respiratorii).
- Ultimul slide, cu informații de luat acasă a fost o idee bună; rezumă ideile principale și conține link-ul unde putem vedea cazul.
- Per total, a fost o prezentare profesionistă si didactică.
Aspecte negative: Cred că filmulețul a durat cam mult. A fost util că am văzut cum arată un acces de tuse, dar dacă ar fi fost mai scurt, nu cred că am fi început să râdem.
Mesaj: Încă o dată, s-a pus accent pe importanța vaccinării în prevenirea unor boli grave, ca tusa convulsivă, care am văzut că poate duce și la moarte. Am învățat că Bordetella pertussis se cultivă pe un mediu special (Bordet Gengou), am înțeles cum acționează bacteria și toxina pertussis.
Durata: potrivită.

7. Sfaturi despre sănătate
Mi s-au părut foarte utile sfaturile despre cum să ne trezim, cum să ne relaxăm în timpul zilei și cum să adormim. Trebuie să ne creăm de acum obiceiuri sănătoase și să învățăm să folosim corect timpul de care dispunem. Putem să mărim timpul alocat învățatului, însă trebuie să găsim metode pentru a compensa eventualele ore de somn în minus. Metodele pe care le-am aflat par utile și o să le încerc. Deja am pus în aplicare sfaturile referitoare la trezire și la îngrijirea ochilor. Mi-ar plăcea să mai fie discuții asemănătoare, nu numai despre sănătate, dar și despre metode eficiente pentru învățat; fiecare din noi să își prezinte ideile și să învățăm unii de la alții.

Ioana Andreea Ghiță,
Anul II, seria III, grupa 25

photo

Feedback : 21.11.2014

1. Intreaga intalnire :

Aceasta a treia intalnire mi s-a parut cea mai buna de pana acum pentru ca deja a inceput sa se observe progresul tuturor: atmosfera a fost mult mai degajata, mai multe persoane au avut curajul sa raspunda si sa intrebe, prezentarile au decurs mai natural. Desi intalnirea s-a prelungit cu cel putin o ora, timpul a parut ca zboara, nu a fost deloc obositor ( un factor ar putea sa fie totusi faptul ca vinerea este o zi libera pentru mine,spre deosebire de miercurea cand ramaneam la cerc dupa 7 ore de facultate ). Mi-a placut faptul ca si dumneavoastra v-ati ’’deschis’’ mai mult fata de noi, povestindu-ne cateva intamplari din studentie.

2. Mesajul de deschidere, mesajele transmise :

Am apreciat enorm lectia de istorie a comunismului in Romania. Mi-a placut mai ales faptul ca ne-ati facut sa vedem prin ochii dumneavoastra intamplarile de atunci : asa cum ne-ati spus, nici nu ne putem inchipui cum a fost cu adevarat ( m-a impresionat mai ales partea in care ne-ati spus cum obisnuiati sa invatati invelit,cu caciula, bloc de desen pe cap si la lumina opaitului ).
De asemenea, discutia despre situatia politica actuala si despre schimbarile din ultimele zile a fost binevenita ( in special indemnul de a avea grija la asa-zisele regrete si laude ale diversilor oameni de presa, laude ce sunt determinate,normal, de frica )

3. Primul vaccin :

Prezentare foarte reusita. Desi Ioana este studenta in anul 2, mi s-a parut ca stapanea bine notiunile pe care a vrut sa ni le prezinte, am retinut lucrurile pe care nu le stiam despre vaccin, diferentele dintre variola umana si variola vacilor. Mesajul a fost concis, nu s-a pierdut in detalii inutile, s-a incadrat in perioada de timp alocata.

4. Primul film al zilei :
Ideea cu alocarea de filmulete fiecarei prezentari a fost buna, a trezit interesul studentilor, reusind totodata sa ne faca sa retinem informatii pe care poate nu le-am fi retinut altfel. Desi filmuletul s-a bazat mai multe pe numere, procente, nu mi s-a parut obositor, durata de aproximativ 2 minute fiind potrivita. Putin obositoare mi s-au parut buclele,dar nu atat incat sa ma faca sa imi pierd interesul. Am ramas cu ideea ca fiecare tara trebuie sa ajunga la un procent de 95 % de vaccinati, ca 1/5 din persoanele ce sufera de rujeola ajung la spital, ca boala are o rata de mortalitate de 1/1000. Dupa cum s-a mentionat la cerc, mi-ar fi placut sa fie tradus pentru a putea fi accesibil unui numar mai mare de persoane.

5. Fotografia saptamanii :

Aici am observat cel mai mare progres. Nu numai ca aproape toata lumea isi amintea notiunile de macula/papula/pustula,dar multi au ridicat mana, s-au implicat. Mi-a placut ca am putut observa maculele nu numai la nivelul abdomenului, ci si la nivelul palatului moale. De asemenea, am adaugat 2 cuvinte noi in vocabularul medical: exanteme, enanteme. Din punct de vedere al duratei, mi s-a parut potrivita, totul a decurs natural, fara dificultati.

6. Sfaturi medicale :

Probabil ca aceasta a fost sectiunea mea preferata. Intotdeauna imi propun sa nu mai fac nopti albe inainte de examene, niciodata nu reusesc.. Am apreciat atat discutia despre modalitati de crestere a timpului pentru invatat cat si pe cea de modalitati de relaxare a corpului. Mi-a placut ca ati pus accent pe faptul ca trebuie sa avem grija de noi, de vederea noastra pentru ca ne asteapta un drum lung. Uitam adesea sa ne amintim de scopul final pe care il avem si anume sa devenim cei mai buni medici care putem deveni..Uitam,de asemenea, ca pentru asta avem nevoie de odihna, de momente de relaxare ( e destul de greu sa iti amintesti asta atunci cand realizezi ca saptamana viitoare ai 3 teste pentru care nu ai invatat inca sau un examen la o materie la care mai ’’scartai’’ inca ). De aceea, astfel de discutii cu dumneavoastra nu pot decat sa ajute.
Inca un lucru pe care-l apreciez la dumneavoastra: indemnul la credinta, la alegerea de modele pozitive.

7. Un caz clinic :

O prezentare buna, cunostinte importante cu care cred ca au ramas toti cei prezenti ( ce este astmul, diferenta dintre dispnee si astenie, informatii despre B. Pertussis ). Dupa cum a spus si Mihaela, nu cred ca vom mai uita vreodata cum se manifesta tusea convulsiva. Filmuletul a fost, astfel, foarte potrivit. De asemenea, mi-a placut faptul ca am revenit la importanta vaccinului, afland la sfarsitul prezentarii ca pacientul nu fusese vaccinat.

8. Ebola: epidemie/ pandemie ?

Informatii relevante despre o epidemie ( inca ) ce starneste ingrijorari la nivel mondial. Am aflat despre corelatia posibila cu liliecii, lucru despre care nu mai auzisem . O idee foarte buna mi s-au parut cele 3 intrebari : nu ne-au dat informatii numai despre Ebola,ci si despre virusuri si vaccin in general ( faptul ca virusul poate ramane dormant, ca perioada de incubatie e de 21 de zile ). Per total, o prezentare buna ce s-a incadrat in timp si a atras atentia tuturor.

9. Al doilea film al zilei :

Al doilea film al zilei, desi nu mi s-a parut la fel de bun/interesant ca primul ( poate pentru ca am tot vazut filmulete asemanatoare despre Ebola ), a reusit sa transmita importanta contact tracing-ului. Durata a fost potrivita.

 

         Avram Cristina

     an 2, seria 7, grupa 62

photo

Feedback cerc microbiologie - 19.11.2014

Bună dimineața!

1. Întâlnirea în ansamblu:
Modul de desfășurare a cercului în această săptămână a fost și mai plăcut ca înainte. Mă bucur că s-au atins toate punctele importante și că domnul profesor a discutat despre tot ce a crezut că este nevoie să discute. Prezentările au fost interesante, indiferent de subiectul tratat și regret nespus că nu se va mai susține niciun cerc până în luna martie. Mă bucur că vom mai avea totuși ocazia să aflăm informații la curs și la lucrările practice (cei ce facem parte din seriile, eventual grupele domnului dr. Mircea Popa).

2. Diferitele prezentări făcute:

1) Introducerea:
Mesajul de introducere mi-a dat într-un punct fiori. Consider că trebuie să ne știm istoria și este important să o știm cât mai bine pe cea apropiată de noi, pentru că simțim în mod direct efectele celor ce s-au întâmplat cu ani în urmă; prezentul este puternic influențat de ceea ce s-a petrecut în ultimii 25 de ani. Apreciez faptul că domnul profesor ne-a povestit despre lucruri prin care noi nu am trecut însă, fiind născuți în anii '90. Nu trebuie să uităm sacrificiile făcute de cei de atunci pentru ca nouă să ne fie mai bine, deși majoritatea populației a uitat sau este nepăsătoare, fie datorită neinformării, fie datorită gândirii reduse sau lipsei de interes. Sper să ajung la cimitirul eroilor cât de curând.
Având în vedere faptul că tocmai s-au desfășurat alegerile pentru președintele țării, este bine că s-au adus în discuție chestiuni politice - votul în sine, problemele din diaspora, schimbările la care sperăm. Oricum, pentru ca noi să facem ceva, trebuie în primul rând să fim informați de către persoane ce știu mai multe - ca să ne mobilizăm trebuie să știm clar și corect pentru ce ne mobilizăm, împotriva cui luptăm, ce drepturi și obligații avem și care sunt încălcate.
Cred că o problemă majoră este interesul personal, egoismul; din păcate abia după 25 de ani părem a ne comporta ca un popor, ca o societate de sine stătătoare și chiar și așa, nu indeajuns - unii se gândesc că vor mai duce o viață bună X ani pentru CĂ (...) Trebuie să ne gândim la urmașii noștri, la semenii noștri, la țară. În plus, ideea că mergem pe principiul „a trecut și asta” chiar m-a pus pe gânduri.
În legătură cu faptul că domnul profesor depune anumite eforturi și transmite anumite mesaje, așa cum i-am spus și dumnealui, deși nu primește destul de mult feedback, deși unora pare a nu le păsa, există și cei cărora le pasă și care apreciază.
Cât despre proiectele noastre și activități, eu voi încerca să mai transmit câte un e-mail, eventual cu imagini atașate.

2) Scurtă poveste medicală (un vaccin) - Ioana Andreea Ghiță, anul II
Vreau să o felicit pe Ioana pentru prezentarea ei, a fost un subiect interesant, util, iar prezentarea a fost făcută coerent și cu îndeajuns de multe explicații încât, după cum s-a observat, nu au existat prea multe întrebări. Pentru mine a fost vorba despre niște date noi, binevenite. Am fost suprins de sacrificiile pe care le-au făcut oamenii (precum Edward Jenner) pentru știință, pentru medicină și pentru viitor.

3) Primul film al zilei
Primul film al zilei, despre combaterea rujeolei, a fost deosebit și original prin modul de prezentare. Așa cum s-a discutat, nu ar fi un lucru rău ca astfel de filmulețe să fie traduse (subtitrate), pentru ca informația să fie înțeleasă clar.

4) Poza zilei – MI Popa
Deși poza zilei a adus în discuție o boală pe care probabil mulți din cei prezenți au și avut-o - rubeola, faptul că nimeni nu a pus diagnosticul de la început a fost destul de util pentru a ne antrena capacitatea de a descrie - erupție tegumentară, extinsă și la nivelul palatului moale. Am avut ocazia să folosim termeni învățați în cadrul întâlnirilor anterioare și să învățăm termeni noi.

5) 6) Despre Ebola - Andreea Tănase, anul V; Al doilea film al zilei
Deși Ebola este un subiect discutat la momentul actual, chiar îmi doream să văd o prezentare a lucrurilor esențiale ce trebuie cunoscute despre această boală (semne și simptome, modul în care este influențat organismul din punctul de vedere al anticorpilor și coagulării etc). Ideea de „Epidemie sau Pandemie?” a fost utilă pentru a face corect diferența dintre termeni, așa cum s-a mai întâmplat și la alte prezentări.

7) Sfaturile zilei:
Sfaturile cu privire la somn și odihnă cred că ne vor fi de mare ajutor (atâta vreme cât le aplicăm). Am apreciat faptul că domnul dr. Alexandru Muntean a venit în completarea datelor despre „Cum să ne trezim” cu date despre „Cum să adormim”. Am remarcat că zgomotul de fundal și stimulii neplăcuți din exterior au un efect negativ asupra odihnei și că exercițiile de dimineață „ne fac ziua mai bună”.

8) 9) Al treilea film(uleț) al zilei; Un caz clinic - Mihaela Huhu, anul IV
Faptul că Mihaela deja a venit cu o nouă prezentare este de remarcat. Afecțiunea adusă în discuție, astmul, este destul de comună (probabil mulți dintre noi cunoaștem pe cineva ce suferă de astm). Am aflat, mulțumită filmulețului, cum se manifestă o tuse convulsivă și date noi despre B. pertussis.

10) Discutii de final, vaccinuri, vaccinări
Încă o dată domnul profesor ne-a îndemnat să verificăm dacă suntem vaccinați, apreciez interesul său - eu am verificat fișa și am toate vaccinurile făcute la timp. Sfatul cu privire la a nu ne epuiza, a nu face mai mult decât ne stă în putință este de luat în seamă deoarece nu ne putem permite să ne slăbim organismul atât de devreme, pentru că avem un drum lung și dificil de urmat.

Mi-a plăcut că s-a discutat despre multe lucruri, dar și că s-a pus accent pe ideea de vaccin și vaccinare despre care putem spune că suntem obligați să știm.

Chelaru Edgar-Costin
Anul 2, Seria 3, Grupa 25.

photo

Feed-back 21.11.2014

1.Intreaga intalnire

As dori sa incep prin a spune ca intalnirea de astazi (21 noiembrie) a fost ,dupa parerea mea,cea mai interesanta si captivanta dintre toate.Mi s-a parut ca deja am inceput sa ma familiarizez cu unele notiuni folosite in prezentari si cred ca asta este ceva util pentru mine,cat si pentru ceilalti studenti care vin la cercul de microbiologie.Poate motivul pentru care intalnirea aceasta mi-a placut asa de mult este din cauza ca,in sfarsit,mi-am facut curaj si am ridicat mana sa raspund la o intrebare de-a Mihaelei si chiar daca nu am apucat sa raspund,m-am simtit foarte bine pentru macar am avut initiativa de a raspunde.In cadrul cercului de microbiologie am invatat ca nu trebuie sa te temi de raspunsurile pe care le dai si ca nimeni nu ar trebui sa se simta nici inferior,nici superior pentru ca,asa cum spuneti si dumneavoastra,toti suntem egali in acea incapere,pentru cele doua ore sau trei.

2.Mesajul de deschidere,mesajele transmise

Mesajele transmise au fost numeroase,dar cea mai interesanta si in acelasi timp si trista mi s-a parut discutia despre comunism si caderea acestuia.Poate pentru ca ati impartasit cu noi anumite momente grele din viata dumneavoastra de student sau poate pentru ca ne-am gandit cu totii la vremea aceea si ce a insemnat ea pentru dumneavoastra sau pentru parintii nostri,oricum toata lumea din sala era foarte atenta si cu totul absorbita de povestile pe care ni le spuneati.
Si discutia despre metodele de manipulare mi-a placut pentru ca,intr-adevar,traim intr-o lume in care televizorul si mass-media sunt cele mai rele moduri prin care suntem manipulati.Tocmai de aceea nici nu deschid televizorul.Dar,din pacate,exista internetul care este si el la fel de daunator ca si televizorul.Poate ca de acum inainte lucrurile se vor schimba in Romania,dupa cum ati spus,odata cu aceasta schimbare majora,si anume alegerea pe care romanii au facut-o pe 16 noiembrie de a alege un nou presedinte,unul mai bun.

3.Scurta poveste medicala-Ioana Ghita,anul II

A fost foarte frumos prezentata aceasta tema-“Primul vaccin”.Chiar daca Ioana este anul II,a stiut cum sa vorbeasca cu publicul,sa interactioneze cu noi si de aceea ne-a si captat atentia .Mi-a placut pentru ca a folosit si poze in care era explicata evolutia pustulelor,relatia dintre vaca si vaccin,diferentele dintre variola umana si cea a vacilor si ca nu a folosit prea multe detalii/explicatii grele de inteles.S-a incadrat in timpul acordat,iar filmuletul a fost interactiv deoarece a avut o tema importanta,si anume ca toate tarile din UE trebuie sa se uneasca pentru ca acei 5 milioane de copii sa nu ramana nevaccinati si ca pana in 2015 rujeola sa nu mai existe.Mi se pare ca durata filmuletului a fost suficienta cat sa inteleaga toata lumea ca,desi rujeola nu este cea mai primejdioasa boala virala,are o incidenta de 1/1000 de oameni si ca 1/5 oameni infectati ajung la spital.

4.Fotografia saptamanii

In cadrul acestei teme ne-ati aratat mai multe poze in care se puteau observa eruptii rosii atat in cavitatea bucala,cat si pe abdomenul unei paciente de 23 ani care prezenta o stare generala alterata si febra.La sfarsit,cand ati spus ca este rujeola,m-am gandit la filmuletul de mai devreme,cel al Ioanei si mi-am adus aminte de mesajul pe care il transmitea : 5.000.000 de copii nu sunt vaccinati impotriva rujeolei,care se poate dezvolta intr-o afectiune mult mai grava si atunci poate e deja prea tarziu pentru a se mai putea face ceva.

5.Sfaturi medicale

Mi se par foarte utile sfaturile legate de noi moduri de ‘’crestere a timpului pentru invatat ‘’ sau de relaxare a corpului in pauzele de la invatat si consider ca sunt vitale,mai ales pentru un student la medicina.Dar ce este si mai important pentru studenti este somnul.Acesta,cum ati spus si dumneavoastra,nu trebuie neglijat pentru ca lipsa acestuia poate duce la lucruri mai grave.

6.Un caz clinic-Mihaela Huhu,anul IV

A fost o prezentare foarte reusita si informativa,iar durata ei a fost de 3-5 minute,ceea ce este bine.Mihaela ne-a facut atenti la unele notiuni pe care unii din noi poate ca nu le stiam,de exemplu : ce este astmul,ce este azitromicina,diferenta dintre dispnee si astenie.Mi-a placut ca ne-a aratat un fimulet ca sa intelegem mai bine cum se manifesta tusea convulsiva provocata de Bordetella pertussis si ca ne-a vorbit la sfarsitul prezentarii si despre importanta vaccinarii deoarece acel pacient nu fusese vaccinat,ceea ce a dus la aceste complicatii.

7.Ebola-epidemie/pandemie ? – Georgiana Tanase,anul V

La inceputul acestei prezentari,Georgiana a explicat diferenta dintre epidemie si pandemie,un lucru foarte important,mai ales ca ne confruntam cu un virus care se raspandeste din ce in ce mai repede.A mentionat ca acest virus poate avea legatura cu liliecii,ceea ce nu stiam pana acum,ca acesta poate ramane dormant (in laptele matern,lichidul spermatic) si ca nu exista reinfectie cu acest virus.Ideea de a pune niste afirmatii cu privire la Ebola pentru ca noi sa ne gandim daca acestea sunt adevarate sau false a fost foarte bine-venita si inovativa.Filmuletul mi s-a parut bine structurat si usor de retinut datorita animatiilor.Si un lucru interesant aratat in filmulet a fost ‘’contact tracing ‘’-modul prin care se urmareste daca o ruda infectata cu virusul Ebola a transmis si altei persoane acest virus.Mi se pare o initiativa buna pentru urmarirea si raportatea numarului de cazuri pentru ca este important sa stim daca aceasta epidemie se va extinde si mai mult si va deveni o pandemie.

Avram Catalina-Andreea
Anul II,Seria VII,Grupa 62

photo

Feedback cerc-19.11.2014

Buna seara!

1.Intreaga intalnire
Voi incepe prin a spune ca mi-a placut intalnirea de miercurea aceasta.Impresia mea generala este ca incepem sa progresam cu pasi marunti,dar siguri: discutiile libere, prezentarile reusite, noile initiative, toate conduc catre scopul nostru final- incredere sporita in fortele proprii si consolidarea cunostiintele noastre.

2.Introducerea
Mi s-a parut extrem de interesant subiectul pe care domnul profesor l-a abordat la inceputul intalnirii noastre.Pe de o parte cred ca a fost o alegere inspirata tinand cont de contextul politic din aceste saptamani, pe de alta parte pentru ca mi se pare esential ca mesajul celor care au trait in regimul comunist sa ajunga la noile generatii.De ce? Pentru ca sunt de acord cu afirmatia domnului profesor, aceea ca fie ca ne place sa ne gandim, fie ca nu, suntem “mostenitorii” sacrificiului eroilor acestei tari.Ideea ca tineri ca si noi au murit de-a lungul istoriei pentru ca noi sa avem parte de libertate m-a facut sa realizez ca avem obligatia morala de a face o schimbare in mai bine.Aceasta schimbare consider ca incepe prin a “negocia orice, dar a nu negocia principii”.
De asemenea, apreciez ca domnul profesor a ales sa ne impartaseasca din experienta sa personala in legatura cu acest subiect si sunt de parere ca s-a stabilit o relatie mult mai apropiata in decursul acelor momente, impactul asupra noastra fiind unul mai puternic.
In final, imi propun sa ajung si eu la Cimitirul Eroilor, un gest mic pentru un sacrificiu imens.

3.Scurta poveste medicala( un vaccin)
Vreau sa o felicit pe Ioana pentru ca este prima din grupa noastra care a prezentat in cadrul cercului si consider ca prezentarea ei a fost un succes.Desi eram familiarizata cu tema prezentarii ei(vazusem un documentar pe Discovery despre povestea din spatele descoperirii primulul vaccin), mi-a facut placere sa imi aduc aminte de initiativa si de curajul pe care l-a demonstrat Edward Jenner (si-a testat teoria inclusiv pe propriul fiu) pentru a-si confirma ipoteza.Medicina nu ar fi putut sa progreseze niciodata atat de mult daca nu ar fi existat oameni dispusi sa riste pentru a-si demonstra ideile.

4.Primul film al zilei
Primul filmulet al zilei ne-a fost prezentat de domnul profesor si a continut informatii cu privire la rujeola si despre cum putem sa eliminam aceasta boala prin intermediul vaccinarii.Filmuletul mi s-a parut realizat intr-un mod inedit, extrem de atragator si cu impact asupra publicului.Mi-a placut si ideea unui “feedback live” si sunt de acord cu observatiile facute: traducerea in limba romana si gasirea unei modalitati de a-l face sa se adreseze inclusiv persoanelor cu deficiente de auz ar fi un castig( mesajul sa fie receptionat de un public mai larg).

5.Poza zilei
In ansamblul de poze prezentate a fost surprinsa o eruptie tegumentara la nivel abdominal, dar care se extinsese si la nivelul palatului moale.Am invatat termeni noi (exantem si enantem) si am folosit termeni invatati in sedintele anterioare ale cercului (macule,eritem). Diagnosticul: rubeola.

6.Despre Ebola
Prezentarea a fost binevenita in contextul de fata, cand toata omenirea este alertata de infectia cu acest virus.S-a subliniat diferenta dintre epidemie si pandemie si s-a pus accentual pe simptomele pe care le provoaca aceasta infectie.Am retinut ca in stadiile incipiente se manifesta asemanator gripei si ca de abia in stadiile finale ale infectiei se poate vorbi despre hemoragie excesiva( in ciuda informatiilor prezentate in mass-media).Mi s-a parut interesant sa aflu ca infectia nu determina producere de anticorpi si ca de fapt se produce coagulare la nivelul vaselor de calibru mic.Mai mult decat atat, consider ca cel de-al doilea flimulet al zilei, cu “contact tracing”, ne-a facut sa intelegem cat de dificil este sa identifici toate persoanele care ar putea fi infectate cu Ebola.

7.Sfaturile zilei
Nu stiu daca este o rubrica care va face parte din cadrul cercului si de acum incolo, dar am considerat-o foarte utila.Avand in vedere ca suntem studenti la Medicina si ca suntem mai tot timpul obositi, cred ca este folositor sa afli cum poti sa adormi/trezesti repede, placut si sanatos.

8.Caz clinic-Mihaela Huhu
Un plus pentru ideea Mihaelei de a prezenta inaintea ppt-lui un filmulet sugestiv care sa ilustreze simptomele si gravitatea acestora la pacientul nostru.Am aflat mai multe despre astm, despre incadrarea sa in bolile inflamatorii cronice si despre tusea convulsiva produsa de B.pertussis.

In concluzie, as vrea sa mentionez ca ca mi –a placut mult faptul ca intreaga intalnire s-a “centrat” pe ideea de vaccin si imunizare intrucat mi se pare un subiect dificil in ansamblul sau si pe care noi inca nu l-am aprofundat.

Craciun Maria Irina
Seria III, grupa 25

photo

Feedback cerc microbiologie 7.11.2014

1.întreaga întâlnire (ansamblul intalnirii din 7.11.2014)
Cea de-a doua întâlnire a cercului a fost mult mai eficientă şi mai captivantă în comparaţie cu cea dintâi. Deşi am ajuns cu o oră mai devreme înainte de începerea cercului, acest fapt nu a fost neapărat rău, având în vedere că am mai comunicat cu restul studentilor care ajunseseră înaintea mea şi a prietenilor mei. Cu toate acestea, deşi poate este nepotrivit din partea mea să comentez acest detaliu, nu cred că este corect şi cinstit să aşteptăm mai mulţi oameni fără să ştim când vin ceilalţi sau câţi vor fi. M-am gândit că o soluţie la această problemă (care poate a fost întâmpinată doar de această dată, cine ştie) ar fi ca prin şeful de serie (în cazul seriilor care fac microbiologia la Cantacuzino) să se trimită o listă cu cei care vin sigur la cerc (precum se procedează pentru "Valea Plopului"). Sunt oameni care se decid în ultima clipă dacă vin sau nu la cerc, iar scrierea lor pe acea listă îi poate determina, de asemenea, să nu renunţe la această idee. Deşi din cauza acestei întârzieri, cercul s-a lungit mai mult decât în mod natural (şi astfel nu s-a putut desfăşura şi prezentarea despre cum ar trebui să se comporte un prezentator), timpul destinat cercului a fost cât se poate de bine mulat pe numărul de prezentări, discuţii ş.a.m.d. Mi-a plăcut că am fost mai puţini pentru că ne-am putut auzi mai bine, iar mesajele celor care au prezentat au ajuns mult mai bine la noi. De asemenea, modul de prezentare al celor care au prezentat cred că a fost mai cald, mai vioi şi mai deschis faţă de data precedentă.

2.diferitele prezentări care au fost făcute
1) mesajul de deschidere, mesajele transmise
Timpul a fost perfect pentru o astfel de introducere, mesajul tocmai pentru că a parcurs aproximativ 40 de minute a ajuns clar la noi, iar modul de prezentare a fost inedit, ca de obicei pentru cei ce sunt buni oratori. De ce spun toate acestea? Pentru că e important să ţinem minte că trebuie să fim realişti şi nu optimişti sau pesimişti. Şi pentru că este bine că ne educă cineva în facultate, arătându-se ce nu este normal şi ce nu (referitor la cozile la vot din străinatate). Mă bucur că ni s-a explicat cum este, de fapt, cu Erasmus în străinătate şi că voi şti la ce să mă aştept (astfel, pot puncta realismul!). Nu ştiu câţi s-au dus acasă să caute despre Corneliu Coposu însă eu am făcut-o. Şi probabil voi mulţumi pentru totdeauna acestui cerc pentru asta. În liceu nu suntem învăţaţi despre unele detalii, deşi despre Steinhardt sau fenomenul Piteşti am auzit. Repet: un medic trebuie să aibă o cultură generală solidă. Excelent că acest cerc ne ajută în această privinţă, de a ne învăţa mai mult cum să fim oameni prin prisma a ce a fost cândva.

2) de unde știm - Mihaela, (anul 4, a prezentat MI Popa)
Aceasta a fost o prezentare interesantă, din nou, utilă pentru cultura generală a studenţilor acestei facultăţi. MI-a plăcut mesajul de început în legătură cu faptul că un medic trebuie să trateze atât boala omului, cât şi sufletul lui. Avem nevoie de acest tip de educaţie pentru că de multe ori, din cauza nedreptăţilor la ordinea zilei, tinerii se lasă învinşi de sistem şi au nevoie mereu de exemple care au reuşit cinstit şi corect în viaţă, de oameni cu valori, dar şi de sfaturi şi încurajări precum este acesta. E greu să mergi singur pe principiul: “Having a soft heart in a cruel world is courage, not weakness.” Acesta este unul dintre aspectele pozitive, alături de timpul necesar pentru această prezentare. Mi-a plăcut faptul că s-a respectat regula de "negru pe alb" deoarece a fost mai uşor de citit fiecare slide. Am reţinut că John Snow a observat cum holera se răspândea prin apă şi faptul că teoria miasmelor a fost susţinută de medici până în secolul 19. Mi se pare incredibil că au crezut acest lucru atât de mult timp, cu toate că în atât de scurt timp de atunci până acum s-au realizat atât de multe descoperiri.

3) prima poză a zilei - MI Popa
Întotdeauna mi s-a spus că mă pierd în detalii sau că pun prea mult accentul pe acestea. Şi cu toate acestea nu am observat acei pneumococi. Greşesc. Am observat că este ceva acolo însă nu m-am gândit niciun moment că este ceva neobişnuit sau că asta trebuia să căută,. Am crezut că este ceva normal din imagine, pur şi simplu o zonă mai colorată a imaginii sau ceva greşit din scanarea imaginii. Am înţeles acum că nu căutam unde trebuie şi că mai avem foarte multe de învăţat şi de sedimentat pentru a reuşi să ofer o aplicabilitate informaţiilor pe care le învăţ la facultate. Se pare că, într-adevăr, trebuie să ne concentrăm mai mult asupra bazei pentru ca aceasta să fie solidă. Timpul a fost mai mult decât suficient, dar nu am ştiut noi unde să ne uităm...

4) despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria, anul 5
Aceasta este prezentarea care mi-a plăcut cel mai mult. Mădălina a fost foarte deschisă şi încurajantă şi ne-a pregătit dinainte nişte termeni care sigur ne vor fi de folos şi pe viitor. Iar apoi împreună a trebuit să ne dăm seama de ce formaţiuni erau. Nu mi-am dat seama la toate structurile din imagine singură însă a fost frumos că ni s-a spus de la început ce înseamnă fiecare termen, iar apoi ne-a arătat şi exemplele pe imagini. Timpul a fost perfect, slide-urile ppt-ului au fost organizate foarte simplu, concis. Au fost uşor de citit şi reprezentative.

5) a doua poză a zilei - Maria, anul 2
Şi prezentarea aceasta mi-a plăcut. I-am simţit puţin emoţiile colegei mele de an, dar i-a ieşit frumos prezentarea. Dintre toţi, probabil şi pentru că este anul 2 - la fel ca noi, a fost cel mai aproape de nivelul nostru şi a fost mult mai uşor de înţeles sau ştiam mai mult să răspundem la întrebări. Dar cel mai pozitiv aspect nu a avut legătură cu acest nivel comun. Punctul forte cred că a fost ideea de a răspunde la acea întrebare în 30 de secunde. Timpul a fost suficient. Poate că a durat puţin cam mult cu acele întrebări în legătură cu descrierea coloraţiilor de către noi însă ne-a făcut să ne simţim bine că ne aminteam.

6) nefritic-nefrotic - Mădălina, anul 5
Nefrotic dacă sunt mai mult de 3.5 g de proteine, iar nefritic dacă sunt mai puţin de atât. Am scris în caiet asta şi datorită acestui feedback cred că voi şi reţine pe viitor deoarece îmi aminteam că există o diferenţă între cele două, dar nu îmi aminteam care. Aşa că am căutat în caiet care este aceasta. Mă bucur că voi fi familiarizată cu aceste noţiuni în anii mai mari. Încă nu ştiu care este motivul însă după această prezentare m-am simţit foarte obosită. Cred că în cazul meu a contat şi ora, dar cred că a contat şi rapiditatea cu care ne erau prezentate unii termeni pe care noi nu îi cunoşteam destul de bine sau poate chiar deloc. Nu mi-am amintit tot ce avusese pacientul înainte de a fi internat când am fost întrebaţi dacă nu ni se pare ceva ciudat la toată povestea. Nu pot să apreciez dacă este un minus al Mădălinei deorece eu mereu am fost o persoană foarte lentă şi poate că numai eu nu am ţinut pasul. Mă bucur că ne-au mai fost aduse în vedere anumite idei de către domnul profesor şi de către dr. asist. Alexandru Muntean. Spre deosebire de celelalte, această prezentare a durat puţin cam mult, cred că s-ar fi putut reduce ca timp. Dezavantajul acestei prezentări cred că a fost că a rămas ultima când toţi cred că obosiserăm deja puţin.

Butoi Maria-Luiza,
anul II,
seria IV,
grupa 35

photo

Feedback cerc 19.11.2014

1. Intreaga intalnire

Sunt fericita ca am venit la intalnirea din 19 noiembrie 2014. Mi-a placut foarte mult, comparativ cu prima intalnire. Se vede faptul ca studentii au trecut peste teama de a pune intrebari, si acum exista o comunicare mai deschisa intre cel care prezinta si cei care asculta.
Din pacate nu am ajuns la a doua intalnire a cercului, dar am inteles ca de la a doua intalnire a inceput sa fie o atmosfera mai colegiala in timpul cercului.
Mi-a placut foarte mult faptul ca fiecare prezentare a zilei a avut alocat un anumit numar de minute, astfel incat am stiut dinainte ce va urma si cat timp avem la dispozitie pentru tema respectiva.

2. Diferitele prezentări care au fost făcute

1) Introducere
Desi sunt prea mica si nu am prins vremurile din 1989-1990, sunt socata de fiecare data cand aud despre ce s-a intamplat in acea perioada de la o persoana apropiata. Imi vine greu sa ma pun in locul lor, fapt pentru care nu realizez cu adevarat cum era atunci.
Imi place cand ne povestiti despre diverse lucruri, mai ales cand au directa legatura cu dumneavoastra, astfel creandu-se o relatie buna profesor-studenti.
Ne-ati spus sa nu facem mai mult decat putem, deoarece fortandu-ne, ne distrugem pe noi insine. Voi incerca sa ascult acest sfat de fiecare data cand este nevoie.
De asemenea, de acum incolo voi salva periodic fisierele din laptop!!

2) Scurtă poveste medicală (un vaccin) - Ioana Andreea Ghiță, anul II
Mi-a placut foarte mult povestea colegei mele despre vaccin. In acest fel, am aflat etimologia acestui cuvant, acum stiind si cum s-au inventat vaccinurile.
Din punctul meu de vedere, aceste prezentari sunt foarte utile. Daca nu aflam acum aceste lucruri, cand sa le aflam?

3) Primul film al zilei
Primul filmulet al zilei, cel despre rubeola, mi s-a parut o buna modalitate de a informa populatia asupra incidentei. Din punctul meu de vedere, nu a oferit prea multe informatii despre boala in sine, cum ar fi etiologie sau mecanism. Insa, durata filmuletului fiind scurta (2:20), nu ar fi fost timp pentru a vorbi in detaliu, fapt pentru care acest filmulet mi s-a parut potrivit pentru o prezentare pe larg a rubeolei.

4) Poza zilei – MI Popa
Cu ocazia celor 2 poze, cu eruptii cutanate generalizate, inclusiv pe palatul moale, am invatat cum arata aceasta boala in mai multe stagii ale evolutiei sale. ( la cateva zile, la 4-5 zile, si dupa un timp mai indelungat)
De asemenea, am invatat diferenta intre macula, papula, vezicula si pustula.

5) despre Ebola- Andreea Tănase, anul V
Ebola mi se pare un subiect foarte raspandit in lume, toata lumea vorbind despre aceasta boala. Aveam nevoie si de o prezentare medicala a acestei boli, cu semne clinice, cu etiologie, cu riscul de reaparatie, etc.
Aceasta prezentare a fost perfecta pentru a ne satisface curiozitatile despre aceasta boala.

6) Al doilea film al zilei
Al doilea filmulet mi s-a parut o buna modalitate de a ne arata cat de greu este sa faci „contact tracing”, in vederea identificarii tuturor posibililor infectati cu acest virus. Ca si durata, mi s-a parut una potrivita pentru mesajul scurt ce a fost transmis.

7) Sfaturi medicale - MI Popa
Unul din cele mai importante sfaturi pe care ni le-ati spus la intalnire, a fost sa nu adormim la volan. Acesta mi-a ramas in cap, avand in vedere faptul ca eu conduc foarte mult, si de multe ori sunt foarte obosita.
De asemenea, modalitatile in care putem activa SRAA dupa ce ne trezim mi s-au parut foarte interesante.

8) Al treilea film(uleț) al zilei
Mi-a placut faptul ca inainte de prezentarea propriu-zisa a cazului clinic, Mihaela a pus un filmulet pentru a arata si celor care nu stiu cum este tusea convulsiva in realitate.

9) Un caz clinic - Mihaela Huhu, anul IV
Am apreciat prezentarea filmuletului inaintea cazului clinic. Mi-a placut cazul clinic, astfel afland ceva mai multe lucruri despre Bordetella Pertussis.

10) Discutii de final, vaccinuri, vaccinări
Dintre discutiile de final, cea mai importanta mi s-a parut aceea in care ne-ati povestit despre vaccinul DTP, fiind de admirat faptul ca dumneavoastra l-ati introdus in schema de vaccinare din scoli.

PS: Sper sa va razganditi, si sa mai organizati o intalnire pana la vacanta.

Zampieri Giorgia
anul 2, seria 3, grupa 25

photo

Feedback cerc 19.11.2014

Buna seara!
1. Intreaga intalnire
Nu as putea incepe decat prin a spune ca ma bucur ca am venit la cerc, desi aveai lucrare la histologie in ziua urmatoare. a fost o intrevedere placuta, antrenanta dpdv al subiectelor cunoscute, si o intalnire la care am aflat lucruri pe care nu le stiam despre tara. Apropo, lucrarea nu a fost grea. :)
2. Introducerea - a fost cuprinzatoare, dar poate nu indeajuns. Personal as fi vrut sa mai aflu evenimente de la finele anului `89 si inceputul lui `90. Ma bucur ca "nu" v-a pasat ca cercul va dura mai mult decat de obicei si ca nu v-ati uitat des la ceas.
Sfarsitul lui 1989 a insemnat inceperea libertatii, dar nu stiam ca aceasta s-a sfarsit pe 23.01.1990, capatandu-si statutul de "ratie".
M-a impresionat ca "Educatia se face cu iubire si severitate", frumos spus.
Pe langa povestea cu accidentul din 2008, ati ramas dator cu inca una. Va voi aduce aminte!
Consider ca o mare parte din studenti citesc indrumarile dvs si ceea ce trimiteti prin mail, dar doar o mica parte raspund. De aceea cred ca au fost doar 2% din 6000 care au raspuns in iunie 2008. Sunt sigur ca sunt mai mult de 2% carora le pasa.
Mersul tancurilor cu 50-60 km/h si calcarea oamenilor, aruncarea oamenilor in inchisoarea de la Rm Sarat, mi se par evenimente de un brutalism inexplicabil. Iar evenimentul in care un cetatean i-a anuntat pe romani ca vin dusmanii, acestia fiind de fapt ostasii nostri, si ceea ce a urmat, adica arderea "dusmanilor" este cumplit. Astfel au inceput luptele dintre romani si romani, precedate de cele romani-unguri. E bine ca ne puneti in tema cu astfel de situatii din istoria noastra si chiar ma bucur nespus ca exista cineva care ne pune in tema cu barbarismul prin care au trecut eroi ai neamului romanesc. Nu am fost niciodata la Cimitirul Eroilor, dar promit ca ma voi duce.
3. Vaccinuri
Am aflat de etimologia lui "vaccin". Am aflat si in ce context acestea au fost descoperite.
4. Filmuletul cu rujeola. Aspecte pozitive: informare concisa si la obiect, modul de prezentare este unui placut, usor de urmarit, perioada scurta.
Aspecte negative: intr-o parte ar fi trebuit sa scrie ceea ce se aude, pt ca mesajul este dedicat unui spectru larg de oameni, care ii pot cuprinde si pe cei cu deficiente acustice. Totodata, traducerea ar fi inseamnat un plus.
5. Poza zilei - eruptie tegumentara, fara pustule, la nivel abdominat=> Rubeola.
6. Prezentare- Ebola, diferenta pandemie-epidemie.
7. Filmulet
8. Modul de trezire + adormire. Pentru mine, aceasta parte a avut o mare afinitate. Partea cu trezirea am aplicat-o (in aceasta dimineata), cea cu adormirea nu. As fi putut-o face, chiar am adormit foarte greu. Am inteles cum se face stimularea Humunculusului Senzitiv si ce efect are, dar nu am inteles ce se intampla in organism dupa ce frecam palmele si le apropiem de globii oculari.
9. Caz clinic - tuse convulsiva, astm. Prezentarea a fost buna, intr-o ordine logica. Administrarea antibioticului inainte de a afla sigur despre ce bacterie este vorba este un element bun, dar riscant. In schimb, nu s-a precizat pentru cat timp a fost administrat antibioticul, la aceasta intrebare raspunsul fiind "pentru cateva zile" si nici cantitatea. Tinand cont ca era vorba de viata si moarte, administrarea a fost cea mai buna alegere.
Inca nu am apucat sa citesc "Proclamatia de la Timisoara".
Imi pare rau ca au fost doar 3 sedinte ale cercului, eu am apucat sa vin doar la 2. Poate va veti razgandi si pana in martie se va mai face cel putin o intalnire.
O seara buna,
Bostan Mihai
An II, Seria 4, Grupa 33

photo

FEEDBACK CERC 05.11.2014

Buna seara,

1. Intreaga intalnire

Mi-a placut foarte mult acest cerc de microbiologie. Desi obosita, dupa o zi lunga, ma bucur ca am facut alegerea de a veni la cerc, in loc sa ma duc acasa. Mi-a mai luat mintea de la alte probleme si m-am relaxat intr-un mod placut. Initial, cand am intrat in sala, am fost putin surprinsa sa vad atat de putini oameni prezenti (comparativ cu editia trecuta). Datorita numarului redus de participanti s-a putut comunica mai bine. Cu toate ca inca nu suntem toti pregatiti sa ne implicam activ in discutie - intrebari, intrebari, intrebari - studentii pareau sa se simta mai confortabil, mai in elementul lor. De asemenea, m-au bucurat si temele alese a fi prezentate si faptul ca am stat mai mult de 2 ore in sala (pauza si-a adus contributia binemeritata si ne-am mai destins un pic).
Trebuie sa mentionez si ca intreruperile domnului profesor din cadrul intregii intalniri au fost mai mult decat binevenite. Mi-ar placea sa continue in acest ritm. In timp ce intelegem notiunile necunoscute pentru care ar fi trebuit noi insine sa ridicam mana sa intrebam, ne si ilustreaza cum ar trebui sa fie de fapt interactiunea dintre prezentator-participant.

2. Diferitele prezentari care au fost facute

2.1. Mesajul de deschidere

M-a incantat faptul ca pe unul din primele slide-uri era programul prezentarilor din acea zi si estimarea timpului pentru fiecare in parte.
Legat de optimism/pesimism/realism - eu oscilez intre cele 2 extreme, nu reusesc sa ma mentin pe linia de mijloc, cum ar trebui sa fim si cum ne-ati sfatuit si dumneavoastra.
De asemenea, mi s-a parut interesant sa aud si aspecte negative legate de bursele Erasmus - majoritatea persoanelor cu care am vorbit despre acest subiect mi-au dat numai avantajele plecarii inafara. Personal, nu vreau sa plec din Romania, vreau sa raman aici. Insa, consider ca, pentru formarea mea, este util sa vad si cum se face treaba peste hotare; m-ar interesa la un moment dat sa prind un stagiu undeva.

2.2. De unde stim?

Mi s-a parut extrem de interesanta aceasta prezentare. Imi place istoria, insa niciodata nu mi-a fost expusa asa frumos, incat sa raman cu 80% din informatii fara sa fiu nevoita sa le reiau acasa. Felicitari Mihaelei: atat pentru suportul vizual, cat si pentru modul in care si-a sustinut prezentarea!

2.3. Prima poza a zilei

Din aceasta prezentare am invatat cat de atenti trebuie sa fim la cele mai mici detalii si cat de important este sa punem intrebari despre lucrurile care ni se par suspecte, atunci cand nu stim, cat si faptul ca atunci cand descriem ceva trebuie sa o luam treptat de la general - ce este stiut de toata lumea - spre amanunt. Ulterior, la curs, am observat instant cei 2 coci.

2.4. Despre o patologie cutanata

O prezentare foarte reusita, interactiva. Mi-a placut ca a inceput cu prezentarea notiunilor de baza in vederea obtinerii concluziei, ca nu ne-a dat raspunsul fara sa ne exemplifice fiecare termen. Felicitari!

2.5. A doua poza a zilei

Mi s-a parut o poza mai greoaie decat prima - incercam sa o descriu in capul meu si nu stiam de unde sa incep. Ma bucur ca s-au prezentat poze atat cu sange periferic, cat si cu sange alveolar in cadrul aceluiasi cerc - am observat diferentele => am retinut mai usor.
Cu toate ca nu am nimic de obiectat cu privire la modul in care a prezentat Adelina, nu mi-a placut faptul ca cineva a prezentat munca altcuiva. Sunt ferm convinsa ca Maria a muncit mult in pregatirea momentului respectiv si ar fi trebuit sa fie acolo sa isi culeaga roadele muncii. Nu cred ca cineva din sala s-ar fi suparat daca ar fi auzit prezentarea la un alt cerc, atunci cand ar fi putut si Maria sa fie acolo. Felicitari ca a fost prima din anul nostru care s-a implicat! O mai asteptam si pe viitor, sa o cunoastem personal.

De asemenea, nu cred ca testarea cunostintelor contracronometru la cerc este o idee tocmai buna. Intr-adevar, grila nu mi s-a parut grea, insa se creeaza o atmosfera tensionata, ne scoate din mediul primitor in care ne aflam initial.

2.6. Nefritic-Nefrotic

Sper sa nu va supar prin ce am sa spun, insa eu nu am inteles foarte multe din aceasta prezentare - nu din cauza oboselii sau orei tarzii, chiar ma bucur ca am ramas peste program pentru a o auzi si pe Madalina. M-am 'pierdut' pe drum. Ar fi trebuit sa iau notite despre cum a evoluat pacientului, dar n-am facut-o. Au fost foarte multe amanunte care nu au fost redate pe slide-uri. M-ar bucura daca la un moment dat s-ar relua aceasta prezentare - doar daca si ceilalti participanti ar fi de acord.

Calin Nicoleta Gabriela
Gr 24, Seria 3, An II

 

photo

Feed-back, 5 noiembrie 2014

I. Impresia generala

La ultima intalnire s-au vazut clar imbunatatiri in ceea ce priveste comunicarea dintre studentii din sala si cel care prezenta. E dovada ca se poate trece peste frica sau inhibitia de a vorbi in fata celorlalti. Nu se poate intampla peste noapte, dar trebuie sa inceapa de undeva, iar inceputurile sunt grele. Deasemenea subiectele abordate au fost mai interesante, iar informarea cu privire asupra duratei fiecarui punct al intalnirii mi se pare buna. E un exemplu de structurare si eficientizare al timpului care ar trebui aplicat de fiecare dintre noi, acasa, nu doar in legatura cu facultatea.
Deasemenea scaderea numarului de participanti nu e neaparat un lucru rau. Se formeaza mai usor o atmosfera degajata, pentru exersarea vorbitului liber si a verbalizarii tuturor intrebarilor care ne trec prin minte.

II. Diferitele prezentari care au fost facute

1. Introducere

E foarte bine ca s-a atras atentia asupra votului de pe 16 noiembrie. Suntem inca prea tineri si neinformati si bulversati de toate informatiile pe care le primim din diverse surse pentru ca constientiza cat de fundamental este acest drept. Noi am putut vota aici in 10 minute. Nu am stat la cozi, nu am indurat frig sau ploi. Si totusi nu am iesit toti la vot. Dar se vede o schimbare. Lipsa de reactie e intotdeauna sinonima cu stagnarea si chiar involutia.

2. De unde stim

Frumoasa abordare. S-a vazut ca nu mai avea foarte multe prezentari la activ, dar totusi a depasit obstacolele si chiar a reusit sa ne captiveze atentia . Mi se pare un lucru laudabil. Prezentarea power-point a respectat toate regulile de "bun simt" in ceea ce priveste compozitia, culorile, nr de slide-uri si un alt mare plus: s-a incadrat in timp.

3. Prima poza a zilei

Acest tip de exercitiu itii capteaza atentia , nu ai cand sa cauti in cartea cutare sau pe net informatia respectiva. Trebuie sa gandesti logic, sa analizezi si sa faci rationamente diverse, poate mai multe, si sa le elimini pe cele neverosimile cu ajutorul indiciilor din "proba". Tipul acesta de exercitiu ne va fi cel mai de folos mai tarziu si ne ajuta cu adevarat sa ne dezvoltam gandirea ( comparativ cu grilele si alte toceli..).

4. Despre o patologie cutanata

Madalina a comunicat eficient cu noi si ne-a oferit o abordare de la simplu, general la complex. Practic ne-a aratat scheletul anamnezei si felul in care se "grefeaza" pe el variatele notiuni. Bine realizata, dovada ca notiunile clinice trebuie sa fie mereu prezente in intelegerea materiei aride din anii preclinici.

5. A doua poza a zilei

O prezentare bine gandita, subiectul si poza in sine au reprezentat o provocare. E bine sa fim indemnati sa punem intrebari, sa inlesnim comunicarea cu cel care prezinta dar si intre noi.

6. Nefrotic,Nefritic

Aici e predominat informatia ceva mai greu de digerat si spre deosebire de " prima poza a zilei" nu s-a inceput cu prezentarea generala, foarte simpla a unor notiuni de baza. Datele anamnezei ar fi bine sa stea mai mult pe slide-uri si sa nu fie doar enumerate rapid pentru ca suntem la inceput si in mintea noastra legaturile nu se fac la fel de repede. Cazul a fost interesant, ne-a testat atentia si a adus in discutie diferentierea a 2 termeni usor confundabili.

Dolea Cristina
Anul II, Seria VII, Grupa 61

photo

Feed-back intalnire 5.11.2014

1.Intreaga intalnire

A doua intalnire din cadrul acestui cerc a fost mai placuta, daca ar fi sa fac o comparatie intre cele doua la care am participat pana acum. Atmosfera a fost mai relaxata si implicarea mai substantiala, poate in primul rand datorita faptului ca am fost mai putini de data aceasta.
Mi-a placut faptul ca d-l profesor a stimulat unii colegi sa raspunda, pentru ca am observat ca o data ce o persoana isi exprima parerea la un moment dat, ii vine mult mai usor dupa aceea sa se implice in discutiile ulterioare. Cred ca fiecare participant are ceva bun de spus, fapt recomandat de insasi prezenta lor la un asemenea cerc facultativ.

De asemenea, cred ca sunt benefice interventiilor d-lui profesor si a colegilor mai mari in timpul prezentarilor, pentru a sublinia diverse aspecte care ar fi scapat din vedere. Mi-a placut si faptul ca in mai multe randuri, d-l profesor a dat exemple de raspusuri simple si oarecum logice la niste intrebari aparent mai complicate. Asta pentru ca am remarcat faptul ca noi (sau doar eu, nu stiu sigur) deseori incercam sa elaboram raspunsuri complexe si uitam faptul ca nu se cere de la noi mai mult decat ceea ce ar trebui sa stim la momentul respectiv, punct din care incepe dezvoltarea.

Un alt punct pozitiv a fost faptul ca ne-a fost adus la cunostinta programul intregii intalniri. Desi, cred ca ar trebui sa permita o oarecare flexibilitate. Am obsevat ca la un moment dat, in cadrul prezentarii mesajului de deschidere, d-l profesor se uita la ceas ca sa nu depaseasca timpul alocat. Cred ca transmiterea mesajului dorit este mult mai importanta decat incadrarea in anumite repere temorale.

Legat de cursul prezentarilor, mi-a trecut prin minte ca ar fi benefica o alternanta a prezentarilor de microbiologie propriu-zise si mesajele transmise de d-l Popa. Adica, mesajul de deschidere sa se pastreze, iar restul mesajelor sa fie presarate intre prezentarile stiintifice si nu toate deodata unele dupa altele; ca un fel de alternanta informationala, care, ma gandesc, ar ajuta la o mai buna asimilare si a unora si a altora deopotriva.

Durata intalnirii a fost potrivita, desi, daca s-ar desfasura putin mai devreme, nu m-ar deranja sa dureze mai mult. Dar, in conditiile date, ora de incheiere (19.30-20.00) este cea acceptabila.


2.Diferitele prezentari

a. Mesajul de deschidere, mesajele transmise

Mie, personal, mi-e tare draga partea asta a cercului, ca de altfel si diferitele citate presarate in timpul cursurilor.

Mi-a placut faptul ca a existat o diversitate a mesajelor transmise.

Mai intai ne-a fost prezentate idei general valabile, de atitudine, si am retinut faptul ca trebuie sa fim ireprosabili, indiferent ce se intampla in jur. Intre optimism si pesimism, realismul este cel pe care ni-l recomanda d-l profesor. Ne-a pus in discutie cum trebuie tratata o anumita situatie data: intr-un mod realist, cu o atitudine echilibrata.

Legat de optimism, mi-am amintit ca si Sf. Nicolae Velimirovici (un sfant pe care il am in mod special la inima) a scris ceva despre aceasta, insa vazut optimismul parca dintr-o alta perspectiva, optimismul in fata vietii. Cu riscul de a incarca prea tare mesajul de feed-back, am sa transcriu cuvintele (extrase din cartea “Ganduri despre bine si rau”) :” …si, intr-adevar , este mai multa amagire decat optimism curat la cei ce privesc bucuros la aceasta lume, dar socotesc moartea drept punct al vietii noastre. Singurul optimist lipsit de amagire este cel ce are barbatia sa recunoasca toata grozavia acestei vieti, dar si patrunderea sa priveasca moartea nu ca pe un punct final, ci ca pe o virgula a vietii noastre, o virgula dupa care ni se va da o foaie curata, pe care nu se va mai scrie cu sange si lacrimi, ci cu razele de aur ale luminii si bucuriei dumnezeiesti.”

Apoi, consider un lucru pozitiv faptul ca ni s-au prezentat mesaje de actualitate: cozile de la vot(nu voi mai comenta si acest lucru deplorabil care, din pacate, s-a petrecut si in turul II de alegeri; pe de alta parte s-a remarcat solidaritatea si perseverenta romanilor din diaspora, demni de toata admiratia), bursa Erasmus. Legat de aceasta, e bine sa fim informati ca lucrurile nu sunt intotdeauna tocmai roz intr-o astfel de experienta si sa ne asteptam si la anumite minusuri(ex: discordanta dintre notiunile teoretice si stagiile propriu-zise, in cazul studentei respective). Am retinut din cazul relatat, printre altele, faptul ca ceea ce nu e intrebat, pacientul nu-ti spune. Plus ca m-am bucurat in sinea mea pentru respectiva studenta ca fost singura care a avut intuitia de a-i adresa intrebarea-cheie pacientului in cauza. Am retinut si sfatul cum ca este necesara o pregatire precoce pentru aceasta bursa si mi se pare excelenta ideea crearii unei baze de date care sa cuprinda experientele fiecaruia dintre cei care au fost plecati.

Ne-au fost expuse si experiente din trecut, cum ar fi povestioara din anii studentiei d-lui profesor. M-a impresionat faptul ca la capitolul modele a decis sa ne povesteasca despre duhovnicul dumnealui de o viata intreaga, inca din anul II de facultate, sugerandu-ne in mod subtil un mesaj.

Mi-au placut si relatarile despre cazuri concrete- cum a fost cel al studentei din anul III, caruia i s-a infipt in talpa un cui ruginit si “tratamentul” pe care l-a primit in unitatea medicala respectiva. Patanii de acest fel cred ca ne apropie de lumea reala in care traim si ne ajuta sa dobandim atitudinea necesara pentru a face fata unor asemenea situatii; sa nu fim luati prin suprindere de asemenea experiente. De aceea cred ca relatari de genul acesta sunt foarte bine-venite.

In legatura cu sugestii de imbunatatire la acest capitol, am mentionat deja in prima parte, la capitolul impresii generale. Durata a fost buna, chiar daca nu s-a incadrat exact in cele 15 min anuntate.

b. De unde stim- Mihaela, anul IV

Exista mai multe aspecte pozitive legate de aceasta prezentare. Mi-a placut in primul rand tema aleasa: un fel de excursie prin istoria microbiologiei, sau mai degraba spus raportarile oamenilor de-a lungul istoriei la acest subiect. Cred ca este benefic sa stim cum au capatat lucrurile forma pe care o au in ziua de astazi, pentru ca altfel este aplecarea noastra asupra lor cand avem si astfel de cunostinte. Prezentarea a fost buna: insotita de imagini, text putin, usor de urmarit. De asemenea, am remarcat cu placere faptul ca la sfarsitul expunerii, ne-a povestit putin despre munca pe care a desfasurat-o sau o desfasoara in continuare in cadrul acelui laborator. A fost un impuls subinteles, care sper sa se transforme in fapte, acum sau mai tarziu, la cat mai multi dintre noi.

Un aspect care ar putea fi imbunatatit, pe care l-am remarcat pentru ca si eu am tendinta de a-l face, este discrepanta dintre naturaletea si spontaneitatea voita din anumite sintagme folosite in discurs si enuntarea lor emotionata, usor artificiala. Fara indoiala, s-a observat o prezentare muncita, si chiar o colega a remarcat ulterior prezentarii ca s-a vazut un progres in acest sens, ceea ce m-a bucurat fiindca a dovedit ca exista un progres real al celor ce exerseaza vorbitul in public in cadrul acestui cerc.

Cum am mentionat, prezentarea a fost bine-construita, deci s-a incadrat in timpul alocat.

c. Prima poza a zilei

M-am bucurat ca d-l profesor a facut o prezentare legata si de subiectul microbiologie, si sper sa realizeze si altele in cadrul urmatoarelor intalniri.

Punctul care s-a urmarit a fost cultivarea capacitatii de a vedea si de a discerne. Am retinut ca observatia trebuie sa fie un simt ascutit la un medic si am incercat sa il pun in practica si la alte discipline(ex: la lp-urile de histologie in care ni se prezinta lamele cu preparate, am incercat sa identific cat mai multe elemente, sa incerc sa le descriu si sa le corelez intr-un fel cu notiunile teoretice; nu pot spune ca mi-a iesit extraordinar, dar un mic progres tot s-a facut, in primul rand prin luarea in vedere a acestui aspect:D). De asemenea, am retinut si ideea cu masuratoarea partilor corpului, pentru a ne ajuta in examinarea pacientilor fara vreun alt accesoriu tehnologic.

Aspecte care ar putea fi imbunatatite nu am remarcat in mod special, fiindca d-l profesor ne-a rezervat timpul necesar observarii elementelor-cheie, descrierii lor si ulterior discutarea unui posibil diagnostic; iar durata a fost portrivita pentru un asfel de exercitiu.


d. Despre o patologie cutanata- Madalina-Maria, anul V

Am admirat constructia acestei prezentari si modul de expunere. A plecat de la notiuni de baza despre caracteristicile manifestarilor patologice cutantate pentru a ne familiariza cu ele, iar apoi ne-a lasat pe noi sa descriem cazul clinic (cules de ea din spital!)- pot spune ca mi-a placut acest mod de abordare. Prezentarea propriu-zisa a continut scheme simplificate pentru o intelegere mai facila, fotografii sugestive si text putin. Apoi, Madalina mi s-a parut o fire deschisa, calda si zambitoare si a fost placut de urmarit, plus ca s-a observat ca a pus foarte mult accentul pe colaborarea cu auditoriul, implicandu-ne in discutie.

Un aspect pe care l-am observat si care cred ca poate fi imbunatatit este folosirea excesiva a cuvantului “minunat” pentru aprobarea unui rapsuns sau a unei observatii(ex: un coleg a facut remarca prurit=mancarime, aprobarea care a urmat: “minunat ca ai observat” sau ceva de genul; cred ca este un lucru folositor, benefic ca a observat, dar nu minunat; de ce spun toate astea? Pentru ca si eu am tendinta da a intrebuinta gresit unele cuvinte si, facand astfel, parca isi pierd din frumusetea si puterea lor tainica, de aceea caut sa ma corectez si imediat observ acest fapt si la altii).

Durata nu mi s-a parut nici prea lunga, nici prea scurta, deci potrivita.

e. A doua poza a zilei- Maria, anul II (a prezentat Adelina, anul IV)

Incep prin a spune ca am remarcat faptul ca succesiunea de doua prezentari de tipul “poza zilei” a fost intrerupta de un alt tip de prezentare- mi se pare benefic.

Multe lucruri nu se pot spune aici pentru ca e o diferenta clara intre a-ti expune ideile proprii si a incerca sa faci o prezentare dupa ideile altcuiva. Totusi, Adelina in acest caz mi s-a parut ca s-a descurcat admirabil. A fost stapana pe subiect si dpdv informational cred ca i-a iesit foarte bine. Cu toate acestea, mi-ar fi placut sa se insiste mai mult pe partea de descriere a pozei si de apropierea incetul cu incetul asupra ce ar putea fi acolo. Durata-potrivita.


f. Nefritic-nefrotic- Madalina, anul V

Aceasta ultima prezentare, cu un grad de dificultate mai ridicat, ne-a prins pe un picior gresit- de oboseala- si poate de asta nu am putut aprecia just calitatea ei. Mi-a placut ca a fost prezentata evolutia unui caz clinic si scurtele incursiuni in istoria medicala, iar subiectul a fost chiar interesant, cu multe notiuni noi, care meritau sa fie retinute(ex: o persoana cu bronsiectazie este mai usor infectabila).

Madalina, cu toate intreruperile de care a avut parte in timpul prezentarii sale( intreruperi facute cu un scop, fiind deci folositoare), a reusit sa-si duca la bun sfarsit prezentarea. Mi se pare un lucru pozitiv spontaneitatea, posibilitatea de adaptare a discursului, in functie de orice interferente ai avea parte.

Un lucru remarcat, care imediat mi s-a parut ca ar trebui imbunatatit, este saracia in simboluri a prezentarii. De exemplu, in timpul prezentarii cazului clinic, in momentul in care vorbea despre, sa zicem creatinina crescuta, pe slide sa nu apara doar cuvantul creatinina scris, ci si alaturi o sageata ascendenta. Cred ca este un lucru absolut necesar care imbogateste prezentarea, fara a o incarca semnificativ.

Timpul alocat, chiar daca nu existau intreruperile respective(repet, folositoare), trebuia sa fie mai lung, direct proportional cu dificultatea prezentarii. Astfel, ne-ar fi dat sansa sa discernem mai minutios si sa asimilam mai multe. De asemenea, cred ca nu ar fi trebuit plasata la sfarsitul intalnirii, tocmai datorita liniilor de discutie care s-ar fi putut genera.

 

In final, revin la subiectul feed-back, pentru ca am o nelamurire; m-am gandit ca asa cum importanta este in cadrul unei prezentari durata acesteia, asa cred ca important la feed-back este si aspectul legat de intinderea textului. Chiar dvs. ne-ati spus ca nu avem timp sa sa analizam tot si orice. Detalii sunt multe care ar putea fi discutate si nu imi dau seama care este exact linia peste care poti sa spui: e destul! Ok, o urmarire a punctelor pe care ne-ati sfatuit sa le atingem este necesara, dar si aici se poate discuta daca abordarea lor sa fie succinta, la obiect, sau cat mai bogata in detalii, fapt care ar putea sa devieze foarte usor de la ce este esential, si astfel sa riste sa plictiseasca pe cel care citeste si sa nu aiba rabdare sa citeasca pana la capat mesajul.

 

Olimpia Gheorghe, anul II, seria VII, gr. 60

 

P.S Mi-am promis ca nu mai trimit mesajul de feed-back atat de tarziu, pentru ca, intr-adevar, amanare=uitare, dar si pentru ca mi se pare putin rusinos ca a trebuit sa primesc un mail de reminder. :D

photo

hi hi hi ...

... ”oarecum logice” inseamna si ”oarecum ilogice” - asadar, ar fi de mare utilitate un exemplu sau mai multe exemple concrete
Toate cele bune
Mircea Popa

photo

exemplu

un exemplu concret ar fi urmatorul: la cea de-a doua poza a zilei, dupa ce o colega din anul III a presupus ca este vorba de sange medular in imagine, dvs. ne-ati intrebat pe noi, studentii din anul II, ce credem ca a facut-o sa afirme aceasta. Noi, in timp ce incercam sa gasim anumite detalii morfologice distincte ale hematiilor din imagine sau cine stie ce alte aspecte, ba chiar o colega a spus ca se observa eritrocite tinere cu nucleu, am fost uimiti de raspunsul dvs. : "pentru ca nu seamana cu cel din prima imagine, unde era vorba de sange periferic!".
Alt exemplu nu imi mai amintesc deocamdata, dar sunt sigura ca au mai fost.
Si da, acel "oarecum" nu prea isi are locul pe langa un cuvant ca "logic", dar cred ca m-am referit al faptul ca desi fiind logice raspunsurile, noi nu am putut sa ne dam seama de ele. :)
ganduri bune,
olimpia gheorghe

photo

feed-back 07.11.2014

1. Intreaga intalnire
In opinia mea, aceasta a doua intalnire a fost mai reusita decat prima din cel putin doua puncte de vedere: numarul mai mic de participanti(care a determinat o mai buna comunicare si colaborare a participantilor si chiar dezinhibarea acestora) si prezentarile care au fost mai multe si mai interactive(unele cuprinzand si notiuni pe care noi, cei din anul II, le-am acumulat pana in acest moment). Ca si data trecuta, intalnirea a fost prietenoasa si mi-a oferit un grad de comfort care mi-a permis sa particip active la discutii. O mica sugestie pe care as dori sa o fac colegilor care au raspuns ar fi sa vorbeasca mai tare.
2. Prezentari

2.1. Introducere
Asa cum ne-a obisnuit, dl. profesor a avut o prezentare foarte bine structurata, unde pe langa punctele cheie, a reusit sa strecoare si mici repere istorice importante pentru dezvoltarea noastra personala. Mi-a placut in mod deosebit sectiunea “Erasmus si unee miraje ale Occidentului” care sublinia importanta examenului clinic. Chiar daca medicina moderna dispune de nenumarate mijloace de diagnostic si imagistica, uneori utilizarea lor reprezinta o irosire de timp(care pentru pacient e crucial) si resurse. Poate tocmai lipsa de multe ori a acestor mijloace auxiliare de diagnostic a dus la formarea clinica a medicului roman, acesta bazandu-se pe semne clinice, fler, intuitie, experienta si in ultima instanta pe rezultatul altor investigatii.

2.2. Prezentare Mihaela Roxana Huhu
Desi stiam deja majoritatea lucrurilor continute in prezentare( si cred ca pot spune acelasi lucru si despre colegii mei intrucat in anul I am avut o lectie la engleza despre istoria medicinei care cuprindea cam tot ce e in prezentare), mi-a facut placere sa o urmaresc si sa-i onoram in acest fel pe cei fara de care azi nu am fi atins acest nivel de cunoastere.
2.3. Prima poza a zilei
Poza a fost clara si destul de sugestiva, dar recunosc ca in prima instanta nu am vazut cocii. Din clipa in care ne-au fost “dezvaluiti”, lucrurile au inceput sa capete sens iar discutiile din jurul unei eventuale patologii mi s-au parut antrenante.
2.4. Prezentarea Florea Madalina-Maria
O prezentare foarte buna in opinia mea si didacta totodata mai ales datorita clasificarii leziunilor de piele de la inceput. Subiectul a fost unul interesant, accesibil si pentru noi, incepatorii, iar imaginile au fost de asemenea un plus. Madalina a fost punctuala, concisa si clara in exprimare, lucru pentru care am sa profit de aceasta ocazie si ii transmit felicitari.
2.5. A doua poza a zilei
Imaginea in sine a fost derutanta, pentru mine cel putin. Mi-a luat ceva sa-mi dau seama ce fel de celule sunt, intrucat nucleul avea aproximativ aceeasi culoare cu citoplasma, lucru care a facut dificila identificarea. Nici cu microorganismele nu am avut mai mult noroc; recunosc ca si acum ma uit la zona indicata de varful sagetilor incercand sa identific klebsiellele. Trecand peste asta, pneumonia este un subiect “la mare cautare” in aceasta perioada si detalierea mai pe larg a unuia din agentii sai etiologici a fost bine venita. Adnana a fost precisa, s-a vazut ca stie ce spune, si cel mai important: a vorbit pe intelesul nostru; a folosit in prezentarea ei notiuni pe care noi le cunoasteam , iar asta mi-a dat un oarecare grad de comfort. Intrebarea despre coloratia gram mi s-a parut nenecesara, intrucat cred ca toata lumea stia raspunsul. Cat despre intrebarea de la sfarsit, a fost un exercitiu interesant de verificare a cunostintelor; cronometrul invers nu era necesar, ba din contra, intrucat a reprezentat un factor de stres inutil.

2.6. Prezentarea nefritic/nefrotic
Aceasta prezentare a fost mai greu de inteles decat celelalte si a necesitat notiuni pe care in anul II inca nu le avem. As fi preferat ca slideurile sa contina intregul tablou clinic astfel incat sa putem avea o imagine de ansamblu din care sa incercam sa tragem o prima concluzie. Tocmai din aceasta cauza, atunci cand ni se puneau anumite intrebari devenise dificil sa ne gandim la un raspuns, mai ales ca noi deja uitasem care simptome au aparut in urma cu cateva zile si care in urma cu o luna. Interventiile dl. profesori au fost bine venite, intrucat au adus explicatii suplimentare. Studiul de care ne-a povestit dl. Alex Muntean a fost interesant: chiar daca non-complianta pacientilor e foarte frecventa, m-as fi asteptat totusi sa-si ia toti medicamentele cu precizie de ceas elvetian, avand in vedere faptul ca erau platiti pentru asta. Chiar daca nu ne-a putut oferi satisfactia de intelegere deplina a cazului(lucru pe care il pun pe seama lipsei noastre de notiuni), Madalina a reusit sa ne capteze atentia si sa ne mentina interesul pe tot parcursul prezentarii, dand dovada de pasiune.

Tudorache Alina-Maria
An II, Seria IV, Grupa 36

photo

Prezentare Adnana Maria

Alina, nu cred ca ai fost suficient de atenta la prezentarea Adnanei Maria.
Ce era indicat cu sageti in poza nu era Klebsiella, ci nucleul celulelor (nucleu reniform = macrofage). Cred ca faci confuzie cu prima poza a zilei prezentata de domnul profesor, in care era prezent un microorganism. Sper ca data viitoare sa fii mai atenta la detalii.

photo

Feed-back cerc științific 7.11.2014

1.Întreaga întâlnire (ansamblul întâlnirii din 7.11.2014)

Pentru început aș dori să ii mulțumesc Domnului Profesor pentru urările de La mulți ani! Am ramas plăcut impresionată de gestul și căldura cu care a transmis acest mesaj. La mulți ani tuturor celor care și-au serbat ziua de nume! În al doilea rând, o să mă străduiesc pentru următoarele întâlniri să trimit din timp feedback-ul și să nu mai întârzii cum reușesc să fac de fiecare dată.
Per ansamblu, întâlnirea a 2-a a fost mult mai interactivă decât prima. Ca și aspecte interesante aș dori să subliniez ideea prezentată de Dl. Profesor în ceea ce privește perspectiva pe care ar trebui să o adoptăm asupra întâmplărilor și anume să nu le privim nici într-un mod pesimist, nici optimist, ci realist. Acest lucru ne ajută să ne păstrăm calmul atunci când lucrurile pot scăpa de sub control.
În al doilea rând, ca de fiecare dată sfaturile oferite sunt foarte bine venite si exact la timpul potrivit. Am reținut ideea cu marirea bursei Erasmus pentru anul acesta, precum si sfaturile despre examinarea pacientului, că în cel mult 20 de minute trebuie sa știm deja cu ce se confruntă acesta. De asemenea recunosc ca mi-a trecut de cateva ori prin minte pana acum sa-mi caut fișa de vaccinări, însă de fiecare dată am renunțat. Pe lângă acestea, am căutat pe internet despre Sf. Nectarie și am găsit cu plăcută surprindere faptul că există și un site pe care sunt postate o mulțime de lucruri despre viața și minunile acestuia. Nu pot sa spun decat: Mulțumesc!
Tot pe parcursul întâlnirii, Dl. Profesor ne-a sfătuit să învățăm să ascultăm cu stetoscopul pe cine putem; am urmat acest sfat și am reușit să îmi dau seama cum se aud niște plămâni și o inimă normală 

2. Diferitele prezentări care au fost făcute

2) De unde știm - Mihaela, (anul 4, a prezentat MI Popa)
Prezentarea mi s-a părut interesantă, în primul rând datorită tematicii alese. Este important să cunoaștem măcar câte puțin din istoria medicinei pentru a o înțelege. Am reținut exemplul despre prima hartă epidemiologică, iar imaginea cu apa contaminată a contribuit la impregnarea acestuia, precum și despre prima genotipare a unei bacterii. Deși prezentarea nu a fost făcută de către Mihaela, cu siguranță mesajul a fost transmis lafel de bine și este chiar de apreciat că Dl. Profesor a prezentat liber ideile și a dorit să mențină o liniaritate cu prezentările de miercuri.

3) Prima poză a zilei - MI Popa
Prezentarea a fost detaliată, cu întrebări și timp pentru a răspunde. Exercițiul de observare și analizare al unei imagini este foarte bun, întrucât tot timpul ar trebui sa fim atenți la ce este în jurul nostru. Consider că de acum înainte voi sti să observ coci in diplo, precum si hematii cu spiculi. Timpul de prezentare a fost mai mult decat ideal.

4) Despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria, anul 5
Mădălina ne-a prezentat deschis un caz real. A pus accentul pe fiecare concept nou, pentru înțelegerea amănunțită a prezentării, de ex.: macula, papulă, bulă, fisură, eroziune ș.a. Nu doar ca a explicat, însă a prezentat și imagini sugestive. A menținut contactul direct cu publicul pe tot parcursul prezentării, ne-a dat exemple din ce a învățat în clinică, de ex. că în manual bolile au o anumită răspândire pe corp, însă în practică aceasta poate fi diferită. Consider că a avut o prezentare minunata!

5) A doua poză a zilei - Maria, anul 2
Colega noastră a ales o poză sugestivă și pe care se vede ca a studiat-o și a înțeles-o. A prezentat lejer, însă se vedea că are puține emoții de început . Am apreciat că a repetat tare răspunsurile care nu se prea auzeau ale celor prezenți și de asemenea că a pus întrebari.

6) Nefritic-nefrotic - Mădălina, anul 5
Mădălina a avut o prezentare foarte detaliată și frumoasă, se vedea că este pasionată de subiect. Noțiunile prezentate le-am notat pentru a le reciti, întrucât trebuie la un moment dat vor face parte din vocabularul curent. Mi-a plăcut pentru că vorbea clar și tare, punând accentul acolo unde trebuie.

Toate cele bune,
Mihaela Roman
An II, seria IV, gr. 37

photo

Feed-back 5.11.2014

1.Impresia generala

Despre ultima intalnire a cercului de microbiologie pot spune ca a avut toate ingredientele pentru a ma captiva : am intrat mai mult pe terenul microbiologiei,numarul participantilor s-a restrans ,lucru care din punctul meu de vedere este pozitiv deoarece cercul s-a desfasurat intr-o ambianta mai intima si expunerea punctului de vedere a venit mai natural,disparand acel sentiment de inhibare prezent la ultima desfasurare a cercului dat de teama ca ai putea spune o prostie si ceilalti te vor judeca(cu toate ca domnul profesor ne indeamna constant sa avem opinii chiar daca nu detinem cunostinte in ceea ce priveste problema despre care se discuta folosindu-ne simtul observatiei,e nevoie de o oarecare siguranta pentru a-mi exprima liber parerile,dar sunt sigura ca "voi indrazni "curand).Nu consider ca este necesara afisarea pe slide a numarului de minute alocat fiecarei teme ,pentru ca da un aspect mult prea formal cercului,dar e foarte bine ca suntem anuntati de la inceput care sunt aspectele ce vor fi atinse pe de-a lungul celor 2-3 ore.Per total a fost o intalnire reusita avand in vedere ca nu am simtit cum a trecut timpul si ca am plecat acasa cu o multime de lucruri noi si cu nerabdare sa asist la urmatoarea.

2.Diferitele prezentari care au fost facute

2.1.Introducere

Apreciez la aceasta initiativa faptul ca nu este doar un cerc de microbiologie ci primim sfaturi si informatii ce ne ajuta sa ne dezvoltam ca personalitate , sa ne formam un set de principii si sa avem o perspectiva asupra lumii in care traim,din acest punct de vedere in mesajul de deschidere s-a vorbit despre viziunea pesimist/optimist,despre credinta,despre spirit civic.Nu putea exista un indemn mai bun pe care domnul profesor sa ni-l dea decat acela de a merge la vot,este un drept pe care cu totii ar trebui sa ni-l exercitam pe 16 noiembrie,pentru ca e vorba despre viitorul nostru si decizia de a fi pasivi in aceasta privinta nu ne afecteaza doar pe noi ci intreaba societate.

2.2De unde stim-Mihaela

A fost o incursiune interesanta in istoria medicinii,de la radacinile ei si privita evoluand de-a lungul timpului.Imaginile au fost foarte bine corelate cu textul ,iar Mihaela chiar daca a avut ceva emotii,a reusit sa se incadreze in timp,sa se faca inteleasa si sa fie un prezentator care sa mentina atentia noastra.Mi-a placut faptul ca prezentarea a avut o nota personala prin imaginile acelea din laboratorul de imunologie,dandu-ne si un imbold sa punem pasiune in ceea ce facem.

2.3Prima poza a zilei

Un exercitiu foarte bun pentru a ne dezvolta simtul observatiei,calitate foarte importanta pentru un viitor medic din punctul meu de vedere ,deoarece mai intai de a trata trebuie sa stii ce tratezi,iar la o astfel de concluzie se ajunge observand si coreland.Am apreciat rabdarea domnului profesor si informatia aceia referitoare la nucleul neutrofilelor ce cred ca va fi utila pe viitor la histologie.

2.4Despre o patologie cutanata

Felicitari Madalinei pentru prezentare,cea mai buna din aceasta intalnire.Mi-a placut foarte mult ca ne-a explicat cateva notiuni despre leziunile pielii insotite de imagini,astfel incat sa le putem intelege si retine foarte usor si faptul ca a vrut sa se asigure ca am asimilat informatia punand intrebari si revenind asupra termenilor.Prezentarea a inceput cu o imagine a pacientului ,apoi adaugand treptat informatii despre evolutia lui si astfel am putut tine pasul cu ea.Consider ca ar fi fost util sa insiste mai mult pe metodele de transmitere a acelei afectiuni.O prezentare foarte reusita pentru ca a fost foarte sigura pe ea si a interactionat cu auditorul avand o atitudine foarte degajata.

2.5A doua poza a zilei
Adelina s-a descurcat admirabil avand in vedere ca prezentarea nu a fost facuta de ea si a ales sa se implice cu cateva ore in urma ,dar as fi preferat sa aiba un pic mai multa rabdare si sa ne lase sa opinam mai mult cu privire la ce se vedea in imagine,a avut un ritm alert ,dezvaluind prea repede raspunsurile poate si in cauza presiunii incadrarii in timp.De asemenea felicitari Adnanei pentru realizarea prezentarii si pentru plusul de dinamicitate oferit prin plasarea intrebarii aceleia la sfarsit.

2.6Nefrotic,Nefritic

O prezentare bine documentata ,dar dificil de inteles ,cel putin pentru mine studenta in anul II,multe notiuni necunoscute ,insuficient explicate ,a lasat impresia ca nu e stapana pe informatie trecand foarte repede de la un aspect la altul.Ar fi trebuit sa fie mai receptiva la interventiile domnului profesor si ale unei alte colege din sala,ce aveau rolul de a o ajuta ,a raspuns superficial si nu le-a acordat prea multa atentie.Cu toate astea a fost o tema foarte bine aleasa ,nefotic si nefritic par sa fie 2 termeni usor de confundat.

Mocanu Lucia-Alina
anul II,seria VII,grupa 62

photo

Feedback 07. 11. 2014

Impresie generală
Al doilea cerc de microbiologie (07.11.2014) mi-a plăcut mult mai mult, dar din păcate nu am putut sta la toate prezentările (am plecat la pauză). Prezentările au fost interactive şi foarte interesante şi consider că am avut de învăţat cu toţi din ele.
Aş dori totuşi să ne putem întâlni toţi o singură dată pe săptămână pentru a fi mai eficenţi şi să nu apară discordanţă între întâlniri ( vineri partea de istorie a fost prezentată de domnul profesor Mircea Popa , pentru că Mihaela nu a putut veni). În plus prezenţa ar fi mai numeroasă!

Introducerea

Mi-a plăcut în mod deosebit că domnul profesor Mircea Popa a ţinut să ne povestească din experinţele sale de când era student în anul II. Îmi place să văd că profesori îşi amintesc că şi ei au fost studenţi şi au făcut greşeli.
Am observat că aţi pus accentul la curs şi la cerc pe întrebarea De ce? şi cred că e important ca oameni şi mai ales ca viitori medici să fim curioşi şi mai ales să înţelegem de ce, în ce fel şi cum se manifestă boala. În plus aţi mai subliniat că înafară de curiozitate şi cunoştinţe trebuie să avem respect pentru toţi şi pentru toate.
Ca organizare prezentarea nu a durat mult deşi aş fi dorit să detaliaţi anumite puncte pe care doar le a-ţi prezentat în trecere (HIV, HBV).

Prezentare istorică - Mihaela Roxana Huhu

Prezentarea a fost reuşită şi pozele foarte sugestive. Mi s-a părut interesant că un lucru simplu ca filtrarea apei poate să te ocrotească de holeră sau alte boli. Pozele din timpul holerei mi s-au părut mai mult decât reuşite, iar măştile de protecţie pe care le utilizau în vremea aceea de a dreptul din poveşti, deşi am înţeles utilitatea lor.
* Mi s-a părut interesantă metoda Canadei şi Australiei împotriva Ebola, deşi după părerea mea este puţin deplasată.

Prima poză a zilei - Mircea Popa

A fost foarte uşoară după ce au apărut săgeţile, însă cu adevărat dificilă înainte (trebuie să precizez că la curs când aţi prezentat-o am observat imediat cei 2 coci deşi poza era mult mai mică). Am învăţat că trebuie să fiu atentă la detali şi la lucrurile bizare. Mi a plăcut foarte mult acest tip de prezentare.

Despre o patologie cutanată - Mădălina Florea

A fost o prezentare complexă în care am făcut semiologie şi microbiogie. Mi-a plăcut în mod deosebit modul de prezentare cu zâmbetul pe buze şi că ne a luat treptat cu noţiunile de bază şi apoi cu cazul clinic. Prezentarea a fost impecabilă şi pot să spun că am învăţat foarte multe lucruri (noţiuni de semiologie, modalităţi de transmitere şi diagnosticare a scabiei, precum şi modul ei de manifestare ,, ca la carte'' şi în realitate).

A doua poză a zilei - Maria Leizeriuc

Frotiul a fost reprezentativ deşi anumite noţiuni nu le cunoşteam (macrofage cu nucleu reniniform). Prezentarea a fost scurtă şi la obiect ceea ce mi-a plăcut, iar testul de la sfârşit a fost inedit. Trebuie să subliniez că s-a descurcat foarte bine, încât dacă nu preciza la început că e în anul II nici nu îmi dădeam seama.

Hoinoiu E. Mădălina
Anul II, seria IV, grupa 37

photo

Feedback cerc microbiologie

Buna seara,

Intalnirea din 7 noiembrie mi-a parut cea mai apropiata de contextul care, in opinia mea, e cel mai potrivit unei astfel de intalniri: un numar moderat de oameni, o lejeritate de comunicare mai mare decat in cazul intalnirilor trecute si, nu in ultimul rand, prezentari care au reusit sa ne antreneze pe toti in discutie ( inclusiv anul 2).

Mesajul de deschidere

Mesajul de deschidere a fost tipic fiecarei intalniri ale cercului de microbiologie: acele 10 minute in care se discuta diverse opininii, evenimente si idei. Imi face placere sa observ parerile unei persoane care are posibilitatea de a compara mai multe experiente de viata prin care a trecut si ne poate impartasi filozofia de viata a acestuia. Un singur lucru as avea sa propun- aceste iei merita sa fie dezbatute, nu doar prezentate in fata unui auditoriu, deoarece in acest mod si noi, dar si partenerii de discutie vom putea sa ajungem la adevarul (personal) din spatele acestor cuvinte sau concepte, iar acestui lucru merita alocat mult mai mult timp decat 10 minute grabite de discutie in grup- pentru a putea trece la “miezul” motivului intalnirii cercului de microbiologie.

De unde stim?

Mereu am considerat istoria demna de atentie, din acest motiv consider ca este foarte sanatos sa fie cat mai multe prezentari de acest tip de acum incolo. Pe langa imaginea de ansamblu a medicinei ca disciplina si stiinta de-a lungul timpului - la care aceasta prezentare a contribuit cu o clarificare, observand cum perceptiile asupra fenomenelor se schimba in timp ne poate ajuta si pe noi sa ne raportam diferit (si poate mai potrivit) la diversele necunoscute prezente in medicina zilelor noastre

Prima poza a zilei

Cel mai pregnant lucru pe care mi-l amintesc de la aceasta prezentare a fost exercitiul de a analiza o fotografie, si procesul prin care, cu atentia necesara putem sa desprindem informatiile de care avem nevoie dintr-un preparat.

Despre o patologie cutanata

Din nou o abordare foarte instructiva a patologiei pielii, in care chiar daca nu suntem familiarizati cu descrierea medicala a fenomenelor patologice, am fost ghidati incet spre diagnostic si am reusit sa intelegem, mai mult decat o puteam face singuri, aceasta patologie- dat fiind contextul actual.

A doua poza a zilei – Adnana

.Despre prezentarea Adnanei nu am alte lucruri de adaugat decat cele mentionate si de colegii mei pana acum. O prezentare pe care am reusit sa o inteleg si mi-a facut placere sa o urmaresc.

Nefritic-Nefrotic

Fiind si un caz clinic mai complex decat cele precedente lui, dar datorita si modului de prezentare facut indeajuns de accesibil pentru toata lumea astfel incat sa pricepem contextul si evolutia patologiei corect- consider aceasta prezentare cea mai reusita. Chiar daca au existat intreruperi pe parcurs, am apreciat cum Madalina a reusit sa intre din nou pe firul cazului clinic si sa ne ghideze atentia in continuare.

Sincean Bogdan
Seria 1, grupa 5

photo

Intalnire cerc 7.11.2014

1.întreaga întâlnire
Recunosc ca am fost surprinsa de numarul redus de participanti , dar in acelasi timp, fiind mai liniste, i-am putut auzi pana si pe cei care vorbeau mai incet. Intalnirea a fost mai interesanta, am aflat destul de multe lucruri si ,la fel ca la prima intalnire, nu am simtit trecerea timpului.

2.diferitele prezentări care au fost făcute
1) mesajul de deschidere
Mi-a placut foarte mult ca se prezinta un program la inceput si se apreciaza durata medie a intalnirii. Rubrica “modele/antimodele” am luat-o iar ca pe un indemn sa citim mai mult. Informatiile despre Erasmus mi s-au parut foarte utile, iar mesajele de la studentii mai mari m-au pus pe ganduri cand le-am recitit.

2) de unde știm - Mihaela, (anul 4, a prezentat MI Popa)
Desi Mihaela nu a putut fi prezenta, din pacate, vreau sa punctez urmatorul aspect: prezentarea a fost reusita, respectand conditiile de realizare; desi la inceput poate ca a parut un subiect nu foarte interesant, a reusit sa concentreze foarte bine evenimente importante din trecut.

3) prima poză a zilei - MI Popa
Mi-a placut prezentarea, nu doar pentru ca a fost la obiect, ci si pentru ca ne-ati incurajat sa spunem ceea ce vedem in imagine, incercand sa ne dezvoltati spiritual de observatie. Din pacate, cred ca noi, studentii, ne grabim si trecem mai repede peste unele detalii, cum spuneti si dumneavoastra, domnule profesor, “sarim pasi”; apreciez insa modul in care ne-ati ajutat sa deslusim “problema”.

4) despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria, anul 5
Prezentarea Madalinei mi-a placut foarte mult: in primul rand cazul prezentat fusese intalnit de ea in timpul stagiului, a incercat sa ne explice anumiti termeni pe care noi, cei de anul 2 nu ii cunosteam (chiar pe toti), prezentarea a fost foarte bine structurata, nu s-a abatut de la subiect si durata a fost potrivita.

5) a doua poză a zilei - Maria, anul 2
Maria a realizat o prezentare foarte buna. In primul rand ii admir indrazneala de a face acea prezentare. Probabil s-au vazut cateva emotii la inceput, dar avand in vedere ca era prima data cand prezenta, consider ca s-a descurcat foarte bine; a fost destul de atenta sa repete raspunsurile celor care vorbeau mai incet, a interactionat cu cei din sala, iar ideea cu testul de 30 de secunde am intalnit-o doar la ea.

6) nefritic-nefrotic - Mădălina, anul 5
Madalina a ales un subiect foarte interesant, dar pentru mine a fost destul de dificil sa tin ritmul. Chiar s-a straduit sa ne explice foarte multe, iar subiectul era complex incat era necesara devierea discutiei. Totusi interventiile domnului profesor si rabdarea Madalinei ne-au fost de folos. Cred in acelasi timp ca prezentarea necesita mai multe informatii pt noi acasa.

Cu respect,
Raluca Anica-Ionescu
Anul 2, Seria 4, grupa 31

photo

Feed-back 05.11.2014

1.Intreaga intalnire

Intalnirea de data trecuta a fost mult mai interesanta ca cea din data de 22 octombrie deoarece am inceput ,cel putin noi,studentii de an 2, sa mai invatam cate ceva, sa ne obisnuim unii cu altii si chiar sa incepem sa ne obisnuim cu modul de lucru al colegilor din anii mai mari. A fost mai bine pentru ca si numarul de participanti a scazut, oferindu-ne posibilitatea de a putea pune intrebari sau chiar raspunde fara sa ne fie frica de privirile si de parerile celorlalti.

2.Mesajul de deschidere

Inca din primul curs de microbiologie am inteles cat de importanta este credinta.Dar in cadrul celei de-a doua intalniri a cercului am realizat ca aceasta este si vitala pentru dumneavoastra,cum de altfel ar trebui sa fie si pentru noi.Ati vorbit despre optimism versus pesimism si ne-ati sfatuit sa alegem calea de mijloc : realismul.Din punctul meu de vedere,fiecare din noi trebuie sa includem in viata noastra o doza mai mare de optimism si mai putin pesimism.

3.De unde stim ?

Din cate imi aduc aminte ,Mihaela este cea care a prezentat aceasta tema.Din perspectiva mea,a fost o tema foarte interesanta,am ramas cu lucruri pe care nu le stiam si am si invatat de la Mihaela ca e important sa facem ceea ce ne place pentru ca in final tot vom ajunge acolo unde ne dorim sa fim.Ca timp,mi se pare ca s-a incadrat in 10 minute,ceea ce e foarte bine,avand in vedere tema discutiei : evolutia medicinei.

4.Prima poza a zilei

La aceasta prezentare ati incercat sa ne faceti sa observam lucrurile mai bine si sa fim mai atenti la detalii.Chiar daca raspunsul la intrebarea dumneavoastra nu a venit imediat si a trebuit sa numiti un student,intentia a fost bine-venita.Ati incercat sa ne aratati ca,in ciuda bagajului limitat de cunostinte,noi putem sa observam cateva detalii din acea imagine cu cei doi coci.

5.Despre o patologie cutanata

Din punctul meu de vedere,studenta din anul V- Madalina Maria,a avut cea mai buna prezentare de pana acum.S-a incadrat in timpul alocat si a facut prezentarea in asa fel incat toata lumea sa inteleaga despre ce este vorba in imagine.Un alt lucru care mi-a placut a fost acela ca inainte sa inceapa sa prezinte,s-a asigurat ca toti studentii stiu ce este o pata sau o papula.A fost foarte bine structurata si explicata,iar pe viitor sper ca Madalina-Maria sa mai prezinte si alte teme.

6.A doua poza a zilei

Chiar daca Maria-studenta in anul II nu a putut fi prezenta,Adelina-studenta in anul IV a facut o treaba nemaipomenita.Este de admirat mai ales faptul ca dumneavoastra ne-ati spus ca Adelina a aflat despre prezentare cu doua ore inainte de inceperea cercului,lucru ce mi se pare aproape imposibil.Dar Adelina a reusit si a prezentat fara emotii,s-a incadrat in timp si,mai ales,ne-a explicat de ce in poza respectiva este vorba despre bacteria Klebsiella pneumoniae.

7.Nefritic/Nefrotic

Avand in vedere ca in sala se aflau si studenti din ani mai mici, prezentarea mi s-a parut foarte grea.Madalina-studenta in anul V,a incercat sa se incadreze in timp si poate din aceasta cauza vorbea foarte repede si trecea peste unele notiuni despre care eu,cel putin,nu mai auzisem pana atunci.Tema prezentarii a fost intr-adevar interesanta,dar la finalul prezentarii mi-am dat seama ca tot nu intelesesem diferenta dintre nefritic si nefrotic.Mi-ar fi placut sa fi folosit niste poze pentru captarea atentiei,cat si pentru o mai buna intelegere si retinere.

Avram Catalina Andreea
Anul II,seria VII,grupa 62

photo

Feedback 7 noiembrie

1.Întreaga întâlnire (ansamblul intalnirii din 7.11.2014)
Pot spune că această ediție a Cercului de Microbiologie a fost mult mai complexă, decât prima întâlnire a cercului, dar am fost neplăcut surprinsă de numărul mic, deoarece nu am crezut că se va aplica și la această activitate trendul de la cursuri, în care numărul de studenți la fiecare curs este descrescător. Numărul mic de studenți nu pot să spun că a fost un lucru rău, dimpotriva, l-aș putea considera un lucru bun pentru cei prezenți pentru că nu se mai simt inhibați de multitudinea de perechi de ochi care îi privesc atunci când răspund sau pun o întrebare, dar un număr foarte mic poate deveni descurajator pentru cel care susține prezentarea.
Aș vrea să-mi exprim tristețea legată de faptul că nici de această data nu am reușit să particip la toată întâlnirea, pentru că eram condiționată să plec mai devreme de 5 și 10. Îmi pare rău că am deranjat prezentarea colegei din anul 5 și îmi cer scuze față de ea pe această cale.
Am auzit că doriți comasarea celor două cercuri de microbiologie, dar nu sunt sigură că acesta este cel mai bun lucru, deoarece o parte din colegii care vin miercuri, nu vor veni și vineri, pentru că o parte din ei pleacă acasă în weekend și nu rămân vinerea în București. Dacă totuși nu considerați ziua de miercuri ca fiind o zi bună pentru ora înaintată la care are loc cercul, îmi pot permite să întreb dacă nu s-ar putea susține cercul joi. Din punctul meu personal de vedere ar fi o zi mult mai bună decât cea de vineri și am specificat acest lucru și în formularul de înscriere. Știu că nu cunosc toate detaliile care au dus la alegerea acestor două zile și înțeleg dacă nu este posibil acest lucru.

2.Diferitele prezentări care au fost făcute

1) Mesajul de deschidere, mesajele transmise
Mesajul de deschidere susținut de domnul profesor a fost, ca întotdeauna, un mesaj care a cuprins mai multe domenii, iar frecventa apariție a cuprinsului prezentării a facut ca aceasta să fie mai ușor de urmărit, iar timpul afișat în dreptul fiecărei părți a programului ne-a ajutat să ne facem o idee despre cât va dura cercul.Mă bucur că domnul profesor a răspuns feedback-ului nostru pe care l-a primit după prima întâlnire a cercului oferindu-ne detalii legate de bursele Erasmus și reușind să atingă cât mai multe puncte de interes din cele exprimate de studenți.
Ne-ați recomandat din nou să scriem pentru a ne fi mai ușor să ne amintim atunci când vom scrie feedback-ul dar și pe viitor, când poate ne vom confrunta cu ceva care a fost prezentat la cerc, dar aș vrea să vă spun și punctul meu de vedere, pe care-l puteți considera bun sau dimpotrivă, o inepție. Eu încerc să-mi folosesc capacitatea de a memora cât mai mult, fără să fie nevoie să scriu, încerc să fiu cât mai atentă în timpul prezentărilor și apoi îmi „chinui” creierul acasă încercând să-mi amintesc ce s-a discutat. Sfatul dumneavoastră este unul bun, aplicat cu succes la cursuri, dar încerc să ies din această zonă de confort, pentru a avea șansa să evoluez. Sper să nu eșuez, să nu descopăr mai târziu că am făcut o greșeală, dar orice greșeală este o lecție, cel puțin în viziunea mea.

2) De unde știm - Mihaela, (anul 4, a prezentat MI Popa)
Prezentarea Mihaelei a fost destul de interesantă, reușind să comprime în câteva slide-uri, câteva momente foarte importante din istoria medicinii. Ar fi câteva detalii la care ar fi trebuit să fie mai atentă, cum ar fi mărimea caracterelor pe un slide, și acoperirea cu text a acestuia. Mi-ar fi plăcut să fie și ea prezentă vineri, pentru a vedea și modul verbal de prezentare.

3) Prima poză a zilei - MI Popa
Din prima poză a zilei, prezentată de domnul profesor, am deprins o idee, care după părerea mea este foarte importantă: atenția la detalii face diferența. Un om grăbit ar fi trebut peste cei doi coci care se vedeau destul de greu pe acel frotiu, lucru care ar fi putut duce la punerea unui diagnostic greșit, periclitând viața pacientului.

4) Despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria, anul 5
Mădălina-Maria a avut o prezentare foarte bună, cu foarte multe detalii teoretice, pentru a îi face pe toți cei din sală să priceapă despre ce este vorba în cazul prezentat. Să vedem diferența între maculă si papulă, între fisură și ulcer, etc. Prezentarea poveștii din spatele cazului însă m-a făcut puțin curioasă și anume: Mădălina a zis că ea nu s-a contaminat cu scabie pentru că s-a spălat bine pe mâini după, dar oare n-a fost o greșeală din partea ei să consulte un pacient care prezintă ulcerații tegumentare, cu mâinile neprotejate de mânuși?
Un alt lucru pentru care o felicit pe colega mea din anul 5 este pasiunea și căldura cu care a prezentat acest caz, reușind să-mi atragă atenția de la început până la final.

5) A doua poză a zilei - Maria, anul 2
Pentru început, aș vrea să o felicit pe Adnana, pentru curajul de care a dat dovadă, realizând o prezentare atât de repede, în fața unui număr destul de mare de oameni, dar aș avea un mic sfat atât pentru ea cât și pentru oricare dintre noi care va prezenta vreodată: să nu mai stea cu spatele la auditoriu o perioadă așa mare în timp ce prezintă ceea ce se vede pe ecranul de proiecție, pentru că se pierde atenția oamenilor din sală și nici nu se aude foarte bine ceea ce vorbește.i

6) Nefritic-nefrotic - Mădălina, anul 5
Un caz foarte interesant prezentat de Mădălina, cu foarte multe detalii și o prezentare clară și concisă. Aș fi preferat dacă ar fi fost mai multe informații scrise pe slide-uri pentru a putea vedea antecedendele în ansamblu și pentru a fi mai ușor de urmărit toate detaliile. Îmi cer scuze încâ o dată pentru că am deranjat prezentarea, fiind nevoită să plec, dar mai ales îmi pare rău că nu am putut înțelege tot ceea ce a fost prezentat, ratând concluzia, iar prezentarea de pe site nu m-a ajutat în acest caz, lipsind detaliile despre care am scris mai sus.
Comentariile făcute de domnul profesor și de domnul doctor Muntean mi s-au părut foarte interesante și ne-au ajutat să înțelegem mai bine cazul, în special pe noi, cei care suntem abia in anul 2.

Roxana-Ionela Crăciun
Seria 4, grupa 36, anul 2

photo

2 mici răspunsuri

1. povestea ”lui” miercuri, sau marți, sau luni, sau joi, sau vineri este posibil să o mai spun, poate chiar la următoarea întâlnire;
2. ideea ta nu este rea DELOC (este un p.d.v. și niciodată un punct de vedere nu este o inepție, însă acesta este chiar bun) și dacă nu uit, o să fac o referire la cele spuse de tine, poate chiar la următoarea întâlnire.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back 5.11.2014

  1. A. Întreaga întâlnire
         Despre  această a doua întâlnire a cercului de microbiologie pot spune că mi-a plăcut mai mult decât precedenta, deoarce au fost mai multe prezentări care au avut legătură cu microbiologia, am învățat mai multe lucruri noi și interesante, interacțiunea dintre prezentatori și public a fost mai bună și au fost explicate mai bine lucrurile pe care nu le înțelesesem. Durata cercului a fost din nou rezonabilă și cred că pentru întâlnirile de miercuri, având în vedere că încep la o oră mai târzie decât cele de vineri nu cred că ar trebui să depășească mai mult de două ore, două ore și jumătate.
         Ceea ce îmi place cel mai mult la acest cerc este că suntem îndemnați să vorbim, să întrebăm, să răspundem, să ne spunem părerea fără frică. Pe parcursul acestei întâlniri, în timpul prezentării celei de-a doua poză a zilei mi-a fost adresată o întrebare la care am răspuns corect și sper ca dățile viitoare să nu mai fie nevoie să fiu întrebată, să scap de această frică de a spune ceva greșit, să capăt curajul de a spune ce cred și de a întreba ce nu știu. Îmi amintesc de câte ori la cursuri sau lucrări practice se puneau întrebări și nu răspundeam și în schimb spuneau alții același lucru la care mă gândisem și eu, care era corect și apoi îmi părea atât de rău că eu nu am avut curajul să spun.
       Cred că asta este una dintre cele mai importante părți ale cercului de microbiologie și una dintre cele mai folositoare pentru viitor. Este adevărat că și celelalte lucruri pe care le aflăm la cerc  sunt folositoare, însă cu timpul s-ar putea să le uităm.
  
           B. Diferitele prezentări care au fost făcute
 
1.      Mesajul de deschidere, mesajele transmise
       
           De data aceasta  mesajul de deschidere nu a mai fost un citat, asta nu este o problemă, dar mi-ar fi plăcut  totuși să fie unul. Cred că ar fi interesant ca fiecare întâlnire a cercului să înceapă cu un citat, să fie ceva specific acestuia.
           Sugestia făcută ca și data trecută să ne luăm notițe ste foarte bună, având în vedere că se discută mult pe lângă ceea ce scrie în prezentări și este o probabilitate foarte mare să uităm ceea ce s-a spus.
           Adăugarea la slide-ul cu subiectele de discuție și prezentări, durata aproximativă a acestora mi s-a părut o idee foarte bună și sper să continuați să o adăugați în continuare. Cea mai bună alegere dintre optimsm, realism și pesimism, într-adevăr este realismul. Dacă ești prea optimist și crezi că tot ce îți dorești se poate realiza, în caz că în final nu se întâmplă așa treci mult mai greu peste asta, iar dacă ești mult prea pesimist și se întâmplă un lucru bun la care nu te aștepți nu vei ști cum să reacționezi și să-l apreciezi. Și de aceea cel mai bine este să fii realist.
          Se apropie din nou timpul de a merge la vot și este păcat că sunt atâția oameni plecați din țară care vor să voteze, dar trebuie să aștepte la cozi imense și este de apreciat faptul că aceștia nu renunță și își fac datoria. În schimb în țară sunt mulți care probabil nu vor merge la vot fiindcă pur și simplu nu vor.
Mesajul transmis de studenta plecată în altă țară prin intermediul bursei Erasmus nu mi s-a părut că dorea să ne facă să vedem în mod negativ această bursă ci să ne aducă la cunoștiință faptul că nu este așa roz în afara țării noastre așa cum credeam noi. Eu incă mă gândesc că această bursă este un lucru bun, că poți căpăta prin intermediul ei o experiență plăcută și îți poți face o idee despre cum este mai bine, afară sau în țară, având în vedere că mulți dintre noi după terminarea facultății ne dorim să plecăm.
 
 
2.      De unde știm?
 
  O prezentare interesantă și foarte amuzantă. Mi-a făcut plăcere să aflu cum a evoluat medicina, de la perioada lui Hipocrate, în care încă nu se știa ce este aceea o boală pană în ziua de azi în care o putem studia foarte amănunțit. Cu mulți ani în urmă, percepția asupra bolilor, a etiologiei lor și a modului lor de tratare, astăzi ne amuză și ni se pare absurdă, însă a trebuit să trecem prin toate acele etape pentru ca medicina să ajungă în stadiul în care este acum.
Modul prezentării a fost puțin cam alert, probabil din cauza emoțiilor, în rest a fost o prezentare plăcută.
 
3.      Prima poză a zilei
 
                  Prima poză a zilei a fost din nou un bun antrenament în a ne dezvolta spiritul de observație. Eu personal nu observasem cei doi coci și sper ca mai încolo să  pot analiza amănunțit o astfel de poză și să nu mai las tracă nimic neobservat.
                   Pozele acestea cu preparate microscopice mi se par foarte folositoare, deoarce pe langă faptul că aprofundăm ceea ce învătăm la lucrările practice ( facem diferența între perparatele proaspete și fixate, dintre preparate din produse patologice și din culturi, observăm microorganismele) am învățat și lucruri noi (despre macrofag, granulocite și anume că neutrofilele se află în concentrație mare în zonele inflamate și altele).
 
4.      Despre o patologie cutanată
 
Pot spune că aceasta a fost partea mea preferată a cercului, a fost o prezentare foarte bine realizată, s-a văzut că Mădălina și-a dat interesul, fiind foarte bine pregătită. A fost interesant faptul că acel caz clinic a fost prezentat din proprie experiență și s-a văzut asta pentru că știa foarte bine despre ce este vorba. Una este să vezi o poză și alta este să vezi cu proprii tăi ochi. Mi-a plăcut mult faptul că lucrurile noi învățate ( despre pustule, noduli, papule) ne-au fost redate prin imagini pentru a le putea înțelege mai bine.
 
5.      A doua poză a zilei
 
A doua poză a zilei nu a fost mai prejos decât anterioara, după părerea mea a fost puțin mai complicată, deoarece frotiul din imagine era mai diferit față de alte frotiuri din sânge pe care le văzusem. Deși cea care a prezentat nu a fost cea care a realizat și prezentarea, s-a descurcat admirabil, faptul că aflase cu puțin timp în urmă că va susține prezentarea nu s-a observat aproape deloc.
 
6.      Nefrotic, nefritic
 
În această ultimă parte îmi amintesc că s-au pus multe întrebări (fie din proprie inițiativă, fie în urma unui îndemn) și s-au dat răspunsuri pe măsură, fiind o prezentare foarte interactivă, deși era spre finalul cercului și eram cam obosiți. În general prezentarea a fost bine realizată și am aflat din nou multe lucruri noi și folositoare.
 
        Lefegiu Valentina – Florina
        Seria VII, Grupa 61
photo

Feed back 7.11.2014

Per ansamblu

A doua intalnire a cercului de microbiologie a fost la nivelul primei intalniri, lucru de apreciat. Nu toate lucrurile care incep frumos, se dovedesc a fi ceea ce vor sa para la inceput. Durata intalnirii a fost potrivita, iar faptul ca am fost mai putini participanti nu mi s-a parut un inconvenient, ci din potriva, a creat o atmosfera mai intima. Cat despre prezentari, voi puncta animite aspecte.

Mesajul de deschidere

In stilul in care domnul profesor ne-a obisnuit. Cat despre ,,Astazi am invatat foarte multe lucruri!" cred ca ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru toti.

De unde stim?

Vineri, Mihaela nu a putut fi prezenta la cerc, astfel incat domnul profesur a prezentat lucrarea in locul ei. Pot spune ca am aflat noi informatii depre trecutul acestei meserii. Un lucru m-a deranjat putin. In timplu prezentarii, domul profesor tot repeta ca Mihaela a prezentat mult mai bine, mai frumos, mai entuziasmatic, mai .... Cred ca era suficient sa ne precizeze la inceput ca prezentarea nu ii apartine, ca Mihaela nu a putut ajunge vineri si ar fi fost suficient.

Prima poza a zilei

Pot spune ca a fost interesanta si mi-a placut modul in care domnul profeor a incercat sa ,,ne atraga de partea dumnealui", adica sa ne faca sa raspundem, astfel ca prezentarea sa fie interactiva.

Despre o patologie cutanata

Mi-a placut foarte mult ca Madalina a facut o scurta introducere in domeniul pe care l-a abordat, majoritatea dintre noi nefiind familiarizati cu toti termenii folositi. Prezentarea a fost bine facuta. In viitoar as avea un sfat pentru Madalina. In timpul prezentarii, am remarcat ca are un tic verbal ,,minunat", care nu m-a deranjat in contexul in care ne aflam, ea fiind si foarte carismatica, dar intr-un cadru mai oficial acest lucru ar putea fi un minus al modului in care este perceputa.

A doua poza a zilei - Adnana

In legatura cu prezentarea Adnanei, trebuie sa recunosc ca as putea fi subiectiva. Domnul profesor a prezentat-o ,,Maria", ea fiind cunoscuta de prieteni ca ,,Adnana". Prezentarea a fost facuta bine si un punct in plus cred ca a fost testul de la finalul prezentarii, incercand astfel sa faca totul interactiv.

Nefritic-Nefrotic

Trebuie sa recunosc ca prezentarea Madalinei a fost preferata mea. Mi-a placut ca stia foarte bine ce are de spus, isi pregatise bine cazul si nu s-a pierdut in momentul in care a fost intrerupta de dr. Muntean. Acest lucru a facut ca urmarirea prezentarii sa fie dificila, desi domnul doctor ne-a spus lucruri interesante (studiul facut pe pacientii platiti sa-i ia medicamentele). Dar cred ca putea sa astepte terminarea prezentarii si apoi sa ne impartaseasca ce avea de spus.

Concluzii

A fost o intalnire reusita, cu lucrari interesante, bine prezentate. Mi-a placut ca participantii au inceput sa interactioneze cu prezentatorul, fapt ce ma incurajeaza in vederea pregatirii unei prezentari.

Regret ca feed-back-ul meu vine atat de tarziu,fapt ce nu dovedeste dezinteresul meu fata de acest cerc.

Voiam sa mai spun ca nu toti suntem familiarizati cu activitatile care au loc la Valea Plopului, desi la fiecare intalnire este adus in discutie acest subiect. Poate data viitoare domnul profesor ne va prezenta si noua acest proiect.

Anca Iuliana Ionescu

An2, Seria1, Grupa5

 

 

 

photo

Feed-back cerc 5.11

I. Ansamblul întâlnirii din 05.11.2014

Întâlnirea din data de 05 noiembrie mi s-a parut, comparativ cu prima, mai interesanta, desi trebuie sa admit ca mi-a lipsit partea de istorie cu care ne obisnuise domnul profesor atat la cursuri, cat si la cerc. Un alt aspect pozitiv ar fi diversitatea informatiilor pe care le-am dobandit( agentii etiologici ai scabiei, pneumoniei). De asemenea, nu am putut sa nu observ scaderea numarului de participanti, lucru pe care il consider intr-o oarecare masura benefic, intrucat noi, cei de anul 2, am inceput sa vorbim, sa raspundem si ne-am putut auzi fara ca cel ce se afla in ipostaza de prezentator sa fie nevoit sa repete.

II. Diferitele prezentări care au fost făcute
1. Mesajul de deschidere. Mesajele transmise.

Am apreciat foarte mult indemnul domnului profesor de a merge la vot, nu avem dreptul de a ne bate joc de sacrificiul altor oameni. Noi, spre deosebire de cei din diaspora am avut ,,puterea de a decide” si am ales sa n-o folosim. Poate ca lucrurile se vor fi diferite in acest weekend…
Nu consider neaparat util sa stim cat dureaza o prezentare, mai ales daca acest aspect va ,,inhiba” discutiile ce pot aparea pe parcurs, in ideea ca prezentatorul se va stradui sa se incadreze in timp.
Desi nu am fost prezenta la prezentarea despre bursele Erasmus am putut totusi sa-mi formez o idee din ceea ce ni s-a spus si anume ca desi e importanta extinderea orizonturilor, trebuie mai intai sa cantarim avantajele si dezavantajele.

2. De unde ştim? - Mihaela - anul IV

A fost o prezentare interesanta din care am retinut o multime de lucruri, dar Mihaela a lasat impresia ,,discursului exersat”, dar acest lucru nu ar fi fost asa de usor de observat in lipsa emotiilor. Nu stiu daca s-a grabit din cauza emotiilor, care oricum sunt inerente, sau din cauza faptului ca a incercat sa se incadreze in timp. Prezentarea mi s-a parut foarte bine realizata, pozele au fost sugestive, informatia de pe slide-uri bine incadrata si bine aleasa. Cel mai mult mi-a placut faptul ca la sfarsit a ales sa puna cateva poze din laboratorul de imunologie in care lucreaza pentru a accentua inca o data ideea ca e important sa faci ce te pasioneaza.

3. Prima poză a zilei - MI Popa
Imi place genul acesta de prezentare pentru ca ne ajuta sa invatam sa observam lucruri, pornind de la cel mai mare detaliu pana la cel mai mic si mai complex aspect . Mi-a placut si faptul ca domnul profesor a ales sa nominalizeze in loc sa astepte un raspuns care, cel mai probabil, nu ar fi venit. Cel mai important aspect al acestui tip de prezentare mi se pare faptul ca ne invata sa observam. In ultima instanta, cei doi coci din interiorul celulei erau evidenti, insa nu avem inca bagajul de cunostinte necesar( si aici ma refer la cunostintele de histologie).

4. Despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria - anul V

Mi s-a parut cea mai buna prezentare din cadrul acestei intalniri. Madalina a fost dezinvolta, prezentarea a fost mai degraba un dialog cu auditoriul. Stiind ca vor participa si studenti mai mici, initial ne-a prezentat toate cunostintele de semiologie(macula, papula, pustule) necesare pentru a putea sa urmarim si noi cazul, iar un alt plus a fost faptul ca toate acestea au fost insotite de poze. Ce mi-a mai placut foarte mult este faptul ca inainte de a trece mai departe, se asigura ca toata lumea a inteles.

5. A doua poză a zilei - Maria (anul II, a prezentat Adelina anul IV)

Suportul a fost bine realizat, insa nu mi se pare o idee asa buna sa prezinte altcineva in locul persoanei care lipseste intrucat Adelina nu era familiarizata cu prezentarea. E de admirat initiativa colegei noastre de a face o prezentare. Am apreciat si faptul ca a incercat sa se foloseasca de notiunile dobandite la curs/ lp si sa ne demonstrez ca, desi nu avem inca suficiente notiuni de microbiologie, am putea cu usurinta sa ne folosim de ce stim deja.

6. Nefritic-nefrotic - Mădălina - anul V
A fost o prezentare buna, cazul era foarte bine documentat, insa datorita orei mai tarzii nu pot spune ca am ramas cu foarte multe informatii. Mi s-a parut ca suportul, prezentarea .ppt nu a continut suficient de multa informatia, spre exemplu in slide-ul cu antecedente putea sa treaca pe langa natura lor si antecedentele in sine pentru a face mai usor de urmarit cazul. La un moment dat, din aceasta cauza cineva a intrebat de ce pacientul era la pneumologie(uitase ca avea hemoptizie). Am apreciat insa interventiile domnului profesor care a vrut sa ne arate cum se procedeaza cand vrem cu adevarat sa nu lasam nimic sa treaca pe langa noi.

photo

cerc microbiologie 07.11

1.Intreaga intalnire
A fost o intalnire mult mai interesanta decat cealalta din punct de vedere al prezentarilor . Am avut parte de mai multa microbiologie, cazuri mai palpitante si multe informatii noi fapt pentru care pot sa spun ca sunt fericita ca am participat . Acum incep sa realizez cat de util este acest cerc si cat de utile sunt sfaturile pe care ni le oferiti si pentru care as vrea sa va multumesc . Aici invatam sa privim cu mare atentie ceea ce ne este prezentat , sa nu ratam nici un amanunt , orice greseala poate sa aiba consecinte grave . Invatam sa gandim logic si sa corelam ceea ce invatam la microbiologie cu ceea ce invatam la alte materii si sa invatam mai usor patologiile intalnite.

2.Mesajul de deschidere, mesajele transmise
Din pacate am intarziat si nu am putut sa iau parte la aceasta parte a cercului .

3.De unde stim – Mihaela, anul 4
Istoria nu m-a fascinat niciodata, dar modul in care Mihaela a abordat-o a fost foarte interesant si util. in mod special mi-au atras atentia teoriile care aratau modul in care oamenii incercau sa previna contaminarea cu ciuma (teoria miasmelor si teoria contagiunii ) , sincera sa fiu, nu mai auzisem de ele pana acum. Singurul lucru ce a lipsit si pe care il regret este ca nu am cunoscut-o pe Mihaela , dar fiecare are problemele lui si sunt sigura ca vom mai avea ocazia sa o intalnim.

4.Prima poza a zilei – MI Popa
Frotiul de sange m-a facut sa realizez un lucru, chiar daca ceva pare a fi usor pentru inceput nu este chiar asa , aparentele inseala . Totul parea atat de evident, cu exceptia acelor coci care chiar daca erau mici si se pierdeau printre granulatiile neutrofilelor, ei se vedeau, dar probabil ca din neatentie sau prea multa superficiaitate din partea noastra nu am putut sa observam dincolo de aparente . Dar vom exersa si incet incet vom fi mult mai buni.

5.Despre o patologie cutanata – Madalina-Maria, anul 5
Madalina a prezentat un caz pe care l-a intalnit chiar ea in spital fapt pentru care o admir . A fost foarte placut modul prin care ne-a abordat, prezentand pentru inceput o mica baza . Acest lucru s-a putut observa prin faptul ca noi am fost receptivi si am colaborat cu ea .E de apreciat faptul ca a fost atenta ca toti sa poata sa inteleaga (si cei din anul 2). Pot sa spun ca a avut o prezentare perfecta , nu pot sa spun ca a lipsit ceva sau ca ar trebui sa imbunatateasca ceva .

6.A doua poza a zilei – Maria, anul 2
Prezentarea ei a fost una foarte productiva pentru mine. A ales o tema de actualitate si de care am auzit mai multe si la alte materii dar acum am putut sa vad si partea microscopica a acestei boli .De asemenea aceasta a prezentat, Klebsiella pneumonia, ceva de care am mai citit si noi din carte , ceva ce nu ne era cu totul strain si care ne va ajuta la viitorul examen . Un alt lucru care mi-a placut foarte mult a fost faptul ca aceasta a creat o legatura microbiologie-clinica si a pus accentual pe lucrurile importante pe care cu totii ar trebui sa le stim .

7.Nefritic-nefrotic – Madalina, anul 5
Din pacate, pentru mine aceasta prezentare a fost destul de dificila si nu am putut sa tin pasul . Au fost multe informatii intr-o singura prezentare iar dificultatea termenilor a fost destul de ridicata. Slide-urile au fost foarte saracute si ne-ar fi prins bine sa avem o baza pe care sa urmarim sau sa putem sa ne amintim anumiti termini .
Tema pe care a ales-o este foarte interesanta si se vede ca are experienta prin usurinta prin care ne prezenta.
Galita Andreea IV, 30

photo

Feed-back 05.11.2014

Buna ziua,

1. Intreaga intalnire.

Mi s-a part ca acest cerc de microbiologie a fost mai interactiv, poate datorita faptului ca eram mai putini oameni in sala. Desi intalnirea a tinut mai mult decat trebuia a fost bine deoarece am reusit sa auzim si sa discutam toate prezentarile respective. Pe langa informatiile legate de microbiologie am aflat si elemente de semiologie, lucru care m-a bucurat.

2. Mesajul de deschidere.

Au fost prezentate sfaturi utile. Mi-a placut mult idea orarului creat de dl. prof. Mircea Ioan Popa. A fost utila si discutia legata de bursele erasmus si faptul ca am aflat putin cum “merg lucrurile” in afara. Mi-ar fi placut sa aflam mai multe despre informatiile referitoare la noutati, dar din cauza timpului a fost nevoie sa trecem peste ele.

3. De unde stim.

A fost interesant sa aflam putin despre istoria microbiologiei si sa auzim despre evolutia acesteia, initial nu mi s-a parut un subiect extrem de interesant dar ma bucur ca m-am inselat.

4. Prima poza a saptamani.

In aceasta poza am observat cum arata sangele periferic, diferentele dintre hematii sanatoase si cele cu spiculi. In plus am observat punctele acelea micute albastre (pe care ulterior la curs le-am observat imediat).


5. Patologie cutanata.

In aceasta prezentare am aflat diferentele dintre “petele” care pot aparea pe piele si denumirile acestora. Schemele pe care le-am vazut in legatura cu acestea au fost foarte utile si a fost usor de inteles. Aceasta prezentare a fost o mica introducere in semiologie

6. A doua poza a saptamani.

Aceasta poza a fost putin mai complicata decat prima deoarece a fost mai putin evidenta pentru cei din anul II, dar din acest motiv a fost mai interesanta decat precedenta. Am putut observa diferentele intre sangele periferic si cel alveolar. Aceasta prezentare ne-a adus la cunostinta si simpomele cauzate de boala respectiva dar si cateva elemente de semiologie.

7. Nefrotic, nefritic.

A fost putin mai greu de urmarit (mai mult din cauza orei tarzie si oboselii) dar tot a reusit sa fie o prezentare interesanta. Desi intreruperile au fost un factor al dificultatii de urmarit totusi au fost utile in intelegerea anumitor termeni.

Staub Traian
Anul II
Seria 3, grupa 25

photo

Feedback cerc 7 noiembrie 2014

Intreaga intalnire (ansamblul intalnirii din 7.11.2014)

Din punctul meu de vedere, un aspect pozitiv al acestei intalniri a fost numarul redus de participanti, deoarece in felul acesta ne-am putut exprima liber mai usor comparativ cu data trecuta, am putut sa aud ce au raspuns ceilalti colegi, chiar si pe cei care au vorbit mai incet. Am apreciat faptul ca aveti un slide cu lista prezentarilor si duratele corespunzatoare.


Diferitele prezentări care au fost făcute

1. Mesajul de deschidere, mesajele transmise
Raman la ideea ca este esntial sa cunoastem istoria propriei tari. Recunosc faptul ca nu stiam cine este Seniorul Corneliu Coposu, motiv pentru care am cautat informatii acasa ulterior, fiind un fost deţinut politic sub regim comunist. Astfel domnul profesor a punctat ideea ca exista modele/anti-modele si in istorie, nu doar in prezent. Si din nefericire, ajungem sa pretuim multe lucruri/persoane atunci cand este prea tarziu, cand deja le-am pierdut.
Ideea ca la sfarsitul anului III trebuie sa fiu capabila sa realizez anamneza și examenul obiectiv complet în 20 de minute, o voi lua ca pe o provocare, insa stiu ca mai am mult de lucru pana voi realiza aceasta performanta, mai ales ca sunt anul II. Insa am retinut mesajul transmis de dumneavoastra, sa respectam pasii, sa ne construim o baza solida peste care sa adaugam informatii ulterior, de asemeneasa facem conexiuni intre notiunile invatate la diverse materii. Si mereu dupa orice simptom/semn despre care auzim/vedem, sa ne intrebam: De ce?
De asemenea mi-a placut faptul ca ati dorit sa lamariti unele nedumeriri pe care le-am avut in legatura cu bursa Erasmus.

2) De unde stim? - Mihaela, (anul 4, a prezentat MI Popa)
Un aspect pozitiv a fost faptul ca slide-urile nu au fost incarcate cu text mult. Din contra, acestea contin citate si imagini sugestive (m-a amuzat poza cu costumul de doctor, am retinut ca trebuie sa luam masuri de prevenire pentru binele tuturor), iar informatiile istorice au fost prezentate in ordine cronologica, pornind de la Platon și Hipocrate.
O informatie interesanta a fost cea referitoare la statutul Canadei si Australiei cu privire la tarile in care exista pacienti diagnostificati cu Ebola, de a le interzice intrarea in tara. Consider ca este o masura preventiva utila, iar rezultatele ei se observa ulterior.

3. Prima poza a zilei - MI Popa
Prezentarea a fost scurta si la obiect, imi place foarte mult ca ne incurajati sa descriem strict ceea ce vedem, dezvoltandu-ne astfel spiritul de observatie. Sa pornim de la zero, ce este?: o lama, un frotiu de sange, cum este?: colorat, apoi sa observam neregularitatile hematiilor care nu aveau forma obisnuita, pana la cele mai mici detalii: cei doi coci dispuri in diplo.

4. Despre o patologie cutanata - Mădălina-Maria, anul 5
Aspecte pozitive: Madalina-Maria ne-a explicat si descris foarte bine leziunile de baza cutanate (avand in vedere ca majoritatea celor prezenti suntem anul II si nu stiam aceste informatii), iar apoi ca exercitiu ne-a rugat pe noi să incercam să descriem ceea ce vedem, raportandu-ne la termezii fisura, eoziune si ulceratie. Acest mic exercitiu a fost foarte util fiindu-ne mult mai usor sa descriem fotografia cu pacientul in varsta si cu copilul. De asemenea ne-a transmis un mesaj important: in practica exista leziuni cu o localizare preferentiala.
Mi-a placut foarte mult prezentarea ei, a fost foarte bine stucturata, a continut multe imagini sugestive si nu a durat mult.

5) A doua poza a zilei - Adnada, anul 2
Avand in vedere ca este prima ei prezentare la cercul de microbiologie, as vrea sa o felicit pentru interesul si curajul pe care l-a avut, mai ales ca nu este o eleva a domnului profesor MI Popa.
Aspecte pozitive: Din nou a trebuit sa apelam la spiritul nostru de observatie in identificarea elementelor din imagine, privind indrumari clare din partea Adnadei. A fost un exercitiu util in reamintirea cunostintelor despre coloratia Gram si Klebsiella Pneumoniae, nu s-a intrat mult in detalii si mi-a placut ideea intrebarii de la final.

6) Nefritic-nefrotic - Mădălina, anul 5

Aspecte pozitive: Cazul a fost bine documentat, ne-a prezentat informatii concise precum anamneza, motivele internării, istoricul bolii, examen clinic si de laborator. Am apreciat faptul ca s-a asigurat ca toata lumea sa stie fiecare termen medical, inainte de a continua prezentarea.
Aspecte negative: Prea putina informatie pe slide-uri, lucru care a făcut prezentarea destul de dificil de urmarit, mai ales ca au existat multe intreruperi, motiv pentru care cateva informatii cheie le-am uitat, iar prezentarea a durat prea mult. Mi-ar fi placut sa existe un slide in care sa fie mentionate diferentele intre nefritic-nefrotic, chiar daca au fost discutate, cred ca erau retinute mai usor daca erau schematizate.

 

Stanciu Corina Andreea

Anul II, Seria 4, Grupa 33

photo

Feedback cerc microbiologie 5.11.2014

Întreaga întâlnire
-aspecte pozitive:

  • a fost mai multă implicare din parte noastră în discuţii, chiar dacă la început am fost mai timizi. Consider binevenită acţiunea domnului profesor de a numi persoane să răspundă, atunci când nimeni nu îndrăzneşte să spună ceva. În acest fel sunt încurajaţi studenţii să participe la dialog, şi totodată ajungem să ne cunoaştem.
  • toate prezentările au fost interesante, dar mi-a plăcut în mod deosebit (atât ca mod de  prezentare, cât şi ca informaţii)  "Despre o patologie cutanată"
  • domnul profesor a insistat, ca noi să întrebăm de fiecare când nu ştim un termen, nu ne explicăm un fenomen etc., adică să nu luăm lucrurile ca atare.
  • îi apreciez pe studenţii din ani mai mari pentru pasiunea lor, pentru implicarea în organizarea acestui cerc şi disponibilitatea de a ne răspunde oricând la întrebări

Mesajul de deschidere şi mesajele transmise
Aspecte pozitive:
-domnul profesor a adus în discuţie termenii optimism, pesimism, subliniind că este cel mai bine sa fim realişti. Personal cred că este bine să avem şi o doză de optimism, în condiţiile în care este realist.
-prezentarea impresiilor unei studente care a beneficiat de programul Erasmus o văd ca pe o aplicaţie a discuţiei anterioare. Este necesar spriritul nostru realist şi să ştim că orice lucru are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Nu putem adopta nişte clişee, ca apoi să avem deiluzii. Este bine să privim din mai multe unghiuri.
-mesajul de a face mişcare pentru a ne menţine sănătoşi
Aspecte ce ar putea fi imbuntăţite
- imi place faptul că această rubrică abordează subiecte variate, dar şi complexe. Însă, uneori un subiect nu este prezentat complet, exemplu: întâmplările medicale recente.

Prezentarea "De unde ştim"
Aspecte pozitive
-modul de prezentare a fost potrivit conţinutului. Expresivitatea vocii şi a imaginilor din suportul vizual m-au făcut să cred că mă aflu într-o călătorie în timp, printre momente din evoluţia medicinii.
-comparaţia trecutului cu prezentul
-citatul lui Dostoievski
-evidenţierea paragrafului din Jurământul lui Hipocrate.

Prima poză a zilei

-ne-a solicitat din plin atenţia şi antrenat spiritul de observaţie

-imagine apropiată de cunoştinţele studenţilor din anul 2, dar totodată apreciez prezenţa unui element nou: hematiile cu spiculi despre existenţa cărora nu ştiam.

Prezentarea "Despre o patologie cutanată"
- un exemplu de prezentare a unui caz clinic studenţilor de anul 2
- noţiunile necunoscute ne-au fost explicate la început şi foarte bine din punct de vedere didactic. Am învăţat aspectul unor leziuni cutanate.
-modul de prezentare al Mădălinei a fost impecabil

A doua poză a zilei
- imaginea aleasa, a fost dificilă, atât pentru studenţii din anul II, cât şi pentru cei din ani mai mari, dar acesta nu mi se pare un lucru rău
-mi-a plăcut prezentarea bacteriei Klebsiella pneumoniae comparativ pe frotiuri de coloraţie Gram şi Albastru de metilen
- foarte bună ideea testării de la sfârşit

Nefrotic, nefritic
-a fost ultima prezentare, eram mai obosită, dar imediat ce am auzit titlul mi-a captat atenţia. M-am întrebat care să fie diferenţa între aceşti termeni
-un caz clinic care ne-a solicitat gândirea

Mi-ar place să se păstreze ambele zile de întâlnire. Vinerea, în cazul meu şi al colegilor din seria 8 s-ar suprapune cu anatomia.

Ionela Niţu-Preda, seria VIII, grupa 74, anul II

photo

Feedback 22.10.2014

Buna ziua,

Imi cer din nou scuze pentru problemele care s-au produs la trimiterea feedback-ului. Este o greseala pe care voi incerca sa nu o mai repet.

1. Intreaga intalnire (ansamblul intalnirii din 22.10.2014)

Am fost convins sa particip la aceasta intalnire de dl. prof. Mircea Ioan Popa datorita prezentarilor exceptionale si ale mesajelor transmise in timpul cursurilor de microbiologie. Consider ca acestei intalniri nu i-a lipsit absolut nimic, in plus, merita laudate modul de organizare si punctualitatea cu care s-a desfasurat. Singurul inconvenient este ora de desfasurare deoarece gradul de concentrare scade cu cat se acumuleaza oboseala. Pe viitor, recomand o pauza obligatorie de 10 minute dupa prima ora, desi multi studenti nu prefera pauza pentru a pleca mai repede acasa.

 

2. Diferitele prezentari care au fost facute

2.1 Mesajul de deschidere, mesajele transmise pe parcursul acestei perioade

O parte din mesajele transmise la inceputul intalnirii au fost deja prezentate la cursurile de microbiologie si consider ca repetarea lor ne face sa reflectam mai mult timp asupra semnificatiei si intelegerii acestora.  Prezentarea istoriei Romaniei a fost concisa si clara, insa problema virsului HIV trebuia mai mult dezbatuta deoarece este un subiect de interes comun tuturor participantilor.

2.2 Mesajul d-lui dr. Alexandru Muntean

Din pacate, dl. doctor a avut doar 15 minute la dispozitie pentru a ne vorbi despre relatia medic-pacient si despre alte probleme reale cu care Romania se confrunta in sistemul medical. Sper ca pe viitor, aceasta tema sa fie mai mult timp dezbatuta si sa contina un suport vizual pentru a putea fi urmarita mai usor.

2.3 Despre calatorii

Consider ca acest moment a avut un rol esential in recaptivarea atentiei noastre prin prezentarea scurta, clara si energica a unei intamplari din viata dl. prof. Mircea Popa. Sper sa existe astfel de momente la fiecare intalnire a cercului.

2.4 Fotografia saptamanii - Octavian Ioghen, anul 4

Din cate stiu, aceasta parte este fixa pentru fiecare intalnire. Desi suntem la inceputul anului 2 si nu avem destule informatii despre microbiologie, o astfel de prezentare este binevenita pentru a lua contact cu latura clinica a medicinei si pentru a ne familiariza cu termeni noi. Octavian a fost putin emotionat in prezentarea lui si a asteptat prea mult timp sa primeasca raspunsuri la intrebarile adresate noua. Totusi, cele 5 ore necesare pregatirii temei au condus la o prezentare clara, corecta si captivanta. 

2.5 Sfaturi privind realizarea unei prezentari si utilizarea corecta a ajutorului vizual

Din aceasta prezentare am invatat cele mai multe lucruri. Nu i-a lipsit absolut nimic, foarte multe materiale video, explicatii si exercitii de aplicare a ideilor prezentate. Ca de obicei, dl. prof. Mircea Popa m-a impresionat prin interesul pe care il acorda studentilor dumnealui, un exemplu pentru toti profesorii din Romania. Ma bucur ca am sansa sa lucrez cu o asemenea catedra, cea mai buna de pana acum.

Astept cu nerabdare urmatoarele intalniri!

 

Cu deosebit respect,

Vacarasu Andrei - Bogdan

Anul II, seria 3, grupa 24

photo

Feed-back 5 noiembrie

I. Ansamblul întâlnirii din 05.11.2014
Aceasta a fost prima dată când am participat la cercul de microbiologie și pot spune că am fost foarte încântată și în același timp surprinsă. De ce? În primul rând datorită atomosferei foarte destinse și mai apoi datorită informațiilor folositoare, atât acum în anii preclinici, cât și mai încolo.

II. Diferitele prezentări care au fost făcute
1. Mesajul de deschidere. Mesajele transmise
Mi-a plăcut faptul că ne-ați prezentat la început schema ședinței din ziua respectivă și că ne-ați punctat diverse aspecte legate atât de facultate, de microbiologie, cât și din viața de zi cu zi.

2. De unde ştim? - Mihaela - anul IV
A fost o prezentare foarte interesantă. Mi-am dat seama după ce am plecat că deși mi se pare util să știm câte ceva din trecut, nu m-aș fi mobilizat niciodată în sensul acesta să caut pe internet, deci prezentarea a fost mai mult decât binevenită.

3. Prima poză a zilei - MI Popa
Din punctul meu de vedere, a fost un exercițiu foarte util, să pornim în descrierea unei imaginii de la general spre detaliu. M-a surprins intrusul, a cărui prezență nici nu o bănuiam la început. Cred că ar trebui să facem asta mai des, atât la cerc, cât și în viața de zi cu zi.. să fim atenți la detalii pentru că uneori contează mai mult decât ne imaginăm.

4. Despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria - anul V
M-a încântat faptul că înainte de a prezenta propriu-zis patologia, ne-au fost explicate câte noțiuni de semiologie, într-un mod foarte concret. Prezentarea a fost foarte reușită, atât din punct de vedere al imaginilor, cât și al informațiilor. Nu pot decât să o felicit pe Mădălina!

Patricia Paraschiva
Seria III, Grupa 24

photo

probabil ...

Probabil că nu vei citi mesajul, dar dacă îl vei citi ar fi interesant să îmi spui de ce nu ai aplicat recomandările pentru realizarea unui feed-back.
TCB
MP

photo

Feed-back, 5 noiembrie 2014


1. Intreaga intalnire

Atmosfera generala mi s-a parut mai interactiva si, ca aspect pozitiv, am apreciat organizarea intalnirii (raportul timp/diversitate). E bine ca nu se bate pasul pe loc, iar lucrurile par sa se deruleze de la sine („par”- dar banuiesc volumul de munca din spatele scenei). Desi ne-am dovedit mai activi de data aceasta, s-a intamplat ca diverse intrebari ale prezentatorilor sa ramana fara raspuns; domnul doctor a fost nevoit sa intrerupa profunda noastra „concentrare” din acele momente de liniste, nominalizand studenti care sa vorbeasca. Mi s-a parut o idee foarte buna, idee pe care o incurajez in continuare (datorita unei colege pe care o cunosc si care a fost „obligata” sa raspunda, mi-am dat seama ca astfel se sparge gheata si in randul celor care nu ar avea niciodata curajul sa ridice mana pentru a raspunde la o intrebare – timiditatea se invinge greu).
Durata intalnirii a fost adecvata. Din cauza faptului ca unii dintre noi au ore de dimineata, cu pauza doar de o ora, ne este foarte greu sa mai ramanem concentrati dupa 19:30.

2. a) Mesajul de deschidere, mesajele transmise
Intre optimism, realism si pesimism, domnul doctor alege realismul. Am inteles ca indrumarea este pentru calea de mijloc. Si daca este asa, sunt de acord. M-am gandit la acest lucru si cred ca, de fapt, realismul cuprinde cate putin si din celelalte doua.
Prin contextul politic, ni s-a adus aminte ca avem dreptul si obligatia de a ne sustine parerea prin vot. Iar acum simt ca obligatia este cu atat mai mare, cu cat fac o comparatie intre noi (care avem posibilitatea reala de a „pune stampila”) si romanii din diaspora (care au suferit o umilinta nemeritata).
Continuarea discutiei despre bursele Erasmus ne-a prezentat si o alta fata a unei astfel de experiente. Nici pe departe o incercare de descurajare, discutia a facut parte din acel „realism” la care ar trebui sa apelam mai des. Mai mult, cred ca s-a conturat si indemnul de a aprecia medicina autohtona la valoarea ei.
Totodata, s-a confirmat importanta unei anamneze corecte. In acest sens, ea trebuie sa fie vasta, dar precisa; medicul nu se poate baza doar pe ce spune singur pacientul – informatia poate fi incompleta sau chiar eronata.
Au fost iar de apreciat istorisirile din cadrul prezentarii, personale sau nu, la care s-a adaugat incurajarea de a practica sportul.

b) De unde stim? Mihaela, anul 4
Initial, nu am avut asteptari mari de la un subiect de acest gen. Dar Mihaela chiar a facut o prezentare mai interesanta decat credeam eu ca va urma. Si apreciez si faptul ca s-a creat un feed-back atunci, pe loc: o colega a observat ca Mihaela a progresat la capitolul „mod de prezentare”. O incurajare binevenita.

c) Prima poza a zilei
Aceste subiecte mi se par extrem de interesante. Este important sa invatam cum sa analizam ceva - in cazul de fata, din domeniul medical. Chiar daca avem un spirit de observatie bine dezvoltat, tot exista lucruri care trebuie „urmarite”, iar asta se invata. La revederea imaginii acasa, cei doi coci din interiorul celulei practic strigau si faceau cu mana; in timpul cercului insa, la prima vedere, abia au fost observati.

d) Despre o patologie cutanata, Madalina- anul 5
Madalina a prezentat frumos si detasat. Scurta introducere de semiologie a fost foarte utila, ajutandu-ne sa descriem putin mai stiintific (si, evident, mai corect) aspectul bolnavului. Astfel, a incercat sa se adreseze tuturor participantilor, inclusiv „celor mici” – un mare plus pentru ea. Ca si la celelalte prezentari, durata a fost adecvata.

e) A doua poza a zilei, Maria – anul II
Prezentarea a fost facuta de Adelina, studenta in anul IV (care s-a descurcat foarte bine, desi prezentarea nu i-a apartinut). Un aspect pozitiv este faptul ca s-au consolidat notiuni recente pentru studentii din anul II – am pasit si noi pe un teren cunoscut in parte. Dupa cateva cursuri si astfel de prezentari, am realizat si mai bine cat de importanta este microbiologia, indiferent de ramura pe care ma voi specializa in viitor.

f) Nefrotic...nefritic, Madalina – anul V
Desi subiect interesant, am urmarit greu prezentarea. Oboseala se facea simtita foarte mult si pierdeam firul povestii. Prezentarea Madalinei ar fi fost mai reusita daca introducea pe slide mai multe informatii, astfel incat suportul vizual sa ne ajute sa ne concentram mai bine. Modul ei de abordare nu mi s-a parut neaparat gresit, dar li se potrivea mai mult celor din ani mai mari, familiarizati deja cu notiunile, si care puteau purta o discutie libera fara carnetel in brate. In rest, a fost in regula.

Intalnirea mi s-a parut foarte interesanta si imi propun sa particip si data viitoare. In acelasi timp, imi cer scuze pentru intarzierea feed-back-ului.

Ana Nichiforov, anul II, seria VII, grupa 63

photo

Feedback 7 noiembrie

Buna ziua!
Imi voi incepe feedback-ul intarziat prin a spune ca si aceasta a doua intalnire a fost una reusita. De ce?
Buna organizare s-a dovedit inca de la inceput, prin expunerea programului cu precizarea timpului alocat fiecarei prezentari. Desi acest aspect este important in special pentru prezentatori, a fost foarte util, nu pentru a cronometra fiecare miscare, ci pentru a ne doza corespunzator atentia, rabdarea. Poate fi un exercitiu in acest sens.
Nu vad nicio problema in depasirea timpului alocat unei prezentari daca avem timp suficient pentru a ne gandi, a raspunde la intrebari, a ne exprima neclaritatile si atentia ne este captata de ceea ce se discuta.
Mesajele de deschidere au fost numeroase, atent ochite. Discutia despre realism si echilibrul dintre pesimism si optimism nu a fost, intamplator, prima, cred eu. Gabriel Liiceanu spunea in "Usa interzisa " ca pesimismul este atitudinea mereu castigatoare a vietii, daca va fi bine, vei fi surprins si bucuros, iar daca se termina rau, vei fi pregatit pentru asta. In unele situatii, realismul este destul de greu de atins si foarte dificil de mentinut pentru ca necunoasterea viitorului si felul nostru de a gandi alimenteaza o continua oscilatie (intr-o masura mai mare sau mai mica) intre pesimism si optimism.Voi risca prin a spune ca realismul este subiectiv. V-am impartasit aici o parte din framantarile legate de acest subiect, cu care am avut de-a face dupa cerc. Propun ca intr-una din intalnirile viitoare sa se discute despre mandrie si modestie.
In continuare s-a vorbit si de aspectele mai putin placute ale burselor Erasmus. La prima intalnire, Mihnea, cu entuziasmul sau, ne-a facut sa fim extrem de (prea?) optimisti in legatura cu aceste burse. Cred ca au fost foarte utile povestile domnului profesor, dar si acel e-mail primit de la studenta plecata cu Erasmus. Balanta a fost echilibrata si putem privi, realist (fiecare in felul sau), oportunitatea "Erasmus ".
Cred ca e adevarat ce s-a spus despre practica de vara, din proprie experienta. Vara aceasta am invatat lucruri ce mi-ar folosi daca as vrea sa devin un brancardier bun, nu un medic bun.
S-a discutat despre modele si a fost prezentata, pe scurt, viata lui Corneliu Coposu si a fost adusa in discutie suferinta din inchisori. Am vazut recent filmul "Binecuvantata fii, inchisoare!"(pe care il recomand) in care e surprinsa o frantura din viata din spatele gratiilor comuniste si cred ca admiratia, respectul pentru acesti oameni ar trebui sa fie nemarginit.
In feedback-ul de saptamana trecuta imi exprimam admiratia pentru aducerea in discutie a vietii sfintilor, cu amintirea sarbatorilor din perioada urmatoare. Ma bucur ca s-a vorbit de Sf. Nectarie si ca am primit sfatul de a citi din cartile cu minuni(din Eghina romaneasca), care se scriu neincetat. Stiti ce mi-ar placea? Sa discutam candva,concret (cu rezultate ale analizelor,ale investigatiilor facute etc.) pe marginea unei astfel de minuni medicale.
De asemenea, indemnurile subtile (si de efect) la grija pentru suflet(ma refer la referirile la spovedanie, domnul profesor povestindu-ne de duhovnicul dumnealui) dau nastere intrebarilor/framantarilor (sper) pentru cei care nu cred si ii intaresc in credinta pe cei care sunt de acord.
In legatura cu ordinea prezentarilor, cred ca ar fi fost mai bine sa fi fost putin diferita. Prezentarea Mihaelei din anul V a necesitat foarte multa atentie, greu de captat in ultima parte a intalnirii, spre deosebire de "Despre o patologie cutanata"si "De unde stim?", foarte placute si mai usor de urmarit. Ar fi trebuit alternate in functie de gradul de dificultate al notiunilor si termenilor prezentati.
La prezentarea Mihaelei din anul IV, tinuta de domnul profesor, mi-a placut ca a fost inceputa si incheiata cu citate din Dostoievski. Mi s-a parut, ce-i drept, ca unele subiecte au fost prezentate fugitiv. Am aflat lucruri noi, interesante si unele amuzante. Cand ma gandeam acasa la ce s-a prezentat, mi-a rasarit o intrebare in minte, de ce acea masca in care spunea domnul profesor ca isi tineau leacurile, avea forma de cioc? Si de ce nu-si tineau lucrurile in genti,buzunare? Suportul scris a fost bine facut,cu imagini ajutatoare. Mi-ar fi placut sa fie si o axa a timpului pe care sa fie plasate evenimentele,am fi retinut mai usor datele.
Prezentarea "Despre o patologie cutanata" a fost interesanta ,mi-a placut ca Madalina ne-a impartasit din experienta ei,fiind un caz intalnit de ea, dar si faptul ca patologia a fost descoperita "pas cu pas"". Notiunile noi invatate ne vor ajuta in anii urmatori si m-as bucura ca o data la cateva intalniri, sa se faca prezentari care sa atinga subiecte ce implica notiunile noi invatate la intalnirile anterioare. Asa ne-am fixa mai bine aceste notiuni si vom putea jongla cu ele mai usor in viitor. Madalina a fost un prezentator bun, fara emotii, ii incuraja pe cei din sala sa raspunda si ii recompensa prin reactii de felul:" Minunat! Un raspuns foarte bun","Da,asa e! dar ce mai putem spune?". Am invatat si tehnici de prezentare de la ea,nu doar ce inseamna papula si ulceratia.
Prezentarea "Nefrotic..nefritic.."a Madalinei a fost intr-adevar, mai dicila,dar nu am nimic impotriva. Ne-a antrenat atentia. Suportul scris nu a fost foarte bine structurat, parerea mea. Slide-uri mai multe, cu scheme, desene, ar fi fluidizat prezentarea. Mi-a placut ca nu a avut emotii si ca ne-a explicat foarte bine notiunile noi si mecanismele.
La intalnirea de vineri am prezentat si eu "A doua poza a zilei"si pot spune ca a fost o experienta extrem de folositoare pentru mine. Inainte de a incepe cercul aveam emotii, dar dupa ce am vazut si simtit relaxarea si usurinta cu care s-a vorbit la prezentarile de inainte, emotiile au mai trecut. Sper ca la prezentare nu s-au simtit foarte tare cele ramase. M-am bucura ca sala a fost receptiva si am cooperat. E drept ca mi-as fi dorit o comunicare si mai stransa,dar iti poti da seama cu adevarat cat de important este sa te implici, sa raspunzi la intrebarile puse doar cand esti prezentator. In momentul in care te vei intoarce in sala, vei privi altfel aceasta comunicare cu cel ce prezinta. De aceea sfatul meu este ca fiecare dintre noi sa prezinte cat mai multe astfel de proiecte. E un prilej de autocunoastere, de a ne exersa stapanirea emotiilor, dar si de a lucra cu oamenii. Mi-a facut mare placere sa citesc din diverse surse despre Klebsiella pneumonie si despre mecanismele pneumoniei. Am invatat multe lucruri interesante. Imi doresc sa dobandesc experienta si in viitor sa ma pot detasa complet de emotii.
"Prima poza a zilei"a fost prezentata de domnul profesor si mi-a placut ca de la foarte simplu(recunoasterea hematiilor) am ajuns la complex (cocii intracelulari).
Inchei si de aceasta data exprimandu-mi admiratia pentru timpul, energia si pasiunea investite pentru ca acest cerc sa exceleze si nerabdarea pentru viitoarele intalniri.

Cu deosebit respect,
Leizeriuc Adnana Maria, seria II, grupa 13

photo

Feed-Back. 05.11.2014

     I. Ansamblul întâlnirii din 05.11.2014
     Întâlnirea din data de 05 noiembrie a fost pentru mine prima participare la cercul de microbiologie, motiv pentru care trebuie sa menţionez că deşi venisem cu o oarecare nesiguranţă, dar din dorinţa de a încerca ceva nou, am rămas plăcut-surprinsă de ceea ce se întâmplă şi de atmosfera creată. Am fost încântată să vad că există o gamă variată de subiecte discutate, inclusiv aspecte care nu ţin strict de microbiologie şi care au ca scop, mai mult decât educarea noastră ca medici, dezvoltarea noastră ca oameni.

     II. Diferitele prezentări care au fost făcute
     1. Mesajul de deschidere. Mesajele transmise.
     Pornind de la ideea că de obicei primul pas este important pentru ceea ce urmează, consider ca deschiderea întâlnirii a reuşit să instaleze acea atmosferă destinsă şi plăcută necesară desfăşurării unei asemenea activităţi într-un cadru relativ restrâns. Deşi nu am fost la prima întâlnire, mi s-a părut foarte util faptul că s-au reamintit anumite aspecte dezbătute cu două săptămâni înainte şi că s-au discutat părerile generale surprinse în feed-back-uri, astfel încât am reuşit să surprind şi eu ideile principale şi să nu mă simt în afara subiectului. Discuţia despre Erasmus şi alte burse de studiu mi s-a părut bine venită având în vedere că din ce în ce mai des studenţii îşi doresc şi o altfel de experienţă în educaţia şi dezvoltarea profesională, iar pentru aceasta orice informaţie nouă este bine venită. Subiectele modele-antimodele, istorie-prezent şi întâmplări medicale recente mi-au atras de asemenea atenţia, întrucât îmi place să trag anumite concluzii din experienţele de viaţă ale altor oameni şi să cunosc viziuni diferite cu privire la anumite aspecte.

     2. De unde ştim? - Mihaela - anul IV
     Deşi nu am fost niciodată atrasă în mod special de istorie, prezentare Mihaelei despre istoria medicinei a fost foarte interesantă şi cu siguranţă a adus un surplus în cunoştinţele generale ale fiecăruia dintre noi. Cred că în prezentare au fost punctate aspecte care atrag atenţia şi care, de asemenea ne deschid ochii în ceea ce priveşte evoluţia medicinei şi dificultăţile prin care oamenii au trecut pentru a se ajunge la tot ceea ce înseamnă medicina de astăzi îmbogăţită cu tehnologie şi cunoştinţe variate. Trebuie să apreciez faptul că prezentarea a fost plăcută, cursivă şi nu a plictisit, dar s-a simţit o oarecare lipsă de naturaleţe, pe care tind să o pun pe seama emoţiilor (care de altfel sunt fireşti). De asemenea, afirmaţia finală pe care Mihaela a făcut-o referitor la norocul nostru de a trăi într-o perioadă cu o medicină favorabilă nouă, am considerat-o perfectă pentru încheierea unei prezentări despre istoria medicinei şi o bună temă de reflecţie personală asupra vieţii.


     3. Prima poză a zilei - MI Popa

     Trebuie să recunosc că prima poză a zilei a fost dovada clară că trebuie să privim totul cu foarte multă atenţie. După discutarea ei, am înţeles că pentru a observa corect trebuie să pornim cu paşi mici de la lucrurile cel mai uşor vizibile spre cele mai mici amănunte. Cu siguranţă, pentru un începător ca mine, a fost un prim exerciţiu folositor, care mi-a indicat că astfel de exerciţii sunt necesare în mod repetat pentru însuşirea acestei aptitudini de a observa (aptitudine foarte importantă pentru un bun medic). De asemenea, mi s-a părut că poza a fost aleasă foarte bine, nefiind foarte complicată, astfel încât putea fi uşor înţeleasă în urma explicaţiilor, chiar dacă anumite cunoştinţe(de histologie) îmi lipseau.


     4. Despre o patologie cutanată - Mădălina-Maria - anul V

     După părerea mea, aceasta a fost cea mai bună prezentare a întâlnirii. În ceea ce priveşte informaţia, mi s-a părut că a fost foarte bine explicată, nu a rămas niciun detaliu neînţeles şi au fost foarte bine punctate lucrurile importante. Alegerea temei a fost după mine una foarte bună, întrucât nu a fost atât de greu de înţeles pentru cei care nu au acumulat încă atât de multe cunoştinţe (în special pentru noi, cei de anul II). Punctul forte al prezentării cred însă că a fost existenţa permanentă a unei interacţiuni între prezentatoare şi ascultători. Faptul că o bună parte a prezentării a fost constituită de întrebări adresate ascultătorilor, nu numai că a susţinut atenţia tuturor, ba mai mult decât atât ne-a ţinut minţile ocupate. De asemenea, diapozitivele clar organizate, cât şi timpul alocat (care a fost potrivit) au menţinut întreaga prezentare într-un echilibru.
Cred că, prezentarea Mădălinei poate fi luată drept model pentru fiecare dintre noi, cei care vom încerca pe viitor să prezentăm ceva.

 

     5. A doua poză a zilei - Maria (anul II, a prezentat Adelina anul IV)

     Deşi nu Adelina a fost autoarea prezentării, cred ca experienţa pe care o are a ajutat-o să se descurce foarte bine, având în vedere şi timpul scurt pe care l-a avut la dispoziţie pentru a se pregăti. Cu toate acestea, sunt de părere că pe viitor, cel care face lucrarea ar trebui să o şi prezinte , întrucât numai aşa poate fi pus în valoare cu adevărat mesajul. Referitor la prezentare în sine, cred că a fost foarte bine structurată, cu slide-uri puţine, dar concise, iar tema mi s-a părut foarte bine aleasă pentru studenţii de anul II care au putut face mai multe legături cu materia de microbiologie parcursă până în acel moment. De asemenea, ideea de verificare a însuşirii cunoştinţelor despre peretele celular a fost foarte inspirată. Deşi imaginea a fost dificilă, nevăzând până în acel moment alveole pulmonare în microscopie optică, cred că a adus un plus în bagajul de cunoştinţe.


     6. Nefritic-nefrotic - Mădălina - anul V

     Din păcate nu pot spune prea multe despre această prezentare. Recunosc că nu am rămas cu multe informaţii din ea şi cred că există mai multe motive în acest sens. Faţă de celelate prezentări a fost mai dificilă ( din punct de vedere al terminologiei şi ideiilor), dar şi mult mai interesantă prin complexitatea ei. S-au făcut numeroase întreruperi, care deşi au avut un motiv întemeiat, pentru mine au devenit puncte de pornire în pierderea concentrării asupra subiectului. Totodată, cred că la un moment dat, din cauza frecventelor întreruperi s-a pierdut şi firul evenimentelor din prezentare, astfel încât anumite lucruri păreau că nu se mai leagă. De asemenea, cred ca dificultatea temei nu a fost în concordanţă cu momentul ales pentru prezentare întrucât fiind o ora destul de târzie se acumulase oboseala.


Cioroba Teodora Gabriela
anul II, seria VII, grupa 60

photo

... întreruperi ...

Ai și nu ai dreptate - problema esențială a fost ”ora târzie”, însă, am să revin la ideea ÎNTRERUPERILOR pentru că, într-un fel, din acest motiv, aceasta a fost cea mai bună (exemplificativă) prezentare dintre toate prezentările din 5.11. O să revin la această idee pentru cei care vor dori să audă/înțeleagă.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back 07.11.2014

1.Intreaga intalnire
Pe tot parcursul celei de-a doua participari la cercul de microbiologie s-a pastrat o atmosfera calduroasa, propice comunicarii si acumularii de noi cunostinte. De asemenea, discutiile mi s-au parut mai interactive, numarul participantilor fiind insa mai mic decat cel al primei intalniri. Ceea ce apreciez enorm este faptul ca tineti cont de dorintele si parerile noastre…ca va PASA…si ca, pe langa microbiologie, ne invatati sa fim OAMENI.
Imi place ca sunteti organizat si ne prezentati succint la inceput ceea ce urmeaza sa dezbatem pe larg, lucru ce ne trezeste curiozitatea. Cazurile clinice mi se par foarte interesante si utile pentru viitor, iar faptul ca raspunsurile celor din sala sunt repetate astfel incat toata lumea sa poata auzi, este o imbunatatire majora. In ceea ce priveste durata cercului, pot spune ca nici nu am realizat cand a zburat timpul.

2.Introducerea
Ma bucura ca ne readuceti aminte de fiecare data cat de importante sunt credinta si religia; caci la urma urmei, ce-am mai fi noi fara ele? Spre rusinea mea, recunosc ca nu stiam prea multe detalii despre viata lui Corneliu Coposu, insa am aflat ulterior prin cate chinuri a trecut, mai ales in inchisoarea de la Ramnicu Sarat.
De asemenea, am retinut ca este esential sa fim realisti, fara a lasa insa speranta sa moara si sa mentinem un echilibru in viata noastra. Povestirile legate de iluziile desarte oferite de Occident, mai ales cea cu CT-ul pentru apendicita,mi-au intarit increderea in medicina romaneasca.

3. De unde stim? – Mihaela, anul 4
Prezentarea Mihaelei a fost una foarte interesanta, medicina avand si ea istoria ei. Inca de la inceput mi-a captat atentia citatul lui Platon ce subliniaza ideea ca sufletul si trupul nu pot fi separate, realizand un tot unitar. Treptat, am descoperit ca anumite teorii afirmate la un moment dat, au fost ulterior infirmate de altele, necesintand mult timp si multa truda pentru a demonstra ceea ce cunoastem astazi. Trebuie sa recunosc ca descrierea costumului de doctor m-a facut sa schitez un zambet, insa i-am inteles si utilitatea. Mi-a facut placere sa constat ca stiam unele informatii legate de istoria medicinei din cursul introductiv. Concluziile Mihaelei sunt unele la care fiecare dintre noi ar fi trebuit sa ajunga.

4. Prima poza a zilei
Aceste poze reprezinta un exercitiu foarte util pentru dezvoltarea spiritului de observatie, esential unui viitor medic. Asa cum ne-ati spus si in alte imprejurari, nu trebuie sarit niciun pas pentru a ajunge la rezultatele dorite. Astfel, am stabilit initial ca este un frotiu sangvin, coloratia utilizata fiind Giemsa. Desi hematia anormala a fost sesizata mai greu, iar cei doi coci ne-au scapat din vedere, sper ca pe viitor vom putea privi mai in detaliu si vom progresa.

5. Despre o patologie cutanata - Madalina-Maria, anul 5
Am apreciat ca inainte de a incepe prezentarea, Madalina a tinut sa aminteasca unora (si sa explice altora) anumite notiuni, ceea ce a facilitat intelegerea cazului intalnit in timpul unui stagiu. De asemenea, mi-a placut si modul in care a interactionat cu noi, fiind gata oricand sa raspunda si ea intrebarilor noastre. Ne-a atras atentia asupra faptului ca intotdeauna exista exceptii de la reguli, iar ceea ce aflam din literatura, e posibil sa nu se potriveasca fiecarui individ.

6. A doua poza a zilei – Maria, anul 2
Cred ca aceste exercitii sadesc in fiecare dorinta de a fi mai atent si de a face cat mai multe conexiuni pentru a elucida cu cat mai putin ajutor cazul. Cu sprijinul Mariei, am aflat ca este vorba de Klebsiella pneumoniae, bacterie Gram negativa, cunoscuta noua. Intrebarea grila contra-timp de la sfarsitul prezentarii legata de structura peretelui celular al acestei bacterii, ne-a antrenat si mai mult in discutie si ne-a testat cunostintele.

7. Nefritic- nefrotic – Madalina, anul 5
Si din aceasta prezentare pot spune ca am invatat ceva, spre exemplu termenul “hemoptizie”, ce desemneaza eliminarea de sange in timpul tusei, provocata de o hemoragie a cailor respiratorii. De asemenea, mi-am amintit de creatinina studiata anul trecut la biochimie si am realizat inca o data importanta conexiunilor dintre notiuni.
Interventiile dumneavoastra si ale dl. dr. Muntean au fost interesante si bine venite. E trist insa ca oamenii n-au grija din proprie initiativa de ei insisi si ajung sa fie platiti pentru a face asta sau “batuti la cap” sa respecte indicatiile medicului.

Cu respect,
Munteanu Laura-Adriana, Seria IV, grupa 32
 

photo

Feedback 5.11.2014

1. Intreaga intalnire
Aspecte pozitive :
-numarul mult mai redus de participanti ,cu un alt grad de interes( sper ca nu o sa va mai supar zicand aceste lucruri, dar trebuie sa ne explicam cumva imensa diferenta intre editia introductiva si aceasta) au dus la o atmosfera infinit mai propice pentru asimilarea de noi informatii, infinit mai propice pentru dialog, pentru o interactiune student-student si student-profesor din care chiar sa ramanem cu ceva notiuni ;
-interventiile dumneavoastra de "mediator", care intrebati lucruri pentru noi, in momentele in care ori nu ne dam seama ca trebuie sa intrebam, ori ne mai fuge mintea si renuntam cumva la a intelege 100% , situatie in care este foarte bine ca interveniti, pentru a va asigura ca intelegem ce se intampla acolo , si sper sa continuati asa pana cand ne mai formam aceasta "deprindere" ;
-faptul ca ni se prezinta de la inceput ce vom face astazi 

Aspecte de imbunatatit/ Propuneri 

-sincer, nu am, mi-as dori ca toate editiile de cerc sa aiba loc in acea atmosfera , pentru ca , poate pentru prima oara de cand sunt la facultate, m-am simtit "in siguranta" sa zic ceva, orice, sa intreb ceva etc ( valabil strict pentru cele 2 ore de la cerc) 

 

2.Diferitele prezentari care au fost facute

Mesajul de deschidere

Aspecte pozitive : faptul ca ni se prezinta ceea ce vom face , imi place cumva si faptul ca ne puneti acolo diverse poze legate de chestii din mass-media foarte recente ( desi nu are neaparat treaba cu microbiologia, dar apreciez ca doriti sa ne si ancorati cumva in realitate) 

Aspecte de imbunatatit + propuneri

Simt cumva ca intotdeauna duceti o lupta intre cate lucruri ati vrea sa spuneti si timpul existent si mi se pare ca intotdeauna puneti mult mai multe liniute acolo la introducerea dumneavoastra ( sigur, pentru ca vreti sa ne impartasiti cat mai multe), dar mereu ajungeti sa detaliati la fiecare si pe parcurs incepeti sa deveniti agitat cumva ca nu le mai terminati si ziceti mereu "in fine, nu va mai bat la cap " , si le sariti si mereu va intristati cumva pe tema asta. Poate ar trebui sa faceti un experiment si sa le duceti la capat, asa cum ati simti dumneavoastra ca ne-ati spus cat voiati,chiar daca ziceti doar 3 din 10 lucruri , pentru ca mi se pare interesant ceea ce ne spuneti si nu as vrea sa fie lucrurile limitate din cauza timpului ( sper ca ati inteles ideea, nu va critic, sper sa nu va supar sau ceva ) - ideea pe scurt e ca : vreau sa aud tot ce aveti de spus, si nu doar 2 idei si jumatate, pentru ca ati mai enumerat acolo inca 6 idei si trebuie zise si la alea cate 2 cuvinte ; asta e, e timp doar de 3 idei, vreau sa le aud pe alea integral, cam asta voiam sa va transmit .

 

De unde stim ? 

A fost o prezentare mai lejera, interesanta asa , dpdv istoric, dar nu stiu cu cat de multe a ramas audienta. Cred ca eu si colegii mei asociam prezentarile de la cerc cu lucruri mult mai complexe, poate de aceea nu a fost o persoana din seriile dvs prima care a prezentat. Dupa aceasta prezentare, cred ca o sa aveti mult mai multi doritori. 

Nu am nicio propunere de imbunatatire, prezentarea si-a atins scopul: de a descrie, ca un fel de joculet, parti din istorie. 

 

Prima poza a zilei - MI Popa

A fost scurta, la obiect, imi place foarte mult ca ne "obligati" sa descriem strict ce vedem, practic, sa pornim de la zero, sa incepem sa deducem, si am observat ca intotdeauna apelati la atentia pentru detalii : intotdeauna e ceva de descoperit pe o poza, lama etc, si de cand mi-am dat seama de asta mi se pare cumva mult mai challenging si parca usor usor invat sa imi orientez privirea si macar, in mare asa, imi pot da seama cam care e zona de interes. 

Nu am ce sa propun decat sa va asigurati ca mai avem parte de asa ceva si pe viitor.

 

Despre o patologie cutanata

Dintre prezentarile studentilor, a fost de departe cea mai buna prezentare. Domnisoara Madalina-Maria a stiut cum sa puna intrebarile, cat sa astepte pentru raspuns, a stiut sa ne ghideze cumva cand eram in impas, dar nici prea mult, a putut oferi niste definitii a ceea ce vedeam noi ( pe care le-am putut nota ) , ba chiar a pus niste scheme cu fiecare tip de leziune , pana sa spuna efectiv ce le cauza. Nu a avut o atitudine de superioritate, a fost comunicativa, a raspuns la intrebari , le-a si asteptat cumva, era mereu pregatita cu raspunsuri . Nu stiu sigur, dar probabil ca prezinta de mai mult timp, sau poate e talentata la asa ceva . A facut slideuri cu putine cuvinte, s-a rezumat la o cantitate decenta de informatie, a.i sa putem ramane cu ceva. 

Nu vad ce ar fi putut face mai bine .

A doua poza a zilei

Sincer, nu cred ca trebuia tinuta prezentarea in lipsa persoanei care a facut-o. Nu cred ca e o idee buna sa introducem "grile" in prezentarile de la cerc, mi se pare ca agita apele cumva intr-un loc in care era o atmosfera destinsa tocmai pentru ca veneai sa inveti lucruri noi, nu sa fii testat cumva. Timer-ul agita lucrurile si mai rau. Mie nu mi se pare o idee "distractiva". In plus,nu scria nicaieri ce fel de intrebare este , cum trebuie raspuns la ea ( stiu ca nu aveam nevoie si ca era clar, dar ,cand pui o intrebare cu niste variante, trebuie sa definesti clar aceste aspecte ).

 

Nefritic-Nefrotic

O prezentare buna, caz interesant, cu o povestioara in spate, pe care o aflam la final, dar, din pacate, a avut ghinionul sa fie ultima, cand nivelul de concentrare era mai scazut, iar in aceasta prezentare erau si multe notiuni de intrebat ( daca era sa ne comportam cum ne indemnati dvs, ar fi fost o intrebare la fiecare propozitie minim)  pentru noi, cei de an 2.

Poate ca ar fi trebuit pusa prima , sau , sa se mai astepte putin cu ea, nu stiu daca nu cumva e prea directa asa, prea abrupta , pentru oameni care au inceput anul 2 de 2 luni.  Poate ca asta e impresia pentru ca am ascultat-o pe final, poate ca daca era prima, o judecam mai bine. Oricum, prezentarea este foarte buna, nu stiu daca a fost programata ideal. 

 

Ciobanu Sebastian , seria 3, grupa 24

photo

câteva idei ...

Câteva idei bine punctate, utile, de luat în seamă.
Opiniile nu se ”penalizează”, bineînțeles, chiar dacă sunt eronate - însă pentru cele mai ”old” am avut o părere destul de clară și fermă pentru că erau prea eronate și mai ales erau puse fără a se ține cont de recomandarea mea (observă, întreabă ...) și era păcat. Sigur puteai să nu le ai. Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc microbiologie- 22.10.2014

As vrea sa incep prin a-mi cere scuza ca am intarziat atat cu feedback-ul si nu au niciun rost eventualele motive sau scuze pentru ca "cine se scuza, se acuza".

In legatura cu cercul de microbiologie din data de 22.10, mi-am facut in ziua aceea niste notite pe care le voi dezvolta:

1. Intreaga activitate

La incepul anului universitar a pus cineva o intrebare pe unul dintre grupurile studentilor de la medicina generala de pe Facebook despre parerea pe care o au studentii mai mari despre un domn profesor Mircea Ioan Popa care tinea cursurile de microbiologie de la IC. Am fost curioasa si am citit din raspunsuri pentru ca stiam ca urma sa fac si eu cursurile la Cantacuzino si voiam sa-mi fac o idee despre ce ma asteapta. Mi-a sarit in ochi un comentariu al unei fete - chiar nu mai retin numele, poate nici macar nu l-am citit- cu multe semne de exclamare. Tot ce imi aduc aminte din el este "MIP ESTE UNUL DINTRE CEI MAI BUNI PROFESORI DIN FACULTATEA" (poate nu cu aceleasi cuvinte, dar cam aceasta era ideea). Mi s-a parut straniu pentru ca nu am auzit pe nimeni sa mai vorbeasca cu o asa mare convingere despre un profesor si am inceput sa fiu din ce in ce mai curioasa, asteptand cu nerabdare cursul ca sa vad intr-adevar ce a facut-o pe studenta aceea sa aiba acele pareri.

Ziua cursului, amfiteatrul plin. Am remarcat din primul moment un lucru care va facea diferit de restul profesorilor: vorbeati la un microfon cu difuzor. Trebuie sa va spun ca n-am mai vazut pe nimeni vreodata sa faca acest gest, aparent foarte simplu, dar care puncteaza un aspect ataaaaat de important pentru noi, studentii... am vazut profesori care vorbeau incet, stateau la cadedra si parea ca sunt inconjurati de un zid imens si invizibil, dar nu le pasa asta. Predau pentru ca asta e obligatia lor si pentru asta sunt platiti. Nu are importanta ca in spate nu se aude sau nu se intelege, dansii pana la urma isi fac treaba.... desi nu o fac bine. Pe mine lucru acesta m-a impresionat, oricat de banal ar parea, da: m-a impresionat ca vorbeati la microfon si ca va pasa si de ultimul rand de studenti sa va auda si sa va inteleaga bine.
Tot in legatura cu cursurile pe care le tineti, nu mai are rost sa spun ca a fost singura materie pe care am facut-o pe parcursul vietii si la care nu m-am plictisit nici macar o secunda, nu am simtit oboseala si nu am fost distrasa de nimic din jur,
In timpul primului curs ne-ati spus despre cercul de microbiologie pe care il tineti de cativa ani si trebuie sa recunosc ca nu m-a facut din prima curioasa, dar am fost convinsa de o colega sa mergem impreuna.
Am facut aceasta mica-mare introducere pentru a va povesti cum am ajuns sa vin la cerc.

Cercul din data de 22.10 a fost o surpriza, in primul rand. Ma asteptam sa fie ca o prelungire a cursurilor in care prezentati mai detaliat si complex lumea bacteriana. M-am inselat insa si nu am fost deloc dezamagita! Timpul a trecut la fel de repede ca la cursuri, atmosfera a fost calda, placuta, ati demonstrat inca o data ca nu impuneti acel zid imens care exista in mod normal intre profesori si studenti.

2. Diferitele prezentari care au fost facute

Am apreciat ca sustineti performanta in toate formele ei, sportul, valorile adevarate si sprijinul intre colegi care mi se pare ca este rar intre noi, studentii la medicina si inlocuit cu ambitia si egoismul. (ambitia in sensul ei negativ)

D-lui dr. Alexandru Muntean
Imi pare rau ca nu a avut mai mult timp la dispozitie pentru ca sunt convinsa ca ar fi avut ce sa ne spuna. Mi-a placut ca a vorbit despre viata studentului la medicina.

3. Despre călătorii

Prin aceasta prezentare ne-ati povestit despre o experienta pe care ati avut-o, lucru care mi-a demonstrat iarasi ca pentru dvs studentii sunt tineri de care va apropiati si incercati sa legati o altfel de relatia tipica si rece profesor-student.

4. Fotografia saptamanii

O. Ioghen s-a pregatit mult (dupa cum a spus si el), dar si bine, desi era un subiect din care studentii din anul 2 nu am inteles foarte bine notiunile, el adresandu-se mai mult studentilor mai mari care sunt familiarizati cu anamneza, simptome, semne.
A avut putine emotii, dar in principiu prezentarea lui a fost punctuala si interesanta, atat cat am inteles-o.

5. Sfaturi privind realizarea unei prezentari

Da, trebuie sa recunosc ca aceasta parte chiar mi-a fost de folos si am inteles multe din greselile care se fac in realizarea unei prezentari in PPT. Foarte bine facuta prezenarea, foarte clare modelele de "asa da" si "asa nu", au fost incluse si lucruri carora nu le-am dat importanta pana acum sau cele pe care le-am scapat din vedere, iar acum sunt mult mai atenta la aceste aspecte. Si intr-adevar, modul in care este facuta o prezentare in format electronic are un rol extrem de important pentru public.

Sper ca nu sunteti dezamagit si va spun cu convingere ca munca dvs ca profesor nu este degeaba! Sunteti genul de profesor care mi-as dori sa fie la toate materiile!

In ceea ce priveste cercul de saptamana trecuta, imi pare rau ca nu am stiut ca se tine si ca nu am venit, dar nu voi mai lipsi.

Corina-Andreea Tiganesteanu, an 2, seria 7, grupa 62

photo

feedback 5.11

Referitor la intreaga intalnire din 5.11, am observat ca, probabil din cauza programului incarcat din timpul saptamanii, numarul participantilor s-a redus considerabil. Astfel, a fost o atmosfera mai destinsa si din punctul meu de vedere, miercuri este o zi potrivita pentru a participa la cerc (mai ales pt cei care nu suntem din Bucuresti, deoarece vineri se pot ivi alte activitati). Unul dintre aspectele pozitive, este faptul ca suntem instiintati de la inceput cum se vor desfasura cele 2 ore. Ca si timp, cursul a fost bine structurat, astfel incat am putut receptiona mesajele transmise si nu a intervenit plictiseala.

Legat de prezentarile care au fost facute, apreciez diversitatea temelor abordate. Chiar daca uneori, ce e prea mult strica..consider ca este bine sa facem acest antrenament fizic si intelectual inca de pe acum, deoarece in viitoarea cariera de medici sigur vom fi mult mai solicitati.. Si pe langa asta, sa nu uitam sa facem sport! ;) (este Offtopic, dar mi-a placut ca dl doctor ne-a reamintit la curs acest lucru).

Mesajul de deschidere si mesajele transmise:
In primul rand, sunt de acord cu ideea de realism si incerc sa o aplic mereu, dar nu intotdeauna se potriveste si cu situatia. Mai mult decat atat, multe persoane din jurul meu sunt prea pesimiste sau prea optimiste, iar comunicarea intre noi, imi "ingreuneaza" realismul. Dar in fine, toti suntem diferiti si gandim diferit.
Pana in acest moment, nu sunt interesata de programele pt studii in strainatate si de altfel, nici nu ma mir cand aud lucruri negative despre acestea. In viitor, poate voi incerca si asta pentru propria experienta. De multe ori am fost intrebata de ce nu vreau sa plec in strainatate, iar raspunsul este ca doresc sa ma dezvolt in tara mea..desi lucrurile nu par sa se desfasoare in favoarea tinerilor. Dar, folosind putin optimism, fara prea multa siguranta, sper ca se ca mai schimba ceva pe parcurs. 
In legatura cu modelele, eu sunt in general atenta la ceea ce au de spus oamenii si aleg ceea ce ma motiveaza. Deci, nu am un model in viata, dar ii admir pe cei care au.
Un alt subiect abordat este legat de credinta, care dupa parerea mea, este o cale mai greu de atins, dar e important sa tinem cont de aceasta. Imi aduc aminte de un curs din anul 1, cand ni s-a spus ca "esti sanatos atunci cand te simti bine dpdv fizic, psihic, social si spiritual".

Rubrica "de unde stim.." a fost ca o poveste nici prea scurta, nici prea lunga. Un aspect pozitiv este modul in care s-a realizat prezentarea. Mihaela a reusit prin expresivitatea ei si folosind timpul prezent, sa ne plaseze in vremurile acelor evenimente din trecut. S-a observat, oarecum, existenta emotiilor, dar sunt sigura ca acest lucru se va imbunatati pe parcurs.

Prima poza a zilei: prezentarea, timpul si modul de sustinere au fost bine puse la punct, dl Mircea Popa fiind un exemplu in acest sens. Ca si aspecte pozitive, punctez faptul ca s-a tinut cont de participarea in general, a studentilor din anul 2 si s-a pus accentul pe corelarea notiunilor invatate la diferite materii, in special histo si micro. Pentru mine a fost o noutate sa aflu ca frotiul era din sange PERIFERIC si ca hematiile cu spiculi se numesc ACANTOCITE. Ceea ce trebuia sa observam de fapt, dpdv microbiologic a reusit doar un singur coleg, care trebuie apreciat pt asta. Realizez astfel, cat este de important in medicina sa nu pierdem detalii care ne pot ajuta in diagnostic. Asa cum a mentionat si dl doctor, prin exercitiu, sper ca vom reusi toti sa ne dezvoltam acest "spirit de observatie".

"Despre o patologie cutanata" este un caz clinic prezentat din experienta proprie a Mariei. Ajutata de o atitudine relaxata si explicand foarte bine termenii folositi, prezentarea Mariei a fost punctul culminant al serii. Consider ca a reusit sa capteze tuturor atentia, facand ca lucrurile sa para foarte simple. Diapozitele mi s-au parut bine realizate, imaginile sugestive, iar informatiile oferite usor de inteles. Maria a respectat regulile unei prezentari, a interactionat cu noi si tin sa o felicit!

A doua poza a zilei a fost prezentata de Adelina, care din cate am inteles, nu a fost si autoare. Totusi, s-a descurcat bine, probabil datorita experientei acumulate in timp. A lipsit interactia cu studentii, dar dl doctor a facut sa nu se observe acest lucru, stimulandu-ne pe noi sa punem intrebari sau chiar intreband dumnealui anumite aspecte. Nu cred ca e cazul sa ofer propuneri de imbunatatire in acest sens, deoarece consider ca la o prezentare proprie, momentul ar fi fost mult mai interactiv.

Prezentarea "Nefrotic..nefritic" a fost destul de complexa, iar pt mine, cam dificil de urmarit. Nu stiu daca acest lucru s-a intamplat din cauza faptului ca eu nu am cumostintele necesare sau pentru ca Madalina a sarit niste pasi. Oricum timpul acordat s-a prelungit, poate si din cauza ca dl doctor a intrerupt frecvent prezentarea, dar asta nu s-ar fi intamplat in situatia in care erau oferite informatiile corespunzatoare pt intelegerea mesajului. O propunere de imbunatatire pt prezentarile viitoare ale Madalinei, este sa aiba mai multa rabdare. De aceasta data, poate se astepta sa cunoastem deja unele lucruri si nu prea era dispusa sa raspunda la intrebari.

In final, dupa toate prezentarile cu lucruri practice din medicina, interesul meu pt acest domeniu se mareste si abia astept, ca in anii urmatori, sa invat despre punerea unui diagnostic sau sa interactionez cu pacientii.
Inca o data, apreciez faptul ca suntem indemnati sa ne spunem parerea si chiar daca nu reusim sa facem acest lucru in timpul cursului, macar exersam prin acest feedback. Pentru mine, este important ca dl doctor tine cont de aceste opinii si mi-a placut ca a inceput seara cu o mica discutie despre intalnirea anterioara.

Mares Nicoleta Alina
Anul 1, seria 7, gr 65

photo

Feed-back 05.11.2014

Buna seara!

Intreaga intalnire

Mi-a placut mai mult aceasta intalnire, nu doar pentru ca am fost mult mai putini oameni, dar poate si pentru ca am inceput sa ma obisnuiesc cu acest cerc, am inceput sa realizez ca domnul doctor MI Popa are dreptate cand ne indeamna sa lasam frica de a gresi la o parte si sa incercam sa ne exprimam ideile,fie ele bune sau rele. Mi-au placut prezentarile de saptamana aceasta, mi s-a parut ca am plecat cu foarte multe informatii acasa, iar unele colege din anii mai mari mi-au aratat ca inca mai exista pasiune in studentii de la medicina, lucru pe care din pacate nu il observ asa des in facultate.

1. Mesajul de deschidere, mesajele trimise

Discutia despre Erasmus mi s-a parut foarte bine-venita avand in vedere faptul ca ma atrage o asemenea experienta pentru anii mai mari. Mi-a placut faptul ca s-au evidentiat dezavantajele printr-un exemplu personal, dar mi-ar fi placut sa vorbim putin mai mult despre asta ( poate ca ar fi fost interesanta o comparatie intre o experienta pozitiva si una negativa cu bursele Erasmus ). Mi-ar fi placut de asemenea sa vorbim mai mult despre vaccinul impotriva hepatitei B. Mi s-a parut o idee buna faptul ca a fost trecut in paranteza timpul alocat fiecarei prezentari si per total, cred ca fiecare prezentator s-a incadrat bine din acest punct de vedere.

2. De unde stim – Mihaela, anul 4

Prezentarea Mihaelei mi-a placut, mi s-a parut bine realizata, interesanta, mi-a ramas intiparita in minte imaginea cu costumul medicilor si m-a indemnat sa reflectez la importanta istoriei si a cunoasterii istoriei, lucru la care, recunosc, am destule carente. Mi-a placut foarte mult faptul ca la sfarsitul prezentarii colegii din anii mai mari au laudat efortul Mihaelei. Desi emotiile erau vizibile in anumite momente, mi se pare ca prezentarea a fost reusita.

3. Prima poza a zilei – MI Popa

Unul dintre momentele preferate, mi-a placut foarte mult interactiunea care a existat intre colegii din toti anii, cum de la o idee la alta s-a ajuns la observarea cocilor. Timpul acordat a fost potrivit.

4. Despre o patologie cutanata – Madalina- Maria, anul 5

Prezentarea Madalinei a fost, din punctul meu de vedere, perfecta. Mi-a placut faptul ca a explicat notiunile foarte clar, notiuni pe care cei din anul 2 le-au auzit pentru prima oara, a fost deschisa, a zambit tot timpul, a pus intrebari. De asemenea, faptul ca era un caz cu care avusese contact, de care se ocupase, a adus un plus de implicare atat din partea ei cat si din partea noastra,a celor din sala.

5. A doua poza a zilei – Maria, anul 2 ( a prezentat Adelina, anul 4 )

A doua poza a zilei a fost foarte potrivita. Am apreciat efortul Adelinei care a avut putin timp la dispozitie pentru a se pregati. Faptul ca Maria este primul student din anul 2 care s-a incumetat sa pregateasca ceva pentru cerc este de laudat. Mi s-a parut o poza foarte buna care a dat batai de cap nu doar celor din ani mai mici, iar mini-testul de la sfarsit a captat atentia tuturor. De asemenea, durata a fost potrivita.

6. Nefritic- nefrotic – Madalina, anul 5

Poate ca faptul ca a fost ultima care a vorbit si multi studenti din sala erau de 8-10 ore la facultate si-a spus cuvantul, dar nu am retinut foarte multe idei din prezentarea Madalinei. Mi s-a parut putin greoaie, greu de urmarit, cu prea multi termeni noi. Spre deosebire de cazul cu scabia, caz la care ni s-a vorbit si despre pacient, aceasta prezentare nu mi-a atras atat de mult atentia. Totusi, mi-a placut faptul ca Madalina a incercat sa ne raspunda la intrebari si ca la cele la care avea si ea probleme, au intervenit atat domnul doctor MI Popa,cat si alti studenti mai mari.

Avram Cristina
Anul II, seria VII, grupa 62

photo

FEEDBACK 7.11.2014

Intalnirea in ansamblu:
Prima mea participare la cercul de microbiologie pot spune ca s-a terminat lasandu-mi o impresie buna si o dorinta de a reveni pentru a intelege lucruri despre care e posibil sa fi auzit, dar pe care sa nu le fi inteles. Asadar, dorinta de a participa din nou este inca vie.
Durata:
A fost acceptabila cu mentiunea ca eu participasem inainte la un curs de fiziologie si impreuna cu oboseala adunata intreaga saptamana m-a facut sa nu ma mai pot concentra atat de bine spre finalul intalnirii.

Introducerea
Domnul doctor Mircea Popa a reusit sa ma impresioneze inca de la inceput mai ales prin faptul ca ne-a prezentat intreagul program ceea ce mi-a starnit curiozitatea. Ma bucur de faptul ca se discuta despre istorie, un om care nu isi cunoaste trecutul este un om care nu va stii sa isi gestioneze viitorul.

De unde stim
A fost partea cea mai amuzanta deoarece e important sa cunoastem de la ce nivel am plecat in acest domeniu si unde am ajuns si tot odata amuzanta.

Prima poza a zilei:
Prima data cand m-am uitat la ea, nu am inteles exact ce trebuia sa spunem, dar ulterior cand au aparut intrebarile care ne conduceau usor spre elucidarea "misterului" lucrurile s-au mai clarificat. Metoda de a trata lucrurile pas cu pas mi se pare foarte utila pentru ca ne permite sa luam in considerare toate amanuntele

Despre patologia cutanata
Prezentarea Madalinei-Maria a fost foarte buna. In primul rand, s-a asigurat ca intelege toata lumea ceea ce spune, apoi a continuat sa ne explice notiuni fundamentale pentru intelegerea diagnosticului si in final sa ne faca sa ramanem cu o idee despre ce s-a intamplat cu pacientul respectiv.

A doua poza a zilei
A fost intrigant sa vad cum o colega de la noi din an a avut o initiativa atat de frumoasa chiar daca nu nu este studentă a INCDMI „Cantacuzino”. Acest lucru este de laudat. Apoi, prezentarea in sine a fost ok, am văzut cum arată Klebsiella pneumoniae,dar şi cum arată alveolele pulmonare în pneumonie.

Nefrotic si nefritic
Prezentarea Madalinei a fost de asemenea interesanta, cu mentiunea ca discutia s-a prelungit si pe detalii ce nu mai aveau legatura cu prezentarea, fapt ce m-a facut sa nu mai inteleg asa bine finalul.

Intalnirea in ansamblu a fost foarte frumoasa si si pot spune ca sentimentul final a fost asemanator cu acela pe care il aveam dupa ce ne reuneam de sarbatori toti membrii familiei mele si discutam ore in sir, si povesteam, si ne simteam bine.

Postelnicu Madalina, seria IV, grupa 34

photo

Feed-back 5.11.2014

Intreaga intalnire

Din punctul meu de vedere, a fost o intalnire benefica, in care am invatat cat de important este sa privesti lucrurile in profunzime, sa analizezi si sa incerci sa intelegi de ce o situatie este intr-un anumit fel. De asemenea, este important sa fii hotarat in a depune acest efort, nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca te ajuta sa devii capabil.
Mi-a placut organizarea; faptul ca exista un plan dupa care se desfasoara intlanirea, ajuta mult sa fie un program divers si mai multe lucruri sa fie discutate in acele 2 ore. Am aprecitat faptul ca totul se desfasoara interactiv, ceea ce ne ajuta sa ramanem cu mult mai multe informatii, comparativ cu o participare pasiva in care sa auzim lucruri fara a le trece prin procesul gandrii noastre, fara sa ne formam o parere despre ele.
Nu am nicio indoiala ca acest cerc este unul din cele bune moduri in care poti valorifica timpul liber.

1. Mesajul de deschidere

Apreciez foarte mult ca utilizati citate si consider ca, intr-un moment sau altul al vietii noastre, ele ne pot inspira in deciziile pe care trebuie sa le luam.
Mi s-a parut interesanta discutia despre realism-optimism-pesimism si mai ales ideea de a practica realismul. Este necesar sa fim realisti, sa constientizam situatiile din jurul nostru ca sa le putem schimba, dar, in acelasi timp, cred ca si optimismul este important si il vad ca parte integranta din motivatie: iti propui un tel si lupti pentru el ca sa-l atingi, tocmai pentru ca exista sansa sa il obtii.
De asemenea, am apreciat ca am discutat putin si evenimentele de actualitate si am impartasit si pareri-cazul Erasmus.

2. De unde stim

Mi s-a parut utila aceasta prezentare, cu imaginile si diversele metode descrise. Unele lucruri ne amuzau, dar acestia au fost, de fapt, pasii marunti prin care medicina a avansat si a ajuns unde este acum (cine stie, poate in viitor ni se va parea amuzant ceea ce practicam azi). Modul de prezentare si faptul ca exista loc si pentru intrebari din partea studentilor, mi-a demostrat implicare si deschidere din partea Mihaelei.

3. Prima poza a zilei

Consider ca aceasta prezentare este foarte importanta. Faptul ca avem o imagine asupra careia sa ne concentram, sa observam, sa ne exprimam, sa dezbatem, este un exercitiu fabulos. Din partea mea, aceste doua puncte din program au primit atentia maxima.
Faptul ca acei coci nu au fost observati de mai multi dintre noi, ne arata cat de important este sa cunosti structurile cu care lucrezi si sa privesti atent toate detaliile.

4. Despre o patologie cutanata

Mi-a placut aceasta prezentare din mai multe motive.
Unul este faptul ca Madalina a prezentat acest caz din experienta ei, ceea ce face prezentarea sa fie una originala.
De apreciat si faptul ca ne-a prezentat cateva notiuni teoretice tot prin imagini si acest lucru ne-a ajutat practic sa formulam noi definitiile si sa le retinem mai usor.
Un alt motiv este faptul ca prezentarea cazului a fost gen "poza zilei", cu observatii si interactiune, lucru care ne-a capat atentia.
Alt motiv este atitudinea prezentatoarei, calmitatea si expresia zambitoare, chiar daca a vorbit despre stiinta sau despre cazuri patologice. Conteaza aceasta atitudine!

5. A doua poza a zilei

A fost antrenant sa incercam identificarea elementelor din imagine si chiar daca a fost mai greu sa dam raspunsul corect, cu siguranta ne-a fost util in recapitularea cunostintelor noastre despre coloratia Gram si Klebsiella Pneumoniae.
Din nou un exercitiu foarte bun pentru atentia noastra si pentru corelarea imaginii cu informatiile pe care le stim.

6. Nefrotic- Nefritic

O prezentare buna, in care am putut descoperi lucruri noi, dar, avand in vedere putinele cunostinte pe care detinem acum, a fost mai greu de urmarit firul intrgului caz. Multi termeni noi aspra carora Madalina trebuia sa insiste ceva mai mult.

In fiecare din punctele progarmului au existat lucuri noi, lucuri pe care le stiam si, corelandu-le cu un caz clinic, le-am inteles importanta, sau lucruri care ne vor folosi mai tarziu.
De asemenea, este foarte important modul de desfasurare al acestor intalniri si, faptul ca interactionam si dezbatem, ne ajuta sa ne implicam si sa intelegem mult mai bine notiunile.

Ciobanu Liliana
an II, seria 7, grupa 66

photo

Feedback 5.11.2014

Referitor la intalnirea din 5.11, am observat ca, probabil din cauza programului incarcat din timpul saptamanii, numarul participantilor s-a redus considerabil. Astfel, a fost o atmosfera mai destinsa si din punctul meu de vedere, miercuri este o zi potrivita pentru a participa la cerc (mai ales pt cei care nu suntem din Bucuresti, deoarece vineri se pot ivi alte activitati). Unul dintre aspectele pozitive, este faptul ca suntem instiintati de la inceput cum se vor desfasura cele 2 ore. Ca si timp, cursul a fost bine structurat, astfel incat am putut receptiona mesajele transmise si nu a intervenit plictiseala.

Legat de prezentarile care au fost facute, apreciez diversitatea temelor abordate. Chiar daca uneori, ce e prea mult, strica..consider ca este bine sa facem acest antrenament fizic si intelectual inca de pe acum, deoarece in viitoarea cariera de medici sigur vom fi mult mai solicitati.. Si pe langa asta, sa nu uitam sa facem sport! ;) (Offtopic -> dar mi-a placut ca dl doctor ne-a amintit la curs acest lucru).

Mesajul de deschidere si mesajele transmise:
In primul rand, sunt de acord cu ideea de realism si incerc sa o aplic mereu, dar nu intotdeauna se potriveste si cu situatia. Mai mult decat atat, multe persoane din jurul meu sunt prea pesimiste sau prea optimiste, iar comunicarea intre noi, imi "ingreuneaza" realismul. Dar in fine, toti suntem diferiti si gandim diferit.
Pana in acest moment, nu sunt interesata de programele pt studii in strainatate si de altfel, nici nu ma mir cand aud lucruri negative despre acestea. In viitor, poate voi incerca si asta pentru experienta. De multe ori am fost intrebata de ce nu vreau sa plec in strainatate, iar raspunsul meu este ca doresc sa ma dezvolt in tara mea..desi lucrurile nu par sa se desfasoare in favoarea tinerilor. Si acum, folosind putin optimism, fara prea multa siguranta, sper ca se ca mai schimba ceva pe parcurs.

photo

Feedback cerc microbiologie 07.11.2014

Întâlnirea în ansamblu:

Această întâlnire a fost,din punctul meu de vedere,una foarte productivă,poate şi datorită faptului că de această dată nu au mai fost atât de mulţi participanţi,facilitând astfel dialogul între noi.
Ca şi data trecută am apreciat ecranizarea succintă a temelor ce au fost dezbătute(dar şi cronometrarea timpului).
Cu prilejul acestei întâlniri,domnul dr. Popa prin secţiunea "puţină istorie",ne-a expus pe cineva care ar trebui să reprezinte un model pentru noi,dl. Coreliu Coposu,fost deţinut politic sub regim comunist.
Aşa cum ne-am obişnuit deja,fiecare cerc contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor noastre în microbiologie ,dar nu numai.

1. Introducere – M.I.Popa

Am văzut lucruri deja văzute la curs,dar am înţeles că acest lucru este din pricina faptului că la cerc participă şi studenţi care nu fac microbiologia la INCDMI „Cantacuzino.Prin urmare,am apreciat dăruirea de care dă dovadă toată catedra.
Am vorbit puţin despre Erasmus.M-am bucurat deoarece am înţeles mai bine ,prin mail-urile pe care ni le aţi prezentat , că totuşi Occidentul nu este plin numai de lucruri bune,iar noi,românii putem face lucruri mult mai bune decât ce se face "în afară".Mă bucur totodată că ne prezentaţi totul într-un cât mai realist posibil.

2. „De unde știm?” – Mihaela, anul IV

Mi-a plăcut faptul că a început cu citate din strămoşi şi a continuat cu teoriile miasmelor(aici prezentâdu-ne acele costume de doctor)si ale contagiunii,terminând cu Dostoievski şi păstrând astfel o axă de simetrie.
Sugestiv a fost şi textul prin care ni s-a spus că putem aduce şi noi contribuţii.

3. Prima poză a zilei – M.I.Popa

Prin aceasta ni s-a testat capacitatea de a vedea mici detalii,detalii ce în calitatea de viitori medici,n-ar trebui să treacă neobservate.Imaginea a fost foarte bună deoarece deja ne-am familiarizat cu frotiurile.
Elementele din imagine s-au menţionat treptat ,fapt ce ne-a atras atenţia că întotdeauna trebuie să facem lucrurile pas cu pas.
Durata mi s-a părut potrivită.

4. Despre o patologie cutanată – Mădălina-Maria, anul V

Un lucru foarte bun a fost faptul că Mădălina a început să ne explice încă de la început termenii pe care aveam să-i întâlnim în următoare slide-uri.Sugestive au fost şi imaginile.
Am apreciat faptul că a decis să ne arate un caz descoperit de ea însăşi,precum şi faptul că ne-a prezentat distribuţia bolii,tratamentul si teste diagnostice.
Durata ,în opinia mea,optimă.

5. A doua poză a zilei –Adnana, anul II

În primul rând am apreciat faptul că deşi nu este studentă a INCDMI „Cantacuzino”,totuşi s-a implicat în acest cerc.
Am văzut cum arată Klebsiella pneumoniae,dar şi cum arată alveolele pulmonare în pneumonie.
Interesantă a fost şi ideea testului de la sfârşit.
Prin urmare ,nu pot decât să laud această frumoasă iniţiativă.

6. „Nefrotic...nefritic...” – Mădălina, anul V

Mădălina a prezentat un caz preluat de pe NEJM, pe care l-a învățat foarte bine.
Un aspect ce cred eu că ar fi bine să-l menţionez este faptul că s-a prezentat doar verbal,nu şi în power-point.Evoluția cazului nu mi s-a părut prea bine punctată pe slide-uri. Apăreau doar indici temporali: „acum 2 săptămâni”, „acum 3 săptămâni”.Am înțeles ce înseamnă sindrom nefrotic, sindrom nefritic, proteinurie de grad nefrotic.
Durata- optimă,aşa cum era prezentată iniţial.

Per total,ca un rezumat,pot spune că acest cerc merită tot timpul alocat şi că întălnirea,ca şi cea de data trecută,şi-a atins scopul.

Bievel-Rădulescu Raluca,

Seria 3,grupa 22,an 2

photo

Feedback cerc microbiologie 7 Octombrie 2014

Intreaga intalnire ( ansamblul intalnirii din 7.11.2014)

    Cu cea mai mare sinceritate, intalnirea de vineri a fost excelenta din perspectiva mea. Mi-au placut mult persoanele care au prezentat, plecand de la atitudinea fetelor- linistite, clare, zambitoare, coerente, pana la –desigur- mesajele transmise si modul de expunere.
    De asemenea, studentii care au participat s-au implicat in discutii, acesta fiind si rolul intalnirii de fapt, lucru pe care l-am apreciat. S-au pus intrebari si s-au dat raspunsuri productive , pe subiect.
    Un alt aspect ce mi-a placut au fost interventiile , spre sfarsitul prezentarilor, mai exact in timpul prezentarii Madalinei (“ nefrotic, nefritic” ), ale domnului profesor Popa si ale domnului dr. Alex Muntean, interventii constructive, cu rolul de a ne aduce mai aproape de lumea medicinei – de ex, discutia despre cum explicam pacientului cum sa isi administreze medicamentele prescrise, despre cum este extrem de greu de tinut sub observatie un pacient , daca si-a “luat” sau nu medicatia si daca da, in ce mod- corect, incorect.
Timpul a fost potrivit- imi amintesc ca a durat mai mult de 2 h si jumatate intalnirea insa mi-a facut placere asa ca per total nu a contat cat a durat.

1. Mesajul de deschidere

    Modul de prezentare al domnului Popa a fost relaxant, usor de urmarit, ideile clare. Am apreciat ca ne-a fost aratat de la inceput programul cercului inclusiv timpul alocat fiecarei parte a intalnirii. Acest lucru arata o organizare buna.
    Aspecte pozitive: as vrea sa accentuez faptul ca mi-a placut mult discutia despre Erasmus ( eu nu am fost prezenta in ziua in care a venit Mihnea Popa si a vorbit despre bursa aceasta )- de cand am intrat in facultate m-am gandit sa aplic ( pentru a merge in Germania ) iar de la intalnirea de vineri am inceput sa ma gandesc in mod serios, a inceput sa para ceva tangibil ; in doua zile a fost anuntata o prezentare pentru doritori la catedra de farmacologie si voi merge sa ma informez mai bine ce presupune acest program.
    Timpul a fost putin depasit fata de programul afisat dar nu am considerat acest lucru o problema.
    Mesajele au fost clare, inclusiv cele legate de modele contemporane si de indemnarea la a invata cat mai multe lucruri – constienti fiind de cat de putine cunoastem.

2. De unde stim?

    Modul de prezentare a fost putin fugitiv dar este de inteles avand in vedere ca nu ii era destinata domnului Popa aceasta parte a cercului.
    Mesajele transmise au fost clare, mi-au placut informatiile – ex: despre teoria miasmelor si a contagiunii, despre costumul de doctor si despre cum a inteles John Snow felul in care se raspandea holera in Londra: prin apa contaminata.
    Timpul a fost potrivit.

3. Prima poza a zilei

    Modul de prezentare a fost un exemplu pentru cum ar trebui si ceilalti participanti sa procedeze : pas cu pas, din aproape in aproape identificand prima data ce vedem , de ex un frotiu, apoi ce ar putea contine acel frotiu, structurile pe care le observam, apoi coloratia folosita si apoi diverse detalii. Cand am fost intrebati de domnul Popa ce vedem , aratand spre cei doi coci , nu ne-am gandit la raspunsul dat de Camelia, atat de simplu. Acest lucru mi-a demonstrat ca trebuie sa fim mai siguri pe cunostintele noastre si sa le punem in aplicare.
    Timpul a fost potrivit.
    Mesajul pe care l-am inteles din prezentare a fost importanta atentiei la diferitele structuri pe care le observam- de ex forma anormala a hematiei din dreapta sus , detalii ce ne indreapta spre rezolvarea cazurilor.

4. Despre o patologie cutanata

    Aceasta a fost prezentarea mea preferata! Madalina a fost linistita si si-a expus ideile intr-un mod foarte placut, usor de urmarit.
    Aspecte pozitive: interactiunea cu studentii, definirea la inceput a unor notiuni ce urmau a fi folosite pe parcursul prezentarii, explicatiile in general au fost foarte bune din punctul meu de vedere.
    Timpul :potrivit
    Aspecte ce ar putea fi imbunatatite nu gasesc.

5. A doua poza a zilei

    Modul de prezentare: mi-a placut atitudinea Adnanei, sigura pe ea , expunandu-si ideile cursiv, interactionand cu noi, lansand intrebari, oferind explicatii.
    Aspecte pozitive: S-a bazat pe cunostintele acumulate pana in acest moment la microbiologie. Ca un alt aspect pozitiv mentionez explicatia cu privire la mecanismul pneumoniei si intrebarea contra cronometru.
    Timpul: potrivit

6. Nefritic, nefrotic

    Modul de prezentare: a fost un caz foarte interesant si consider ca prezentarea Madalinei a reusit sa surprinda pasii de evolutie ai bolii, antecedentele pacientului, analizele ce au condus la stabilirea diagnosticului. Chiar daca sunt in anul 2, am putut sa o urmaresc deoarece a oferit explicatiile necesare.
    Aspecte ce ar putea fi imbunatatite: nu gasesc , dar ar fi un mic detaliu pe care totusi as dori sa il mentionez: faptul ca la inceput, cand s-a prezentat , s-a prezentat drept „Mada” , lucru simpatic ce arata ca se simtea confortabil alaturi de noi, insa mi s-a parut mai potrivita introducerea Adnanei ce si-a spus intreg numele, in acelasi context.
    Timpul : potrivit

Per total, a fost o intalnire foarte foarte buna! Mi-a placut mult!

Cu respect,

Maria-Lorena Pitis 

Seria III, Grupa 29

photo

cerc microbiologie, 7.11.2014

1.Parere generala
Per ansamblu, aceasta sedinta mi s-a parut mai interesanta decat cealalta din 2 puncte de vedere: a) materialele prezentate au fost mai complexe, b) atmosfera mi s-a parut mult mai destinsa, probabil din cauza numarului relativ mic de persoane prezente, facand comunicarea mai usoara.

2.Mesajul de deschidere
Cum am mentionat si in feedback-ul precedent, stim prea putin despre istorie. Cu toate acestea, nu mi se pare greu de inteles ca ceea ce s-a intamplat cu romanii din Diaspora a fost mult mai mult decat lipsa de respect.
Cel mai interesant mi s-a parut materialul legat de bursa Erasmus, dovedind ca lucrurile se petrec si altfel decat am crede.

3.Prima poza a zilei
Mi-a demonstrat ca nu privesc lucrurile destul de atent. Mi s-a parut foarte practic modul in care mi s-a demonstrat asta. Apreciez cand ni se spune sa privim si mai atent, noi parca refuzam sa facem acest lucru, si se insista totusi ca noi sa rezolvam.

4.Despre o patologie cutanata
Mi s-a parut un foarte bun exercitiu, nu cred ca are niciun punct slab. Toate elementele mi s-au parut bine puse la punct, de la introducere, explicatiile despre afectiuni ale pielii, pana la metode de diagnostic.

5.A doua poza a zilei
A pus accentul pe notiunile predate la curs si lp. Puncte forte: a explicat foarte bine efectele produse de aceasta bacterie; intrebarea contracronometru - asa va trebui sa lucram ca medici. (posibil) Punct slab: cred ca se putea dezvolta mai mult. O admir pe Adnana pentru initiativa.

6.Nefritic/Nefrotic
Cel mai bun lucru referitor la aceasta prezentare mi s-a parut faptul ca s-a pus accentul pe discutii mai mult decat pe suportul digital, indemnand la o comunicare mai buna. punct slab: cred ca, avand in vedere timpul alocat subiectului, ar fi putut fi discutat mai devreme.

Va multumesc!
Georgescu Ioana, grupa 35, seria 4

photo

Cerc 5.11.2014

1. Intreaga intalnire
A fost o atmosfera mult mai relaxanta fata de prima intalnire, poate datorita numarului mic de studenti, dar si pentru ca incepem sa ne familiarizam cu acest concept de "cerc stiintific". Am remarcat cu placere prezenta colegilor din anii mai mari si a unei oarecare complicitati intre acestia si domnul profesor, semn al unei indelungate colaborari.

2.1. Mesajul de deschidere, mesajele transmise - MI Popa
Ca de obicei, ne-au fost oferite lectii de viata, poate prea multe pentru gustul meu, caci eu, fire pragmatica, prefer informatiile stiintifice. Imi pare rau ca prezentarea despre Erasmus nu a avut loc si in ziua de miercuri, caci as fi vrut sa-mi formez propria opinie referitoare la experienta traita de colegul nostru.

2.2. De unde stim – Mihaela, anul 4
Emotiile Mihaelei s-au vazut pe tot parcursul prezentarii si acestea au determinat-o, poate, sa aiba un discurs usor rigid, cu unele intrebari retorice puse intr-un mod teatral. Au fost prezentate informatii interesante, dar impartirea cronologica a evenimentelor nu a fost foarte clara. M-a impresionat faptul ca e pasionata de cercetare si deja lucreaza intr-un laborator. Poate ca pe viitor ne va oferi mai multe detalii referitoare la acest aspect. Mi-a placut mult ca in final a citat din Dostoievski, unul dintre scriitorii mei preferati.

2.3. Prima poza a zilei – MI Popa
Poza a fost adecvata din punct de vedere microbiologic, dar nu si histologic, intrucat nu aveam destule informatii referitoare la celulele din sange. Mi-a placut insa modul in care domnul profesor a incercat sa interactioneze cu noi.

2.4. Despre o patologie cutanata – Madalina-Maria, anul 5
Am fost foarte incantata de prezentare Madalinei. A fost foarte degajata si deschisa, eliminand barierele si formalitatile dintre prezentator si auditoriu. In acest mod am putut sa ne imaginam mai bine episodul trait de ea in stadiul de nefrologie. De asemeni, modul in care a incercat sa ne explice informatii ce tin de semiologie a fost foarte interactiv si placut.

2.5. A doua poza a zilei – Maria, anul 2 (a prezentat Adelina, anul 4)
Vreau sa o felicit pe Adelina care a prezentat foarte bine rubrica, desi aflase cu putin timp inainte ca ii revine aceasta responsabilitate. Poza a fost interesanta, punandu-i in dificultate si pe colegii mai mari.
Si Maria trebuie felicitata, caci este primul student din anul II ce a realizat o prezentare, iar aceasta s-a dovedit bine structurata si documentata.

2.6. Nefrotic... Nefritic - Madalina, anul 5
Prezentarea a continut notiuni mai complexe ce necesitau cunostinte mai avansate pentru intelegere. Poate si faptul ca a fost lasata la final, cand eram deja cu gandul la plecare, a ingreunat procesul de intelegere. Cred ca si Madalina era putin obosita si nu a avut rabdarea necesara sa ne explice toate detaliile. Cu toatea acestea, mi-a placut faptul ca a trebuit sa facem corelatii, sa gandim logic.

Rauta Cristina
an II, seria 7, grupa 63