01_cerc stiintific

photo

FEED-BACK - 29.11.2019

• INTRODUCERE
MODUL DE PREZENTARE
Aspecte pozitive
Introducerea a reprezentat o modalitate foarte bună prin care s-a realizat trecerea de la atmosfera de curs la cea de cerc, care este mult mai relaxată din punctul meu de vedere. De asemenea, faptul că știm toate subiectele care vor fi abordate încă de la început ajută foarte mult la crearea unei imagini de ansamblu.
DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Chiar dacă a fost realizată relativ succint, din punctul meu de vedere a acoperit tot ceea ce aveam nevoie sa știm.
MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Pe lângă faptul ca a fost schițat planul de desfășurare, faptul că am fost încă o dată îndemnați să ne spunem părerile a contat foarte mult, atât la dobândirea încrederii în noi, cât și la atmosfera placută.

• PREZENTATORUL
MODUL DE PREZENTARE
Aspecte pozitive
Modul de vrezentare a fost foarte clar, fiind pus accentul pe elementele foarte importante. De asemenea, am primit răspunsuri cuprinzătoare și chiar sfaturi la toate întrebările apărute pe parcurs.
DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Consider ca prezentarea a fost foarte bine împărțită în timp și au fost atinse toate punctele destul de cuprinzător.
MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Mă bucur foarte mult că am participat la această prezentare, pentru că am descoperit foarte multe elemente pe care nu le luasem niciodată în seamă în timpul unei prezentări, precum și toate sfaturile și trucurile sunt foarte utile si pe unele dintre ele chiar amși avut ocazia să le pun în aplicare. De asemenea, faptul că ne-au fost exemplificate anumite situașii prin toate acele fotografii au ajutat la înțelegerea pe deplin a elementelor prezentate și totodata m-au făcut să fiu foarte atentă la diferite aspecte, atât pozitive, cât și negative, atunci cand particip la o prezentare.

• POZA ZILEI
MODUL DE PREZENTARE
Aspecte pozitive
Și de această dată, fotografia a avut un impact major asupra noastră. Faptul că aveți răbdare să ne întrebați de fiecare dată ce vedem și ne oferiți mereu impulsuri să răspundem ne ajută foarte mult să înțelegem și chiar să învâțâm unii de la alții.

DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Faptul că am început mai devreme și aceasta a fost primul punct abordat ne-a permis să aprofundăm și mai mult subiectul și chiar sa avem și o mica discușie pe tema vaccinurilor, ceea ce a fost cu atât mai mult în folosul nostru.

MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Poza zilei reprezintă momentul meu preferat din tot cercul, deoarece ne putem pune in aplicare cunoștințele, putem pune toate întrebările care ne trec prin cap și să învățăm care sunt etapele în stabilirea unui diagnostic.

Toate cele bune!
Ana Cătălina Țânțu, Seria 7, Grupa 75

photo

FEED-BACK - 22.11.2019

FEED-BACK – 22.11.2019
• INTRODUCERE
1) MODUL DE PREZENTARE
Aspecte pozitive
Introducerea a reprezentat o modalitate foarte bună prin care s-a realizat trecerea de la atmosfera de curs la cea de cerc, care este mult mai relaxată din punctul meu devedere. De asemenea, faptul că știm toate subiectele care vor fi abordate încă de la început ajută foarte mult la crearea unei imagini de ansamblu.
2) DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Chiar dacă a fost realizată relativ succint, din punctul meu de vedere a acoperit tot ceea ce aveam nevoie sa știm.
3) MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Pe lângă faptul ca a fost schițat planul de desfășurare, faptul că am fost încă o dată îndemnați să ne spunem părerile a contat foarte mult, atât la dobândirea încrederii în noi, cât și la atmosfera placută.

• CUM SĂ ALCĂTUIM O PREZENTARE ȘTIINȚIFICĂ
4) MODUL DE PREZENTARE
Aaspecte pozitive
O prezentare tip PowerPoint făcută după normele prezentate de dumneavoastră, o prezentare care a transmis cu ușurință mesajul, astfel încat am asimilat informațiile foarte repede. Exemplele date de dumeavoastră ne-au evitat greselile făcute frecvent de diverși oameni ce țin prezentări, greșeli pe care le-am întalnit la diverse alte materii și pe care fie le-am conștientizat sau nu.
5) DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Încadrarea în timp a fost foarte bună, astfel încât au fost atinse toate elementele suficient de cuprinzător și fără a obosi și plictisi, dată fiind și ora târzie de desfășurare.
6) MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Consider că cele prezentate sunt foarte utile și am fost plăcut surprinsă sa realizez ca deja respectam unele principii prezentate în slide-urile făcute de-a lungul timpului și de asemenea, am putut să corectez greșelile pe care le făceam înainte (ex: foloseam prea multe culori pentru a evidenția cuvinte cheie).

• POZA ZILEI
7) MODUL DE PREZENTARE
a) Aspecte pozitive
Faptul că am fost îndemnați și mai mult să răspundem și ni s-au prezentat elementele ajutătoare pentru a ne da seama exact ce se întâmplă ajută foarte mult în a realiza cum trebuie să gândim și să gestionăm lucrurile atunci când întâlnim un caz.
b) Oportunități de îmbunătățire
Prezentarea a cât mai multe poze, pentru a putea exersa și mai mult.

8) DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
Faptul că am început cu aceasta a prins foarte bine, deoarece ne-am putut întinde oricât am avut nevoie pentru a înțelege cât mai bine și a pune toate întrebările necesare.
9) MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Poza zilei reprezintă momentul meu preferat din tot cercul, deoarece ne putem pune în aplicare cunoștințele, putem pune toate întrebările care ne trec prin cap și să învățăm care sunt etapele în stabilirea unui diagnostic.

• SFATURI MEDICALE
10) MODUL DE PREZENTARE
Aspecte pozitive
Au fost prezentate pe înțelesul nostru, ați scos în evidenta informatii, de foarte mare utilitate care mi-au trezit interesul. De asemena pot spune ca uneori m-am regasit in situatile dezbatute si ca sfaturile date îmi sunt de mare ajutor.
11) DURATA PREZENTĂRII
Aspecte pozitive
S-a acordat timpul necesar prezentării lor, chiar dacă oreleerau destul de înaintate.
12) MESAJUL TRANSMIS
Aspecte pozitive
Mesajul transmis a avut un impact mare, deoarece din punctul meu nu au fost transmise din perspectiva unui profesor, ci a unui coleg, a cuiva care a trecut prin aceleași lucruri ca și noi.

Toate cele bune!
Ana Cătălina Țânțu, Seria 7, Grupa 75

photo

22.11.2019

Buna ziua,
Voi incepe cu ce mi-a placut cel mai mult: sfaturi medicale. Eram curios sa experimentez sa vad cum functioneaza - sau daca functioneaza:).
Este o saptamana de cand le fac(pe amandoua) si...functioneaza!!!
Urmatorul pe lista este cazul clinic; cel mai fain mi s-a parut modul de prezentare, si anume, nu a fost "prezentat" ci l-am prezentat noi( chiar daca mai greu din cauza "presiunii sociale"-cel putin pt mine). Poate o modalitate pentru a diminua aceasta "presiune" ar fi: persoana care si-a exrpinat parerea sa aleaga alta persoana si asa mai departe( ca in jocurile de icebreaker), dar din pacate asemenea lucruri nu sunt posibile in grupuri asa mari...
Pentru prezentare(mod, nu ppt) nu stiu cat de relevanta e opinia mea, deoarece eu insumi nu sunt capabil sa fac una. In timpul prezentari erau momente cand fagea atentia ( vedeam dar nu auzeam), nu stiu daca ar ajuta:
Metode de recaptare a atentiei, prin ton, lucruri neprevazute sau exprilacrea de lucruri prin povesti amuzane( adevarate sau invantate) care sa produca un impact emotional( astfel si retinem si ne amujam).
PS: am citit "ghidul" trimis pentru realizarea prezentari, am incercat sa respect cat mai mult, dar n-am reusit, mi se parea foarte exact(chiar putin masinaresc); legat de caracterele romanesti din pacate nu stiu cum se fac.
Sa fiu sincer e prima oara cand imi spun parerea unui prof, in principiu le tineam pentru mine, chiar m-am tot gandit sa nu trimit...
Kapil Gabriel S1 Gr 1

photo

mult mai bine ...

... că ai trimis.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc microbiologie 14.11.2019

Bună ziua,

I.Introducere
1.Modul de prezentare: Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să vă revăd și să ascult prezentarea dumneavoastră din cadrul primului cerc de microbiologie, poate puțin mai înțeleaptă și mai conștientă de ceea ce mă înconjoară, decât eram anul trecut. Ajungând în clinic, mă bucur foarte mult că am încercat să respect cât mai multe dintre sfaturile pe care ni le-ați dat pe parcursul întregului an.
2.Durata prezentarii: Mi-aș fi dorit ca fiecare dintre prezentări să dureze mai mult, dar am înțeles că din motive obiective, acest lucru nu este posibil. Sper din suflet ca pe viitor această problemă să dispară, fiindcă este păcat să fiți nevoit să limitați prezentările la unele succinte.
3.Mesajul transmis: După părerea mea, ați reușit să ne captivați atenția și să ne puneți în temă foarte rapid cu ce urmează să fie prezentat, dar și cu modul de desfășurare al primelor ediții. Cât despre “deranjul” de care ați amintit, dar și despre rapiditatea cu care uităm uneori ce ne rugați, nu am ce să spun, știind că este foarte adevărat.

II.Modul de alcătuire a unei prezentări științifice
1.Modul de prezentare: Prezentarea s-a desfașurat într-o atmosferă relaxată, pe care toți am apreciat-o. Mi-a placut foarte mult faptul că ne-ați dat exemple din propriile greșeli, încurajându-ne astfel să ne exersăm pe cât de mult posibil abilitatea de a prezenta astfel de lucrări. Noi, studenții, tindem să reținem mult mai ușor orice este împachetat sub forma unei povești, modalitate pe care am observat-o foarte des în prezentările dumneavoastră.
2.Durata prezentarii: Adecvat
3.Mesajul transmis: Deși ne lovim zilnic de o mulțime de prezentări, NIMENI nu ne explică cum ar trebui cu adevărat să construim una. Încă de anul trecut am reținut aspectele esențiale ale alcătuirii unei astfel de lucrări și sper ca foarte curând voi avea ocazia să și prezint una în fața colegilor mei.

III. Poza zilei
1.Modul de prezentare: Din punctul meu de vedere, aceasta reprezintă cea mai interactivă și interesantă parte a cercului de microbiologie. Îmi place foarte mult faptul că fiecare dintre noi este provocat să descrie cu cât mai multe detalii ceea ce vede, fără teama că va spune ceva greșit.
2.Durata prezentarii: Mi-aș dori să văd cât mai multe prezentări ca aceasta!
3.Mesajul transmis: După părerea mea, cel mai important mesaj este ,,Acela că văzând mai mult, știm mai mult’’. În cadrul orelor de semiologie ne-au fost predate cu puțin timp în urmă leziunile cutanate și ale mucoaselor, realizând astfel cât de diferit poate arăta o patologie de la un bolnav la altul. Mă bucur că mi-a fost acordată ocazia să mă familiarizez cu acest tip de imagini încă din anul 2, acest fapt ușurându-mi munca acum.
Vă mulțumesc mult!
Geamănu Andreea-Constantina Seria 5 Grupa 30 Anul 3

photo

Feedback cerc microbiologie 14.11.2019

1) Introducere

A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: In primul rand as dori sa apreciez grija pe care o purtati pentru noi, prin simpla intrebare: “ Cine doreste cafea?”. Ora a fost tarzie, si noi precum si dumneavoastra eram obositi, dar sincer pot spune ca nu am simtit deloc oboseala, intrucat mi-a facut placere sa revin la acest cerc si sa ma incarc cu sfaturi, idei, si recunostinta.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: As propune aici sa dezvoltam mai pe larg semnificatia citatelor date de dumneavoastra, intrucat mi se par atat interesante cat si adevarate. Ati putea sa ne intrebati pe noi ce intelegem din ele si sa pornim o discutie. Stiu totusi ca timpul este limitat.
B. Durata
-Aspecte pozitive: Durata introducerii s-a incadrat perfect in limita timpului disponibil pentru organizarea cercului, a cuprins atat multe informatii cat si sfaturi, zambete, voie buna.
-Oportunitati de imbunatatire: Intrucat timpul a fost limitat, nu mai este nevoie sa spun ca introducerea a fost prea scurta pentru cat mai putea fi spus.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: Ceea ce mi-a ramas in minte de la introducere a fost importanta cunoasterii mai multor persoane din diferite domenii si puterea lucrului in echipa. De asemenea cat de util ar fi daca fiecare persoana ar face un rezumat la un articol astfel incat sa citim cat mai mult in cel mai scurt timp posibil.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: Dupa cum am spus si mai sus, ar fi interesanta o dezbatere pe tema citatelor in limita timpului disponibil.
2) Prezentare: Prezentatorul
A. Modul de prezentare
Aspecte pozitive: S-au punctat cam toate ideile si secretele unei prezentari reusite, cu exemple concludente, poze, umor si claritate. Experienta dumneavostra cred ca m-a impresionat cel mai mult intrucat se cunoaste atunci cand un om vorbeste din experienta proprie.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire: As sugera sa ne spuneti recomandarile dumneavostra de congrese , societati stiintifice si concursuri care vi se par utile si serioase in cazul in care aveti aceste informatii.
B. Durata
Aspecte pozitive: Aceasta parte a cercului s-a extins cel mai mult ca si durata, si consider ca s-a meritat intrucat informatiile au fost multe.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire: In acest caz, sunt de parere ca doar publicul poate influenta durata prin cat de receptiva este la informatie si daca sunt prezente sau nu intrebari astfel incat sa trebuiasca sa prelungiti prezentarea.
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: Acum ca am asistat si a doua oara la acesta prezentare a cercului, pot spune ca imi este si mai clara importanta participarii active la congrese. Personal mai am de lucrat la frica, emotii si puterea de a duce totul la capat. Mi-a placut ideea ca noi nu ne folosim toate puterile de zi cu zi, ceea ce mi-a dat un imbold sa imi imbunatatesc viata.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: Nu mai am ceva in mod special de adaugat aici. Inca nu imi este clar totusi daca este bine sa ne cerem scuze sau nu atunci cand gresim la prezentare.
3) Poza zilei
A. Modul de prezentare
-Aspecte pozitive: Aceasta parte a cercului o consider foarte importanta, intrucat imi dau seama cat de mult ma ajuta pe mine ca studenta in anul 3 la semiologie.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: In cazul in care noi nu venim cu intrebari concludente pentru caz, ar fi utile niste hint-uri sa ne dam seama cum sa tratam subiectul pozei.
B. Durata
-Aspecte pozitive: Chiar daca ne apropiam de sfarsitul prezentarii, nu am resimtit oboseala intrucat imi place foarte mult aceasta parte a cercului.
-Oportunitati de imbunatatire: As propune in loc de “poza zilei”,” pozele zilei” :)
C. Mesajul transmis
-Aspecte pozitive: Chiar daca pozele acopera doar materia de microbiologie, am resimtit utilitatea acestei discutii din perspectiva unui student de anul 3 care face semiologie si care si-ar dori ca aceasta materie sa fie tratata mai cu seriozitate.
-Oportunitati si propuneri de imbunatatire: Depinde foarte mult de noi sa punem cat mai multe intrebari sa sa punem mintile la contributie.
4) Incheiere + Filmulet
Mod de prezentare, Durata, Mesaj
Aspecte pozitive: Incheierea a debutat cu un filmulet atat interesant cat si ingrijorator daca stam se ne gandim la abuzul consumului de antibiotice. Durata a depins mult de noi, intrucat se puteau prelungi discutiile la nesfarsit daca erau binevoitori.
Oportunitati si propuneri de imbunatatire: Mi-ar placea sa existe la fiecare cerc cate un filmulet cu care se ne delectam simturile pentru a ne putea imprima idei importante si prin aceasta modalitate.
Va multumesc!
Istratoaie Ana
Grupa 40, Seria 7, An 3

photo

Feedback optional 23.05.2017

Hristos a înviat!

În cele care urmează, voi însuma feedback-ul pentru cursul opțional de săptămâna aceasta.

Deși am fost printre cei care au optat să evaluăm un caz/articol din punct de vedere epidemiologic, cred că mi-a folosit la fel de mult (sau poate chiar mai mult) să recapitulez și sa îmi împrospătez memoria în ceea ce privește mica parte din microbiologie pe care am abordat-o la curs. Trebuie să recunosc, nu îmi mai aduceam aminte cu exactitate toți timpii de la colorația Gram și m-am bucurat că am reluat realizarea unui frotiu, însămânțarea pe placă și pașii de diagnostic. De asemenea, mi s-a părut foarte util că am realizat și identificarea streptococilor de grup B printr-o metodă imunologică pe care nu am mai observat-o până acum. În rest, totul a decurs foarte bine, mi-a plăcut că am lucrat pe grupe și de asemenea că domnul profesor și domnișoara doctor Preda ne-au îndrumat și coordonat. Mi s-a părut inclusiv utilă prezentarea de la final, în care dumneaei ne-a reamintit despre utilizarea bazelor de date în EpiInfo și ne-a spus câteva vorbe despre Mendeley, programul pentru referințe.

Crina-Iulia Neculae, an III, seria 9, grupa 52.

photo

Feedback

Buna ziua !

In ceea ce priveste aspectele pozitive ale cursului, pot spune ca mi-a placut faptul ca am facut un diagnostic de laborator (a fost un fel de reamintire a lucrarilor practice din anul 2): realizarea frotiurilor, insamantarea mediilor de cultura, realizarea reactiilor Ag-Ac. Am apreciat ca ati avut rabdare ca toate persoanele sa faca frotiu si sa insamanteze. Totodata, mi-a placut si faptul ca am stat in grupa si cu alte persoane (de la alte serii) - cu toate ca de obicei pe mine ma oboseste munca de echipa, dar de data asta m-am simtit chiar bine. Desigur, ne-a ajutat si sa ne dezvoltam spiritul de echipa dar si partea de comunicare. Trebuie sa adaug si ca mi-a placut ca ati adus materiale de lucru pentru toata lumea; eu, inainte de curs, imi imaginam ca vor lucra doar 2-3 persoane si restul se va uita. Nu in ultimul rand, apreciez ca ati fost mereu atenti (dumneavoastra si Madalina Preda) la felul in care lucram. In final, mi-a placut ca am putut vedea rezultatul muncii noastre la microscop. Iar organizarea (privind formarea grupelor, aducerea materialelor, explicarea notiunilor) a fost rapida si ne-a ajutat sa economisim timp pentru practica in sine.
Un alt aspect pozitiv, a fost faptul ca Madalina Preda ne-a prezentat programul Medeley. Consider ca ne vor fi folositoare (cu siguranta) in viitor. Nu auzisem de acel program si la un moment dat, chiar ma gandeam la cat de obositor si enervant ar fi sa stai sa modifici fiecare referinta.

In ceea ce priveste aspectele negative, nu am nimic de mentionat.

In concluzie, imi pare bine ca am ales acest optional, caci am ramas cu notiuni interesante dar si cu abilitati practice mai dezvoltate.

Rusu Catalin-Teodor, seria 11, grupa 69.

photo

Feed-back curs optional 23.05

Buna dimineata si Hristos a inviat!

Aspectele pozitive ale cursului:
1. Realizarea unui diagnostic de laborator- realizare frotiu, insamantare pe medii de cultura, reactii antigen-anticorp, norme de recoltare; componenta practica a fost un bun exercitiu de rememorare a notiunilor invatate anul trecut, cat si un exercitiu de indemanare. Ni s-a reamintit importanta normelor de protectie personala si a mentinerii ordinii in spatiul de lucru. De asemenea, am avut la sfarsit ocazia sa ne evaluam rezultatul "muncii" prin examinarea la microscop.
2. Prezentarea Madalinei- dupa un semestru in care informatica nu a fost decat o materie al carei scop era sa nu ma lase sa ajung acasa devreme, importanta ei ne-a fost in sfarsit prezentata. Explicatiile au fost simple, cat sa poata fi intelese si de cei care nu isi mai amintesc nimic din IMBS din anul II, dar suficiente pentru a intelege ideea de baza din spatele programului EpiInfo. Ne-a fost prezentat, de asemenea, programul Mendeley, care rezolva o problema de care nici nu eram constient, dar care ar fi fost foarte neplacuta daca s-ar fi materializat situatia prezentata de Madalina.

Aspectele negative ale cursului:
1. Lipsa halatelor- am fost informati inca de la primul curs ca urma sa efectuam si un examen microbiologic la unul din cursurile ulterioare, insa nu am fost anuntati in prealabil la care din ele (aici este vina noastra, a studentilor, pt ca nu ne-am exprimat in mod clar, la cursul trecut, dorinta de a efectua un diagnostic de laborator).

Cu stima,
Cotorogea-Simion Mihail, seria VI, grupa 37

photo

Feedback curs optional

Hristos a înviat!
Mă numesc Gabriela Postolea, sunt în seria 11, grupa 69.
Aspecte pozitive ale cursului:
# Cursul din aceasta seara a fost folositor pentru că am pus in practica munca de laborator ce se poate face in caz de epidemie.
# discutarea ordinii logice a desfășurării etapelor
#. Aranjarea mesei de lucru este foarte importanta pentru orice doctor (microbiolog, chirurg etc)
#. Deși am greșit la o întrebare, sigur nu voi mai uita ceea ce mi s-a reamintit ( nu se face antibiogramă pentru streptococ b hemolitic grup A!)
#. Grupele au fost formate rapid și am trecut direct la treabă
# a fost o atmosfera destinsa; în cadrul grupei ne-am ajutat intre noi
# prezentarea făcută de Dr. Mădălina Preda a fost utila, încercând să cuprindă cat mai multe informații și exemplificări ale programelor epi info si mendeley (despre ultimul nu știam nimic și a dovedit că este foarte util- mulțumim pentru aceasta prezentare)

Aspecte negative și oportunități de îmbunătățire:

- limita trimiterii feedback-ului până la ora 23:59 - poate dacă nu depaseam aceasta ora, nu mai scriam că este un aspect negativ, dar în orice caz, nu ar trebui sa fie o astfel de limita.

În ansamblu, m-am simțit foarte bine. Mulțumesc!

photo

...

Adevărat A Înviat!

Gabriela, tu chiar nu ai realizat de ce trebuie să existe acea limită și că aspectul ... negativ nu este limita ci nerespectarea celor ce am discutat anterior (nu de către tine, dar de către alți colegi - da)?

Toate cele bune
Mircea Popa

photo

Feedback

Cursul de azi a fost unul frumos . Mi -am amintit de lucrarile practice de la microbiologie . Mi-am reamintit multe detalii . Cunostintele acumulate anul trecut la microbiologie ne-au ajutat foarte mult sa realizam acest diagnostic de laborator . Datorita lucrurului in echipa la acest optional am devenit mai prietenosi . Mi-a placut si ceea ce-a prezentat Madalina sint niste chestii pe care nu le stiam si cred ca o sa ma ajute mult in realizarea unei lucrari . Din pacate nu a fost timp suficient ca sa ne mai zica mai multe .

photo

Feedback optional- 23.05.2017

Buna seara!

Editia de astazi a optionalului s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele ca oricare alta editie la care am participat de altfel. Din nou am “exersat” munca in echipa si colegialitatea si am rememorat unele cunostinte invatate anul trecut, dar intr-un context diferit fata de saptamanile trecute.

Am fost surprinsa sa observ la mine ca nu am uitat chiar atat de multe lucruri invatate anul trecut la microbiologie, semn ca ceea ce pareau anul trecut niste etape stricte si reguli numeroase de respectat acum si-au gasit aplicabilitatea. In plus fata de ceea ce am facut anul trecut la laboratorul de microbiologie a fost faptul ca azi am reusit sa vad la microscop rezultatul muncii mele depuse pentru realizarea frotiului.

Prezentarea Madalinei a fost de binevenita. Modul ei de prezentare mi-a transmis ideea ca as putea sa ma imprietenesc cu Epi Info, ca acest program nu este atat de greu de utilizat si nefolositor precum credeam anul trecut. Am notat si programul Mendeley pentru a-l folosi in viitor pentru ca are un potential destul de mare de a facilita anumite sarcini.

Nu gasesc aspecte negative legate de acest curs optional. La inceput am venit din placere pentru ca stiu ca faceti lucruri cu suflet pentru studenti. Mi-as dori ca si alti profesori ai UMF “Carol Davila” din Bucuresti sa fie la fel de deschisi si dornici sa ne impartaseasca experienta lor profesionala sau cel putin sa respecte programa pe care vor sa o abordeze in cadrul optionalelor conduse de dumnealor. Sper ca de acest curs optional sa beneficieze si colegii care acum sunt anul II sau poate vom mai putea reveni si noi in anii urmatori. Il voi recomanda cu drag.

Va multumesc!

Cu respect,
Alexandra Ondu, Seria 9, Grupa 53, Anul III

photo

Feedback optional 16.05 si 23.05

Buna seara!

La acest curs optional mi-am reamintit cateva lucruri esentiale din anul II si mi-a facut o adevarata placere sa fac din nou un frotiu, sa „cultivam” pe medii, dar si sa facem acea testare antigen-anticorp (metoda pe care nu am mai facut-o practic pana acum). Am apreciat enorm si implicarea domnului profesor si a Madalinei in activitati.
Mi-a placut foarte mult sa lucram in echipe si sa avem parte si de o parte practica. Chiar daca nu am apucat sa dau un raspuns inainte de optional si imi pare rau pentru asta, ma bucur ca ati luat decizia asta.
Partea prezentata de Madalina mi-a placut de asemenea. Stiam de EpiInfo destul de multe pentru ca am incercat cat de mult posibil sa inteleg ce am facut la informatica in anul II, insa de Mendeley chiar nu stiam, nu am mai auzit si consider ca reprezinta o informatie chiar utila. Madalina a explicat foarte bine si s-a incadrat in timp pentru cantitatea de informatii pe care a vrut sa le prezinte.
Cursul trecut de optional (16.05.2017)
Mi-a placut mica competitie si interactiune dintre noi. A fost foarte draguta si partea cu premierele. Chiar daca noi eram obositi si nu prea eram toti in puterea de a interactiona, domnul profesor si domnisoara student (nu am putut retine numele din pacate) ne-au implicat in discutii cu ajutorul intrebarilor si nu numai.

Cu respect,
Ana Andreea Gogu, grupa 37, seria 6

photo

Feed-back 23.05.2017

Buna seara !

Cursul de azi a fost binevenit pentru mine, avand in vedere ca in afara de semiologie , unde si acolo apar probleme de multe ori, stam destul de prost la partea aplicata a medicinei. Apreciez ca ne-ati pus la dispozitie materialele necesare pt fiecare si ca am putut sa lucram "cu mana noastra" si cu ajutorul instructiunilor primite, frotiuri si coloratii facute in anul II.
Am vazut ca aveti mereu dorinta de a ne arata cat mai multe din ce cunoasteti si din ce considerati important pentru noi sa stim. Uneori timpul e greu de impartit ; acest ultim curs s-a incheiat parca pe fuga, avand in vedere ora si cum s-au finalizat activitatiile noastre.
Cat despre acestea, am vazut cat de multe lucruri am uitat de atunci si pana acum, lucruri pe care le consideram elementare in microbiologie ( ex: cum sa folosesti ustensilele de laborator, cum sa-ti organizezi zona de lucru + notiuni teoretice )
Intr-adevar, sunt multe informatii care se uita de la an la an, dar e important ca atunci cand ne confruntam cu ele , sa ne fie familiare si sa stim de unde sa incepem cu "readucerea" aminte .

Numai bine,
Baciu Bianca, seria 13, grupa 77.

photo

Feed-back curs optional 23.05.2017

Buna seara!
Astazi am realizat un diagnostic de laborator in cazul unei infectii streptococice, lucrand in echipa si fiecare avand ocazia sa faca efectiv (aproape) fiecare pas. A fost un exercitiu placut, util, am recapitulat notiuni din anul II si am facut unele lucruri pe care nu le-am facut anul trecut la lucrarea practica.
In plus, Madalina ne-a vorbit despre EpiInfo si Mendeley, doua programe care ne-ar putea usura viata in viitor. Sincer, mi-ar fi placut ca la cursurile de informatica sa ni se fi aratat lucruri de acest gen, asa cum a facut-o Madalina.
Per total, a fost un optional interesant, care ne-a creat o idee de ansamblu despre ceea ce presupune epidemiologia si investigatiile epidemiologice. Ma bucur ca am capatat aceste notiuni si probabil acum cand ma voi uita la stiri despre diverse epidemii, voi putea sa am o parere mai elocventa decat inainte.
Desi s-a desfasurat la o ora tarzie, nu pot sa zic ca ma plictiseam sau imi pierdeam concentrarea, pentru ca totul a fost prezentat astfel incat sa ne capteze mereu atentia.
Va multumim pentru acest curs!

Mihai Sabina-Gabriela, seria 5, grupa 26

photo

Feedback curs opțional 23 mai

Bună seara!
Sunt încântată sa pot spune ca acest curs mi-a oferit ocazia de a face și altceva în afara de a absorbi informații pe care sa nu le folosesc imediat.Am putut interacționa cu ceilalți colegi pentru a putea afla ce opinii au, cum gândesc în ansamblu și cum sa rezolvam cât mai eficient diverse sarcini pe care ni le-ati dat de-a lungul cursului. Apreciez ca puneți accentul pe crearea unui spirit de echipa foarte puternic, pe comunicare și pe stabilirea unor relații de durata atât în timpul facultății, cât și mai târziu.Consider ca a avea prietenii strânse reprezinta un lucru foarte important, mai ales în viata unui medic, care are datoria de a-i face pe pacienți sa se simtă în largul lor atunci când le pășesc pragul cabinetului.
Mi-a plăcut foarte mult ca azi am putut rememora o mulțime de momente din anul 2, pe măsură ce efectuam pașii din diagnosticul microbiologic.Asa cum ma așteptam a fost o idee foarte bună sa lucram asa cum am făcut anul trecut.Imi doresc ca pe viitor și la alte materii sa organizeze astfel de activități pentru ca ne pot ajuta sa ne descoperim diferite pasiuni și sa devenim mai entuziasmați de tot ceea ce presupune lucrul în echipă.
Consider ca acest curs mi-a deschis o noua perspectiva asupra bolilor infecțioase și nu numai,prin faptul ca am învățat cât de important este sa fim organizați, ambițioși și cu mult spirit de observație.Avem nevoie de toate aceste calități pentru a fi doctori cu adevărat.

Hill-Cirlan Alexandra-Linda grupa 63 seria 10

photo

Opţional

Feedback
Bună seara! Acesta este feed back-ul pentru ședinţa opţionalului din data de 23.05.2017.
În ceea ce privește diagnosticul bacteriologic, mi.a placut exerciţiul și îmi pare rău că nu am avut halat. Aș putea spune că a fost un exerciţiu recapitulativ, am repetat noţiuniunile dobândite în anul 2 la microbioligie, pașii care trebuiesc urmaţi într- un diagnostic bacteriologic. A fost un exerciţiu simplu, cu noţiuni de bază, dar care ne vor rămâne în memorie și care ne vor fi de folos în viitor. Cel mai important: a fost PRACTIC , am putut aplica noțiunile teoretice, am putut realiza cu toţii un frotiu, am realizat o înseamnţare , sau alţi pași din diagnostic. Am putut vedea la microscop rezultatul frotiului (am vazut coci Gram pozitivi) . Am vazut reacţia antigen- anticorp, reacţie de care ne vorbesc la aproape fiecare materie de anul asta, dar nu ne-a arătat- o nimeni practic. A fost interactiv. In viitor, cred ca ar putea să i se aloce o ședință a opţionalului doar pentru diagnostic, să fie făcut un pic mai pe larg, să explicăm de ce facem fiecare etapă, cum interpretăm fiecare rezultat, sau ce alternative am avea la metodele aplicate de noi sau ce metode sunt avantajoase daca am avea un număr de cazuri mari, o epidemie. Am observat ca diagnosticului bacteriologic realizat de noi i-a lipsit antibiograma. În anul 2 mereu ne repetaţi importanța ei. Cred ca acest exerciţiu ar putea fi facut și in anul 2, la finalul semestrului 1 ,ca o recapitulare a cunoștințelor dobândite.
Prezentarea despre epi-info, am vazut încă o dată ca este util și nu este greu de folosit, cu puţin studiu ne putem descurca pentru a realiza lucruri de de bază. Nu știam de Mendeley, mulţumim pentru informațiile noi.
Mă bucur că am ales acest opţional pentru că am aflat noţiuni noi, utile, practice, interesante, a fost interactiv, am realizat lucruri practice pe cât ne-a permis timpul. Mulțumim!
Dănciulescu Oana, seria 11, grupa 68.

photo

Feedback 23.05.2017

Buna seara !
Cursul din seara aceasta s.a dovedit a fi interesant si captivant. Ne ati dovedit importanta cunoasterii notiunilor invatate anterior. De asemenea ati pus accent inca o data pe rigurozitatea respectarii unui plan de lucru pentru a excela.
Prezentarea domnisoarei doctor a fost de asemenea un real succes in contextul in care multi dintre noi nu vedeam utilitatea programului Epi Info si clar am inteles ca trebuie sa ma resposabilizez fata de acesta. Mendeley a fost si el o surpriza placuta.
Cu respect , o seara buna !

photo

Feedback optional anul 3 - 23.05.2017

Bună seara! Aş începe prin a spune că mi-a plăcut foarte mult acest curs, prin componenta practică, dar aş avea de menţionat ca aspect negativ faptul că ar fi fost utilă o înştiinţare în prealabil privind natura diagnosticului de efectuat şi o eventuală listă cu noţiuni de recapitulat, multe uitându-se de la finalizarea cursurilor de microbiologie de anul II, putându-se câştiga astfel timp, iar repetearea unor noţiuni, atât ca teorie, individual, şi practic sub îndrumarea dumneavoastră şi a Mădălinei ar fi facilitat fixarea cunoştinţelor; tot prin prisma acestui fapt poate fi văzuta şi chestiunea halatelor, deşi ar fi fost normal ca halatul să fie prezent, mulţi nu s-au gândit. În final însă am avut un oarecare grad de satisfacţie când am privit rezultatul la microscop, şi cred că astfel de aplicaţii pot mări interesul studenţilor faţă de materii ce pot părea aride la prima vedere.

În privinţa opţionalului per ansamblu, nu am multe aspecte negative de evidenţiat, fiind în mod clar eclipsate de aspectele pozitive; ora ar fi fost principalul inconvenient, dar a fost un compromis asumat de majoritatea participanţilor. Legat însă de rezultate, voi relua o idee expusă mai sus, cea a rezultatului "muncii"; deseori studiul în această facultate, şi în această specializare necesită foarte multă răbdare şi perseverenţă, şi cred ca oricine, oricât de dedicat ar fi, a avut cel puţin o dată gânduri în facultate că ar fi fost mai uşor poate "altfel"... de multe ori materiile par lipsite de aplicabilitate, totul pare foarte abstract, viitori pacienţi par foarte îndepartaţi iar rezultatele orelor de studiu si a stress-ului examenelor par să nu se observe. E în mod particular util ca pe parcursul acestor ani să fie şi câteva astfel de "evenimente" care să demonstreze deprinderea unor abilitaţi practice, să ofere sentimentul evoluţiei către viitoarea carieră de doctor. Acest an a fost definitoriu în acest sens, prin Semiologie, primul contact cu bolnavul şi prima schemă de examen fizic complet, şi Farmacologie, şi în cazul meu cel puţin şi sunt sigur că şi a altor colegi a fost participarea la acest opţional; pot să mă declar mulţumit de temele abordate, de faptul că pot interpreta un eveniment epidemiologic cel puţin în mod sumar, că pot privi lucrurile altfel decât colegii care au ales alt opţional şi că mi-a ajutat şi încrederea în sine prin faptul că am înţeles etapele unui diagnostic, ale interpretării unui caz de epidemie sau importanţa utilizării unor programe informatice care sunt sigur că mă vor ajuta pe viitor. Sper ca acest opţional să se ţină şi în anii următori, eu cel puţin îl voi recomanda cunoştinţelor din anii mai mici.
În concluzie, vă mulţumec pentru oportunitatea de a participa la acest curs, eu fiind înscris iniţial la alt opţional,şi pentru munca depusă de dumneavoastră şi de ajutoare. A fost un curs util, care m-a motivat şi inspirat, şi de ce nu orientat viitoarele alegeri în carieră, eu fiind înclinat mai mult spre specialităţile paraclinice decât cele medicale sau chirurgicale. (Nădejde Nelu, seria 9)

photo

Feedback curs optional 23.05.2017

Buna seara!

În aceasta seara, deși obosit, fiind plecat de acasă de la ora 07:30, m-am bucurat ca am putut participa la ultimul curs de optional ținut de Domnul Prof. Mircea Ioan Popa, care ne-a surprins în mod plăcut printr-o activitate interactiva și punandu-ne la o „munca” plăcută în echipa. Mai exact am putut din nou să ne aducem aminte cum se face un frotiu, ba chiar am făcut unul cu mana noastră și chiar am rămas fascinat de faptul ca am văzut la microscop rezultatul propriei mele munci, o imagine pe care nu o voi uita prea curând având un puternic „impact”(ceva făcut de mine). Mi-am readus cu plăcere aminte de lp-urile de microbiologie în care Doamna Dr. Cerasela ne învăța cum se face un astfel de frotiu și cum îl putem „prinde” la microscop și mi-a creat toată atmosfera o stare de bine uitand de oboseala pe care o acumulasem pe parcursul zilei.

În legătura cu prezentarile de pe final, tinute de Dr. Madalina Preda, în care ne-a prezentat beneficiile pe care le putem avea de pe urma programelor precum Mendeley și Epi info, consider ca au fost foarte folositoare și instructive, aratandu-ne ca orice medic ar trebui sa știe cât de puțin sa lucreze și sa introduca date în aceste programe usurandu-ne astfel munca foarte mult.

În concluzie, mă bucur ca am ales acest optional, țin sa menționez ca nu l-am ales din cauza faptului ca nu mai erau locuri în alta parte, știam ca va fi ceva de la care voi avea de învățat, mă bucur ca am putut cunoaște oameni noi, și nu în ultimul rând mă bucur ca am putut sa mai asist încă o data la cursurile tinute de către Domnul Profesor Dr. Mircea Ioan Popa.

Georgescu Daniel Andrei Vlad, seria 13, grupa 77

photo

Feed-back curs optional

Buna seara !
Cursul din aceasta seara a fost un fel de recapitulare a anului 2 si in acelasi timp ne-a si demonstrat ce mai stim inca si ce nu mai stim deja sau ce am uitat mai bine zis .
Cred ca un real succes a fost faptul ca fiecare a avut ocazia sa lucreze , sa isi faca propria lama si a fost pentru prima data cand am pus o placa la incubator ( cel putin pentru mine ) . Pe langa aceasta , din nou am lucrat in echipa , ceea ce e foarte important pentru a ne obisnui cu viata de medic
in care ar fi ideal sa facem acelasi lucru .
Desi nu am prins toate partile prezentarii , am retinut programul Mendeley care mi s-a parut foarte util , poate daca nu acum , cu siguranta in viitor ne va fi de folos ca la un moment dat am auzit de el si stim ca exista si il putem folosi . Am vazut cum poate el coopera cu Microsoft Word , Pub Med totul cu cateva clickuri , desi cred ca atunci cand il voi folosi chiar eu mi se va parea putin mai greu .
Despre Epi Info mi-am adus cu usurinta aminte ceea ce am facut in anul 2 la Biostatistica . A fost o recapitulare buna pentru a-mi reaminti anumite notiuni .

Rezultatul acestui curs a fost faptul ca am putut sa vedem la microscop lama facuta chiar de noi , ceea ce ne-a lasat sa ne bucuram de munca depusa si de succesul ei .
Va multumesc pentru ca ne-ati dat ocazia sa facem toate aceste lucruri , dar cel mai mult pentru faptul ca ne-ati lasat sa ne bucuram de rezultat , de ceea ce am reusit sa realizam .

Diana Troncota , Seria 9 , Grupa 53

photo

Feedback curs optional-23.05.2017

Buna seara, cursul din seara aceasta mi-a placut foarte mult, a fost foarte practic si ne-a tinut captivati pe toata perioada celor 2 ore si jumatate. A fost o ocazie buna pentru mine sa-mi aduc aminte notiuni din anul II de microbiologie si sa le inteleg mai bine, am inteles importanta urmarii anumitor pasi cu strictete in ceea ce priveste diagnosticul microbiologic, importanta in corelarea simptomatologiei clinice cu rezultatul probei de laborator si eventualele directii de tratament.Am inteles ca e important sa cantarim toate variantele in ceea ce priveste diagnosticul microbiologic si sa o alegem pe cea mai potrivita pentru cazul nostru si pentru ce bacterie vrem sa izolam.
Mi s-a parut foarte folositoare si prezentarea Domnisoarei Dr. Madalina despre Epi Info, in anul II nu mi s-a parut importanta statistica medicala, dar am realizat ca o sa imi foloseasca pe viitor.De asemenea consider foarte folositor si programul Medeley de existenta caruia nu stiam pana azi.

Imi place ca totul se petrece intr-un cadru foarte prietenos, chiar apreciez deschiderea si preocuparea Domnului Profesor Mircea Ioan Popa si a domnisoarelor asistente pentru prezentarea cursului astfel incat noi sa ramanem cu cat mai multe informatii folositoare.

photo

Curs optional

Buna seara,

Cursul optional din aceasta seara mi-a adus aminte puternic de anul II, chiar daca atunci nu am lucrat asa ca acum. Pe langa acest lucru, am realizat ca ar trebui sa revad unele detalii din cursurile din anul trecut pentru ca pe masura ce ne explicati, eu imi puneam intrebari din materie si imi dadeam seama ca am uitat anumite detalii.

Consider ca acest exercitiu a fost bine integrat in programa: dupa ce am vorbit in lunile ce au trecut despre epidemiologie am incheiat cu acest curs practic care a facut apel la cunostintele noastre extra optional.

Dvs. si in anul II ne-ati dat posibilitatea sa lucram noi cu mainile noastre diverse, lucru care nu prea l-am intalnit si la alte catedre pana acum. As vrea sa se puna mai mult accent pe astfel de conduite pentru ca mi se pare un mod facil de a retine. Ne-ati indrumat bine si dvs. si Madalina, am inteles cu usurinta ce si cum trebuie sa fac si drept urmare rezultatul a fost cel asteptat. Am fost incantata cand am vazut lama la microscop.

In concluzie, ma bucur ca am ales acest optional: mi se pare ca am invatat lucruri uitle, ca am o alta perspectiva asupra a ceea ce presupune controlul sanatatii publice, am inteles importanta rigurozitatii respectarii regulilor si protocoalelor, chiar daca informatiile prezentate doar intr-un semestru nu pot acoperi atat de multe. Cu toate acestea eu cred ca ce ne-ati transmis a fost bine receptat si usor de luat aminte. Multumesc pentru faptul ca v-ati luat din timp chiar si in plus si ati ales sa ajungeti tarziu in fiecare seara de marti pentru a fi in fata noastra si sa ne spuneti lucruri noi, dar sa ne si amintiti de cele de care am uitat.

Monica Mihai

photo

Feed-back curs opţional 23.05

Bună seara!

Mi-a plăcut foarte mult faptul că am lucrat din nou în echipă şi că am făcut efectiv ceva practic cu mâna mea, realizând acest diagnostic microbiologic. În primul rând, cred ca ar fi fost bine dacă am fi repetat şi regulile de recoltare şi transport, dar întradevăr nici timpul nu a fost chiar de partea noastră. Mi-a plăcut să fac din nou un frotiu (ultima dată având ocazia să fac acest lucru în anul 2) colorat Gram, cu toate etapele pe care le presupune, dar mai ales mi-a plăcut că am văzut la microscop rezultatul „muncii mele”. Mi-a plăcut mult să însamanţez eu pe mediul de cultură „produsul patologic” prin metoda pentagonului şi apoi, mai tarziu să văd efectiv ce ar fi putut rezulta şi pe lama mea. Apoi, mi s-a părut foarte captivant faptul că am putut să fac eu, împreuna cu echipa mea, o reacţie antigen-anticorp, lucru pe care nu am avut ocazia să îl mai fac până acum. De asemenea şi la sfârsitul acestul test am putut observa rezultatele pozitive, prin formarea aglutinatelor, lucru ce a dus şi la diagnosticul final al infecţiei. Mi-a plăcut mult că şi de această dată am lucrat în echipă şi ne-am putut ajuta reciproc.

În ceea ce priveşte prezentările de la final, ţinute de Dr. Mădălina Preda, mi s-au părut foarte interesante, dar mai presus de atât, mi s-au părut foarte folositoare. Dacă despre Epi info mai ştiam, pentru că am lucrat în el şi anul trecut în cadrul lucrarilor practice de informatică, despre Mendeley chiar nu ştiam, şi sincer nici nu m-aş fi gandit că există un program care să mă ajute ataşez şi ordonez atât de uşor toate referinţele.

Curs opţional per ansamblu: Mi-a plăcut că în general fiecare curs a vizat un alt aspect al investigaţiei epidemiologice, mi-a plăcut faptul că de multe ori am lucrat în echipe, astfel existand o atmosfera de colegialitate, totodată având ocazia să cunosc oameni noi şi mi-a plăcut foarte mult faptul că am făcut multe lucruri practice, cu care chiar voi rămâne mult mai mult timp decât dacă acele aspecte discutate rămâneau doar pe hârtie.

Senteş Maria, grupa 68, seria 11

photo

Curs-optional-feedback

Buna seara !

"Cursul" din seara aceasta-mai degraba as numi ceea ce s-a petrecut " interactiune" mi s-a parut foarte reusit ,frumos gandit si pus in practica.

A face un diagnostic microbiologic complet si corect, in toate etapele sale -de la recoltare la interpretare cu siguranta este unul din lucrurile de baza pe care trebuie sa le intelegem.. si mai mult!

Ceea ce am concluzionat eu:
- importanta nu numai a executiei corecte a pasilor ci si logica din spatele fiecarei etape
- importanta de a fi organizati in ceea ce lucram, atat in interior/ minte cat si in exterior-spatiul in care ne vom desfasura
-importanta de a ne ajuta colegii si a comunica pe parcursul lucrarii, a -i corecta unde este nevoie si a invata din propriile greseli

Mi-am amintit cu placere de microbiologia de anul II,cand partea practica a fost foarte importanta si deloc neglijata de cei de la Institutul Cantacuzino, oferinduni-se sansa sa facem lucrurile " cu mainile noastre" iar in seara aceasta pentru inca o data !

Partea de final -foarte interesanta -desi -destul de compacta (evidenta fiind complexitatea programelor, pe care am fost invitati s-o descoperim) Cu siguranta ne vom re- intalni cu Epi Info in viitor in varii contexte, iar programul acela-Mendeley- pare un potential ajutor de nadejde in redactarea lucrarilor pe care le vom scrie(eu nu stiam de existenta lui , dar acum am aflat.)

Am apreciat sprijinul domnului profesor Mircea Ioan Popa pe tot parcursul cursului optional, de la informatia atent selectata si pregatita pe care ne-a transmis-o, la sfaturile practice si raspunsurile la intrebari, toate, oferite cu prietenie si colegialitate , intr-o atmosfera libera si calda .
Acelasi lucru este valabil si pentru domnisoarele asistente care au contribuit la organizarea si prezentarea cursurilor si ne-au sprijinit cu multa rabdare pe parcursul lucrarilor .

O seara frumoasa,
Gaianu Ioana Eliza, grupa 84, seria 14.

photo

Feed-back 24.11

Bună seara!

Având în vedere că mi-aţi dat ocazia să aleg o prezentare pe care să o comentez, am decis să vorbesc despre prezentare despre rezistenţa la antibiotice (Esther).

În primul rând aş vrea să o felicit pentru curajul de a veni în faţa noastră şi de a prezenta. Deşi s-a simţit că era foarte emoţionată, şi la început îmi vedea să mă ridic în picioare şi să îi aduc aminte să respire, chiar s-a descurcat foarte, foarte bine din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut mult că a interacţionat cu cei din sală, că a pus întrebări în public, mi-a plăcut că a avut inserate momente amuzante, nu ştiu dacă aşa le-a gandit, dar au fost foarte bine primite. Mi-a plăcut că spre sfârşit a devenit mult mai relaxată şi mai în largul ei. Data viitoare, o sfătuiesc sa încerce să se uite mai mult la noi. Mi-a plăcut că a fost foarte bine pregătită, s-a văzut că a repetat înainte şi că a muncit mult la prezentare. În ceea ce priveste subiectul în sine, mi s-a părut interesant, şi de foarte mare actualitate. Despre rezistenţa la medicamente ştiam, dar despre alternativele prezentate, chiar nu am auzit, şi sincer nici nu îmi imaginam că ar exista aşa ceva. Mi-a plăcut că a avut multe poze sugestive, că a vorbit liber pe baza lor, mi-a plăcut că a inserat filmulete pentru a ne ajuta să întelegem, şi mi s-a părut un lucru foarte bun faptul că a folosit o imagine prezentată la o ediţie anterioară a cercului. Mi-au plăcut analogiile făcute şi faptul că a facut trimiteri discrete către istorie. Mi s-a părut foarte bine că a avut toate materialele într-un singur loc şi le-a găsit uşor. În ceea ce priveşte durata prezentării, în ciuda faptului că ea şi-a făcut atâtea griji, mie mi s-a părut un timp potrivit (cam 20 de minute) pentru subiectul, totuşi destul de amplu, pe care l-a ales, şi nu am simţit că mă plictisesc, pentru că a reuşit să mă captiveze. Felicitările mele încă odată!

Cerc: Mi-a plăcut foarte mult faptul că a fost mai ca o într-o familie decât în ediţiile precedente, în sensul că fiecare a vorbit fără să se simtă stângenit în vreun fel şi mi-a plăcut că şi-au spus opiniile sincere când a venit vorba de comentarea prezentării realizată de Ioana şi Elena. Mi-a plăcut mult că la sfârşitul fiecărei prezentări s-a aplaudat şi mi-a plăcut mult că toţi au susţinut-o şi încurajat-o pe Esther, dând dovadă de colegialitate. Pe de alta parte nu mă pot abţine să nu spun că, pe mine m-a deranjat faptul că Gabriel , cam la 5-10 minute după ce şi-a terminat prezentarea, a plecat, în condiţiile în care colega lui vorbea în faţa noastră, şi în condiţiile în care ea l-a respectat şi l-a ascultat. Nu vreau să judec, poate avea o problemă, poate trebuia să ajungă undeva (deşi încă nu era încă ora 8), dar mi se pare normal ca măcar aici să ne tratăm cu respect unii pe alţii. Mi-a plăcut mult faptul că au fost multe discuţii pe baza celor prezentate.

Senteş Maria, an 3, seria 11, grupa 68

photo

Feedback 17.11.2016

Buna seara, va trimit feedback-ul pentru intalnirea de cerc de pe data de 17.11.2016
Din pacate la introducere si la filmul zilei nu am reusit sa ajung si din acest motiv nu pot sa ma pronunt,insa am citit cateva pareri din partea colegilor care au asistat.
-Prima poza a saptamanii:
Pe aceasta am prins-o si mi s-a parut foarte interesanta. Vroiam sa particip si eu la descrierea imaginii insa colegii din fata mi-au luat-o inainte si au semnalat fix ce vroiam sa indic si eu.
Prin comparatia cu fundul de ochi sanatos,desi elementele patologice erau evidente,a fost si mai usor sa vedem ce nu e in regula.
Recunosc,la ora aceea imi era putin greu sa mai urmaresc pe deplin. Nu am putut auzi prea clar concluzia discutiei, cu toate acestea mi-am revenit dupa putin timp.
Timpul de prezentare a fost unul corespunzator.

-“Inflamatia si durerea”:
Mi-a placut foarte mult prezentarea Madalinei. Exemplele erau foarte concrete, imaginea aleasa pentru a exemplifica simptomele era una tare draguta si intr-adevar memorabilia. Dinamica ei a fost una si mai buna de data aceasta si se simtea ca s-a mai acomodat cu noi ca auditori. Consider ca mesajul prezentarii a fost transmis eficient si ne-a tinut interesati pe tot parcursul. Timpul de prezentare a fost de asemenea bun. Nu prea lung dar nici prea scurt, atat cat sa acopere esentialul din discutie.

-"Anamneza"
Sceneta a fost cu siguranta una dinte prezentarile mele preferate de pana acum. Pe langa utilitatea exemplelor,si dinamica,atat dumneavoastra cat si Madalina ati jucat exceptional. Felicitari!
O astfel de prezentare este foarte memorabilia sit e provoaca la atentie sporita,urmarind replicile cat si unde duc acestea. Intr-un fel m-a facut sa fiu chiar curioasa sa aflu cat de bine ma voi descurca si eu intr-o astfel de situatie, avand de lucru cu un pacient (mai mult sau mai putin vorbaret) si cum sa incerc s ail abordez. Sper sa mai avem parte de asftel de prezentari sip e viitor. A fost o surpriza chiar foarte placuta!

-"Stiati ca?"
Colega noastra Elena a facut treaba foarte buna cu aceasta prezentare.
Mi-a placut siguranta ei si faptul ca a introdus si ceva umor in prezentare. Mi-ar fi placut insa sa vorbeasca poate un pic mai mult despre acest subiect. Parca a fost un pic cam scurta prezentarea si cu toate ca aveam un link de unde sa cititm mai mult,mi-ar fi placut sa aud mai multe de la ea.

- "Imunitatea bacteriana CRISPR"
-Desi tema abordata era una interesanta iar Mihalea si-a facut treaba foarte bine prezentand-o,recunosc ca am pierdut sirul de cateva ori, somnolenta incepand sa isi puna amprenta asupra mea.
Cu toate acestea m-am adunat de mai multe ori si am incercat sa urmaresc mai atenta.
Poate m-am pierdut si din cauza complexitatii temei? Intr-un fel e putin greu sa urmaresti un subiect despre care nu ai apucat sa studiezi inca foarte multe si cu care nu esti inca familiar.
Mi-a captat atentia din nou ulterior discutia despre bursele de vara. Mi s-a parut foarte util sa stim despre acest lucru,in special ca de multe ori nu prea ai cum sa afli aceste lucruri de ele de la sine.
Cu cat reusim sa participam la mai multe activitati si sa ne formam experienta,cu atat mai bine. Lucrurile acestea vor conta enorm de mult in viitor.

-"A doua poza a saptamanii"
Imi place mereu foarte mult acest exercitiu, in care apucam sa ne dam cu parerea asupra posibilelor cause ale unei boli. Iarasi mi-ar fi placut sa apucam sa vorbim un pic mai mult despre un caz in evolutie. Sa nu ne oprim doar la poza respectiva si eventual sa vedem unde duce in urma unui tratament si cum arata parcursul tratarii (sau eventual a agravarii) ei. Chiar si in aceasta forma,foarte interesant de urmarit. Pe langa exercitiul de formare a spiritului de observatie, invatam foarte multe lucruri noi si utile ulterior prin acest mod.
-Cerc:
Legat de formatul prezentarilor, ambele (scurte sau lungi) par utile,insa poate daca vor fi mai multe prezentari a cate 10 minute cu teme cat mai diverse vom putea face cercul cu atat mai interactiv.
Poate o prezentare mai lunga in deschidere,cu o tema de interes mai larg,un fel de ‘cursul principal’ urmat de o serie de prezentari care se incadreaza in maxim 10 minute fiecare. Pozele saptamanii sunt mereu apreciate!

Elnayef Amina- Anul II – Seria 4 - Grupa 37

photo

...

Nu ai ajuns ... nu ai ajuns ... dar ați primit link-ul prin email.
TCB
MP

photo

Feedback cerc 17.11.2016

I. Film în medicină – durata filmulețului a fost potrivită. Mi-a plăcut filmulețul, a fost interesant și educativ din punct de vedere istoric. Filmul ne-a arătat că cercetările și descoperirile lui Victor Babeș sunt foarte importante , foarte utile în tratarea unor boli grave, precum rabia și holera. Îmi plac astfel de filmulețe pentru că ne arată că România are oameni ce au făcut descoperiri importante pentru medicina mondială, și merită să vorbim despre ei și realizările lor.
II. Prima poză a săptămânii /știați că ? –durata prezenterării potrivită și modul de prezentare adecvat. Corelația dintre poză si știați că a fost potrivită, ne-a arătat una din consecințele grave ale sifilisului. Nu știam ca manifestarile oculare ale sifilisului au început să fie din ce în ce mai răspandite. De asemenea poza, care descria o inflamație - uveita – a fost o buna introducere pentru prezentarea următoare.
III. Continuare a promisiunii:
- Prima parte, prezentarea "Inflamația și durerea": durata prezenterării potrivită și modul de prezentare adecvat, a interacționat, a dat exemple practice și ușor accesibile ("înțepatul la deget"); imaginile din prezentare au fost sugestive și haioase; a explicat bine semnele inflamației și a pus accent pe durere și pe faptul că este principalul motiv pentru care oamenii se prezintă la spital și a corelat bine anamneza durerii cu exemplul de angină pectorală. Mi s-a părut utilă poza cu iradierea durerii.
- A doua parte – exercițiu de anamneză - modul de prezentare a fost unul activ, amuzant și a captat atenția tuturor. A fost o anamneză axată pe durere și a fost corelată bine cu prezentarea "Inflamația și durerea". Cred ca Mădalina a jucat rolul pacientului întâlnit frecvent și din acest exercițiu am învățat cum trebuie abordat un astfel de pacient. Mi-a plăcut că la sfârşit au existat discuţii atât legate de anamneza propiu-zisă, cât şi de partea medicală. A fost un exercițiu foarte util. Felicitări! 

IV. "Știați că?" durata prezenterării potrivită și modul de prezentare a fost bun, chiar dacă a avut emoții și nu își găsea cuvintele s-a descurcat foarte bine, felicitări! A interacționat cu publicul, a răspuns la întrebări și s-a observat că s-a documentat și a citit bine articolul înainte să prezinte în fața noastră. Subiectul ales este unul interesant, nu mă așteptam ca aligatorii să fie utili omului în prepararea de antibiotice. Pozele de la început au fost bine alese. Aș dori și eu să citesc articolul, dacă poate Elena să îmi trimită linkul sau prezemtarea (îmi amintesc ca avea bibliografia trecută pe prezentare). Mulțumesc! (mail: oana.danciulescu09@gmail.com)
V. Imunitatea bacteriană - durata prezenterării potrivită și modul de prezentare a fost bun, s-a observat că are experiență în ceea ce privește ținutul unei prezentări. Subiectul a fost unul interesant,de actualitate, imunitatea bacteriană, a explicat bine și a încercat să ne facă să înțelegem acest fenomen, corelând fiecare explicație cu o poză.Când a vorbit despre burse, ne-a dat sfaturi utile (Precum implicarea în activități extrafacultate) .

VI. A doua poză a săptămânii - durata prezenterării potrivită și modul de prezentare a fost bun, a avut multe poze pe lângă poza principală și multe explicații adiționale, a fost o prezentare interactivă.

Cerc: Mi-a plăcut aceasta întalnire, a fost utilă, cu exemple practice. Din punctul meu de vedere sunt mai utile prezentările scurte decât cele lungi; prezentările lungi te pot face sa îțî pierzi atenția și să pierz întreg firul prezentării;

Danciulescu Oana, an 3, seria 11

photo

atașate:

Prezentările sunt atașate (se pot vedea și link-urile)
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back: 17.11.2016

Eu nu sunt de acord cu mențiunea din final (dar sunt 100% de acord că toți avem dreptul la opinie și este bine să o spunem)

-sper că toți studenții (sau măcar studenții participanți la acest cerc) să treacă peste „dificultățile” (sau neplăcerea) în a-și exprima opiniile în public; este un BUN exercițiu și este timpul realizării acestuia

-feed-back-ul „pe formulare” a fost un REAL EȘEC; s-a propus așa ceva și am fost de acord (mereu „mă iau după studenți”), DAR ... chiar dacă între studenți a fost cineva care a exultat la această idee și a spus că i se pare ceva absolut grozav ... nici măcar acea persoană nu a trimis mesajul de feed-back; din 80-90 de persoane care au participat nici măcar 21 nu au trimis mesajul de feed-back (mai precis 17 prima dată și 20 a doua oară) - așadar ...

Copiez mai jos mesajul primit prin email

 

 

Introducere: Mesajul a fost unul foarte bun, întrucât întradevăr trebuie sa avem mai multa grijă în această perioadă şi trebuie să conştientizăm că această sărbătoare nu înseamnă doar cadouri. De asemenea mi-a plăcut că a existat programul cercului.Ca timp mi s-a părut potrivit, avand cam 5 minute.

1.Film în medicină
Mi-a plăcut foarte mult filmul, a fost foarte interesant, multe din cele prezentate nu le ştiam, şi la multe din ele nici nu m-aş fi gândit ( de exemplu faptul că a studiat arta). Îmi place mult că se promovează şi valorile noastre (nu doar alţii au valori), si mi-ar plăcea să mai fie astfel de filmuleţe legate de personalităţi din ţara noastra care au avut un cuvânt (sau mult mai multe) de spus în medicina românească dar şi în cea internaţională. Ca timp mi s-a parut potrivit, întrucât a durat cam 10 minute. Legat de subiectul acesta, la primul curs de morfopatologie, domnul doctor ne-a intrebat dacă ştim de ce Institutele Babeş si Cantacuzino sunt situate atât de aproape unul de altul, şi nimeni nu a ştiu, iar domnul profesor ne-a spus că a existat o legatură între cele 2 personalităţi, şi de aceea şi institutele se afla amplasate aşa. Domnul doctor ne-a spus că dacă suntem curioşi, să căutăm. Am cautat, dar nu am reuşit să aflu această legatură, dar încă sunt curioasă. Mă puteţi ajuta în acest sens?

2. Prima poza a săptămânii, combinat cu ştiaţi că
Mi s-a părut foarte interesant, mai ales pentru faptul că mi-a trebuit puţin timp să îmi dau seama ce reprezenta imaginea. De asemenea, nu ştiam că treponemele pot ajunge să cauzeze astfel de leziuni. Deci pot spune că mesajul a fost unul foarte bun. Modul de prezentare a fost foarte bun, iar ca timp, pot spune ca a fost potrivit, întrucât a durat cam 10 minute.

3. O continuare a promisiunilor
Partea întâi: Mi-a plăcut foarte mult faptul că a spus ceva, puţin, dar ceva despre istoricul durerii (deşi am făcut despre durere la multe materii, nimeni nu ne-a spus nimic de istoric), mi-a plăcut imaginea care înfăţişa „rubor, tumor, dolor, calor si functio lesa” , mi s-a părut foarte sugestivă şi totodată şi uşor de reţinut. Totodata mi-a plăcut cum a explicat imaginea, în aşa fel încât să fie foarte uşor pentru cei de anul 2. Mi-a plăcut faptul că a specificat că paicenţii vin la doctor din cauza durerii şi totodată că această durere este subiectivă. Mi-a plăcut cum a răspuns tuturor întrebărilor, pe întelesul tuturor şi faptul că a dat dovada de rabdare. Ca timp, mi-a plăcut că prezentarea a durat cam 15 minute si apoi, au fost cam 10 minute discuţii, care chiar dacă nu erau legate de subiect, au fost interesante si folositoare.
Partea a doua: Nu pot să nu laud talentul actoricesc in primul rând, felicitări Mădălina pentru acest lucru, şi felicitări domnule profesor că aţi reuşit să rămâneţi ferm pe poziţie, şi nu aţi început să râdeţi. Pe de altă parte mi s-a părut foarte bine ales cazul, întrucât nu era vorba de o afecţiune foarte complexă, cazul mi s-a părut foarte real, chiar poţi da peste astfel de persoane în spital. Anameza mi s-a părut una bună, şi din punct de vedere al lucrurilor întrebate şi aflate, dar şi din punct de vedere al timpului. Mi-a plăcut de asemenea că la sfârşit au existat discuţii atât legate de anamneza propiu-zisă, cât şi de partea medicală ( de exemplu imporţa fructelor ce prezintă coaja în diagnostic).

4. Ştiaţi că
Mi-a plăcut foarte mult subiectul ales, foarte interesant, şi chiar nu m-aş fi gândit vredată că un aligator se poate folosi şi în acest scop, pe lângă scopul principal pentru care se foloseşte în ziua de azi, cel pe care l-a prezentat foarte sugestiv cu acea pereche de pantofi Elena. Modul de prezentare mi s-a părut foarte mult, în ciuda faptului că avea emoţii. Aş puncta faptul că pe viitor ar fi mai bine să nu spună „ aşa cum probabil vă aşteptaţi”, ci să vorbească pur şi simplu despre ce e acolo. Mi-a plăcut foarte mult cum a interacţionat cu publicul, mi-a plăcut că ea chiar s-a documentat foarte bine legat de acest subiect, nu doar a venit şi a spus că din plasma aligatorului se pot face antibiotice. Astfel, ea a ştiut sa raspundă foarte bine ce proteine sunt şi cum acţionează, şi probabil dacă ar fi fost şi alte întrebări ar fi ştiut. Ca timp, pot spune ca a fost un timp potrivit unei astfel de prezentări.

5. Imunitatea bacteriană
Subiectul ales a fost interesant, modul de prezentare a fost foarte bun, se observă că are experienţă şi că îi este mai uşor acum să ţină o prezentare. Mi-a plăct că a vorbit de burse şi ne-a arătat că dacă vrei, poţi. Ca timp, mi s-a părut potrivit, întrucât a durat cam 10 minute.

6. A doua poză a săptămânii
Fotografia a fost foarte bine aleasă, mi-a plăcut modul în care prezentat, dar şi modul în care a interacţionat cu publicul. Mi-a plăcut că a spus unele lucruri foarte interesante şi utile, cum ar fi de exemplu, semnul paharului. Ca şi timp mi s-a părut potrivit, întrucât a durat cam 15 minute.

Cerc: Mi-a plăcut foarte mult, chiar mai mult decât întâlnirea precedentă. Din punctul meu de vedere e mai bine să fie prezentări mai mici şi mai multe şi discuţii pe baza lor, întrucât ne stimulează curiozitatea şi totodata ne face şi sa fim atenţi ( dacă ai pierdut 5 minute dintr-o prezentare de 30 de minute, nu se observa aşa tare, dar dacă ai pierdut 5 minute dintr-o prezentare de 10, nu prea mai ştii la sfârşit, în cadrul discuţiilor, despre ce se vorbeşte, aşa că trebuie să fii atent). Ca timp mi s-a parut potrivit.

Feed-back: Eu sunt de parere că e mai bună metoda cu formularele de feed-back.

photo

privitor la răspuns (punct 1):

Cu privire la întrebarea de la punctul 1 răspunsul nu este deloc unul vesel și aș prefera să nu îl dau.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc 17.11

Am participat la cercul din data de 17.11 si prezint mai departe feedback-ul meu. Cercul mi s-a parut putin cam scurt ca si durata, chiar am iesit putin “neimpacata” din sala, dar nu-i nimic, am inteles care au fost motivele

Introducerea mi s-a parut mult prea scurta, mi-as fi dorit sa il aud mai mult vorbind pe domnul Profesor, desigur poate ca acest lucru e si din cauza ca nu am facut Microbiologia la Cantacuzino si abia cu prilejul acestui cerc ii pot audia povestioarele :D

Mi-a placut foarte mult filmul saptamanii si sprijin aceasta categorie si la celelalte cercuri care vor urma, pentru ca fiind cu totii acolo in amfiteatru, la cercul de micro, parca altfel mi-a atras atentia filmul si am avut rabdare sa aflu toate acele informatii. Ce-i drept, subiectul filmului a fost pe cat de interesant, tot atat de util, pentru ca la cursurile de la facultate nu prea aflam de biografiile marilor oameni care au marcat medicina din Romania si din toata lumea. Si chiar daca unii profesori mai strecoara cateva informatii pe un slide izolat, trec repede peste el. Durata filmului a fost una rezonabila si intr-adevar, ar trebui adus un sistem de sonorizare, mai ales daca suntem In numar asa de mare.

Poza saptamanii, din nou mi se pare o categorie foarte utila, interactiva si durata expunerii nu este intr-atat de mare, incat sa intervina plictiseala. Mi s-a parut foarte bine ca am avut si o poza cu un ochi normal, ca sa putem compara. Acum as avea o curiozitate, pe care nu m-am gandit sa o intreb atunci: am invatat la Paraziti despre Acanthamoeba si despre faptul ca la imunocompetenti poate da o keratita ce se complica cu o uveita. In acest caz, am putea face diferenta intre cele doua infectii doar privind poza?

A fost mai mult decat utila prezentarea Madalinei pentru mine, studenta in anul III: la semiologie si fiziopatologie vorbim despre infarct si angine, iar la morfopatologie de inflamatie :D A fost foarte bine sistematizat, schematic, usor de tinut minte, am aflat chiar si informatii noi: de exemplu nu stiam ca o durere anginoasa poate iradia in atat de multe moduri si poate fi cam tricky la diagnosticat. Mi s-a parut foarte util si ce a mentionat Madalina cu privire la diabetici, ca ar trebui sa ne gandim la ce e mai rau cand ei zic doar ca s-au simtit “putin rau”. Anamneza mi s-a parut foarte amuzanta, frumos regizata si bine venita din nou, avand in vedere ca imi completeaza cunostintele. Ma bucur ca ati ras cu noi, domnule Profesor! Durata mi s-a parut din nou una rezonabila.

Am fost surprinsa la rubrica “Stiati ca?” de ce am aflat cu privire la aligatori, pot spune ca nu trece o zi fara ca natura sa nu ne impresioneze si sa ne confirme ca intr-adevar ne e superioara, putand sa se adapteze in orice moment!! Am invatat ca bacilul piocianic si stafilococul auriu sunt printre cei mai rezistenti si parsivi germeni, ca parca nimic nu le vine de hac si totusi se pare ca exista o solutie undeva, acolo, o solutie naturala, usor de investigat si folosit, asta e wow….

Prezentarea cu CRISPR a fost putin mai pe partea de lab, dar a fost la fel de interesanta si mi se pare o revolutie in lumea medicala, abia astept sa aud noutati cu privire la acest proiect. Mi-a placut ca Mihaela ne-a impartasit si din experienta ei personala, cred ca ne ajuta foarte mult sa auzim acele lucruri, mult mai bine si mai real decat daca le citim sec, pe o foaie sau pe internet. Ma bucur sa aud ca sunt centre care organizeaza aceste scoli de vara si nu cer un anumit buget de la student, din contra, il mai si rasplatesc. Nu toti ar avea posibilitati daca ar trebui sa plateasca bursa si multi copii buni nu ar putea profita de aceasta ocazie.

A doua poza a saptamanii mi s-a parut sugestiva, specifica pentru purpura din meningita. Desigur si aici am aflat lucruri noi, precum testul paharului, pe care il putem recomanda parintilor pe care ii cunoastem. Mi-a placut ca am insistat mai mult pe caz si pe cateva notiuni de curs, avand in vedere ce mecanisme impresionante de patogenie are Neisseria.

Sunt de acord sa se realizeze prezentari scurte, interactive, cum au fost si joi, pentru ca sunt mai usor de urmarit, de retinut. Desigur, mi-ar placea ca la poza saptamanii sa se insiste mai mult pe caz, daca se stiu toate informatiile (de exemplu, daca este un caz din spital, investigat de cel care prezinta) si sa se faca un fel de descriere cronologica a lui.

Sa nu uitati sa ne anuntati cand se mai organizeaza excursii la Valea Plopului!

Teodora Costea, anul III, seria 2, grupa 7

photo

timpul ...

Cei care nu doresc să plece imediat pot să mai rămână. De fiecare dată noi am mai rămas aproape un ceas după „încheierea” întâlnirii.
Se pot pune întrebări, se pot dezbate anumite idei - dar cei care doresc sau trebuie să plece pot să plece pentru a nu se face prea târziu. Este greu să alegi varianta fără cusur.
Pe de altă parte, am încercat să lansez teme de dezbatere și nu toți păreau la fel de interesați și atunci am ales să ne oprim. Știu că nu este vorba neapărat de interes/dezinteres pentru că este și multă oboseală acumulată. Aglomerarea tuturor orelor în 4 zile din 7 nu este un lucru bun - am mai spus-o. Ar fi mai bine ca orele să fie distribuite pe parcursul a 5 zile. Dar ...

Privind introducerea ... lungă ... scurtă ... cu povestioare ... sau fără povestioare ...
A fost o zi grea sau chiar foarte grea. Aflasem deja multe lucruri care sunt apăsătoare (mai ales pentru că nu le pot rezolva / mulți fac lucruri rele, iar unora le pasă și ...).
Apoi, mă gândeam cum am să spun în încheiere că acei colegi care nu vor trimite feed-back-ul în primele trei zile după încheierea întâlnirii -sesiunile cercului pot să se și oprească. Este o mare risipă de timp și de „nervi” să explici și să tot explici, să dai mesaje de re-amintire ... în loc ca totul să se desfășoare normal - lumea ascultă, înțelege și aplică. Încearcă să extragă atât aspectele pozitive (acestea ne interesează mai puțin, pot fi tratate mai rapid), cât și aspectele care merită îmbunătățite la care să adauge neapărat și propuneri concrete de îmbunătățire. Aceasta este varianta corectă, normală - așa ar trebui să facă toți cei care participă.
Iar atunci când lucrurile nu se desfășoară normal ... și dorința de a continua scade.
Eu nu vorbesc ca să „mă aud vorbind” ci încerc să transmit mesaje care pot fi utile colegilor mai tineri.
Eu nu stau la INC Cantacuzino seara pentru că „nu am ce face pe acasă” ci vin, cu drag, pentru că știu că puteți învăța lucruri pe care nu le învățați în acest mod în altă parte.
Dar ...

Noi putem lucra și cu 3 și cu 5 și cu 25 ... Nu ne dorim o „sală plină” de participanți - dar ne-am dori cât mai mulți participanți activi (transmiterea feed-back-ului face parte din activitate).
Transmiterea feed-back-ului nu este ceva „de discutat” ci este ceva de făcut, fără comentarii și cât mai bine posibil; respectând recomandările.

M-am bucurat și eu că am râs (deși nu doream să râd în timpul prezentării) - dar ... bucuria a fost exact așa cum ai spus și tu „m-am bucurat că am râs cu voi”.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback - 17.11.2016

Buna seara!

In legatura cu Introducerea: Mi-a placut foarte mult faptul ca ne-ati spus ca se apropie o perioada importanta a anului si ca ar trebui sa avem putin mai multa grija de sufletele noastre in acest sens.
1. Film în medicină: Mi s-a parut foarte impresionant tot ce am urmarit cu privire la realizarile Dr. Victor Babes si consider ca este important sa avem idee despre aceste lucruri pentru ca uneori „neclijam” in a aprecia cat efort, daruire si implicare au avut multe persoane remarcabile din trecutul tarii noastre. Doresc sa mentionez ca nu s-a auzit suficient de tare pana in randurile din spate.

2. Prima poză a săptămânii / combinat cu știați că:
-mod prezentare: Mi s-a parut binevenit faptul ca dupa imaginea cu fundul de ochi in uveita am vazut una neafectata. Chiar daca este mult mai greu sa descrii la inceput o imagine cu o zona afectata patologic, la final retii mai usor daca vezi normalul abia dupa (asta daca patologicul nu este foarte deformat fata de normal) - desi atunci cand le studiem e bine sa le vedem pe amandoua si sa le caracterizam in paralel. Legat de partea cu sifilisul ocular, nu stiam ca aceasta afectiune este in crestere in SUA, a fost o curiozitate utila.
-durata prezentarii: A fost ideala si s-a explicat foarte bine, pe intelesul tuturor.
-mesajul transmis: Mi s-a parut foarte util pentru ca s-au analizat subiectele abordate din perspectiva morfopatologica.

3. O continuare a promisiunilor (Mădălina, anul 4) – Inflamatia si durerea + Anamneza:
Madalina se descurca din ce in ce mai bine in ceea ce priveste vorbitul/relatia cu publicul. Durata prezentarii a fost ideala si a raspuns cu rabdare si pe inteles multor intrebari din sala. Apreciez enorm faptul ca se discuta lucruri cu care te intalnesti mai mult in partea clinica a acestor ani. Jocul cu anamneza a fost foarte bine prezentat, foarte amuzant si, nu in ultimul rand, educativ.

4. Știați că (Elena, anul 2):
Modul de prezentare a fost foarte bun, iar continutul a fost de apreciat datorita comunicarii cu publicul prin fotografiile sugestive si captivante. Ma bucur ca am aflat o informatie de ultima cercetare, intrucat nu stiam ca in plasma aligatorului exista peptide care pot avea actiune antibacteriana pentru Pseudomonas aeruginosa sau S. aureus (doar cateva exemple). Inca o data se subliniaza faptul ca domeniul cercetarii este infinit este si ca multe dintre raspunsuri le putem gasi unde ne asteptam cel mai putin.

Cu parere de rau, timpul nu mi-a permis sa asist pana la sfarsitul editiei.

Cu respect,
Cristiana Herghelegiu (Anul 3, Seria 5, grupa 30)

photo

Feedback-17.11.2016

Buna seara,

Acesta este feedback-ul meu cu privire la editia cercului din 17.11.2016.

"Prima poza a zilei"
In ceea ce priveste mesajul transmis, acesta a fost unul util, intrucat am invatat ceva nou. Totusi,trebuie sa recunosc ca m-a luat umpic prin surprindere. Al doilea slide, cu schema examinarii unui fund de ochi, a mai clarificat lucrurile.
Timpul de prezentarea fost ideal.

"Inflamatia si durerea"
-modul de prezentare- Madalina a vorbit clar, rar, cu pauze unde a fost nevoie pentru a accentua anumite notiuni. Am apeciat faptul ca a vorbit pe intelesul tuturor, fara termeni foarte complicati si fara a se abate de la tema principala.
-mesajul transmis- foarte util. As spune ca prezentarea ei i-a ajutat pe cei din anul 2 sa isi formeze o baza pentru informatiile ce vor veni mai tarziu.
-timpul de prezentare- s-a insistat pe ce a fost nevoie. Consider ca incadrarea a fost foarte buna, intrucat a ramas destul timp pentru a raspunde tuturor intrebarilor de la final.

"Anamneza"
Cu siguranta a fost o prezentare pe care o voi tine minte mult timp de acum inainte.
-modul de prezentare a fost unul activ, amuzant si cu siguranta a captat atentia tuturor. Sustin acesta idee in continuare. Daca vreun coleg citeste acest feedback si doreste, putem face noi in viitor o asemenea prezentare(asta daca se va vota continuarea lor)
-mesajul transmis-mi s-au parut foarte utile aspectele abordate. Am observat ca am retinut mai multa informatie, dupa aceast tip de prezentare decat dupa un ppt.
-incadrarea in timp a fost excelenta.

"Stiati ca?"
-modul de prezentare- Elena a abordat un stil increzator si explicit. Nu a lasat nicio secunda loc de indoiala si daca nu ne-ar fi spus la inceput, nici nu as fi crezut ca este prima ei prezentare.
-mesajul transmis- toata prezentara a fost foarte interesanta
-timpul de prezentare-mi s-a fost umpic cam scurt. Cred ca sesiunea de intrebari a durat aproape cat prezentarea. Acest fapt nu face altceva decat sa reflecte interesul publicului pe tema abordata.

"Imunitatea bacteriana CRISPR"
-modul de prezentare-a fost unul clar, explicand bine notiunile de pe slide-uri. De asemenea, am apreciat faptul ca fiecare explicatie a fost insotita de o poza. Acest lucru ne ajuta si pe noi, cei cu memorie vizuala.
-mesajul transmis- a fost unul de actualitate .Desi tema era destul de avansata, Mihaela a reusit sa prezinte totul pe intelesul nostru.
-timpul prezentarii- durata prezentarii a fost foarte buna.

"A doua poza a saptamanii"
-modul de pezentare"-am apreciat abundenta pozelor, cat si explicatile ei venite in ajutor.
-despre mesajul transmis in cadrul acestor prezentari de cazuri clinice mi-am mai exprimat opinia. Le consider foarte utile si sper sa se pastreze aceasta idee. As aprecia totusi daca s-ar face o mai buna incadrare in timp a evolutiei bolii (ca o mica recapitulare inaine de da diagnosticul).De exemplu: cu o saptamana in urma pacientul s-a prezentat la spital acuzand X.. i se administreaza Y,dar peste 3 zile ii apare Z etc.
Cei care prezinta mereu mentioneaza coordonatele temporale, dar pana la final se pierde sirul ideilor.
-timpul de prezentare a fost excelent, lucru care s-a putut vedea si la incadrarea cercului in fix 2h.

La cerc ni s-a pus intrebarea daca vrem prezentari mai lungi. In anumite cazuri da, in altele consider ca a fost suficient. Am detaliat mai sus, la fiecare in parte.

Bidea Adriana, anul 3, seria 3, grupa 13.

photo

Feedback - 27.10.2016

Buna seara,

Prezint mai jos feedback-ul meu cu privire la editia cercului de microbiologie din data de 27.10.2016. Voi incerca sa respect cat se poate de mult punctele indicate.

„Cum trebuie sa prezinte prezentatorul”:
-modul de prezentare: Atmosfera din timpul prezentarii a fost foarte placuta. Au fost prezenti foarte multi studenti de anul II, asa ca a fost benefic ca unele detalii sa fie accentuate/explicate chiar si pentru cei de an mai mare. In rest, nimic de reprosat.
-durata prezentarii: S-a insistat unde si pe ce a fost nevoie.
-mesajul transmis: Mi s-au parut foarte interesante si utile aspectele abordate, sunt intr-adevar unii pasi, pe care -cu timpul sau din cauza emotiilor, cred-, ii putem uita si pe care ii „sarim” fara sa ne dam seama. Dupa mine, acestea sunt detalii pe care un bun prezentator/critic le observa, asa ca trebuie sa tinem cont de ele.

„Introducere in modul de a aborda pacientul”:
-mod prezentare: Madalina a vorbit frumos, explicit, rar si deschis (uneori cu emotii, dar cand ma gandesc cat de plina era sala, se intelege), era atenta si dedicata celor prezenti, gata sa le explice orice, dat fiind si subiectul vast abordat.
-durata prezentarii: Nu cred ca a mai contat pentru ea, avand in vedere ca a fost prima prezentare a ei de pana acum (asa imi amintesc). A vrut sa dea tot ce avea mai bun.
-mesajul transmis: Nici nu stie cat de mult ma bucur sa vad prezentari despre anamneza la acest cerc (sunt anul 3). Daca se poate, as dori si eu prezentarea. Mi se mare minunata si ideea de a crea/recrea situatii de anamneza in cadrul cercului.

„Prima poza a zilei” si „A doua poza a zilei”
-mod prezentare: Pot spune la comun ca abordarea lor a fost foarte interactiva, oricine putea sa intrebe si sa i se raspunda. Desi intrebarile multora erau foarte diverse, s-a trecut de la o idee la alta si nu s-a atins nimic destul de concret, un „mesaj de luat acasa” la final.
-durata prezentarii: foarte ok, era chiar dificila o discutie prea scurta cu atatea maini ridicate.
-mesajul: Foarte util, uneori uitam sa ne folosim toata imaginatia atunci cand privim o imagine, lucru pe care s-a insistat foarte mult (asa cum trebuie).

„Stiati ca?”
-mod prezentare: Elena a prezentat foarte bine, a fost stapana pe ceea ce spunea, atenta la public (cu ceva emotii insa); ar fi bine sa vorbeasca mai rar, ca sa o putem urmari cum trebuie si sa intelegem tot mesajul transmis
-durata prezentarii: foarte ok
-mesajul: Foarte util si totodata foarte ingrijorator, e bine de stiut.

„Primul film al saptamanii” – Il mai vazusem si pe facebook si raman de fiecare data cu aceeasi uimire. Incep sa cred ca acesti mutanti au puterea tot mai mare de a depasi absolut orice obstacol medicamentos pe care il intalnesc in organismul uman.

„A treia poza a zilei si al doilea film al saptamanii” – mi s-au parut foarte utile si am apreciat participarea publicului.

„O completare la poza si filmul saptamanii” (nr.2) – jocul din sala cu posibilitatea infectarii in cadrul unei comunitati a fost o idee interesanta, care ne-a mai risipit din oboseala.

In concluzie, mi-ar placea si mie extrem de mult sa realizam scenarii de anamneza la cerc. De asemenea, sa avem si posibilitatea de a revedea prezentarile. Cateodata, uiti cum e atmosfera din cadrul cercului, mi se pare extrem de util pentru noi sa venim cat de des putem. Efectiv te face sa vezi multe lucruri cu totul altfel.

Cristiana Herghelegiu - Anul 3, seria 5, grupa 30

photo

Raspuns

Bună,

Dacă vrei îţi trimit prezentarea pe mail. Trimite-mi un mesaj pe hoinoiu_mada@yahoo.com şi se rezolvă.

Toate cele bune,
Hoinoiu Mădălina
Anul IV, seria I

photo

Feedback 27.10.2016

Feedbackul pentru seara de 27.10.2016. Gheorghe Catalin - an 3, seria 9, grupa 53
1) Cum trebuie sa prezinte prezentatorul – o prezentare ce serveste ca exemplu pentru continutul sau, insa singurul lucru ce nu prea s-a luat in considerare este timpul – in jur de 30-40 min e ca un mini-curs, in rest nu e nimic de criticat concret.
2) Introducere in modul de a aborda pacientul
Modul de prezentare
Aspecte positive – Madalina a prezentat foarte bine avand in vedere audienta masiva. A vorbit clar, pe intelesul tuturor, a prezentat pentru audienta, raspunzand la orice intrebari.
Oportunitati de imbunatatire – au fost unele momente in care vorbea mai incet, greu de auzit pana prin ultimele randuri unde ma aflam. Pe slide-uri mai erau niste typo-uri care ar putea creea impresia de neprofesionalism.
Propuneri de imbunatatire – poate sa te asezi undeva mai in fata cand urmeaza sa prezinti pentru ca acel drum din spatele salii pana in fata poate creea emotii in plus cand sunt toti ochii asupra ta. Mie sigur mi-ar fi creeat, dar daca nu te-a deranjat, super.
Durata prezentarii – in jur de 20 min – a fost in regula avand in vedere volumul de informatie de pe slideuri si numeroasele intrebari.
Mesajul transmis – extrem de folositor pentru mine, care tocmai deslusesc tainele anamnezei, te rog, daca poti sa-mi trimiti prezentarea sa o mai revad ar fi genial.
3) Pozele zilei
Aici vreau sa punctez doar unele lucruri – un plus pentru angajarea publicului, toata lumea parea dornica sa raspunda, dar dupa ce au vorbit atatia oameni se cam pierdea firul gandirii – asta se observa ca unele raspunsuri se repetau. Ca posibilitate de imbunatatire aici ar fi ca la sfarsit, dupa ce se pun la un loc toate “piesele” sa faci un fel de recapitulare a catorva elemente esentiale pentru a accentua cum trebuie gandit.

4) Stiati ca?
Modul de prezentare – a vorbit tare, a stat cu fata la public, In mare a fost o foarte buna prima prezentare, mai ales ca a fost sala plina. Ca oportunitati de imbunatatire, ai putea sa vorbesti un pic mai lent, datorita emotiilor probabil ai vorbit repede sa scapi, s-a vazut asta, prezentarea a fost ca un bulletin de stiri, cateva informatii, rapid, nici 5 minute nu cred ca a durat. La sfarsit ar fi bine sa nu termini cu “gata” , ai putea sa incerci un “multumesc” sau “aveti intrebari?”, da mult mai bine.
Mesajul trasmis a fost ca unul important si de actualitate – un inceput de epidemie de xdrTB chiar la facultatea de medicina din Oradea este un semnal de alarma.

5) Prezentarea cu Bordetella Pertussis
Prezentarea a fost bine pusa la punct, un plus pentru folosirea “jocului” pentru a explica cum ne protejeaza vaccinurile. Filmuletul a fost foarte folositor pentru cei din anul 2 sa vada un simptom aproape patognomonic pentru aceasta boala.

In concluzie, imi place sa vad colegii din anul 2 ca vin in asa numar mare la cerc si se implica, are loc o discutie intre audienta si prezentator, lucruri care nu prea se intamplau anul trecut. Tineti-o tot asa!
P.S. ar super folositor daca s-ar mai incarca prezentarile si pe site pentru a le putea revedea si invata din ele cum este cel cu anamneza.

photo

Raspuns

Daca doresti prezentarea despre anamneza trimite-mi un mail pe adresa hoinoiu_mada@yahoo.com si ti-o trimit cu cea mai mare placere.

O zi buna!
Hoinoiu Madalina, anul IV, seria I

photo

sigur că da:

Sigur că s-a luat în considerare și tot sigur este și că a fost un „mini-curs” (exact asta s-a urmărit / doar că s-a scurtat un pic, datorită orei de seară).
Este bine că ai punctat ds postarea pe site. Corect.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback-27.10.2016

Buna seara,

Acesta este feedback-ul meu cu privire la a doua editie a cercului din 27.10.2016. Voi incerca sa respect pe cat posibil punctele sugerate.

Introducerea si scurta discutie despre bursele ERASMUS, au fost tinute intr-un stil deschis, liber, prietenos.

"Cum trebuie sa prezinte prezentatorul": modul de prezentare a fost unul interactiv si cu note amuzante, ceea ce mi-a placut foarte mult. In ceea ce priveste mesajul transmis, acesta a fost unul de foarte mare interes. Mi-am notat cateva mici "siretlicuri", care cred ca se vor dovedi foarte utile. Timpul de prezentare mi s-a parut ideal. Personal, am apreciat faptul ca s-au accentuat anumite notiuni.

"Introducere in modul de a aborda pacietul", sustinuta de colega noastra, Madalina. In ceea ce priveste modul de prezentare , eu consider ca a fost unul calm, explincand foarte bine toate notiunile de pe slide-uri. Cu toate acestea, consider ca Madalina ar putea sa incerca sa dea o nota mai vesela prezentarii( spre exemplu, poate incerca sa zambeasca mai mult :) ). Timpul de prezentare a fost ideal.

Prezentarile "Prima poza a zilei" si "A doua poza a zilei" au fost mai vioaie si foarte interactive. Consider ca Madalina a reusit sa modeleze bine discutia libera. As aprecia mult daca intrebarile puse ar primi si un raspuns (spre exemplu nu am aflat ce a cauzat puroiul din gatul pacientului). Mesajul transmis a fost foarte interesant si sustin pe deplin prezentarea acestor cazuri. In ceea ce priveste timpul de prezentare, mi-ar fi placut ca acesta sa fie mai mult. Totusi inteleg ca acest lucru nu este posibil.

"Stiati ca" sustinuta de Elena a fost o prezentare foarte draguta( stiu ca nu este cel mai potrivit termen pentru a descrie o prezentare). S-au simtit emotiile prezentatoarei, insa acest lucru nu a facut altceva decat sa starneasca admiratie in randul nostru, deoarece a reusit sa duca sarcina la sfarsit cu brio. Consider ca pe viitor ar trebuie sa aibe mai multa incredere in ea, intrucat cu totii suntem acolo sa invatam:). Mesajul transmis a fost unul de actualitate si a reusit sa capteze atentia publicului. De asemenea, incadrarea in timp a fost excelenta.

"Primul film al saptamanii" a fost foarte ineteresant, chiar socant as putea spune. Mi-ar placea ca aceasta initiativa sa se repete.

"A treia poza a zilei si al doilea film al saptamanii" a fost foarte utila pentru noi, cei de anul 3. De asemenea, am apreciat faptul ca s-a incurajat participarea publicului si ca am fost lasati sa descoperim singuri raspunsul. Timpul de prezentare a fost ideal.

Completarea sustinuta de Adelina a fost interactiva si tinuta intr-un stil deschis, prietenos. Mi-a placut foarte mult joculetul cu stranutul, intrucat, desi multi din sala erau obositi, acest truc a reusit sa le atraga atentia. Mesajul transmis a fost unul de mare interes public, iar incadrarea in timp a fost foarte buna.

Inainte de a incheia, as dori sa fac o propunere. M-am gandit ca ar fi o idee buna sa fie infiintat un grup de facebook pentru cercul de microbiologie( am vazut ca exista unul, dar cred ca a fost infintat cu generatii in urma). Spre exemplu, as vrea sa stiu daca data viitoare se va mai tine "jocul de-a anamneza", propus de domnul profesor, insa imi e destul de dificil sa iau contactul cu colegii de anul doi de la cerc.

Cu stima,
Bidea Adriana,anul 3, seria 3, grupa 13

photo

Bună seara, Acestea sunt

Bună seara,

Acestea sunt opiniile mele legate de decurgerea primei ediții a cercului de microbiologie din anul acesta.

Introducere - dr. Muntean
A avut un caracter instructiv, didactic, totul fiind ambalat într-un mod foarte prietenos. Consider că domnul dr. Muntean "face toți banii" pentru că prin modul lui hazliu, fresh (in sensul că se simte pofta de viață) și inteligent de a interacționa cu studenții a reușit să creeze o atmosferă relaxantă, propice pentru întrebări, prietenoasă (îmi pare rău ca repet acest cuvânt, dar nu vezi așa ceva prea des la facultate...), dar pe un ton de "hai să haidem", pentru că, la urma urmei, scopul cercului este să îmbogățească paleta noastră de cunoștințe. Ca aspecte de îmbunătățit, ar putea fi timpul prezentării, timp puțin îndelungat.

Despre călătorii si oboseală - dr Muntean
Prezentarea a fost făcută foarte la obiect. În mintea mea încă neumblată prea mult, credeam ca mersul la congrese in diferite țări înseamnă să combini utilul cu plăcutul, adică partea științifică cu partea turistică si recreativa a locație respective. După această prezentare, am înțeles că utilul are o preponderență mult mai mare și, recunosc, nu mi-am imaginat că este atât de multă "alergătură". Nu am nimic de adăugat legat de îmbunătățiri pentru că totul a decurs bine.

Cum să facem o prezentare - dr Muntean
O prezentare foarte utilă, mai ales că subiectul ales este de obicei tratat cu superficialitate și puțini se gândesc si la acest aspect (pentru că se pleacă de la premisa ca datele care vor fi prezentate sunt din natura lor extraordinare si mirobolante, deci modul lor de "ambalare" este un aspect minor si, de ce nu, irelevant). Per total, mi-a plăcut modul simplist, minimalist si clar în care a fost structurată prezentarea. Ca aspecte de îmbunătățit, trebuie să spun că au fost câteva momente când m-am pierdut pentru că se insista foarte mult asupra unei idei si de la al 3-lea poate chiar al 4-lea exemplu care trebuia să contureze si mai mult ideea respectiva, nu mai eram atentă, pe principiul "am înțeles din primele exemple" (se bătea puțin pasul pe loc).

Cum prezentăm - Mădălina
Cred că acest subiect este tratat cu si mai multă superficialitate decât precedentul. Prezentarea mi s-a părut foarte bine realizată, cu exemple evidente, explicații ușor de înțeles si mi-a plăcut într-un mod special faptul că Mădălina nu a fost statică, s-a mișcat cât a vorbit si a si gesticulat (foarte util având in vedere tema prezentării). Timpul desfășurării a fost cât a trebuit, fără prelungiri inutile. Un alt aspect pozitiv a fost atitudinea ei, o atitudine deschisă si caldă (deși a mărturisit că este o persoană introvertită), ceea ce mi-a captat atenția din prima. Ca aspecte de îmbunătățit aș aduce in discuție dicția pentru că au fost câteva momente (puține, adevărat) când a vorbit puțin neclar sau prea încet. Atât, in rest totul a fost fain.

După aceste prezentări a trebuit să plec, deci nu pot "comenta" ce a urmat. Am observat că se pune problema numărului de participanți, număr care este in coborâre de la ediție la ediție. Nu cred că este din cauza temelor abordate, ci mai degrabă din cauză că materiile de la facultate devin din ce in ce mai stufoase pe măsură ce se intră in "miezul" semestrului și acest lucru acaparează atenția si energia studentului. De asemenea, mai este și teama că "si eu va trebui sa țin o prezentare la un moment dat".

Toate cele bune,
Bucurie Ioana Maria, seria 3, grupa 19

photo

Feedback Cerc Microbiologie

Buna seara,

In cadrul primului cerc de microbiologie din acest an universitar ne-a fost prezentata importanta feedback-ului in functionarea optima a acestui cerc, asa ca ma simt nevoita sa imi impartasesc opinia.

Inca de la intrarea in amfiteatru am fost surprinsa de numarul mare de participanti si de atmosfera destinsa. Desi am venit "pe cont propriu" m-am integrat usor in colectivul prietenos.

In legatura cu prezentarile tinute nu am decat cuvinte de lauda. In opinia mea, acestea au fost ideale.
-modul de prezentare- placut si interactiv. Domnul profesor a stiut ce si cum sa puncteze, a stiut cand sa spuna o gluma si cand sa intrebe audienta. De aceea am avut o surpriza cand ni s-a spus ca sedinta a luat sfarsit. Nu am simtit deloc cum a trecut timpul.
-mesajul transmis-toate informatiile transmise la acest cerc mi s-au parut foarte utile. Au fost prezentate elemente de clinica prin "Fotografia saptamanii", sfaturi si indrumari prin prezentarile "Despre calatorii si oboseala', "Bursa Erasmus", dar si informatii utile despre prezentarile orale in "Cum sa facem o prezentare".
-timp-trebuie sa marturisesc ca imi este destul de greu sa ating acest punct. Nu m-am uitat la ceas deloc de cand a inceput cercul, dar consider ca fiecare tema a fost dezvoltata exact atat cat tebuie. Nu mi s-a parut cum ca anumite elemente au fost neglijate iar altele preamult detaliate.

In ceea ce priveste subpunctul "aspecte de imbunatatire" nu am gasit niciun element care sa nu fi fost la locul lui.
Astept cu nerabdare urmatorul cerc.

Cu stima,
Bidea Adriana

photo

Feedback 12.05.2016

Cercul a fost din nou foarte restrâns ceea ce nu mă încântă. Ar fi drăguţ dacă colegii mei din anul II ar prezenta şi ei pentru că la acest cerc tehnic au fost numai 2 prezentări şi data trecută s-a întâmplat ceva asemănător pentru că dr. Munteanu a prezentat mai multe prezentări ale unor colegii care nu au venit ceea ce din nou nu este normal. Este trist ca la primul cerc să fie în jur de 200 de persoane şi la ultimele cercuri să fim câţiva. Înţeleg că la început este curiozitatea, dar nu cred că prezentările sau temele abordate au fost aşa de plictisitoare sau proaste încât să nu mai vină lumea... Oricum a fost destul de descurajant când am ajuns în anfiteatru cu aproximativ 20 min înainte de începere şi nu era nimeni, am crezut pentru un moment că voi fi singura la acel cerc... Părerea mea este că trebuie să se schimbe ceva, nu ştiu exact ce, dar ar fi nevoie de o îmbunătăţire (poate ca admiterea în cerc să fie condiţionată de ceva – prezentare, feedback, interviu; la sfârşit să se de a diplome de participare doar la cei care au fost la un număr de întâlniri sau au făcut o prezentare sau ceva asemănător). Ştiu că ideea principală este ca cercul să fie pentru oricine doreşte, dar cumva trebuie să se încurajeze şi seriozitatea (oricum sunt doar nişte sugesti).

Prezentarea mea: În primul rând a durat prea mult – 35 de minute în loc de maxim 20 cu plănuisem. Am vorbit destul de încet (o să vorbesc mai tare data viitoare), am spus de prea multe ori OK, am avut o greşeală de ortografie în prezentare şi în general nu am fost coerentă deloc. În primul rând nu am luat în considerare că colegii mei din anul II nu ştiu ce e manevra Giordano şi cum se face, deci nu am fost pregătită pentru a o explica. Şi în principal nu prea mă aşteptam la astfel de întrebări, eu credeam că o să pună altfel de întrebări de ce face febră sau de ce nu face, ce este colica, cum apare colica sau ceva în genul acesta. Am uitat să vorbesc pe larg despre anemia şi steatoza pacientei...
Am pus analizele şi am încercat să prezint cazul exact aşa cum îl vezi în salon unde nu ştii că va fi un diagnostic de infecţie, ci ai foarte multe informaţii care nu se legă mereu între ele şi tu ar trebui nu numai să pui un diagnostic, dar să te gândeşti şi la un tratament. Sincer ideea de la care am pornit era că trebuie să avem o imagine cât mai complexă a pacientului şi că în final noi avem multe piese de pazzle pe care ai nevoie să le pui cap la cap pentru a crea o imagine. În concluzie va trebui să fiu mai bine pregătită pentru imprevizibil şi să încer să îmi dau seama ce vor întreba nu să aştept să fiu întrebată ce vreau eu.

Discutarea chestionarului: A durat destul de mult 60-75 min (deşi mi-am dat seama doar după ce am plecat pentru că era târziu), dar cred eu că a fost constructiv. Poate că la un moment dat am exagerat cu despicarea firului în patru, însă am fost în situaţia de a aplica un chestionar în care oameni să nu înţeleagă ce le cerem ceea ce este destul de inconfortabil, pentru că după ce că îţi acordă 3-4 minute se mai şi enerveză că nu înţeleg la ce îţi trebuie sau la ce te referi. Oricum mi s-a părut constructiv şi a fost interesant să observi studenţi la medicină care au o discuţie constructivă – deobicei asta nu se întâmplă. Şi cred că toată lumea a învăţat măcar un pic cum se face un astfel de chestionar sau măcar cum ar trebui să arate. Am mai apreciat că domnul profesor a fost atent la toate sugestiile, deşi multe erau exagerate şi eu nu le-aş fi luat în seamă pentru că nu mi se păreau relevante. Cred că este de admirat că o persoană cu 20 de ani de experienţă ascultă şi ia în considerare opinia unor persoane care au doar 20 de ani de viaţă.

Poza zilei: A fost inedită şi neobişnuită, deşi cred că anul trecut aţi pus-o la curs (oricum am vorbit sigur la curs de aceea epidemie din Portugalia şi cum şi-au dat seama de origine). Oricum nu contează pentru că nu am avut nici cea mai mică idee despre ce este vorba. Mi se pare uimitor că avem multe metode de diagnostic foarte precise, deşi scumpe şi nu le folosim înţelept. Mi se pare trist că, deşi cunoaştem multe nu aplicăm ce ştim în folosul nostru.

Eu cred că următorul cerc ar putea să fie pe joi, 26.05.2016 şi ar fi frumos să avem mai multe prezentări.

Hoinoiu Elena Mădălina,anul III, seria 1, grupa 10

photo

15.04.2016

Cercul de microbiologie de această dată a fost puţin cam prea restrâns, deşi a fost anunţat mai din timp. Cu toate acestea aş dori ca următorul cerc să fie vineri pe 22 aprilie (în Vinerea Mare puţin probabil să vină cineva) şi cred că ar fi mai bine dacă s-ar începe de la 15:00, pentru că eu am ajuns mai devreme şi la 14:30 nu se terminase Lp celor de la medicină dentară. Colegii mei din anul II probabil că au avut lucrări, însă sunt sigură că vineri vo veni în număr mai mare.

Din păcate tehnic vorbind au fost doar doi oratori, eu şi dr. Muntean care a prezentat mai multe prezentări al altor colegi... Şi din nou au fost prea multe prezentări de acelaşi tip – poza zilei. Aş fi vrut să fiu anunţată despre asta pentru că aş fi făcut alt tip de prezentare .

Eu am prezentat prima. Prezentarea a durat în jur de 10 min şi în general m-am descurcat mulţumitor (nu am avut un discurs cursiv şi m-am repetat).

A doua poză a fost un frotiu de sânge periferic cu doi coci fagocitaţi de PMN. Poză pe care am văzut-o anul trecut şi la cerc şi la curs. Am observat că colegii mei din anul II au fost mult mai perspicace şi au văzut imediat coci, eu anul trecut nu i-am obsevat decât când au fost indicaţi.

A treia poză a zilei a fost o dilemă pentru nu ne-am dat seama de unde a fost prelevată exact... putea fi probă de biopsie pulmonară sau lavaj bronho-alveolar (mai probabil ceea de a doua idee). Cred că ar fi indicat ca persoana care face prezentarea să şi prezinte pentru a nu avea astfel de discuţi. Oricum dr. Muntean ne-a prezentat simptomatologia şi evoluţia pneumoniei cu Klebsiella foarte frumos.

ECCMID
Am aflat foarte multe lucruri utile de pe acest site, în primul că putem audia diferite conferinţe pe teme foarte variate fără să merg efectiv la un congres. Şi acest lucru am şi făcut vizionând o prezentare despre rezistenţa la antibiotice. Acest filmuleţ a fost foarte interesant, dar fiind ultimul şi destul de lung (30 minute) nu am fost foarte, foarte atentă. Oricum m-a şocat că mor mai mulţi oameni anual datorită rezistenţei la antibiotice decât au murit în ultima epidemie de Ebola şi în plus că aceşti germeni încep să fie din ce în ce mai răspândiţi (s-a dat un exemplu clar cu un pacient din Suedia care prezenta astfel de germeni deşi nu călătorise în zonele să le spunem endemice – Italia). În plus am vorbit de noile scoruri care se folosesc în sepsis şi importanţa unui diagnostic precoce şi corect în sepsis.
În general nu pot vorbi clar de un timp de prezentare pentru efectiv nu au fost mai mulţi oratori, însă dr. Muntean a fost ca deobicei foarte entuziast în a ne explica patologia şi simptomatologia fiecărui caz, deşi era vizibil foarte obosit.

Hoinoiu Elena Mădălina
anul III, seria I, grupa 10

photo

19.04

Astăzi este 19.04 și nu și-a exprimat nimeni dorința de a participa la cerc în următoarea perioadă. Așadar, organizarea pe 22.04 ar putea duce la 2 participanți, ambii și prezentatori.
Ca atare, următoarea întâlnire va avea loc după Sfintele Sărbători și după vacanță.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc Microbiologie 24.03.2016

Întâlnirea a fost plină de informații utile. M-au impresionat studenții de la TransMed care au vrut să participe la cerc joi seara până la ora 20:00 (au fost și studenți care au rămas după ce majoritatea au plecat).


1. Introducere

Despre importanța feedbackului. Sunt convinsă că au spus cele ce urmează mulți înaintea mea. Unii studenți nu scriu feedback-ul pentru că durează destul de mult (2, 3, de cele mai multe ori 4 ore). Totuși, acesta este într-adevăr extrem de util, pentru că îi impulsionează pe cei care prezintă să fie cât mai buni și, în același timp, îi și ajută concret să se îmbunătățească. Aș adăuga și avantajele ce îi revin celui care îl scrie, care își fixează noțiunile discutate la cerc. Poate de aceea foarte mulți studenți, cum este și cazul meu, nu îl trimit la timp.

2. Știați că (x3) ...

Mod de prezentare: clar și la obiect, fluent, direct, cu contact vizual, privirea îndreptată mereu către public și mai puțin către diapozitive.
Durata:10 minute, potrivită.
Mesajul transmis: prima a fost povestea unui celebru jucător de fotbal care a murit în urma unui cancer pulmonar. Bolile nu fac diferență între oameni. În ceea ce privește participarea unei trupe de dansuri populare românești la un concurs din China, nu aș fi crezut că există astfel de concursuri și mă bucur că a fost reprezentata și cultura noastră. Sper să participe la cât mai multe proiecte și să aibă multe realizări. Campania “Marșul pentru viață” este o inițiativă frumoasă și orice om sensibil o să fie de acord că avorturile trebuie prevenite. Faptul că populația României ar fi putut fi dublă nu este un lucru bun; acei aproape 20 de milioane de copii nenăscuți în anii ’90 ar fi fost o povară economică imensă pentru stat pentru cel puțin 16 ani (nu mai spun ce viață ar fi dus majoritatea dintre ei). Problema este că ar fi fost și mai bine să nu fie cazul ca mamele lor să facă avort, în primul rând. Pentru a responsabiliza adulții mi se par utile astfel de campanii, nu pentru a descuraja avortul în sine odată ce sarcina s-a produs și în lipsa mijloacelor necesare creșterii unui copil (iar cei care spun că sunt condiții bune și la orfelinat au fost crescuți de ambii părinți și cel mai probabil au multe privilegii de care nu își dau seama).

3. ERASMUS student – Mădălin, anul V

Modul de prezentare: cu fața la public, zâmbitor, o prezentare scurtă despre avantajele unei burse ERASMUS. A fost interactivă prin faptul că i-a încurajat și pe ceilalți studenți să vorbeacă despre experiențele lor și așa am auzit mai multe puncte de vedere și am aflat despre situația mai multor țări. A citit puțin de pe slideuri și unele părți nu păreau exersate înainte. Nefiind o temă de ordin științific, poate a considerat că nu era cazul să o exerseze, ceea ce mi se pare firesc și nu este condamnabil. Sunt sigură că și-a dat și singur seama de micile greșeli pe care le-a făcut (câteva pauze, câteva afirmații superfluu-“am scris oreion, dar voi știți denumirea științifică”). Mulți fac astfel de greșeli, și eu greșesc așa de multe ori; le spun doar pentru că ar fi în avantajul tuturor să nu le mai facem.
Durata: 15 minute, suficient cât să vorbească toți cei din sală care au beneficiat de o astfel de experiență
Mesajul transmis: vreau să încep prin a remarca faptul că există dezinfectant pe secția de nefrologie unde seria mea face Semiologie și noi suntem lăsați să abuzăm de dozatoare în voie. Nu știu care este situația pe alte secții; probabil au fost introduse de curând. Mi-a plăcut să aud că există și experiențe ERASMUS pozitive. Până acum mi s-a părut că este o pierdere de timp scumpă. Singurul avantaj pe care l-am găsit a fost cel menționat și de domnul profesor, acela al independenței și al faptului că este o experiență care maturizează și care scoate beneficiarul din zona de comfort. Din punct de vedere didactic îmi este greu să cred că un profesor o să îi explice prea în detaliu unui străin care de-abia știe limbajul medical, în cazul fericit. Cu greu ne explică asistenții noștri nouă, dacă au timp, dacă avem noroc, dacă ne rugăm de ei. Doctorii o să fie mereu ocupați, indiferent de țara în care lucrează. Posibilitatea de a practica proceduri medicale pe manechine este un avantaj în alte țări de care noi, din păcate, beneficiem foarte greu.


4. O anchetă epidemiologică – Oana, anul III

Mod de prezentare: dinamic, interactiv, a început ca o poveste. A fost o prezentare bine pregătită, gândită la fiecare slide, cu multe întrebări care au menținut publicul atent. M-am simțit ca la un TED talk. Ar fi fost un TED talk perfect dacă în ultimele 2 minute nu s-ar fi emoționat puțin cât să îi tremure vocea (pentru ca a fost așa de bine până atunci).
Durata: aproximativ 15 minute, perfect.
Mesaj: Serratia marcescens este o bacterie care formează colonii cu aspect inedit, producând pigment roșu. Este responsabilă de 2% din infecțiile nosocomiale. Cazul a ilustrat importanța colaborării instituționale.


5. Prima prezentare de caz – Cătălin, anul II

Mod de prezentare: mi-a plăcut foarte mult cum a ieșit din situație-cu capul sus, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, a povestit ce ar fi trebuit să vedem în poze. O performantă onorabila; a transformat circumstanțele nefavorabile într-o prezentare bună, pe care am putut-o urmări. A avut puține emoții, care sunt de înțeles având în vedere accidentul petrecut, dar sunt convinsă că în viitor va reuși să iasă din situații asemănătoare și fără emoții, având acest precedent.
Durata: 15 minute, suficient și pentru interacțiunea cu publicul, și pentru expunere.
Mesaj: mi-am reamintit despre Neisseria meningitidis. Mi-a plăcut explicația despre PCR, care cel mai probabil nu a fost făcut pentru că asigurarea medicală a pacientei nu permitea utilizarea metodei și nu pentru că nu ar fi avut medicii resurse.


6.Activitatea practică

 

Am examinat plăcile împreună cu colegi din mai mulți ani și am dezbătut tipul de mediu (era MacConkey, care diferențiază bacteriile în funcție de proprietatea de a fermenta lactoza) și tipul de produs patologic din care ar fi putut proveni germenii însămânțați. Mi-a plăcut faptul că am făcut brainstorming cu toții, amintindu-ne cele învățate la lucrările practice. Este o modalitate excelentă de a readuce informațiile în memoria recentă și de a le consolida în memoria de lungă durată.

 

7. Un proiect important – Georgiana, anul II

Am știut că 24 martie este ziua mondială a tuberculozei, pentru că domnul profesor ne-a spus la cursul din acea dată de anul trecut (și probabil spune în fiecare an).
Mod de prezentare: vesel, amuzant, interactiv, fără emoții
Durata: 15-20 de minute (din cauza înscrierii la Zilele Educației Medicale, care a avut loc chiar în timpul prezentării, nu am putut să fiu foarte atentă).
Mod de prezentare: nu îmi plac prezentările Prezi pentru că tranziția dintre diapozitive distrage mult atenția de la mesaj și poate fi obositoare. Am apreciat faptul că prezentarea a fost un Power Point. Informațiile au fost numeroase și destul de greu de urmărit. Cred că ar fi mai bine ca factorii de risc să fie prezentați în corelație cu mijloacele de infecție și nu pe slide-uri separate, pentru că sunt mai ușor de reținut așa. Nu știu cât vor învăța elevii de liceu dintr-o prezentare de o oră, dar, la final, dacă rețin că tuberculoza este o afecțiune gravă, că trebuie să ne vaccinăm (și să ne facem rapel o dată la 10 ani, poate dacă suntem suficient de mulți o să apară vaccinul pentru adulți și în România!) și câțiva factori de risc, este suficient. O inițiativă foarte frumoasă!

Ana-Cristinel Popescu
an 3, seria 9, grupa 84

photo

Feedback cerc microbiologie-24.03.2016

Întâlnirea din data de 24.03.2016 a fost per ansamblu interesantă. M-a impresionat numărul destul de mare de studenți din cadrul programului TransMed care au fost de acord să rămână la acest cerc de microbiologie și sper că le-a plăcut și lor la fel de mult ca și mie.


Introducere- Domnul Profesor Mircea Ioan Popa

Introducerea a fost de durată potrivită, iar mesajul transmis în legătură cu formularea feedbackului cred că ne face bine, cu toate că ni s-a spus de atâtea ori, fiindcă noi, studenții, avem un obicei în a uita foarte repede...


Știați că (x3)...- Domnul Prof. Mircea Ioan Popa

Durata prezentării a fost potrivită, întrucât fiecare parte din ,, Știați că” a fost destul de scurtă și la obiect. Informațiile pe care le-am aflat au fost interesante, mai ales cea despre marșul pentru viață. Modul de prezentare a fost captivant.


ERASMUS student- Mădălin, anul V

Prezentarea a fost interesantă și prezentată pe înțelesul nostru. Durata a fost potrivită. Mesajul transmis a fost în legătură cu perioada de înscriere pentru acest concurs și câteva lucruri despre avantajele de a primi o bursă ERASMUS.


O anchetă epidemiologică-Oana, an 3

Cazul prezentat a fost foarte interesant, având în vedere gradul ridicat de infecțiozitate al acelei enterobacterii: Serratia marcescens despre care eu cel puțin nu am mai auzit. Trebuie să avem în vedere și acest microb care reprezintă un agent al infecțiilor nozocomiale. Durata prezentării a fost potrivită, iar modul de prezentare a fost interactiv și doar la sfârșit s-au observat puține emoții. Această prezentare mi-a plăcut cel mai mult dintre toate din această ediție a cercului.


Prima prezentare de caz- Cătălin, anul 2

Durata prezentării a fost potrivită. Cazul a fost interesant și chiar mă bucur că mi-am mai amintit anumite lucruri despre Neisseria meningitidis. În timpul prezentării s-au observat emoțiile, dar cred că e din cauza faptului că e prima prezentare la cerc și probabil și din cauza că s-a nimerit să fie prezentarea fără imagini... Ca o mică sugestie... cred că ar fi fost bine să pui și o bibliografie pentru cei care vor să vadă cazul mai în detaliu.


Activitate practică

După cum am spus și în introducere, această activitate mi s-a părut foarte frumoasă în primul rând, pentru că ne-a ajutat să ne mai cunoaștem între noi și în al doilea rând să comunicăm, să analizăm împreună plăcile și să ne dăm fiecare cu părerea asupra coloniilor, tipului de mediu, tipului de produs patologic, etc. Recunosc că inițial mi s-a părut dificil să analizăm și să spunem tipul de produs patologic, dar după ce domnul profesor ne-a arătat cum am fi putut exclude variantele și cum să ajungem la răspunsul corect a părut totul atât de logic și de ușor...

Știați că...(ziua mondială TB)

Ideea de a face prezentarea ca pentru niște elevi de liceu mi s-a părut foarte interesantă, dar cred că mai greu a fost pentru noi ca să ne facem că nu înțelegem... Modul de prezentare a fost foarte frumos, fără emoții, cu întrebări interactive. Durata prezentării a fost ceva cam scurtă, dar după cum s-a discutat și la cerc asta s-a întâmplat din cauza timpului mult înaintat.

 

Osiac Cristina-Mădălina, an 3, grupa 87, seria 9

Recent comments

Poll

Cei care doresc sa ajunga la Valea Plopului, doresc / pot sa vina in:
26.10.2013
28%
2.11.2013
47%
fie 26.10. fie 2.11. nu conteaza ziua plecarii spre Valea Plopului
25%
Total votes: 107