01_cerc stiintific

photo

Feedback cerc de microbiologie - 14.11.2019

I. Introducerea
1.Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive:
Este foarte bine primită o parte introductivă în care să ni se spună ce vom discuta, „punerea în temă” fiind esenţială. Cred că introducerea făcută în această manieră este un element cheie în succesul cercului.
b. Oportunităţi de îmbunătăţire
Îmbunătăţirea nu depinde de dumneavoastră; dacă toţi am fi cu vreo 5-10 minute înainte de ora fix, am putea să purtăm cu dumneavoastră discuţii mai deschise, care nu ţin neapărat de microbiologie care să fie cumva pre-introducerea. Cred că s-ar lega toate mult mai bine.

2.Durata prezentării
Aspecte pozitive
Timpul pe care l-aţi acordat introducerii a fost de această dată perfect. A fost o parte concisă, informaţiile au fost concentrate perfect în timpul minim care se putea aloca, astfel încât să înţelegem mesajul aşa cum trebuie. Din aceste considerente, nu cred că există, momentan, oportunităţi de îmbunătăţire.

3.Mesajul transmis:
Aspecte pozitive:
Aş vrea să mă refer aici la faptul că aţi întrebat cine doreşte cafea şi aţi adus chiar mai multe cafele decât au fost cerute. Mie mi-a fost livrat în acel moment un mesaj important şi anume că există înţelegere faţă de noi şi că aşteptaţi să fim receptivi şi să conştientizăm că un gest frumos poate schimba starea a zeci de oameni.

II. Prezentatorul
1. Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive:
Mi-a plăcut cum aţi făcut ca nişte reguli „din teorie” să ni se pară mai mult decât fireşti şi, mai mult decât atât, ne-au amuzat secretele pe care ni le-aţi vândut, pentru când vom fi în situaţia de a prezenta. Modul de prezentare a recomandărilor dumneavoastră a avut şi nişte note de umor şi, astfel, a fost primit foarte bine de către public, din câte am observat.
b. Oportunităţi de îmbunătăţire:
Mi-ar plăcea ca aceeaşi manieră relaxată de prezentare să fie abordată mai des, chiar şi la cursuri sau la lucrările practice. Ne-ar descreţi frunţile tuturor şi cu siguranţă că uitarea va interveni mai greu (desigur, în situaţiile în care este posibil).

2. Durata prezentarii
Aspecte pozitive: Această întâlnire a fost una foarte echilibrată în ceea ce priveşte timpul alocat fiecărei părţi, din punctul meu de vedere.

3. Mesajul transmis
Aspecte pozitive:
Au existat exemple şi contraexemple, această parte şi-a atins desigur scopul.

III. Fotografia şi videoclipul săptămânii
1. Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive
Pentru noi, a fost situaţia ideală să vedem atât fotografia, cât şi filmuleţul săptămânii. Mijloacele de acest fel au un impact fantastic asupra publicului.
b. Oportunităţi de îmbunătăţire
Aş dori ca explicaţiile asupra cazurilor clinice să fie puţin mai detaliate, mai clare; să se insiste cu succesiunea evenimentelor, să avem timp să notăm simptomele şi să ne gândim ce aduce cu sine fiecare în parte.

2. Durata prezentarii
Această parte a cercului a fost prezentată succint, dar suficient „pe larg”, fiindu-i acordat mai mult timp faţă de primul cerc.

3. Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive:
Ne-aţi arătat în această parte că putem afla multe răspunsuri şi putem judeca doar pe baza informaţiilor pe care le deţinem până acum, desigur, dacă ştim cum să le folosim. Sub ghidajul dumneavoastră, am reuşit să ajungem la un diagnostic, la un posibil tratament. Faptul că faceţi lumină asupra logicii proprii a studentului este de apreciat.
b. Oportunităţi de îmbunătăţire
Să facem mai bine ţine, în acest caz, doar de noi: să ne facem curajul să ne spunem părerea, deoarece, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, fiecare dintre noi poate spune ceea ce vede pe o imagine.

IV. Încheiere
Am apreciat la fiecare încheiere faptul că vă uitaţi la noi cu mândrie, să zic aşa, şi aţi observat că suntem mai puţin obosiţi decât la sfârşitul celor 4 ore de microbiologie, deşi am adăugat încă o oră la ele. Acest fapt este elocvent pentru a concluziona că ediţia a doua a cercului a fost foarte bună, din punctul meu de vedere, chiar mai bună decât prima.

Ganea Diana-Elena
An II, Seria III, grupa 28

photo

Feedback cerc microbiologie 14-11-2019

Introducere

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: La fel ca in cadrul primului cerc, ați reușit sa alungați oboseala acumulată la curs și la LP atât cu vorbele cât și cu cafeaua oferită, gest care ne-a suprins pe toți. Inițial nu am crezut ca timpul ne va permite sa atingem toate punctele menționate, însă ulterior s-a dovedit contrariul.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Introducerea a fost la obiect, prezentând pe scurt ideile ce urmau a fi dezvoltate in cadrul întâlnirii.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Am fost plăcut surprinsă să întâlnesc un profesor care să pomenească studenților de mari români ca Petre Țuțea sau Corneliu Coposu, ținând cont de faptul ca tineretul, in general, nu cunoaște și aceste aspecte și personalități ale țării noastre.

II. Prezentatorul
a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Am considerat foarte utila această metodă a întrebărilor de la început în ceea ce privește cursul firesc al unei prezentări și problemelor ce se pot ivi dacă nu luăm de la început în considerare toate aspectele atât fizice, cât si psihice,
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Prezentarea s-a încadrat într-un timp util și consider un plus faptul că am avut câteva imagini care să ne arate atât exemple pozitive cât și exemple negative pentru rolul de prezentator.

c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Mesajul a fost mult mai bine interceptat datorită exemplelor vizuale pe care le-am avut și, pe lângă lucrurile “tipice” de care trebuie ținut cont când urmează să prezentăm o lucrare, mi-au plăcut foarte mult acele sfaturi “extra” de la final.

III. Poza zilei
Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Asemenea primei întâlniri din cadrul cercului, aceasta a fost partea mea preferată deoarece, cum am spus și in feedback-ul precedent, o consider foarte utila pentru un viitor medic.
b) Durata prezentării
Oportunități de îmbunătățire: Mi-aș dori sa alocăm ceva mai mult timp acestei prezentări, să avem mai multe fotografii de discutat sau, eventual, să ne puteți prezenta mai multe particularități ale cazului in discuție, mai multe elemente ce îl aseamănă sau deosebesc de alte patologii.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Informația a fost adecvat transmisă, am fost lăsați să gândim, să observăm, să ne expunem părerile ceea ce ne-a făcut să fim, după cum ați observat și dumneavoastră, mai atenți și mai treji.

Găină Elena-Lavinia, anul II, Seria 3, Grupa 29

photo

Feedback cerc microbiologie 7-11-2019

Introducere
Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Ținând cont de faptul ca timpul nu permite prea multe paranteze, prezentarea a fost realizată succint, reușind sa cuprindă punctele cheie de discutat.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Introducerea a reușit sa rezume ceea ce avea sa urmeze in decursul orei aferente cercului, însă, după părerea mea a fost poate puțin prea lungă (ceea ce ar putea constitui și o metodă de îmbunătățire), având in vedere faptul că nu am reușit să ajungem și la filmul săptămânii.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Ați reușit să ne introduceți într-o atmosferă diferită față de cea de la cursuri, ceea ce cu siguranță a captat mult mai mult atenția tuturor în ciuda orei târzii de desfășurare a cercului.

II. Cum să alcătuim o prezentare
Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Prezentarea a fost realizată printr-o continuă interacțiune cu studenții, fiind stimulați mereu să gândim și să ne spunem părerea (cu voce tare sau, din anumite motive, doar în gând)
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Durata a fost una adecvată timpului pe care îl aveam la dispoziție, însă, fiind vorba de subiectul primei întâlniri din cadrul cercului, nu ar fi stricat câteva minute in plus, aspect care știu ca nu ține de dumneavoastră.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive:Mesajul a fost unul foarte bine recepționat atât de mine cât și de colegii mei, ținând cont de faptul ca nimeni nu ne-a mai învățat cum să alcătuim corect o prezentare, chiar dacă de-a lungul anilor, începând cu școala generală, am fost deseori nevoiți sa întocmim una.

III. Poza zilei
Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Am fost lăsați să intrăm în pielea clinicienilor pentru câteva minute, fapt ce ne-a captat atenția mai mult decât ar fi făcut-o câteva informații înșiruite despre cazul în discuție.
b) Durata prezentării
Oportunități de îmbunătățire: Aș aloca mai mult timp acestei părți, eventual aș propune 2-3 poze ale săptămânii dacă ar permite timpul deoarece pentru mine aceasta este partea favorită din cadrul cercului și o consider extrem de folositoare pe viitor, indiferent de specializarea pe care o vom urma.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Mesajul a fost interceptat de către noi cu o atenție sporită având in vedere ca sunteți unul dintre puținii profesori care includ și partea clinică în cadrul prezentărilor de acest gen. Cum am spus și mai sus, aceasta este rubrica mea favorită și a constituit unul dintre motivele principale pentru care am ales sa particip și la următoarea întâlnire din cadrul cercului.

IV. Încheiere
a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Ați reușit să vă mențineți răbdarea în ciuda faptului că atât pentru dumneavoastră, cât și pentru noi, era o ora târzie.
b) Durata prezentării:
Aspecte pozitive: Durata prezentării a fost una echilibrată și a reușit să cuprindă subiectul cercului și, în același timp, să nu ne lase să “adormim”.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Subiectele dezbătute și mesajul transmis mi-au captat atenția și astfel am reușit să rămân focusată pe tot parcursul cercului chiar dacă, imediat după LP, resimțeam o oboseală destul de pronunțată.

Găină Elena-Lavinia, anul II, seria 3, grupa 29

photo

feedback cerc microbiologie,14-11-2019

1. Introducere
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
O atmosfera relaxanta inca de la inceputul cercului , dar simultan academica, in care ne-ati aratat ce se va discuta pe parcrusul urmatoarei ore ( plus-minus ca timp) , ceea ce mi se pare minunat
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Comparativ cu primul cerc mi s-a parut totusi o atmosfera putin mai tensionata avand in vedere si faptul ca au fost mai putine persoane.
B. Durata prezentarii
-Aspecte pozitive
O trecere rapida a ideilor prin care urmeaza sa trecem fara a se stagna pe acest segment, foare corect as spune
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Poate o trecere scurta in revista a cercului de microbiologie anterior.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive
Citatele, impresiile, sfaturile dumneavoastra sunt mereu folositoare si uneori m-au pus sa ma gandesc la cum ar trebui sa abordez anumite secvente ale vietii....
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Nu am nimic de adaugat aici

2. Prezentarea din punctul de vedere al celui care prezinta
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
Nu stiu ce as putea sa spun aici, a fost mai mult sau mai putin perfect: exemple despre toate tipurile de greseli pe care le putem face, despre cum sa facem, detalii/idei de care sa tinem cont. Interactiunea deschisa cu publicul ramane cea mai buna forma pentru a face aceste prezentari
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Ar fi o modalitate interesanta ca la inceput sa ne faceti o “mini-prezentare” gresita din multe puncte de vedere si sa ne dam seama pe parcurs ce nu era ok si de ce
B. Durata prezentarii
-Aspecte pozitive
Nu este prea mult de spus legat de durata, scopul prezentarii a fost dus cu bine la bun sfarsit in timpul alocat
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Din nou problema legata de timp: fiind relativ tarziu nu este mereu usor sa ne lungim prea mult.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive
Informatia transmisa a fost la obiect si sa intelegem si sa retinem ceea ce este necesar pentru a putea avea succes in statura de prezentator
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Cred ca ati mentionat acest aspect, si poate ar trebui sa il mentionati mai des, dar cea mai buna modalitate de a se imbunatati o persoana e de a exersa

3.pozele si filmul zilei
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
Am putut vedea atat un filmulet cat si 2 poze. Foarte interesant deoarece ne antrenati modul de gandire in diverse aspecte ale medicinei in special legat de semiologie.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Un mod interesant de lucru ar fi o colaborare scurta pe echipe si ulterior sectiunea de intrebari/raspunsuri pentru a stabili un diagnostic final
B. Durata prezentariii
-Aspect pozitive
Timp suficient pentru tot ceea ce s-a facut.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Repet ceea ce am mai zis: este rubrica mea preferata de la cercul de microbiologie si mi-ar placea sa fie mult mai complexa
C. Mesajul transmis
-Aspect pozitive
Ne-ati reamintit importanta utilizarii corecte a antibioticelor si ce se poate intampla cand bacteriile evolueza si cat de periculoase pot deveni, si ne-ati dat si cateva cunostinte de semiologie clinica
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Nu am ceva de adaugat.
4.Incheiere
O incheiere calduroasa cu un mic rezumat a ceea ce s-a discutat pe parcursul cercului care este mereu placut pentru a se rememora anumite aspecte discutate.
Litescu A Alexandru, grupa 39, seria 4, anul II

photo

Feedback cerc microbiologie - 14.11.2019

I. Introducere

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Chiar dacă ora cercului este târzie, iar oboseala unei zile întregi de muncă se resimte, prezentarea este făcută cu pasiune și interes, faptele fiind transmise calm și coerent. De asemenea, a fost de apreciat gestul dumneavoastră de a ne oferi cafea, aceasta fiind mereu bine venită în domeniul nostru de studiu.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: În contextul unui interval orar strict, introducerea nu a durat mult, făcând o trecere succintă către următoarele subiecte și încadrându-se în timpul cerut.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Ați reușit să înglobați succint subiectele care urmau să fie dezbătute și să captați atenția auditoriului.

II. Cum să alcătuim o prezentare științifică

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Reacția sălii în cazul anumitor exemple atent selectate de dumneavoastră sunt de ajuns pentru a descrie abordarea acestei prezentări. Discursul a avut atât seriozitate, cât și o tentă de umor pentru a ne mai destinde și pentru a ne păstra atenți. În plus, apreciem modalitatea de comunicare prin dialog și cum dați o notă interactivă fiecărui cerc prin întrebări.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Discurs concis, care se încadrează în timpul restrictiv, dar care transmite cu meticulozitate tot ce e de transmis.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Aspectele discutate ajută foarte mult în cazul în care dorim să fim niște lectori prezentabili și dedicați în cadrul unui proiect la facultate, unei prezentări din cadrul unui voluntariat, unei prezentări de congres, etc. Astfel de sfaturi sunt esențiale pentru a transmite corect ce avem de transmis și pentru a nu ne pierde cu firea în cazul în care avem o personalitate mai delicată, care face față mai greu stresului de a sta în fața unui auditoriu.

III. Poza zilei

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Faptul că puneți întrebări pentru a ne conduce pe noi să aflăm răspunsul (în loc să ne spuneți direct ce prezintă poza) este de apreciat, deoarece ne puneți mintea la contribuție și ne stârniți curiozitatea.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Discurs succint, încadrat în timp.
Oportunități de îmbunătățire: Cred că aș aloca o proporție mai mare din cerc acestei rubrici, deoarece este cea mai interactivă și interesantă parte din punctul meu de vedere, pregătindu-ne într-un mod foarte practic pentru viitoarea noastră meserie.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Am fost plăcut surprinsă să văd că ați inclus cazuri clinice și aspectele acestora, dând rubricii o notă extrem de informativă.

IV. Încheiere

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Discurs concis și clar.
b) Durata prezentării
Oportunități de îmbunătățire: Poate o recapitulare ar fi necesară pentru a asigura fixarea ideilor transmise.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Am plecat cu o stare bună după acest cerc informativ, încheierea fiind scurtă, dar cuvintele de final fiind potrivit alese.

Mulțumim mult pentru ocazia de a participa la acest cerc! Îmi cer mii de scuze pentru răspunsul inacceptabil de întârziat, nu se va mai repeta.

Gheorghiade Maria-Alexandra, anul II, seria 3, grupa 30

photo

Feedback cerc microbiologie - 07.11.2019

I. Introducere

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Prima parte fost succintă, prezentată cu interes și ne-a introdus subiectele ce urmau a fi discutate în acea seară, captând atenția auditoriului.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Introducerea a avut o proporție potrivită din prezentare, lăsând loc pentru cuprinsul și ideile principale.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: A fost ca un fel de „teaser” pentru studenți, fiind și la prima ediție a cercului și neștiind exact la ce să se aștepte.

II. Cum să alcătuim o prezentare științifică

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Am apreciat interactivitatea cu care a fost ținută prezentarea și faptul că înainte de fiecare aspect discutat ne-ați cerut părerea în necunoștință de cauză. Mă bucur că de fiecare dată încercați să ne cultivați curajul de a răspunde, chiar dacă ne e mai greu să ne obișnuim cu acest lucru. Discursul a fost unul clar și coerent.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Deși cercului îi este alocat un timp cam prea scurt (lucru care nu ține de noi), ați reușit să ne mențineți interesul captat și să înglobați toată informația necesară chiar și în acel timp.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: În general mă pasionează orice ține de tehnoredactare și am fost foarte plăcut surprinsă că cercul a avut ca temă principală chestiunile ce țin de aspectul și structura unei prezentări. Pe lângă anumite aspecte pe care le cunoșteam și la care țineam foarte mult să le aplic în proiectele mele, am aflat multe alte lucruri pe care cu siguranță le voi pune în aplicare în viitor.

III. Poza zilei

a) Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Apreciez că ne permiteți să ne punem mintea la contribuție și să ne dăm cu părerea asupra unor cazuri clinice, indiferent de gradul nostru limitat de cunoștințe în domeniu la acest moment.
b) Durata prezentării
Oportunități de îmbunătățire: Aș aloca mai mult timp din prezentare acestei rubrici, deoarece este extrem de informativă și folositoare pe viitor.
c) Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Studiul unor cazuri clinice este prea puțin încurajat în acești ani preclinici, cu atât mai mult trebuie să profităm de o oportunitate ca aceasta de la cerc pentru a căpăta mai multe informații. Este de apreciat această analiză completă a cazurilor clinice, de la părerea preconcepută până la etapele examinării și punerea diagnosticului cu toate aspectele sale.

IV. Încheiere

a) Modul de prezentare:
Aspecte pozitive: Discursul și tonul au fost la fel de calde ca pe întregul parcurs al prezentării, stârnind interesul de a ne întoarce și la viitoarele ediții ale cercului.
b) Durata prezentării
Aspecte pozitive: Succintă, a înglobat tot ce s-a discutat.
c) Mesajul transmis:
Aspecte pozitive: În urma unei prezentări așa interesante, am avut impresia că eram mai puțin obosită la sfârșitul prezentării decât la începutul acesteia, fiind încărcată cu informații noi și o stare mai bună.

Mulțumim mult pentru ocazia de a participa la acest cerc! Îmi cer mii de scuze pentru răspunsul inacceptabil de întârziat, nu se va mai repeta.

Gheorghiade Maria-Alexandra, anul II, seria 3, grupa 30

photo

feedback cerc microbiologie,7-11-2019, seria 4-Litescu Alexandru

1.Introducerea
-Modul de prezentare
Aspecte pozitive-Mi s-a parut o idee foarte buna faptul ca inainte sa incepeti prezentarea propriu-zisa ne-ati aratat un plan pe care il veti urma de-a lungul prezentarii
Propuneri de imbunatatire- Nu am ceva de adaugat
-Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Ati explicat scurt si concis detalii despre cerc si planul pe care il veti urma pe parcurs, a fost perfect acest timp pentru acomodare
Propuneri de imbunatatire- Prezentarea ar putea sa dureze mai mult timp dar asta ar putea depinde si de inceperea acesteia mai timpuriu.
-Mesajul transmis
Aspecte pozitive-Informatii utile si prompt transmise intr-o maniera foarte inteligibila.
Propuneri de imbunatatire- Poate o mica introducere despre starea unor anumite evenimente din medicina/Romania.

2.Cum alcatuim o prezentare
-Modul de prezentare
Aspecte pozitive- Sfaturile si ideile pe care ni le-ati dat chiar m-au ajutat in cateva prezentari pe care a urmat sa le fac, in special cele cu “nu asa”, care chiar arata modurile in care se poate gresi foarte usor intr-o prezentare
Propuneri de imbunatatire- Nu am ceva de adaugat
-Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Destul de buna, avand in vedere ca s-au explicat toate ideile care se doreau a ne ramane , si avand in vedere si ora inaintata in noapte.
Propuneri de imbunatatire- Nu am ceva de adaugat
-Mesajul transmis
Aspecte pozitive- Ceea ce faceti dumneavoastra pentru studentii este foarte minunat si folositor, anumite aspecte nefiind aduse in vorba foarte des
Propuneri de imbunatatire- O concluzie la final/ poate chiar cateva imagini de prezentati care sa nu fie complet gresite, dar sa discute studentii modalitati de a le imbunatati bazat pe ceea ce au inteles

3. Fotografia zilei
-Modul de prezentare
Aspecte pozitive- Interactiunea cu stundetii intr-un mod foarte placut pentru solutionarea imaginilor respective
Propuneri de imbunatatire-Nu as avea ceva de adaugat la aceasta sectiune.
-Durata prezentarii
Aspecte pozitive – Concis si inforamational fara a se trece cu vederea nimic
Propuneri de imbunatitre- Mi-ar placea ca aceasta sectiune sa se numeasca “fotografiile zilei”
-Mesajul transmis
Aspecte pozitive- Imaginile bine selectate pentru a oferi suficiente informatii pentru a putea fi rezolvate, dar suficiente si cat sa ne puna pe noi stundetii sa gandim. Cea mai interesanta sectiune de la cercul de microbiologie din punctul meu de vedere
Propuneri de imbunatitre-Cum am mentionat si mai sus, sa nu existe o singura fotografie a saptamanii

4.Incheierea
A existat un rezumat scurt la ceea ce am discutat, ne-ati lasat sa va adrseam ce intrebari dorim si a fost in general o atmosfera foarte placuta

Litescu A Alexandru, grupa 39, seria 4, anul II

photo

Feed-back cerc microbiologie I

1. Introducere

a. Modul de prezentare:

Aspecte pozitive:
Introducerea din cadrul acestei prezentari a fost concisa si a rezumat modul de desfasurare si regulile cercului de microbiologie, cu toate ca ora tarzie parea initial a fi un impediment, consider ca modul in care a fost prezentat acest cerc a fost un succes, captandu-ne atentia pe tot parcursul desfasurarii acestuia.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Nu gasesc niciun mod de a imbunatati acest aspect al prezentarii, deoarece a atins fiecare cerinta.

b.Durata prezentarii
Aspecte pozitive:
Din punct de vedere al duratei, prezentarea a fost la obiect si concisa, asadar timpul alocat acestei sectiuni a fost minim si eficient folosit.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
In opinia mea, introducerea acestui cerc nu lasa loc de imbunatatire, atingand fiecare punct al prezentarii si depasindu-mi asteptarile, contrar situatiei actuale care ne limiteaza timpul acordat cercului.

c.Mesajul transmis
Aspecte pozitive:
In ceea ce priveste introducerea, consider ca ati captat inca de la inceput atentia tuturor celor prezenti si m-a fascinat inca de la inceput ideea de imbinare a partii clinice cu materia studiata prin “Poza zilei”.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Oricat as incerca, nu gasesc vreun aspect de imbunatatit in aceasta parte a prezentarii.

2. Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica

a. Modul de prezentare
Aspecte pozitive:
Unele dintre avantajele acestei prezentari sunt faptul ca a fost interactiva si fara informatii de umplutura iar, cu siguranta, metoda abordata de a ne adresa si noua intrebari de-a lungul prezentarii a fost bine-venita deoarece ne-a ajutat sa intelegem si sa sedimentam informatiile prezentate. Un alt aspect pozitiv a fost reprezentat de multitudinea de exemple oferite din care am inteles mult mai usor ce ar trebui sa facem si, cel mai important, ce nu ar trebui sa facem in realizarea unei prezentari.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Singura propunere de imbunatatire in acest punct al prezentarii ar fi una tehnica,si anume utilizarea unor imagini mai structurate (tabele cu linii trasate etc.), chiar daca acestea sunt incluse la capitolul de “asa nu”, cu siguranta, pentru un public mai numeros ar fi un ajutor in depistarea greselilor, echilibrand dezavantajul creat de rezolutia slaba a proiectorului.

b. Durata prezentarii
Aspecte pozitive:
Timpul alocat a fost, consider eu, suficient, cu toate ca cateva minute in plus probabil ar mai fi clarificat aspecte negative des intalnite in prezentarile stiintifice, chiar si in aceasta situatie, metoda de prezentare a constituit un avantaj, eficientizand putinul timp avut la dispozitie.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Asa cum am precizat pana in acest punct, ideal ar fi fost ca timpul sa fie putin mai extins dar, tinand cont ca acest aspect nu tine de niciunul dintre noi, singura metoda eficienta este cea abordata, si anume de a nu il pierde cu detalii inutile sau timpi morti.

C. Mesajul transmis
Aspecte pozitive:
Aceasta prezentare a fost, cum ati mentionat de nenumarate ori la curs, necesara studentilor din cadrul acestei facultati, deoarece inca din gimnaziu, elevii se confrunta cu realizarea si sustinerea unei prezentari, lucru trecut cu vederea in cadrul sistemului actual de invatamant fiind faptul ca, cu toate ca aceatsa problema se pune inca de la acea varsta, este invatarea acestora cum se face acest lucru. Acesta reprezinta probabil motivul pentru care ajungem in situatia de a realiza o prezentare si aplicam metodele pline de greseli adoptate pe parcursul liceului si nu numai.

3. Poza zilei

a. Mod de prezentare
Aspecte pozitive:
Am apreciat foarte mult modul in care ne-ati afisat pozele, punandu-ne pe noi sa analizam mai intai prin intrebari din ambele parti si formandu-ne astfel o idee mai concreta in ceea ce inseamna procesul de diagnosticare a unui pacient.

b. Durata prezentarii
Aceasta sectiune a avut o durata optima pentru a analiza in detaliu fiecare aspect atat din partea studentilor cat si a prezentatorului.

c. Mesajul transmis
Aspecte pozitive:
Cu siguranata cel mai mare beneficiu pe care mi l-a adus mie acest curs a constat in aceasta rubrica deoarece am invatat ce intrebari ar trebui sa-mi pun cand ma confrunt cu o astfel de situatie si m-a ajutat sa-mi dezvolt spiritul de observatie.
Oportunitati si propneri de imbunatatire:
Consider ca datorita importantei acestei rubricii ar trebui incadrata poate chiar la nivelul cursului, astfel, unde este posibil, sa putem observa legatura dintre materialul studiat si partea clinica, constientizandu-ne de importante celor prezentate in curs.

4. Incheiere

A fost scurta si la obiect dar a acoperit toate aspectele necesare. As dori sa va multumesc pentru eforturile depuse pentru a ne ajuta sa devenim niste medici si niste oameni buni si constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru si repercursiunile lucrurilor prost facute. Sunt sigura ca nu sunt singura care apreciaza atat timpul, devotamentul si atentia acordata cat si faptul ca reusiti sa treceti peste toate obstacolele si, totusi, sa ne prezentati cu atata usurinta si rabdare aceste informatii.
Pe final as dori sa imi cer scuze pentru intarzierea inadmisibila cu care am trimis acest feed-back si pe viitor voi face tot posibilul atat sa va raspund mai prompt la rugaminti cat si sa particip la cat mai multe editii ale acestui cerc.

Toate cele bune,
Fleoarca Andreea-Raluca, Seria 3, Grupa 27

photo

Cerc Microbiologie-Editia 2 (14.11.2019)

I. Introducerea
1.Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive:
Schematizarea clara a etapelor ce urmeaza a fi abordate mi se pare o idee foarte buna, intrucat permite vizualizarea clara a obiectivelor intalnirii.
b. Oportunitati de imbunatatire
Consider ca pe viitor ar putea fi util sa fie trecute cateva cuvinte cheie in ceea ce priveste fiecare parte a prezentarii.
2.Durata prezentării
a. Aspecte pozitive
Introducerea a fost scurta si la obiect. Ne-au fost prezentate temele ce urmau a fi abordate in cadrul intalnirii. Sfaturile prezentate in introducere sunt de asemenea utile si apreciez ca intalnirea incepe in acest fel. Faptul ca ne-ati oferit cafea dovedeste inca o data grija si empatia cu care ne tratati.
b. Oportunitati de imbunatatire:
Consider ca, la fel ca la celelalte editii ale cercului, etapa introducerii constituie un punct cheie in stabilirea prioritatilor intalnirii, asa ca el nu ar trebui neglijat, durata prezentarii fiind una optima (asadar nu cred ca se pot aduce ajustari ecestei etape).
3.Mesajul transmis:
a. Aspecte pozitive:
Consider ca este foarte bine ca pe langa suportul vizual ne si expuneti fiecare capitol al prezentarii si cateva detalii despre acesta, astfel incat suportul vizual sa fie imbinat cu prelegerea dv.
Oportunitati de imbunatatire
Consider ca pe viitor ar putea fi util sa fie trecute cateva cuvinte cheie in ceea ce priveste fiecare parte a prezentarii, astfel incat cei care poate au ratat anumite fraze ale dv sa fie pregatiti pentru aspectele ce urmeaza a fi prezentate.

II. Prezentatorul
1. Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive:
Abordarea multilaterala a modului de prezentrare mi s-a parut extrem de utila intrucat nu s-a rezumat strict la aspecte ce tin de oratorie sau retorica, ci si de vestimentatie, interactiunea cu publicul, „tehnici secrete” de a ne descurca in situatii mai delicate.
b. Oportunitati de imbunatatire:
In opinia mea, una dintre cele mai dificile probleme cu care se confrunta un prezentator pe durata a prelegerii nu este ata de mult captarea atentie, cat mentinerea ei pe toata durata expunerii, in special in cazul prezentarilor ce au ca obiect notiuni complexe. Asadar, mi-ar placea ca pe viitor, din timpul alocat acestei parti, o mai mare pondere sa fie atribuita acestor aspecte, daca este posibil.

2. Durata prezentarii
a. Aspecte pozitive:
Consider ca aceasta editie a cercului a reusit sa echilibreze exemplar balanta dintre timpul restrans pe care il aveam la dispozitie si continutul destul de vast si complex ce trebuia acoperit, astfel incat sa ne puteti explica in mare toate aspectele pe care trebuie sa le avem in vedere in momentul expunerii unei prezentari.
b. Oportunitati de imbunatatire
Cu toate ca este de inteles ca aceasta parte sa ocupe un timp mai indelungat decat etapa omoloaga din saptamana precedenta, date fiind subiectele mult mai vaste ce trebuiau acoperite, cred ca ora relativ tarzie la care este organizat cercul, cat si oboseala de peste zi fac ca uneori sa riscam sa pierdem aspecte importante ale prezentarii datorita
unor momente tranzitorii de pierdere a concentrarii.

3. Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive:
Am apreciat faptul ca ati secondat toate sfaturile pe care ni le-ati dat de exemple si, bineinteles, de contarexemple,astfel incat sa ne fie mult mai usor sa ne imaginam cum ar trebui sa arate o expunere corespunzatoare si, mai ales, ce greseli ar trebui sa evitam.
b. Oportunitati de imbunatatire:
Dupa cum am sugerat si mai sus, cred ca ar fi util daca din timpul acordat acestei prezentari o putin mai mare pondere ar fi atribuita unor tehnici prin care sa mentinem atentia publicului pe toata durata prezentarii.

III. Fotografia/Filmuletul saptamanii
1. Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive
Am apreciat faptul ca la acaeasta editie au fost prezentate atat fotografia, cat si filmuletul saptamanii. Consider ca faptul ca nu ne-au fost oferite alte informatii in afara celor 2 poze a fost util intrucat ne-a permis sa descifram pe cont propriu cazul clinic, urmand ca aspectele neelucidate sa ne fie explicate de dv.
b. Oportunitati de imbunatatire
Ar fi interesant ca si pe viitor sa persiste atat filmuletul cat si fotografia saptamamii pentru a ne permite sa aflam cat mai multe informatii ce ne vor fi extrem de utile in anii care vin, dar si pe parcursul intregii cariere.
2. Durata prezentarii
a. Aspecte pozitive:
Am apreciat ca la aceasta editie a cercului s-a alocat o perioada mai lunga pentru aceasta etapa, intrucat, in opinia mea reprezinta unul dintrre cele mai interactive capitole.
b. Oportuniatati de imbunatatire:
Pe viitor s-ar putea incerca o distributie mai armonioasa a timpului alocat subiectelor, astfel incat niciunul dintre acestea sa nu fie neglijat, intrucat toate ne sunt de utilitate, atat ca viitoriu medici, cat si ca simpli cetateni.
3. Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive:
Am apreciat ca dupa ce ne-ati lasat timp sa punem intrebari si sa incercam sa rezolvam cazul pe baza cunostintelor pe care le avem pana la ora actuala ati intervenit si ne-ati lamurit in aspectele pe care nu reusisem sa le aflam. Consider ca aceasta este o adevarata calitate a unui Profesor, de a le permite studentilor sai sa descopere raspunsul prin propriile puteri, demonstrandu-le astfel ca sunt capabili si poseda cunostintele necesare de a se descurca daca ar fi pusi in situatii limita.
b. Oportunitati de imbunatatire
Consider ca singura imbunatatire la acest capitol ar fi ca noi, studentii, sda ne depasim aceasta bariera a emotiilor sau a fricii de greseala si sa ne asumam „riscul” de a comite erori cu pretul invatarii din ele.

IV. Incheiere
Aceasta editie a cercului a reprezentat pentru mine o oprtunitate de a afla lucruri noi, permitandu-mi astfel sa-mi dezvolt aptitudinile. Am apreciat ca ati reusit sa atingeti toate punctele esentiale pe poarcursul expunerii.
As vrea sa va rog sa ma scuzati ca trimit acest feedback atat de tarziu, dar pe moment a fost o scapare din partea mea. Constientizez ca nu este util doar pentru dumneavoastra (pentru a va permite sa reactionati la observatiile si modificarile pe care noi le-am aduce), cat si pentru noi (constituind un model al carui rigori ne vor invata sa acordam un feedback obiectiv si pe viitor). Asa ca imi propun ca la viitoarele editii ale cercului sa fiu mult mai punctual si riguros in ceea ce priveste feedbackul.
Consider totusi ca „in tot raul e un bine”, iar aceasta intarziere (pe care o regret, de altfel) mi-a oferit posibilitatea ca pe perioada vacantei sa ma refamiliarizez atat cu aspectele teoretice, microbiologice, din cadrul Fotografiei saptamanii, cat si cu cele extracurriculare din cadrul ppt-ului „Prezentatorul”. Asadar, as dori sa va multumesc inca o data pentru timpul pe care vi-l rupeti din programul dv liber pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam atat pe plan academic, cat si personal. Inca o data ma scuzati pentru intarzierea in trimiterea feedbackului, pe viitor voi incerca sa fiu cat mai punctual.

Cu deosebit respect,
Florea Radu Marian,
An II, Seria III, grupa 27

photo

am citit, am reținut ...

... și în acest caz, dacă va fi așa cum spui și dacă următorul mesaj va fi și la timp și corect elaborat (această „corectitudine” este importantă în special pentru cel care elaborează mesajul de feed-back; pentru cel care citește este o „dificultate”, multe mesaje de citit, de interpretat, de analizat, de extras idei utile, de încercat a aplica în întruniri ulterioare) e posibil să primești „premiul” primit de colegii care au răspuns și la timp și în mod corespunzător și să poți să te adresezi într-un mod diferit, ulterior.
Dar, acum nu îmi dau seama - ai trimis feed-back și după prima întâlnire?
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Regret neintelegerea

Buna seara,
Regret neintelegerea produsa, pentru prima editie a cercului am postat feedback pe data de 20.11, nu am realizat ca figuram ca fiind fara feedback pentru primul cerc. Imi cer scuze pentru neintelegerea creata.

photo

Feed-back cerc microbiologie 28.11

1. Introducere

Mod de prezentare:
De data aceasta introducerea a fost putin diferita fata de celalalte dati, aceasta constand in articolul despre institutul Cantacuzino pe care ne-ati pus sa il citim. Acel articol m-a facut sa constat inca o data cate nereguli sunt in jurul nostru.

Durata prezentarii:

Aspecte positive:
Aceasta introducere a fost mai lunga spre deosebire de introducerile in cercurile precedente, insa cred ca este important sa devenim mai constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru si de neregulile care exista.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Consider ca subiectului despre institutul Cantacuzino ar trebui sa ii acordam mai mult timp decat o introducere deoarece poate asa am deveni mai constienti de ceea ce se intampla si am incerca sa gasim solutii pentru a ajuta.

Mesajul transmis:
In primul rand, cred ca mesajul pe care ati dorit sa ni l transmiteti a fost nu numai despre institut, cat si despre a privi mai mult la lucrurile care se intampla in jurul nostru.

2. Stiati ca
Acest cerc a fost diferit si datorita faptului ca a avut o rubrica noua:”Stiati ca”.
Prima parte a acestei rubrici a fost despre noi, studentii si despre lipsa noastra de implicare. Aici doresc sa imi cer scuze pentru ca vin cu postarea feedback ului atat de tarziu si recunosc ca trebuie sa invat sa ma organizez astfel incat sa pot face toate lucrurile la timpul lor.
A doua parte a rubricii s-a referit la acel caz de tuberculoza care m-a facut sa fiu atenta la toate detaliile importante.

3. Leziuni elementare ale pelii

Modul de prezentare:
Aspecte positive:
Consider ca aceasta parte a cercului ne-a fost de mare ajutor deoarece ne-a ajutat sa intelegem cat de importante sunt semnele clinice in stabilirea unui diagnostic corect si precis.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Cred ca ar fi fost bine daca am fi avut mai mult timp sa analizam acele poze de la final, insa avand in vedere problema timpului inteleg de ce s-a intamplat asa.

Durata prezentarii:
Aspecte positive:
A fost timp suficient pentru explicarea si intelegerea anumitor leziuni.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Mi-ar fi placut sa fi avut timp pentru mai multe intrebari.
Mesajul transmis:
Cred ca am invatat foarte multe lucruri noi de la aceasta parte a cercului si mi se pare foarte important faptul ca incercati sa abordati teme cat mai diferite astfel incat noi sa putem afla cat mai multe lucruri.

4. Imbratisarea de urs

Mod de prezentare:
Aspecte positive:
Un alt lucru nou cu care a venit aceasta sesiune a cercului. Mi a placut foarte mult ca ati incercat sa ne prezentati acest caz ca pe o poveste astfel incat noi sa putem intelege cat mai bine. Prezentarea a fost foarte bine structurata, asadar am reusit sa inteleg de unde vine si care este tratamentul corespunzator in acest caz.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Nu stiu ce as putea imbunatati aici deoarece mi a placut foarte mult prezentarea acestui caz.

Durata prezentarii:
Din pacate, din cauza timpului mult prea scurt a trebuit sa ne grabim cu aceasta parte a prezentarii, insa consider, chiar si asa ca a fost timp suficient pentru a intelege lucrurile esentiale.

Mesajul transmis:
Pentru mine, mesajul acestei parti a constat in faptul ca ar trebui sa accord mult mai multa importanta detaliilor pentru ca orice neglijenta ar putea duce la lucruri mai putin dorite.

5. Sfaturile medicale:
Aspecte pozitive:
Am apreciat mult aceasta rubrica si cred ca ne ajuta foarte mult si acum , pe parcursul facultatii, dar si in viitor cand vom deveni doctori. Trebuie sa invatam sa avem mai multa grija e noi. Cred ca este foarte important sa primesti sfaturi de la cineva care stie si are experienta.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Mi-a parut rau ca nu am avut mai mult timp sa vorbim pe aceasta tema.

6. Incheierea:
Din cauza timpului care este foarte scurt, incheierea s-a terminat mult mai repede decat ma asteptam. Cu toate acestea, in scurta incheiere pe care am avut-o, ati reusit sa faceti o mica recapitulare a tot ceea ce s-a discutat in cadrul cercului.

Fifoiu Antonia, an II, seria 3, grupa 27

photo

Feedback cerc microbiologie - Cum alcatuim o prezentare

1.Introducerea

A)Modul de prezentare
Aspecte pozitive-Am apreciat ca ne-ati oferit un rastimp in care ne-ati familiarizat cu structura sedintei cercului inainte sa treceti la aspectele principale.
Oportunitati de imbunatatire- Nu am ceva de adaugat.

B)Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Ati mentinut atentia audientei si ati spus ce aveati in plan. Adecvat.
Propuneri de imbunatatire-Prezentarea ar putea dura mai mult de doar o ora, asta si in functie de audienta.

C)Mesajul transmis
Aspecte pozitive-Destul de concis transmis, si usor de inteles.
Propuneri de imbunatatire- O mica parte la finalul segmentului introductiv ar putea fi alocat unor stiri despre starea Romaniei d.p.d.v al infectiilor.

2.Cum alcatuim o prezentare

A)Modul de prezentare
Aspecte pozitive- Ne-ati oferit un real ajutor sub forma sfaturilor pe care ni le-ati impartasit in legatura cu organizarea unei prezentari. Utilizarea exemplelor de genul „asa nu” chiar a ajutat enorm la conturarea clara a sfaturilor in mintea noastra. Atmosfera destinsa a fost, de asemenea, de apreciat.
Propuneri de imbunatatire- Nu am nimic de adaugat.

B)Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Adecvata: destul pentru a contura punctele principale, si destul de restransa pentru a capta majoritatea audientei.
Propuneri de imbunatatire- Ati putea aloca unele minute de la final pentru o sesiune rapida de intrebari.

C)Mesajul transmis
Aspecte pozitive- Este de apreciat ca oferiti acest serviciu studentilor, care de altfel poate nu ar gasi o prezentare de calibrul celei tinute de dumneavoastra.
Propuneri de imbunatatire- Poate sumarizarea acestei prezentari si oferirea ei sub forma de text celor ce nu au putut ajunge la sedinta cercului, la cererea acestora, ar fi de luat in considerare.

3. Fotografia zilei

A)Modul de prezentare
Aspecte pozitive-Am apreciat enorm faptul ca ati interactionat cu studentii in elucidarea scenariilor prezentate.
Propuneri de imbunatatire-Nu as avea ceva de adaugat la aceasta sectiune.

B)Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Prezentarea s-a derulat destul de repede.
Propuneri de imbunatitre-Anumite elemente ar fi putut fi accentuate sau dezvoltate cu riscul prelungirii prezentarii.

C)Mesajul transmis
Aspecte pozitive- Pozele au fost bine selectate, astfel incat sa ofere destula informatie, dar sa nu divulge chiar tot. Ne-ati oferit un mod de gandire in ceea ce priveste un examen al pacientului.
Propuneri de imbunatitre-Am putea parcurge mai multe asemenea cazuri.

D)Incheierea
Ati rezumat aspectele prezentate in cursul sedintei. Ne-ati oferit ocazia sa va punem intrebari despre eventualele neclaritati, ceea ce mi s-a parut benefic si un mod just de a incheia sedinta.

Lascu Matei, Seria 4, Grupa 38

photo

Feed-back cerc microbiologie 14.11

1. Introducere
A. Modul de prezentare:
Aspecte pozitive:
Introducerea a fost una scurta si concisa, dar totusi foarte interactiva. Chiar daca eram toti foarte obositi ati reusit sa ne mentineti atenti pe tot parcursul cercului. Am fost foarte impresionata de faptul ca v-ati gandit la noi si ne-ati oferit cafeaua care ne-a ajutat sa ne mai trezim putin.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Nu stiu ce as putea propune pentru a imbunatati aceasta introducere. Din punctul meu de vedere, aceasta a continut tot ce trebuia pentru a ne pune in tema cu ceea ce urma sa ne fie prezentat.

B.Durata prezentarii
Consider ca prezentarea s-a incadrat perfect in timp si a avut durata potrivita, introducerea ajutandu-ne sa intelegem inca de la inceput tema prezentarii.

C.Mesajul transmis
Introducerea ne-a ajutat sa intelegem mai bine mesajul pe care urma sa ni-l transmiteti, de aceea cred ca aceasta este foarte importanta. Din aceasta sesiune a cercului am invatat care sunt greselile pe care nu ar trebui sa le facem ca prezentatori atunci cand sustinem o prezentare.

2. Prezentatorul

A. Modul de prezentare
Aspecte positive
Prezentarea a fost foarte clara, iar dumneavoastra ati punctat ideile cele mai importante, astfel incat noi sa intelegem cat mai usor ceea ce era de inteles. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru punctat a fost despre importanta interactiunii dintre prezentator si publicul sau pentru a mentine treaza atentia acestuia pe tot parcursul prezentarii.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Cred ca am avut foarte multe lucruri noi de invatat din aceasta parte a prezentarii, mai ales din exmplele pe care ni le-ati dat din experienta dumneavoastra.

B. Durata prezentarii
Desi aceasta parte a prezentarii a fost cea mai lunga, consider ca a fost cea mai interesanta si ca am avut foarte multe lucruri de invatat din ea.

C. Mesajul transmis

Aspecte pozitive
Mesajul pe care ati dorit sa ni l transmiteti s- a inteles cu usurinta datorita exemplelor pe care ni le-ati oferit.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Cred ca ne-ar fi de foarte mare ajutor daca ne-ati putea oferi mai multe metode si sfaturi despre cum sa ne stapanim mai bine emotiile. Cred ca multora dintre noi ne-ar prinde bine:)

3. Fotografia zilei
A. Mod de prezentare

Aspecte positive
Aceasta parte a prezentarii mi se pare foarte importanta pentru ca datorita imaginilor ne raman intiparite in minte exemple de diferite cazuri care ne vor ajuta mai departe, in anii clinici. Ma bucur ca am invatat sa privesc intreaga situatie expusa si incerc sa fiu mai atenta la detalii, care poate la inceput par lucruri nesemnificative.

Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Nu stiu ce ar putea fi imbunatatit aici, mi-ar placea sa existe mai mult timp pentru mai multe fotografii, dar stiu ca timpul nu este suficient.

B. Durata prezentarii
Prezentarea s-a incadrat in timp. Consider ca timpul a fost suficient pentru ca noi sa putem intelege cazurile prezentate.

C. Mesajul transmis
Mesajul transmis a fost clar, oferind raspunsuri si explicatii la toate intrebarile pe care le aveam in legatura cu cazurile prezentate,

4. Incheierea
Chiar daca cercul are loc la sfarsitul zilei, iar noi suntem foarte obositi, ma bucur ca ne-ati oferit oportunitatea sa invatam lucruri noi care sa ne ajute ca viitori medici.
Va multumim pentru efortul depus.

Antonia Fifoiu, an II, seria 3, gr.27

photo

Feed-back cerc microbiologie

1. Introducere
a) mod de prezentare
-Aspecte pozitive: fiind vorba despre prima intalnire, introducerea a reusit sa cuprinda atat un plan de desfasurare al intalnirii respective , cat si scopul cercului. Desi era o ora desul de inaintata si probabil ca nu doar eu am resimtit oboseala acumulata de peste zi , trebuie sa recunosc ca ati reusit sa ne captati atentia destul de usor ( zic eu )
-Propuneri de imbunatatire: nu consider ca este ceva de schimbat aici, atmosfera a fost una foarte placuta, de parca ascultam un fel de poveste , dar una pentru studenti, una menita sa ne starneasca curiozitatea .
b) durata prezentarii
-Aspecte pozitive: introducerea a fost scurta , la obiect .
-Propuneri de imbunatatire: nu cred ca este nevoie de o schimbare aici, timpul alocat a fost suficient.
c) mesajul transmis
-Aspecte pozitive: cum spuneam si mai sus, introducerea a punctat subiectele ce urmau sa fie discutate in cadrul intalnirii . Ati reusit sa ne starniti curiozitatea si am remarcat faptul ca foarte multi colegi , printre care ma numar si eu, erau nerabdatori sa afle ce ne veti prezenta in rubica “ poza zilei” .
-Propuneri de imbunatatire: nu consider ca ar mai fi ceva de imbunatatit.

2. cum sa alcatuim o prezentare stiintifica
a) modul de prezentare
-Aspecte pozitive: multitudinea exemplelor si modul dinamic si intervactiv in care ati expus ideile ne-au ajutat sa intelegem cum trebuie alcatuita o prezentare si care sunt greselile pe care le putem face atunci cand o redactam . Pe mine m-a ajutat foarte mult comparatia “asa da / asa nu” , pentru ca am vazut foarte clar la ce trebuie sa fim atenti .
-Propuneri de imbunatatire: nu consider ca este ceva de schimbat. Pentru mine a fost totul clar si am reusit sa inteleg cat de usor se pot face greseli in cadrul unei prezentari, greseli care pot veni chiar din dorinta de a “arata mai bine” slideurile.
b) durata prezentarii
-Aspecte pozitive: timpul alocat a fost suficient pentru a ramane cu ideile principale si pentru a intelege tot ce a fost prezentat.
-Propuneri de imbunatatire: desi am inteles ca nu tine de dumneavoastra , mi-ar fi placut ca aceasta parte sa tina mai mult si sa avem timp de o discutie mai amanuntita pe aceasta tema.
c) mesajul transmis
-Aspecte pozitive: am inteles cat de importante sunt modul de prezentare, culorile alese, nr de fotografii de pe un slide, durata prezentarii etc. Mi-am dat seama ce am facut bine si ce nu a fost in regula in prezentarile mele anterioare ,dar cel mai important , am inteles la ce trebuie sa fiu atenta de acum incolo .
-Propuneri de inbunatatire: de multe ori , atunci cand ne adresati o intrebare, foarte multi stim raspunsul , insa ezitam cand vine vorba de a ne expune ideile si am observat ca este destul de greu sa avem un dialog cursiv. Lucrul acesta tine mai mult de noi si de frica noastra de greseala in fata dumneavoastra si a colegilor. Este un lucru la care ar trebui sa lucram noi, studentii.

3. poza zilei
a) modul de prezentare
-Aspecte pozitive: am apreciat faptul ca prima data am fost pusi sa analizam noi ce vedem si nu ne-a fost oferit totul pe tava. De multe ori se intampla acest lucru la unele materii , din diferite motive…poate si pentru ca este mai usor pentru ambele parti. Insa consider ca putem sa intelegem mai bine ce ni se prezinta daca iesim putin din zona de confort ( sau “de dictare”) si ne implicam si noi, analizand si trecand prin filtrul gandirii ce ne este expus de catre profesor.
b) durata prezetarii: ma repet, mi-as fi dorit sa avem putin mai mult timp pentru a discuta, insa chiar si asa, consider ca scopul intalnirii a fost atins cu succes.
c)mesajul transmis
-Aspecte pozitive: discutia pe baza imaginilor ne ajuta sa intelegem mult mai bine ideile transmise si consider ca este foarte important pentru noi, ca viitori medici, sa putem corela informatiile si sa putem observa anumite detalii .
-Propuneri de imbunatatire: personal, aceasta parte a prezentarii mi-a placut cel mai mult si as vrea sa o putem intalni mai des, chiar si la cursurile propriu-zise .

4. incheiere:
Incheierea are rolul de a rezuma tot ce s-a vorbit in cadrul intalnirii respective si trebuie sa fie concisa clar , lucru care s-a si intamplat.

In concluzie, vreau sa va multumesc pentru timpul si energia alocare acestui cerc. Am aflat multe lucruri interesante, pe care orice student consider ca ar trebui sa le stie, dar pe care nimeni nu ni le-a explicat pana la dumneavoastra. Va sunt recunoascatoare si sunt sigura ca si colegii mei apreciaza efortul depus.

Filip Mihaela Cristina , anul 2, seria 3, grupa 27

photo

Feedback an 2 12.11.2019

Feedback 12.11.2019

1. Introducere
*Modul de prezentare
-Aspecte pozitive : Ați prezentat succind subiectul cercului și ne-ați făcut să fim relaxați și dornici să vă ascultăm.
-Oportunități de îmbunătățire
Mi-ar fi plăcut să ne spuneți și mai multe detalii și să avem ocazia să ne prezentați și să comentăm mai multe imagini.
-Propuneri de îmbunătățire
Ne-ați spus de atâtea ori de situația în care se află institutul și singura îmbunătățire ar fi putut fi desfășurarea cercului la o altă oră .
* Durata prezentării
-Aspecte pozitive: Durata a fost corespunzătoare subiectului și am putut să vă punem întrebările la care am dorit răspuns.
-Oportunități de îmbunătățire
Pentru numărul de studenți participanți la cerc, durata prezentării a fost corespunzătoare.
-Propuneri de îmbunătățire
La acest subpunct, nu am ceva de adăugat. Totul ține de interesul nostru și de timpul pe care vrem să îl dedicăm acestei activități.
* Mesajul transmis
- Aspecte pozitive: Ne-ați făcut să înțelegem cât de importanți suntem noi pentru o ascensiune a societății. Mai bine spus, ne-ați făcut să conștientizăm că rolul nostru în societate începe de la a fi un simplu cetățean al țării care își dorește să o ajute în viitor ca medic. Totul este un cerc și dacă de acum suntem responsabili și conștienți de puterea noastră, am putea atinge noțiunea de absolut în cariera noastră de medic , indiferent de specializare .
-Oportunități de îmbunătățire
Mesajul transmis a fost clar. Cu siguranță, timpul nu vă permite să discutați câte ați vrea cu noi.

2. Cum să alcătuim o prezentare științifică
*Modul de prezentare
-Aspecte pozitive : O prezentare interactivă și mă bucur că am avut libertate de exprimare .
-Oportunități de îmbunătățire
Aș fi dorit să am o imagine mai amplă despre cum aș putea prezenta eficient( postura, cum să îmi înfrunt emoțiile ,cum ar trebui să îmi aleg bibliografia).
-Propuneri de îmbunătățire
Mă gândesc că dacă am dispune de timpul necesar , ar putea fi luata în considerare următoarea idee: să aibă un student de prezentat un slide , să răspundă la întrebări, iar, în final , ceilalți din sală împreună cu dumneavoastră să îi explicați unde anume a greșit sau ce și cum ar putea schimba la modul lui de prezentare.

* Durata prezentării
-aspecte pozitive: Ați atins punctele esențiale ale prezentării într-un timp scurt și am înțeles cu toții ideea transmisa.
- Oportunități de îmbunătățire :
Dacă ar ține strict de dumneavoastră, știu că am avea un timp mai mare alocat cercului și o altă oră a desfășurării lui.

* Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: După ora dedicată cercului, pot afirma că am învățat diferențele între o prezentare bună și una care ,,plictisește” și nu poate fi urmărită.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Poate ar fi mult mai benefic să aveți o serie de ,,așa nu” mult mai lungă. Cred că așa am reține mult mai ușor ce s-ar încadra la ,,așa da”.
3. Poza zilei
* Modul de prezentare
-Aspecte pozitive : Sunteți primul cadru didactic care m-ați făcut să văd un caz medical și m-ați lăsat să îmi dau cu părerea despre ce aș putea identifica pe fotografii,ca mai apoi să ne îndrumați către răspunsul corect.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Această secțiune a cercului a fost partea mea favorită din prezentare. Mi-aș fi dorit să avem cât mai multe astfel de poze, dar iar intervine timpul puțin .

*Durata prezentării
-aspecte pozitive: Ne-ați ascultat pe rând toți cei care am vrut să comentăm pozele, chiar dacă asta însemna să depășiți timpul alocat acestei secțiuni.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire
Această secțiune mi-aș fi dorit să fie pusă la începutul cercului întrucât cred că am fi fost mult mai receptivi și mai dornici să comentăm cazurile prezentate.

*Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: Poza zilei ne face să conștientizăm puterea și importanța microbiologiei în viitoarea cariera a noastra .
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Pe această temă mi-aș fi dorit să se pună mai mult accentul.

4. Încheierea prezentării
* Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: foarte bine alcătuită; a rezumat întocmai ideile principale.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Ar fi bună o recapitulare a tot ceea ce s-a discutat și cel mai indicat să o facă ar fi unul sau mai multi studenți participanți la cerc.

* Durata prezentării
-Aspecte pozitive:concisă, pe principiul ,,punct ochit, punct lovit”.
-Oportunități de îmbunătățire: Unii dintre noi au rămas să mai discute . Mi-aș fi dorit să fie încadrată acea discuție în prezentare .Descopăr că pe parcursul feedback-ului , cuvintele cheie sunt două verbe :,,(aș) dori” , ,,(să) conștientizăm”. Făcând abstracție de celelalte subiecte discutate , dacă un medic conștientizează ce responsabilitate are, viitorul societății sună puțin mai bine.

* Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Mesajul din introducere a fost subliniat pe tot parcursul întâlnirii .

Grigore Gabriela Daniela seria 3 grupa 32

photo

feedback cerc microbiologie

1.Introducere

A)Modul de prezentare
aspecte pozitive-Tranzitia de la orele de curs/LP tinute anterior a fost foarte placuta, atmosfera a devenit mai relaxata si astfel a mai trecut putin din oboseala acumulata de-a lungul zilei. A fost o prezentare powerpoint bine facuta care a transmis foarte clar si concis mesajul.
Propuneri de imbunatatire-Consider ca nu sunt lucruri care trebuie imbunatatite.

B)Durata prezentarii
aspecte pozitive-Desi ne-a cam presat timpul fiind o ora destul de tarzie cred ca au fost expuse cele mai importante lucruri.
Propuneri de imbunatatire-Prezentarea ar putea dura mai mult de o ora.

C)Mesajul transmis
aspecte pozitive-A fost prezentata programul cercului astfel am aflat in ce consta acest cerc si ce urmeaza sa facem.Modul in care a fost prezentat totul a contribuit la atmosfera relaxata.
Propuneri de imbunatatire-As propune ca in partea introductiva sa fie prezentate anumite curiozitati din lumea microbiologiei. Spre exemplu noi descoperiri sau diverse cazuri de infectii din Romania(ca si cel cu difteria din Iasi)

2.Cum sa alcatuim o prezentare

A)Modul de prezentare
aspecte pozitive-Prezentarea a fost exceptionala, a fost una dintre putinele prezentari la care am participat si reusit sa fiu atent pe tot parcusul ei incercand sa acaparez cat mai mult din informatia transmisa.Atmosfera din nou a fost foarte placuta si relaxata ceea ce a ajutat. Cel mai mult mi-au placut exemplele asa nu, ce culori sa folosim in urmatoarele prezentari si modul in care trebuie sa le prezentam. Cred ca aceasta prezentare ma va ajuta foarte mult in viitor.
Propuneri de imbunatatire-Consider ca nu sunt lucruri care trebuie imbunatatite.

B)Durata prezentarii
aspecte pozitive-Mi se pare ca durata acestui cerc a fost potrivita avand in vedere tema abordata. Probabil ca daca ne-ar permite timpul ati avea mai multe lucruri de adaugat avand in vedere vasta dumneavoastra experienta in prezentari.
Propuneri de imbunatatire-Nu sunt lucruri care trebuie imbunatatite.

C)Mesajul transmis
aspecte pozitive-Mesajul a fost transmis foarte concis si usor de inteles cu ajutorul diferitelor exemple care au fost expuse pe parcursul prezentarii.Cred ca in urma paticiparii la acest cerc voi reusi sa alcatuiesc prezentari mult mai reusite decat cele din trecut.
Propuneri de imbunatatire-As dori ca aceasta prezentare sa fie ilustrata cat mai multor studenti si chiar profesori astfel crescand chiar si calitatea cursurilor.

3.Fotografia zilei

A)Modul de prezentare
aspecte pozitive-Accentul la aceasta prezentare a fost pus pe interactiunea cu studentii. Pot sa spun ca a fost unul dintre cele mai placute si interesante cursuri la care am luat parte si cred ca daca toate cursurile ar urma acest exemplu facultatea ar deveni mai putin anosta si monotona.
Propuneri de imbunatatire-Mi-ar placea sa stiu cum a evoluat boala pacientului.

B)Durata prezentarii
Aspecte pozitive-Prezentarea a trecut foarte repede nu s-a simtit la fel ca si un curs care nu se mai termina.
Propuneri de imbunatitre-Timpul alocat fiecarei poze a fost indeajuns.

C)Mesajul transmis
aspecte pozitive-pozele au fost foarte sugestive si bine alese.Totul a decurs ca si o introducere in semiologia de anul viitor.Consider ca din nou mesajul a fost foarte bine transmis, concis si usor de inteles chiar daca suntem inca doar in anul 2.
Propuneri de imbunatitre-Ar putea sa fie cazuri mai diverse si mai multe.

D)Incheierea
A rezumat aspectele prezentate in cursul cercului.Am avut ocazia sa va punem intrebari in cazul in care a ramas ceva neclarificat insa devinise deja destul de tarziu.

Matias Rares-Stelian,Seria 4,Grupa 43

photo

Feedback Cerc microbiologie 28.11.2019

[Feed-back 28.11.2019]

1)Introducere

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: Întâlnirea din data de 28.11 a debutat cu prezentarea unui articol care ilustrează un aspect mai puțin plăcut al lumii în care trăim și anume prezentarea unor informații greșite sau trunchiate, a unei imagini false, capabile de a stârni reacții nefirești în raport cu situația actuală. Abia în acea zi am înțeles ceea ce am citit acum puțină vreme într-un alt articol care avea în prim plan statutul Institului Cantacuzino. În ceea ce privește modul de prezentare, acesta a fost adaptat contextului și subiectului abordat. Sunt anumite situații în care împrejurările vorbesc de la sine, fără a mai fi necesare alte completări.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Propun păstrarea acestui subiect, cu scopul de a fi reluat în cadrul unei alte discuții, mai ample. Pentru cele câteva minute alocate secțiunii introductive consider mult mai oportună prezentarea unor exemple pozitive, a unor contexte din care avem de preluat depinderi bune.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: Introducerea a avut o durată potrivită, în schimb au existat anumite sincope în ceea ce privește accesul și parcurgerea articolului. Acest lucru ar putea fi evitat pe viitor prin proiectarea articolului și discutarea sa, astfel încât să îl putem parcurge toți în același timp.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Având în vedere atingerea unui subiect atât de delicat și complex, acesta pare mai degrabă potrivit ca subiect singular al unei alte întâlniri. Tema merită ceva mai mult timp și ceva mai multă atenție decât cele câteva minute alocate introducerii.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Mă bucur că de această dată am fost invitați la conștientizare, la analiza a ceea ce se află mai profund decât ne-am imaginat inițial, la realitatea în care cuvântul poate fi folosit ca să lase o impresie greșită, să încetinească acordarea ajutorului de care este atâta nevoie, să nege lucrurile care fac mai puțin bine acestei lumi.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Cred că problema cu care se confruntă Institutul ar avea șanse mai mari de rezolvare dacă am reuși să aducem fiecare măcar o idee pentru a face ca lucrurile să meargă puțin mai bine.

2)Știați că

Prima parte a secțiunii “Știați că” a venit ca o simplă concluzie la acțiunile noastre, ale studenților, deși mai potrivit ar fi să spun lipsa de acțiune. Din acest punct de vedere sunt la fel de vinovată. Am ajuns a fi imuni la orice provocare, imuni la inițiative care sunt menite să vină tot în ajutorul nostru.

3)Filmulețul săptămânii

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: Modul de prezentare a fost interactiv, întrucât pe lânga ceea ce am văzut, trebuia să acordăm o atenție specială și vorbelor mamei. În final, am realizat că în lipsa îndrumării, nu am fi putut decât să intuim ce reprezintă materialul vizionat.

-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: Consider că această rubrică poate fi cuplată cu secțiunea “Fotografia săptămânii”.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: Această secțiune a avut o durată potrivită, am apreciat faptul că am avut timp să discutăm despre ceea ce s-a prezentat.

-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Pentru eficientizare propun prezentarea unui singur material (filmulețul sau poza săptămânii) asupra căruia să ne îndreptăm atenția și căruia să îi dedicăm ceva mai mult timp. Astfel, am putea să înțelegem mai bine câteva aspecte asupra a ceea am putea întâlni în viitor în practică, în loc de a le vizualiza fugitiv.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Mă bucur că am reușit să înțeleg prin intermediul materialului prezentat cum se manifestă coreea. Am regăsit termenul în cadrul discuției despre boala poststreptococică, desfășurată în cadrul cursului, iar la simpla vizualizare a cuvântului, mi-am adus aminte de filmulețul prezentat în timpul întâlnirii cercului de microbiologie.

-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Coreea este una dintre cele mai interesante manifestari clinice ale bolii poststreptococice. Mi-aș fi dorit să am un suport vizual și pentru celelalte aspecte ce țin de această patologie, despre care am aflat ulterior la curs.

4)Leziuni elementare ale pielii

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: Am apreciat inițiativa și am avut șansa să iau parte ca auditoriu la o prezentare foarte bine construită, cu o grafică plăcută, imaginile fiind pe deplin sugestive pentru caracteristicile fiecărei leziuni. Alegerea cuvintelor a permis înțelegerea noțiunilor prezentate chiar și de către persoane neinițiate în aspecte ce țin de semiologie. Am apreciat prezentarea noțiunilor legate de leziuni elementare ale pielii de către o persoană specializată în acest domeniu. Cu această ocazie, mi-am luat câteva notițe de care mă voi folosi cu mult drag pe viitor.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Aștept cu nerăbdare și alte inițiative de acest fel de a învăța lucruri noi.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: Prezentarea leziunilor elementare ale pielii a avut durata potrivită pentru familiarizarea cu anumiți termeni și înțelegerea unor noțiuni de clasificare și descriere a diferitelor forme pe care le poate prezenta un pacient. Un alt punct pozitiv al prezentării a fost recapitularea prin intermediul imaginii de la final.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Un aspect mai puțin plăcut a fost faptul că nu s-a alocat destul timp pentru întrebări la finalul prezentării. De data aceasta s-a simțit nevoia de a răspunde anumitor nelămuriri pe moment.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Inițiativa de a prezenta și astfel de subiecte în cadrul întâlnirilor a reprezentat un gest pe care nu cred ca îl va uita vreunul dintre noi. De ce? Pentru că rar mi-a fost dat să văd pe cineva atât de interesat să îi învețe pe cei din jurul său, un om care să simtă și să înțeleagă că cei din jurul său au nevoie de acele informații. Apreciez faptul că aria de teme pe care cercul de microbiologie le poate oferi este atât de extinsă.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Mi-ar face mare plăcere să iau parte și la alte întâlniri ale cercului de microbiologie care să includă astfel de teme.

5)Îmbrătișare de urs

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: Am apreciat interacțiunea constantă cu cei prezenți în sală, luând în considerare că fiecare dintre noi a adăugat câte un pas în vederea elucidării cazului prezentat, ca un răspuns la întrebarea “Ce mai doriți să aflați despre pacient?”.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Inițiativa de a prezenta câte un caz clinic în cadrul cercului de microbiologie poate fi exploatată și pe viitor cu succes.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: În cuprinsul prezentat la începutul întâlnirii se descria o durată de aproximativ 20 de minute pentru această rubrică, timp necesar pentru discuții și o evoluție lină și firească a subiectului.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Consider că în loc de a grăbi lucrurile, se poate lăsa ceva mai mult timp pentru discuții care privesc tema dată.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Se poate spune că fiecare dintre noi a lăsat în urmă acest moment al întâlnirii cu gândul că este necesar să nu sărim niciun pas atunci când dorim să elucidăm etiologia anumitor manifestări ce pot provoca neplăceri unui pacient. La fel de necesară este respectarea în ordine corectă, fără a sări la concluzii pripite, cum poate ne-a încercat gândul pe unii dintre noi.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Aș propune ca la prezentarea următoarelor cazuri să fie dezbătute aspecte ce ne pot induce în eroare atunci când încercăm să stabilim un diagnostic prezumptiv.

6)Știați că

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: Și de această dată am primit un subiect destul de interesant cât să ne captiveze indiferent de oboseala acumulată pe parcursul zilei. Acesta este principalul atu al rubricii: elementul surpriză.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Consider oportună intenția de a puncta și pe viitor aspecte de acest fel.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: Prezentarea a avut alocat un interval potrivit pentru asimilarea mesajului și înțelegerea contextului.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Dacă rubrica va include doar prezentarea unui caz sau a unei situații, se poate păstra structura în care îi sunt alocate doar câteva minute rubricii. În schimb, dacă se dorește o aprofundare a temei (de exemplu o discuție mai largă despre amploarea fenomenului de infecție cu microbul responsabil de tuberculoză în țara noastră), este necesară acordarea unui timp suplimentar pentru discuții, dezbateri, întrebări în cadrul întâlnirilor.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Este de bun augur această acțiune de conștientizare cu privire la extinderea infecției, folosind date reale. Din păcate, ne-am obișnuit să facem parte din statistici sumbre, cu gândul că “Asta este”, că nu ni se poate întâmpla, că ceea ce auzim și vedem este undeva departe de noi, cam atât de departe cât să nu ne atingă niciodată.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Pentru rubrica “Știați că” de la următoarele întâlniri ale cercului de microbiologie mi-aș dori să văd aduse în discuție aspecte legate de sănătatea publică și de ceea ce putem face pentru a îmbunătăți situația.

7)Fotografia săptămânii

Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: De data aceasta fotografia săptămânii a surprins nu atât prin proporțiile leziunii, cât prin gravitatea cazului și amenințarea care plutește în continuare asupra populației care, din păcate, este privată de un acces prompt la tratamentul necesar din cauza ignoranței celor ce ar trebui s asigure acest lucru. Din nefericire, în situația fetiței din imagine se poate afla oricare dintre noi, fără perspectiva de a avea o evoluție pozitivă.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Cred că pentru dezvoltarea simțului de observație și a capacității a analiza, se pretează mult mai bine imagini ce să includă leziuni mai simple, adaptate nivelului nostru de pregătire.

Durata prezentării

-Aspecte pozitive: Consider că rubrica are o lungime potrivită, câteva minute fiind suficiente pentru înțelegerea imaginii de ansamblu asupra a ceea ce am perceput prin intermediul pozei.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Dacă se dorește aducerea în prim plan a unei probleme atât de importante ca lipsa de resurse necesare oferirii de îngrijiri medicale în cazul contactării difteriei (aspect menționat și cu alte ocazii în cadrul cursurilor și lucrărilor practice), sugerez alocarea unui timp suplimentar sau trecerea subiectului în cadrul altei rubrici.

Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Mesajul pe care l-am primit face referire la cât de aproape de noi este pericolul infecției cu agentul patogen al difteriei, precum și la care ar putea fi efectele produse de lipsa de acțiune a autorităților cu privire la procurarea de ser antitoxină difterică.

-Oportunități si propuneri de îmbunătățire: Consider că se aseamănă ca mesaj cu cel transmis în cadrul rubricii “Știați că” . Din acest motiv, voi face aceeași propunere și anume menținerea atenției asupra unor noțiuni ce țin de sănătatea publică. În schimb, pentru rubrica “Fotografia săptămânii”, consider că s-ar potrivi subiecte mai simple, însemnând o imagine ce să antreneze capacitatea noastră de a observa și de a analiza cu ajutorul simțurilor. În același timp, propun ca această rubrică să nu rămână doar la stadiul de stimulent vizual, putând fi prezentate și materiale audio sau video.

8)Sfaturi medicale

M-am bucurat să aud din nou anumite sfaturi, sugestii, îndemnuri menite să ne facă un bine. Îmi aduc aminte de momentul în care s-a discutat despre igiena căilor respiratorii și la menționarea picăturilor de apă cu sare m-am întors înapoi în copilărie, când mama folosea același “tratament” pentru primele semne de răceală. A fost o senzație extrem de plăcută să pot apela la această amintire și să mă gândesc că “exact la fel făcea și mama mea”.

9)Încheiere

În ceea ce privește încheierea lucrurile au decurs mai abrupt, nu s-a putut realiza o vizionare completă a materialului. Se simte nevoia alocării unui interval mai mare sau mai multor întâlniri având în vedere complexitatea crescândă a fiecărei sesiuni. Ar fi păcat să nu se ia în considerare acest lucru întrucât simt că mai avem încă multe de învățat de la dumneavoastră.

Gradeanu Maria Nelia, An II, Seria 3, Grupa 32

photo

Feedback cerc microbiologie

1.Introducere
a)Modul de prezentare

Aspecte pozitive
Informatia a fost prezentata in mod concis, cu suficiente detalii si cu o atentie deosebita pe interactiunea cu studentii. Datorita mentinerii unui fir logic, atmosferei degajate atentia nu a fost pierduta. Fiind in interesul nostru, in timpul dumneavoastra liber am apreciat bunavointa si daruirea de care dati dovada. Chiar daca s a tinut la o ora tarzie, felul in care a fost prezentat m-a facut sa uit de ceas.

Oportunitati de imbunatire
In opinia mea modul de prezentare a fost exemplar si nu are nevoie de imbunatatiri.

b)Durata prezentarii

Aspecte positive
Apreciez ca desi s-a tinut la o ora tarzie v ati incadrat intr-o ora chiar daca informatia este multa.

Oportunitati de imbunatire
As dori sa dureze mai mult, dar fiind o ora tarzie s-ar face prea tarziu.

c)Mesajul transmis

Aspecte pozitive
S-a pus accent pe intelegerea informatiei, care a fost prezentata concis, cu exemple si intr-un mod cat mai usor

Oportunitati de imbunatire
Consider ca informatia a fost bine inteleasa, cu multe exemple usor de inteles si nu ar fi nevoie de imbunatatiri

2.Cum sa alcatuim o prezentare
a)Modul de prezentare

Aspecte pozitive
Prezentarea a fost exemplara, acesta este si motivul pentru care am participat, ar trebui sa luam exemplu pentru ca vom fi pusi in fata unui public in fata caruia va trebui sa sustinem o prezentare si asa ar trebui sa arate o prezentare bine facuta. Tonul si atmosfera creata au mentinut atentia, precum si informatia foarte bine structurata prezentata in mod logic si cu exemple cum sa evitam alcatuirea unor prezentari mai putin bune.

Oportunitati de imbunatire
Nu consider ca modul de prezentare ar trebui schimbat/corectat. Pentru mine a fost un exemplu de prezentare foarte bine facuta.

b)Durata prezentarii

Aspecte pozitive
Cum am mai spus, apreciez alocarea timpului dumneavoastra in vederea sustinerii acestui cerc. Durata prezentarii a fost una destul de scurta, pentru ca a fost multa informatie si foarte importanta pentru noi.

Oportunitati de imbunatire
As fi vrut sa stam mai mult pentru ca a fost foarte interesant si consider ca timpul nu este suficient

c)Mesajul transmis

Aspecte pozitive
Mesajul a fost transmis cat mai usor, pe intelesul tuturor si s-a pus accent deosebit pe evitarea greselilor in alcatuirea prezentarii, cu multe exemple comparative

Oportunitati de imbunatire
As fi vrut sa ni se prezinte mai multe cazuri, experiente de viata a mai multor persoane sa intelegem ca fiecare dintre noi are propriu stil de a prezenta.

3.Fotografia zilei

a) Modul de prezentare

Aspecte pozitive
S-a pus accent pe interactiune, pe intelegerea etapelor, pe cultivarea unui spirit de observatie cat si pe evitarea greselilor de a ne repezi la un raspuns. Apreciez ca fiecare a fost liber sa isi spuna opinia, fie ea buna, fie nu si ca s-a incurajat participarea studentilor cat mai mult

Oportunitati de imbunatire
Consider ca nu trebuie imbunatatit modul de prezentare.

b)Durata prezentarii

Aspecte pozitive
Timpul a trecut foarte repede datorita faptului ca eram concentrati in elucidarea fotografiei.

Oportunitati de imbunatatire
Timpul a fost suficient alocat fiecarei fotografii.

c)Mesajul transmis

Aspecte pozitive
Apreciez ca ne ati aratat cate putin din spatiul clinic si am incercat cu toate cunostintele pe care le avem sa ne formam o opinie. S-a pus accent pe parcurgerea pe etape si in ordinea cea buna, fara a ne grabi, pentru ca astfel ne scapa detalii.

Oportunitati de imbunatatire
Consider ca nu trebuie imbunatatit acest aspect

4.Incheiere
Timpul fiind limitat nu a mai ramas suficient insa cu un lucru am ramas si anume cu faptul sa nu ramanem indiferenti cu ceea ce se intampla in jurul nostru.

Magureanu Bogdan-Mihai,seria 4,grupa 43

photo

FEED-BACK CERC 2 - 14.11.2019

1. INTRODUCERE
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
Consider ca inca din primele minute ale prezentarii ati reusit sa ne captati atentia, atat prin seriozitatea dumneavoastra, cat si prin modul in care ati punctat aspectele care urmau a fi discutate de-a lungul cercului.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Fiind primul cerc la care am participat, mi-a placut faptul ca ati adus in discutie si aspecte legate de cercul anterior care m-au ajutat sa fac mai usor conexiuni cu ce urma sa discutam. In ciuda faptului ca era o ora tarzie, atmosfera a fost una relaxanta.

B. Durata prezentarii
-Aspecte pozitive
Introducerea a fost una succinta, clara, iar prezentarea ideilor pricipale in cadrul acesteia mi s-a parut foarte utila pentru a clarifica scopul prezentarii.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Mi-a placut ca ati dorit sa ne faceti sa ne dam seama ce anume stim si ce putem afla nou cu ajutorul sectiunii “Stiati ca?” .Consider ca este foarte utila aceasta modalitate de abordare pentru a starni curiozitatea tuturor.

C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive
Mesajul transmis a fost unul clar, iar faptul ca ati adus in discutie modalitatea in care un medic trebuie sa abordeze anumite situatii a fost util, pentru a ne ajuta pe noi sa ne punem anumite intrebari legate de cum ne dorim de fapt sa fim. De asemenea, am apreciat partea legata de filosofie in cadrul introducerii.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Cred ca ar fi de mare ajutor pentru noi sa discutam mai mult pe aceasta tema si sa ne fie prezentate posibile situatii pe care le putem intalni pentru a ne antrena gandirea si modul de abordare.

2. CUM SA ABORDAM O PREZENTARE CA PREZENTATOR
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
Am apreciat foarte mult atitudinea pe care ati abordat-o pe parcursul prezentarii, dand exemple exacte legate de toate aspectele de care trebuie sa tinem cont atunci cand ne dorim sa tinem un discurs. Modalitatea de a pune in paralel atat aspectele positive, cat si cele nagtive (asa da/ asa nu ), m-au ajutat sa-mi dau seama ce greseli am facut de fiecare data cand am incercat sa tin o prezentare si ce trebuie sa schimb in abordarea mea. Faptul ca nu ne-am rezumat doar la modul in care vorbim cu publicul, ci si la vestimentatie, voce, interactiunea prin intrebari si modalitati prin care sa ne descurcam in situatii in care ni se interupe sirul gandirii din cauza emotiilor si nu putem continua, m-a facut sa inteleg ca intr-adevar repetitia este esentiala, iar simularea prezentarii intr-un cadru mai restrins (aspect pe care nu ma gandisem sa-l fac) pot face diferenta intre o prezentare buna si una fara greseala.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Nu consider ca este ceva ce ar trebui schimbat . Personal, totul mi s-a parut extreme de clar, iar toate imaginile pe care le-am vazut m-au ajutat si mai mult sa inteleg cat de usor se pot face greseli in cadrul unei prezentari , in ciuda efortului depus. Am inteles ca acest lucru este inevitabil fara mult exercitiu, iar teama de public este ceva ce toti traim, dar care se poate indrepta daca ne dorim.

B. Durata prezentarii
-Aspecte pozitive
Durata prezentarii a fost potrivita. In ciuda faptului ca subiectul era unul vast, ne-am incadrat in timpul alocat si nu au fost omise informatii.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Cred ca ne-au ajutat foarte mult imaginile pe care le-am vazut pentru ca totul sa fie inteles mult mai usor si consider ca acesta este unul din factorii esentiali care ne-au ajutat sa ne incadram in timp. Analiza directa, prin exemple concrete, ne angajeaza pe toti in discutie si totul decurge mai bine.

C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive
Din punctul meu de vedere, informatia transmisa a fost la obiect, am reusit sa atingem toti pasii pe care ii aveam in plan si sa stim exact ce trebuie urmarit in realizarea si tinerea unei prezentari orale. Cred ca acum ne putem da seama cat de complex este procesul si ce efort se depune pentru a realiza ceva fara greseala.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Am apreciat foarte mult ca ne-ati dat exemple din propria experienta . Mi s-a parut foarte util sa discutam despre situatii neplacute care se pot intampla de-a lungul unei prezentari si modul in care sa reactionam pentru a indrepta lucrurile.

3.POZA / FILMUL ZILEI

A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive
Am avut ocazia sa analizam atat un filmulet, cat si 2 poze. Mi-a placut faptul ca pe baza intrebarilor adresate de noi ati construit un caz exact care sa ne ajute sa intelegem mai usor si sa ne antreneze gandirea si calitatile de analiza. Este foarte important sa stim ce sa urmarim si ce intrebari sa punem pentru a ne da seama. Filmuletul a fost usor de inteles, facand o recapitulare a lucrurilor deja invatate, cat si o intelegere mai buna a modului de evolutie al unei bacterii.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Am apreciat faptul ca la inceput doar am privit pozele si am avut timp de gandire fara a primi alte detalii, ceea ce ne ajuta sa intelegem ce semne trebuie urmarite pentru a fi cat mai aproape de diagnosticul real.

B. Durata prezentariii
-Aspect pozitive
Cred ca ne-am incadrat in timpul alocat, toata lumea avand ocazia sa puna cate intreabri a considerat fara sa sarim peste detalii care ne-ar putea interesa.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Mi-as dori sa avem timp pentru mai multe poze, intrucat consider ca este foarte utila partea clinica. Tinand cont ca nu avem parte prea des de astel de exercitii in cadrul altor cursuri, cercul este o oportunitate pentru a ne antrena gandirea.

C. Mesajul transmis
-Aspect pozitive
Prin faptul ca putem sa ne implicam fiecare si sa ne dam cu parerea, fie ca este una buna, fie ca nu, avem oportunitatea de a invata ceva nou, din propriile noatre impresii, astfel putem observa ce este gresit in modul in care consideram ca trebuie sa analizam un caz clinic.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire
Cum am spus anterior, mi-ar face placere sa avem ocazia sa vedem mai multe poze, pentru ca retinem mult mai usor anumite patologii care sunt des intalnite .

4.INCHEIERE

Incheierea a continut un rezumat al intregii prezentari, ne-a fost permis sa adresam intrebari in cazul in care a ramas ceva neclarificat. A fost o incheiere relaxanta, un final de cerc in care ne-am dat seama ca vom pleca cu multe informatii noi, sedimentate, care ne vor fi utile pe parcursul intregii cariere.

Gurita Maria-Irina, anul 2, seria 3, grupa 33

photo

Prima ediție a Cercului de Microbiologie

Feed-back - CERC 1

1. Introducere
a) Modul de prezentare
• Aspecte pozitive: Introducerea a fost una concisă, care a încercat să rezume atât ce urma să se desfățoare în cursul întâlnirii respective, cât și care este scopul întregului Cerc de Microbiologie (fiind vorba despre prima întâlnire). Consider că ați reușit cu succes să ne captați rapid atenția, cu toate că noi eram cam obosiți și ,,amorțiți”.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu consider că este ceva de obiectat la modul de prezentare. Ne-ați dovedit încă de la curs că aveți capacitate oratorică, reușiți să ne țineți atenți și puteți trece cu ușurință de la un subiect ce aparține cursului, la o povestire cu tâlc, aspect ce face ca totul să para mult mai firesc.
b) Durata prezentării
• Aspecte pozitive: Exact cum am precizat și mai sus, introducerea a fost succintă și la obiect.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu este neapărat ceva de îmbunătățit, ci mai degrabă doar o observație. Anume că noi am simțit, și dumneavostră ne-ați și spus că ați dori să ne vorbiți mai mult în introducere, dar timpul nu permite, și mai ales faptul că, din păcate (din motive care nu țin de dumneavoastră), Cercul se desfățoară la o ora destul de târzie, când cu toții suntem obosiți și nu mai avem probabil aceeași capacitate de concentrare (aspect la care noi va trebui să lucrăm de-a lungul timpului, pentru că meseria pe care ne-am ales-o ne obligă să fim mai mereu ,,în priză”).
c) Mesajul transmis
• Aspecte pozitive: Rolul unei introduceri este acela de a puncta subiectele ce vor urma a se discuta în cotinuare. Mi s-a părut că dumneavoastră ați reușit pe deplin să faceți acest lucru, stârnindu-ne curiozitatea de la începutul întâlnirii (știu sigur că pe mine m-a făcut foarte curioasă ceea ce ne aștepta în rubrica ,,Poza zilei”)
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu consider că ar fi ceva de îmbunătățit.

2. Cum să alcătuim o prezentare științifică
a) Modul de prezentare
• Aspecte pozitive: Prezentarea a avut loc într-o manieră dinamică, interactivă, ne-ați pus întrebări care ne-au ajutat să înțelegem și să reținem mai bine informația. Ne-ați oferit multe exemple. Astfel, am văzut cu ochii noștri ce înseamnă o prezentare prost realizată și câte dezavantaje ne poate aduce faptul că facem lucrurile la întâmplare: alegera culorilor, încărcarea slide-urilor cu prea multe poze etc. Așadar, maniera prezentării a fost una care chiar ne-a captat atenția. Ce metodă poate fi mai bună să reținem toate cele ce ne-ați învățat decât comparația dintre ,,Așa da!” și ,,Așa nu!”? (din exemplul cu tabelul extrem de încărcat și foarte greu de descifrat într-un timp scurt).
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Aici, mai degrabă o propunere pentru noi, anume de a fi mai activi, și de a răspunde mai vioi la întrebările dumneavoastră (fapt valabil și pentru curs). Aș vrea să vă încredințez de faptul că eu sunt sigură că mult mai mulți studenți au idei bune și sunt atenți la dumneavoastră dar, din păcate, încă există teama aceea de a vorbi, și mai ales de a spunde ceva greșit, cu care venim de pe băncile școlii, unde de multe ori te simți total descurajat când răspunzi ceva greșit sau exprimi liber ceea ce gândești.
b) Durata prezentării
• Aspecte pozitive: Timpul alocat acestei prezentări a fost suficient cât să ne ajute să reținem aspectele esențiale, să acumulăm informații noi pe care eu le-am considerat extrem de utile.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Exact ceea ce este de precizat la fiecare astfel de rubrică referitoare la durata prezentării, ideal ar fi fost să existe timp pentru o dezbatere mai amănunțită dar, mă repet, spunând că asta nu ține de niciuna dintre părți.
c) Mesajul transmis
• Aspecte pozitive: Mărturisesc că eu chiar am așteptat cu nerăbdare această prezentare, încă de când ne-ați spus la curs despre subiectul primei întâlniri a cercului. De multe ori, când am fost puși în situația de a face o prezentare, ne-am lovit de multe obstacole și întrebări. Eu tindeam să adaug foarte multe poze pe slide-uri, gândindu-mă ca astfel se atrage mai mult atenția, iar prezentarea devine mai interactivă. Astfel, am învățat aspecte precum: culorile adecvate, fontul, durata ideală prezentării și faptul că o prezentare mai puțin încărcată este mai ușor de urmărit de către audiență.

3. Poza zilei
a) Modul de prezentare
• Aspecte pozitive: Modul de prezentare, anume faptul că am văzut poza și am fost solicitați să ne spunem întâi noi părerea a reprezentat o provocare intersantă. Astfel, ne-a fost stimulată gândirea analitică de viitori diagnosticieni.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Astfel, această prezentare ne-a făcut să ne gâmdim că ne-ar fi foarte util ca în orice context în care discutăm un caz clinic, acesta să fie însoțit și de fotografii, pentru a putea recunoaște ulterior cu mai mare ușurință simptomatologia. Asocierea unei imagini cu aspectele teoretice crește capacitatea de memorare.
b) Durata prezentării
Consider că această secțiune a avut o durată optimă. A fost suficient timp să se discute cât mai multe aspecte și să se lămurească toate detaliile cazului respectiv.
c) Mesajul transmis
• Aspecte pozitive: Mie această rubrică mi s-a părut cea mai interesantă, iar ideea de a discuta pe imagini este mult mai bună pentru noi în această fază decât discutarea unui caz clinic. Asta întrucât suntem într-o etapă în care este important să ne dezvoltăm spiritul de observație, dar mai ales să corelăm aspecte practice (ceea ce vedem) cu ceea ce învățăm în teorie.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Cred că ar fi foarte util, dacă timpul ar putea permite, ca la fiecare curs să discutăm o astfel de poză, cu atât mai mult dacă ar avea legătură cu aspectele teoretice cuprinse în cursul respectiv.

4. Încheiere
A fost una concisă, care a rezumat aspectele prezentate în cursul Cercului. Știu că unii colegi au mai rămas să vă pună întrebări, iar dumneavoastră ne-ați spus că ne puteți răspunde oricând atât la diferite întrebări cât și solicitărilor de sfaturi medicale.
În concluzie, vă mulțumim pentru timpul alocat acestor întâlniri, unde aflăm multe informații ce ne vor fi de folos în viitor.
Țin să îmi cer scuze pentru întârzierea inacceptabilă cu care trimit feed-back-ul, cu promisiunea certă ca pe viitor să răspund mult mai prompt rugăminților dumneavoastră. Mi-aș fi dorit de asemnea să fi putut participa la mai multe ediții ale Cercului, iar pe semestrul al II-lea voi încerca să fiu prezentă la cât mai multe astfel de întâlniri.
Cu stimă,
Duță Diana-Elena, Seria 3, Gr. 26

photo

Feedback Cerc microbiologie 14.11.2019

[Feedback 14.11.2019]

1) Introducere

Modul de prezentare

-aspecte pozitive: Principalul atu al cercului de microbiologie, fiind și motivul pentru care voi alege să particip și la următoarele ședințe, este reprezentat de abordarea relației mentor-student dintr-o perspectivă ce aduce ambelor părți o serie de avantaje. Un alt aspect care mi-a produs un sentiment plăcut, a fost gestul de a oferi un pahar de cafea, intenție ce a corespuns unui gest de omenie, demn de a fi apreciat.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Atitudinea primitoare ar trebui să persiste și pe parcursul celorlalte ședințe ale cercului de microbiologie, în speranța că acest lucru va aduce în număr cât mai mare studenții în cadrul acestor întâlniri.

Durata prezentării

-aspecte pozitive: În ceea ce privește introducerea, aceasta are o durată potrivită, astfel încât a fost posibilă familiarizarea cu subiectele discutate la întâlnirea precedentă, dar și cu subiectele ce urmau a fi discutate ulterior.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Singura mențiune este că timpul poate fi folosit pentru aducerea în prim plan a unor exemple pozitive, în detrimentul celor negative.

Mesajul transmis

-aspecte pozitive: În cadrul introducerii s-a făcut trimitere la o acțiune negativă, întreprinsă de câteva persoane pentru care monumentul, pe care au ales să se urce și de la nivelul căruia au decis să ofere o reprezentație trecătorilor, nu înseamnă aproape nimic. Spre rușinea mea, deși trec destul de des prin fața Monumentului Eroilor Sanitari, nu m-am întrebat niciodată ce reprezintă. Singurul motiv de bucurie ar fi faptul că am reușit să aflu ceva nou despre ce se întamplă în jurul meu, cu toate că de această dată circumstanțele nu au fost cele mai fericite.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Din acest punct de vedere, mă declar a fi mult mai interesată de prezentarea în cadrul secțiunii introductive a unor exemple pozitive, în defavoarea celor negative, luând în considerare posibilitatea de a fi mai eficient să preluăm un obicei bun, decât să ne limităm la aspecte neplăcute, asupra cărora, de cele mai multe ori, nu avem nici o putere.

2)Cum alcătuim o prezentare științifică

Modul de prezentare

-aspecte pozitive: Susțin inițiativa de a include cât mai multe exemple cu privire la diferitele modalități de a susține o prezentare. De asemenea, consider că au fost atinse toate punctele importante în ceea ce privește modul în care alegem să prezentăm o lucrare în fața unui public. Modul de prezentare a fost pe cât de plăcut, pe atât de potrivit subiectului adus în discuție, întrucât noțiunile generale au fost punctate cu un ton constant pe tot parcursul prezentării, iar situațiile aparte au fost punctate cu un ton adaptat situației respective/ contextului. Consider că informațiile și principiile pe care ni le-am însușit prin prezența la această ediție a cercului pot fi folosite cu succes cu ocazia susținerii unui proiect în orice situație.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: În ceea ce privește modul de prezentare al informației, nu am găsit nimic de adăugat/ corectat/ sugerat. Orice se poate îmbunătăți, dar în această situație, nu simt nevoia de a realiza o schimbare a modului de prezentare.

Durata prezentării

-aspecte pozitive : Am apreciat încercarea de a sintetiza aspectele importante legate de tema susținerii unei prezentări științifice în intervalul alocat, având în vedere faptul că reprezintă un subiect vast, greu de acoperit într-un timp atât de scurt.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire : Propun alocarea unui timp mai mare dedicat atât prezentării diferitelor modele de a susține o prezentare, cât și a discuției cu privire la alegerea unui model adaptat competențelor și personalității fiecăruia. De asemenea, consider că este nevoie de alocarea unui interval pentru diverse întrebări, întrucât ar fi păcat să nu răspundem nelămuririlor în momentul în care acestea apar. Există anumite aspecte despre care nu conștientizăm că ne sunt neclare decât în momentul în care observăm acest lucru la cei din jurul nostru.

Mesajul transmis

-aspecte pozitive: Din acest punct de vedere, prezentarea și-a atins scopul și anume acela de a prezenta atât atitudini ce ar trebui respectate înainte/ pe toată durata/ la finalul prezentării, cât și diverse situații ce se preferă a fi evitate. Aș dori să adaug că voi încerca să introduc în următoarele prezentări pe care le voi susține acele cartonașe care să cuprindă ideile principale, în defavoarea încărcării inutile a suportului vizual cu un text amplu, ce ar putea duce la pierderea atenției auditoriului.

Update: În momentul în care am fost pusă în situația de a susține o prezentare în fața unui public în cadrul proiectului în care activez, mi-am dat seama cu adevărat cât de multe am avut de învățat din această experiență, de a participa la cercul de microbiologie . Chiar dacă nu am mai reușit să folosesc cartonașele cu idei principale (păstrez totuși această idee), tot am învațat cum să fac în asa fel încât să transform experiența prezentării într-o ocazie plăcută, atât pentru mine (din postura de prezentator), cât și pentru cei cărora le era adresată. Pentru acest lucru nu pot decât să vă fiu recunoscătoare. Cu această ocazie am aflat și de ce și cât de important este pentru cel care prezintă să primească un feedback din partea auditoriului.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Ar fi benefic dacă în cadrul acestei discuții ar lua parte mai multe persoane dornice să ne împărtășească diferite aspecte din experiența personală cu privire la susținerea unei prezentări. Ar putea oferi o paletă largă de perspective în ceea ce privește menținerea unui discurs coerent, transmiterea clară a mesajului și interacțiunea cu publicul.

3)Poza săptămânii

Modul de prezentare

-aspecte pozitive : Modul de prezentare al rubricii “Poza săptămânii” este destul de atractiv, acest subiect reușind să captiveze indiferent de moment, tocmai prin încercarea de a ascuți simțul observației, deprindere de care ne vom folosi atât în anii studenției, cât și în practica medicală de-a lungul carierei. O dorință personală mă aduce în punctul în care să afirm că această rubrică ar trebui pastrată neapărat și în cadrul următoarelor întâlniri.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Îmbunătățirea ar putea fi adusă de o implicare mai mare a noastră, a studenților, în realizarea acestei rubrici.

Durata prezentării

-aspecte pozitive: Apreciez efortul depus pentru dezvoltarea unei deprinderi asupra căreia ne-ați atras atenția în cadrul fiecărui curs și anume, capacitatea de a observa și de a descrie ceea ce avem în fața ochilor. Pentru realizarea acestui deziderat, mi se pare a fi o idee potrivita introducerea acestei rubrici. Am apreciat faptul că, ținând cont de oră, ne-ați întrebat dacă mai avem destule resurse pentru a participa activ și la această rubrică. Răspunsul a fost și va rămâne și pe viitor afirmativ.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Consider că rubrica “Poza săptămânii” ar trebui să rămână la o durată de câteva minute, întrucât reprezintă un punct de interes, fără a face subiectul unei întregi prezentări.

Mesajul transmis

-aspecte pozitive: În ceea ce privește mesajul transmis, acesta îndeamnă la atenție, la acordarea unui interes sporit pentru acumularea de noi cunostințe în domeniul medical, de înlăturare a ignoranței cu care tratăm anumite aspecte (fără a conștientiza consecințele acestei atitudini), dezvoltarea capacității de a asculta, a observa și a analiza fiecare informație cu care venim în contact.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire : Cu părere de rău, am observat lipsa de răspuns a publicului, probabil cauzată de ora târzie, ce nu a putut fi combătuta nici măcar de cafea.

4)Încheiere

Modul de prezentare

-aspecte pozitive: Apreciez coerența și claritatea păstrată inclusiv într-un moment în care publicul tinde să devină mai puțin receptiv la mesajul transmis.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Aici ar putea fi inclus un îndemn mai ferm cu privire la promovarea unei participări active. Poate că nici nu suntem conștienți de beneficiile pe care ni le poate aduce prezența asumată și implicată în cadrul întâlnirii, în locul pasivității pe care o afișăm deseori.

Durata prezentării

-aspecte pozitive: În ceea ce privește durata, aceasta a corespuns nevoii de odihnă, ea neputănd fi suplinită de gestul de a oferi un pahar de cafea (gest pe care l-am apreciat în mod deosebit).

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Ca sugestie, aș putea spune că momentul încheierii este cel mai potrivit pentru exprimarea unor concluzii cu privire la cele discutate la fiecare întâlnire a cercului.

Mesajul transmis

-aspecte pozitive: Consider că prezentarea și-a atins scopul și anume conștientizarea importanței susținerii a diferite prezentări atât în timpul alocat cursurilor sau lucrărilor practice, cât și la diferite manifestări științifice de tipul congreselor.

-oportunități si propuneri de îmbunătățire: Deși s-ar putea ca ora târzie să nu permită, atât din punct de vedere al disponibilității sălii, cât și din punct de vedere al receptivității auditoriului, aș sugera alocarea unui timp pentru exersarea deprinderilor pe care încercam să ni le formăm odată cu participarea la cerc. Sper că acest lucru va deveni posibil odată cu inițiativa noastră de a susține prezentări în fața colegilor.

Gradeanu Maria Nelia, An II Seria 3, Grupa 32

photo

Feed-back Cerc microbiologie 7.11.2019

1.Modul de prezentare
-aspecte pozitive: Din punctul meu de vedere, această prezentare a fost foarte bine organizată, ideile au fost aranjate în aşa fel încât a fost creat un flux foarte logic şi firesc de sugestii pe tema “ CUM SĂ ALCĂTUIEŞTI O PREZENTARE ŞTIINŢIFICĂ” , lucru ce m-a ajutat să mă focusez pe subiectul discutat. Totodată, atmosfera creată a fost foarte plăcută. Lucrurile discutate au fost transmise pe un ton binevoitor şi acest lucru, împreună cu simpla idee de a face acest cerc, care este strict în folosul studenţilor, mi-au lăsat o impresie foarte plăcută.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Singurul lucru care ar putea fi imbunătăţit la acest cerc de microbiologie este schimbarea orei la care este ţinut, dar acest fapt ar fi fost probabil schimbat dacă ar fi fost cu putinţă deoarece, ora târzie nu favorizează nici persoana care prezintă şi nici pe cei care vor să asculte prezentarea.

2.Durata prezentării
-aspecte pozitive: Prezentarea a avut durata potrivită, astfel că, în intervalul de timp avut la dispoziţie, au fost atinse toate punctele propuse spre a fi discutate. Nu a fost un ritm prea alert, astfel încât, cel puţin eu, am reuşit să reţin majoritatea ideilor formulate, iar faptul că această prezentare nu a durat foarte mult şi a fost, de asemenea, interesantă nu a lasăt loc plictiselii să îşi facă apariţia.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu aş avea nimic de rectificat pe acest plan, consider că o prezentare are durata corespunzatoare atunci când sunt transmise, într-un ritm echitabil, toate ideile propuse, lucru ce, de altfel, a fost realizat. Dacă o prezentare cuprinde mai multe puncte decât a avut aceasta, atunci timpul necesar audierii este unul bine folosit. Prin asta, vreau să spun că, eu cred că s-ar fi menţinut acelaşi interes şi, în cazul în care ar fi trebuit să mai petrecem ceva timp pe această temă, sau o alta, la fel de folositoare.

3.Mesajul transmis
-aspecte pozitive: Au fost explicate noţiuni pe care orice persoană care vrea sau o să fie în ipostaza de a prezenta, la un moment dat în viata, ar trebui să le cunoască. În primul rând, a fost foarte frumos subliniat motivul pentru care ar trebui să stim aceste lucruri şi, în acelaşi timp, acesta a fost un mod foarte eficient de a ne atrage atenţia. În al doilea rând, ni s-a arătat la ce trebuie mai exact să fim atenţi când facem o prezentare, atât prin exemplul propriu al domnului doctor, cât şi prin explicaţiile sale pe aceasta temă. Am plecat cu noţiuni folositoare în ceea ce priveste modul de a aşeza în pagină informaţiile, fontul, culorile ( atât ale scrisului de pe slide, cât şi al prezentării în power-point). Cea mai interesantă parte mi s-a părut, totuşi, cea în care a fost discutată imaginea zilei. Este un exerciţiu foarte bun şi este foarte util să prelungim astfel, un pic, orele de microbiologie deoarece, sunt destul de multe informaţii de procesat într-un timp cam scurt şi un pic de “pregătire” dupa ore este bine venită, în opinia mea. Totodată, acest lucru ne stârneşte mai mult interesul pentru materie şi importanţa cunoaşterii acesteia.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Personal, mi-ar fi plăcut să dezbatem mai multe poze de acel fel, în rest, totul a fost foarte bine organizat şi punctat corespunzator.

Grigore Nicoleta, Seria 3, Grupa 32.

photo

Feedback Cerc microbiologie (7.11.2019)_

Feedback Cerc microbiologie (7.11.2019)

I . INTRODUCERE
1. Modul de prezentare
a) Aspecte pozitive :
Sunt de parere ca introducerea a fost scurta si concisa , dumneavoastra reusind sa mentionati punctele cheie ale prezentarii care urmau a fi discutate in continuare .

b) Oportunitati de imbunatatire
Consider ca introducerea a fost bine structurata si ca si-a indeplinit obiectivul de a explica pe scurt continutul prezentarii .

2. Durata prezentarii
a) Aspecte pozitive
Durata introducerii a fost optima avand in vedere informatiile transmise cu succes in cadrul acesteia dar si timpul alocat intregii prezentari .

b) Oportunitati de imbunatire
Consider ca aceasta etapa a prezentarii a furnizat informatiile introductive necesare si ca nu are nevoie de imbunatiri .

3. Mesajul transmis
a) Aspecte pozitive
Au fost subliniate clar si concis atat subiectele ce urmau a fi abordate in cadrul prezentarii cat si etapele acesteia si conditiile pentru buna desfasurare si organizare a acesteia .

b) Oportunitati de imbunatire
Dupa parerea mea mesajul transmis a fost prezentat concret si a fost usor de inteles .

II. Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica
1. Modul de prezentare
a) Aspecte pozitive
Prezentarea a fost bine structurata iar informatiile au fost foarte bine explicate . Consider ca ati reusit sa aduceti in atentia noastra aspecte importante in vederea construirii unei prezentari stiintifice corecte unele mai mult sau mai putin deja cunoscute . Am apreciat exemplele expuse comparativ , fapt care a ajutat foarte mult la intelegerea celor prezentate.

b) Oportunitati de imbunatire
Mi-ar fi placut daca ne-ati fi oferit poate mai multe informatii legate de partea orala a prezentarii : atitudinea pe care ar trebui sa o avem in fata celor care ne asculta , cum sa prezentam intr-un mod optim mesajul pe care dorim sa-l transmitem sau cum sa mentinem atentia publicului .

2. Durata prezentarii
a) Aspecte pozitive
Prezentarea a fost interesanta , cu multe detalii si exemple concrete sustinute de multiple imagini .Consider ca durata acesteia a fost optima si ca informatia a fost bine organizata astfel incat sa acopere intervalul de timp alocat .

b) Oportunitati de imbunatatire
Sunt de parere ca o eventuala imbunatire ar putea veni din partea noastra , a studentilor deoarece exista de multe ori momente in care ezitam sa va raspundem si astfel se mai produc intarzieri in continuarea prezentarii .

3. Mesajul transmis
a) Aspecte pozitive
Mi-a placut maniera prietenoasa in care a fost realizata prezentarea si faptul ca pe parcusul discursului dumneavoastra ati permis si o interactiune pe tema ideilor prezentate , lucru care a ajutat la receptarea si retinerea mai buna a mesajului transmis .

b) Oportunitati de imbunatire
Consider ca prezentarea si-a atins obiectivul deoarece mesajul a fost prezentat pe intelesul tuturor , fiind insotit de multiple exemple . Nu am o sugestie de imbunatire .

III. Poza zilei
1. Modul de prezentare
a) Aspecte pozitive
Dupa parerea mea aceasta a fost partea cea mai placuta a prezentarii deoarece ne-ati oferit ocazia sa observam ceea ce era ilustrat in poza , sa corelam ce observam cu diferitele notiuni pe care le cunosteam deja ca ulterior sa fim capabili sa ne formam o opinie .

b) Oportunitati de imbunatire
Mi-ar placea sa ne fie oferite mai multe informatii despre cazul si istoricul pacientului cat si despre planul de solutionare al patologiei de care sufera acesta .

2. Durata prezentarii
Consider ca timpul alocat acestui segment al prezentarii desi destul de scurt a fost suficient pentru obsevarea si intelegerea cazului prezentat.

3. Mesajul transmis
a) Aspecte pozitive
Imaginile prezentate ne-au adus in atentie importanta clinica a microbiologiei si ne-au subliniat inca o data importanta corelarii notiunilor capatate .

b) Oportunitati de imbunatire
Daca timpul ar fi permis mi-ar fi placut sa ne oferiti mai multe sfaturi legate de preventia patologiilor discutate .

Incheiere :
Consider ca aceasta editie a cercului a fost bine organizata si ca ne-a oferit multe informatii utile .

Cu respect ,
Gorin Rebeca , an 2 , seria 3 , grupa 32

photo

Feedback Cerc 7.11.2019

I.INTRODUCERE

1.Modul de prezentare

-aspecte pozitive: A fost o atmosfera frumoasă, relaxantă în care am simțit că am făcut un lucru bun pentru că am rămas peste program. Pe lângă asta, știam cu câteva săptămâni înainte la ce o să ne așteptăm(“la prima noastră întâlnire din cadrul cercului de microbiologie vom discuta despre CUM SĂ ALCATUIESTI O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ”) și toate așteptările au fost confirmate într-un mod foarte bun. Discurs simplu, la obiect, cu informațiile necesare și deloc plictisitor.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Singurul lucru pe care aș putea să-l zic este depsre ora târzie la care s-a ținut cercul. Personal, aș vrea să se țînă mai devreme cercul de microbiologie astfel încât să putem să stăm mai mult de o ora.

2.Durata prezentării

-aspecte pozitive: A durat destul de puțîn dar în opinia mea suficient. O introducere ar trebui doar să te pună în tema cu ce urmează și să îți stârnească curozitatea.Exact asta s-a întâmplat și în ce ne-ați prezentat dumneavoastră.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu cred că aș avea ceva de adăugat întrucât mi-a plăcut tot și mi s-a părut foarte bine construită.

3.Mesajul trimit

-aspecte pozitive: A fost foarte clar, succint și cuprinzător. Am simțit introducerea că un fel de cuprins pentru ce urmă a fi prezentat.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Aș adaugă o sugestie dar nu am ce să zic deoarece totul a fost foarte bine explicat.

ÎI.CUM SĂ ALCATUIESTI O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ

1.Modul de prezentare

-aspecte pozitive:Că și în cazul introducerii, ați fost foarte clar în ce ați prezentat.Existența comparațiilor între o prezentare corectă și una incorectă a fost foarte eficientă.Plusul a venit atunci când exemplele au fost de natură vizuală. Acestea au fost evidente și m-au făcut rapid să înțeleg ce și cum. Încă un plus ar fi acela că a fost o prezentare interactivă.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Aș fi preferat să fie mai multe exemple(cu vreo 2-3 în plus).

2.Durata prezentării

-aspecte positive:Durata a fost potrivită, nu mi-am dat seama când a trecut timpul.Prezentarea a fost mediate de participarea noastră active la discuție, fiind multe elemente practice pe înțelesul tuturor.

-oportunități și propuneri de îmbunătățire:Consider că ați transmis informațiile într-un timp potrivit, reușind astfel să rămânem concentrați pe tot parcursul prezentării.

3.Mesajul transmis

-aspecte positive:Mesajul transmis este precum am menționat și mai sus, unul util și important deoarece ne confruntăm mai des decât de închipuim cu prezentări mai bine sau mai puțîn bine realizate. Astfel, ne-ați întărit simțul critic și ne-ați atras atenția asupra felului în care bunii prezentatori știu să alcătuiască o prezentare științifică.

III. POZĂ ZILEI

1.Modul de prezentare

-Aspecte pozitive: „Poză zilei“ a fost extrem de interesantă, amosfera a fost una interactivă,și cu ajutorul dvs. am reușit să ajungem treptat și sistematic la răspuns.
-Oportunități si Propuneri de îmbunătățire: Am întâmpinat cu interes ideea dvs. de a ne introduce și în sfera clinică. Ar fi util și interesant să să putem dicuta poate chiar mai multe cazuri pe zi.

2.Durata prezentării

Durata a fost corespunzătoare subiectului discutat și a depins atât de noi, studenții, de numărul de întrebări pe care l-am pus, cât și de răspunsuri.

3.Mesajul transmis

Sunt convins că nu sunt singurul student care după ce a părăsit Institutul Cantacuzino, a reflectat asupra imaginii prezentate, la cât de interactiv a decurs cercetarea noastră. Imaginea rămâne că punct de reper pentru acea patologie.

IV. Încheiere

Consider că cercul ar putea dura mai mult fiind în interesul nostru să acumulăm cât mai multe cunoștiinte pe care cu greu le-am putea dobândi altfel, ele dovedindu-se extrem de utile în dezvoltarea noastră profesională. De asemenea, tot ce ne-ați împărtășit a fost foarte la obiect, foarte captivant și foarte interesant determinându-mă să fiu atent de la început până la final.

Imi cer scuze pentru ca nu am trimis feedback-ul pana acum.

Membulat Sever
Grupa 43, Seria IV

photo

Feedback cerc 28.11.2019

1. Introducere

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – Faptul ca, indiferent de circumstante, incercati sa ne ghidati pe un drum care nu duce la ignoranta, atitudine din care nimic bun nu se va naste.
Oportunități și propuneri de îmbunătățire – Introducerea e greu de imbunatatit, caci dumneavoastra in aceasta parte ne prezentati mereu lucruri noi si setati atmosfera. Lucrurile pe cineva care tine prezentari le-ar putea imbunatati tin de experienta sa intr-ale prezentarilor si de interactiunea cu publicul, dar aici nu avem astfel de hibe

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive – Introducere corect proportionata

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – Nu cred ca este neaparat nevoie sa ne spuneti cate minute va dura fiecare punct in parte, pentru ca in prezentarile libere, mai ales cele cu un continut care atrage si care este de actualitate ( In fine, medicina este mereu un subiect de actualitate, dar dumneavoastra introduceti si secvente precum cea cu padurarul/articolul de pe internet pe care l-am lecturat ), prezentarile se pot prelungi involuntar. Totodata, este bine sa lucram organizat, asadar, pentru prezentarile ce ar putea deveni mai lungi, puteti folosi o impartire a timpului in procente, nu neaparat scriind punctual cate minute sunt alocate in parte. De exemplu, puteti folosi un grafic circular (pie-chart), iar fiecare felie de placinta sa reprezinte timpul alocat. Pe viitor, pentru studentii care trimit feedbackul la timp si sunt receptivi, ati putea sa transformati pie chartul si sa il faceti in forma de placa Petri 
c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive – Faptul ca am avut o lista care ne-a ajutat sa ne organizam , mai ales ca a fost o prezentare mult mai ampla fata de primul cerc

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – introducerea de data aceasta a fost mai ampla si, desi a durat putin mai mult, a ajutat mai practica, mai ales ca cercul a avut mai multe subiecte. Introducerea nu trebuie neaparat sa fie foarte sumara. Nu este o propunere de imbunatatire per se, caci si introducerile scurte sunt foarte bune, isi indeplinesc rolul… (introduc) dar, personal, mi-a placut mai mult intrducerea mai ampla

2. Știați că (1)

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – scurt si la obiect

Oportunități si propuneri de îmbunătățire – initial, credeam ca o sa fie o infortmatie sau o curiozitate, dar dupa am realizat ca adevarata imbunatatire trebuie sa vina din partea studentilor.

b) Durata prezentării
Aspecte pozitive - timp bine alocat

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – durata punctului a fost conforma, dar a durat pana am scris eu feedbackul…imi asum, nu pot sa am o atitudine belicoasa legata de feedback, deoarece cercul de microbiologie e un efort bivalent, si al dvs, si al nostru. Daca doar dvs. ati depune efort, balanta s-ar dezechilibra, iar echilibrul trebuie pastrat. Apreciez ragazul lasat pentru completarea feedbackului si de catre cei codasi la feedback.

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive – trezirea la realitate
Oportunități și propuneri de îmbunătățire – desi ma indoiesc ca o sa se imbunatateasca totul brusc (statistic este foarte dificil), momentele acestea de sinceritate sunt bune, mai ales pentru persoane care o sa aiba in paza viata si sanatatea omului. Neseriozitatea este un flagel si trebuie indepartat.
3. Leziuni elementare

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – a respectat modelul dat in primul cerc, cu informatie structurata practic si totodata confortabil pentru ochi

Oportunități si propuneri de îmbunătățire – poate ar fi durat mult prea mult, dar ar fi fost de ajutor informatia legata de cum se trateaza cel mai bine astfel de leziuni. De asemenea, la sfarsit puteam avea mai multe poze separate cu un singur tip de leziune, pentru o mai buna sedimentare a informatiei. Asta nu exclude utilitatea pozei cu multiple leziuni pe un singur pacient!

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive – a fost adecvata, nu a fost grabita si nici nu am stat excesiv pe un anumit slide
Oportunități si propuneri de îmbunătățire – la cerc, nu exista o guillotina in coltul amfiteatrului, pregatita sa execute studentii care nu dau un raspuns perfect. Asadar, nu cred ca atunci cand suntem presati de timp este nevoie sa asteptam sa se ridice foarte multe maini, ci persoana care prezinta ar putea numi ea pe cineva dintre participanti, pentru eficienta.

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive – util pentru viitor, util pentru prezent, informatie practica ce va creste eficienta si gradul de acuratete al raspunsurilor studentilor care au fost atenti la prezentare.
Oportunități și propuneri de îmbunătățire - prezentarea cu leziunile a fost foarte interesanta si pe placul meu, a ridicat stacheta pentru viitoarele prezentari.

4. Îmbrățișarea ursului

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – faptul ca aceasta rubrica- cazul clinic, apare la fiecare cerc, o consider educativa si interesanta
Oportunități si propuneri îmbunătățire -

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - timpul acordat a fost suficient

Oportunități și propuneri de îmbunătățire -
c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - ideea de prezentare a fost foarte interesantă, subiectul abordat aducând informații care nu ne-au mai fost prezentate până acum la nicio materie

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – la fiecare cerc, sau macar cat mai des, sa discutam lucruri practice, precum leziunile cutanate si cazurile clinice.
5. Filmulețul săptămânii

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – Videoclipul este o modalitate foarte buna de a transmite informatie bine structurata si accesibila

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – consider ca avem o proportie indestulatoare de videoclipuri si fotografii pe parcusul cercului, este foarte bine cum este acum

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive – fiind vorba de un videoclip, a fost o durata optima

Oportunități si propuneri de îmbunătățire -

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive – ca la fiecare fotografie/film, am spus ce am observat, cat am observat, deschizandu-ne astfel spiritul analitic si crescandu-ne curiozitatea legata de cazul prezentat.

Oportunități și propuneri de îmbunătățire – puteam sa aprofundam putin mai mult, avand in vedere ca la curs pomenim din ce in ce mai des bolile poststreptococice

6. Știați că? (2)

a) Mod de prezentare
Aspecte pozitive – am aflat lucruri specifice despre TB, utile si pentru sem II, dar si pentru viitorul nostru profesional

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive – am reusit sa atingem cat mai multe idei importante intr-un timp relativ redus, data fiind plasarea acestui subiect mai spre sfarsit

Oportunități si propuneri de îmbunătățire – nu stiu daca asa a fost cazul acum, dar pentru o mai mare atentie a publicului, putem pune lucrurile mai importante la inceput, pentru a nu risca sa trunchiem anumite lucruri de mare importanta.

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive – ne prezentati concret ce se petrece atunci cand o epidemie este/poate fi in stadiul incipient

Oportunități și propuneri de îmbunătățire -

7. Fotografia săptămânii

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive – multe fotografii foarte expresive si punctuale
Oportunități și propuneri de îmbunătățire -

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - optima

Oportunități și propuneri de îmbunătățire –

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - Apreciez faptul ca ati ales aceasta boala drept exemplu, pentru ca asa cum ne-ati spus si am aflat si noi de pe social media/stiri, in Ucraina exista cazuri de difterie si pericolul poate sa ne bata la usa oricand.

Oportunități si propuneri de îmbunătățire -

8. Sfaturi medicale
Pentru aceasta rubrica, o sa aleg sa las un feedback personalizat, pentru ca, desi stiam o parte din sfaturile date de dumneavoastra, la sfarsitul acestei rubrici am ramas cu un zambet pe buze. Poate am avut ghinion, dar la cateva zile dupa cerc am contractat o gripa, lucru care m-a dat peste cap complet, consideram ca eram suficient de sanogen incat sa nu ma imbolnavesc muuuuult timp, mai ales ca ultima mea gripa fusese in clasa a 9-a.
Mi-am luat temperatura mult mai standardizat, deoarece acum stiam care e temperatura mea bazala
Gatul nu era surprinzator de rosu, dar amigdalele nu se simteau chiar in largul lor.
Cel mai mult m-a deranjat lipsa de forta fizica si febra, simptome pe care le-am ameliorat cu ceaiuri, frectii cu carmol, ibuprofen etc.
Am apreciat de asemenea faptul ca ne-ati dat sfaturi legate de muschii spatelui, eu fiind o persoana cu dureri de spate polifactoriale (postura incorecta, perioade de sedentarism etc.)
Puteti sa imbunatatiti aceasta rubrica numai prin a continua sa impartasiti sfarturi bune in continuare.

EXTRA: In folclorul Indian exista o povata legata de un grup de tineri care doresc sa imparta o damigeana de vin. Ei fiind mai multi si vinul fiind putin, cad de acord sa faca un concurs, iar castigatorul sa primeasca vinul. Concursul era acesta: cine deseneaza primul un sarpe, iese castigator.
Cel mai talentat dintre ei termina primul, dar pentru ca stia ca poate mai bine, i-a facut sarpelui solzi colorati, apoi picioruse… La sfarsit, a fost privat de bautura, caci cine mai vazuse pana atunci sarpe cu picioare.
In acest context, cercul de microbiologie este vinul, iar feedbackul este sarpele. Consider ca as fi putut sa desenez un sarpe mai frumos, dar nu stiu in ce masura nu i-as fi desenat accidental si piciorusele. Pentru primul feedback, m-am straduit sa gasesc oportunitati de imbunatatire cu care nu eram neaparat de acord personal, dar voiam sa am un feedback frumos. Faptul ca am dat feedback cu o mare intarziere nu ma incanta deloc si regret, dar o oportunitate globala de imbunatatire a feedbackului ar fi sa acceptati feedback-uri mai flexibile, mai “din condei”. Scopul feedback-ului este sa imbunatateasca cercul, dar isi mai indeplineste el oare rolul daca studentii nu il trimit? Nu spun ca trebuie sa modificam fundamental scheletul feedbackului, ci poate sa experimentam putin in jurul a ceea ce avem deja.
Va urez un an nou cu sanatate, cu multe bucurii si cu studenti pasionati si receptivi!
Marculescu Ovidiu, gr 43, seria 4

photo

Feed-back cerc microbiologie 22.11.2019

1.INTRODUCERE
a)Mod de prezentare:
*Aspecte pozitive: Introducerea a fost concisă, servind drept cuprins pentru întreaga prezentare . De asemenea, mi-a plăcut că s-a precizat pentru fiecare prezentare în parte timpul acordat.
*Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Am observat că prezența la cerc nu a fost foarte mare, așa că pe viitor încercați să găsiți o altă modalitate de a promova cercul de microbiologie. Inițial nu am fost prea atras de tema "Realizarea unei prezentări științifice", dar nu regret că am luat decizia de a participa la curs.
b) Durata prezentării:
*Aspecte pozitive:
A fost foarte scurtă, dar suficient de clară pentru a înțelege despre ce este vorba.
*Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Nu am ce obiecta referitor la durata prezentării , doar că acesta se desfășoară vinerea la ora 19, fiind un impediment pentru cei din provincie. Cred că acest lucru ține mai puțin de dumneavoastră, dar pe viitor se poate găsii o soluție mai bună în legătură cu ora și ziua desfășurări cercului de microbiologie.
c)Mesajul transmis:
*Aspecte pozitive:
Ne-ați asigurat că avem doar de câștigat din prezența la cercul de microbiologie.
2. Cum să alcătuim o prezentare științifică:
a) Mod de prezentare
*Aspecte pozitive:
Am învățat cum se realizează corect o prezentare indiferent de domeniu, deși până acum în școală am fost încurajat să fac prezentări cât mai pompoase.
Ați pus permanent întrebări, lucru ce ,din punctul meu de vedere ,m-a făcut să fiu mult mai atent la oră.
*Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Încercați să folosiți alte programe de prezentare mult mai interactive.
b)Durata prezentări
*Aspecte pozitive:
Deși au fost foarte multe aspecte prezentate, ați reușit să vă încadrați într-un timp relativ scurt,după părerea mea.
c)Mesajul transmis
*Aspecte pozitive:
Ideea transmisă s-a bazat pe faptul că o prezentare trebuie să fie cât mai simplă și inteligent structurată. De asemenea, am învățat ca nu trebuie să ne neglijăm audiența.
3.Poza zilei
a)Mod de prezentare
*Aspecte pozitive:
A fost cea mai interesantă parte a prezentării. Din nou dumneavoastră ați atras atenția audienței prin întrebări, creând un cadru interactiv.
Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Imaginile să fie însoțite de informațiile aferente (sex,vârstă, data apariției simptomelor bolii,recurență, etc).
b)Durata prezentării
*Aspecte pozitive:
Plasarea ei la începutul prezentării a fost o alegere buna deoarece atmosfera a fost mult mai degajată.
*Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Consider că timpul acordat acestei părți a fost mult prea scurt.
c)Mesajul transmis
*Aspecte pozitive:
Am învățat că, în esență, lucrurile sunt mult mai complicate și ca viitori medici trebuie să ținem cont de mai multe aspecte.
Poza zilei m-a ajutat să înțeleg medicina și la nivel practic, nu doar teoretic.
4.Sfaturi medicale
*Aspecte pozitive:
Sfaturile au fost foarte interesante, ideea principală fiind aceea de a avea grijă de sănătatea noastră fizică. De asemenea, au fost prezentate într-un mod concis și prietenos.
În încheiere aș vrea să supun că sunt surprins plăcut de implicarea dumneavoastră în educația viitorilor medici.

Toate cele bune,
Ulei Florentin Eugen, grupa 76, seria 7.

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE 07.11.2019

1. INTRODUCERE
a. Mod de prezentare
• Aspecte pozitive:
Prezentarea a fost concisă, încadrându-se în timpul scurt avut la dispoziție. De asemenea a servit drept cuprins pentru cerc și a fost o trecere ușoară și necesară de la orele de curs către acesta.
• Oportunități de îmbunătățire:
O conexiune mai bună cu studenții în limita timpului disponibil.
• Propuneri de îmbunătățire:
O modalitate de a îmbunătăți partea inițiativă ar fi prin chestionarea studenților în legătură cu așteptările acestora față de subiectul care urmează să fie discutat. Astfel pe parcursul prezentării, când punctele de importanță sunt discutate, putem fi mai atenți cu ușurință deoarece, anterior, ne-am listat ideile de interes.
b. Durata prezentării
• Aspecte pozitive:
Aceasta a fost destul de scurtă încât să permită discuția mai pe larg a celorlalte părți ale prezentării și destul de cuprinzătoare încât să înțelegem despre ce este vorba.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Am legat aceste două puncte deoarece consider că îmbunătățirea duratei prezentării nu ține neapărat de dumneavoastră. În ceea ce vă privește, nu am nimic de adăugat; având un timp atât de scurt la dispoziție și atât de multe informații de prezentat mi se pare firesc ca timpul introducerii să fie cât mai redus în defavoarea conținutului propriu-zis.
c. Mesajul transmis
• Aspecte pozitive:
Nu ați început cu informații „grele” și abstracte, ci în schimb le-ați combinat cu aspecte din viața noastra de zi cu zi, transformând astfel atmosfera cât și prezentarea în sine în a fi mai abordabile și ușor de asimilat.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
În introducere audiența este cea mai atentă, curioasă și „trează”, așadar puteți să profitați și mai din plin de acest moment prin prezentarea succintă a mai multor aspecte de interes care să se lege de subiectele discutate în următoarele minute. Astfel la reîntâlnirea informațiilor, ni se vor întipări mult mai ușor.
2. CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ
a. Mod de prezentare
• Aspecte pozitive:
- A fost o adiție neașteptată dar bine primită faptul că nu v-ați rezumat doar la exemple de natură strict medicală (exemplul cu semnul pietonal). Astfel de detalii m-au făcut să realizez că această prezentare este utilă în orice domeniu.
- Prezentarea a fost foarte ușor de urmărit, abordându-se probleme întâlnite des.
- Ați creat un dialog cu noi, încercând să ne faceți să ne gândim la posibile soluții și metode de rezolvare a problemelor.
- Schemele și metodele de alcătuire a unei prezentări pe care ni le-ați arătat au fost foarte intuitive.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Puteți încerca platforme alternative de prezentare (ca de exemplu Prezi) mai interactive dar la fel de simpliste, care au abilitatea să păstreze atenția tuturor (și a celor mai obosiți, și a celor mai dezinteresați) pe tot parcursul prezentării.
b. Durata prezentării
• Aspecte pozitive:
Aceasta a fost potrivită pentru fiecare subiect discutat în parte. Sunt de părere că nu ați stat nici prea mult pe un subiect încât să ne plictisim și în același timp ne-ați oferit informații numeroase. În timpul prezentării nici nu s-a simțit trecerea timpului.
c. Mesajul transmis
• Aspecte pozitive:
- V-ați axat pe ne faceți să înțelegem fundamentele unei prezentări corect realizate folosind exemple și instrumente la îndemână și abordabile.
- Informațiile cu care am rămas sunt foarte bine structurate datorită clarității cu care ați prezentat subiectul.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Consider că prezentarea din punctul de vedere al interacțiunii cu studenții cât și al informațiilor oferite, atinge un echilibru și nu aș mai avea nimic de adăugat.
3. POZA ZILEI
a. Mod de prezentare
• Aspecte pozitive:
- De departe a fost cea mai interesantă, captivantă și interactivă porțiune a cercului.
- Oferă o oportunitate de liberă exprimare și antrenament pentru anamneză.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Consider că aceasta parte a cercului reprezintă o bună modalitate de a ne introduce în clinic și mi se pare util dacă după analizarea pozei să ni se poată prezenta (în funcție de cât ne permite timpul) detalii despre respectiva condiție/boală.
b. Durata prezentării
• Aspecte pozitive:
Plasarea ei la finalul cercului a fost o idee bună, deoarece a reprezentat o parte practică și activă după teoria anterioară.
• Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Această parte a cercului este foarte interesantă și utilă și consider că ar merita să i se aloce un cerc separat (eventual cu afecțiuni de natură microbiologică).
c. Mesajul transmis
• Aspecte pozitive:
- Arată că medicina este mai mult decât simplă teorie și că este nevoie și de atenție și alte aptitudini pentru a diagnostica corect.
- Ne face să conștientizăm că lucrurile pe care le învățăm sunt reale și se pot întâmpla oricui.
4. ÎNCHEIEREA
A reprezentat o recapitulare adecvată, de o durată corespunzătoare (ținând cont de ora târzie) în care au fost concluzionate toate elementele de mai mare importanță.

Toate cele bune,
Fieraru Diana-Maria, seria 3, grupa 27

photo

Feed-back cerc microbiologie 07.11.2019

1)Introducere
1.1. Mod de prezentare
În legătură cu introducerea, aceasta a fost una succinta, cum ar trebui sa fie, și a captat atenția auditoriului în vederea participării active. De asemenea, a fost potrivita cu durata de care noi dispuneam. Astfel, nu au existat probleme în ceea ce privește tonusul cortical și, pe alocuri, au existat chiar adăugiri din parea studentilor.
Ca propunere de îmbunătățire, ar fi de amintit prezența în număr cât mai mare, întrucât din punct de vedere statistic se sporesc sansele unor menționări sau răspunsuri la întrebările dumneavoastră din care am avea de învățat cu toții.
1.2. Durata
O mare bilă alba reprezinta cuvintele de început care ne confera un mic rezumat pentru ceea ce urmeaza să se întâmple, astfel putând reacționa cum se cuvine unuo flux mai mare de informații la care suntem supusi, ținând cont de ora desfășurării.
O metoda de îmbunătățire ar putea fi menținerea atenției de către tot colectivul pe toată durata cercului, astfel timpul putând fi valorificat la maximum.
1.3. Mesajul transmis
Punctul forte a reprezentat, cel puțin din perspectiva mea, întrebările si încurajările către noi în vederea realizării unor completări, fără de care ar fi fost probabil dificil sa rămânem concentrați pe toată perioada cercului.
Ca propunere aș menționa chiar anumite note premergătoare cursului, astfel am putea observa in ce măsură coincid opiniile noastre cu ce urmează a fi prezentat, dar probabil timpul nu permite acest lucru.
2) Modalitatea de realizare a unei prezentări științifice
2.1. Mod de prezentare
Principalul atuu a fost dezinvoltura, astfel dialogul a dat impresia unei discutii intre colegi, dar prezentata într-un mod formal, astfel fiind tratat si cu rigurozitate maxima.
O propunere importantă ar fi implicarea mai decisă din partea noastră.
2.2. Durata
Ca aspect pozitiv se remarcă desfășurarea cercului imediat după lucrarea practica, astfel toată lumea având acces, nefiind nevoia undei deplasări ulterioare într-o altă zi.
Propunerea mea referitoare la acest aspect o constituie, la fel ca la punctul precedent, participarea activă. Prin aceasta, se pot obține mult mai mult lucruri într-un timp mai scurt.
2.3. Mesajul transmis
Mesajul transmis este unul valoros pe termen lung, deoarece este esențial ca fiecare dintre noi să construiasca și să susțină corect o prezentare, astfel consider că ne-am perfectionat această aptitudine
după acest cerc.
O idee de îmbunătățire ar fi, pe lângă implicarea amintita si la punctele precedente, chiar adresarea unor întrebări în cazul neclarităților pentru o evoluție și mai mare cu privire la realizarea unei prezentări.
3) Fotografia săptămânii
3.1. Mod de prezentare
Reprezintă o modalitate interactivă de a rămâne concentrați si cu maximul de interes până la finele cercului.
O idee de îmbunătățire poate fi exprimarea mai frecventă a părerilor în ceea ce privește elementele clinice, astfel clădindu-ne o bază de cunoștințe solidă în acest sens.
3.2. Durata
Din punctul meu de vedere fotografia reprezintă o soluție bună pentru problema timpului, astfel momentul fiind unul scurt și la obiect.
O propunere ar fi o discuție mai amănunțită pe marginea ei, dar timpul nu prea permite acest lucru.
3.3 Mesajul transmis
Este salutar faptul că am reușit să analizam acea imagine, deși pregătirea noastră nu permite încă punerea unui diagnostic, de exemplu.
4)Încheierea, cu rol foarte important în desfășurarea cercului, reprezintă până la urmă o parte constitutivă a impresiei cu care studentul merge acasă și asupra căreia meditează. Astfel, s-a definitivat un curs relaxant, dar benefic în ceea ce privește cariera noastră ca medici.
Gheorghe Dragoș Alexandru, anul II, seria 3, grupa 30

photo

Feed-back 07.11.2019

Bună ziua, în continuare este prezentată opinia mea cu privire la prima întâlnire din cadrul cercului de microbiologie:

1. INTRODUCERE
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: Modul în care s-au desfășurat cursurile de microbiologie au determinat solicitarea din partea noastră, a studenților, a organizării unor întâlniri extracurriculare sub formă unui cerc. Astfel, din curiozitatea noastră și din implicarea dvs. a avut loc prima întâlnire în cadrul cercului de microbiologie. Întâlnirea, deși a avut loc la ora înaintată, fiind interactivă nu a lăsat să se instaleze oboseala în rândurile studenților, aceștia fiind foarte interesați de expunere.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: În prima etapă, cea de introducere, ați prezentat lucrurile esențiale pentru o colaborare cât mai bună, această intenție fiind evidentă prin faptul că alocați timp personal unei astfel de activități. Prezența în număr mare a studenților la cerc, de bună voie, sugerează că nu sunt multe lucruri de imbunătățit în trezirea interesului pentru participare.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive: Timpul limitat în care a trebuit să vă încadrați a făcut să fiți la obiect, familiarizarea noastră s-a produs instantaneu și nu am simțit nevoia că ar trebui ceva completat în cadul introducerii.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: În funcție de timpul avut la dispoziție, în cazul nostru foarte mic, se poate aplica propunerea ca fiecare membru participant să spună câteva cuvinte despre el, măcar nume și prenume. Cred că merită o astfel de subetapă în partea de introducere.
C. Mesajul transmis:
- Aspecte pozitive: Mesajul a fost scurt și la obiect, fiind ușor de înțeles, astfel încât să se poată aloca mai mult timp prezentării în sine. Ideile expuse au fost ințelese cu success de toți studenții. Organizarea a fost perfect structurată și în ordinea potrivită.
-Oportunități și propuneri de îmbunătațire: nu este cazul
2. MODUL DE ALCĂTUIRE A UNEI PREZENTĂRI ȘTIINȚIFICE
A. Modul de prezentare
- Aspecte pozitive: Cu toții am realizat până acum prezentări, științifice sau nu (științifice sigur în număr mai mic). Ordinea elementelor care compun o prezentare, exemplele și interacțiunea cu noi au facut să realizăm cu adevărat importanța fiecărui detaliu, la care poate nici nu ne gândeam, nici vorbă să-l considerăm important.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Să mențineți în continuare interacțiunea cu studenții, prin acele întrebări deschise care țin departe monotonia. Fiind în interesul lor, studenții au rămas tot timpul activi și atmosfera degajată, mai relaxată decât cea de la curs, a făcut ca atenția să fie menținută tot timpul.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive: Prin interacțiunea cu noi și întrebările deschise care ne-au fost adresate ați reușit să ne faceți să asimilăm mesajul transmis în timp scurt avut la dispoziție. V-ați încadrat perfect pentru prezentarea elementelor esențiale necesare realizării unei prezentări științifice, și nu una oarecare ci una bună.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire: Durata prezentării a fost optimă, ați reușit să alocați cel mai mult timp acestei părți, de bază în cadrul întâlnirii. Dacă alocați mai mult timp introducerii sau încheierii cu siguranță nu s-ar fi transmis mesajul principal în așa manieră. Ați știut să punctați lucrurile esențiale.
C. Mesajul transmis
- Aspecte pozitive: Prezența unui număr mare de studenți este dovada că mesajul transmis și interesul studenților este pe măsură, având în vedere că au avut timp să se acomodeze cu dvs. și să decidă dacă rămân sau nu la cerc. Este evident că prezența este un aspect pozitiv. După cum spunem, cu toții am facut/vom mai face prezentări. Întotdeauna se diferențiază o prezentare bună de restul. Cu siguranță, în urma instrucțiunilor primite vom reuși să devenim mai buni și să realizăm prezentări de top.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Verificarea perceperii mesajului din expunerea dvs. se poate face cel mai bine pe seama unor prezentări pe diverse teme realizate de către participanții la cerc. Așa, analizând obiectiv o prezentare se pot învăța mai multe lucruri despre cum e mai bine sau ce se poate îmbunătăți pentru reușita deplină.

3. POZA SAPTĂMÂNII
A. Modul de prezentare
- Aspecte pozitive: O fotografie, un filmuleț, o animație sunt tot timpul bine percepute în rândul studenților. Discuțiile pe astfel de teme, pe observarea detaliilor și pe construirea pas cu pas a unui tablou clinic vor fi întotdeauna pe placul viitorilor medici. În condițiile în care practica în cadrul pregătirii universitare este în ușor declin, apreciem orice formă de a lua contact cu partea clinică.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Fiecare membru participant la cerc să aducă spre discuție o fotografie inedită. În măsura timpului disponibil să se facă cât mai multe astfel de exerciții.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive: Faptul că lăsați pentru sfârșit poza săptămânii, pentru mine cel puțin, are efect maxim…o aștept cu nerăbdare mereu.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: nu este cazul
C. Mesajul transmis
Aspecte pozitive: interacțiunea cu noi, și trecerea de la simplu la complex, de la analiza efectivă a imaginii pe baza a ceea ce se observă strict pentru ca apoi să reușim prin intrebări și răspunsuri să construim tabloul clinic este un real succes. Ușor, cu răbdare vom înțelege să nu ne grăbim să punem diagnostic până nu analizăm toate detaliile. Va mai dura puțin , dar vom înțelege în cele din urmă, asta datorită dvs.
- Oportunități de îmbunatățire: să mențineți acest obicei, face deliciul întâlnirii.

4. ÎNCHEIEREA ȘI SFATURILE MEDICALE
Evident bine venite!!! Cine nu ar aprecia așa ceva?
Mulțumesc dvs. și întregii echipe care a participat la întrunirea cercului, acesta fiind spre folosul nostru în vederea dezvoltării cât mai bune!

Numai bine,

Laura Lazăr (Frunză), gr. 28, seria 3

photo

Feedback cerc microbiologie 29.11.2019

1. INTRODUCERE
1.1 Modul De Prezentare
Aspecte pozitive: Modul de prezentare a fost foarte accesibil, pe limbajul nostru al tinerilor, făcând o trimitere rapidă la facebook. Ne-a atras atenţia asupra unor evenimente importante din istoria recentă a Institutului, care meritau să fie clarificate. Oportunităţi de îmbunătăţire: întotdeauna se poate şi mai bine probabil. Poate trecerea de la introducere la partea principală a prezentării a fost un pic bruscă. Propuneri de îmbunătățire: în curs de alcătuire.
1.2 Durata Prezentării
Aspecte pozitive: a durat suficient de mult încât să îşi atingă scopul de a ne face curioşi şi de a primi informaţia mai lesne. Oportunități de îmbunătățire: este bine că introducerea poate fi lungită sau scurtată în funcţie de tematică; se poate începe direct cu un exemplu de „aşa da”/”aşa nu”. Propuneri de îmbunătățire: Ȋn funcţie de grupul beneficiar al prezentării, se poate scurta la minimum dacă toţi par familiarizaţi cu subiectul.
1.3 Mesajul Transmis
Aspecte pozitive: este o idee foarte bună ca introducerea să cuprindă un exemplu de caz real. Oportunităţi de îmbunătăţire: introducerea ar putea implica şi audienţa mai mult. Propuneri de îmbunătăţire: nu cred că e necesar, dar pentru variaţiuni pe aceeaşi temă, am putea fi întrebaţi noi, participanţii dacă ne-am întâlnit cu astfel de situaţii, dacă am identificat vreun tratament neeficace pentru o infecţie microbiană.

2. PREZENTATORUL
2.1 Modul De Prezentare
Aspecte pozitive: Mi-a plăcut stilul de prezentare degajat, apropiat de participanţi, faptul că a implicat un suport vizual bogat în imagini foarte sugestive şi incluzând cuvinte cheie, uşor de parcurs şi de organizat în minte. Oportunităţi de îmbunătăţire: în funcţie de participanţi. Propuneri de îmbunătăţire: tot ceea ce s-a vorbit despre prezentator şi cum ar trebui el să fie sau ce ar trebui să facă a fost clar şi complet; prezentatorul chiar s-a gândit la toate. Totuşi de la teorie la practică distanţa este lungă. Tema poate fi tratată şi cu altă ocazie printr-un exerciţiu practic dacă există amatori.
2.2 Durata Prezentării
Aspecte pozitive: a durat atât cât a fost necesar pentru a transmite tot conţinutul prezentării. Timpul alocat a permis să ajungem şi la diverse tehnici sau trucuri pe care le putem folosi. Oportunităţi de îmbunătăţire: timpul este mereu o problemă... Propuneri de îmbunătăţire: să dureze la fel de mult/ puţin de fiecare dată.
2.3 Mesajul Transmis
Aspecte pozitive: mesajul a fost uşor de înţeles şi a cuprins foarte multe sfaturi practice şi de care este foarte posibil să ne folosim în viitorul apropiat, chiar până la finalul studiilor de licenţă. Oportunităţi de îmbunătăţire, propuneri de îmbunătăţire: deprinderea de a face prezentări pare un lucru strict necesar pentru toţi studenţii. Este ceva ce se capătă prin exerciţiu presupun.

3. FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII
3.1 Modul De Prezentare
Aspecte pozitive: rubrica oferă o ieşire din cotidian, ne pune în temă cu situaţii reale la care nu ne-am aştepta, dar care sunt posibile. Poza zilei este o ilustraţie a ceva ce nu ne-am dori să se întâmple, dar pentru care trebuie să fim pregătiţi. Oportunităţi de îmbunătăţire şi propuneri de îmbunătăţire: se poate şi un caz grav cu final fericit?
3.2 Durata Prezentării
Aspecte pozitive: timpul alocat a fost suficient încât poza să fie discutată pe larg. Oportunităţi de îmbunătăţire şi propuneri de îmbunătăţire: poza sau cazul ar putea sa nu fie singurul prezentat; am putea avea mai multe astfel de poze/ cazuri, ori legate între ele printr-un fir comun sau din contră, având o deosebire esenţială, cum ar fi semne/ simptome comune dar cauze total diferite. Acest lucru, evident, ar dura mai mult...
3.3 Mesajul Transmis
Aspecte pozitive: Poza zilei e mereu ceva neaşteptat, o enigma ce trebuie rezolvată prin colaborare – mai multe creiere sunt mai bune decât unul singur. Este un prim pas spre a privi pacientul prin ochii unui specialist. Oportunităţi de îmbunătăţire: poza poate face legătura cu tematica prezentării. Propuneri de îmbunătăţire: poza este doar punctul de plecare. Se poate dezvolta subiectul cu trimiteri la cazuri frecvent întâlnite în practica medicală. Ar putea exista un şir mai amplu, un fel de „maraton al pozelor”.

4. SFATURI MEDICALE
4.1 Modul De Prezentare
Aspecte pozitive: sfaturile au fost trecute la capitolul facultativ, doar pentru cei care nu le mai auziseră, pentru a evita informaţia redundantă şi au fost oferite într-o maniera foarte apropiată, degajată şi totuşi succint. Oportunităţi de îmbunătăţire şi propuneri de îmbunătăţire: doar dacă apar probleme noi, nediscutate încă.
4.2 Durata Prezentării
Aspecte pozitive: fiind facultative, sfaturile nu au ocupat timp pe care participanţii să nu îşi permită să îl aloce. Oportunităţi şî propuneri de îmbunătăţire: cred ca sunt lucruri ce merită auzite chiar dacă ia mai mult timp.
4.3 Mesajul Transmis
Aspecte pozitive: s-a transmis o notă optimistă – faptul că, ascultând sfaturile şi punând în aplicare tot ceea ce am fost învăţaţi vom simţi schimbări pozitive în starea noastră sau a celor apropiaţi, dacă le transmitem mai departe. Oportunităţi de îmbunătăţire şi propuneri de îmbunătăţire: înţelegerea că unele lucruri pot fi îmbunătăţite, iar altele nu...

ACŞ, gr70, seriaVII

photo

28.11.2019

1. Introducere

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - legat de ceea ce ne-ați pus să citim despre Institutul Cantacuzino, a fost interesant că ne-ați pus pe noi să intrăm direct pe facebook și să citim, în loc să se facă o prezentare ppt în legătură cu aceasta, lucru care cred eu, ne-a conștientizat mai mult de ceea ce se întâmplă

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - nu știu ce îmbunătățiri s-ar putea aduce introducerii, din punct de vedere al modului de prezentare

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - timpul acordat a fost bine adaptat pentru tot ceea ce a cuprins introducerea de această dată

Oportunități de îmbunătățire - mă gândesc că, din cauza timpului limitat pe care îl avem la dispoziție, introducerea ar putea fi unul din punctele care ar putea fi scurtate. Desigur, introducerea a fost puțin mai amplă de data aceasta, deci nu este așa de fiecare dată.

Propuneri de îmbunătățire - de asemenea, am observat că în lista prezentată la început scria și timpul care ar trebui alocat fiecărei activități în parte. Am văzut că s-a depașit totuși timpul respectiv, din cauză că, așa cum ne-ați și spus la ultima întâlnire, deși în listă scria de exemplu 5 minute, în realitate a durat poate 10 minute, din cauza discuțiilor care au fost pe marginea prezentării și care sunt inevitabile. Mă gândesc că pentru o organizare ceva mai bună, în cazul scrierii unei asemenea liste, dacă se dorește și scrierea unui anumit interval de timp pe care să îl dedicăm prezentării respective, ar trebui să se țină cont și de discuțiile care pot avea loc în plus.

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - mi-a plăcut lista pe care ne-ați arătat-o cu ceea ce vom face la întâlnirea aceasta deoarece cred că ajută la organizare atunci când ai o listă cu ceea ce trebuie să faci; de asemenea, articolul pe care ne-ați pus să îl citim cred că ne-a mai adus puțin la realitate în legatură cu ceea ce a fost și ceea ce se întamplă acum cu Institutul Cantacuzino, pentru că eu nu cred că citisem ceva legat de acesta până atunci

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - mi-a plăcut că de data aceasta introducerea a cuprins și o listă cu ceea ce vom face în cadrul întâlnirii și mi-ar plăcea ca aceasta să existe și în ocaziile viitoare.

2. Știați că (1)

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - a fost concis

Oportunități de îmbunătățire - vederea prin comparație cu săptămânile trecute a cifrelor care indică numărul de studenți care au trimis feedback

Propuneri de îmbunătățire - pe același slide se pot adăuga ultimele cifre împreună cu cele de dinaintea lor

b) Durata prezentării
Aspecte pozitive - timpul a fost bine adaptat mesajului pe care ați dorit să îl transmiteți

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - sperăm să nu mai fie nevoie de astfel de statistici pe semestrul viitor (și nu comentez aici de ceilalți, pentru că și eu sunt în categoria celor care au întârziat muuult cu feedback-ul)

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - este bine că ne-ați adus la cunoștință procentele în care studenții au raspuns la ceea ce ne-ați rugat, procente cu adevărat mici

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - de asemenea, sperăm să nu mai fie nevoie de acest punct pentru ocaziile viitoare

3. Leziuni elementare

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - mi-a plăcut faptul că prezentarea nu a fost încărcată, câteva poze reprezentative pentru ce s-a dorit a explica, ușor de urmărit și de înțeles

Oportunități de îmbunătățire - recapitularea de la sfârșit ar putea dura puțin mai mult

Propuneri de îmbunătățire - la sfârșit pot fi adaugate mai multe poze pe care să fie nevoie să le identificăm noi

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - din punctul meu de vedere, timpul dedicat a fost foarte bine potrivit cantității de informații transmise: prezentarea nu a fost nici grabită, dar nici nu s-a tras de timp

Oportunități de îmbunătățire - cred că acestea ar putea veni din partea noastră, pentru că la sfârșit s-a pierdut puțin timp din cauză că în timpul recapitulării nu ne-am implicat poate așa cum ar fi trebuit

Propuneri de îmbunătățire - cei care prezintă ar putea numi persoane la întamplare din sală pentru a răspunde, în cazul punerii unor întrebari (lucrul acesta funcționează pentru unele persoane, de exemplu pentru mine care nu prea ridic mâna din cauza lipsei de curaj, însă dacă sunt întrebată și știu, răspund)

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - mi-a plăcut ideea de a ne prezenta aceste lucruri, chiar daca nu fac parte din materia noastră de acum; le-am considerat interesante și pot să spun că a fost unul din punctele mele preferate din cadrul acestei întâlniri

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - nu prea am idei în acest sens, deoarce mi-a plăcut mesajul prezentat; mi-ar plăcea ca întalnirile viitoare să mai includă astfel de prezentări

4. Îmbrățișarea ursului

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - mi-a plăcut că ați corelat prezentarea cazului clinic și cu lucruri pe care le mai știam de la alte materii (de ex. lista cu analizele făcute despre care mai știam de la biochimie). Și mi-a plăcut și prezentarea, care conține tot ce e important, însă este bine structurată și ușor de urmărit.

Oportunități de îmbunătățire - explicații puțin mai pe larg (înțeleg că încercați să vă concentrați pe lucrurile esențiale, dar dacă este timp și puteți, mie cel puțin mi-ar fi mai ușor să urmăresc și să înțeleg dacă ar fi puțin mai multe explicații)

Propuneri de îmbunătățire - atunci cand sunt incluse anumite informații (de ex. medicamente, sau am văzut în prezentare - zonă hipoecogenă - noțiuni pe care noi nu prea le avem la momentul acesta) ar fi foarte bine dacă ni s-ar explica, pe scurt, ce efect au/pentru ce se folosesc/ce înseamnă, deoarece este destul de greu de urmărit și de înțeles cazul atunci cand nu înțelegem tot ceea ce ni se spune (e adevarat, și noi ar trebui să punem întrebări când nu înțelegem ceva, dar eu personal, uneori nu vreau sa întrerup prezentarea atunci când nu înțeleg ceva)

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - timpul acordat a fost suficient pentru prezentarea informațiilor

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - nu știu ce îmbunătățiri s-ar putea aduce din punctul acesta de vedere

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - ideea de prezentare a fost foarte interesantă, subiectul abordat aducând informații care nu ne-au mai fost prezentate până acum la nicio materie

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - mi-ar plăcea să mai avem partea aceasta cu un caz clinic inclusă în viitoarele întâlniri

5. Filmulețul săptămânii

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - mi-a plăcut că informațiile prezentate la acest punct au venit sub formă de videoclip, pentru 2 motive. Unul ar fi că schimbă puțin rutina și oferă dinamicitate întâlnirii, și altul ar fi că este un mod bun de a porni o discuție, fiindcă văzând anumite lucruri, informațiile care vor veni peste, vor avea un impact mai mare asupra noastră și vor fi mult mai ușor și de înțeles, și de reținut.

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - aici, ceea ce îmi vine în minte, nu este neaparat o idee de îmbunătățire pentru acest punct, cât pentru restul punctelor (acolo unde se potrivește această idee, bineînțeles): mi-ar plăcea ca prezentarile să conțină cât mai multe poze și videoclipuri, eu, și sunt destul de sigură că nu sunt singura, rețin foarte ușor și mi se pare un mod foarte plăcut de a învăța un anumit lucru atunci când pot să văd o poză/un videoclip iar după să existe o discuție pe baza a ceea ce am văzut.

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - ținând cont de faptul că timpul era destul de înaintat și că acesta se afla printre ultimele puncte, am apreciat că nu a durat mult.

Oportunități de îmbunătățire - totuși, deși am apreciat că nu a durat mult, aș fi vrut să i se acorde puțin mai mult timp acestui punct, deoarece era un subiect destul de nou pentru noi (nu aveam aproape nicio cunoștință despre bolile poststreptococice la acel moment) iar tema, cel puțin din punctul meu de vedere, a fost foarte interesantă.

Propuneri de îmbunătățire - legat de o mare parte din punctele incluse în întalnirea aceasta îmi dau seama că aș fi vrut să dureze puțin mai mult și mă gândesc, că poate am putea lua în calcul includerea unui număr mai mic de subiecte de abordat, astfel încât să le putem discuta puțin mai bine pe fiecare în parte

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - mi s-a părut interesant ceea ce am aflat legat de bolile poststreptococice (eu nu cunoșteam niciunul din lucrurile pe care ni le-ați spus), și, din nou, faptul că ați procedat ca în cazul fotografiei săptămânii, întrebându-ne pe noi ce observăm

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - aș fi dorit puțin mai multe explicații legate de această temă, deoarece mi s-a parut și un subiect interesant (chiar dacă a dorit să fie în primul rând un exercițiu pentru a ne dezvolta simțul de observație)

6. Știați că? (2)

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - mi-a plăcut că aceste informații au fost prezentate sub formă de "Știați că". Mi se pare unul din cele mai bune moduri de începere a unei prezentări, deoarece este un mod de a capta încă de la început atenția celor cărora le este prezentată (și am observat că o bună parte din punctele abordate au început într-un mod care captează atenția, fie că discuția a pornit de la o poză, un filmuleț sau că pur și simplu ați adaugat un titlu interesant)

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - exact ca în cazul filmulețului săptămânii, timpul acordat a fost minim (cu siguranță din cauza orei târzii) însă s-a reușit prezentarea lucrurilor importante în legatură cu subiectul abordat

Oportunități de îmbunătățire - cred că este valabil ceea ce am spus și în cadrul filmulețului, și anume, mi-ar plăcea să fie mai puține puncte, pentru care să fie puțin mai mult timp de discutat pe lângă (deși ideal ar fi fost să avem altă oră la dispoziție, ceea ce, din păcate, cel puțin momentan, nu este posibil)

Propuneri de îmbunătățire - cred că s-ar putea face o listă cu ceea se dorește să includă întâlnirea și să se stabilească un anumit timp care să fie dedicat atât prezentării punctului respectiv, cât și discuțiilor de după (e adevărat că nici noi nu ne-am implicat prea mult, însă poate de semestrul viitor, pentru că suntem mai obișnuiți cu felul în care decurg lucrurile în cadrul întâlnirilor, o vom face)

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - dincolo de informațiile primite care mie mi s-au părut interesante, ceea ce mi s-a părut o idee bună a fost că prin această prezentare ne-ați conștientizat cât de ușor este ca o boală contagioasă să se răspândească, nu doar în cadrul unui oraș sau al unei țări, ci chiar dincolo de granițele țării. Da, eram conștientă de asta, însă nu în modul în care m-ați conștientizat (și cred că nu greșesc dacă zic ne-ați conștientizat) în urma discuțiilor avute.

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - nu găsesc momentan idei pentru a îmbunătăți mesajul acestui punct, nu am putut observa niciun aspect negativ în legatură cu ceea ce a fost prezentat aici.

7. Fotografia săptămânii

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - îmi place atunci când ne puneți să observăm de la general spre detalii (chiar dacă la început nu vedeam rostul acestui lucru și sunt convinsă că nici acum nu înțeleg în totalitate beneficiile acestui exercițiu)

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - îmi place cum este prezentat acest punct și aș dori să se păstreze modul de prezentare, nu găsesc niciun aspect negativ

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - timpul alocat acestui punct a fost potrivit din punctul meu de vedere

Oportunități și propuneri de îmbunătățire - de asemenea, nu am idei concrete în ceea ce privește îmbunătățirea acestui punct

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - mi-a plăcut cazul prezentat, l-am considerat interesant deoarece am aflat mai multe lucruri despre difterie, despre care, recunosc, nu prea știam mai nimic. Văzând poza, împreună cu ceea ce ne-ați explicat, mi-a fost mult mai ușor să înțeleg și să rețin în mare, ceea ce se întamplă. Și da, știu că ne spuneți că adăugați aceste poze pentru a ne dezvolta capacitatea de a observa, dar mă bucur atunci cand pot să rămân și cu câteva informații din ceea ce discutăm.

Oportunități de îmbunătățire - ar putea fi incluse poze din cadrul lucrurilor pe care le-am studiat în ultima perioadă

Propuneri de îmbunătățire - pozele pe care le vedem ar putea avea legătură cu ceea ce facem la curs. În primul rand, probabil ne va fi mai ușor să înțelegem ceea ce explicați (după ce încercam noi să observăm ceea ce prezintă poza), și în al doilea rand, ne-ar ajuta și să fixăm unele lucruri pe care le învațăm la curs.

8. Sfaturi medicale

a) Mod de prezentare

Aspecte pozitive - mi-a placut că v-ați luat timp să ne și explicați motivele pentru care ne transmiteți aceste lucruri și care este importanța practicării lor

Oportunități de îmbunătățire - deși sfaturile au fost interesante, consider că ar fi mai eficient să se vorbească despre unul, maxim 2 lucruri, în cadrul sfaturilor medicale

Propuneri de îmbunătățire - ar fi interesant de prezentat această secțiune sub forma unui scurt știați că? Fiecare ocazie în care ne întalnim ar putea implica o astfel de secțiune și mă gândesc că ar fi mai eficient, atât din punct de vedere al timpului (ar fi mai scurt), cât și din punct de vedere al atenției noastre

b) Durata prezentării

Aspecte pozitive - timpul acordat a fost adaptat lucrurilor pe care ni le-ați spus, însă probabil din cauza oboselii, pentru mine cel puțin, a părut că a durat mai mult

Oportunități de îmbunătățire - scurtarea duratei prezentării informațiilor din cadrul acestui punct

Propuneri de îmbunătățire - cred că prin ceea ce am spus la propunerile de îmbunătățire din cadrul modului de prezentare, ar putea îmbunătăți atât modul de prezentare cât și durata acesteia

c) Mesajul transmis

Aspecte pozitive - unele lucruri ne erau cunoscute, altele, sincer, mie cel puțin, nu îmi erau cunoscute, așa că ați adus ceva nou pentru noi și în cadrul acestui punct. Plus că au fost lucruri cu care noi avem de-a face, care erau relevante pentru noi și care nu sunt greu de făcut.

Oportunități de îmbunătățire - mie mi s-a părut o idee bună, și sincer mi-ar plăcea să mai fie inclusă această parte în cadrul întalnirilor viitoare, cel puțin din când în când

Propuneri de îmbunătățire - cred că este unul din punctele la care am putea contribui și noi cu prezentări, pe semestrul viitor

Vreau să vă spun că imi pare rău pentru punctele la care am lăsat necompletat, chiar nu am avut idei.
Și, în încheiere, dacă se poate un “feedback pentru feedback”, din nou, îmi pare rău pentru că am întârziat așa de mult să scriu aceste lucruri, însă motivul a fost pur și simplu timpul limitat și structura mult prea rigidă a feedback-ului pe care îl așteptați. După primul cerc, la care ne-ați spus că va trebui să dăm feedback m-am gândit că este un lucru foarte bun, însă în momentul în care am văzut cerințele, am fost pur și simplu descurajată de gândul că îmi va lua foarte mult, eram și în perioada colocviilor și eu chiar nu pot să fac un lucru pur și simplu, “de dragul de a-l face”, pentru că sunt perfecționistă.
V-am spus aceste lucruri pentru că eu chiar vreau să fiu sinceră, până la urmă așa putem îmbunătăți cu adevărat situația, și nu vreau în niciun caz să sune răutăcios ceea ce spun. Chiar mi-a părut rău când am văzut că sunteți așa de dezamăgit de prezența și feedback-ul pentru cercul de micro, dar unul dintre motivele acestei lipse de răspuns din partea noastră este și acest feedback care din punctul meu de vedere, este mult prea pretențios (cu siguranță, mai sunt și multe alte motive, dar spun de acesta deoarce este printre puținele pe care le puteți controla). Ce vreau să spun este că dacă am fi lăsați să ne exprimăm puțin mai liber, poate răspunsul ar fi măcar puțin mai bun.

Ca să închei și cu un aspect pozitiv, vă mulțumim din suflet că vă luați din timpul dumneavoastră pentru a ne învăța pe noi și chiar dacă uneori mai există și aspecte negative, pot observa și apreciez în totalitate faptul că în tot ce faceți puneți suflet!

Sărbători fericite și o seara frumoasă!

Fifiiță Adina-Miriam, Seria 3, grupa 27

photo

nu, nu ar fi ...

Nu, nu ar fi mai bine „dacă am fi lăsați să ne exprimăm puțin mai liber”.

De ce? Pe scurt „de aia”, pentru că eu știu cum este bine și voi sunteți în perioada în care ar trebui să învățați cum este bine.
Mai pe larg? Am explicat de mai multe ori importanța feed-back-ului și dacă era ceva neclar pentru un coleg sau pentru mai mulți colegi, toți cunosc că pot întreba și pot cere explicații suplimentare.

Cum spuneam și altă dată, ar fi multe lucruri de răspuns și altor mențiuni, ale altor colegi/colege.

Ar fi mai bine să faceți ceea ce sunteți învățați să faceți (fiind spre binele vostru - aspect ce este cunoscut și dovedit în peste 30 de ani de activitate).

Toate cele bune,
Mircea Popa

PS. Și cum este cunoscut, de asemenea, în momentul în care unul sau mai mulți colegi au arătat că știu și pot să construiască un feed-back așa cum se cade, li s-a permis să transmită următorul mesaj diferit, mai „liber”; dar mai întâi au arătat că pot și vor.

photo

Feedback Cerc Microbiologie 14.11.2019

1.Introducere
A.Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
M-a impresionat faptul ca ne-ati oferit cafea, astfel mi-ati atras atentia inca din prima clipa si nu am simtit deloc oboseala.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Sa discutam mai multe citate pentru a acumula mai bine informatia transmisa si lectii de viata.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Introducerea s-a incadrat perfect in timpul disponibil si a cuprins toata informatia.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Timpul a fost suficient pentru a ne crea o idee de ansamblu asupra a ceea ce urma si ne-a dat o stare de voie buna.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Introducerea a cuprins toate temele ce urmau a fi discutate. Mi-a ramas in minte cat de util ar fi daca fiecare persoana ar face un rezumat la un articol astfel incat sa citim cat mai mult in cel mai scurt timp posibil.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Am inteles foarte usor mesajul temei prezentate.
2.Prezentatorul
A.Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Atmosfera a fost atât de plăcută încât timpu a trecut foarte repede si nu am simtit deloc oboseala.
-Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Am reusit sa ne faceti sa intelegem multe notiuni noi care ne vor fi utile in viata. Experienta dumneavostra m-a impresionat cel mai mult.
B.Durata prezentării
Aceasta parte a cercului s-a extins cel mai mult ca si durata, si consider ca s-a meritat intrucat informatiile au fost multe, dar ati reusit sa ne tineti atenti si interesati in tot acest timp.
C.Mesajul transmis:
-Aspecte pozitive: Am inteles foarte usor mesajul datorita exemplelor pe care le-ati aratat si mi-au ramas foarte usor in minte.
-Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire: As vrea sa ascult mai multe sfaturi despre controlarea emotiilor.
3.Fotografia zilei
A.Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Aceasta parte a cercului o consider foarte importanta deoarece ne va ajuta mai departe in anii mai mari.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Mai multe fotografii, desi stiu ca timpul este scurt si nu ne permite.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Timpul a fost suficient pentru a discuta si a intelege cazurile.
Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Chiar daca ne apropiam de sfarsitul prezentarii, nu am simtit deloc oboseala intrucat imi place foarte mult aceasta parte a cercului.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: A fost clar si am reusit sa intelegem cazul prezentat.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Din partea noastră, să ne implicăm mai mult în discuții.
4.Încheierea
Am reusit sa invat multe notiuni noi intr-un timp foarte scurt si sa raman atenta pe tot parcursul cercului si am plecat cu o stare buna. Va multumim pentru timpul acordat si pentru tot efortul depus

Dochinoiu Ioana-Maria, anul 2, seria 3, grupa 23

photo

Feed-back cerc 19.11.2019

Cu părere de rău nu am mai putut rămâne la această întâlnire datorită unor evenimente neplanificate.
Îmi asum un cartonaș roșu pentru că am ratat discuții interesante...

Hoștinar Călin-Mihnea, seria 4, grupa 34

photo

Feed-back cerc 12.11.2019

1. Introducere
Modul de prezentare:

-Fiind prima dată la această activitate, am rămas plăcut impresionat de o atmosferă colegială, printre cei care vor să devină mai buni.
Acel cuprins ne-a ajutat să ne dăm seama de subiectele ce vor urma a fi discutate, ceea ce a fost un lucru bun.

Durata prezentării:

-Timpul alocat acestui capitol a fost direct proporțional cu informațiile schematizate pe un singur diapozitiv.

Mesajul transmis:

-Am primit minimul necesar de informații pentru a fi utilizate in viitor pentru a ne aduce aminte ceea ce a fost discutat.
-în această parte a prezentării, se pot strânge idei de la fiecare participant cu privire la alte teme ce vor putea fi discutate pe viitor.

2. Alcătuirea unei prezentări
Modul de prezentare:

-A fost partea cea mai interesantă, unde au fost explicate clar și cu multe exemple foarte sugestive pentru greșelile care trebuie evitate in realizarea unei prezentări.

Durata prezentării:

-S-a discutat destul de mult timp despre acest aspect, iar din punctul meu de vedere cred ca se mai putea prelungi această temă.

Mesajul transmis:

-Pentru prima dată de când am intrat la facultate am observat că trebuie să fim critici și să acordăm atenție mare unei prezentări, acoperind toate aspectele pentru ca aceasta să fie una de calitate și să transmită exact ceea ce ne dorim. Au fost date exeple foarte bune in care prezentatorii se pot face de râs și publicul să fie dezinteresat de ceea ce le este prezentat chiar de un om foarte inteligent. Totodată au fost subliniate și aspectele cheie care pot îmbunătăți o prezentare( simplitatea scrisului negru pe alb și așezarea in pagină a unui conținut în concordanță cu ceea ce se vorbește).
-Consider că aceste lucruri fundamentale ar trebui cunoscute de multe cadre didactice din facultatea noastră, pentru că de multe ori ne întâlnim cu prezentări ce au fundal imagini cu iluzii optice sau scris galben pe fond albastru...

3. Poza zilei
Modul de prezentare:

-A fost interesant, ne-am putut exprima fiecare opinia despre ce am văzut și astfel am putut să formăm o echipă în care fiecare a adus câte o piesă din puzzle pentru rezolvarea acestuia.

Durata prezentării:

-A fost timpul care a trecut cel mai rapid pentru că eram preocupați de formularea unor întrebări pentru a găsi indicii.

Mesajul transmis:

-Am reținut un lucru foarte important ce se aplică in tot ceea ce are un rezultat concludent:
Parcurgerea pe etape și in ordinea cea bună, fără a ne grăbi, pentru că astfel ne scapă detalii.

4. Încheiere
Modul de prezentare:

-A fost o parte a prezentării ce a fost prezentată cu puține detalii
-Aici ar fi trebuit să ne fie spuse mai multe despre faptele celor ce au ajutat la susținerea INCDMI

Durata prezentării:

-Cum era spre final si nu a fost de ajuns doar o ora pentru a discuta, a rămas puțin timp in care am discutat acest aspect.

Mesajul transmis:

-Să nu fim indiferenți la ceea ce se petrece in jurul nostru și sa întoarcem binele făcut asupra noastră când este nevoie.

Hoștinar Călin-Mihnea, seria 4, grupa 34

photo

feedback pentru 3.12.2019

feedback pentru 3.12. 2019

Deoarece nu inteleg prea bine care este diferenta intre punctul "oportunitati de imbunatatire" si "propuneri de imbunatatire" le voi trata in acelasi punct momentan. (inteleg sensus cuvintelor si diferenta intre ele din punct de vedere strict al sensului dar nu si ce ar trebui sa scriu practic diferit. Eu consider ca din moment ce scriu despre o oportunitate de imbunatatire practic o propun si nu am cum sa propun o imbunatatire daca nu exista si oportunitatea de a o pune in practica)

I.introducere
1. modul de prezentare
-aspecte pozitive- atmosfera linistita si prietenoasa, mi.a placut ca am avut un moment in care sa ne cunoastem mai bine unii pe altii

-imbunatatire- sa mentinem ideea de a vorbi si despre noi cateva minute pt fiecare intalnire

2.durata introducerii
-aspecte pozitive- nu ne.a luat prea mult timp dar ne.a facut sa ne simtim mai in largul nostru in cadrul grupului

-imbunatatire- nu cred ca ar trebui sa fie nici mai lunga nici mai scurta, depinde de tematica cercului in acea zi si context

3.mesajul transmis de introducere
-aspecte pozitive- ne.a reamintit sa fim mai atenti unii la altii si nu doar la informatiile pe care trebuie sa le procesam si integram

-imbunatatire-

ll. prezentare despre leziuni elementare
1. modul de prezentare
-aspecte pozitive- a fost o prezentare pe cat permitea tematica de interactiva si au ajutat foarte mult pozele pe care le.am discutat
-imbunatatire- sa se foloseasca tot metoda utilizata pentru cazurile clinice in care noi incercam sa aflam ce s.a intamplat cu pacientul (daca si cand permite timpul)

2.durata prezentarii
-aspecte pozitive- suficient cat sa acoperim atat ideile de baza cat si detaliile relevante
-imbunatatire- consider ca durata a fost adecvata pentru ceea ce se dorea transmis

3. mesajul transmis
-aspecte pozitive- a semnalat importanta identificarii corecte a diverselor tipuri de leziuni care unori poate fi foarte relevanta pentru stabilirea diagnosticului
- imbunatatire- sa vorbim si despre strategii pentru a pune diagnosticul, cum ar trebui sa abordam corect un caz atunci cand il vedem, care sunt pasii de urmat si cum ar trebui sa gandim

III. imbratisarea ursului
1.mod de prezentare
aspecte pozitive- interactiv, foarte eficient pentru noi, intrigant
imbunatatire- nu am idei de imbunatatire a modului de prezentare pentru ca deja consider ca este cel mai eficient mod de a discuta un caz clinic

2.durata prezentarii
-aspecte pozitive- adecvata
-imbunatatire- daca am petrece mai mult timp pentru a vorbi de care ar fi modul cel mai corect de a aborda cazul clinic ca medic si ce ar trb sa facem si ce nu (teste, proceduri etc)

3.mesajul transmis
-aspecte pozitive-mesajul care mi.a ramas este faptul ca interpretarea corecta a semnelor si simptomelor este esentiala in diagnostic, transmiterea a fost eficienta, mai efivienta decat daca mi s.ar fi spus doar asta fara exemple concrete
-imbunatatire- sa discutam care ar fi cateva actiuni din categoria "asa nu" in cazul acela specific

|||. poza zilei- difterie
1.mod de prezentare- interactiv, eficient pentru transmiterea mesajului
imbunatatiri- nu am

2.durata
-aspecte pozitive- durata e adecvata (valabil pt toate segmentele, nu simt ca pierd timpul sau ca ma plictisesc in niciun moment)
-imbunatatiri- nu am

3.mesajul transmis
-aspecte pozitive- ce am retinut eu este relevanta timpului in foarte multe situatii si aspectul esential al difteriei, membranele false (nu cred ca voi mai uita vreodata dupa ce le.am vazut in poze)
-imbunatatiri- sa identificam pt fiecare caz clinic care este aspectul de retinut din acea patologie si cum o putem recunoaste

*Propunere de Imbunatatire
-structura feedback ului dupa parerea mea ar trebui sa fie mai putin rigida/riguroasa pentru ca este descurajanta. Pe mine personal ma forteaza sa caut "nod in papura" in unele momente acolo unde nu e cazul si as fi mult mai inclinata sa las feedback ul mai repede si chiar mai bine si din suflet daca mi.ar da mai multa libertate. Inteleg ca este relevant feedback ul si apreciez faptul ca ne luati in considerare opiniile si de aceea am decis sa va scriu si aceasta propunere care cred eu...ne.ar ajuta sa ducem la indeplinire ceea ce ne.ati rugat

Marmureanu Maria Grupa 43, seria lV

photo

Feed-back Cerc Microbiologie 19.11.2019

1. Introducere
A. Modul de prezentare
• aspecte pozitive
Consider că introducerea a fost adecvată, întrucât ne-a informat corect în legătură cu ce urmează să învațăm, stârnindu-ne în același timp interesul.

• oportunități de îmbunătățire
Nu mi-a plăcut faptul că la început am simțit o atmosferă ușor tensionată din cauza faptului că seria noastră v-a supărat la curs. În cadrul cercului ați ales să ne menționați într-o manieră ironică “astăzi nu vă servesc cu cafea, ci cu trei dușuri reci” ceea ce mi s-a părut puțin răutăcios.

B. Durata prezentării
• aspecte pozitive
Introducerea a avut o durata potrivită.

• propuneri de îmbunătățire
Cred că nu este absolut necesară, în cadrul unui feedback, această rubrică pentru că singurele propuneri în legătură cu durata ar fi +/- 2 minute, care, în opinia mea, nu ar schimba cu absolut nimic introducerea unei prezentări care ține o oră.

C. Mesajul transmis
• aspecte pozitive
Apreciez foarte tare faptul că ne puneți la curent cu ce se întâmplă în lumea medicală și în legătură cu Institutul Cantacuzino.
Totodată mi se pare foarte frumos că ne lăsați să vă trimitem e-mail-uri despre orice problemă pe care o întâmpinăm, însa...

• oportunități de îmbunătățire
...nu mai țin foarte bine minte contextul în care ați răspuns ușor acid colegului nostru la mail, cu sintagma “la nepăsare se răspunde cu nepăsare”, deci dacă ați putea să îmi clarificați, aș fi recunoscătoare.

Aici admit că este greșeala mea, faptul că am uitat, fiindcă am amânat atât de mult scrierea acestui feedback și îmi pare rău. Însa, preconizam cât de mult timp îmi va lua și am ales ca în perioada plină de teste și colocvii să prioritizez învățatul, lăsând alte îndatoriri în plan secund.

• propuneri de îmbunătățire
Cred că ar fi un aspect pozitiv ca în relația cu studenții să nu mai aveți o atitudine atât de critică, în sensul în care evidențierea oricărui inconvenient și abordarea negativistă pot reprezenta un factor de stres pentru mulți dintre aceștia.

2. Prezentatorul
A. Modul de prezentare
• aspecte pozitive
Mi s-a parut foarte interesantă prezentarea. De asemenea, faptul că aveți un stil aparte de a vă structura materialele reprezintă un plus întrucât ele devin ușor recognoscibile pentru studenții dumneavoastră.

B. Durata prezentarii
• aspecte pozitive
Durata a fost optimă deoarece ați menționat tot ce este necesar pentru ca un prezentator să își îndeplinească bine atribuțiile, într-un timp care să nu ne plictisească.

C. Mesajul transmis
• aspecte pozitive
Mi-a placut că ne-ați oferit foarte multe exemple prin care să înțelegem că oricine are emoții la o prezentare.
A fost foarte amuzant când ne-ați arătat cele trei persoane care aveau în comun faptul că își “rupeau gâtul” citind de pe ecran și ne-ați evidențiat o greșeala a prezentatorului într-un mod în care nu mai putem uita.

• propuneri de îmbunătățire
Ar fi de folos câteva sfaturi în plus despre creșterea încrederii în sine și diminuarea stresului din timpul prezentării

In ceea ce priveste îndemnul de a nu ne cere scuze atunci când greșim (pe care știu că nici dumneavoastră nu îl respectați), nu mi se pare cel mai potrivit, întrucat consider că este important să nu periclităm acuratețea prezentării pe care o facem și, cu siguranță, măcar o parte din oamenii atenți la lucrare vor sesiza eroarea, idee care, pe mine personal, dacă aș fi în postura respectivă, m-ar face să îmi pierd concentrarea.

3. Fotografia zilei+filmulețul
A. Modul de prezentare
• aspecte pozitive
Această parte este cea mai interactivă și apreciez modul în care încercați să ne formați spiritul analitic pentru a deveni medici buni.

• propuneri de îmbunătățire
Consider că ar fi util să ne prezentați mai multe cazuri de acest gen pentru a ne îmbogăți mai repede cunoștiințele medicale, însă nici prea multe cât să ne copleșească și să nu ținem minte niciunul.

B. Durata prezentarii
• aspecte pozitive
Îmi place foarte mult cum reușiți să ne ghidați afirmațiile pentru a ajunge la un răspuns concludent referitor la cazurile pe care ni le expuneți, într-o durată de timp care să nu fie nici prea scurtă (în care am sări direct la concluzii), dar nici prea lungă (cât să deraiăm de la subiect).

C. Mesajul transmis
• aspecte pozitive
Ne sporiți atenția pentru detaliile semnificative pe care trebuie să le observăm ca viitori medici.
Filmulețul a fost foarte bine ales, cât să ne demonstreze gravitatea administrării incorecte a antibioticelor și cred că a avut impact pozitiv asupra noastră.

În final, consider că acest feedback ar trebui să fie o opinie pe care să fim liberi să o exprimăm sau nu, nicidecum o obligație presantă. Așadar, ar trebui să lăsați studenții să își dea cu părerea într-o manieră mai succintă. Chiar am încercat să completez la majoritatea punctelor, însă nu am reușit pentru că m-aș fi repetat și nu cred că ar fi fost potrivit.
Înțeleg dorința de a tinde spre perfecțiune, dar, uneori “căutarea nodului în papură” de către noi, studenții, nu este absolut necesară pentru realizarea unui cerc de microbiologie fără imperfecțiuni, întrucât, fără îndoială avem foarte multe de învățat de la dumneavoastră.
De asemenea, nu neg nici faptul că poate m-a ajutat și pe mine să relatez acest feedback deoarece sunt sigură ca la al doilea aș fi mai pricepută, dar nu pot spune nici că mi-a făcut deosebită plăcere, întrucât atunci când am început să scriu simțeam cum nu voi termina niciodată.

Vă mulțumesc pentru dedicare și efortul depus!
Sărbători fericite!

Mârza Mădălina Ioana
Anul II Grupa 43 Seria 4

photo

Feed-back cerc microbiologie 3 - 28.11.2019

FEED-BACK CERC MICROBIOLOGIE 3 – 28.11.2019

1. INTRODUCERE

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- Pe lângă faptul că a fost clară și concisă, ca de fiecare dată de altfel, introducerea acestei întâlniri a fost mai „dramatică”, în sensul în care am fost puși în fața unui articol destul de revoltător despre Institutul Cantacuzino...
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Din punctul meu de vedere, ar fi bine dacă am avea parte la fiecare cerc de mai multe discuții legate de Institut, deoarece astfel am fi probabil mult mai conștient de „pericolul” ce se năpustește asupra noastră și poate am putea găsi anumite soluții care să îmbunătățească situația într-un fel sau altul.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- Această introducere a fost mai lungă decât celelalte, prin acumularea de anumite discuții legate de Institut, însă mi se pare absolut necesară acordarea unui interval de timp acestora.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Personal, aș mai fi lungit această introducere, deoarece este nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi conștient de toate problemele prezente (și de mult mai mult timp pentru a le digera și înțelege).

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Lăsând la o parte prezentarea aspectelor ce urmau a fi abordate la acest cerc, mesajul principal a fost cel legat de Institut. Toată denigrarea adusă Institutului, toată lipsa de interes, toată orbirea și lipsa unui orizont îndreptat spre cercetare și binefacere sunt absolut josnice pentru poprul nostru!
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Înafară de abordarea mai multor discuții legate de Institut, nu cred că trebuie schimbat ceva. Ar fi necesar, însă, ca noi, studenții, să fim mai implicați, măcar prin informarea noastră, pentru că poate astfel vom veni cu anumite idei care vor aduce totul pe un drum normal.

2. ȘTIAȚI CĂ

- La acest cerc am avut parte de 2 secțiuni „Știați că”.
- Știați că – 1: o problemă referitoare la numărul de răspunsuri ale studenților. Rezultatele au fost dezamăgitoare, mai ales știind că totul este din vina noastră. Chiar dacă a fost o perioadă destul de încărcată din cauza colocviilor, situația probabil a rămas aceeași și după...
- Știați că – 2: cazul real de tuberculoză. Mi-a plăcut, atât pentru că a reprezentat un exemplu care să ne arate că în acest domeniu trebuie să fim atenți la toate aspectele, cât și pentru că a fost o legătură directă cu microbiologia.

3. LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- Această secțiune a cercului a fost extraordinar de utilă, pentru că ne-a introdus, prin intermediul observației, în semnele clinice, care au o mare importanță în stabilirea diagnosticului unui bolnav.
- Prezentarea a fost foarte detaliată, clară, logică. Au fost explicate atât textul, cât și imaginile, astfel încât am înțeles toate leziunile mult mai bine.
- Faptul că la sfârșit am fost lăsați să analizăm singuri diverse imagini cu multiple leziuni, ne-a clarificat încă o dată tot ceea ce învățasem.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Modul de prezentare a fost foarte bun. Singurul lucru pe care l-aș fi schimbat, ar fi să se rămână puțin mai mult pe slide-uri, pentru a avea timp să analizăm tot ce e afișat.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- Deoarece nu a durat mult, am putut să asimilăm foarte repede informațiile, mai ales și prin faptul că informațiile nu depășeau foarte mult nivelul nostru de cunoștințe. A fost un timp ideal pentru prezentarea și explicarea unor leziuni.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Înafară de mai multă insistare din punct de vedere temporal pe fiecare slide, nu aș avea nimic de reproșat.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Am avut foarte multe de învățat din această parte a cercului. De aceea, am notat și chiar desenat tot ce era proiectat, pentru că „tot ceea ce nu e scris, nu există” (după cum ne-ați spus și dumneavoastră încă de la primul curs).
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Nu cred că ar trebui ceva modificat la mesajul transmis, întrucât acesta este de foarte mare valoare pentru noi, fiind privilegiați că știm să diferențiem acum toate aceste leziuni.

4. POZA/FILMUL ZILEI

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- La acest cerc am avut parte atât de o poză, cât și de un filmuleț al zilei, ambele prezentând 2 cazuri clinice diferite.
- Pozele ne-au arătat câteva manifestări ale difteriei, iar filmulețul, manifestări ale coreei, manifestări post-streptococice.
- Am apreciat că am făcut încă o dată legătură cu microbiologia și că am aprofundat mai mult anumite boli, de o importanță majoră.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Înafară de prezentarea a cât mai multe astfel de poze și filmulețe, nu am nimic de reproșat.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- Toată această secțiune a durat exact cât a trebuit: am avut timp mai mult decât suficient să observăm, să analizăm toate detaliile, să încercăm să deslușim povestea din spatele lor.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Dacă ar trebui să modific ceva legat de durată, probabil aș lăsa mai mult timp la dispoziție, pentru a intra și mai mult în profunzimea cazurilor clinice, însă și fără această schimbare, timpul a fost arhisuficient, mai ales pentru că ne lăsați pe noi să venim cu diverse răspunsuri.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Am apreciat faptul că ați reușit, pe lângă să ne explicați semnele, simptomele și manifestările acestor cazuri, să ne avertizați.
- Faptul că fata respectivă a murit din cauza difteriei, iar în Ucraina, care are graniță deschisă cu România, s-au descoperit cazuri de difterie, nu poate să fie decât foarte îngrijorător.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Ar fi perfect dacă am discuta cât mai multe poze și filmulețe, deoarece ele reprezintă atât un mod de învățare, cât și un subiect ce poate deveni în orice moment de actualitate, cum ar fi cazul difteriei.

5. ÎMBRĂȚIȘAREA DE URS

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- Faptul că acest caz clinic a fost prezentat ca o poveste, iar noi a trebuit să punem fel de fel de întrebări pentru a afla alte detalii importante a reușit să ne îndrume, într-un mod clar, logic, către răspunsul final. În acest fel, am putut digera mult mai ușor orice informație.
- Prezentarea a fost, totodată, foarte bine structurată, împărțită în istoric, examen fizic, analizele de laborator, investigații imagistice, tratament.
- Mi-a plăcut foarte mult faptul că după slide-ul cu rezultatele analizei de laborator, erau și valorile normale, astfel încât orice uitare sau orice dubiu au fost înlăturate.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Singura îmbunătățire ar putea fi doar la noi, să fim mai rapizi, mai activi și mai receptivi, deoarece prezentarea acestui caz a fost ireproșabilă.

B. DURATA PREZENTĂRII

- De această dată a trebuit să ne grăbim puțin, deoarece se depășise limita până la care am fi putut sta.
- Dacă am fi luat acest caz mai încet, ar fi fost perfect, pentru a avea noi timp să digerăm toate informațiile și a ne da singuri seama de ce este vorba. Însă la o recitire imediată a slide-urilor, se pot lua notițe și astfel se înțelege logic povestea din spatele cazului.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Prin intermediul acestui caz, am fost atenționați să fim atenți la orice detaliu, care poate părea nesemnificativ. Nu se știe niciodată ce gest, probabil neconștientizat, poate declanșa o anumită reacție la nivelul organismului, iar un doctor foarte bun, profesionist știe exact să analizeze fiecare element.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Înafară de problema legată de timp, nu aș avea nicio propunere de îmbunătățire, deoarece o astfel de prezentare fără reproș, nu poate avea parte de retușare.

6. SFATURILE MEDICALE

- Această ultimă secțiune, care, din păcate, nu a durat foarte mult, a fost destinată pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm și pe plan personal. Pe tot parcursul acestei facultăți, dar și pe viitor, în carieră, trebuie să ne menținem o stare de sănătate foarte bună și să ne aflăm într-un constant echilibru pe toate planurile, pentru a nu ne „prăbuși”.
- Modul în care s-a pus accent pe fiecare detaliu ne-a demonstrat, încă o dată, cât de atent sunteți cu noi și cât de mult vă doriți să reușim în acest drum pe care l-am ales.

7. ÎNCHEIERE

Din cauza timpului, care la cerc trece mult mai repede decât ne așteptăm, încheierea a fost scurtă, dar a reușit să înglobeze tot ce am făcut la cercul respectiv.

Vă mulțumesc mult!

O zi frumoasă!

Grebănuș David-Gabriel, Seria 3, Grupa 32

photo

Feedback Cerc Microbiologie 28.11.2019

1.Introducere
A.Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Introducerea a fost scurtă și clară, cuprinzând temele ce urmau a fi abordate, iar articolul de pe Facebook ne-a făcut să realizăm cât de rea este situația Institutului.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Cred că ar trebui ca noi, studenții, să ne implicăm mai mult și să încercăm să facem ceva pentru a îmbunătăți situația Institutului.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Introducerea a avut o durată potrivită.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire:
Timpul a fost suficient pentru a înțelege ce urma a fi discutat și pentru a termina de citit articolul.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Citind articolul, am început cu toții să conștientizăm cât de gravă este situația.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Cum am scris și mai sus, consider că noi ar trebui să ne implicăm și să găsim o soluție pentru a îmbunătăți lucrurile.
2. Știați că-1
Am fost surprinsă să văd cât de mici sunt cifrele. Nu mă așteptam ca un număr atât de mic să răspundă. Mă gândesc că s-a întâmplat asta pentru că am avut perioade destul de pline, dar totuși asta nu ne scuză.
3. Leziuni elementare ale pielii
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Această temă mi s-a părut foarte utilă. Am reușit să învățăm cum să diferențiem tipurile de leziuni și astfel am pătruns puțin în partea clinică.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Prezentarea a fost foarte bine realizată, informațiile au fost foarte clare și însoțite de imagini sugestive care ne-au făcut să înțelegem foarte bine cum arată acele leziuni.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Timpul alocat a fost suficient pentru a ne însuși noțiunile.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Cred că ar fi fost și mai bine dacă am fi avut la final mai multe poze în care să recunoaștem leziunile, dar știu că timpul nu ne-ar fi permis să discutăm mai mult timp despre acest subiect.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Mesajul a fost prezentat într-o manieră simplă pentru a ne face să înțelegem și să plecăm cu cât mai multe informații.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Consider că această idee de a prezenta lucruri esențiale pe care orice student ar trebui să le știe chiar dacă nu a făcut încă semiologie este una foarte utilă și mi-ar plăcea ca și la următoarele cercuri să se continue cu ea.
4. Îmbrățișarea ursului
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Cazul clinic a fost prezentat clar. Modul de expunere a fost interesant deoarece am fost solicitați să ne gândim la ce informații ar mai trebui să cerem pentru a ne crea noi înșine o versiune posibilă a diagnosticului.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Consider că ideea aceasta este foarte utilă deoarece ne face să analizăm cât mai mult datele problemei.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Timpul a fost suficient pentru a discuta.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Acest caz m-a surprins. Nu m-aș fi gândit vreodată că o îmbrățișare poate cauza atâtea.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Mi-a plăcut foarte mult faptul că a trebuit să facem conexiuni, să folosim noțiuni învățate și la alte materii pentru a descoperi cauza.
5. Filmulețul săptămânii
Cazul fetiței m-a marcat, nu știam care sunt urmările în cazul bolilor post-streptococice, dar cu siguranță nu voi uita de acum acea manifestare, coreea.
6. Știați că-2
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Nu m-am așteptat ca acest caz să se întâmple fix la o facultate de medicină. Mi-am dat seama cât de importantă e profilaxia în astfel de cazuri.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Apreciez că ați punctat acest subiect deoarece de abia după am realizat cât de puțin știm despre tuberculoză, despre profilaxie în aceste cazuri.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Timpul alocat a fost suficient.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Mi-a plăcut faptul că ne-ați explicat diferența dintre infecția tuberculoasă latentă și infecția cu tuberculoză. Am fost surprinsă când am auzit cât de greu sunt monitorizați, dar și faptul că o parte dintre cei LTBI pot trece în 5 ani in TB activă.
7. Fotografia săptămânii
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:
Mi s-a părut util că am văzut un caz de difterie și ne-ați vorbit despre aceasta. Consider că ni s-au fixat mai bine noțiunile, reușind să facem corelații cu ceea ce știam de la curs.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Apreciez faptul că ne antrenați să observăm cât mai mult, să fim cât mai atenți.
B.Durata prezentării
-Aspecte pozitive:
Timpul pe care l-am avut la dispoziție mi s-a părut suficient.
C.Mesajul transmis
-Aspecte pozitive:
Faptul că există cazuri de difterie în Ucraina mi se pare îngrijorător pentru că oricând aceasta poate ajunge și la noi.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:
Mi se pare terifiant că nici după atâta timp nu avem tratament anti-difteric și că dacă ar apărea un caz, cel mai probabil nu ar reuși să fie tratat...

8. Sfaturile medicale
Am apreciat încă de la început că sunteți printre puținii profesori care ne dau și sfaturi de viață. Am început să fac acel exercițiu pentru ochi încă de când ne-ați spus despre el și sper că dioptriile mele nu vor mai crește atât de mult. Voi încerca să respect cât mai multe dintre sfaturile pe care ni le-ați dat.

Îmi cer scuze că am întârziat cu trimiterea feedback-ului! Sărbători fericite!

Dobrin Corina-Virginia, Anul II, Seria 3, Grupa 23

photo

Feedback cerc 19.11.2019

Introducere

A.Modul de prezentare

-Aspecte pozitive
Prin faptul ca ati inceput cu Poza saptamanii si apoi ati continuat cu ,,Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica" ne-ati mentinut interesul mai viu. M-as bucura sa inceapa fiecare cerc cu un captatio benevolentiae de genul acestei succesiuni si anume mai intai poza saptamanii si apoi restul prezentarii .

-Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Cat mai multe citate si comentarii pe seama lor.Eu mi am facut un dictionar de citate si sintagme pe care le aud de la facultate,si in el sunt trecute si unele idei preluate de la dvs,cu grija de a nu face plagiat bineinteles:))

B.Durata prezentării

-Aspecte pozitive:Ca in toate intalnirile noastre si la curs si la cerc,sunteti un exemplu pentru organizarea timpului in cursul prezentarii si reusisti sa va incadrati,fără să rămână idei importante neatinse,iar modul interactiv și răbdător cu care ne cereti parerea asupra cazului clinic nu sunt intreruperi de coerenta din discursul dvs.

Oportunități și propuneri de îmbunătățire:Prin urmare,prin unitatea discursului dvs ,nu exista imbunatatiri in durata prezentarii.Vreau sa va preiau sintagma dvs,,Mai puteti?" in caz ca voi avea nevoie vreodata.Intrebandu ne astfel ,va apropiati de noi si creati o atmosfera foarte placuta,plina de consideratie pentru auditoriu.

C.Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: Ma bucur ca ne familiarizati cu adevaratele probleme ale societatii noastre ,despre dificultatile pe care le-a intampinat Institutul Cantacuzino anii trecuti si  ca ne-ati incurajat sa dam like pe facebook la site ul institutului.Astfel suntem pusi la curent cu ceea ce se intampla in tara si putem combate nepasarea mult instalata in jur

Oportunități și propuneri de îmbunătățit:Sa ne tineti la curent cu ceea ce se intampla,cu nedreptatile sistemului medical si sa incepeti fiecare cerc cu problematici mai actuale ale societatii si sitemului medical.

2.Cum să alcătuim o prezentare științifică
         A.Modul de prezentare

Aspecte pozitive:
Am apreciat enorm faptul ca un om de tinuta dvs a marturist fara retinere ca toata lumea are emotii la prezentari .
Si faptul ca ne-ati relatat experienta doctoratului dvs cand ati prezentat si ce dificultati logistice si tehnice ati intalnit atunci si cat de prevazator ati fost incat sa iasa totul bine in final,a avut mare impact asupra mea caci o experienta reala, proprie se retine mult mai usor mai ales si prin felul in care este relatata.De asemenea m-a amuzat un anumit exemplu particular pe care ni l-ati evocat ,si anume un discurs de un calm imperturbabil al unei anumite persoane straine ce a tinut discurs in amfiteatrul nostru de microbiologie si mi s-a parut util cand ne-ati spus ca atunci cand avem un auditoriu putin(cum ati avut dvs in prezentarea pentru niste studenti Erasmus) este benefic sa ne apropiem unii de altii si sa nu stam rasfirati in sala.
       Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Din fericire pentru noi si probabili si din pacate pentru originalitatea feedback-ului meu,chiar nu am propuneri de imbunantatire.Totul a fost perfect din perspectiva mea.

Fotografia/filmulețul săptămânii

        A.Modul de prezentare

             -Aspecte pozitive: Faptul ca ne puneti filme potrivite situatiilor de dezbatut mi se pare o metoda foarte tintita si eficienta de invatare pentru noi.
           Oportunități și propuneri de îmbunătățire
Uneori pozele si discursul dvs brodat pe ele capteaza atentia mai bine decat filmele  la unii studenti(la mine sigur).Unii profesori cand ne pun filme, nu dau decat rareori pauza ca sa vina cu comentariile lor si lasand filmul sa mearga incontinuu, in timpul acela ,multor studenti le mai fuge gandul.Mie personal imi place mai mult sa aud comentariile profesorilor nostri si nu al celor care facusera filmul fiindca acord mai multa atentie(si notez cuvintele cheie si exprimarea pe care o vor profesorii nostri,si nu cea din engleza din filmulet).Propun mai multa interactiune cu noi pe parcursul filmului,si nu dupa ce s- a terminat filmuletul in sine,dar asta nu in cazul filmului despre rezistenta la antibiotice prezentat la cercul acesta.

B.Durata prezentării:putina,de aceea apreciez foarte mult bunavointa si rabdarea dvs de a ne raspunde intrebarilor de final ,astfel clarificand niste lucruri, in special despre acei fungi cu care noi nu suntem familiarizati inca nici la curs si de piciorul atletului,afectiune care de altfel poate fi foarte frecventa si la noi.
Imi pare rau ca nu putem tine cercul in alta zi decat dupa curs,cu toate seriile odata,poate inainte de week end.Probabil ca orarul institutului nu ne permite?Eu personal as fi mult mai odihnita si poate am avea si timp mai mult.

C.Mesajul transmis

-Aspecte pozitive: ceea ce am inteles de la dvs din aceste prezentari este ca intrebarea corecta este cheia duce la intelegerea cauzei problemelor pacientilor.

Oportunități și propuneri de îmbunătățire:

Dar cum sa punem intrebari corecte?

Daca ati putea sa ne ajutati sa alcatuim o "schema" a succesiunii  intrebarilor ce se succed ,exact cele pe care doriti sa ni le punem...nu ca la o anamneza ! ci mai "empiric",mai orientativ...si oricat antrenament ar necesita,cred totusi ca voi reusi sa pun intrebari pertinente ca ale colegilor doar daca imi scriu o schema cu o succesiune de intrebari care se pun indiferent de poza sau cauza.

Încheiere

As vrea sa pot sa va imit in calmul dumneavoastra,in modul de a vorbi calculat ,prestanta si atitudinea  dvs din timpul prezentarilor!
Si sper ca intr-o zi, dupa multa munca si experienta sa reusesc sa ating asta,si ca felul dvs de a fi sa nu fie doar o trasatura de caracter,dupa cum e firea omului,ci rezultatul experientelor si muncii acumulate.Asa ar fi incurajator pentru noi.
Eu nu am putut sa ma organizez sa redactez un feedback satisfacator de mult timp.Si inca o data am inteles ca verba volant scripta manent.

Va multumesc pentru dedicatie si pretuirea pe care ne-o acordati de fiecare data.

Cu mult respect,
Ferda Memet,
Grupa 43, seria 4.

photo

Feedback Cerc Microbiologie 2 14.11.2019

1.Introducere
A.Modul de prezentare
-Aspecte pozitive:In mod asemanator cursurilor anterioare si primului cerc de microbiologie, in ciuda faptului ca ne aflam intr-o perioada solicitanta, la o ora inaintata, ati reusit sa ne creati o introducere interactiva ce ne-a determinat sa uitam de oboseala si sa putem sa ne concentram asupra prezentarii. Pot sa spune ca admir gestul dumneavoastra de solidaritate de a ne oferi cafea ,lucru nemaiintalnit de mine pana acum, si prin acesta observ cat de mult va pasa sa avem o colaborare cat mai eficienta si de lunga durata.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Din punctul meu de vedere, ar fi o idee buna sa ne prezentati mai multe exemple (anumite poze sau filmulete) cum nu trebuie sa facem o prezentare deoarece am observat ca noi, studentii, le retinem foarte usor. Poate niste exemple venite din partea noastra ar fi un mod de a face pe toata lumea sa inteleaga cum nu trebuie facuta o prezentare.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive: Chiar daca timpul era redus si ora era inaintata, ati reusit sa faceti o introducere scurta, prompta si la obiect, care sa ne puna in legatura cu subiectul prevazut.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Daca am reusi sa fim mai punctuali pentru a incepe cercul la ora stabilita, fara a mai pierde din timp asteptand ca toata lumea sa se intoarca din pauza si a fi mai atenti la intrebarile adresate de dumneavoastra, reusind in a raspunde mai rapid si corect la ele, am reusi sa castigam mai mult timp pentru a discuta mult mai multe cazuri clinice.
C. Mesajul transmis:
- Aspecte pozitive:Mesajul a fost foarte clar si sunt sigur ca a fost perceput de catre toti participantii cu succes.Mi a placut modul in care ati reusit sa va organizati, reusind sa va coordonati perfect, asftel incat ne a fost usor sa va intelegem ideile.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire:
Consider ca vorbele pe care ni le transmiteti sunt foarte bine gandite si au un scop, ar trebui sa meditam mai mult asupra lor deoarece sunt niste lectii de viata.Poate mai multe lectii de viata povestitate dumneavoastra o sa determine o schimbare din partea noastra.
2. Cum să abordăm o prezentare ca prezentator
A. Modul de prezentare
- Aspecte pozitive: Prezentarea a fost una completa, deoarece a avut multe exemple, marcate prin doua criterii, “asa DA” si “asa NU”, care ne au invatat intr un mod rapid si folositor pilda dumneavoastra.In plus, mi a placut cum dumneavoastra ne ati aratat in fata tuturor anumite situatii, spre exemplu cel cu vestimentatia, care m a invatat cu nu are o importanta atat de mare daca prezentarea este un impecabila.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Chiar daca am incercat sa gasesc cateva propuneri de imbunatatire, nu am reusit. A fost o prezentare fara cusur , exemplificata, atat in mod realist cat si prin intermediul unor imagini, care au fost mai multe decat suficiente pentru a receptiona mesajul.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive:Ati reusit sa va incadrati perfect in intervalul de timp avut, fiecare parte a prezentarii fiind suficient de lunga pentru pentru a fi asimilata de catre noi.De asemenea, ati reusit ne faceti sa pierdem notiunea timpului intrucat am reusit sa ramanem concentrati pe toata durata prezentarii.
- Oportunităţi și propuneri de îmbunătăţire:Din pacate singura problema pe care am intampinat-o este durata cercului, intrucat mai multe exemple ar fi esentiale in intelegerea mesajului. Consider ca o scurta intindere a cercului, chiar si de 5-10 minute, nu ar deranja pe nimeni ci dimpotriva, ar fi spre beneficiul nostru.
C. Mesajul transmis
- Aspecte pozitive: Ati ales cu grija fiecare vorba, cuvant, idee cu scopul de a ne fi cat mai usor de a intelege ce vreti sa ne spuneti. Adaug ca fiecare idee a venit insotita de numeroase exemple rostite cu un ton bland, calduros. Relatia apropiata dintre dumneavoastra si studenti este cu siguranta o cale de a transmite mesajul dorit.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Consider ca un scurt rezumat al prezentarii, la sfarsitul cercului, punand accent pe anumite idei pe care le credeti ca studentii le trateaza cu superficialitate, ar reusi sa mareasca volumul de informatii asimilate.
3. Fotografia/filmuletul săptămânii
A. Modul de prezentare
- Aspecte pozitive:Chiar daca cu totii asteptam ca la sfarsitul prezentarii sa urmeze o poza a saptamanii, de aceasta data ati fost imprevizibil si ati reusit sa ne surprindeti in mod placut cu filmuletul saptamanii. Am revazut acel filmulet si am fost placut surprins de ceea ce am vazut si de mesajul oferit.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire:Am fost placut impresionat de aceasta idee si mi-ar placea sa vad in continuare o alternanta fotografie-videoclip al saptamanii la viitoarele cercuri de microbiologie.
B. Durata prezentării
- Aspecte pozitive:Consider ca momentul ales pentru a ne arata pozele a fost foarte bine ales, poate daca ar fi fost la inceput nu am mai fi reusit sa ne mentinem concentrarea pe toata durata prezentarii. Ne-ati oferit suficient timp pentru a medita fiecare poza, ne-ati cerut parerile si dupa aceea ne-ati explicat pe intelesul tuturor fiecare detaliu, toate foarte bine incadrate in timp, toatea acestea fara a ne tine mai mult timp decat ati avut de gand, ceea ce denota organizarea impecabila a cercului.
- Oportunități și propuneri de îmbunătățire:O propunere din partea mea ar fi discutarea suplimentara a unei poze sau al unui filmulet din acelasi domeniu cu cele discutate anterior la fiecare cerc de microbiologie deoarece nu ne va incurca prea mult din punct de vedere al timpului si ne vor ajuta sa ne implementam mai usor informatiile fiecarui subiect.
C. Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Apreciez faptul ca ne lasati sa va adresam intrebari in legatura cu cazul prezentat, acesta fiind un antrenament in adresarea unei discutii cu pacientul.Consider ca fiecare a ramas cu o idee semnificativa.
- Oportunități de îmbunatățire:Singura idee pe care o am de mentionat este ca mi-as dori sa vad in continuare aceasta succesiune de evenimente:prezentarea cazului, adresarea intrebarilor din partea studentilor, asteptarea anumitor opinii si explicarea detaliata a cazului. O simpla revizualizare a imaginilor va fi mai mult decat suficienta pentru a ne aminti explicatiile date de dumneavoastra.
4. Încheiere
Incheierea a fost scurta si la obiect, ne-ati oferit posibilitatea de a va adresa intrebari.Ati reusit sa treceti foarte usor de la o idee la alta, astfel incat incheierea nu a fost deloc obositoare, ci mai degraba conclusiva, fiind un mod util si placut de a incheia o zi obositoare dar importanta in dezvoltarea noastra pe plan intelectual dar si social.
Va multumesc pentru tot efortul depus!

Toate cele bune!

Gafar Eren, anul 2, seria 3, grupa 28

photo

Feedback Cerc Microbiologie 28.11.2019

1. Introducere
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: Ca de fiecare dată, introducerea a fost concisă și la obiect, reușind să ne capteze interesul. În ceea ce privește articolul de pe Facebook legat de Institutul Cantacuzino, m-a întristat sa aflu care este situația în acest moment și faptul că lucrurile merg din rău în mai rău.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Poate mai multe discuții și informații despre Institut în cadrul cercului ar duce la găsirea unor idei și propuneri din partea studenților prin care situația ar putea deveni mai favorabilă pentru progresul Institutului.
B. Durata prezentării
-Aspecte pozitive: Timpul a fost organizat în așa fel încât să ne încadrăm cu tot ce aveam de discutat.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Din păcate, ca subiect abordat și problema cu care se confruntă Institutul, ar fi fost nevoie de mult mai mult timp de discuție pe această temă.
C. Mesajul transmis
- Aspecte pozitive: Faptul că ne-ați prezentat starea deprimantă în care Institutul a ajuns, cel puțin mie mi-a deschis ochii și m-a făcut să conștientizez gravitatea și cât de delicată este problema.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Cred că doar noi, studenții, am putea încerca să schimbăm ceva și am putea să ne implicăm mai mult, măcar prin informarea noastră și prin micile inițiative ce constau chiar și în câteva idei pe care le-am putea avea.

2. Știați că-1
Din păcate, cifrele nu arată o situație prea îmbucurătoare, iar în acest caz recunosc că este vina neglijenței noastre, a studenților. Am avut perioade destul de aglomerate din cauza colocviilor, dar totuși nici după nu au existat schimbări majore în aceste statistici. Trebuie să existe voință și o mobilizare mai accentuată din partea studenților.

3. Leziuni elementare ale pielii
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: Aș zice că a fost una dintre părțile mele preferate ale acestei întâlniri pentru că ne-a transpus în partea clinică și în același timp ne-a testat și capacitatea de a examina anumite aspecte și de a ne da cu părerea legat de ce vedem. Toate informațiile au fost extrem de clare și pozele sugestive, plus au fost niște informații de care aveam nevoie mai devreme sau mai târziu.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Ideea de prezentare a unor patologii/cazuri clinice este foarte utilă și ar trebui să fie nelipsită această parte și la cercurile următoare.
B. Durata prezentării
-Aspecte pozitive: Prezentarea leziunilor a fost structurată în așa fel încât să înțelegem și să captăm informația.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Să acordăm mai mult timp acestor cazuri clinice.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: M-au ajutat foarte mult imaginile și modul în care a fost ținută prezentarea pentru că am reușit să rețin esențialul și în același timp să descopăr lucruri despre care nu mai auzisem sau pe care le mai confundam, așadar am reușit să-mi fixez noțiunile medicale cu această ocazie.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Mi se pare o idee bună să continuăm să răspundem și noi și să ne exprimăm punctul de vedere cu privire la ce ne este prezentat.

4. Filmulețul săptămânii
Acest filmuleț a avut un impact dublu asupra mea. Pe de o parte, am fost marcată de suferința și imposibilitatea fetiței de a duce o viață normală ca ceilalți copii de vârsta ei, iar pe de altă parte optimismul ei și al mamei mi-au adus totuși un mic zâmbet pe buze. Deși bolile post-streptococice au urmări extrem de grave și trebuie acordată o atenție sporită acestor cazuri, filmulețul ne arată că există totuși speranța că oamenii mai pot avea si o doză de optimism și o încercare de a depăși pe cât posibil dificultățile create de boală.

5. Îmbrățișarea ursului
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: Mi-a plăcut faptul că, pe lângă informațiile prezentate, am mai putut pune și noi întrebări despre ce ne-ar interesa să știm mai mult sau ce credem că e util în analiza cazului.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu aș avea nimic de adăugat pentru că metoda abordată deja solicită atenția și modul de gândire ale studenților.
B. Durata prezentării
-Aspecte pozitive: Timpul alocat a fost poate puțin prea scurt dar rămâne aceeași discuție valabilă, faptul că pentru a aborda toate temele este nevoie de un timp de care nu dispunem în momentul de față din cauza orei târzii.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: Personal, acest caz m-a uimit, deoarece după ce am citit titlul, nici nu am știut la ce să mă aștept, îmi puneam multe întrebări și mă gândeam la ce ar putea urma. Nu cred că aș fi putut corela vreodată o îmbrățișare cu atât de multe simptome apărute ulterior, dar cred că acesta este de fapt farmecul medicinii, să descoperi ceva nou în fiecare zi și cu fiecare ocazie.
-Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Un caz extrem de bine ales, o situație inedită la care probabil majoritatea dintre noi nu ne-am fi așteptat și mă bucur că am avut ocazia de analiza încă din anul 2 de facultate un asemenea caz clinic.

6. Știați că-2
Am fost speriată când am auzit de acest caz care s-a petrecut chiar la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea și cred că mi-a deschis și mai mult ochii cu privire la tuberculoză și riscurile ei. Îmi place că mereu ne atenționați cu privire la cele mai grave situații care se pare că sunt mai aproape decât ne gândim și sunt perfect de acord cu faptul că tratamentul cel mai bun este mai bine să fie profilaxia, mai ales că depinde de atenția și interesul nostru să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru.

7. Fotografia săptămânii
De când am început microbiologia, am aflat din ce în ce mai multe informații despre tot felul de boli, printre care și difteria, care mă îngrozește de fiecare dată. Pozele pe care ni le-ați arătat au demonstrat cât de gravă este această infecție și cât de importante sunt vaccinurile. Este îngrijorător că boala a fost depistată în Ucraina și sper că nu se va ajunge, cel puțin în viitorul apropiat, să afecteze și țara noastră.

8. Sfaturile medicale
Cercul s-a încheiat într-o manieră care pe mine m-a impresionat plăcut. Atenția și dorința dumneavoastră de a ne sfătui chiar și în cele mai mărunte lucruri nu pot decât să mă facă să zâmbesc și să vă mulțumesc pentru acest gest. Pot spune că m-au ajutat într-o mare măsură și am fost mult mai precaută.

Îmi cer scuze pentru că am întârziat cu trimiterea feedback-ului! Vă urez sărbători fericite!
Dragnea Mălina-Anca, Seria 3, Grupa 23

photo

Feedback cerc microbiologie 19.11.2019

I. Introducere
1. Modul de prezentare
-aspecte pozitive: Introducerea a fost foarte precisă cu privire la ce urmează să fie prezentat în ora alocată cercului, fiind atinse toate punctele . A inclus esențialul ce era menit să ne atragă să descoperim noi informații.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu am sugestii deoarece mi se pare că structura introducerii este una foarte bine aleasă pentru “a deschide apetitul” de cunoaștere a participanților.
2.Durata prezentării:
-aspecte pozitive: Durata scurtă alocată introducerii este potrivită deoarece se economisește timp pentru părțile ce necesită să fie dezbătute pe larg pentru a fi înțelese.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu am sugestii deoarece îmi păstrez părerea privitoare la misterul oferit de introducere ce potențează bucuria descoperirilor de pe parcursul cercului.
3. Mesajul transmis
-aspecte pozitive: Mesajul a fost scurt dar cuprinzător, faptul că totul ne va fi util în viitor a fost foarte frumos transmis atât prin cuvintele rostite cât și prin atitudine. A fost conturată ideea că trebuie să depunem eforturi spre a ne autodepăși deoarece doar astfel vom evolua.
- oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nici aici nu am sugestii deoarece mesajul a fost clar, nu au existat informații în plus sau în minus iar sfaturile desprinse din introducere îi măresc valoarea .
II. Prezentatorul
1. Modul de prezentare
-aspecte pozitive: Modul în care au fost expuse principalele idei cu privire la pregătirea și performanța prezentatorului a fost clar, plin de exemple din viața reală ce au rolul de a ne captiva. Faptul că au existat aceste exemple a fost benefic deoarece am putut să căutăm în experiența noastră exemple pozitive și negative menite să ne ghideze în alegerile viitoare.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Existența unor materialele ajutătoare precum niște cartonașe corect concepute și unele ce să reprezinte un exemplu negativ ar fi fost util pentru o mai bună înțelegere a alcătuirii acestora. O simulare a unei “defecțiuni tehnice” ar fi fost foarte interesantă pentru a înțelege importanța planurilor de rezervă însă timpul nu este prietenos pentru realizarea ei.
2.Durata prezentării:
-aspecte pozitive: Durata a fost foarte bine aleasă deoarece nu a plictisit și a cuprins toate ideile utile nouă. Nu au existat lucruri neexplicate iar exemplele au ajutat în acest sens.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Ar fi binevenite câteva minute în plus pentru oferirea de mai multe sfaturi cu privire la mărirea încrederii de sine a prezentatorului în momentele în care este necesară datorită personalității acestuia sau a unor evenimente apărute.
3. Mesajul transmis
-aspecte pozitive: Mesajul a fost unul ușor de asimilat datorită multitudinii de exemple. Am înțeles importanța unei pregătiri serioase și a existenței planurilor de rezervă ce te pot salva în momentele dificile. Sfaturile cu privire la “păcălirea” publicului în avantajul nostru au fost foarte drăguțe și sigur își vor găsi utilitatea în viitoarele noastre prezentări.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: În sprijinul ideilor privitoare la importanța atitudinii prezentatorului, a atmosferei pe care o formează și a faptului că uneori putem să ieșim din tipare dacă publicul ne permite, un filmuleț cu un astfel de exemplu ar ajuta la fixarea acestora.
III. Fotografia săptămânii
1. Modul de prezentare
-aspecte pozitive: Această parte rămâne deosebit de atractivă prin interactivitatea sa. Existența a 2 poze legate între ele, între care am putut face diferențe a satisfăcut dorința noastră de a vedea mai multe fotografii. În plus, pot spune că aceste poze mi s-au părut deosebite din prisma faptului că au fost făcute de o studentă, fiind subliniată ideea că și noi putem.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu cred că pot fi aduse îmbunătățiri deoarece această parte depinde mult de noi, de cât de bine ne putem organiza pașii și cât de mult ne implicăm.
2.Durata prezentării:
-aspecte pozitive: Timpul a fost, similar celorlalte părți, bine alocat, având timp să discutăm părțile importante ale fotografiei.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Și la această parte, câteva minute în plus pentru a ne permite să înțelegem mai multe lucruri despre aspectele prezentate în poză ar oferi un adevărat avantaj.
3. Mesajul transmis
-aspecte pozitive: Consider că mesajul de a lucra împreună rămâne valabil deoarece majoritatea surprindem aspectele majore, dar aproape niciodată toate detaliile pe cont propriu. Este important să ne structurăm gândirea în pași pentru a nu pierde din vedere aspecte relevante privitoare la pacient.
-oportunități și propuneri de îmbunătățire: Nu am propuneri de îmbunătățire deoarece dumneavoastră faceți toate eforturile spre a ne ghida gândirea în dezvoltarea ideilor desprinse din fotografie.
IV. Încheiere
În concluzie, timpul a zburat repede, într-un mod constructiv, menit să ne ajute să evoluăm. Efortul de a compacta totul într-o oră este excepțional, mai ales datorită faptului că nu există lucruri neclarificate. Partea alocată pregătirii prezentatorului a fost foarte frumos construită existând atât schema clasică cât și exemplele menite să ne facă să înțelegem iar partea cu privire la fotografia săptămânii a fost “jocul” de care mintea noastră are nevoie.
Lorenț Ioana-Antonia, seria 4, grupa 39.

photo

Feed-back cerc microbiologie 2 - 14.11.2019

FEED-BACK CERC MICROBIOLOGIE 2 – 14.11.2019

1. INTRODUCERE

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- Introducerea a reușit să ne capteze și de această dată, făcându-ne pe toți cei prezenți să ne relaxăm puțin după curs și lucrare practică, fără a ni se relaxa însă dorința de cunoaștere și curiozitatea. La acest cerc, atmosfera a fost chiar și mai destinsă, având în vedere că eram cât de cât obișnuiți cu ideea de cerc și că nu urma să se întâmple nimic de care să ne speriem, ci din contră.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- De această dată, am participat la cercul corespunzător seriei mele. Chiar dacă eram puțini obosiți după facultate, cercul nu a făcut altceva decât să ne destindă, pentru a putea acumula sfaturile în cel mai plăcut mod posibil.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- De această dată, introducerea a durat puțin mai mult decât la primul cerc, deoarece a fost necesară discuția a mai multor aspecte, precum o secțiune „Știați că?” sau prezența atât a pozei zilei, cât și a filmulețului zilei.
- Mi-a plăcut foarte mult faptul că ați dorit să ne prezentați toate aceste plusuri față de săptămâna trecută, pentru că, astfel, am putut să ne punem întrebări despre ce urma să fie nou și, totodată, ne-ați captat și mai mult atenția.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Chiar dacă introducerea a durat mai mult, nu s-a simțit acest lucru, deoarece tot timpul în plus a fost umplut cu informație utilă și care să ne stârnească curiozitatea.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Mesajul a fost, ca la prima întălnire, clar, ușor de înțeles, însă puțin mai detaliat la acest cerc. Ceea ce a fost nou la această introducere a fost o latură filosofică, care, din păcate, nu este prea evidențiată (sau chiar deloc) la alte materii.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Consider că nu ar trebui nimic schimbat la mesaj. Cu toate acestea, mi-ar plăcea foarte mult, dacă ar fi posibil, să mai aprofundăm diverse subiecte filosofice și nu numai, deoarece aceasta reprezintă, din punctul meu de vedere, o latură foarte importantă a medicinei. Eu personal sunt de părere că un doctor, fără latura sa divină sau fără un ajutor din această parte, nu există.

2. CUM SĂ ABORDĂM O PREZENTARE CA PREZENTATOR

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- Prezentarea s-a desfășurat într-un cadru relaxat, detașat, care ne-a ajutat să acumulăm mult mai repede toate informațiile expuse.
- Am apreciat foarte mult faptul că toată prezentarea a debutat cu o serie de întrebări, ale căror răspunsuri vor constitui piesele ce trebuie asamblate, dând naștere la un comportament adecvat al prezentatorului.
- Ni s-a atras atenția la punctualitate! (Recunosc, a trebuit să mă resetez în acest sens, deoarece lipsa punctualității, cum ar fi și în acest caz, trimiterea unui feed-back extrem de târziu, chiar dacă aveam ideile de mult notate, nu a făcut altceva decât să mă tragă în jos, iar în loc de evoluție apare involuție, care este, probabil, cel mai negativ aspect pentru un student și, mai ales, pentru un viitor doctor... Dar întotdeauna e loc de mai bine și mă bucur că am învățat din această lecție!)
- Am învățat un alt „must have” al unui student la medicină care tânjește spre evoluție: verificarea și repetiția sunt cruciale! Lipsa acestor doi factori duce la o prezentare, ce poate fi catalogată între nu prea bună și catastrofală.
- Rezervele reprezintă, totodată, un alt aspect foarte important, asupra cărora poate mulți nu le-ar da atât de multă atenție, însă care te ajută să treci cu brio de un anumit impas.
- Mi-a plăcut foarte mult faptul că s-a abordat o multitudine de aspecte, de la elementele necesare unei prezentări de succes până la voce și vestimentație.
- Prin faptul că s-au folosit o multitudine de exemple „așa da/așa nu” din experiența dumneavoastră, informația a fost mult mai solidă și ușor de receptat.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Folosirea atât a unor exemple, cât și a unor contraexemple și a unor imagini din prezentări concrete, reale ne-au ajutat foarte mult să facem distincția dintre o atitudine corectă și una incorectă a prezentatorului în cadrul expunerii unei lucrări științifice. Nu cred că ar exista vreo metodă de îmbunătățire a modului de prezentare, întrucât acesta a fost foarte clar și ușor de receptat.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- Prezentarea a fost clară, concisă, întărită de multiple exemple, iar din punct de vedere temporal, destul de scurtă. Am reușit să ne încadrăm în anumite limite de timp impuse, probabil și cu ajutorul prezenței a multor imagini, care nu impuneau o analiză extrem de detaliată.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Durata prezentării mi s-a părut perfectă. Am avut destul timp să analizăm exemplele, să urmărim tot ce era pe slide-uri și să vă ascultăm, fără a simți o anumită presiune a timpului și fără ca informația să nu aibă timp să fie percepută și înțeleasă.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Pe lângă mesajul principal susținut în toate slide-urile și anume abordarea corectă a unei prezentări ca prezentator, ați reușit și de această dată să ne faceți să observăm. Comparând noi înșine diferitele imagini și atitudini ale prezentatorilor, informația a reușit să se sedimenteze mult mai rapid, chiar dacă la acest cerc noțiunile au avut un grad de abstractism mai ridicat, fiind vorba de comportament, gesturi, voce și nu de fonturi, număr de cuvinte, culori de pe un slide.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Totul a fost atât de bine pus la punct, de la multe poze extrem de sugestive, atât cu dumneavoastră, cât și cu alți prezentatori sau imagini cu rezerve sau cea cu energizantul la textul scurt, clar, sugestiv, încât consider că nu este nevoie de nicio schimbare în legătură cu mesajul transmis.

3. POZA/FILMUL ZILEI

A. MODUL DE PREZENTARE

a) Aspecte pozitive
- De această dată, am avut parte atât de poza zilei, cât și de filmulețul zilei.
- Ce am apreciat cel mai mult la ambele a fost faptul că mai întâi au fost prezentate fără vreun text explicativ. Am fost astfel „obligați” să le analizăm noi, antrenându-ne în „arta observației”.
- Mi-a plăcut totodată faptul că au legătură directă cu microbiologia, putând spune că suntem privilegiați că am aflat informații noi, pe care să le putem corela cu diferite cazuri clinice.
- Povestea din spatele pozelor a fost construită pe baza întrebărilor noastre, a anumitor presupuneri și a detaliilor pe care le observam, ducând în final la o concluzie mult mai detaliată: Erizipel și Tinea pedis, fiecare explicată succint din punct de vedere microbiologic.
- Filmulețul zilei a fost mai ușor de interpretat, noi observând modul de evoluție a unei bacterii pe o placă Petri uriașă.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Partea aceasta din cerc este cea care face o legătură directă cu microbiologia și, de fapt, întreaga medicină, bazându-se pe cazuri care fac legătura atât între materii, cât și cu partea clinică. De aceea, ar fi perfect dacă am avea parte de cât mai multe poze/filmulețe.

B. DURATA PREZENTĂRII

a) Aspecte pozitive
- Având în vedere faptul că am avut atât 2 poze, cât și un filmuleț, prezentarea a durat puțin mai mult, spre bucuria mea și a celorlalți.
- Pot spune că am avut destul timp încât să ne punem suficiente întrebări, să observăm imaginile, să le analizăm, să punem întrebări și apoi să discutăm.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Dezavantajul major îl reprezintă momentul când se desfășoară cercul de microbiologie, având în vedere că este seara, după terminarea tuturor cursurilor, dar, oricum, datorită atmosferei foarte plăcute din cadrul întâlnirii, ora relativ târzie nu mai reprezintă un impediment major.

C. MESAJUL TRANSMIS

a) Aspecte pozitive
- Informațiile expuse au fost clare, logice și s-au putut reține cu ușurință, fiind ajutate și de sugestivitatea pozelor și a videoclipului.
- Am apreciat foarte mult faptul că ați folosit pozele făcute de o fostă studentă, astfel încât ne-ați demonstrat încă o dată cât de mult țineți la toți studenții, din toate generațiile.
- Prin faptul că ne lăsați să creăm noi povestea pacientului, în echipă aș putea spune, fără ca noi să ne dăm seama, dar prin acumularea informațiilor de la ceilalți participanți, ne mai transmiteți un mesaj: este foarte important ca în meseria de doctor să avem capacitatea de a observa și de a lucra în echipă, lăsând orice urmă de egoism de-o parte.
b) Oportunități și propuneri de îmbunătățire
- Singurul mod de îmbunătățire ar fi acela de a avea la dispoziție cât mai multe poze, filmulețe, cazuri clinice, astfel încât să profităm de modul relaxant de a învăță din cadrul cercului.

4. ÎNCHEIERE

Încheierea a fost clară, scurtă, sub forma unui rezumat a tot ceea ce s-a prezentat la cerc în ziua respectivă.
Ceea ce apreciez cel mai mult este faptul că, după un cerc, nu plecăm doar cu informații dintr-o singură arie, ci ni se deschide un orizont. Învățăm să fim mai buni, nu doar din punct de vedere intelectual, prin detaliile științifice prezentate, ci și din punct de vedere social și comportamental, prin diferite idei filosofice și având grijă ca mereu să ne spuneți, poate nu mereu explicit, ce atuuri ar trebui să aibă un doctor de top și nu numai, ci și o persoană corectă, normală.

Vă mulțumesc mult!

O zi frumoasă!

Grebănuș David-Gabriel, Seria 3, Grupa 32

photo

da -

cu plăcere, desigur.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

3-12-2019- Feedback cerc microbiologie

1. Știați că (1)
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
Modul de prezentare a fost unul succint și la obiect.

o Oportunități de îmbunătățire
Consider că tot aspectul în cauză beneficiază de o atenție pe care eu nu o înțeleg și, de asemenea, de o gravitate cu care nu mă simt confortabilă. Singurul motiv pe care îl văd, pentru a explica cele enunțate, este de a maturiza și de a-i educa pe studenți, de a le oferi un lucru de care să se îngrijească și o responsabilitate. În plus, cred că ajută foarte mult "chinuiala" să ne amintim toate detaliile minuscule. În viața de zi cu zi, amintirile sunt tratate superficial și nu este dată importanță multor momente. Dar așa, mi se pare că ajungem să ne descoperim mai bine subconștientul. Acest fapt mi se pare nobil și, pentru unii, necesar. Dar mai mult de atât eu chiar nu sunt capabilă să înțeleg necesitatea.

o Propuneri de îmbunătățire
Aspectul acesta să fie prezentat mai puțin în maniera "este ireparabil" și mai mult în maniera "există exemple pozitive și putem fi cu toții acolo, iată cum".

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Prezentarea a durat cât trebuia să dureze, dacă era să trebuiască să dureze.

o Oportunități de îmbunătățire
Ar putea să dureze mai mult, ca aspectele să fie mai bine punctate și mai detaliate, poate chiar mai exemplificate, nu doar repetate.

o Propuneri de îmbunătățire
Prezentarea să dureze cu 2-3 minute mai mult.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Repetiția este mama învățăturii. Cred că este bine să ne fie reamintit că avem anumite obligații, nu neapărat cele prezentate, dar ideea de a trebui să facem ceva, câteodată ne scapă printre degete, mie, cel puțin. Și acest aspect poate disemina și printre celelalte aspecte ale vieții, ceea ce e neplăcut și foarte nefolositor.

o Oportunități de îmbunătățire
Câteodată repetarea poate fi obositoare, mai ales când e prezentată sub umbrela negativismului.

o Propuneri de îmbunătățire
Cum am mai menționat, eu percep mai bine lucrurile când încep cu 'da, uite da', mai degrabă decât când încep cu negativitate.

2. Primul film al săptămânii
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
A fost un mod de prezentare pedagogic, în care m-am simțit ghidată mental, îndeajuns încât să am încredere în mine, dar să și gândesc cu capul meu, să văd lucrurile mai rapid și să fiu mai perspicace la detalii.

o Oportunități de îmbunătățire
Eu, personal, simt că aș putea beneficia de mai multă libertate mentală în ghidaj.

o Propuneri de îmbunătățire
Întrebările ajutătoare sau aprobările din partea prezentatorului ar putea fi mai puține, pentru a îngreuna tot procesul.

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Cred că a durat echilibrat de mult. Atât pentru a ne satisface curiozitățile, cât și pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm, mai departe, răbdarea.

o Oportunități de îmbunătățire
Cred că a durat îndeajuns de mult încât să fie interesat, dar cred că ar putea dura un pic mai mult.

o Propuneri de îmbunătățire
Ca exercițiu pentru atenție sporită, pe o perioadă mai lungă de timp, cred că ar putea dura mai mult, cu câteva minute, poate chiar până în punctul în care e plictisitor, ca să ne forțăm mintea.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Nu cred că o să uit prea curând acel filmuleț. Consider că nu doar boala este subiectul discuției, ci și relația de susținere, care se putea observa. M-a marcat un pic faptul că acest aspect a fost punctat la facultate.

o Oportunități de îmbunătățire
Aspectul umanist și interrelațional atins în acest punct a fost foarte binevenit pentru mine. Ar putea fi insistat mai mult pe aceste aspecte legate de "lecții de viață".

o Propuneri de îmbunătățire
Cum am mai spus, eu înțeleg bine anumite aspecte, când sunt prezentate sub forma unor "povești adevărate". Lecțiile pentru viața de zi cu zi ar putea fi expuse astfel.

3. Leziunile elementare
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
Aspectele au fost prezentate pe înțelesul meu, cu cuvinte simple și la obiect, ceea ce a făcut ca toate noținunile să nu fie obositoare. Interactivitatea a fost foarte folositoare pentru a asimila informația nou-venită.

o Oportunități de îmbunătățire
Modul de prezentare mi s-a părut un pic static și controlat, cumva mă încorda și mă făcea să fiu rigidă.

o Propuneri de îmbunătățire
Prezentatorul ar putea fi mai relaxat și mai dinamic, din punct de vedere fizic.

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Noțiunile au fost prezentate succint și nu cu foarte multe detalii, pe care, oricum le-am fi uitat.

o Oportunități de îmbunătățire
La un moment dat am simțit că este "prea mult". Fizic, obosisem un pic. Retrospectiv, totuși, aș fi vrut să dureze mai mult, să se repete un pic mai mult noțiunile.

o Propuneri de îmbunătățire
Prezentarea să dureze mai mult, dar prin prisma repetării acelorași noțiuni, pentru a se fixa în mintea audienței.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Consider că această prezentare a fost foarte foarte folositoare. Câteodată, la cursuri, noțiunile respective sunt aruncate și niciodată nu știam exact de unde să le iau. Astfel, apreciez foarte mult că am beneficiat de informațiile respective și că au fost foarte ușor de înțeles.

o Oportunități de îmbunătățire
Aș fi simțit nevoia de un rezumat, mai mult decât ultima poza discutată, ceva care să mă forțeze să trec mental, încă o dată, prin informație.

o Propuneri de îmbunătățire
Cred că toate informațiile ar putea fi rezumate la final, într-un tabel, pentru a se repeta noțiunile de mai multe ori.

4. Despre "îmbrățișarea ursului"
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
A fost o prezentare interactivă și "pungașă". Am simțit că e o joacă, inițial, și totul a devenit, treptat, mai serios.

o Oportunități de îmbunătățire
Eu nu prea înțeleg exact unde se vrea să se ajungă cu discuția. Câteodată, abia pe la jumătatea prezentărilor îmi dau seama despre ce este vorba. În schimb, există multe șanse să fie de vină inflexibilitatea mea.

o Propuneri de îmbunătățire
La începutul prezentării, ar putea fi enunțat scopul și etapele pe care le va parcurge prezentarea.

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Cred că a durat îndeajuns încât să se sedimenteze faptul că "există așa ceva"

o Oportunități de îmbunătățire
Ar putea dura un pic mai puțin, cred că existau alte aspecte ale altor prezentări, care ar fi putut beneficia de acel timp.

o Propuneri de îmbunătățire
Să dureze un picuț mai puțin.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Mi se pare important ca, la facultate, să ne fie prezentate aspectele "ciudate", puzzle-urile din clinică, ca după, noi să știm. În primul rând, ne ajută să gândim că lucrurile pot fi mult mai profunde decât par și, în al doilea rând, poate chiar ne amintim de ele, când se ivește momentul.

o Oportunități de îmbunătățire
Nu mai țin minte exact tot ce s-a discutat, cred că obosisem un pic.

o Propuneri de îmbunătățire
Pot fi transmise mai puține informații și mai la obiect.

5. Știați că (2)
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
Consider că unele aspecte pedagocice foarte folositoare sunt suspansul și întrebările care ne fac doar "să ne dăm cu presupusul" (mă refer la introducere). Mai departe, parcursul prezentării, ca de-obicei, a fost un ghidaj mental, cu tâlc, care, din punctul meu de vedere, este mereu binevenit.

o Oportunități de îmbunătățire
Consider că este, câteodată, un impediment să accesezi informații răsfirate prin minte. Când temele sunt distincte între ele, e greu să le bagi în același sertar mental.

o Propuneri de îmbunătățire
Poate ar putea fi aleasă o temă mare, largă, a cercului din săptămâna respectivă, care să aibă subteme ușor de reținut, titluri "catchy".

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Nu a fost o prezentare obositoare sau prea lungă.

o Oportunități de îmbunătățire
Cred că ar fi putut dura un pic mai mult, ca să fie sedimentate mai bine informațiile de acolo.

o Propuneri de îmbunătățire
Consider că s-ar putea insista mai mult pe aspectele importante și să dureze un pic mai mult prezentarea.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Elementul surpriză, de "nu știm despre ce vom vorbi în continuare", ne fac să fim alerți. Faptul că trecem prin atât de multe arii, este foarte folositor pentru cultura noastră generală, poate ar fi fost lucruri peste care nu am fi dat niciodată.

o Oportunități de îmbunătățire
Nu pot să spun că am mai putut să fiu foarte atentă atunci, dar ce știu este că nu pot să țin minte decât câteva aspecte.

o Propuneri de îmbunătățire
Să existe un rezumat la final, care trece prin punctele importante ale prezentării.

6. Fotografia săptămânii
• Modul de prezentare
o Aspecte pozitive
Cred că, în acea săptămână, a fost momentul când am ajuns la un nivel decent de observație, interpretare și, ulterior, de amintire a cazului. Simt că am evoluat în această arie și mă simt foarte fericită din punctul acesta de vedere. Chiar am rămas cu câteva informații clinice clare în minte. Mă bucură mult să simt că pot face ceva un pic mai bine.

o Oportunități de îmbunătățire
Cum am mai menționat, cum cred că am ajuns un pas înainte, poate și dificultatea ar putea face un pas înainte.

o Propuneri de îmbunătățire
Poate cazurile să fie mai puțin evidente, sau ajutorul pedagogic să fie mai mic (deși cred că, pe moment, aș simți "lipsă de interes" din partea prezentatorului, iar asta m-ar întrista).

• Durata prezentării
o Aspecte pozitive
Nu a fost obositoare prezentarea, chiar m-a revigorat un pic. Părea un caz interesant.

o Oportunități de îmbunătățire
Din prisma faptului că mă simțeam "în formă" în această arie, aș fi vrut să dureze mai mult explicațiile și "puzzle-ul".

o Propuneri de îmbunătățire
Poate să discutăm mai în detaliu semnele clinice.

• Mesaj transmis
o Aspecte pozitive
Consider că acest exercițiu de perspicacitate și atenție m-a ajutat să am mai multă încredere în mine și să ies, un pic, din rutina gândurilor mele. În sensul că m-a determinat să îmi schimb schema mentală de cum eram obișnuită să gândesc până atunci și să o îmbunătățesc. Încerc să aplic cele învățate și în restul ariilor din viața mea.

o Oportunități de îmbunătățire
Poate am putea încerca ceva nou, un nivel mai sus al exercițiului, ceva mai solicitant.

o Propuneri de îmbunătățire
Am putea crea reguli, poate punctaje, poate echipe, poate să ajungem chiar să zicem noi întreg finalul, nu doar să spunem bucățile, pe rând (dar să nu uităm niciodată firul de bază al gândirii și să nu sărim niciodată pași).

Ana-Maria Mațotă
Grupa 43, seria 4

photo

de fapt ...

... lucrurile se pot prezenta cu mult mai „simplist”.
Dacă reacția din partea noastră ar fi pe potriva a ceea ce vedem / primim / simțim, an de an (pentru unii de peste 30 de ani, pentru alții de mai puțin timp) ... orice inițiativă și orice încercare de a ajuta s-ar opri înainte de a începe (măcar din „spirit de conservare”). De aici ar trebui să pornească analiza = deși motivele de mulțumire sunt uneori insesisabile iar alteori nu sunt deloc, încă nu ne lăsăm și în fiecare an o luăm de la capăt, cu speranță, cu dorința de a ajuta și de a avea pe cine să ajutăm, trecând peste mâhniri, dezamăgiri și multe altele.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

din nou ...

... mai multe idei bune - ce ar merita să fie aplicate ... dar ... ora 19.00 ca oră de debut a unei întâlniri precum și ora 20.00 limitativă pentru încheiere ... fac imposibilă punerea în practică (în plus, având în vedere amintirile perioadei 2000-2018, perioadă în care nu existau aceste limite stupide, situația devine și mai puțin „entuziasmantă” - chiar dacă s-ar dori mai mult entuziasm și „pozitivitate”).

Repetarea ... o fi obositoare ... dar cât de obositoare o fi a-reactivitatea, ne-păsarea sau orice alte motive / motivații ne-potrivite unor tineri care sunt (ar fi) la început de misiune medicală ... ? E-he-heeee ...

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back cerc microbiologie (22.11.2019)

INTRODUCERE

• Modul de prezentare:
o Aspecte pozitive: Introducerea a fost scurtă, la obiect. Ați creat o atmosfera relaxată, în care să ne simțim confortabil în a ne expune punctul de vedere. Deși era vineri seara, după cursuri, a fost menținută aceeași stare de concentrare, același mod de adresare. Am apreciat faptul că ne-ați întrebat dacă dorim cafea.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Consider că introducerea trebuie să conțină aspectele generale ce urmează a fi discutate, expuse cât mai simplu însă suficient de cuprinzător astfel încât să creeze anticipare.
• Durata prezentării
o Aspecte pozitive: Prezentarea a avut o durată bună, a fost scurtă, a cuprins ideile principale prezentate ulterior. De asemenea, a fost menționat timpul alocat fiecărui segment ceea ce m-a ajutat să mă concentrez mai bine pe porțiunea respectivă a prezentării.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Ar fi optim ca introducerea să fie menținută într-un interval de timp scurt în care să fie prezentat scopul prezentării și segmentele acesteia.
• Mesajul transmis
o Aspecte pozitive: A fost prezentat scopul cercului de microbiologie, au fost expuse următoarele teme ale cercului. Am apreciat sfatul că noi ar trebui să ne dorim mai mult de la noi, să ne întrebăm ce vrem de la cariera noastră și ce suntem dispuși să facem să ajungem în acel punct. De asemenea, ați menționat că noi nu vă deranjăm când vă cerem ajutorul, ci numai atunci când nu respectăm ce ne rugați să facem. Avem nevoie de cineva care să ne reamintească de ce înseamnă sensul datoriei. Sunt responsabilă de neglijență în alcătuirea acestui feed-back la timpul postrivit, însă încerc să nu uit ce ne-ați spus.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Consider că, prin intermediul corelației stabilite între ce învățăm acum și între aplicarea acestor informații în cariera noastră, materialul este mai bine fixat. Cunoscând în prealabil conținutul materialului și cum acesta m-ar putea ajuta în carieră, am putut să mă concentrez mai bine. Astfel, menționarea aplicabilității materialului este benefică.

CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZANTARE ȘTIINȚIFICĂ

• Modul de prezentare:
o Aspecte pozitive: De la început am apreciat faptul ca ați menționat ca materialul este preluat și adaptat de la un alt autor și că de fiecare dată când ne folosim de anumite informații trebuie să menționăm sursa acestora. Prezentarea expusă a fost în sine un exemplu de prezentare științifică bine alcătuită, clară, ușor de înțeles și de urmărit. Până acum nu am realizat cât de mult poate influența font-ul de pe o etichetă modul în care consumatorul o citește. De asemenea, acum nu pot să nu observ greșelile pe care alți oameni le fac în prezentări (folosirea multor culori care devin obositoare, utilizarea unor imagini de fundal ce îngreunează citirea textului, adăugarea unui text de dimensiuni mari pe un singur slide, etc.). Materialul a explicat modul corect de întocmire a unei prezentări și a expus exemple negative care, prin sugestivitatea lor, m-au făcut să înțeleg mai bine importanța unei prezentări științifice bine făcute.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Exemplele expuse în opoziție sunt foarte utile și fac materialul ușor de înțeles și de reținut.
• Durata prezentării
o Aspecte pozitive: Presupun că sunt multe de spus despre alcătuirea unei prezentări științifice corecte, însă au fost prezentate informații utile, bine structurate, au fost expuse exemple sugestive, am spus și noi ce credeam în unele momente, astfel consider că durata a fost proporțională cu materialul prezentat.
• Mesajul transmis
o Aspecte pozitive: Am înțeles că scopul unei prezentări științifice nu este de a distra audiența, de a impresiona prin poze sau desene spectaculoase, dar fără vreo legătură cu textul. O prezentare nu trebuie să fie colorată sau să fie încărcată de poze numai pentru simplul motiv de a arăta mai ”frumos”. Am înțeles că scopul unei prezentări științifice este de a transmite informația cât mai clar posibil.

POZA ZILEI

• Modul de prezentare:
o Aspecte pozitive: Modul de prezentare este interactiv, având în vedere că ne puneți pe noi să spunem ce observăm în poze. În acest mod devenim mai atenți, ne concentrăm și ne antrenăm în a fi mai receptivi la detalii. De asemenea, este un exercițiu pentru a scăpa de tendința de a privi lucrurile superficial.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Consider că pozele sunt foarte utile, iar faptul că ne puneți pe noi să le descriem ne ajută. Ca propunere, aș sugera mai multe poze, desigur dacă timpul permite acest lucru.
• Durata prezentării
o Aspecte pozitive: Nu ne cereți să punem un diagnostic, ne cereți doar să spunem ce vedem, astfel durata prezentării este destul de scurtă, depinde și de noi acest lucru, proporțional cu gradul nostru de interacțiune.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Acest segment nu ar trebui să dureze foarte mult, dar acest aspect ține de cum răspundem noi.
• Mesajul transmis
o Aspecte positive: Mesajul transmis este faptul că putem răspunde fără frica de a fi ”certați” că nu răspundem bine. Trebuie să învățăm să ne înfrângem această frică de eșec și de a fi ridiculizat dacă răspundem greșit. De asemenea, am înțeles faptul că prin antrenament pot observa anumite detalii pe care poate nu le-aș fi văzut înainte. Apreceiz enorm faptul că ne repetați că nu ni se întâmplă nimic dacă răspundem greșit, că ne încurajați în a căuta răspunsul correct.

SFATURI MEDICALE

• Modul de prezentare:
o Aspecte pozitive: Sfaturile medicale au reprezentat segmentul meu preferat din prezentare. Am început să le urmez din acea seară. Am făcut vaccinul antigripal în următoarea săptămână.
o Oportunități și propuneri de îmbunătățire: Aș fi preferat ca sfaturile să fie trimise prin mail pentru a le avea în cazul în care nu îmi amintesc de unul.
• Durata prezentării
o Aspecte pozitive: Durata a fost optimă, nu am simțit când a trecut timpul.
• Mesajul transmis
o Aspecte pozitive: Trebuie să avem mai multă grijă de noi înșine în primul rând, pentru ca ulterior să putem avea grijă de alții.

Alexandra Raluca Tone, Seria 7, Grupa 73

Poll

Cei care doresc sa ajunga la Valea Plopului, doresc / pot sa vina in:
26.10.2013
29%
2.11.2013
49%
fie 26.10. fie 2.11. nu conteaza ziua plecarii spre Valea Plopului
23%
Total votes: 101