01_cerc stiintific

photo

Feedback Cerc microbiologie (04.01.2021)

Bună seara!
I. INTRODUCERE
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRII: Introducerea a fost concisă, ușor de urmărit și scurtă, fix cât pentru a înțelege esențialul .
3) MESAJUL TRANSMIS a fost unul obișnuit, s-au prezentat temele ce vor fi abordate in cerc și s-a făcut o paranteză în legătură cu modul de a compune un feed-back cum trebuie
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Introducerea mi s-a părut fix cum ar trebui să fie ca la orice prezentare mai ales când ai o limitare de timp și nu am ce schimba adăuga sau schimba la ea.
II. CAZUL SĂPTĂMÂNII
1) MODUL DE PREZENTARE: Analiza pacientei pe baza unor fotografii ne-a pus în situația de a ne pune în pielea unui medic și de a stabili un diagnostic pe baza cunoștințelor accumulate până în prezent.Astfel, a fost un mod adecvat pentru a ajuta la formarea unor studenți ce sunt la început de carieră
2) DURATA PREZENTĂRII: A fost mai lung, dar a meritat să particip și să mă pun în pielea unui medic
3) MESAJUL TRANSMIS: S-a evidențiat ordinea examinărilor unui pacient și anume anamneză și examen clinic, examen de laborator și examinare imagistică, ordine ce definește un proces de a pune un diagnostic cât mai corect. Este de notat este ideea că orice aspect despre pacient , oricât e de mic are o importanță enormă în realizarea unui diagnostic.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI:Mi-ar plăcea să avem la fiecare cerc câte un caz clinic, mi se par foarte interactive si interesante
III. ȘTIAȚI CĂ
1) MODUL DE PREZENTARE a fost scurt si la obiect , cât pentru a reține informațiile mult timp de acum
2) DURATA PREZENTĂRII: Nu consider că a durat foarte mult această parte a prezentării
3) MESAJUL TRANSMIS s-a bazat pe materia de microbiologie și am aflat despre Mycobacterium tuberculosis ce poate fi sensibil, dar și rezistent la unul sau mai multe antibiotic si ca există și o formă latentă a acestuia.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI:Aș sugera să se prezinte câte o informație atât din microbiologie, cât și din alte subdomenii ale medicine ori să se prezinte ceva descoperire recentă din lumea medical pentru a putea fi la curent cu noutățile .
IV. POZA ZILEI
1) MODUL DE PREZENTARE: În cele două imagini ale pacientei realizate din două direcții am putut observa mai multe aspecte, unele fiind vizibile numai în una dintre poze, astfel că au fost utile ambele.
2) DURATA PREZENTĂRII a fost adecvat cât pentru a ne putea expune părerile despre fotografii
3) MESAJUL TRANSMIS: Este de notat ideea că orice aspect vizual este important de la culoare păr , felul cum este îmbrăcat pacientul până la semnele vizuale evidente ale unor afecțiuni , in exemplul dat difterie.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Să fiu sinceră a fost partea mea preferată deoarece este o pasiune de a mea de analiza oamenii din punct de vedere vizual și mai ales că am fost pusă și în situația să analizez și din punct de vedere medical , a fost o plăcere. Aș sugera doar sa fie alese poze mai calitative pentru a se putea observa mai ușor anumite detalii, mai ales că noi nu avem așa experiență clinică
V. FILMUL SĂPTĂMÂNII
1. Fetița cu St. Vitus Dance
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRII: 30 de secunde ușor de urmărit înafara cercului
3) MESAJUL TRANSMIS: Filmulețul a fost un exemplu clar al unei manifesări ale febrei reumatice și aume St. Vitus Dance sau Sydenham`s chorea, un semn evident al febrei reumatice ce sper că o voi recunoaște de acum
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI Filmulețul este un mod mai efficient de a prezenta anumite afecțiuni și chiar apreciez că l-am primit să îl vizualizăm în timpul liber, fiind și de o durată infimă.
2. Reportajul despre Constantin Levaditi
1) MODUL DE PREZENTARE: Reportajul despre Constantin Levaditi a fost ușor de urmărit ca cel despre Ion Cantacuzino
2) DURATA PREZENTĂRII: Aproximativ 6 minute .
3) MESAJUL TRANSMIS: Aflăm despre o altă personalitate română cu importanță în medicină, Constantin Levaditi, ce introduce tratamentul sifilisului cu bismut, cultivă virusul poliomielitic și participă la creearea vaccinului anti-poliomielitic.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI Important pentru dezvoltarea culturii noastre generale , nu am ce adăuga
VII. ÎNCHEIERE
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRI: Cercul a avut o încheiere simplă și grăbită , cât pentru a se termina în limita de timp
3) MESAJUL TRANSMIS: Mesajul de rămas bun urmat de reamintirea să vizionăm filmulețul.
Cu toată stimă,
Matache Oana seria 5 grupa 45

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE #3 (04.01.2021)

Bună ziua!

I. INTRODUCERE
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRII: Introducerea a fost de tipul ,,scurt și la obiect”.
3) MESAJUL TRANSMIS: Am aflat care vor fi subiectele cercului, mai puține decât în alți ani, din cauza limitării la o oră, iar din singura fotografie a 3 ustensile pentru scris care avea o dimensiune relativ mare în comparație cu cele 3 imagini cu dimensiuni descrescânde din prezentarea cercului 2, eu am înțeles că odată cu micșorarea participanților la cerc, ar trebui să existe o îmbunătățire a feedback-urilor.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Apreciez că introducerea este scurtă și clară, așa cum consider eu că ar trebui să fie, urmând apoi să fie dezvoltate subiectele principale ale cercului.

II. CAZUL SĂPTĂMÂNII „O îmbrățișare de urs”
1) MODUL DE PREZENTARE: Prin faptul că am putut vedea analizele pacientei și examinările imagistice, această parte a devenit practică și interactivă și fiind un caz real, care a fost descris de la prezentarea pacientei la medic la diagnostic și până la îndepărtarea chirurgicală a chistului hidatid și evoluția cazului, am urmat aceeași pași ca a medicilor care au rezolvat cazul.
2) DURATA PREZENTĂRII: Cred că această parte a cercului a durat cel mai mult, dar a fost și cea mai intresantă parte, simțind cumva că am asistat la deciziile luate de medici.
3) MESAJUL TRANSMIS: Am reușit să îmi notez ordinea examinărilor unui pacient și anume anamneză și examen clinic, examen de laborator și examinare imagistică, ordine care cu siguranță mă va ajuta foarte mult în anii ce urmează. De asemenea, am învățat ce fel de întrebări să punem, pas cu pas, de exemplu legate de antecedente, motivul prezentării pacientul la medic, și să nu ne grăbim să dăm un diagnostic.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Cazurile fiecărui cerc ar fi foarte atractive dacă ar conține analize, semne clinice și alte aspecte legate de pacient, la fel cum a fost acesta.

III. ȘTIAȚI CĂ
1) MODUL DE PREZENTARE: Fiind prima dată când a existat această parte în prezentare, consider că a conținut informații captivante, pe car eu nu le cunoșteam, ascultându-le cu interes.
2) DURATA PREZENTĂRII: Nu consider că a durat foarte mult această parte a prezentării, pentru a deveni plictisitor, având în vedere că am primit și numeroase explicații.
3) MESAJUL TRANSMIS: Am aflat că Mycobacterium tuberculosis poate fi sensibil, dar și rezistetn la unul sau mai multe antibiotice și nu știam că există o formă de tuberculoza necontagioasă, latentă, dar care poate deveni activă. De asemenea, am cunoscut o excepție de la regula că de obicei nu se face profilaxie cu antibiotice, și anume chimioprofilaxia în cazul LTBI.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Un astfel de subiect, de tipul „Știați că...” în fiecare cerc, prezentat atât de dvs., cât și de studenți, ar fi foarte captivant, cel puțin pentru mine.

IV. POZA ZILEI
1) MODUL DE PREZENTARE: În cele două imagini ale pacientei realizate din două direcții am putut observa mai multe aspecte, unele fiind vizibile numai în una dintre poze, astfel că au fost utile ambele.
2) DURATA PREZENTĂRII: Această parte a ocupat timpul necesar expunerii părerilor nostre, a studenților, cât și clarificării disgnosticului.
3) MESAJUL TRANSMIS: Așa cum ne-am obișnuit de la cursurile și cercurile de microbiologie, am început prin a descrie tot ce vedem, chiar și părul, inelul din nas, estimarea vârstei și a greutății pacientului, de la aspecte generale la particulare și să nu dăm direct un diagnostic. De asemenea, am aflat că, din păcate, țara noastră nu ar fin pregătită să trateze un caz de difterie.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Pentru a putea descrie cât mai multe elemente, consider că sunt necesare cel puțin două fotografii, din profil și față, dacă semnele apar la nivelul capului și al gâtului, cum a fost în această prezentare.

V. FILMUL SĂPTĂMÂNII
1. Fetița cu St. Vitus Dance
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRII: 30 de secunde ușor de urmărit înafara cercului
3) MESAJUL TRANSMIS: Filmulețul a fost un exemplu clar al unei manifesări ale febrei reumatice și aume St. Vitus Dance sau Sydenham`s chorea, care consider că este un semn evident al febrei reumatice, pe care, dacă o voi întâlni sper că o voi recunoaște
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: În cazul unor boli, afecțiuni care duc la manifestări și aspecte fizice diferențiale, specifice, o fotografie sau un video sunt mult mai sugestive și simplu de reținut de către un student în comparație cu o descriere, în opinia mea fiind o variantă și mai bună prezentarea de fotografii/filmulețe în paarlel cu descrierea aspectelor fizice.

2. Reportajul despre Constantin Levaditi
1) MODUL DE PREZENTARE: Reportajul despre Constantin Levaditi a fost la fel de ușor de urmărit ca cel despre Ion Cantacuzino, realizat de același post de radio.
2) DURATA PREZENTĂRII: Aproximativ 6 minute cu date despre o personalitate română care a marcat dezvoltarea lumii, prezenate într-un mod clar.
3) MESAJUL TRANSMIS: Aflăm despre o altă personalitate română, importantă pentru evoluția medicală, Constantin Levaditi, a cărui înclinație pentru munca de laborator a fost descoperită de către Victor Babeș, introduce tratamentul sifilisului cu bismut, cultivă virusul poliomielitic și participă la creearea vaccinului anti-poliomielitic.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE / PROPUNERI: Acest filmuleț despre marele virusolog a fost foarte interesant, continând informații necesare culturii generale sau medicale ale unui viitor medic, dar m-a atras mai mult celălalt film.

VII. ÎNCHEIERE
1) MODUL DE PREZENTARE și 2) DURATA PREZENTĂRI: Ca dev fiecare dată, cercul a avut o incheiere simplă și scurtă
3) MESAJUL TRANSMIS: Am fost informați în final că va trebui să ne uităm singuri la filmele săptămânii, întrucât a existat o problemă de redare a lor.

Memu Bianca-Nicoleta
An 2, Seria 5, Grupa 46

photo

așa cum am promis ...

De acum, vei putea ca la întâlnirile la cerc să alegi
-dacă vei vrea să transmiți un feed-back pentru tot ceea ce discută, vei putea
-dacă vei vrea să transmiți un feed-back pentru doar unul dintre punctele discutate, vei putea alege și vei putea să te ocupi doar de respectivul punct (sigur, este util dacă menționezi lucruri ce pot fi îmbunătățite, chiar și „pe linioare” pentru întreaga întâlnire).
Ai primit acest „bonus” după mesajul tău de feed-back de mai sus.

Un comentariu suplimentar și un „punct de atenție” - citez „De asemenea, am învățat ce fel de întrebări să punem, pas cu pas,”
Atenție! Acesta este un risc foarte mare. Riscul este în cazul în care chiar crezi că ai învățat, deja, cele de mai sus.
Să explic care este realitatea
-ai învățat, deocamdată, doar că așa ceva este important
-cum să faci ... pentru asta pot fi necesare luni de zile (iar pentru cei care nu sunt atenți sau pentru cei care se cred interesați dar rămân superficiali ... pentru aceia poate dura ani ... toată viața ... sau nu se va petrece nimic profund, vreodată) - dacă vrei, vom mai vorbi despre aceasta când va fi cazul.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback Cerc Microbiologie 04.01.2021

Buna ziua!

Introducerea: Succinta dar cu informatiile strict necesare, a avut durata potrivita. O oportunitate de imbunatatire ar fi adaugarea in cadrul ei a unui citat (care poate fi sau nu comentat) pentru a o individualiza si a o transforma intr-un element formativ.

Cazul clinic: A fost exact ceea ce am precizat ca imi doresc sa vad intr-un feedback anterior cu intrebarile directionate sa ne formam gandirea si nu neaparat de a da un diagnostic instant. Interactiunea si posibilitatea de a vedea observatiile participantilor din ani mai mari sau chiar medici rezidenti a fost de asemenea interesanta. Nu vad vreo posibilitate de imbunatatire, in schimb imi doresc ca timpul alocat pentru acest subiect in viitoare prezentari sa nu fie scurtat.

Poza zilei: A completat foarte bine cazul clinic printr-o discutie bazata pe informatii vizuale. Timpul alocat a fost suficient pentru ca fiecare participant sa isi exprime punctul de vedere si ca dumneavoastra sa comentati anumite observatii. Din nou nu vad neaparat vreo posibilitate de imbunatatire, dar personal vreau ca poza zilei sa ramana in domeniul medical.

Stiati ca: O idee buna, informatiile prezentate au fost interesante. Personal de la un stiati ca ma astept la o informatie care poate fi prezentata in 1-2 minute in 2-3 slideuri. Discutia a fost mai ampla si consider ca era mai bine tratata ca tema principala a unei prezentari.

Filmul zilei 1: Mi-a adus aminte de faptul ca medicina nu este doar o stiinta si cat de importanta este latura umana, deoarece fiecare pacient are o familie, ale caror vieti se pot schimba substantial in urma oricarei vizite la doctor, iar noi trebuie nu doar sa ii tratam ci sa ii si calauzim prin astfel de momente medicile. Mereu sunt bine-venite astfel de "remindere" sa fim oameni si sa fim constienti de impactul meseriei noastre asupra vietii altora.

Filmul zilei 2: Asa cum este bine sa ne cunoastem istoria tarii, este bine sa cunoastem si istoria si personalitatile medicinei romanesti. A fost interesant si propunerea ar fi sa ne mai fie prezentate astfel de filmulete, eventual sa ne fie trimise pe mail, daca lungesc intalnirea prea mult.

Incheierea: Cum au punctat si ceilalti colegi, dorim sfaturi medicale pentru ca cele prezentate pana acum s-au dovedit foarte utile

In incheiere as dori sa adaug ca desi timpul este stabilit este de o ora, nu cred ca are nimeni vreo obiectie daca se depaseste acest interval cu maxim 10-15 minute ca urmare a faptului ca ne mai spuneti lucruri interesante. Deci propun, cu acordul lor, sa faceti completarile dorite fara grija ca depasiti timpul.

Toate cele bune,
Efrim Razvan-Petru An 2 Seria 3 Gr 29

photo

Feedback Cerc Microbiologie 04.01.2021

Introducerea a avut scopul de a ne familiariza cu temele de discuție, fiind succintă și captându-ne atenția. 

Cazul clinic a fost unul interesant, mi-a plăcut modul în care a fost formulat, astfel încât să ne stimuleze gândirea și intuiția. În același timp, am avut șansa de a afla ceva nou, și anume despre chistul hidatic hepatic, cauzat de infecția cu parazitul Echinococcus granulosus, și cum se poate ajunge, pornind de la anumite simptome ale pacientului, cu o legătură aparent neclară (durerea ascuțită în umărul drept după "îmbrățișarea de urs") și parcurgând etapele necesare, la diagnostic și tratament, pentru un prognostic favorabil.

De asemenea, discuția despre tuberculoza MDR, XDR, precum și despre tuberculoza latentă, a creat contextul pentru a pune în balanță utilizarea antibioticelor cu posibilele riscuri.

Poza zilei a completat partea interactivă a prezentării, deoarece am putut să ne exprimăm, ca de fiecare dată, observațiile. Cazul reprezentat de pacienta din poză a fost, de asemenea, unul interesant, în înțelegerea lui, am putut apela la noțiunile de imunologie învățate (legate de IgM, IgG), pentru a trage singuri concluzia: importanța vaccinului și a administrării dozelor de rapel în mod corespunzător.

Filmul zilei mi-a stârnit curiozitatea de a căuta despre St. Vitus Dance, după ce l-am vizualizat de câteva ori, analizându-l după modelul de la poza zilei. Am aflat astfel, că este o coree acută (mișcările involuntare, dezarticulate observate și în filmuleț), cauzată de infecția cu streptococul beta-hemolitic de grup A, confirmându-mi încă o dată importanța cunoașterii microbiologiei.

Încheierea a fost concisă. A lipsit însă, sfatul medical, care ne este întotdeauna de mare ajutor!

Așadar, prezentarea mi-a oferit șansa de a afla lucruri noi, de a-mi pune întrebări, provocându-mă să caut mai mult despre temele propuse și să analizez concluziile rezultate.

Ilie Diana-Andreea, grupa 37, seria 4, anul 2

photo

Feedback Cerc Microbiologie nr. 3

Buna ziua!

Acesta este feedbackul pentru Cercul de Microbiologie din data de 04.01.2021.

Introducere:

Modul de prezentare a fost scurt si concis, introducerea a fost de o durata scurta, dar suficient pentru a transmite mesajul intr-un mod clar.

Cazul clinic:

Durata a fost suficienta pentru a discuta cazul.
Cazul a fost unul interesant,iar modul in care au fost dispuse informatiile despre caz mi s-a parut potrivit, neoferind prea multe informatii de la inceput pentru a ne stimula sa punem intrebari,un lucru ce va fi util pentru momentul in care vom ajunge la anamneza pacientului in anii urmatori.
As fi dorit ca si radiografia pacientei sa fie atasata in prezentare pentru a observa cum apare chistul hidatic hepatic pe o radiografie.

Discutia despre XDR MB:
Una utila,pentru a intelege importanta prevenirii transmiterii unor tulpini periculoase de Mycobacterium tuberculosis ce pot avea o evolutie letala.

Poza zilei:
Durata discutiei a fost una scurta,dar suficienta pentru a discuta cazul, iar modul de prezentare al pozelor este cel uzual.
Cred ca ar fi util in urma descrierii pozei zilei de catre studenti sa ne atasati si niste date clinice sau paraclinice despre pacient pentru a observa cum se manifesta aceste patologii.

Incheirea:
Durata de timp a fost potrivita,dar mi-as fi dorit sa adaugati ca de fiecare data un sfat medical ce poate fi utilizat in viata de zi cu zi.

Dinescu Bogdan-Nicolae, Grupa 24, Seria 3, An 2

photo

feedback Cerc de Microbiologie 24.11.2020

Bună ziua!
Trimit feedback-ul pentru cea de-a doua întâlnire din cadrul cercului de microbiologie și îmi cer iertare pentru întârziere, însă ultimele săptămâni au reprezentat o încercare emoțională destul de grea și timpul liber a fost limitat.

Introducerea a fost clară și scurtă, cuprinzând expunerea temelor abordate în timpul prezentării.

Modul de prezentare
Mi-a plăcut foarte mult că ați inclus numeroase imagini reprezentative în care oratorii făceau mici greșeli neintenționate, fie din lipsă de experiență, fie din cauza emoțiilor -greșeli pe care ni le-ați explicat răbdător ca să putem înțelege și învăța din ele. Consider că toate imaginile au reprezentat o provocare captivantă în a descifra ce nu este potrivit situației prezentate, fiind un exercițiu util de observație a relației public-orator. Totodată, am remarcat o trecere subtilă între aspecte pozitive și negative care să ne dezvolte o imagine de ansamblu asupra celor discutate. Am apreciat mult că ați inclus și o poveste din vasta dumneavoastră experiență, prin care ne-ați demonstrat că, oricât de mult ne-am pregăti, întotdeauna pot apărea și probleme neprevăzute pe care este important să le gestionăm cu calm și atenție.
Astfel, am reușit cu ajutorul dumneavoastră să descoperim calitățile unui prezentator și detaliile pe care trebuie să le avem în vedere pentru a face o prezentare cât mai reușită.

Durata prezentării
Cred că o oră alocată acestui cerc este potrivită, deoarece orarul nostru este destul de aglomerat și oboseala își spune de multe ori cuvântul, diminuându-ne considerabil atenția.

Mesajul transmis
Al doilea cerc de microbiologie a oferit un mesaj amplu care ne ajută, fără îndoială, să ne dezvoltăm atât în plan personal, cât și profesional. Toate informațiile prezentate ne-au arătat cât de mult contează rolul ,,corect jucat” al prezentatorului , învățându-ne că nu totul depinde de el și că anumite elemente (lumina, spațiul) pot influența desfășurarea prezentării.

Poza și filmul
M-a surprins plăcut că de data aceasta ați inclus și un filmuleț (scurt documentar) în care a fost prezentată activitatea impresionantă a profesorului Ion Cantacuzino, prin care am descoperit munca asiduă și eforturile depuse în vederea îmbunătățirii medicinei, dar și salvării atâtor vieți. Am apreciat că filmul a fost ales cu atenție, fiind ușor de urmărit și cuprinzând doar informații esențiale, care să ne stârnească și mai tare curiozitatea și să ne motiveze.
Pozele sunt întotdeuna o provocare bine venită, cu scopul de a ne antrena atenția asupra detaliilor și dorința de a descoperi și a înțelege. Îmi place că analizăm cazul treptat, adunând informații pe care le integrăm apoi pentru a putea pune diagnosticul. Răbdarea și bunăvoința dumneavoastră sunt întotdeauna elemente-cheie care ne oferă încredere, iar cerința constantă de a descrie cât mai mult nu este decât un ajutor în favoarea noastră, deoarece doar așa putem înțelege în profunzime cazul prezentat.

Încheierea
Partea finală a cercului a fost dedicată întrebărilor, fiind un mijloc util de a ne manifesta și alte curiozități pe care ați încercat să le lămuriți foarte frumos. Totodată, ați menționat și o metodă interesantă prin care să ne trezim mai bine dimineața, putând astfel să remarc interesul dumneavoastră atât pentru educația, cât și pentru sănătatea noastră.

Doresc să vă mulțumesc foarte mult că ne oferiți sfaturi utile, că ne ajutați constant să progresăm profesional și personal și că ne împărtășiți de fiecare dată experiența dumneavoastră.

Moșteanu Daria
Seria 5, grupa 50, anul 2

photo

Feedback pentru cercul de microbiologie 24.11.2020

Buna seara!
Trimit acest feedback pentru prezentarea a doua din cadrul cercului de microbiologie.

1. Introducerea
A fost scurta si la obiect, din punctul meu de vedere a fost fix ce trebuia sa fie!

2.Modul de prezetare si mesajul transmis
Modul de prezentare a fost similar primei intalniri, mi-a captivat atentia pana la final, observand o multitudine de imagini din diferite contexte, insa toate aveau ceva in comun si anume oratorul si publicul. Pozele au fost extrem de sugestive si consider ca au ajutat la transmiterea si intelegerea mesajului de catre cei prezenti.
Mi-a placut in mod special faptul ca majoritatea exemplelor, respectiv antiexemplelor au fost preluate din prezentari realizate in cadrul facultatii noastre a facilitat mult intelegerea notiunilor prezentate.
Daca modul de prezentare a fost impecabil, bineinteles ca mesajul a fost transmis in mod eficient, iar acesta si de data aceasta a fost unul extrem de apreciat de majoritatea studentilor si anume importanta prezentarii unei prezentari stiintifice in fata unui public

3. Durata prezentarii
Durata acestei prezentari a fost foarte bine aleasa, pentru a ne mentine atentia la acelasi nivel pe parcursul sau. De asemenea, in online e dificil sa urmarim o prezentare, pentru ca ne putem pierde usor atentia daca timpul este indelungat. Probabil ca daca acest cerc ar fi avut loc fizic, dar din pacate conditiile actuale nu permit, am fi putut discuta diverse subiecte si in mai mult timp fara sa avem probleme legate de durata unei prezentari, respectiv a mentinerii atentiei pe un timp indelungat.

4. Poza zilei si filmul saptamanii
Poza zilei este partea mea preferata din fiecare prezentare, iar noi fiind stundenti care vor trece din anii preclinic in cei clinici e esential sa observam si sa spunem corect tot ceea ce vedem.
M-a ajutat faptul ca ne-ati invatat cum sa privim o imagine si cum sa o descriem, sa plecam de la lucrurile simple catre cele mai complexe, deoarece inainte cand priveam o imagine tindeam sa descriu ceea ce vad, dar nu in detaliu. Practic, selectam din ce vedeam doar ce mi se parea mie mai important, dar acum dupa cele 2 intalniri din cadrul cercului, am inteles de fapt ca totul este important si absolut orice detaliu conteaza. De asemenea, voi include si parerea mea legata de filmul saptamanii care a fost scurt, informativ si usor de urmarit, fiind un mod foarte interesant pentru a ne ajuta sa cunoastem istoria stiintei din tara noastra, pentru cultura noastra care este importanta.

5. Incheiere
Va multumim pentru ca va implicati in dezvoltarea noastra si prin astfel de activitati prin care invatam lucruri foarte utile pentru viitorul nostru si totodata va multumim pentru ca va ganditi la noi, la sanatatea noastra si la cum putem face ca sa avem grija si de cei din jurul nostru!

Ca observatie asupra intregii prezentari, nu am de mentionat aspecte negative, tin sa spun ca prezentarea aceasta mi-a placut mai mult decat prima, unde am gasit si lucruri de imbunatatit.

Oprescu Ana-Maria
an 2, seria V, grupa 54

photo

foarte bine spus:

„Practic, selectam din ce vedeam doar ce mi se parea mie mai important, dar acum dupa cele 2 intalniri din cadrul cercului, am inteles de fapt ca totul este important si absolut orice detaliu conteaza.”

Și tot foarte important este să porniți de la general ... mergând spre particular (amănunt).

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback pentru al doilea cerc de microbiologie

1.Introducere
In primul rand as vrea sa va multumesc pentru timpul pe care il acordati acestor intalniri si pentru pasiunea cu care le expuneti. Modul de prezentare al introducerii a fost placut, coerent, iar introducerea in tema cercului prin infatisarea clara a obiectivelor, a ceea ce trebuie sa urmarim, mi-a usurat mult parcurgerea ulterioara a prezentarii. Apreciez faptul ca ne amintiti mereu de importanta notitelor pe care inainte nu obisnuiam sa le iau si care mi-au imbunatatit mult modul de a invata.

2.Cum sa abordam prezentarea ca prezentator
In ceea ce priveste modul de prezentare, ma voi repeta spunand ca si in feedback-ul trecut, ca a fost captivant, reusind sa imi mentina atentia pe tot parcursul discursului. Am remarcat ca slide-urile au fost foarte simple, au pastrat ideile principale si preponderent culorile alb-negru. Pe de o parte acest lucru m-a ajutat sa ma concentrez pe mesaj, pe voce si pe ceea ce trebuie sa retin, dar pe de alta parte as sugera o mai multa “viata” slide-urilor (prin animatii de exemplu), pentru a-mi stimula memoria vizuala.
Durata a fost potrivita, consider ca o asa cantitate informationala nu ar fi putut fi concentrata intr-un cadru temporal mai limitat.
Mesajul prezentarii m-a impresionat placut mai ales prin faptul ca v-ati gandit sa ne expuneti probleme pe care nu ne-am fi gandit ca le-am putea avea, cum ar fi studierea prealabila a publicului, a salii (luminozitatea, largimea spatiului) sau ideea de a avea mereu prezentarea in mai multe copii si sub mai multe formate. Am apreciat ca v-ati folosit de exemple si uneori chiar de propriul exemplu pentru a ne face sa intelegem mai bine si pentru a ne demonstra ca aptitudinile si capacitatea de adaptare la situatii se dobandesc prin experienta si practica. De asemenea, nu pot sa nu mentionez cat de utile mi s-au parut sfaturile privind sustinerea unui discurs, in special acel “this is a good question”, prin care sa evitam o intrebare pe care nu o stapanim, iar in ce priveste aspectele negative, nu ma pot gandi la ceva ce ar trebui imbunatatit.

3.Filmul saptamanii
E putin spus folositor un astfel de documentar, caci consider ca e o datorie a fiecaruia dintre noi sa stim cine au fost si ce au facut oameni precum profesorul Ioan Cantacuzino, sa invatam sa apreciem si sa ne cautam modele in personalitatile lor si mai ales sa incercam sa ajungem la nivelul lor de dedicare in ceea ce facem pentru a putea lasa si noi valori posteritatii.

4.Poza saptamanii
Modul de prezentare a fost foarte interectiv, apreciez de fiecare data ca ne implicati activ prin scrierea observatiilor in chat, pentru ca daca doar ne-ati fi sugerat sa ne gandim, am fi asteptat cuminti raspunsul si nu am fi facut efortul de a analiza poza si a imagina situatia. Mesajul transmis, acela de a observa atent inainte de orice si de a lua etapele pas cu pas, a fost o reimprospatare binevenita a memoriei.

5.Incheiere
In legatura cu ultima parte a prezentarii, pot spune ca durata a fost ideala, modul de prezentare clar si concis, iar mesajul a reusit sa acopere sfaturi importante atat pentru sanatatea noastra, cat si pentru dezvoltarea noastra ca oameni prin acel “observa, intreaba, spune si asculta”.

Toate cele bune,
Ojog Damiana, seria 5 grupa 54

photo

deși ...

... nu intră în „tipicul de feed-back”, uneori este util pentru mine să aud că primiți și acceptați unele sfaturi; în acest caz, pentru mine este o mulțumire faptul că ai spus că iei notițe - iar dacă vei continua, vei constata cât este de util și vei păstra „acest obicei” și în continuare (chiar dacă nu va mai fi nimeni „să vă bată la cap să faceți ceva ce ... trebuie făcut chiar și fără pisălogeala unuia/altuia”).

Animațiile nu ajută ... distrag ... „ele” sunt o „joacă” (de care, de fapt, nu aveți nevoie). Pentru animații și pentru joacă se pot stabili sesiuni speciale în care „ținta” este ... joaca și nu un mesaj serios/profesional.
Sesiunile „de joacă” sunt/pot fi utile sau foarte utile, dar pot fi organizate mai ales dacă „sesiunile serioase” se desfășoară cum se cuvine. Altfel ... este puțin mai greu.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back cerc de microbiologie 24.11.2020

Bună ziua!
1.INTRODUCERE
1.1 Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Introducerea a fost foarte clară. Au fost prezentate punctele pe care le vom discuta în cadrul cercului, dar și timpul alocat acestora.
1.2.Durata
Aspecte pozitive: Timpul a fost suficient pentru a ne familiariza cu tema ce va fi discutată.
1.3 Mesajul transmis
Aspecte pozitive: A fost clar și ne-a fost sugerat ce va urma în prezentare.
Oportunități de îmbunătățire: Adăugarea unor imagini ar face introducerea mai interactivă.

2.CUM SĂ ABORDĂM PREZENTAREA-CA PREZENTATOR
2.1 Modul de prezentare
Aspecte pozitive: A fost un mod interactiv, ușor de înțeles pentru noi prin faptul că sugestiile și regulile legate de tema abordată au fost exemplificate, prin imagini, dar și prin experiențele pe care ni le-ați povestit. Au fost mentionate mai multe fapte importante pentru a ne însuși calitățile unui prezentator și voi aminti câteva dintre acestea. Vizitarea sălii în care se va prezenta pentru acomodarea cu încăperea și cu obiectele ne ajută să părem naturali. Putem întocmi un plan în cazul în care am putea întâmpina probleme (cu proiectorul, laptopul), astfel că ne putem pregăti cu scheme, foi, markere. Prezentatorul trebuie să ”ocupe” sala fizic, prin plimbare, într-un mod liniștit, nu agitat, dar și prin intermediul vocii și al privirii. Astfel, adresarea către public este foarte importantă pentru ca ideile să fie ascultate.
2.2 Durata
Aspecte pozitive: S-au înteles aspectele prezentate.
Oportunități de îmbunătățire: Ar putea fi alocat mai mult timp pentru a putea răspunde amplu la întrebări.
2.3 Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Prin faptul că putem asocia regulile, în abordarea prezentării, cu imagini în care deducem cum acționează prezentatorul și dacă prezentarea este una atractivă sau nu, mesajul a fost înțeles.

3.FILMUL SĂPTĂMÂNII
Un filmuleț în care ne este prezentată o personalitate marcantă, profesorul Ion Cantacuzino, cu numeroase contribuții în medicină, precum combaterea holerei, a febrei tifoide.

4. FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII
4.1 Modul de prezentare
Aspecte pozitive: A fost interactiv și ne-am acomodat cu diferitele feluri prin care descoperim o anumită patologie deoarece au fost atașate poze referitoare la imagistică (CT), dar și la structurile observate atât în timpul, cât și în urma operației.
Oportunități de îmbunătățire: După ce dăm răspunsurile la întrebări, ar putea fi adăugat un slide cu termeni medicali care fac referire la cazul din imaginea respectivă pentru ca noi să putem căuta în timpul liber mai multe informații, dacă suntem interesați.
4.2 Durata
Aspecte pozitive: A fost un timp suficient pentru observarea imaginilor și pentru a ne menține curioși.
4.3 Mesajul transmis
Aspecte pozitive: Noțiunile au fost explicate într-un mod plăcut și sugestiv, în concordanță cu nivelul nostru de întelegere, ajutându-ne să ne dezvoltăm.

5.ÎNCHEIERE
5.1 Modul de prezentare
Aspecte pozitive: Încheierea a fost prezentată clar.
5.2 Durata
Aspecte pozitive: Durata a fost scurtă, dar suficientă pentru a putea pune întrebări.
5.3 Mesajul transmis
Aspecte pozitive: În urma celor prezentate am realizat că o prezentare de succes și un public entuziasmat au la bază un prezentator care urmărește condițiile și sfaturile discutate în cadrul cercului.

Memu Maria-Andreea
Anul 2, Seria 5, Grupa 46

photo

despre concret/ne-concret ...

Privind introducerea ... „Adăugarea unor imagini ar face introducerea mai interactivă.” Ce imagini?
Au fost 3 imagini ... care arătau evoluția descrescendo a mesajelor feed-back - în opinia mea... acestea erau necesare și suficiente (în special pentru cei care nu au înțeles nici până acum și m-au „silit” să repet ceva ce „în mod normal” nu trebuia repetat ci trebuia reținut și aplicat „din prima”.
(nu în cazul tău; dacă îmi aduc aminte, ai trimis feed-back și după prima întâlnire).
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE #2 (24.11.2020)

Bună ziua!

I. INTRODUCERE
1) MODUL DE PREZENTARE: Atât cuprisul prezentării, cât și sfaturile pentru îmbunătățirea feedback-ului, au fost prezentate rapid, dar explicit.
2) DURATA PREZENTĂRII: Această parte a ocupat puțin timp, adecvat unei introduceri, în același timp, fiind și foarte clară.
3) MESAJUL TRANSMIS: Am fost informați despre subiectele principale ale prezentării, pentru a ne face o idee despre ceea e urmează să aflăm.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE: Am apreciat faptul că ne-ați propus modalități de îmbunătățire a feedback-ului, pe care eu voi încerca să le aplic.

II. CUM SĂ ABORDAM PREZENTAREA CA PREZENTATORI
1) MODUL DE PREZENTARE: În această parte, atât din text, cât și din imagini, am dedus aspecte importante legate de modul de prezentare. Prin textul slide-urilor, ne-ați oferit numeroase puncte, care, în opinia mea, trebuie să fie verificate înainte de prezentarea în fața publicului, printre care cunoașterea timpului alocat și repetarea prezentării suportului, iar prin fotografiile atașate, care sunt exemple foarte bune ale unor întâmplări care pot avea loc în cursul prezentării, am putut face diferența între o prezentare bună și una care necesită îmbunătățiri.
2) DURATA PREZENTĂRII: Cea mai mare parte a prezentării a fost ocupată de acesastă parte, fiind, în opinia mea, și cea mai importantă, pentru a putea înțelege și pentru a ne însuși cât mai multe informații.
3) MESAJUL TRANSMIS: Am înțeles că toate prezentările în fața unui public diferă atât prin informațiile oferite, cât și prin elemente legate de prezentator, de exemplu motivația, comportamentul, punctualitatea, pregătirea și repetarea susținerii, dar și factori care nu țin de prezetator ca atitudinea publicului, pe care ar trebui să îl atragem, o posibilă comisie, timpul alocat, care trebuie respectat, existența unor dispozitive necesare prezentării, lumina.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE: Mi-a plăcut cel mai mult acest punct al cercului, pentru că, înafara unor informații absolut necesare unui prezentator, pe care le-am enumerat la ,,mesajul transmis”, ne-ați dat și ponturi ca ascunderea notițelor la spate, să nu vorbim despre lucururi pe care nu le știm și pasarea unei întrebări către sală, al cărei răspuns nu îl cunoaștem, pe care cu siguranță le voi ține minte și le voi folosi la următoarele mele prezentări.

III. FILMUL SĂPTĂMÂNII
1) MODUL DE PREZENTARE: Link-ul atașat în slide, pe care apoi l-am primit în chat, a fost foarte simplu de accesat, iar filmulețul despre Ion Cantacuzino ușor de urmărit.
2) DURATA PREZENTĂRII: În cele 5 minute ale reportajului, am ascultat un foarte scurt rezumat al vieții lui Ion Cantacuzino, cuprinzând momentele definitorii ale activității sale.
3) MESAJUL TRANSMIS: Pornind de la familia și studiile din copilărie, reportajul ajunge să vorbească mai mult despre studiile profesorului în Medicină, Imunologie, înființarea Institutului ,,Ion Cantacuzino” și mai ales inventarea metodei de vaccinare antiholerică, care a salvat trupele române, fiind apoi responsabil și de combaterea diferitelor epidemii, care ameințau armata țării.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE: Am aflat cu uimire că Medicina nu a fost prima alegere a marelui cercetător, ci Filozofia şi studiul Literelor.

IV. POZA ZILEI
1) MODUL DE PREZENTARE: Au existat 5 fotografii ale unei afecțiuni, iar astel, am observat aspectul său atât dint-un CT, dintr-o ecografie, cât și în timpul operației, dar și după înlăturarea formațiunilor apărute.
2) DURATA PREZENTĂRII: Timpul a fost potrivit pentru a ne putea da cu părerea în legătură cu aspectele fizice care puteau să fie observate, dar și pentru a primi din partea dvs. explicațiile și dignosticul.
3) MESAJUL TRANSMIS: Pornid de la sfatul primit la cercul aterior, am încercat să descriu cât mai bine elementele fizice din poză, inclusiv pe cele care nu țin de pacient, de exemplu câmpul operator, pansamete. De asemenea, voi reține că pentru o mai bună înțelegere a unei afecțiuni sunt necesare mai multe metode de examinare.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE: Această parte a cercului este cea mai interactivă, făcâdu-ne să examinăm cu atenție fotografiile, apoi să scriem ceea ce observăm.

V. ÎNCHEIERE
1) MODUL DE PREZENTARE: Modul de prezentare a constat în modul de a răspunde la întrebările adresate, care a fost unul lămuritor.
2) DURATA PREZENTĂRII: Pentru o prezentare care, în ansamblu, a fost complexă și care a conținut numeroase informații, încheierea a avut o durată potrivită, și anume scurtă.
3) MESAJUL TRANSMIS: În plus față de răspunsurile la întrebările colegilor mei, am mai reținut și citatul lui Coreliu Coposu, ,,Negociem orice, dar nu negociem principii.”, după care consider că ar trebui să se ghideze toată lumea.
4) ASPECTE POZITIVE/NEGATIVE: Pe lângă informații legate de modul de prezentare și de medicină sau microbiologie, în încheiere ne-ați sugerat o metodă care ne-ar ajuta să ne trezim dimineața, sfat pe care eu îl primesc cu apreciere și pentru care vă mulțumesc!

Memu Bianca-Nicoleta
An 2, Seria 5, Grupa 46

photo

cu plăcere, desigur ...

... dar și cu speranța că vei aplica, nu doar acum ci ... mereu. Este util.

Privind „învățăturile ds feed-back”, ești prima care menționează acest apect din „introducere”, în acest mod - dar mai mult, încearcă să reacționeze pozitiv. Este clar mai bine. Și citind cele scrise, cred că poți și mai bine.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback Cerc Microbiologie 24.11.2020

Bună seara !
Cea de-a doua întâlnire a cercului a venit cu idei la fel de utile, în special în cazul celor ca mine, care datorită emoțiilor aveau nevoie de câteva sfaturi pentru a avea o prezentare cât mai reușită.

Introducerea
Introducerea a fost scurtă și menită să ne dezvăluie temele ce urmau a fi dezvoltate pe parcursul prezentării. Din punctul meu de vedere, aceasta ar putea reprezenta un model bun pe baza căruia să încercăm structurarea viitoarelor noastre prezentări ( un fel de listă cu punctele pe care să le atingem pe parcursul realizării/prezentării).

Durata prezentării
Durata prezentării a fost potrivită pentru a cuprinde toate lucrurile esențiale, a viziona filmulețul despre prof. Ion Cantacuzino și pentru a încerca abordarea pozei zilei.

Mesajul transmis
Mesajul transmis a cuprins noțiuni ce ne ajută să devenim prezentatori cât mai buni, atât prin modul în care vorbim, cât și prin relația pe care ar trebui în mod direct să o realizăm cu auditorii. Este primul loc unde am putut învăța despre cum să realizăm și să prezentăm, deși încă din școala primară ne-a fost cerut să lucrăm cu ele, dar niciodată nu am fost instruiți legat de fiecare aspect.

Poza zilei
Poza zilei reprezintă momentul în care ne putem exersa atenția și îndemânarea de a transpune în scris, de a ne utiliza cunoștințele și de a ne perfecționa. Este un element care solicită să ne punem cât mai multe întrebări și să ne dezvoltăm gândirea analitică. În ceea ce privește poza zilei ce probabil urmează a fi prezentată de către noi, cred că ar fi util dacă ne-ați putea indica de unde am putea prelua și apoi discuta despre acele imagini (atlase, site-uri, alte surse?).

Concluzia
În încheiere, a doua întâlnire din cadrul cercului de microbiologie a contribuit într-o mare măsură la modul în care ne vom organiza prezentările. Sper ca următoarele întâlniri să fie la fel de interesante!

Mara Bianca-Teodora, seria V, grupa 44

photo

cu cât feed-back ....

Cu cât mesajul de feed-back este mai puțin telegrafic, mai descriptiv, mai concret, cu atât întâlnirile (dar și dezvoltarea, în general) pot fi mai interesante și mai utile.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back Cerc Microbiologie 24.11.2020

Bună seara!
1. Introducerea
A fost la obiect, menționând temele care vor fi fost abordate pe parcursul celui de-al doilea cerc ce microbiologie. Totodată, ne-ați făcut atenți că „Ceea ce nu este scris, nu există!”, informație utilă atât pentru redactarea ulterioară a feed-backului, cât și pentru viitor (atunci când participăm la cursuri, conferințe, etc.).

2. Cum să expunem o prezentare științifică
Prezentarea s-a încadrat în limitele propuse inițial (30-40 de minute) și asta evidențiază puterea exemplului, în ideea în care nu de puține ori ați pus accent pe respectarea timpului ( !!! condiție absolut necesară atunci când avem de făcut o prezentare în cadrul unei conferințe, mai ales că timpul este limitat la doar 5-7 minute). În ceea ce privește conținutul prezentării, informațiile au fost interesante și captivante ( mi-a fost menținuta atenția tot timpul). Subiectul „pregătirea prezentării” a fost detaliat și structurat foarte bine evidențiind necesitatea pregătirii personale (divizată pe mai multe paliere). „Exercițiul este mama învățăturii” este un alt sfat care a sosit la momentul oportun și care a piperat prezentarea. Din punctul meu de vedere una dintre cele mai importante reguli de urmat în timpul prezentării este: „Nu îți cere scuze!”, motivată de faptul că poate auditoriul nu și-a dat seama de greșeală, plus că am pierde timp (și așa limitat). Nu am nicio obiecție și nici nimic de adăugat.

3. Fotografia săptamânii + Filmul săptămânii
La fel ca la primul cerc, imaginea săptămânii ne-a antrenat într-o discuție productivă din care fiecare a avut ceva de învățat. Partea din cerc în care putem participa în mod activ ( pe lângă întrebările care pot apărea în orice moment) și care conduce negreșit la dezvoltarea noastră.
Filmul ne-a (re)adus aminte de marele profesor Ioan Cantacuzino și de ceea ce a făcut pentru noi, românii, precum și pentru omenire.

4 . Încheiere
A fost momentul în care am avut șansa de a adresa întrebări și în care ne-ați reamintit: „OBSERVAŢI, ÎNTREBAȚI, SPUNEȚI, ASCULTAȚI”. Aș vrea să vă mulțumesc pentru această prezentare și pentru sfaturile oferite. O seară frumoasă!
Marcu Bogdan, seria 5 grupa 44

photo

Feed-back pentru cercul de microbiologie 2

Bună ziua!
1. INTRODUCEREA

A fost scurtă și la obiect, expunând în mare temele care urmeaza să fie prezentate în cadrul cercului.

2. MESAJUL TRANSMIS

Mi-a plăcut că au fost abordate teme importante pentru dezvoltarea noastră profesională, deoarece o prezentare monotonă, care nu captivează atenția publicului de cele mai multe ori nu reușește sa transmită mesajul dorit. Informațiile prezentate au venit în continuarea celor de la cercul trecut (după ce am alcătuit o prezentare corect, trebuie să știm și să o expunem), și consider că acest mod de prezentare (în două cercuri diferite) este optim deoarece ne permite să ne concentrăm pe multe aspecte, fără a ne încărca prea tare.
Au fost prezentate aspecte interesante, pe care nu le-am putut intui, spre exemplu prezența ”zdrăngănelelor în buzunar” sau modurile prin care putem ”trage cu ochiul” la text în cazul în care ne pierdem.
De asemenea, faptul că majoritatea exemplelor/antiexemplelor au fost preluate din prezentări realizate în cadrul facultății noastre a facilitat mult înțelegerea noțiunilor prezentate.

3. DURATA PREZENTĂRII

Consider că este una potrivită deoarece dacă este depășită cu mult această durată de o oră, având în vedere că cercul a fost susținut online, atenția noastră scade semnificativ. Însă, sunt convins că dacă această prezentare ar fi fost cu prezență fizică durata ar fi putut fi lungită la două ore iar atenția noastră ar fi rămas cât mai aproape de cea maximă pe tot parcursul acesteia.

4. POZA ZILEI

Precum am menționat și în legătura cu cercul anterior acestuia, poza zilei consider că este o adiție extraordinară pentru studenții din ani preclinici, atrenând simțul observației, atat de vital în arsenalul unui bun clinician. Apreciez că ne învățați astfel de lucruri și că ajutați să ne dezvoltam astfel de abilități. Pe mine chiar m-a ajutat faptul că ne-ați învătat cum să privim o imagine, cum să o descriem, să plecam de la lucrurile simple spre cele mai complexe, de la lucrurile mari la detalii, deoarece înainte când priveam o imagine mă fixam pe un anumit aspect care îmi ”sărea în ochi” și pierdeam imaginea de ansamblu.
De asemenea, voi include în această secțiune a feedback-ului și filmul săptămânii care a fost foarte informativ și ușor de urmarit, fiind un mod foarte interesant pentru a ne ajută să cunoaștem istoria științei din țara noastră.

5. INCHEIERE
Mulțumim pentru că vă implicați în dezvoltarea noastră, nu doar prin cunoștințele de
microbiologie pe care ni le oferiți în timpul cursurilor și lucrarilor practice, cât și prin astfel de activități prin care învățăm lucruri foarte utile pentru viitoare noastră carieră, și nu numai.

Manole Călin-Alexandru
Anul 2, Seria 5, Grupa 44

photo

câte un mesaj-două ...

Am transmis câte un mesaj-două și în introducere și în încheiere ...
Dar ... dacă „nimeni” nu își aduce aminte, oare aceasta înseamnă că am vorbit doar pentru mine?
Toate cele bune,
Mircea Popa

PS. nu este un mesaj doar pentru tine, ci pentru mulți; iar dacă îndemnul de a avea de fiecare dată un caiet de notițe nu este urmat, situația se va repeta nu doar „după un cerc” ci și în alte momente (ce pot fi chiar și „momente critice”.

photo

Feedback Cerc Microbiologie #2

Despre cea de-a doua intalnire a Cercului de Microbiologie:

Introducerea.
Cea de-a doua intalnire a Cercului de Microbiologie a continut informatii utile, in completarea celor prezentate in cadrul primei intalniri. Daca la prima intalnire subiectul a fost redactarea unei prezentari stiintifice, acum am invatat tehnici si am primit sfaturi valoroase despre cum sa prezentam ceea ce am construit. Introducerea a fost scurta, insa tintita asupra temei ce urma a fi discutate. Mi-a placut ca a existat un mic “ cuprins “ al ideilor ce urmau a fi prezentate.

Modul de prezentare.
Similar primei intalniri, modul de prezentare a fost captivant, continand o multitudine de imagini din diferite contexte ( congrese, cursuri ), insa toate aveau ceva in comun : oratorul si publicul. Pozele au fost extrem de sugestive si consider ca au facilitat transmiterea si intelegerea mesajului de catre participanti. Un exercitiu care mi-a placut foarte mult si care ne-a testat spiritul de observatie, precum Poza Zilei, a fost acela cand ne-ati aratat cateva imagini cu prezentatori care incercau sa urmareasca slide-urile proiectate chiar in spatele lor (cu toate ca unii aveau laptopul in fata), iar mai apoi, am vazut situatii in care oratorii erau siguri pe ei, priveau catre ascultatori. In acest fel, alternarea situatiilor de “asa da” si “ asa nu” se doveseste extrem de eficienta nu numai pentru captarea atentiei, cat si pentru transmiterea idelilor prezentate.

Mesajul transmis.
Datorita modului de prezentare impecabil, si de aceasta data mesajul a fost transmis intr-un mod eficient, ceea ce este necesar avand in vedere ca mesajul in sine este extrem de important : prezentarea unei lucrari stiintifice in fata unui public. Consider acest lucru deoarece enorm de multe persoane au aceasta teama de a vorbi in public, iar sfaturile si “tips and tricks-urile” primite vor fi de mare ajutor. De exemplu, dupa ce salvam prezenatarea sa o salvam pe mai multe stickuri, pentru siguranta, sa ajungem mai devreme, in caz ca un alt participant lipseste si eventual sa observam sala si conditiile si cum sa ne pregatim inainte de a prezenta. Ce mi-a placut cel mai mult au fost sfaturile in legatura cu intrebarile din public, anume ce sa facem cand nu stim sa raspundem la o intrebare. Astfel, aceste detalii fac diferenta, chiar daca prezentarea este una buna, conteaza foarte mult sa putem transmite mesajul celor din jurul nostru.

Durata prezentarii.
In conditiile date din cauza contextului actual, durata cercului a fost optima. S-a incadrat cu succes in limita de timp stabilita anterior, iar mesajul a ajuns la participanti in totaliate.

Poza + Filmuletul zilei.
Poza zilei a fost un exercitiu excelent pentru a ne stimula spiritul de observatie si a invata sa descriem lucruri pe care le vedem. Pornind de la acest lucru fundamental, putem incepe sa punem intrebarile potrivite, pentru a ajunge, din aproape in aproape, la adevar. Surpriza acestei intalniri a fost Filmuletul zilei, o surpriza placuta care a completat si ne-a reimprospatat in minte informatiile din primul curs “ Introducere in Microbiologie “, unde am aflat despre realizarile marete ale lui Ion Cantacuzino.

In concluzie, in cea de-a doua intalnire din cadrul Cercului de Microbiologie ni s-au adus la cunostinta informatii noi, indispensabile pentru viitoarea noastra cariera, prezentate intr-un mod captivant si eficient.

Toate cele bune,

Mantu Iulia Gabriela
An II, Seria V, Grupa 44

photo

Feedback cerc microbiologie 2

Buna ziua!
1.INTRODUCERE
Pentru inceput, vreau sa va multumesc pentru implicarea dumneavostra in a face aceste cercuri care sunt foarte utile pentru noi.
Inca din introducere ne-ati captat atentia si ne-ati prezentat pe scurt imaginea in ansamblu a prezentarii.
2.MESAJUL TRANSMIS
Ca si la primul cerc de microbiologie, tema abordata ajuta foarte mult studentii in evolutia academica si profesionala. Modul de prezentare a fost concis si s-a pus accentul pe elementele cele mai importante cum ar fi depasirea emotiilor, cum trecem peste un moment neplacut ce poate aparea in timpul prezentarii , postura prezentatorului, unde trebuie sa priveasca sau cum alegem subiectul prezentarii in functie de public. Apreziez ca interactionati cu noi, ne puneti intrebari si astfel suntem mai implicati si intelegem mai bine subiectul.
3.DURATA PREZENTARII
Pentru mine, durata de 60 de minute a cercului este potrivita deoarece am reusit sa raman atenta si nici nu mi-au obosit ochii. Chiar daca in acesta perioada asistam foarte mult la cursuri online, cercul de microbiologie este o intalnire placuta la care invatam si alte lucruri.
4.POZA ZILEI
Poza zilei este dupa parerea mea, cea mai interesanta parte a cercului deoarece ne-ati lasat pe noi sa discutam cazul clinic chiar daca nu avem inca toate cunostintele necesare. Chiar daca greseim, invatam totusi ceva nou.
5.INCHEIERE
Mi-a placut ca in incheiere am avut ocazia sa punem intrebari, iar dumneavostra ne-ati ajutat cu toate nelamuririle.
Buna ziua!
Manolescu Roxana-Gabriela
An2, Seria 5, Grupa 44

photo

Feedback cerc microbiologie 2

Buna ziua!

1. INTRODUCERE:

Tema acestei intalniri a cercului de microbiologie a fost una extrem de utila nu numai studentilor, cat oricarei persoane ce doreste o introducere in arta prezentarii unei lucrari stiintifice. Calitatile unui bun prezentator sunt un subiect atat de important, si totusi extrem de putin abordat in cadrul facultatii noastre. Deci, a fost o surpriza foarte placuta sa gasesc un cerc care trateaza acest subiect.

2. DURATA PREZENTARII:

O ora este o durata de timp potrivita, atat pentru cel ce prezinta, cat si pentru cei ce audiaza. Fiind acest program al orelor online, studentii sunt nevoiti sa petreaca foarte multe ore in fata unui ecran, lucru ce poate aduce numeroase prejudicii. Daca situatia ar fi fost diferita si acest cerc ar fi fost sustinut fizic, la facultate, atunci, durata lui putea fi, cu siguranta, lungita.

3. MESAJUL TRANSMIS:

Participarea la aceasta intalnire a cercului a reprezentat pentru mine o clara imbunatatire a cunostintelor legate de formularea si prezentarea unei lucrari stiintifice. Slide-urile au fost simple, clare, usor de urmarit, iar ritmul si tonul vorbirii au usurat cu mult intelegerea notiunilor. Personal, mi-a fost foarte usor sa imi pastrez atentia pe parcursul prezentarii si pot spune, cu certitudine, ca am aflat si retinut o multime de lucruri noi din acea ora de predare.

4. POZA ZILEI:

Aceasta parte a prezentarii mi se pare cel mai special element, deoarece nu l-am mai intalnit la nicio alta prezentare la care am asistat. Este o optiune perfecta pentru a antrena puterea de observatie si de intelegere a studentilor si pentru a le oferi oportunitatea de a isi exprima parerea. Chiar daca nu avem atat de multe notiuni teoretice in domeniul fiziologiei si patologiei, este foarte bine sa incercam sa intuim aspecte medicale si, daca gresim, sa profitam de moment, invatand ceva nou si folositor in viitoarea noastra cariera.

5. INCHEIERE:

Este de apreciat tot efortul depus de domnul profesor pentru a ne raspunde la orice intrebare si a clarifica toate nelamuririle pe care le intampinam. Indiferent ca este vorba de cercul de microbiologie sau de obisnuitul curs, atmosfera prietenoasa elimina orice teama de a adresa intrebari si a cere ajutorul cadrelor didactice.

Meghea Chira-Maria
Anul 2, Seria 5, Grupa 46

photo

Feedback cerc de microbiologie 2

Bună seara,
Vă scriu pentru a vă oferi feed-back în legătură cu cercul de microbiologie ce a avut loc pe data de 23.11.2020..
INTRODUCEREA
Consider că introducerea a fost scurtă și la obiect, exact cum ar trebui să fie în toate prezentările.
CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ
În perioada facultății am asistat la foarte multe prezentări ținute de către profesori și de către colegi , pot spune că majoritatea nu și-au îndeplinit scopul (ori nu s-a înțeles nimic ori a fost prea lungă prezentarea ori prea multă informație ori ppt-urile au fost prost altcătuite )posibil din cauza lipsei de experiență și din cauza lipsei de cunoștințe despre cum a alcătui o prezentare.
Cele mai importante informații pe care le-am reținut de la aceast cerc sunt: prezentatorul nu ar trebui să se focuse pe ideea de cât de repede poate citi de pe ppt sau să zică discursul despre ppt, un slide trebuie să conțină doar cuvintele cheie și culorile trebuie alese în funcție de complementaritate sau intensitate, în funcție de context.Plus ideea că unii oameni iau pe cineva cunoscut in sală să mai ajute la detensionare și pentru a diminua din anxietate , mi s-a părut adecvată și de aplicat.Aș dori să fac o sugestie despre prezentarea unor metode de scapă de frica de a prezenta sau despre cum am putea captiva lumea sau a menține atenția publicului în timpul unei prezentări.
POZA ZILEI
Această parte a fost cea mai utilă din punctul meu de vedere .Abilitatea de a putea observa și analiza elementele specifice ale unei patologii este extraordinar de utilă în dezvoltare unui viitor medic. Descoperirea afecțiunilor și a zonelor problematice din cadrul unei singure poze , ghidată de un cadru didactic, sporește spiritul de observație și pune gândirea la lucru , prin încercarea de a descoperi posibile afecțiuni doar cu cunoștințele de până în prezent.
ÎNCHEIEREA
Apreciez foarte mult deschiderea domnului profesor de a răspunde la întrebări fie legate de prezentare sau de alte subiecte și sper ca cercul de microbiologie să rămână în aceași în atmosferă prietenoasă în continuare.

Cu respect,
Matache Oana
Anul 2,Seria 5,grupa 45

photo

Feedback cerc microbiologie #2

Buna seara!

1. Introducere

Tema aleasă a fost utilă pentru toți studenții, indiferent de specialitatea medicală la care aspiră. Introducerea în arta prezentării unei lucrări științifice este probabil cea mai puțin satisfăcută nevoie a studentului la medicină. De mult așteptam o lucrare care să trateze acest subiect.

2. Durata prezentării

Consider că o oră este o perioadă de timp rezonabilă, atât pentru prezentator, cât și pentru public. Cu siguranță dacă acest cerc s-ar fi putut desfășura în condiții normale aș fi dorit prelungirea programului, însă în format online mi se pare mai obositor de urmărit ( ținând cont numai de numărul total de ore petrecut în fața ecranului pentru urmărirea cursurilor, fără a menționa lucrul individual sau perioadele de studiu)

3. Mesajul transmis

Spre deosebire de cercul anterior, nu am absolut nicio obiecție de făcut referitor la conținutul acesteia. A doua întâlnire a cercului de microbiologie a reprezentat pentru mine o șansă de a-mi îmbunătății aspectele teoretice legate de prezentarea unei lucrări științifice. Am apreciat enorm sfaturile despre cum am putea trece peste evenimente nu tocmai dezirabile de pe parcursul unei prezentări.
Ritmul vorbirii a fost adecvat procesului de predare, iar tonul a fost calm, aș putea spune dacă îmi permiteți, „prea calm”. Prefer ca persoana pe care o audiez să fie puțin mai energică (realizez că vi s-ar putea părea bizar ca astfel de teme să fie prezentate mai dinamic, însă această remarcă este strict părerea mea).

4. Poza zilei

Întotdeauna apreciez o provocare și nici de data aceasta nu a întârziat să vină. Nu am reușit să interpretez corect imaginea, iar acest lucru denotă că a fost un exercițiu bun. Mă bucur că am ocazia de a-mi îmbunătăți calitățile de observator în timpul cercului de microbiologie.

Vă urez o seară liniștită!

Micleru Bogdan-Andrei
Grupa 47, seria 5, an 2

photo

dar filmul săptămânii?

Au fost 3 prezentări, de una ai uitat.
Iar privind „prea calm” ar fi 2 aspecte
-înspre seară, se instalează oboseala și la mine (mai ales că nu mai știu de foarte mult timp ce ar însemna un somn mai lung de 5 ore)
-participanții sunt mulți, nu știu cum ar fi de adaptat o prezentare în așa fel încât să fie potrivită pentru toți.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc microbiologie 23.11.2020

Buna seara!
Modul de prezentare.
Unul dintre aspectele pozitive la acest lucru este faptul că încă de la început ne sunt prezentate aspectele și subiectele care vor urma a fi abordate. Acest lucru ne ajută foarte mult la realizarea unei imagini de ansamblu asupra ideii principale ale acestei întâlniri.

Tema abordată a fost una foarte utilă pentru parcusul nostru academic. Modul de prezentare a fost concis, fiind pus accentul pe elementele foarte importante.
Ni s-au oferit o multitudine de sfaturi, îndemnări utile în ceea ce privește depășirea emoțiilor, precum și modalități elegante de trece peste momente neplăcute sau imprevizibile care pot apărea de-alungul unei prezentări. Cel mai important aspect a fost acela legat de modul realizării unei prezentări adecvate publicului țintă.

Durata prezentari
Durata cercului a fost potrivită. Am reușit să îmi păstrez atenția la prezentare pe tot parcursul celor 60 minute. În acest timp au fost atinse în mod cuprinzător toate punctele amintite la începutul prezentării.

Mesajul transmis
Această prezentare m-a făcut să fiu mai atentă la multe dintre elementele pe care le putem neglija în timpul unei prezentări: postura prezentatorului, modul de a gesticula, unele ticuri pe care le putem avea. Acestea sunt aspecte care, din cauza emoțiilor, pot fi omise. Trucurile menționate pe care le putem utiliza în timpul unei prezentări sunt extrem de utile și demne de pus în practica noastră.

Poza zilei
Poza zilei rămâne momentul meu preferat al prezăntării. Acestă parte ne pune în funcțiune gândirea analitică, îndrumarea atenției noastre către detalii și aspecte pe care le putem deseori omite.
Oportunități de îmbunătățire
Prezentarea a cât mai multe poze-pozele zilei-pentru a putea exersa și mai mult.

Toate cele bune!
Leațu Ionela-Roxana, seria 4, grupa 41

photo

mda ...

Este un tip de feed-back, nu chiar telegrafic.
Totuși
-există o schemă recomandată
-schema se aplică la toate prezentările (unii colegi au aplicat-o și bine au făcut și la introducere și încheiere).
Privind o poză sau 10 poze - aceasta depinde doar de voi; dacă ați decis că durata este de un ceas, atunci ... cu greu a „încăput” chiar și una singură (în sensul că dacă aveam mai mult timp o prezentam în mod diferit, întrebările puse de mine erau altele - mai multicele, iar timpul de răspuns se putea prelungi).
Ca atare, nu putem avea și „timp fix” (o oră +/- câteva minute) și prezentări pentru 2 ore, în același timp. Nu-i așa?
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

feedback cerc microbiologie

Buna seara ! As dori sa incep prin a spune ca participarea la acest cerc nu poate fi considerata altfel decat timp castigat, cercul in sine fiind o experienta foarte placuta si folositoare.
1.Modul de prezentare
Am fost placut surprinsa de consistenta prezentarii, cursivitatea ei si modul in care a fost trasnmisa informatia. Inca un aspect care m-a incantat si ma incanta de fiecare data, deoarece il practicati si la cursuri, a fost metoda interactiva in care ati ales sa sustineti cercul.
De asemenea modul in care a fost facut powerpointul m-a ajutat sa urmaresc mult mai usor totul.
2.Durata
In ceea ce priveste durata consider ca a fost potrivita. Nu cred ca a existat moment in care sa-mi pierd interesul, concentrarea sau sa ma uit la ceas.
3. Mesaj transmis
Ideea prezentarii a fost de mare ajutor. De anul trecut profesorii ne atrag atentia ca trebuie sa stim sa structuram si sa sustinem o prezentare, o lucrare stiintifica, iar dumneavoastra ati reusit fara indoiala sa punctati tot ce trebuie. Cu siguranta informatiile expuse ne vor fi de ajutor atat acum, cat si in viitoarea cariera de medici.
Cel mai mult mi-a placut “poza zilei”. A fost un moment in care am putut sa fim activi, in care ne-a fost stimulata gandirea. Mi-ar fi placut totusi la aceasta sectiune a powerpointului sa avem mai multe poze ale zilei.
4. Oportunitati de imbunatatire:
Nu am nicio obiectie sau mod in care ar putea fi imbunatatit.
In final va multumesc pentru oportunitatea de a participa la acest cerc si il astept cu nerabdare pe urmatorul.
Giontaru Maria, seria 3, grupa 33

photo

Feedback Cerc Microbiologie-16.11.2020

Bună seara!

Înainte de a vă oferi feedback-ul meu in legatură cu cercul de microbiologie ce s-a ținut luni,16 noiembrie, aș vrea sa vă mulțumesc pentru devotamentul,implicarea si pentru timpul alocat dezvoltării noastre.
Prima intâlnire mi-a placut foarte mult si am găsit-o foarte utilă pentru orice om care este pus in fața provocarii de a ține o prezentare stiințifica corectă din punct de vedere academic , dar și care este ușor de ințeles.
1.INTRODUCERE
In opinia mea, introducerea a fost scurta,clară si concisă,oferindu-ne o imagine de ansamblu a lucrurilor ce vor fi prezentate și discutate, trezind in noi curiozitate si interes.
2.CUM SA ALCATUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICA
In ceea ce priveste modul de prezentare,pot spune ca a fost făcut conform indicațiilor date,atingandu-și cu succes scopul initial. Ați punctat aspecte importante pe care noi de multe ori le trecem cu vederea si de care , cu siguranță, vom ține cont de acum înainte, cum ar fi: alegerea unei culori potrivite ,fundalul, punerea multor informații pe un singur slide,insa lucrul care mi-a atras atenția si m-a facut sa inteleg mai bine mesajul pe care dumneavoatră ați vrut sa ni-l transmițeti, au fost exemplele de “așa da/așa nu” privind modul de realizare corectă al unei prezentări.Slide-urile au fost succinte și clare, putând in acest fel să ramânem atenți pe tot parcursul prezentarii si să extragem informațiile esențiale.
Durata a fost una potrivită si am apreciat faptul ca ați ținut cont de dorința noastră .
3.POZA ZILEI
Din punctul meu de vedere, aceasta este partea cea mai frumoasă si interesantă a prezentării. Prin ea ne-ați pus la incercare spiritul de observație si ne-ati invațat cum este corect sa analizam o astfel de fotografie: in primul rand, trebuie sa pornim de la informațiile de ansamblu si treptat să adaugam detalii. Ceea ce propun eu, ar fi introducerea mai multor imagini de acest fel pe viitor.
4.INCHEIERE
A fost scurtă, dar foarte folositoare , cuprinzând informații utile ce ne sunt de folos , mai ales in aceasta perioada dificila pe care o traim,insă nu numai acum,pentru că , după cum ați spus si dumneavoastră, pentru a putea avea grija de ceilalți trebuie mai intâi sa avem grija de noi.
Aștept cu nerăbdare următoarea intalnire de acest fel.

Toate cele bune,
Ducă Sofica-Elena, seria 3, grupa 27

photo

Feedback cerc de microbiologie(24.11.2020)

Cea de-a doua intalnire din cadrul cercului de microbiologie a abordat,in opinia mea,o tema importanta pentru dezvoltarea oricarei persoane in plan profesional:prezentarea unei lucrari stiintifice. In cadrul acestei prezentari ne-ati oferit informatii legate atat de modul de prezentare a unei lucrari,cat si de atitudinile ,gesturile si tonalitatea vocii unui bun prezentator,informatii care,cu siguranta,pentru a beneficia de ele,multi oameni platesc.
Totodata,asa cum ne-am obisnuit,intalnirea s-a desfasurat intr-un cadru interactiv,intr-o atmosfera relaxata,placuta,fapt ce mi-a permis sa nu mai percep trecrea timpului.Consider ca secretul placerii acestei intalniri,in opinia mea,este stimularea noastra cu intrebari logice ceea ce ne mentine atentia de la inceput si pana la final.
Inchei prin a va spune ca va respect si ca va multumesc pentru aceste informatii utile pe care ni le oferiti.

photo

ați putea lua exemplu ...

... de la medicii rezidenți.
Deși sunt deja medici, nu tratează feed-back-ul în mod telegrafic ... și ... uite ... că nu uită să semneze când încheie mesajul ...
Mircea Popa

photo

Feed-back intalnirea nr.2 Cercul de Microbiologie

Buna seara!
Sper ca sunteti sanatos si ca va simtiti bine.
Saptamana trecuta am participat la Intalnirea nr.2 din Cadrul Cercului de Microbiologie.
1.Introducere
a) Tema aleasa de Domnul Profesor a fost una foarte actuala : cum sa prezentam o lucrare stiintifica si cum sa vorbim in fata unui public
Modul de prezentare a fost unul interesant si destul de util. De cand a inceput facultatea , am fost foarta mirata sa vad ca tinerilor din ziua de azi le e frica sa vorbeasca . Mi s-a creat impresia ca nimeni nu vrea sa iasa din anonimat , o adevarata ''supravetuire '' searbada si trista. Mi-a placut ca Domnul Profesor ne-a oferit o gramada de sfaturi cum sa scapam de emotii , cum sa prezentam o lucrare intr-un mod clar si interactiv.
b)Durata prezentari
Cercul a durat o ora , un interval foarte bun , nu am reusit sa ma plictisesc. Chiar daca Domnul Profesor a zis ca o data a venit la cerc la 14 si a plecat la 20 si ceva , nu cred ca un cerc de microbiolgie online ar trebui sa dureze atat ( asa vom ajunge toti obezi si cu ochelari )
Sper ca atunci cand totul la reveni la normal , vom putea sta mai multe ore la cerc , bucurandu-ne de comunicarea reala.
c) Mesajul transmis
Un mesaj destul de clar , bine aranjat . La un moment dat am simtit ca particip la un trraining de public speaking , ceea ce e foarte bine , deoarece nu m-am simtit ca la un curs /lp .Imi place la Domnul Profesor ca tot timpul ne pune intrebari si aduce exemple din viata reala . Doar asa , dupa parerea mea , tii ''publicul'' atent.
Totusi , cred ca as dori ca ppt-urile sa fie un pic mai colorate , sa bucure ochiul
Poza zilei
Desi nu aveam de unde sa stim ce se gaseste in poza , mi-a placut ca m fost pusa in situatia sa gandesc , sa analizez , sa gasesc raspunsul. Imi plac astfel de '' exercitii'' deoarece noi invatam foarte mult chestii care nu necesita sa le analizam , ne dezvoltam doar gandirea mecanica, astfel prin intermediul acestor exercitii de gandire , noi ne dezvoltam si gandirea logica.
O seara frumoasa , la revedere!
Grupa 44 , seria 5
Nani Nicoleta

photo

despre culori și nu numai ...

Dacă tot există recomandări privind culorile și dacă tot le-am explicat - cum ar fi să le „calc” tocmai eu.
Prezentările științifice nu trebuie să „bucure ochiul” - chiar deloc. Acelea sunt alte prezentări. Am putea vorbi și despre așa ceva ... dar ce să faci mai repede în 1 oră (timpul limită stabilit de voi)?

Ce înseamnă „destul de util”? Acest tip de exprimare este contrar recomandărilor de realizare a unui feed-back - discuția este „exemple concrete; propuneri concrete”. Destul de util este aproape la fel ca și destul de inutil. Și ce se poate înțelege? Și cum s-ar putea modifica în bine?

Ce înseamnă „destul de clar”? Este aproape la fel ca și destul de neclar. Din păcate din așa ceva nu se poate înțelege nimic și ca atare, la o altă prezentare nu se poate schimba nimic pentru că nu se poate înțelege ce ar trebui schimbat.

Totuși, față de „feed-back”-ul telegrafic postat înaintea ta, mesajul tău este mai aproape de un feed-back bun/bunicel. Sunt sigur că poți mai mult (și mai bine) de atât.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back cerc microbiologie 24-11-2020

Feed-back cerc microbiologie 24-11-2020

In opinia mea, cercul de microbiologie este esential pentru noi, viitorii medici, care vom fi nevoiti sa realizam prezentari in fata publicului larg.
In primul rand, informatiile pe care le primim in cadrul cercului nu sunt usor accesibile, nu le putem gasi in orice sursa, iar noi trebuie sa beneficiem de oportunitatea pe care o avem.
Trebuie mentionat faptul ca informatiile despre modul de prezentare, atitudinea prezentatorului, pozitia acestuia in fata publicului, cat si tonul pe care il foloseste sunt elemente despre care am aflat in cadrul cercului si am constatat cat de importante sunt.
In al doilea rand, printre aspectele pozitive ale acestei intalniri pot mentiona faptul ca intrebarile care ne sunt adresate imi mentin atentia si ma ajuta sa imi exprim parerile intr-un mod placut.
In concluzie, intalnirea a fost la fel de captivanta ca si prima, iar cu fiecare informatie pe care o primim ne dezvoltam si ne pregatim pentru viitor.
Mihai Otilia Georgia, an II, seria 5, grupa 47.

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE - 16.11.2020

Bună ziua!

Țin să vă mulțumesc înainte de toate pentru implicarea dumneavoastră în ceea ce privește dezvoltarea noastră pe plan academic, ca viitori medici și nu în ultimul rând, ca oameni.

1.INTRODUCEREA

Maniera în care ne-ați prezentat în această introducere principalele idei abordate pe tot parcursul cercului ne-au oferit o imagine de ansamblu a ceea ce urma să discutăm, conturând de altfel o bună pregătire și organizare a întâlnirii.

În ceea ce privește durata prezentării nu pot decât să apreciez abordarea scurtă și concisă prin care ați reușit să ne creșteți curiozitatea despre următoarele rubrici discutate. Ceea ce am remarcat și consider că este un aspect de care voi ține și eu cont pentru viitoarele mele prezentări, este menționarea timpului alocat fiecărei secțiuni. Astfel, este atrasă atenția celor ce urmăresc prezentarea, mesajul transmis creând așteptări și interes pentru ceea ce urmează.

2.CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ

Modul de prezentare prin care tema centrală a întâlnirii a fost pusă în evidență și-a atins fără îndoială scopul inițial țintit, întrucât informațiile pe care le-ați adus în discuție erau de foarte multe ori trecute de unii dintre noi cu vederea, sau pur și simplu nu cunoșteam maniera corectă de prezentare.

Slide-urile au putut fi urmărite cu ușurință reușind să extragem astfel cele mai valoroase informații de care să ținem cont, într-un timp alocat corespunzător de aproximativ 40 de minute. Din acest punct de vedere, durata a fost una adecvată care desigur putea suferi modificări în funcție de implicarea audienței. Tocmai din motivul acestei flexibilități, consider că este dificil a estima un timp fix mereu.

Mesajul transmis și-a atins scopul, exemplele de „așa da/așa nu” reprezentând o metodă clară prin care să distingem eventualele erori și cum să alcătuim o prezentare științifică adecvată. Mai mult, prin intervențiile noastre pe chat unde ne putem scrie părerea se urmărește o modalitate mai facilă de a înțelege ceea ce ne este prezentat față de modalitatea clasică de a asculta fără a ”indrăzni” să observăm și să notăm.

3.POZA ZILEI

Este cea mai așteptată parte, în opinia mea. Modalitatea interactivă pe care ați propus-o a reușit să ne testeze spiritul de observație pe baza puținelor indicații oferite inițial. Am învățat cum este corect a începe analiza unei astfel de fotografii pornind de la ceea ce observăm în ansamblu și adăugând treptat detaliile.

Și de această dată timpul alocat a fost cel estimat, personal aș fi de acord cu introducerea mai multor astfel de imagini pe viitor, deoarece consolidează prin implicarea activă pe chat o apropiere mai mare prezentator - public foarte benefică în ciuda contextului actual.

3. ÎNCHEIEREA

Modul de prezentare a fost și de această dată în concordanță cu timpul alocat inițial, rămânând plăcut surprinsă de implicarea dumneavoastră în ceea ce privește starea noastră de sănătate și modul în care ne simțim.
Țin să vă mulțumesc pentru toate sfaturile medicale, cât și pentru relatările privind experiența dumneavoastră personală, denotând o apropiere mult mai mare față de studenți. Voi ține cont de aceste sfaturi, întrucât aveți mare dreptate în ceea ce privește faptul că trebuie să avem grijă de noi întâi pentru a avea ulterior în grijă pe alții.

Aștept cu mare interes următoarea întâlnire din cadrul cercului, o zi frumoasă și numai bine,

Druțu Elena-Roxana, grupa 27, seria 3.

photo

Feed-Back Cerc de Microbiologie 10.11.2020

Bună seara!

1.Introducere

a) Modul de prezentare :
a . Aspecte pozitive – introducerea a fost foarte clară. Încă din primele momente am avut o idee de ansamblu despre ce probleme urmează a fi discutate în cadrul Cercului științific.
b. Oportunități de îmbunătățire – dat fiind contextul actual, contactele sociale au fost reduse foarte mult. Nu mai interacționăm că anul trecut. Dar eu văd acest lucru ca pe o oportunitate spre a găsi noi mijloace de comunicare și de interacțiune. Așadar, propun să stam cu camerele deschise ca să putem avea o interacțiune care trece de limitele chat-ului, prin care ne putem exprima opiniile și gândurile și prin expresii, respectiv prin a gesticula.
c. Propuneri de îmbunătățire – propun deschiderea camerelor web.

b) Durata prezentării
a. Aspecte pozitive – durata a fost adecvată. Introducerea a fost scurtă și la obiect, suficient cât să ne stârnească curiozitatea.
b. Oportunități de îmbunătățire – acest segment ar putea fi mai amplu în funcție de context, de problematica prezentată.
c. Propuneri de îmbunătățire – în acest caz timpul alocat introducerii mi s-a părut suficient cât să trasmită eficient informațiile dorite.

c) Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive – mesajul a anunțat clar ceea ce urma a fi prezentat în timpul cercului.
b. Oportunități de îmbunătățire – adăugarea de imagini sugestive împreună cu textul.
c. Propuneri de îmbunătățire - aș fi ales alte imagini mai sugestive pentru prezentarea despre “Ajutorul vizual pentru comunicările orale” față de cele pe care le-ați ales dumneavoastră (un carnțel, o tabletă și un stilou).

2.Cum să alcătuim o prezentare științifică
a) Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive – prezentarea a fost interactivă și pe mine personal m-a făcut să fiu atentă.
b. Oportunități de îmbunătățire – întrebări mai rare, dar asupra cărora să se insiste mai mult.
c. Propuneri de îmbunătățire – la întrebări să fie și o participare pe chat (poate unele persoane sunt mai timide și au nevoie să prindă curaj și încredere), dar și o discuție orală propriu-zisă, cu microfoanele pornite. Ați putea introduce și întrebări de tipul pro-contra astfel încât să se facă mici echipe care dezbat cele două puncte de vedere.

b) Durata prezentarii
a. Aspecte pozitive – ideile prezentate și argumentele aduse au fost dezvoltate într-o perioadă rezonabilă de timp.
b. Oportunități de îmbunătățire – consider că timpul alocat pentru acest capitol a fost suficient. Îmi doresc să spun că ar trebui modificat ceva, dar prea mult – ar fi devenit plicticos. Prea puțin – nu ar fi transmis mesajul dorit.
c. Propuneri de îmbunătățire – să fie alocat mai mult timp pe exemple care fac o comparație între exemplele pozitive și cele negative (cum a fost tabelul cu „Rata specifică de atac pentru diferite alimente. Epidemie de infecții cu Salmonella, închisoarea X, Dover, Delaware, Septembrie, anul Y” )

c) Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive – am rămas cu niște principii solide și am învățat lucruri noi pe care mă bucur că am reușit să mi le notez deoarece nu le-am mai găsit altundeva. De exemplu cum să putem înțelege un slide într-un minut și 20 de secunde.
b. Oportunități de îmbunătățire – mulți studenți mediciniști au o memorie vizuală mai bine dezvoltată. Aș folosi acest lucru și aș introduce mai multe informații sub formă de grafice/scheme, etc.
c. Propuneri de îmbunătățire – deși este de preferat să respectăm regula “Textul întâi! Apoi ajutorul vizual!” personal prefer o îmbinare dintre cele două. Exemplu concret: când la fiziologie avem un mecanism (ciclul pompei de sodiu-potasiu) mi se pare mai ușor de urmărit când imaginea este deja pe slide, apoi pe măsura ce se explică procesul, apar treptat si etapele pe ecran.

3.Poza zilei
a) Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive – de departe a fost cel mai interesant subiect din toata întâlnirea cercului. Încă din primele minute am fost “avertizați” că urmează o fotografie a săptămânii. Nu a zilei, nu a minutului, ci a săptămânii - ceea ce cumva sugerează că este ceva remarcabil, din care avem de învățat.
b. Oportunități de îmbunătățire – întrebări asupra cărora să se insiste mai mult.
c. Propuneri de îmbunătățire - la întrebări să fie și o participare pe chat, dar și o discuție orală propriu-zisă, cu microfoanele pornite.

b) Durata prezentarii
a. Aspecte pozitive – timpul alocat a fost suficient pentru cât a fost dezvoltat subiectul.
b. Oportunități de îmbunătățire – să fie mai mult timp alocat atunci când întălnirea de la cerc este și ea per total mai lungă.
c. Propuneri de îmbunătățire – să se lungească durata cercului și să se insiste mai mult pe fotografia săptămânii.

c) Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive – ne ajută să ne dezvoltăm simțul observației, o calitate crucială pentru orice medic. Ne ajută să învățăm unde să ne uităm și cum. Interesant a fost ca poza săptămânii, sau mai corect pozele – ne-au arătat mai multe semne.
b. Oportunități de îmbunătățire – dacă și timpul permite să se discute cel puțin un caz clinic/întâlnire.
c. Propuneri de îmbunătățire – să se discute și alte aspecte în afară de cazuri clinice (desoperiri noi sau vechi, dar care au revoluționat lumea etc.)

4.Încheiere
a) Modul de prezentare
a. Aspecte pozitive – discuția a fost una liberă, deschisă, la care putea participa oricine, atât activ, cât și pasiv.
b. Oportunități de îmbunătățire – odată cu deschiderea camerelor conversația ar deveni mai naturală.
c. Propuneri de îmbunătățire – să deschidem camerele, să încercăm noi, participanții să ne implicăm mai mult.

b) Durata prezentarii
a. Aspecte pozitive – discuțiile nu s-au întins mult peste programul alocat.
b. Oportunități de îmbunătățire – să se zăbovească mai mult pe anumite detalii dacă permite timpul.
c. Propuneri de îmbunătățire – să se extindă cât permite programul. Eventualele întrebări rămase urmând să fie disccutate public la următorul cerc.

c) Mesajul transmis
a. Aspecte pozitive – poți afla multe lucruri noi din curiozitățile colegilor. De multe ori un al doilea punct de vedere îți poate genera și ție dileme, ori îți poate clarifica anumite aspecte. Eu chiar dacă sunt în anul II am ascultat cu interes discuțiile purtate de colegii din ani mai mari.
b. Oportunități de îmbunătățire – să fie o implicare mai uniformă din partea tuturor categoriilor de studenți/rezidenți.
c. Propuneri de îmbunătățire – să se introducă și o temă de discuție propusă care face rezumatul aspectelor discutate în acea zi.

Cu stimă,
Niculescu Teodora-Elena
Grupa 53, Seria V

 

photo

de văzut

Te rog vezi comentariile mele de la răspunsul „exprimarea”.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback Cerc de Microbiologie 1

Bună seara! Acesta este feedback-ul pentru cercul de microbiologie. Vă mulțumesc pentru implicare și pentru interesul acordat!

1. Introducere :

Aspecte pozitive: Prezentarea a început într-un mod plăcut, ne-au fost prezentate câteva imagini pentru a ne stârni interesul și pentru a ne atrage atenția. Scurt și la obiect, mi-a plăcut faptul că nu a fost ceva pompos în care să ne pierdem și care să ne sperie.

Oportunități de îmbunătățire: Cred că am putea să deschidem și noi camerele, pentru a părea mai natural totul, să nu se simtă ca un curs la facultate. Mai ales că este o întâlnire la care venim fiindcă ne dorim, nu fiindcă circumstanțele ne impun.

Propuneri de îmbunățire: Cred că în momentul de față, cea mai bună soluție este să ne deschidem și noi camerele pentru a comunica mai ușor și pentru a crea o atmosferă mai prietenoasă.

2. Cum să alcătuim o prezentare științifică :

Aspecte pozitive: Mă bucur mult că ați ales această temă pentru primul cerc de microbiologie, deoarece consider că, în calitate de studenți, chiar aveam nevoie și vom avea nevoie în viitor să știm cum să procedăm. Subiectul abordat a fost de mare ajutor și va fi cu siguranță de folos pe viitor multor studenți, printre care mă aflu și eu. Lucruri precum scrisul unei lucrări științifice nu ne învață la facultate, deși este un aspect foarte important pentru un student. Consider că acest lucru ar trebui învățat încă din primul an, având o importanță atât de semnificativă. Așadar, tema abordată a fost una de mare interes pentru studenți, a fost captivant, fiind prezentate lucruri interesante, la care mulți poate nu s-ar gândi, precum: alegerea culorilor potrivite, fundalurile sunt și ele importante, așezarea uniformă în pagină, să nu punem mult prea multe informații pe un slide și așa mai departe.

Oportunități de îmbunătățire: Consider că legat de modul în care alcătuim efectiv prezentarea și ce culori alegem, modul de prezentare a acesteia etc. sunt aspecte destul de importante dar ar fi fost și mai completă această prezentare dacă explicați și tonul pe care ar trebui să îl folosim, postura și gesturile ep care le utilizăm. O prezentare, deși e foarte bine făcută și alcătuită, trebuie prezentată pe măsură.

3. Poza zilei:

Aspecte pozitive: Poza zilei a fost una interesantă. Este incitantă, în calitate de studenți care suntem abia la început, să avem ocazia de a observa diverse patologii sau aspecte care nu sunt normale și să încercăm să explicăm ce ar putea fi. Este un exercițiu foarte bun prin care ne antrenăm simțul observației, prin care învățăm să fim atenți la detalii deoarece acestea fac diferența.

De asemenea, mi-a plăcut și faptul că am învățat că este bine să privești lucrurile și în ansamblu, că îți oferă o altă perspectivă.

Oportunități de îmbunătățire: Mi-ar plăcea ca după aceste observații și idei pe care noi le spunem să ne și explicați exact care a fost cauza sau despre ce este mai exact vorba imaginea respectivă. Deși nu știm poate foarte multe informații, este foarte interesant și personal îmi dă o senzație de bine, am impresia că sunt doctorul și încerc să îmi dau seama de cauză.

4. Încheiere:

Încheierea, ca și introducerea a fost scurtă și la obiect, v-ați încadrat foarte bine în timp ceea ce mia plăcut. Faptul că sunteți deschis și îmmpărtășiți din cunoștințele dumneavoastră la final, cu studenții, este minunat și apreciez mult acest fapt.

Vă mulțumesc! O seară plăcută!

- Nistor Luiza, An 2, Seria V, Grupa 53

photo

despre cum prezentăm ...

... nu este oare subiectul celei de a doua întâlniri?

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE-09.11.2020

Bună seara!

În primul rând, încep prin a-mi manifesta gratitudinea pentru implicarea dumneavoastră în educația noastră pe plan academic si nu numai. În urma primului cerc de microbiologie, mi-a fost reamintită o idee esențială pe care începusem să o trec cu vederea și anume că: “Nu contează câte știi, dacă nu știi cum să le expui celorlalți.” și pentru asta vă mulțumesc.

1.INTRODUCEREA
Introducerea și-a atins scopul și anume a prezentat într-un mod succint temele ce urmau să fie abordate în prezentare. Un aspect pozitiv, pe care nu l-am mai întâlnit până acum, a fost estimarea numărului de minute acordat fiecărei rubrici, timp pe care l-ați respectat fără doar și poate. Totodată, voi urma exemplul dumneavoastră în acest sens pentru prezentările pe care le voi realiza pe viitor pentru că, din punctul meu de vedere, acest lucru transmite auditoriului o idee despre dinamica prezentării. Personal, am apreciat faptul că nu v-ați lungit la acest punct spunându-ne ce teme ați abordat în alți ani sau ce teme vor fi abordate în anul curent, astfel menținându-ne curiozitatea continuă de a participa si a descoperi singuri ce “ ne rezervă viitorul”.

2.CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ
Experiența dumneavoastră își spune cuvântul când vorbim de modul de prezentare. Am apreciat în principal faptul că reușiți să ne transmiteți informațiile într-un mod facil de înțeles cu idei concise, la obiect si ușor de urmărit. Totodată, ascultând modul, intonația si ritmul în care ați realizat prezentarea m-a făcut să realizez o problemă personală pe care intenționez să o corectez pe viitor si anume că uneori pentru a-mi masca emoțiile folosesc un ritm puțin prea alert( am reținut ca stilul karaoke nu e de dorit).
Din punct de vedere temporal, această secțiune a prezentării a avut durata cea mai mare și pe bună dreptate, pentru că in fond acesta reprezenta obiectul întâlnirii noastre. Nu cred că ar fi trebuit să fie mai scurt, deoarece au fost multe informații de discutat si asimilat. Un alt aspect pozitiv pe care l-aș putea integra aici ar fi faptul ca nu ați compensat timpul scurt cu un mod de prezentare grăbita a noțiunilor, ci din contră, cu prezentarea strictului necesar.
Modul în care ne-ați expus mesajul gradat, de la informații relativ facile care se trec ușor cu vederea la informații completamente noi( de exemplu chiar nu știam că exista un anumit timp de dorit al fiecărui slide; paleta corespunzătoare unei variabile cantitative vs calitative) cred ca a menținut atenția noastră.
Un alt aspect pozitiv pe care l-am remarcat a fost modul de a ne prezenta informația cu exemple de tipul “ AȘA DA, AȘA NU” care mi se pare cel mai util mod de a reține anumite informații. Totodată, atașarea fotografiilor de rigoare imediat după, ne-a arătat exact cum să punem n practică teoria expusă.
Un lucru pe care l-am apreciat foarte mult a fost momentul în care ne-ați dat un exemplu cu care v-ați confruntat dumneavoastră in redactarea tezei de doctorat, pentru ca mi s-a părut un moment de conexiune și emapatizare cu publicul. Așadar, singurul lucru pe care l-aș propune, ar fi să ne mai spuneți si pe viitor din experiența personală pentru că aceste lucruri ne captează foarte repede atât interesul, cât si atenția.
3.POZA ZILEI
Acesta reprezintă unul din momentele mult așteptate de noi. Modul de prezentare prin adresarea întrebărilor cu participarea noastră activă mi se pare ideal mai ales in această perioada, dat fiind faptul ca suntem mult mai distrași de telefon. Totodată, mi se pare foarte eficient din punct de vedere al timpului acordat acestei secțiuni faptul ca răspundem in chat la aceste întrebări.
Din perspectiva mesajului transmis mi se pare ca v-ați atins scopul și anume de a ne educa treptat cum sa abordăm o fotografie. Astfel inițial ne formăm o viziune de ansamblu, la care sa adăugam treptat detalii.
4. ÎNCHEIERE
Încheierea a fost clară și în concordanță cu timpul acordat inițial. Mi se par extraordinar de utile sfaturile medicale și mai ales ca ne insuflați faptul că pentru a avea grija de ceilalți, întâi trebuie sa avem grija de noi corespunzător.

În concluzie, consider că această întâlnire și-a atins scopul, noi rămânând cu informații prețioase care ne vor ajuta fără doar și poate pe viitor. Vă mulțumesc!

Cu stimă,
Hadarag Andra-Valeria, grupa 35, seria IV.

photo

Feedback cercul de microbiologie nr. 1

I. INTRODUCERE

1. Modul de prezentare:
-Aspecte pozitive: Cercul a inceput intr-un mod provocator, cu niste imagini care sa ne starneasca interesul, nestiind intial exact incotro urma sa se indrepte discutia pornita de la ele. Astfel pot spune ca a fost un start bun, cu atentia captata a publicului.
-Oportunitati de imbunatatire: Poate ca, fiind totul online si destul de impersonal in multe cazuri, ar fi bine sa ne deschidem si noi camerele web, pentru a avea o senzatie si mai reala de conexiune, de apartenenta. Psihologic vorbind, avem nevoie de asta in vremurile actuale. De asemenea, e si mai greu „sa nu fii atent” cand stii ca te vad oameni.
-Propuneri de imbunatatire: Cum ziceam, camerele web deschise poate ar fi o idee, desi sunt sigura ca multi participanti mi-ar „sari” foarte repede in cap pentru exprimanrea ideii asteia.

2. Durata prezentarii:
-Aspecte pozitive: Consider ca a fost in regula, nici prea lung, nici prea scurt, suficient cat sa ne deschida apetitul pentru ceea ce va fi urmat.
-Oportunitati de imbunatatire: Daca ar fi fost prea lung, ar fi devenit plictisitor, iar prea scurt nu ne-ar fi pregatit destul. Chiar cred ca a fost bine asa cum a fost legat de acest aspect.

3. Mesajul transmis:
-Aspecte pozitive: Relatarea experientei personale legata de prezentarea doctoratului dumneavoastra ne-a apropiat ca public, la fel si sfaturile parintesti pe care ni le dati. A incepe cu o poveste din viata personala a vorbitului e mereu un mod bun de a crea un mediu propice invatarii.
-Oportunitati de imbunatatire: Cu riscul de a fi usor prea mult, as zice ca in aceasta etapa a prezentarii ar fi binevenita si o gluma medicala. Sau o poveste cu pacienti care a fost amuzanta. Exemplu: la fiziologie, cand am invatat despre „decolarea de retina”, am aflat ca un pacient a venit si a pus ca are o „aterizare de retina”, lucru care a contribuit pozitiv la atmosfera cursului.
-Propuneri de imbunatatire: Mai multe experiente personale sau aspecte care sa destinda si „castige simpatia publicului” (am zis in oportunitati).

II. Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica

1. Modul de prezentare:
-Aspecte pozitive: Intrebarile mai mult sau mai putin retorice legate de poze si strategia de a ne intreba mai intai pe noi ce credem ca inseamna, fara a ne dezvalui din prima, ne „tin in priza” si au un rol important in parcursul prezentarii. Avem de invatat despre cum sa alcatuim prezentarea (daca suntem suficient de atenti, desigur) si din exemplul pe care ni-l dati dumneavoastra, chiar daca nu acela este aspectul „pe care ni-l aratati cu degetul”. De asemenea, prezentarea centrata pe exemple reale de „asa da” si „asa nu” este foarte benefica, ramanand cu informatia mult mai clar fixata fata de daca ar fi doar explicat teoretic cum.
-Oportunitati de imbunatatire: Poate ca la intrebarile puse, pe langa raspunsul din chat, daca cineva vrea sa detalieaze parerea sa sau sa o exprime si mai mult cu ceilalti, sa poata sa deschida microfonul si sa o faca. Poate ca ar fi putini doritori la asta, dar am putea fi incurajati sa participam si mai activ.
-Propuneri de imbunatatire: Sa ne putem deschide microfoanele sa completam/detaliem/exprimam mai bine.

2. Durata prezentarii:
-Aspecte pozitive: Fiind practic subiectul principal al cercului, a fost bine ca a avut cea mai mare intindere in timp. A fost suficient.
-Oportunitati de imbunatatire: Daca era mai mult, am fi fost obositi si mai usor distrasi.

3. Mesajul transmis:
-Aspecte pozitive: Ma bucur ca putem afla si informatii din aceasta sfera, care de obicei nu e deloc luata in considerare de formele de invatamant obisnuite prin care trecem. Toata lumea se asteapta cumva ca oamenii sa cunoasca aceste lucruri, lucru cat se poate de gresit. Cum spuneam, mi s-a parut foarte interesant, mai ales partea cu importanta contrastelor, a culorilor si modalitatile de scris pe slide. Exemplele din reclame, de pe etichete sau din ziar mi-au deschis foarte tare ochii legat de lucruri la care in mod normal nu as fi atenta. Aceasta tenta psihologica si, in general, metodele si explicatiile psihologice ne ajuta foarte tare sa fim mai constienti de ceea ce facem si ce impact are.
-Oportunitati de imbunatatire: Niste exemple de programe cat mai diverse, performante, in care putem face noi prezentari ar fi de ajutor. Vechiul ppt nu prea mai are farmec si nici nu ofera foarte multe oportunitati de design.
-Propuneri de imbunatatire: Sa cuprinda si pe modalitati palpabile, concrete, in care putem noi crea ceea ce suntem invatati sa creem.

III. Poza zilei
1. Modul de prezentare:
-Aspecte pozitive: Titlul in sine al acestei rubrici suna foarte palpitant. Stii ca e mereu ceva nou, ceva in plus pentru care merita sa vii la cerc. Faptul ca o luam cu pasi mici e un lucru bun.
-Oportunitati de imbunatatire: Si aici poate am putea interveni mai mult si noi vocal, pentru a avea senzatia de dialog, ceea ce favorizeaza mentinerea atentiei.
-Propuneri de imbunatatire: Interventii vocale din partea noastra.

2. Durata prezentarii:
-Aspecte pozitive: Cu siguranta nu a fost prea lung.
-Oportunitati de imbunatatire: Am putea zabovi poate putin mai mult la acest capitol, fiind un aspect asteptat si important.

3. Mesajul transmis:
-Aspecte pozitive: In aceasta rubrica aflam lucruri practice(care in general ne lipsesc mult), medicale, care, desi par o mica informatie in plus si aparent nesemnificativa, pe parcursul timpului se aduna si, fiind stimulati sa gandim noi inainte de a afla raspunsul, primim altfel notiunile medicale, mai favorabil „tinerii lor minte”.
-Oportunitati de imbunatatire: Niste cuvinte cheie la final despre ce a fost in poza, pentru a intelege mai bine dupa ceva timp cand revenim la ppt, ar fi utile.
-Propuneri de imbunatatire: O idee ar fi sa aflam si despre incidenta bolii despre care aflam.

IV. Incheiere
1. Modul de prezentare:
-Aspecte pozitive: Scris putin, cu mai multe completari verbale.
-Oportunitati de imbunatatire: Arata cam alb-negru slide-ul. Nu i-ar lipsi putina viata.
-Propuneri de imbunatatire: Ar putea fi inserata o imagine.

2. Durata prezentarii:
-Aspecte pozitive: Este bine pus la final. Pe langa celelalte, e un gand important in plus cu care pleci de la cerc.
-Propuneri de imbunatatire: Putin mai succint, poate. Fiind la final, oamenii se cam „grabesc”. Nu zic ca e bine ca se grabesc.

3. Mesajul transmis:
-Aspecte pozitive: Informatiile de aici sunt asemenea celor aflate la „poza zilei”, anume practice si cu care sa ramanem. A primi noi ca viitori medici sfaturi pentru propria noastra sanatate mi se pare foarte... frumos. Sa nu uitam ca si noi suntem oameni, vulnerabili, care trebuie sa fie atenti la stilul de viata.
-Oportunitati de imbunatatire: Sincer, a fost partea mea preferata, poate continua tot asa.

PS: a fost un feedback cat se poate de sincer si sper ca nu a deranjat exprimarea mai plastica.

Cu respect,
Maftei Andra-Mihaela
An 2, seria IV, grupa 43

photo

exprimarea ...

Exprimarea a fost foarte potrivită. Opiniile sunt opinii, exprimarea este personală, fiecare poate să spună ceea ce dorește (la „cerc” chiar mai mult și mai ușor și mai „fără riscuri” în comparație cu orice altă activitate).

DAR
Sunt câteva aspecte care discutând cam despre același lucru ... sunt „opozabile”.
Nu putem avea o întâlnire care să dureze „cel mult un ceas”
Și în același timp durata să fie prelungită
-a discuta și utilizând microfonul
-a prezenta și discuta suplimentar
-alte propuneri
toate duc la o prelungire ... și tot tu ai spus că „la final, oamenii se grăbesc” să iasă din întâlnire.

Eu am organizat așa cum ați spus, la ora la care ați spus, pentru durata decisă de voi. Orice modificare ar modifica și cele menționate și ca atare ... practic nu e posibil să fie aplicate.

Sunt de acord cu utilizarea unor „video on”. Poate că atunci când participanți „se vor selecta” (se vor auto-selecta, pentru că eu încurajez pe toți să învețe, să exerseze, să practice, să se dezvolte) și vor fi mai puțini, va fi mai ușor.

Glumele ... pot fi utile ... dar (ex. cum a fost ieri, când la ora fixată nu erau prezenți mai mult de 3 studenți și 14-15 medici) ... nu prea mai poți avea chef de glume. În completare, deși din cauza întârzierii am început cu aproape 10 minute „peste program”, când s-a împlinit o oră (sau chiar și mai puțin de o oră) „plecarea” a fost extrem de rapidă ... aproape de „instantaneu”. Ce să mai zic că au fost și participanți care au fost alături de noi ... 1 (un) minut ... sau 8 (opt) minute ...

Toate cele bune,
Mircea Popa

PS. Mesajul de feed-back este mult mai bine să poată fi primit relativ curând după desfășurarea întâlnirii.

photo

Feed-back Cerc Microbiologie - 9.11.2020

Bună ziua! Doresc să vă mulțumesc pentru devotamentul dumneavoastră în ceea ce privește educția și dezvoltarea noastră atât ca viitori medici, cât și ca oameni! Apreciez sfaturile pe care ni le oferiți și valorile pe care le promovați. Astfel, Cercul de Microbiologie ne oferă șansa de a ne descoperi și cultiva idei, abilități la care nu „am avea acces”, urmărind strict curricula universitară.

Introducerea
Am vizualizat de la început tema centrală a discuției, aceasta fiind conturată clar, în linii mari.

Alcătuirea unei prezentări științifice
Consider această parte ca fiind foarte importantă, mai ales că în programa noastră universitară nu sunt prevăzute cursuri care să ne sprijine în acest sens. De asemenea, în lipsa unei baze în realizarea prezentării de acest tip, este foarte ușor să facem erori, așa cum ne-ați ilustrat prin diferite exemple. Mi-a plăcut structura aleasă, punându-se în paralel exemplul și contraexemplul. Deși cuprinzând noțiuni introductive, cursul a păstrat o notă interactivă, stimulându-ne gândirea în senul anticipării, fiind astfel mult mai eficient decât prezentarea noțiunilor ca atare.

Fotografia zilei
Acaestă parte a oferit o notă distinctivă cursului și apreciez ideea de recurență, ca un laitmotiv al întâlnirilor din cadrul Cercului. Mi-a plăcut abordarea etapizată pe care ne-ați recomandat-o, dezvoltându-ne astfel abilitatea de a observa. Ar fi intersant, totuși, ca după această analiză inițială să fie prezentat și cazul pacientului, mai pe larg, cuprinzând posibile diagnostice, posibile modalități de tratament.

Încheierea
Apreciez că încheierea a cuprins atât esențialul celor prezentate, cât și sfaturi utile în contextul pandemic actual.

Vă mulțumesc!

Ilie Diana-Andreea, anul II, seria IV, grupa 37

photo

Feedback Cerc Microbiologie

Buna ziua,

Primul cerc de microbiologie din data de 09.11 a fost o experienta foarte interesanta si placuta. Consider ca tema aleasa, realizarea unei prezentari stiintifice, este importanta, informatiile prezentate fiind foarte utile atat in prezent, cat si in viitor.

Modul de prezentare
Prezentarea a fost interactiva, bazata pe exemple. Modul in care au fost structurate informatiile a fost clar, usor de parcurs ( slide-urile nu au fost incarcate, cuprindeau cuvintele cheie) si accentul a fost pus pe anumite informatii mai importante. Atmosfera a fost una relaxata, placuta.
De asemenea, prin pozele pe care le puneti in prezentari, ne ajutati sa invatam sa privim, sa descriem si sa observam detaliile.
Durata prezentarii
Prezentarea s-a incadrat in intervalul anuntat anterior. Consider ca intervalul de o ora este ideal pentru a putea fi atent si concentrat pe toata durata prezentarii.
Mesajul transmis
Regulile legate de alcatuirea unei prezentari stiintifice au fost prezentate prin exemple ( de exemplu: cand un slide este prea incarcat sau cum arata atat in culori neprotrivite cat si potrivite ). Astfel, au fost foarte usor de inteles atat informatiile prezentate, cat si modul potrivit de a le aplica.
In final, vreau sa va multumesc pentru implicarea in formarea noastra, pornind de la lucrurile care par marunte pana la cele mai importante!

Goiceanu Teodora-Iulia, anul II, seria 4, grupa 34

photo

Feedback Cerc Microbiologie

I) Introducere
In ceea ce priveste partea introductiva, consider ca aceasta a fost concisa si la obiect, reusind sa ne contureze o idee de ansamblu asupra a ceea ce presupune cercul de microbiologie si ,totodata, sa ne faca receptivi, sa ne ghideze putin spre subiectul ce urma sa fie prezentat.
II) Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica
Tema acestei intalniri, desi poate parea banala, ne-a canalizat atentia asupra unui subiect important cu o deosebita aplicabilitate. Aspectele cu privire la modul de realizare a unei prezentari au fost bine structurate si elaborate, sustinute de exemple si chiar de unele trimiteri catre cotidian. Abordarea acestei teme in oglinda “asa da”/ “asa nu” a facut mesajul prezentarii usor de urmarit, iar momentele interactive, cand a trebuit sa identificam noi erorile de pe slide-uri au reprezentat un aspect pozitiv si au facilitat aprofundarea si aplicarea celor prezentate anterior. De asemenea, timpul alocat a fost suficient pentru a cuprinde informatiile esentiale si , totodata, pentru a ne mentine activi si conectati. Acestea fiind spuse, nu reusesc sa identific nicio posibila imbunatatire ce ar putea fi adusa in aceasta privinta.
III) Fotografia zilei
Aceasta a fost partea din prezentare care mi-a trezit cel mai tare atentia, deoarece consider ca acest tip de dezbatere interactiva a unui caz clinic este o metoda buna de a ne aplica cunostintele teoretice, de a intelege anumite patologii si modul in care le putem identifica. Apreciez felul in care ghidati conversatia si ne indemnati sa cerem noi informatii suplimentare, ce ne-ar putea orienta catre un diagnostic corect. Un alt aspect pozitiv este faptul ca ne ajutati sa elaboram un algoritm eficient care sa ne faciliteze abordarea si interpretarea unui caz clinic, fara a omite etape, fara a ne avanta direct catre un diagnostic, cu o atentie sporita asupra detaliilor ce ne-ar putea fi de folos.
-Oportunitati de imbunatatire: In masura in care timpul permite acest lucru, as propune in locul fotografiei zilei , “fotografiile zilei”, eventual discutarea mai pe larg a cazului: alte manifestari ale respectivei patologii, modul de excludere a altor diagnostice ce includ simptomatologii similare, posibile metode de tratament etc.
IV) Incheierea
Consider ca este util sa avem la finalul intalnirii un moment pentru concluzii, intrebari suplimentare, lamuriri ale diverselor neclaritati intampinate. De asemenea diferitele mentiuni legate de contextul actual respectiv de atentia pe care o acordam sanatatii noastre si a celoralti, de mijloacele corecte de informare, diverse masuri utile pe care le-am putea pune in practica sunt intotdeauna binevenite.

Multumim pentru ceea ce faceti pentru noi!
O zi frumoasa!
Grasu Iulia Ana-Maria, an II, seria IV, grupa 34

photo

Feedback-Cerc microbiologie

Buna seara!
Va scriu pentru a imi exprima opinia referitoare la oportunitatea de a participa, luni, 16 noiembrie, la cercul de microbiologie.

INTRODUCEREA
Introducerea nu a fost numai clara, concisa, ci a fost si captivanta, capabila de a starni si de a mentine totodata interesul nostru, al studentilor, raportat la prezentarea ce avea sa aiba loc.

ALCATUIREA UNEI PREZENTARI STIINTIFICE
In cadrul partii referitoare la “Cum sa alcatuim o prezentare stiintifica”, pot afirma cu certitudine faptul ca am fost placut surprinsa de exemplele semnificative menite de a ne oferi o viziune mai ampla si o mai buna intelegere asupra aspectelor teoretice deja prezentate. De asemenea, suportul vizual, reprezentat de imagini si grafice, a venit si el in ajutorul unei mai bune intelegeri a prezentarii. Nu in ultimul rand, consider ca mesajul principal, acela ca fiecare dintre noi ar trebui sa cunoasca modul in care se redacteaza o lucrare stiintifica, intr-un mod cat mai accesibil pentru public, a fost foarte clar transmis, si intr-o durata de timp potrivita. Un aspect important care ar putea fi imbunatatit il reprezinta integrarea unei scurte pauze in timpul prezentarii.

FOTOGRAFIA SAPTAMANII
Fotografia saptamanii a fost partea care m-a captivat cel mai mult, oferindu-ne posibilitatea de a ne implica , de a ne spune parerea referitoare la un caz clinic adevarat, aspect important in cadrul formarii noastre profesionale. Sfaturile legate de modalitatea de abordare a unei afectiuni necunoscute au fost de asemenea binevenite si chiar mi-as dori prezentarea mai multor astfel de imagini pe baza carora sa ne putem spune parerea legata de un posibil diagnostic.

INCHEIEREA
Desi scurta, pot afirma cu certitudine ca mi-a captivat interesul. Astept cu nerabdare urmatoarea prezentare de acest fel.

Cu respect,
Eremencu Elena-Diana
seria 3, grupa 29

photo

FEEDBACK CERC MICROBIOLOGIE 16.11.2020

Bună seara,

Vreau să încep prin a vă mulțumi pentru interesul pe care ni-l acordați, căci da, eu acest timp îl văd ca pe o mare implicare din partea dumneavoastră. Cu acest timp ați putea face altceva, însă ați ales să luați din puținul pe care îl aveți și îl împărțiți cu noi.Tot respectul, în primul rând, pentru dascăli ca dumneavoastră și în al doilea rând pentru doctori care prezintă un asemenea devotament.

„Introducerea“ a fost scurtă și la obiect, prin această obordare reușind să-mi mențină atenția și să mă țină în suspans. În cadrul acesteia au fost prezentate ideile care urmau a fi dezbătute, oferindu-mi-se,astfel, o viziune de ansamblu.

Când s-a ajuns la „Cum să prezentăm o lucrare științifică“, am rămas plăcut impresionată de noțiunile explicate.Fiind temă centrală a discuției, îi este subliniată importanța, întrucât, este necesar ca fiecare dintre noi să cunoaștem pașii pentru întocmirea unei prezentări științifice. Informația cu privire la aspectul și alegerea culorilor mi s-a părut tare utilă și cu siguranță o voi aplica într-o viitoare prezentare.
Mi-ar fi plăcut totuși să se pună accent mai mult pe modul în care putem structura informația, cum alegem o cronologie a ideilor cât mai corectă, să cunoaștem niște norme, pentru ca mesajul pe care îl gândim să ajungă unde și cum trebuie.
Durata prezentării a fost una destul de scurtă în conformitate cu tema aleasă și consider că ați reușit să vă încadrați destul de bine în timpul propus.
Comparația „așa da/așa nu“ mi s-a parut utilă, deoarece, înțelegerea prin comparație a reprezentat dintotdeauna cea mai buna modalitate de transmitere a informației, metodă de succes cu mare aplicabilitate.

Cea mai atractivă parte a reprezentat-o cea cu „Poza zilei“, moment în care cred că întreaga audiență a fost „captivă“ pentru câteva momente în acel joc. Au fost testate astfel, spiritul de observație și gândirea logică, aptitudini esențiale în practica medicală de zi cu zi. De asemenea a reprezentat și un moment de interacțiune cu publicul, lucru care ar trebui să existe în oricare prezentare.
Ca și dorință personală, mi-aș dori mai multe asemenea fotografii în prezentările viitoare.

„Încheierea“ a fost scurtă, poate chiar prea scurtă, însă a cuprins informații utile cu privire la atitudinea pe care trebuie să o avem în acest context epidemiologic.
Așadar, vă mulțumesc pe această cale pentru ineteresul, devotamentul și implicarea pe care ne-o oferiți.

(Ceea ce dumneavoastră ne-ați tot sfătuit în legătură cu apa cu sare se aplică la mine în familie deja de două săptămâni și cu toții ne simțim bine că am introdus această metodă în rutina noastră.)

Numai bine,
Fazal Ambrin-Ellahi
Anul 2, seria 3, grupa 30

photo

privind acestea ...

Privind acestea „Mi-ar fi plăcut totuși să se pună accent mai mult pe modul în care putem structura informația, cum alegem o cronologie a ideilor cât mai corectă, să cunoaștem niște norme, pentru ca mesajul pe care îl gândim să ajungă unde și cum trebuie.” este relativ dificil să fie discutate într-o prezentare cu caracter general.
În funcție de interes, putem organiza întâlniri sau părți de întâlniri cu subiecte precum cele menționate de tine - dar trebuie abordate concret, cu o temă clară.

Mulțumesc că utilizați „tehnici” pentru sănătate și mi-aș dori să nu răciți deloc.

Toate cele bune,
Mircea Popa

PS. Nu îți poți imagina câtă dreptate ai a propos de ... timp.

photo

Feedback Cerc Microbiologie 16.11.2020

Bună seara,
Vă scriu pentru a vă oferi feed-back în legătură cu cercul de microbiologie ce a avut loc pe data de 16.11.2020.
Vreau să spun că apreciez foarte mult nivelul de dedicație al domnuli profesor în pregătirea studențiolor prin activități extracuriculare.
INTRODUCEREA
Consider că introducerea a fost scurtă și la obiect, exact cum ar trebui să fie în toate prezentările.
CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ
În perioada liceului și a facultății am asistat la foarte multe prezentări făcute de profesori și colegi. Uniele au ieșit bine… altele nu chiar… iar informațiile oferite în cadrul cercului de microbiologie ar fi fost extrem de utile în acele cazuri nefavorabile. Cele mai importante informații pe care le-am obținut de la aceast cerc sunt: prezentatorul nu ar trebui să facă un concurs de cât de repede poate citi de pe ppt, un slide trebuie să conțină doar cuvintele cheie și culorile trebuie alese în funcție de complementaritate sau intensitate, în funcție de context. Consider însă că de departe cel mai important aspect încalcat în prezentări este cel legat de cititul în viteză al ppt-uli fără a oferi ceva în plus, ar fi mai simplu pentru public dacă prezentatorul nu ar exista în acele situații. Informațiile oferite de domul profesor ar fi putut salva foarte multe prezentări la care am asistat.
POZA ZILEI
Această parte a fost cea mai utilă din punctul meu de vedere .Abilitatea de a putea observa și analiza elementele specifice ale unei patologii este extraordinar de utilă în dezvoltare unui viitor medic. Descoperirea ghidată de un cadru cu experiență poate spori roadele acestui tip de antrenament menit să îmbunătățească simtul observației.
ÎNCHEIEREA
Apreciat foarte mult deschiderea domnului profesor de a răspunde la întrebări fie legate de prezentare sau de alte subiecte.
Aștept cu nerăbdare să mai particip la următoarele cercuri de microbiologie.
Cu respect,
Dragomir Flavius-Nicolae
Anul 2,Seria 3,grupa 25

Recent comments

Poll

Cei care doresc sa ajunga la Valea Plopului, doresc / pot sa vina in:
26.10.2013
28%
2.11.2013
47%
fie 26.10. fie 2.11. nu conteaza ziua plecarii spre Valea Plopului
25%
Total votes: 107