01_cerc stiintific

photo

din istoria care nu este scrisă în cărți:

De ce este 25 octombrie Ziua Armatei Române
În 25 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940.

Astfel, generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Tot în 25 octombrie 1944, trupele românești au trecut în Ungaria, după cum menționa generalul Gheorghe Avramescu într-un ordin de zi.
La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desă¬vârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul“, scria generalul român în ordinul de zi.


Data de 25 octombrie era serbată în România încă din anul 1921, de când venise pe lume Principele Mihai, însă, în 1944, gestul generalului Gheorghe Avramescu avea o semnificație mai profundă, care marca opoziția deopotrivă față de naziști și față de comuniști.


În anul 1959, după retragerea trupelor sovietice din România, ziua de 25 octombrie a fost declarată oficial Ziua Armatei Române, astfel că, în mod ironic, comuniștii au continuat să serbeze astfel ziua Regelui pe care ei îl alungaseră din țară.


Generalul Avramescu a plătit cu viața opoziția sa față de sovietici. El a fost asasinat de NKVD în 3 martie 1945, sub pretextul că ar fi plănuit să dezerteze la germani, după ce și ginerele său, Ilie Vlad Sturza, dezertase.


O personalitate puternică
Generalul Gheorghe Avramescu s-a născut în 1884, într-o familie de țărani din județul Botoșani. În 1906 a fost admis la Școala de Infanterie din București, pe care a terminat-o în anul 1908. A luat parte în calitate de ofițer la campania Armatei Regale Române din Cel de-al Doilea Război Balcanic. Apoi, s-a înscris la cursurile Școlii Superioare de Război, însă nu a apucat să își termine studiile, deoarece România a intrat în Primul Război Mondial.


În 1916, căpitanul Gheorghe Avramescu era la comanda unei companii care a luptat contra bulgarilor pentru apărarea Cadrilaterului și a Dobrogei. După înfrângerea de la Turtucaia, el a fost retras în Muntenia și a luat parte la luptele pentru apărarea Bucureștiului, apoi la retragerea în Moldova.


În vara anului 1917, Gheorghe Avramescu, care fusese avansat comandat de batalion, a luat parte la luptele de la Mărășești. Pentru bravura sa deosebită, Regele Ferdinand I l-a decorat cu Steaua României și cu Coroana României. În anul 1918 a fost cooptat în statul major al Diviziei 1 Vânători de Munte. În această calitate, a luat parte și la campania din 1919, în care Armata Regală Română a distrus Republica Sovietică Ungară și a ocupat Budapesta.


Gheorghe Avramescu a rămas în armată, iar în 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă, apoi, în 1940, a devenit general de divizie.
La intrarea României în Cel de-al Doilea Război Mondial, generalul Gheorghe Avramescu se afla la comanda Corpului de Vânători de Munte, pe care l-a condus în campania pentru eliberarea Bucovinei de Nord. Generalul Avramescu a participat apoi la luptele pentru cucerirea Crimeei și la asediul Sevastopolului. Pentru bravura sa, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și cu Crucea Germană de Aur. A rămas în Crimeea, apoi a fost numit la comanda unei corp de armată din Transnistria.


În anul 1944, în contextul ofensivei sovietice, el a preluat comanda de facto a Armatei a 4-a Române. A intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu, dictatorul care conducea România, care l-a destituit. Generalul Gheorghe Avramescu a preluat din nou comanda Armatei a 4-a în data de 4 septembrie, iar în 9 octombrie 1944 a pornit ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, apoi trupele comandate de el au intrat în Ungaria și în Slovacia. Gheorghe Avramescu a fost avansat la gradul de general de armată.


În vizorul sovieticilor
După dezertarea ginerelui său, generalul Gheorghe Avramescu a intrat în vizorul sovieticilor și s-au întețit conflictele cu mareșalul Rodion Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean. Generalul Constantin Sănătescu i-a arătat un denunț depus împotriva sa și i-a acordat concediu, pentru că generalul Gheor¬ghe Avramescu mai avea o lună până la pensionare. Însă, în februarie 1945, sovieticii au insistat la generalul Avramescu să fie rechemat la comanda Armatei a 4-a. Generalul român a revenit la comandă în data de 19 februarie 1945. Trupele sale se aflau în Slovacia, când generalul Gheorghe Avramescu a fost convocat, în 2 martie, la comandamentul Armatei 40 Sovietice.


Generalul Filip Jmacenko i-a spus că a fost rechemat urgent la București, pentru a prelua o funcție importantă. Cum Gheorghe Avramescu se afla în relații bune cu Regele Mihai I, anunțul nu i-a stârnit nici o bănuială. S-a urcat în mașina pusă la dispoziție de comandamentul sovietic. Acolo, a început să aibă bănuieli, pentru că era flancat de doi ofițeri NKVD, iar lângă șofer se afla un general NKVD. Mașina a fost atacată de un avion german, iar Gheorghe Avramescu a sărit din mașină și a încercat să scape. A urmat un schimb de focuri, iar generalul român a fost ucis.

O zi mai târziu, a fost arestată și soția sa, Adela, care a fost trimisă în Siberia, de unde s-a întors în 1956, grav bolnavă.

Fiica generalului Avramescu, Felicia Sturza, care avea un băiețel în vârstă de doar 11 luni, s-a sinucis atunci când a auzit că urmea¬ză să fie arestată.

Generalul Avramescu a fost înmormântat în Budapesta, iar în anul 2000, rămășițele sale au fost aduse în țară și reînhumate cu onoruri în Cimitirul Militar din Cluj.

photo

Feedback cerc 19.10.2017

In opinia mea modul in care au fost prezentate subiectele abordate in cadrul cercului de microbiologie a fost unul destul de aproape de noi , participantii, in sensul in care am reusit sa intelegem si sa urmarim cu usurinta pastrandu-ne intersul pe tot parcusul celor 2 ore de cerc.
Mi-a placut in mod deosebit faptul ca inainte de a ne da raspunsul exact la cazul prezentat , ne-ati lasat sa ne dam cu parerea si sa invatam unii de la altii atat lucruri bune cat si mai putin bune . Un alt lucru pe care l-am apreciat a fost momentul in care ati verificat modul in care vede fiecare student, indiferent de randul pe care se afla, imaginea prezentata , dovedind astfel grija pe care o aveti pentru detalii.
Durata prezentarii pentru mine a fost una relativ scurta , deoarece atunci cand esti captivat de ceva nu mai observi trecerea timpului . As vrea sa va multumesc ca ati luat in considerare si oboseala noastra intrebandu-ne la ora 19:00 daca mai putem ramane inca o ora, astfel incat ne-ati dat impresia ca nu suntem doar studenti ci facem parte dintr-o mare echipa ce are acelasi scop si anume descoperirea microbiologiei.
Avand in vedere faptul ca a fost primul cerc, dumneavoastra ne-ati captivat inca de la partea introductiva, povestindu-ne despre dumneavoastra , despre fiul dumneavoastra si despre numeroase lucuri ce ne vor ajuta in facultate nu doar in acest an si nu doar la microbiologie. Ideea de fotografie a saptamanii mi se pare un mod foarte bun de a cunoaste ce este in jurul nostru si de a vedea in acelasi timp perceptia celorlalti asupra aceleiasi imagini ,deoarece ideeile pot fi impartite si diferitele viziuni ne pot deschide ochii, cum a fost si cazul pozei prezentate de dumneavoastra .
Un alt lucru care mi-a atras atentia a fost Bursa Erasmus , despre care ne-ati povestit atat parti pozitive cat si parti negative lasandu-ne pe noi sa ne formam o opinie prorpie.
Ideea de a alcatui si sustine in fata unui public o prezentare mi se parea destul de grea la inceput insa am realizat in timpul in care ne-ati aratat pasii formarii unei asemenea prezentari am realizat ca sunteti alaturi de noi si nu trebuie sa ne fie frica in cazuri in care o sa gresim la un moment dat , iar aceasta familie a cercului de microbiologie nu ne va judeca ci doar ne va ajuta sa crestem ca si persoane .
In final as dorii sa ii invit si pe cei care nu au participat sa vina macar o data si sa vada ca acele 2 ore pe care ei poate le considera pierdute sunt in realitate ore in care ne dezvoltam atat cunostiintele de microbiologie cat si abilitatile noastre de exprimare , compunere dar si prezentare a unei lucrari stiintifice.
Nitescu Bianca, Seria 3, Grupa 28

photo

Feedback cerc 19.10.2017

Din punctul meu de vedere modalitatea prezentarii subiectelor abordate in cadrul cercului de microbiologie a fost unul pe intalesul nostru , stundentilor, reusind sa urmarim cu usurinta, pastrandu-ne intersul si atragandu-ne atentia pe tot parcusul celor 2 ore de cerc.
In momentul prezentarii cazului am fost placut surprinsa sa vad ca pentru dumneavoastra opinia noastra conteaza foarte mult ajutandu-ne cu intrebari pentru a intelege cat mai bine ceea ce vedem in imaginea prezentata. De asemenea am fost impresionata de atentia la detalii si la conditiile pe care ni le oferinti verificand personal cum vede fiecare stundent indiferent de locul sau in amfiteatru imaginile prezentate.
Chiar daca cercul de microbiologie este la finalul unei zi destul de lungi atat pentru noi cat si pentru dumneavoastra ne-am ajutat reciproc stranindu-ne interesul pentru subiectele discutate si cele 2 ore petrecute inmreuna au trecut mai mult mai repede decat ma asteptam. Am apreciat extrem de mult faptul ca dupa prima ora ne-ati intrebat daca mai putem sta , astfel vazand grija pe care ne-o purtati si realizand ca nu suntem suntem doar studenti adunati intr-o incapere ci reprezentam viitori membrii ai familii unite.
Chiar daca acesta a fost doar primul cerc, ne-ati captivat inca de la partea introductiva si v-ati aproapiat de noi nu doar ca profesor ci si ca persoana, povestindu-ne despre dumneavoastra , fosti stundenti si despre numeroase lucuri ce ne vor ajuta in facultate atat in acest an cat si in cei ce vor urma .
Fotografie a saptamanii este un mod foarte bun de a cunoaste si a aprecia ce este in jurul nostru dar si de a observa in urma discutiilor viziunea celorlalti asupra aceleiasi imagini ,deoarece aceste diferente ne pot deschide ochii catre o alta perceptie cum a fost si cazul pozei prezentate de dumneavoastra cu cei 2 copaci( cel cazut era sprijinit de 'partenerul' sau) .
Un alt lucru care mi-a atras atentia a fost Bursa Erasmus , despre care ne-ati povestit atat parti pozitive cat si parti negative lasandu-ne pe noi sa ne formam o opinie prorpie.
Indicatiile si pasii formarii unei prezentari , precum si incurajarile dumneavoastra m-au ajutat sa trec peste frica de a sustine o astfel de prezentare stiintifica , stiind ca intotdeauna voi gasii un sprijin in rezolvarea oricarei probleme alaturi de familia mea din cadrul cercului de microbiologie.
In final as vrea sa ii indemn si pe cei care nu au participat sa ni se alature de saptamanile urmatoare pentru a vedea ca nu este vorba de o dezvoltare doar din punct de vedere a cunostiintelor de microbiologie ci si de o dezvoltare pe plan personal , devenind mai dezinvolti si putand sa isi exprime liber opinia in orice situatie.

Ekart Bianca
Seria 3 , Grupa 29

photo

Cerc microbiologie - 2017-2018 (a doua intalnire)

A doua intalnire a cercului de microbiologie va avea loc in saptamana 23-27.10.2017.
Conform propunerilor primite pana in prezent vor avea loc 2 intalniri cu aceleasi subiecte (pentru a putea permite participarea colegilor la una dintre cele 2 intalniri) si anume:
-miercuri, 25.10.2017, in perioada 18-20
-joi, 26.10.2017, in perioada 18-20.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Cerc microbiologie - 2017-2018

Prima intalnire a cercului de microbiologie va avea loc in saptamana 16-20.10.2017.
Conform propunerilor primite pana in prezent vor avea loc 2 intalniri cu aceleasi subiecte (pentru a putea permite participarea colegilor la una dintre cele 2 intalniri) si anume:
-miercuri, 18.10.2017, in perioada 18-20
-joi, 19.10.2017, in perioada 18-20.

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc 26.05.2016

Buna seara!

1. Tehnici moderne folosite in cercetare – Miruna Rascu
Ca si pana acum, Miruna, a tinut o prezentare foarte buna, a fost sigura pe ea si am observat pe parcursul intalnirilor de la cerc faptul ca si-a imbunatatit modul de prezentare, reuseste sa isi stapaneasca foarte bine emotiile si sa prezinte pe intelesul tuturor, intr-un timp relativ scurt niste metode inovative care in viitor vor usura foarte mult munca medicilor, dar si vor diminua suferintele pacientilor. Mi s-a parut foarte bun exemplul dat de ea cu baloane. Mesajul s-a inteles, iar pentru asta a fost foarte bine ca a folosit poze de tipul before/after. A avut multe poze in prezentare ceea ce i-au adus inca un plus. Timpul acordat a fost potrivit.
2. Vindecarea ulcerelor cutanate – Dr.Mara Mihai
Ma bucur foarte mult ca doamna doctor si-a facut timp pentru a veni sa ne tina o prezentare, care se potriveste cu materia noastra de la microbiologie din acest an, exact ca la un congres. Am observat modul de prezentare, precum si pasii urmati in studiul facut, a prezentat toti pasii – introducerea, scopul, materialele si metodele folosite, rezultate, plan de cercetare in continuare etc. Astfel ne-a fost mai usor sa intelegem studiul facut. A explicat foarte bine pozele din prezentare. Timpul acordat a fost suficient, iar partea de intrebari a lamurit si mai mult publicul, deoarece raspunsurile au fost pe intelesul nostru.

3. Poza zilei – Madalina Preda
Inca de la inceput, aceasta parte a cercului m-a atras, deoarece este un mod in care putem exersa pasii prin care ajungem sa punem un diagnostic. Desi durata a fost mai scurta decat de obicei, cu totii am putut privi pozele suficient cat sa ne dam seama care este agentul etiologic, desigur cu ajutorul Madalinei. Mi-a placut ca ne-a ghidat sa observam treptat, iar la sfarsit raspunsul a fost evident. Inca o data am invatat ca prima data observam toate semnele si mai apoi ne indreptam spre un diagnostic. De asemenea ni s-a facut cunostiinta cu termeni noi pentru noi. Modul de prezentare a fost adecvat unui tip de prezentare „poza zilei”.

4. Travel diseases – Madalina Bucuresteanu
Madalina a facut o prezentare potrivita si perioadei urmatoare si anume vacanta, cand cu totii planuim sa calatorim. Nu foarte multi oameni se informeaza cu privire la bolile pe care le-ar putea contacta calatorind intr-o anumita tara. Modul de prezentare a fost foarte bun, ne-a prezentat pe rand fiecare boala, impreuna cu zonele unde poate fi contactata – si totul a fost insotit de imagini ilustrative. Mesajul transmis a fost usor de inteles, am aflat lucruri noi – cum ar fi faptul ca prima epidemie de gripa aviara a avut loc la Hong Kong. A fost o prezentare utila, iar timpul acordat a fost potrivit pentru a avea timp sa asimilam toate informatiile cu privire la riscurile la care ne expunem calatorind in anumite zone.

5. Chestionarul
A fost o parte a cercului care a relaxat putin atmosfera, colegele noastre mai mari au reusit sa realizeze un studiu referitor la cercul de microbiologie pe care ni l-au prezentat intr-un mod deosebit si insotit de un poster. Mi-a placut si faptul ca acel moment a fost filmat, pentru ca amintirea acestor momente sa ramana gravata undeva peste ani. De asemenea emotionant a fost si momentul in care colegele noastre au semanat acele seminte si mi-ar placea sa vad undeva pe site poze cu plantele care au crescut, sau un filmulet al acelui moment.
6. La intretaierea unor specialitati – Ioana Dicu
Prezentarea Ioanei a fost cea care m-a captivat, desi nu a fost printre primele. Ioana a stiut sa ne tina atenti prin modul ei deosebit de a prezenta, fara emotii, glumind, punand accent pe lucrurile importante. Inca de la inceput ne-a explicat termenii folositi, apoi ne-a clasificat infectiile urinare si importanta lor. Informatia transmisa a fost usor de inteles datorita explicatiilor clare si al tonului vocii ei care ne mentinea atenti. A folosit si un limbaj prietenesc, ne-a povestit din experienta ei cum se prezinta pacientii la medic, la ce trebuie sa fim atenti, ne-a dat multe sfaturi ca unor prieteni buni. Timpul acordat a fost putin mai lung, dar acest lucru nu a deranjat, deoarece Ioana a stiut sa foloseasca pretios fiecare minut.
7. Homobacteriens – Silvana Adelina Gheorghe
Inca o prezentare exceptionala de la ultima intalnire a cercului din anul acesta, prezentarea Silvanei a fost una stralucita, si-a ascuns foarte bine emotiile si a prezentat intr-un mod explicit care este conexiunea dintre sistemul nervos si bacteriile din organism. A explicat termenii si ne-a introdus treptat in prezentare facandu-ne sa intelegem mai usor mesajul transmis. Un lucru inspirat a fost acela de a ne da sa facem acel rebus, atunci cu totii am fost participanti activi si ne-am rezolvat rebusul folosindu-ne de cunostiintele acumulate la cursul de microbiologie sau la cerc. Prezentarea a durat suficient, iar informatiile primite le consider a fi de actualitate, deoarece din ce in ce mai multe persoane sufera de boala Alzheimer.
8. Incheiere
Pe Dr. House il stim cu totii, iar acel scurt filmulet este foarte expresiv in situatia in care se afla omenirea acum. Acum 100-200 de ani si chiar inainte, oamenii luptau pentru a gasi leacuri si vaccinuri pentru boli, iar in secolul 21, cand lumea dispune de tehnologii avansate si cunostiinte, refuzam sa ne vaccinam copiii si preferam sa le riscam viata din cauza lipsei de informare sau a proastei informari. Oamenii ar trebui informati prin campanii despre beneficiile pe care le aduce vaccinarea si despre faptul ca un vaccin costa si are mai putine efecte secundare decat boala dezvoltata, iar acest „curent antivaccinare” este pornit de oameni care au fost vaccinati si ai caror copii sunt vaccinati la randul lor.
Filmul despre studentii care si-au jertfit viata pentru a schimba ceva a fost un moment emotionant si cred ca fiecare dintre noi ne-am gandit prin cate greutati au trecut inaintasii nostri de care trebuie sa fim mandri si sa le fim recunoscatori pentru ca, daca astazi suntem unde suntem, suntem datorita lor.
Ultima intalnire a cercului din acest an a fost la fel de reusita ca si celelalte, desi numarul participantilor a scazut pe parcurs. Consider ca participarea la cerc a fost benefica pentru mine, am invatat lucruri noi, introducerea in semiologie imi va folosi anul viitor, la fel si faptul ca am prezentat, scriind feedback-urile mi-am dezvoltat si capacitatea de observatie si sunt sigura ca, desi multi dintre colegi au renuntat la a mai veni la cerc din cauza ca trebuie sa trimita feedback, daca nu ar exista aceasta indatorire a noastra
- prezentarile si prezentatorii nu si-ar mai corecta micile greseli, este foarte bine ca altii sa iti spuna unde gresesti si ce poti corecta pentru ca de multe ori poate nu observam
-nu am mai acorda fiecarei prezentari acelasi grad ridicat de atentie. Datorita faptului ca trebuie sa trimitem feedback luam notite, suntem atenti si astfel invatam mai multe, faptul ca le recitim acasa ne ajuta sa ne fixam mai bine informatiile primite.
Abia astept intalnirile de la cerc de anul viitor, la care sper ca timpul si orarul sa imi permita sa particip.
Va sunt profund recunoscatoare pentru timpul acordat noua, studentilor, pentru tot ajutorul acordat, pentru sfaturi si indemnuri.

Matea-Moldovan Alexandra-Elisabeta
Seria 3, Grupa 26

photo

Feed-back 26.05.2017

Bună seara!
În primul rând, aș dori să îmi cer scuze că trimit feed-back-ul atât de târziu. A fost și încă este un semestru extrem de încărcat, iar zilele de pregătire pentru fiecare examen au fost… puține…
1. Noutăți în medicină, de Miruna Rașcu, anul II
a. Modul de prezentare: Miruna a prezentat frumos tema aleasă. Powerpoint-ul avea multe imagini sugestive, iar ea a explicat foarte bine ideea de Expansion Microscopy.
b. Durata prezentării: a fost suficientă, fără să plictisească.
c. Mesajul transmis: mi-a plăcut mult tema aleasă. Ideea de a mări lucrurile observate, în loc să se mai acționeze pe perfecționarea microscopului, mi se pare o idee originală, și sper că va fi utilă în viitor.
2. Vindecarea ulcerelor cronice cutanate, de doamna doctor Mara Mihai
a. Modul de prezentare: doamna doctor avut o temă (de asemenea) foarte interesantă. Mi-a plăcut faptul că am înțeles cam tot ce ne-a explicat, iar ideile prezentate au fost corelate.
b. Timpul acordat: a fost o prezentare care a durat un pic mai mult față de altele, dar tema era mai complicată și de aceea consider că s-a alocat un timp potrivit.
c. Mesajul transmis: am realizat faptul că ulcerele cutanate pot fi de asemenea destul de grave și că pot afecta calitatea vieții pacientului (dacă nu prin faptul că bacteriile sunt amenințătoare de viață, atunci prin aspect, care contează foarte mult în societatea noastră). De asemenea, am reținut și diferența dintre tulpinile persister și cele rezistente.
3.Poza zilei, de Mădalina Preda
a. Modul de prezentare: prezentarea a avut loc în stilul ședințelor anterioare. S-au pus întrebări și s-a ajuns la o concluzie.
b. Durata prezentării: a fost suficientă.
c. Mesajul transmis: s-au transmis informații despre semne ale bolilor infecțioase, precum amigdalele umflate, eritemul, peteșiile (ni s-a spus și despre “grozovici pastia”, niște peteșii adunate sub forma de linii la nivelul articulațiilor) etc.
4. 10 travel diseases you need to know, de Maria Bucureșteanu
a. Modul de prezentare: prezentarea mi s-a părut foarte sugestivă, care a inclus boli, localizarea lor și simptomele acestora.
b. Durata prezentării: a fost potrivită.
c. Mesajul transmis: a fost o temă interesantă. Am reținut câte ceva despre unele boli.
5. La întretăierea unor specialități, de Ioana Dicu
a. Modul de prezentare: mi-a plăcut structura powerpoint-ului și felul în care ne-a vorbit Ioana.
b. Durata prezentării: cred că a fost corespunzător.
c. Mesajul transmis: a fost una dintre prezentările mele preferate. M-am simțit ca și cum aș fi fost și eu în clinică, ceea ce a fost plăcut, deoarece parcă eram mai aproape de idealul de a deveni medic (din perspectiva anului 2 acest ideal pare foarte depărtat). Am reținut despre aspectele bolii polionefritei, modul de diagnostic și cam care ar putea fi prognosticul. De asemenea, de la ea am aflat pentru prima data de Iuliu Hațieganu.
6. Homo bacteriens, de Silvana Adelina Gheorghe
a. Modul de prezentare: se poate observa că este o persoană creativă, lucru de apreciat. Mi-a plăcut ideea cu rebusul. De asemenea, sondajul legat de cerc a fost o idee bună. În ceea ce privește de prezentarea, cred că tema aleasă a fost complexă, deoarece n-am înțeles prea multe. Mi s-a părut că vorbea puțin sacadat sau cu rupturi între idei, adică în capul meu nu se legau prea multe. Aș propune o încercare de a corela mai mult ideile între ele, cu revenire asupra aspectelor importante.
b. Durata prezentării: a fost corespunzătoare.
c. Mesajul transmis: mi s-a părut interesantă ideea că ar exista o axă intestin-creier, dar nu am înțeles prea bine ce presupune.
7. Încheierea, de domnul profesor Mircea Ioan Popa
a. Modul de prezentare: a fost solemn, serios, deoarece s-au ales niște teme cu greutate.
b. Durata prezentării: consider că a fost alocat timpul necesar, poate ar fi fost nevoie de puțin mai mult, dar știu că aveam colegi care se grăbeau.
c. Mesajul transmis: ca fan Dr. House, știam secvența selectată și m-a distrat atitudinea lui House (deși, din punctul de vedere al Psihologiei Medicale, modul lui de abordare al pacienților este cam… necorespunzător).
M-a impresionat filmulețul legat de studenți. A fost încă un moment de amintire a celor care au fost și care s-au jertfit pentru noi.
Vă mulțumesc mult pentru acest an, pentru eforturile și energia depuse pentru a ne ajuta să mai creștem un pic, atât din punct de vedere medical, cât și moral. O să încerc să particip și anul viitor la cercurile organizate de dumneavoastră (sau măcar la o parte din ele), și aș încerca, de asemenea, să prezint și eu în fața colegilor.
O seară frumoasă!
Rieber Mara, seria III, grupa 27

photo

Feedback 26.05.2017

Buna seara!

1. Prezentarea Mirunei Rascu a fost foarte captivanta deoarece ne-a prezentat o tehnica noua de microscopie, cu destul de multe avantaje. Nu auzisem pana atunci de aceasta tehnica, iar Miruna a folosit termeni pe intelesul nostru, iar datorita acestui lucru am putut sa-mi formez o parere in legatura cu subiectul abordat. Mi-a placut mult si faptul ca s-a legat de exemplul din viata reala cu pampersul. Timpul acordat a fost suficient.

2. Prezentarea doamnei dr Mara Madalina Mihai a fost mai mult decat bine-venita, deoarece au fost utilizate notiuni intalnite de noi pe parcursul acestui an universitar, la microbiologie. Abordarea ulcerelor cronice cutanate a fost un subiect placut, insa au fost si unii termeni necunoscuti de catre mine si astfel nu am putut intelege pe deplin informatia prezentata. Am aflat in schimb de tulpinile “persister” si de celulele epiteliale HELLA si am inteles utilitatea acestora. Durata prezentarii a fost potrivita.

3. Fotografia zilei a fost partea mea preferata deoarece am putut sa-mi folosesc atat memoria cat si imaginatia, gandindu-ma la diverse microorganisme care ar putea modifica aspectul normal al cavitatii bucale. Prezentarea a fost antrenanta si desi nu am fost sigura ca ar putea fi vorba de scarlatina, la final am putut face niste corelatii. Referitor la timp, nici nu mi-am dat seama cand a zburat.

4. Prezentarea Mariei Madalina Bucuresteanu cred ca ne-a fost foarte utila tuturor, deoarece in curand vine vacanta si este posibil sa calatorim prin alte zone ale globului. Maria a facut o trecere in revista a celor mai frecvente boli fata de care trebuie sa avem grija atunci cand plecam in vacanta. Am apreciat faptul ca informatia a fost concisa si ca s-a vorbit si despre vaccinuri. Mi-a placut faptul ca s-a incadrat in timp.

5. Consider ca in urma prezentarii pielonefritei am acumulat cele mai multe informatii. Desi s-a aflat pe la finalul cercului si atentia mea nu mai era maxima, Ioana a reusit sa ma captiveze. Glumele au fost introduse la timpul lor, subiectul abordat mi s-a parut foarte accesibil si l-am inteles cu usurinta. Limbajul folosit a fost unul adecvat noua si desi au fost si termeni relativ noi, Ioana i-a explicat si astfel nu am pierdut firul prezentarii. Mai mult de atat, mi-a placut foarte mult faptul ca a inclus toate categoriile de varsta si ca a specificat de importanta investigarii suplimentare a copiilor care fac infectii de tract urinar.

6. Prezentarea Adelinei Gheorghe mi s-a parut mai altfel, in sensul ca a imbinat utilul( informatiile prezentate) cu placutul( rebusul si premiul acordat la final). Singura mentiune ar fi ca fluxul verbal mi s-a parut prea rapid. Am retinut totusi cateva aspecte referitoare la axa intestin-creier. Este de apreciat faptul ca desi pare o persoana emotiva, si-a facut curaj si a prezentat in fata tuturor. Referitor la timp, s-a incadrat perfect.

7. Incheierea a fost momentul care mi-a recaptat atentia, acel filmulet despre vaccinare reflectand pe deplin ce se intampla in zilele noastre: cum unii parinti s-au intors impotriva vaccinurilor, fara sa aiba niste argumente solide, viabile. In legatura cu cel de-al doilea filmulet, acesta m-a facut sa imi dau seama de puterea de sacrificiu a stramosilor nostri. M-a impresionat faptul ca printre legionari erau foarte multi studenti.

Cu respect,
Titulescu Emilia- Maria, seria III , grupa 27

photo

2-3 comentarii:

1. „și-a făcut curaj” nu prea se potrivește ... Adelina Silvana a prezentat (de mai multe ori) încă de când era în anul 1 ... acum este în anul 6, are examen de licență, are examen de rezidențiat dar „și-a făcut timp” să pregătească prezentarea și tot ceea ce a pregătit (și a reușit să mă surprindă, din nou) în timp ce studenții din anul doi ... au ales să stea acasă (în mare majoritate)
2. în mod asemănător putem să vorbim și de doamna și domnișoara doctor (fiecare au prezentat de nenumărate ori la cerc, la SOMS sau în alte ocazii), doamna doctor are și familie și copil și activități gospodărești și spital și activitate suplimentară după spital ... și ...
3. atenție la utilizarea termenilor - în film este vorba despre partizanii din Munții Făgăraș și de studenții și elevii care au ales să își sacrifice tinerețea și chiar și viața pentru ... ceilalți ... ... ... iar ceilalți ... ... ...

Spor la învățat, succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback 26.05.2017

Cred ca aceasta este definitia unui medic de succes, care pe langa toate activitatile solicitante de zi cu zi, reuseste sa se implice si in astfel de activitati, precum cercul de microbiologie. Eu incerc sa scap de "teama" de a prezenta si de aceea am inceput cu un mediu care mi s-a parut mie mai prielnic si anume liceul. Pe viitor sper sa reusesc sa ma implic in cat mai multe activitati de acest tip, in urma carora am observat ca am numai de castigat, atat ca viitor medic, cat si ca om.

Cu stima,
Titulescu Emilia- Maria, seria 3, grupa 27

photo

Feedback 26.05.2017

Bună seara!

1. Miruna Rașcu - Expansion Microscopy
Mi-a plăcut mult această prezentare care a reușit să îmi capteze atenția imediat. Miruna a fost foarte sigură pe ea, fără emoții, și a reușit să explice și să ne facă să înțelegem cu ușurință tehnica prezentată. Am apreciat faptul că a discutat și aplicații în medicină.

2. Dr Mara Mihai - Virulența S. aureus izolate în ulcere cutanate
O prezentare excepțională din toate punctele de vedere, adecvată nivelului de pregătire și statutului profesional. Mulțumiri doamnei doctor pentru că a participat la cerc și ne-a oferit un exemplu grăitor de ,,așa da”. Prezentarea a fost foarte bine construită, documentată și prezentată cu multă încredere în sine și profesionalism. Un exemplu de urmat!

3. Dr Mădălina Preda - Fotografia zilei
Întotdeauna mi-a plăcut partea aceasta a cercului și data trecută nu a fost o excepție. Mi-ar fi plăcut mult să fi fost prezentat un caz mai deosebit, dat fiind faptul că s-a discutat deja foarte mult scarlatina atât la curs, cât și la cerc, însă...
...lăsând la o parte acestea, a fost o prezentare foarte simpatică, relaxată, condusă cu ușurință și multă bună dispoziție! Repetarea termenilor caracteristici pentru a descrie boala a fost foarte utilă (obraji pălmuiți, limba zmeurie - trimitere la explicațiile oferite pe larg de către Mihaela dar într-un context diferit-, liniile Pastia-Grozovici - o scurtă paranteză aici: știam doar denumirea de liniile Pastia și m-a intrigat să aud și un nume cu răsunet românesc adăugat; am căutat din curiozitate denumirea completă și am rămas surprinsă, spre marea, marea mea rușine, să văd că acest semn este denumit de fapt după un medic român!). Am apreciat și faptul că ni s-a spus de la bun început de unde a fost luat cazul și ce diferă de o descriere clasică de boală.
Pe scurt, o prezentare foarte frumoasă, interesantă, desfășurată în timp util și cu multă pricepere.

4. Mădălina Bucureșteanu - Știați că...
O idee foarte bună de prezentare, având în vedere faptul că mulți ne simțim ca niște păsări încuiate în colivii în această perioadă. Informațiile au fost utile și prezentarea destul de simpatică, deși Mădălina părea deseori prea grăbită. Mi-ar fi plăcut să includă puțin mai multe detalii despre boli și să înlocuiască imaginile cu localizarea geografică a țării cu imagini sugestive pentru primele semne de boală sau ceva caracteristic pentru boala respectivă.
Am apreciat că ne-a menționat mereu care sunt persoanele predispuse, locurile în care se poate intra în contact cu agentul patogen și metode de prevenție.
Încă ceva: rash [rash] - a temporary eruption on the skin.

5. Ioana Dicu - La întretăierea unor specialități
Mi-au plăcut în mod deosebit stilul relaxat, liber al Ioanei și ușurința cu care a reușit să prezinte un subiect atât de complex din atâtea perspective. S-a văzut într-adevăr interesul pentru această patologie!
În ceea ce privește durata, prezentarea a fost puțin cam lungă, însă subiectul dificil și nu ușor de rezumat. Am apreciat faptul că a încercat în mod constant să ne dea exemple și să ne explice diverse mecanisme sau modul în care apare situația respectivă. S-a văzut clar că este bine pregătită pentru subiect.
Un lucru care mi-a atras atenția în mod neplăcut a fost utilizarea excesivă de ,,dom'le”. Chiar a devenit foarte evident la un moment dat și nu ,,dă bine”... deloc.
În rest, o introducere excelentă pentru anul III!

6. Adelina Gheorghe - Homo bacteriens
Această prezentare m-a impresionat prin gradul de creativitate și încredere acordată participanților. Nu este ușor să ieși din tipar cu asemenea idei și nu este deloc ușor să cedezi controlul asupra timpului. Cu toate acestea, totul s-a desfășurat foarte rapid și distractiv, mai mult un joc decât o prezentare propriu-zisă - un joc care mi-a plăcut foarte mult pentru că ne-a testat cunoștințele pe care le-am acumulat până acum în microbiologie.
Cu această ocazie, vreau să mulțumesc pentru premiu și să promit că îi voi crește virulența printre prieteni după sesiune!
În ceea ce privește posterul, cred că domnul profesor este în măsură să dea feedback. Momentul cu florile și stropitoarea micuță a fost deosebit.

În concluzie, și una foarte scurtă pentru că nu este timp, Cercul de Microbiologie a fost o experiență impresionantă. Am ezitat înainte de prima ediție, am venit cu cea mai mare plăcere la ultima din acest an universitar. Este o oportunitate extraordinară să cunoști oameni pasionați de ceea ce fac, de urmele pe care le lasă prin această lume trecătoare, de viitorul generațiilor care ne vor înlocui, de viitorul țării și al educației; referindu-mă la întreaga experiență la Cantacuzino, probabil este singurul loc din toată facultatea pe care am experimentat-o până acum în care am găsit ieșire din tipar și împotrivire față de pierderea valorilor, a ceea ce contează. Este un mic colț care și-a păstrat identitatea și autenticitatea în această mare de forme fără fond. Mulțumiri greu de pus în cuvinte domnului profesor pentru... tot.
Mulțumiri medicilor și studenților mai mici, mai mari, care au luat din timpul lor și ne-au încântat la fiecare ediție cu prezentări noi și captivante.
Mulțumiri organizatorilor pentru găzduire.

Aștept cu nerăbdare ediția următoare și sper să pot participa în continuare.

O seară frumoasă în continuare!

Cu stimă,
Alexandra Pleșea - grupa 63, seria VII

photo

De ce?

De ce ai „ezitat înainte de prima întâlnire”? (au existat și alte motive/ motivații în afară de ideea relativ răspândită a „lipsei de timp”?

La mulțumiri nu pot și nu putem (că nu sunt singur) să răspund altceva decât : cu plăcere!

Spor la învățat, succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc 26 mai 2017 In

Feedback cerc 26 mai 2017

In primul rand, as vrea sa mentionez ca intalnirile din cadrul cercului de microbiologie mi-au adus un plus notabil de experienta si m-au ajutat sa raman motivat pe parcursul unui an destul de incarcat si pe alocuri plictisitor. As vrea sa va multumesc pentru ca investiti timp si efort pentru a promova cunoasterea si pentru a oferi studentilor o perspectiva imbunatatita aspura medicinei si stiintei, si sper ca per total ati avut macar un grad minim de satisfactie in urma feedback-urilor primite de la participantii constanti si interesati.

Acum, referitor la momentele din cadrul ultimei intalniri, as putea spune ca au fost, per total, prezentari foarte reusite si memorabile la un grad inalt.

1. Noutati in medicina - Miruna Rascu, anul 2

In cadrul acestei prezentari, Miruna a adus in fata ascultatorilor un alt concept din cadrul tehnologiei cu potential pentru viitor, si anume ideea de Expansion microscopy. Personal, mi s-a parut o idee interesanta si ma bucur ca face parte din agenda de informatii cu care am ramas in minte in urma participarii la cerc.

Din punctul de vedere al mesajului transmis, consider ca a fost in mod eficient punctata esenta acestui concept, plecand de la descrierea concisa a tehnicii, pana la aplicatii si speculatii pentru perspective de viitor. Timpul alocat cred ca a fost just right, suficient pentru sublinia esentialul si pentru ca prezentarea sa ramana memorabila. Modul de prezentare a fost, asa cum ne-am obisnuit deja in stadiile finale ale cercului, bine organizat si simplu; iar la final fiind afisata bibliografia pentru cei interesati sa afle detalii.

2. Virulenta tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate - Mara Madalina Mihai, asist. univ.

Aceasta prezentare s-a bucurat de un nivel de profesionalism mai ridicat fata de prezentarile tinute de studenti, lucru ce a putut fi observat in modurile de prezentare, de argumentare si de coordonare ale subiectului. Am ramas cu informatii utile si se intampla ca problema infectiilor cronice cu producere de biofilm sa fie unul din subiectele care mi-au captat atentia in mod special in acest an.

Modul de prezentare a fost clar, concis si bine planificat. Au fost parcurse, intr-un mod rational, etapele instalarii unei infectii cronice, fiind facute pe alocuri comentarii revelatoare despre aceste circumstante. Am apreciat faptul ca argumentele facute au avut sustinere in permanenta cu date relevante si faptul ca slide-urile au avut mentionate sursele; aceste elemente au conferit prezentarii o inalta credibilitate. Timpul alocat, din punctul meu de vedere, a fost optim.

3. Poza zilei - Madalina Preda, asist. univ.

Gandindu-ma la acest moment al intalnirii, nu pot sa nu mentionez din start usurinta cu care Madalina poate sa coordoneze un astfel de exercitiu, fiind foarte sigura pe sine si putand sa orchestreze un Q&A foarte reusit. Desi cazul in sine a ridicat suspiciuni de diagnostic specific inca de la prima poza, a existat un suspans real pana aproape de dezvaluirea raspunsului, care a si fost usor sugerat, in mod accidental si comic.

Timpul alocat a fost potrivit pentru investigatie si pot mentiona din nou "pacing-ul" eficient al unui moment interactiv si complet.

4. Stiati ca - Madalina Bucuresteanu, anul 2

Momentul Madalinei a fost o idee indrazneata, intrucat a realizat scurte descrieri pentru 10 boli endemice despre care calatorii ar trebui sa se informeze inainte sa calatoreasca in respectivele zone. Asadar, prezentarea poate fi descrisa pe scurt ca fiind o trecere in revista a unor puncte esential de stiut.

Modul de prezentare a fost bine organizat, intrucat a existat cel putin un slide dedicat fiecarei boli care sa contina detalii punctuale si esentiale. Am apreciat faptul ca pe pagini se gaseau surse care sa sustina argumentele facute, iar pe langa acestea, au fost mentionate in mod verbal si alte chestiuni bune de notat.

Din punctul meu de vedere, cred ca incercarea de a acoperi atat de multe boli cu foarte putin timp la dispozitie a fost usor prea ambitioasa (nu ma refer la abilitatea Madalinei de a prezenta, ci la ideea momentului). Sustin acest lucru prin a sublinia faptul ca informatiile oferite au fost oarecum insuficiente pentru a fi cu adevarat memorabile si pentru a putea fi facuta o asociere corecta intre date si bolile prezentate. Ar fi fost necesar ceva mai mult timp alocat si detalii ceva mai reprezentative pentru subiectele prezentate, pentru a fi retinute mai eficient.

5. Intre clinica si medicina de laborator - Ioana Dicu, anul 4

Acesta a fost momentul meu preferat al acestei intalniri, din mai multe motive. Cel mai important dintre motivele care au facut ca acest moment sa fie atat de placut, a fost coerenta din discursul Ioanei, eu unul observand in spatele prezentarii si o pasiune puternica pentru medicina. A fost bine organizata, a avut un ritm optim pentru atragerea atentiei si a captivat audienta cu remarci si glumite pe alocuri. Am apreciat faptul ca argumentele au fost bine sustinute si ca a reusit sa ofere un insight propriu care sa fie util si pentru studentii mai tineri, pentru viitor.

Ca durata, imi este greu sa estimez cu precizie, intrucat mesajul a fost foarte incarcat cu informatii, insa acesta este, in final, un lucru pozitiv datorita claritatii cu care a reusit sa isi exprime gandurile. Per total, a fost parcurs subiectul pielonefritei din mai multe perspective si la un nivel de detaliu care au facut acest moment memorabil si cu adevarat util. Modul de prezentare al slide-urilor impreuna cu remarcile verbale au avut o sinergie remarcabila.

6. Homo bacteriens - Silvana Adelina Gheorghe, anul 6

Pe langa faptul ca Adelina este o persoana zambitoare si care capteaza atentia audientei cu un discurs placut si concis, a adus un element nou in cadrul momentului sau. Am apreciat ideea de a imparti rebusul avand ca scop verificarea, intr-un mod inventiv, a cunostintelor acumulate de studenti pe parcursul anului (desi cateva dintre cuvinte depaseau putin nivelul anului 2). Am fost placut impresionat de finalul momentului, in care ne-a fost prezentat un scurt studiu retrospectiv asupra rezultatelor chestionarului completat de participantii la cerc. Cred ca a fost o idee geniala, iar executia foarte impresionanta. Per total, cred ca acest moment a fost demn de a reprezenta "concluzia" acestui parcurs. Sper ca si domnul profesor a perceput aprecierea pe care participantii o poarta pentru dumnealui.

7. Incheiere - prof. Mircea Ioan Popa

Incheierea a adus in discutie 2 dintre chestiunile importante ce au mai fost abordate de-a lungul anului. Primul dintre ele este importanta vaccinurilor, sustinuta de un video foarte popular extras dintr-un episod al serialului Dr. House; consider ca a fost o idee foarte desteapta. Cea de-a 2-a idee discutata a atins o alta poveste tragica descrisa de sacrificiul unor oameni pentru cauze nobile.

As vrea sa mentionez, inca o data, faptul ca am avut mult de castigat in urma participarii la cerc, intrucat am fost pus in contact in mod repetat cu informatii utile, lucru realizat dintr-o perspectiva deschisa. Apreciez mult ca am avut ocazia sa particip si sa pot contribui prin feedback la imbunatatirea acestei activitati pentru viitor, mai ales pentru ca imi doresc sa fiu in continuare membru.

Va multumesc pentru tot!
Nastase Andrei-Gabriel seria 4 grupa 36

photo

dar ...

... trebuie să știi că vreau o teză cât mai bună pe care să pot să notez o cifră cât mai mare ... ce zici?

Anul viitor este un an relativ dificil. O bună împărțire a timpului și o foarte bună organizare - pot permite participarea și la alte activități. Sigur că orarele sunt diferite, abordările de asemenea, dar cercul de microbiologie (extins) poate avea utilitate pentru cei din anul trei. Depinde doar de ei.
Vom vedea ce se va mai petrece.

Te așteptăm.
Spor la învățat, succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback - 26.05.2017

Bună seara!

Aș vrea în primul rând să îmi cer scuze pentru că am întârziat cu trimiterea feedback-ului și să vă mulțumesc pentru organizarea cercului, chiar dacă pe parcursul timpului s-a arătat o scădere a interesului studenților față de acesta.

1. Noutăți în medicină – Miruna Rașcu, anul II
Consider că mesajul pe care a dorit Miruna să îl transmită este faptul că cercetătorii se axează mai mult pe folosirea cât mai eficientă a tehnologiei disponibile și nu pe îmbunătățirea acesteia, pentru a-și atinge scopul. Ca mod de prezentare, mi se pare că a reușit să-și stăpânească emoțiile mult mai bine, cel puțin în comparație cu ediția precedentă și astfel a fost mai sigură pe informațiile transmise. Singura sugestie pe care aș putea să i-o ofer este aceea de a încerca să-și găsească alt loc de unde să prezinte pe viitor, eventual mai aproape de laptop, deoarece atunci când se mai uita la prezentare se întorcea cu spatele. Legat de durata prezentării, cred că s-a a reușit să cuprindă suficiente informații cât să ne explice tehnica într-un timp suficient astfel încât să nu ne piardă atenția.

2. Virulența tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate – Mara Mădălina Mihai, asistent universitar
Datorită faptului că stafilococii au fost tratați atât la cursurile, cât și la laboratoarele de microbiologie, consider că prezentarea doamnei doctor a fost un mod bun de a-mi fixa unele cunoștiințe și a aprofunda patologia provocată de aceștia. De asemenea, consider că m-a ajutat foarte mult faptul că au fost prezentate date concrete, din studiul realizat de către doamna doctor deoarece am putut să îmi fac o idee reală, bazată pe procente, despre cum influențează rezistența la antibiotice și chimioterapice virulența stafilococilor. Modul de prezentare a fost concis, cu ideile exprimate clar, experiența acumulată de-a lungul timpului spunându-și cuvântul clar. Timpul de prezentare a fost adecvat informațiilor prezentate, dar mi-ar fi plăcut să pot revedea prezentarea pentru a putea să mai verific unele informații pe care nu aș vrea să le fi reținut în mod eronat.

3. Poza zilei – Mădălina Preda, asistent universitar
Cum ne-am obișnuit, această parte a cercului are scopul de a ne ajuta să ne formăm încet-încet o gândire adecvată ca viitori medici. Am observant că, spre deosebire de primele dăți când vedeam o poză și încercam să determinăm imediat cauza, acum am trecut treptat la descoperirea altor simptome, efectuarea de alte teste, atât clinice, cât și paraclinice, iar ulterior la diagnosticarea “pacientului”. Am apreciat faptul că prezentarea a fost realizată treptat, astfel obligându-ne să urmăm toți pașii, exact cum ar trebui, iar Mădălina ne-a oferit informații numai atunci când le solicitam noi. De asemenea, consider că nu a durat mai mult decât era necesar și nici nu am fost presați să răspundem cât mai repede, astfel încât am avut timp să punem cap la cap toate informațiile pe care le primeam.

4. Știați că – Maria Bucureșteanu, anul II
Cred că a fost o prezentare adecvată pentru ultima ediție a cercului, mai ales că în curând urmează vacanța și mai mult ca sigur majoritatea dintre noi vom pleca în vacanță. Despre unele microorganism știam datorită mediatizării unor cazuri grave de infecții (virusul Zika) , dar despre altele am auzit pentru prima dată. Deși au existat moment când Maria părea emoționată, consider că a reușit să se stăpânească foarte bine, iar prezentarea a fost una reușită. Printre cele mai importante informații pe care le-a oferit, consider că cele legate de țările afectate și de modurile de prevenție. De asemenea, consider că a sintetizat foarte bine informațiile astfel încât să ne prezinte cele mai importante lucruri într-un timp scurt.

5. Între clinică și medicină de laborator – Ioana Dicu, anul IV
La începutul prezentării, Ioana a zis că s-a îndrăgostit de pielonefrită începând cu anul II, iar la momentul respective nu am înțeles cum este posibil, dar pe parcursul prezentării am început să înteleg de ce este așa pasionată. Pe parcursul prezentării a insistat pe modul de prevenție, ceea ce mi se pare și mie cel mai important lucru legat de orice patologie, deoarece în general este mai ușor să previi, decât să tratezi. Prezentarea mi s-a părut foarte bine realizată, aducându-ne doar informații pe care le putem asimila acum. Mi-a plăcut faptul că a fost foarte energică și chiar mi-a indus și mie o stare de bine. Consider că pentru informațiile pe care ni le putea oferi nouă, a avut un timp de prezentare adecvat. Deși poate aș fi vrut să ne spună mai multe, sunt conștientă că nu m-ar fi ajutat cu nimic informațiile în plus deoarece nu aș fi putut să le înteleg.

6. Homo bacteriens – Adelina Gheorghe, anul VI
Mi s-a părut foarte interesant faptul că Adelina a realizat o prezentare în care să ne arate legătura dintre unele bacterii care se găsesc în mod normal în flora noastră și unele boli de care știam dinainte, dar nu m-am gândit niciodată ca ar putea fi cauzate de acestea. Deși Adelina a spus că este emotivă, nu a arătat acest lucru, fiind mereu zâmbitoare și sigură pe ea pe parcursul prezentării. De asemenea, consider că ea a avut cea mai interactivă prezentare datorită faptului că ne-a evaluat cunoștințele accumulate până în present legate de microbiologie, prin rezolvarea unui rebus și acordarea de premii celor care au meritat. Durata prezentării propriu-zise a fost adecvată, dar ar fi durat mai puțin dacă reușeam să rezolvăm rebusul mai repede, așa cum probabil se aștepta ea.
De asemenea, mi s-a părut interesant faptul că a realizat un studiu legat de Cercul de Microbiologie 2016-2017 și am fost un pic surprinsă văzând cât de puțini dintre toți participanții și-au dat interesul pentru a o ajuta (prin completarea chestionarului).

7. Încheiere – prof. Mircea Ioan Popa
Am urmărit serialul “Dr. House” și mi-am amintit perfect scena deoarece și la momentul în care am văzut-o prima dată mi s-a părut un mod bun de a pune problema vaccinării. Totuși, despre filmulețul legat de Studenții care s-au jertfit pentru România nu am auzit și chiar mi-am propus să-l urmăresc cu prima ocazie pentru că, așa cum ați spus și dumneavoastră, nouă ni se pare că facem un sacrificiu enorm că stăm și învățăm, dar alții au făcut lucruri mai importante și nu s-au plâns ca noi.

Aș vrea să vă mulțumesc încă o dată pentru faptul că ați organizat întâlniri și atunci când își anunțau prezența 10 persoane. Consider că Cercul de Microbiologie chiar m-a ajutat , aducându-mi informații pe care singură probabil nu m-aș fi gândit să le caut și o să încerc să particip și anul viitor la cât mai multe întâlniri.

O seară frumoasă,
Macarie Andreea-Oana, seria IV, grupa 34

photo

nu doar zece ...

Am organizat într-un an, în urmă cu o vreme, vineri-de-vineri, tot anul universitar, de la ora 16 la 19 ... uneori chiar și de la 16 la 20.30 sau 21, întâlniri ale cercului la care participau cinci persoane. Cât doreau să învețe, cât doreau să discute, cât doreau să prezinte ... atât stăteam.

Este păcat pentru studenții care aleg să rateze această ocazie (unică) atât de utilă în dezvoltarea lor. Dar ... decizia aparține fiecăruia.

Spor la învățat, succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

FEED-BACK 26.01.2017

1. Noutati in medicina – Miruna Rascu, anul II
a. Mod de prezentare: In general, studentilor medicinisti le plac noutatile in domeniu, iar prezentarea Mirunei ne-a bucurat din acest punct de vedere. A vorbit cursiv si destul de sistematizat, a punctat ideile importante si a detaliat neologismele care necesitau explicatii suplimentare.
b. Durata prezentarii a fost optima.
c. Mesajul transmis: Pe langa noutatile in sine pe care Miruna ni le-a prezentat, cred ca am inteles cu totii cat de important este ca un medic si chiar un viitor medic sa fie la curent cu noutatile in domeniu, atat generale, dar mai ales din specialitatea sa, fara sa neglizeje faptul ca totul se intemeiaza pe o baza responsabil construita inca de la bun inceput.

2.Virulenta tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate – Mara Madalina Mihai, asistent universitar
a. Mod de prezentare: A fost destul de evidenta experienta doamnei doctor atat in tema aleasa cat si in „arta” vorbitului in public. Datele si rezultatele relatate au fost poate prea complexe pentru nivelul nostru, desi eram familiarizati cu notiunea de tulpini de stafilococ, ceea ce ar trebui sa repezite o determinare, o motivatie pentru noi sa ajungem la randul nostru capabili in a realiza astfel de studii.
b. Timpul acordat: Prezentarea a durat destul de mult, dar durata a fost pe masura informatiilor care, numeroase si complexe, nu puteau fi relatate intr-un timp prea scurt.
c. Mesajul transmis: Doamna doctor a subliniat gradele diferite de rezistenta la antibiotice ale tulpinilor de stafilococ atat in cadrul afectiunilor acute, cat si cronice, argumentandu-ne de ce apar aceste diferente si de ce este important sa stim sa le tratam corespunzator.

3.Poza zilei – Madalina Preda, asistent universitar
a. Mod de prezentare: Eram obisnuita inca de la curs cu modul de prezentare al domnisoarei doctor si banuiam ca va fi la fel de interactiv. „Avantajul” nostru a fost ca am vazut si in cadrul altor intalniri fotografii ale pacientilor cu scarlatina streptococica si, de aceea, nu a durat mult pana am "gasit" agentul etiologic.
b. Durata prezentarii a fost mai scurta decat cum era de obicei la „Poza zilei”.
c. Mesajul transmis a inceput sa fie receptat odata ce domnisoara doctor ne-a spus „Nu va ganditi la ceva prea complicat. Am mai discutat despre aceasta boala.”, semn ca tendinta noastra de a merge cu gandul departe si a banui un diagnostic mai putin discutat ar trebui sa se intoarca la luarea in calcul ca poate fi ceva deloc complicat daca se intervine la timp si corespunzator din punct de vedere microbiologic.

4. Stiati ca – Maria Bucuresteanu, anul II
a. Mod de prezentare: Poate ca modul de prezentare dinamic, rapid este o cale a Mariei de a depasi emotiile si a nu le face prea mult loc. Informatiile transmise au fost interesante si inedite, ceea ce a prins foarte bine, pentru ca, asa cum am mentionat anterior, studentilor la medicina in general le plac noutatile in domeniu.
b. Durata prezentarii a fost scurta, cu explicatii clare si la obiect.
c. Mesajul transmis: Chiar daca sunt sanse mici ca noi sa ajungem curand in tari atat de indepartate, exista posibilitatea sa venim in contact cu persoare care au foat acolo si care au adus cu ele “prieteni” de ordinul micronilor. Cand pornim la durm in (orice) calatorie, trebuie sa fim precauti incusiv din punct de vedere bacteriologic.

5. Intre clinica si medicina de laborator – Ioana Dicu, anul IV
a. Mod de prezentare: Ioana a avut un discurs cursiv, presarat cu explicatii si glume in scopul de a ne face sa nu resimtim prea mult complexitatea unui subiect precum pielonefrita, avand in vedere ca noi suntem anul II.
b. Durata prezentarii: Desi a fost o prezentare mai lunga, si-a meritat durata datorita modului Ioanei de a vorbi despre un subiect care, asa cum ne-a spus inca de la inceput, i-a placut inca din anul III.
c. Mesajul transmis s-a corelat atat cu importanta igienei personale, cat si cu simptomele si tratamentul bolii. Cand vom ajunge la momentul in care vom invata si noi despre aceasta boala, cu siguranta ne vom aduce aminte ca ni s-a mai vorbit despre ea la cercul de microbiologie.

6. Homo bacteriens – Silvana Adelina Gheorghe, anul VI
a. Modul de prezentare se poate rezuma intr-un singur cuvant: creativitate (mai ales pentru ideea cu rebusul). In plus, Adelina a vorbit in baza unei note de incredere, ceea ce a oglindit faptul ca a capatat experienta de-a lungul anilor in a prezenta cursiv, intr-o durata optima, fara acele pauze neplacute fonetic daca se intampla sa isi piarda ideile.
Am inteles mai bine, printre altele, mecanismul bolii Alzheimer si importanta inceperii tratamentului cat mai aproape de debutul bolii.

Din pacate, imi mai ramasesera doar 15 minute la dispozitie sa ajung la examenul de neurostiinte si a trebuit sa plec inainte de incheiere. Insa, cu siguranta voi reveni si anul viitor – N-as putea pleca din locul unde am prins curaj sa pun intrebari si sa am incredere ca emotivitatea poate fi anihilata daca imi doresc cu adevarat. Sfaturile dumneavostra m-au salvat de multe ori din situatii in care incepusem sa ma indoiesc ca mai pot face față si, tocmai datorita „riscului” de a nu mai intalni profesori atat de dedicati dezvoltarii noastre nu numai profesionale, ci si personale, as vrea sa particip in continuare la intalnirile cercului. Va multumesc pentru tot!

Cu respect,
Rotaru Nina-Iulia
Seria III, grupa 26

photo

te așteptăm:

-să mai participi
-să prezinți
-să ne povestești cum emotivitatea a scăzut și mai mult și să ne spui și când ai reușit să o anihilezi

Iar atunci când simți că nu poți face față ... cere ajutor.
De la cine? De la cei în care poți avea încredere. De la cei care fac parte dintr-un mic grup de persoane care au idealuri asemănătoare.

Din ultima întâlnire ar mai fi reieșit un mesaj. Nu îl spun acum, poate că îl vor descoperi alți colegi. Spun doar că este unul foarte important.

Spor la învățat, succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback 26.05.2017

1. NOUTĂȚI ÎN MEDICINĂ – Miruna Rașcu, anul II
Mod de prezentare: Se poate vedea ca Miruna a dobândit o oarecare experiență în ceea ce privește prezentarea. Lasă din ce în ce mai puține emoții la vedere, iar interacțiunea cu publicul este clar îmbunătățită. Se poate vedea că se simte mai sigură pe ea în a vorbi în fața unei mulțimi. Ca o mică observație: să încerce să privească mai mult publicul. Asta ar arată și mai mult că este stăpână pe sine.
Durată: Așa cum ne-a obișnuit, prezentările ei sunt scurte și la obiect. Reușește să ne prezinte ceva cu totul nou într-un timp relativ scurt, dar totuși suficient pentru a prezenta esențialul și a ne face să înțelegem, ba chiar curioși să aflăm mai multe.
Mesajul transmis: Miruna ne-a prezentat o noua tehnică de microscopie, continuându-și perfect seria de Noutăți în medicină. Apreciez foarte mult că încearcă să ne reamintească despre prezentările trecute, realizând o legătură cu acestea.

2. VIRULENȚA TULPINILOR DE STAFILOCOC IZOLATE DIN ULCERE CUTANATE – Mara Mădălina Mihai, asistent universitar
Mod de prezentare: Doamna doctor a avut pe departe cea mai bună prezentare, așa cum ne și așteptam, dat fiind nivelul de experiență. Atât oralitatea prezentării cât și suportul vizual au fost foarte bine realizate, completându-se reciproc. A avut o atitudine profesională, fiind totuși ușor de urmărit.
Durata: Prezentarea a fost mai lungă decât media cu care eram noi obișnuiți, însă nu consider asta un aspect negativ, timpul fiind necesar pentru a face mesajul înteles.
Mesajul transmis: Doamna doctor ne-a adus la cunoștintă problema serioasă pe care o reprezintă rezistența la antibiotice și chimioterapice a stafilococilor în ulcerele venoase. Ceea ce am apreciat este că studiul prezintă situația actuala din România.

3. POZA ZILEI – Mădălina Preda, asistent universitar
Mod de prezentare: Partea preferată a participanților la cerc a avut încă o dată succes. Întrebările au fost puse la obiect, ajutăndu-ne să ne dăm seama de diagnostic. Ceea ce aș avea de obiectat este lipsa unei structuri. Totul a fost puțin haotic. Aș propune ca pe umătoarele dăți să putem bifa ceea ce răspundem corect, pentru a putea ține evidența mai ușor.
Durata: Prezentarea a fost scurtă, dându-ne destul de repede seama despre ce este vorba.
Mesajul transmis: Ca de fiecare dată, ni s-a dovedit importanța unei anamneze corect realizate și cum niciun detaliu nu trebuie ignorat. Mi s-a părut că de data asta prezentarea a fost mult mai interactivă, probabil și pentru că am fost mai mulți, iar diagnosticul a fost de scarlatina streptococica, despre care toti am citit.
4. ȘTIAȚI CĂ – Maria Bucureșteanu, anul II
Mod de prezentare: Maria a trecut în revistă bolile la care ar trebui să fim precauți atunci când călătorim. Prezentarea a fost foarte dinamică, nelasăndu-ne să ne pierdem concentrarea. Ea nu a arătat emoții.
Durata: Scurt și la obiect
Mesajul transmis: Maria a prezentat 10 patologii cu care am putea să ne confrutăm atat noi, cât și pacienții noștrii atunci când călătorim. Pe unele le știam destul de bine, pe altele mai puțin. Am apreciat faptul că a prezentat fiecare boală, atât ca simptome și metode de tratament cât și ca zonă geografică unde ar putea fi întâlnită.

5. ÎNTRE CLINICĂ ȘI MEDICINA DE LABORATOR – Ioana Dicu, anul IV
Mod de prezentare: Ioana a avut un mod de prezentare deosebit. Entuziasmul ei ne-a ținut atenți întregul discurs. A vorbit clar și tare, dând impresia, nu numai că dorește să ne prezinte ideea ei, ci că dorește să ne învețe ceva cu adevarat important.
Durata: Prezentarea deși a fost destul de lungă, a reușit să ne țină cu adevărat atenți
Mesajul transmis: La început am crezut că informațiile vor fi mult peste nivelul unui student de anul II, însă m-am înșelat, Ioana reușind să ne prezinte pielonefrita reușind să ne facă să întelegem ceea ce implică.

6. HOMOBACTERIENS – Silvana Adelina Gheorghe, anul VI
Mod de prezentare: Prezentarea Silvanei a fost clară și ușor de urmărit. Suportul vizual a ajutat foarte mult, iar ea nu a arătat deloc emoțiile despre care vorbea că le-ar avea. Rebusul de la sfărșit, deși fără o legătură cu prezentarea ei în mod special, a fost o idee foarte bună pentru a ne testa cunoștințele.
Durata: Suficient pentru a se face înțeleasă.
Mesajul transmis: Prezentarea Silvanei a fost pe departe preferata mea. Legătura dintre bacterii și sistemul nervos m-a impresionat enorm și m-a făcut să caut și mai multe detalii despre subiect.
7. ÎNCHEIERE – prof. Mircea Ioan Popa
Despre vaccinare (fragment dr House)
Deși mulți dintre noi știau filmulețul, fiind fani ai acestui serial, ne-am amuzat destul de tare. Problema vaccinării a început să devină o mică obsesie pentru mine și am încercat pe cât am putut să conving oamenii din jurul meu de ce trebuie să se vaccineze.
Studenți care s-au jertfit pentru România
La fiecare cerc (și curs) dumneavoastră ați reușit să mă emoționați profund și să mă faceți mai conștientă de ceea ce a fost în trecut, de ceea ce se întâmplă în prezent și ceea ce ar trebui să se întâmple. Mă bucur că ne reamintiți mereu de ceea ce este important.
Încheiere
Îmi este greu să cred că a fost ultima întâlnire a cercului. A fost o experiență plăcută, în urma căreia am rămas inspirată și motivată pentru a face mai mult. Cu siguranță voi face tot ce pot să revin și anul viitor.

Cu stimă,
Bănică Anca Maria
Seria VII, grupa 62

photo

feed-back cerc 26.05.2017

Buna seara!

1.Prezentarea Mirunei a durat suficient cat sa ne faca sa intelegem mesajul. Modul de prezentare a fost bun, o singura remarca as avea , mi s-a parut ca a venit obosita la acest cerc si asta s-a simtit in vocea ei;i-as da un sfat si acela sa doarma mai mult inainte de o prezentare. Mi-a placut de asemenea comparatia tehnici respective cu modul in care functioneaza un pampers .Intr-adevar am inteles cat de benefica ar putea fi aceasta tehnica in viitorul apropiat ca o varianta mult mai econonomica a microscopului electronic .

2. Prezentarea doamnei asistent universitar Mara Madalina Mihai a avut un timp optim , numai ca a fost putin cam greu de urmarit, prea multa statistica si o parte din termeni a uitat sa ni-i explice , incat la un moment dat am pierdut sirul prezentarii. Se vedea ca e stapana pe sine ca stie la ce a lucrat , a fost un gen de prezentare bine venita, data viitoare cand vom mai avea acest gen de prezentare vom sti mai bine cum sa o abordam.

3. Prezentarea Madalinei a fost foarte interesanta , bine documentata, iar timpul alocat a fost suficient . Mi-a placut ca ne-a pus intrebari, ne-a incurajat sa descriem imaginile , ne-a pus sa ne folosim cunostiintele invatate pentru a putea da un diagnostic respectivului caz clinic. Practic ni s-a readus aminte o particica din patologia pe care o poate da Streptococul beta-hemolitic de grup A.

4. Madalina a avut o prezentare foarte interesanta , timpul alocat mi-as fi dorit sa fie mai lung, pentru a intra mai mult in detalii; a fost o prezentare mai mult a unor date si atat. Modul prezentarii mi-a placut, ne-a facut sa intelegem foarte bine ceea ce avea de transmis; mi-a placut ca pe langa anumite patologii a venit si cu altele noi pastrandu-ne astfel vie atentia. Mi-a imbunatatit cunostiintele cu cele 2 patologii Febra denga si Sindromul respirator al Orientului Mijlociu. Ce nu mi-a placut este ca s-a omis sectiunea de intrebari.

5. Prezentarea Ioanei a fost una dintre cele mai bune , timpul a fost bun, a reusit sa ne tina atenti pana la final, a stiut sa introduca o gluma la momentul potrivit. Intr-adevar a fost o prezentare mai greuta ce nu se potrivea intru totul anului nostru, dar Ioana s-a intrecut pe sine , a stiut ce public are in fata si si-a dat toata silinta sa iasa o prezentare cat mai buna. Am inteles ca exista infectii ale tractului urinar cu transmitere ascendenta si descendenta , cele mai intalnite infectii fiind cistitele (in proportie de 90%) si cum de la o boala renala se poate ajunge la fracturi osoase.

6.Prezentarea Adelinei a fost destul de buna. Timpul alocat a fost suficient. A fost joviala si mereu cu zambetul pe buze. Cel mai mult mi-a placut partea de la final ,cu rebusul , in care ne-a antrenat cunostiintele dobandite de-a lungul semestrului la microbiologie.

7.Incheierea domnului profesor de aceasta data a fost altfel, ceea ce am apreciat; am apreciat faptul ca a pus acele doua filmulete , pe al 2 lea dorindu-l sa il revad, dar negasind exact acel film. Primul filmulet mi-a placut , a aratat importanta vaccinului si cum uni parinti ar trebui sa creada mai mult in ceea ce le ofera medicina si sa nu creada doar ca e doar o institutie pusa pe luat bani din buzunar. Al 2lea filmulet m-a facut sa imi readuc aminte ceea ce se uita foarte des , si anume ca unii romani si-au dat viata pentru a ne fi noua mai bine.

Cu stima,
Daneci Alexandru-Stefan, grupa 23, seria 3

photo

memorialul durerii

Dacă vei scrie pe „google” - „Memorialul durerii - studenții”, vei ajunge să poți vedea, cândva, după sesiune, întregul episod.
Sunt multe episoade. S-a lucrat sute sau mii de ore pentru realizarea acestora. Din păcate ... unii dintre concetățenii noștri nici măcar nu știu că există. Alții știu dar „nu au timp” ... Altora nu le pasă.
Spor la învățat și toate cele bune,
Mircea Popa

PS. Între dna asist. univ. Mădălina Mara Mihai și dra. asist. univ. per. det. Mădălina Preda este o distanță foarte scurtă (care se va scurta pe timp ce trece).

photo

Feedback 26.05.2017

Bună seara!

Voi începe prin a-mi cere scuze pentru întârziere.

1.      Noutati in medicina – Miruna Rascu, anul II

Prezentarea Mirunei a fost scurtă și interesantă. Ne-a adus aminte de tehnica FISH și importanța metodelor de vizualizare a structurilor celulare, de faptul că întotdeauna oamenii încearcă să depășească neajunsurile metodelor actuale (limita de refracție în acest caz) prin cele mai inventive soluții.
Cel mai mult îmi place la prezentările ei că sunt complementare, au avut legătură una cu cealaltă și ne-am readus aminte prezentările anterioare, ca o mică trecere în revistă.
Ca îmbunătățire, putea include în prezentare scurte filmulețe cu expansion microscopy care arată o machetă tridimensională a unei secțiuni vizualizate prin această metodă.

2.      Virulenta tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate – Mara Madalina Mihai, asistent universitar

Prezentarea doamnei profesoare Mihai s-a potrivit perfect cu ceea ce am studiat acest an la microbiologie. Mi-ar plăcea ca la examen să am un subiect despre Staphilococcus aureus sau Pseudomonas aeruginosa deoarece aș adăuga cu siguranță câteva cuvinte despre biofilm, formele persister și toleranța acestora, despre diferențele genotipice ale tulpinilor sensibile la antibiotice față de cele rezistente.
Dacă am început prin a vorbi despre modalitățile inventive prin care oamenii reușesc să depășească anumite neajunsuri, voi spune și aici că m-a impresionat ceea ce am aflat despre celulele Hela care sunt de fapt celule epiteliale tumorale folosite pentru obținerea rapidă de culturi celulare.
A fost o prezentare destul de scurtă, cum sunt majoritatea. Mi-au plăcut pozele din laborator și faptul că în prezentare au fost incluse studiile dânsei și partea de statistică (care recent a început să pară simpatică).

3.      Poza zilei – Madalina Preda, asistent universitar

Mă gândesc cu regret că a fost ultima poză a zilei din această ediție a cercului de microbiologie, dar din fericire a fost o prezentare interactivă, în care am descris imaginile cu pacientul, am făcut anamneza șiiiii…. a fost o infecție cu Streptococ B hemolitic de grup A, ba chiar, pacientul avea scarlatină despre care toată lumea a citit și de aceea informațiile au fost mai ușor de reținut. În mod subiectiv, timpul prezentării mi s-a părut prea scurt (pozele zilei sunt partea mea preferată) și nu aș avea nici o sugestie de îmbunătățire.

4.      Stiati ca – Maria Bucuresteanu, anul II

A fost o prezentare scurtă, o trecere în revistă a câtorva boli pe care trebuie să le avem în vedere atunci când călătorim. Mi-au plăcut hărțile pe care le-a pus, precizarea existenței unui vaccin și de asemenea și filmulețul pe care l-a postat pe pagina de facebook despre țânțari și modul în care aceștia străpung epidermul și cauta vasele de sânge.
Mi-ar fi plăcut ca la sfârșit să fie și o lista a vaccinurilor care trebuiesc făcute dacă te decizi să pleci într-o anumită regiune( de exemplu Africa de Sud, Africa de Nord, Asia, etc), adică să fie mai grupate informațiile.

5.     Intre clinica si medicina de laborator – Ioana Dicu, anul IV

Mi-a plăcut foarte mult entuziasmul Ioanei și faptul că a explicat clar, pornind de la formele combinatorii, ce este pielonefrita, care sunt cauzele pielonefritei, a explicat de ce durerea se lasă pe picior, apelând la noțiuni de anatomie de semestrul trecut, a menționat care sunt factorii favorizanți, explicâdu-i pe rând, ba chiar s-a potrivit într-o oarecare măsură cu ceea ce învățăm la fiziologie și anume sumarul de urină cu testul esterazei leucocitare, detecția nitriților, iar despre NGAL am salvat un articol pentru a citi mai multe. Sper că va mai susține prezentări în cadrul cercului de microbiologie.
Durata prezentării a fost potrivită, mesajul a fost clar. Ca sugestie, poate încerca să facă prezentarea un pic mai interactivă.

6.     Homo bacteriens – Silvana Adelina Gheorghe, anul VI

Din păcate prezentarea a fost făcută destul de repede, nu am avut timp să notez multe informații. Este un subiect interesant, am găsit un site despre Human Microbiome Project, dar nu am avut foarte mult timp să mă uit cu atenție. Mi-a plăcut faptul că a vorbit despre boala Alzheimer și legătura pe care nu am înțeles-o foarte bine între secreția de GABA și plăcile amiloide (am învățat recent câte ceva despre tratament și mecanismele acestei boli și de abia aștept să citesc mai mult). Știu că unii dintre colegii noștri au avut examen și de aceea ne-am grăbit un pic, dar sper ca anul următor să revăd această prezentare.
Rebusul mi s-a părut o idee genială, la fel și ghiveciul cu cuvinte frumoase.

7.      Incheiere – prof. Mircea Ioan Popa

•      Despre vaccinare (filmuleț „dr House”)

Nu mă așteptam să văd acest filmuleț. Îl știam și m-a amuzat faptul că ni l-ați arătat. Este scurt, simpatic și transmite un mesaj foarte clar și într-un mod convingător.

•      Studenți care s-au jertfit pentru România (link)

Voi viziona acest film, cel mai probabil în vară. Apreciez faptul că pe lângă microbiologie ne îndemnați să aflăm mai multe despre istorie, că atunci când este o sărbătoare, aceasta nu trece neobservată, că ne dați sfaturi și poate acestea “iau din timpul de curs”, dar sunt lucruri importante, lucruri pe care trebuie să le știm, lucruri frumoase. Sunteți unul dintre puținii profesori care ne-a încurajat să dăm feedback și de asemenea sunteți unul dintre puținii profesori care citește ceea ce scriem. Sunteți unul dintre puținii profesori care ne-a pus la dispoziție ambele cărți, de curs și de lucrări practice, gratuit, pe internet, numai să învățăm.

•      Încheiere

Cercul de microbiolgie a fost o experiență frumoasă și îmi pare rău că se termină, cercul, microbiologia, anul acesta. Desigur, va veni și anul următor când voi scrie feedbackurile (la timp) la secțiunea “feedback anul 3”.
Am folosit ceea ce am învățat la cerc și la alte materii. La opțional de exemplu, această săptămână am învățat despre CRISPR de care auzisem deja, căutasem deja mai multe informații pentru că a existat o prezentare foarte interesantă semestrul trecut ținută de Mihaela. Astăzi am vorbit despre imunoterapie. Profesorul a început prin a ne spune că e un subiect greu, că nu știe de unde să înceapă deoarece noi nu am făcut imunologie. Desigur, cel puțin toți care am făcut microbiologie la Cantacuzino am spus că am învățat câte ceva. Totul a fost mai simplu. Am înțeles lucrurile complicate pentru că știam baza. Cred că unul dintre sentimentele cele mai frumoase este atunci când totul se completeză.

Și pentru toate acestea vă mulțumim!

P.S.: Am căutat o ocazie potrivită de a vă întreba despre ceva ce ați menționat semestrul trecut într-un curs, dar nu am găsit această ocazie așa că voi pune acum această întrebare, ce este mai exact hash?(sper că am scris corect)

Cu deosebită stimă,
Dumitru Andra Cristiana, seria 7, grupa 62

photo

H A S H

Este un „joc internațional”. În ziua precedentă, organizatorii stabilesc un traseu și o țintă. A doua zi, participanții, împărțiți în mai multe grupuri pornesc în direcții diferite pentru a căuta „semne”. Grupul care găsește semnul anunță printr-un anumit mod (stabilit în prealabil) descoperirea.
Celelalte grupuri vor veni către locul respectiv. Apoi grupurile pleacă din nou în direcții diferite ... și tot așa, până se detectează ținta.
Acțiunea poate dura 1 oră sau mai multe ore. Ca un fel de orientare turistică. Doar că ... în Kabul, trebuie să ai grijă să nu dai de teroriști și să nu calci pe mine anti-persoană.
Alte amănunte, în direct, dacă dorești să le afli.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back Cerc Microbiologie 26.05.2017

1. Noutăți în medicină - Miruna Rascu, anul II

Mod de prezentare: Miruna are deja experiență în ceea ce privește prezentările la Cercul de Microbiologie, axându-se, în principiu, pe noile descoperiri, nu neapărat din domeniul Microbiologiei, dar care au legătură cu cercetarea în domenii conexe. Am remarcat o mai mare siguranță față de dățile anterioare, probabil consecință a obișnuinței și a modului mai bun de a controla emoțiile. Prin modul afectiv de a vorbi și gestica aferentă, a reușit, cel puțin în cazul meu, să atragă atenția auditoriului cu prezentarea sa.

Ca sugestie pe viitor, propun să aleagă o poziție mai ”îndepărtată” de auditoriu, mai mult spre ecran, deoarece uneori era dificil să o urmărim atât pe ea, cât și slide-ul (din punctul în care mă aflam eu)

Durata: Prezentarea a fost relativ scurtă, fără foarte multe detalii, fiind prezentate în mare parte imagini cu diverse situații care exemplificau tehnica nou-descoperită, aceea de a ”mări” elemente sub limita de rezoluție a microscopului optic, pentru a putea fi vizibile.

Mesaj transmis: Mesajul transmis este compus, cred eu, din două părți: Pe de-o parte, a făcut referire la faptul că cercetarea medicală este în continuă dezvoltare, găsindu-se noi tehnici permanent pentru a facilita descoperirea a noi lucruri, iar pe de altă parte, faptul că prin tehnici noi, ”revoluționare” în segmentul lor de operare, se poate economisi o sumă mare de fonduri (în cazul de față, prin mărirea elementelor este ”șuntată” apelarea la tehnici complexe, precum microscopia electronică, eficientă, dar cu costuri pe măsură).

2. Virulență tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate – Mara Mădălina Mihai, asistent universitar

În primul rând, doresc să îi mulțumesc doamnei doctor că a dorit să ne împărtășească rezultatele studiului pe care l-a condus.

Mod de prezentare: A fost evident, încă de la început, faptul că prezentarea este marcată de un nivel înalt de experiență, atât științifică, cât și oratorică – prezentarea ppt și discursul, prin alegerea cuvintelor, a inflexiunilor în vorbire, a posturii etc. fiind realizate într-un mod profesional, spre care ar trebui, părerea mea, să aspirăm cu toții.

Durata: Faptul că prezentarea a fost puțin peste media de timp s-a datorat atât multitudinii de rezultate ale studiului, cât și explicării prealabile a proceselor fiziologice și fiziopatologice ce se întâlnesc în ulcerele venoase, fără de care nu era posibilă coroborarea concluziilor cu tema studiului. Așadar, consider că durata s-a pretat la prezentarea per se.

Mesajul transmis: Informațiile prezentate reprezintă un subiect de actualitate, subiecții fiind pacienți tratați inclusiv (nu știu dacă toți), de doamna doctor. Astfel, a relevat virulența bacteriilor ce produc ulcerele venoase, vorbind și despre acea corelație între rezistența crescută la antibiotice și chimioterapice și virulență. Deși boala per se nu pune în pericol viața pacientului, fiind localizată, din cauza modului defectuos de tratament, aceasta se cronicizează, devenind o problemă serioasă pentru pacient.

 3. Poza zilei – Mădălina Preda, asistent universitar

Mod de prezentare: Prezentarea a avut expunerea tipică acestei părți a Cercului, anume afișarea unei imagini în care este prezent un proces infecțios/ o consecință a acestuia, urmând ca publicul să caute a afla informațiile care ar putea duce spre diagnostic. Apreciez acest tip de prezentare în mod particular, fiind un mod de a testa anumite cunoștințe asimilate până în prezent și familiarizarea cu unele noi, ce vor fi studiate în viitor.

Durata: Durata a fost optimă, câteva minute, în care s-a răspuns la întrebările din public și s-au emis ipotezele respective.

Mesajul transmis: Ca de fiecare dată, este important să urmăm toți pașii, atât în anamneză, cât și la examenul clinic, iar, în situația prezentată, având în vedere un proces infecțios, este obligatorie realizarea unui diagnostic microbiologic, cât și corelarea posibilelor cauze cu efectele produse. În cazul prezentat, am avut de-a face cu Streptococul beta hemolitic.

4. Știați că – Maria Bucureșteanu, anul II

Mod de prezentare: A fost specific prezentării de tipul ”Știați că”. În cazul de față, Maria a prezentat o serie de afecțiuni de etiologie infecțioasă, despre care ar trebui să știm în călătoriile viitoare. Am apreciat faptul că prezentarea a avut multe imagini și că modul de prezentare a fost unul jovial, plin de entuziasm, iar emoțiile au fost foarte bine controlate. Totuși, peste câteva aspecte s-a trecut cam repede, nefiind explicate în totalitate (sau a fost o discrepanță privind cantitatea de informație între afecțiuni – nu pot spune exact).

Totodată, am apreciat că nu a uitat de filmulețul care nu s-a putut viziona la Cerc și l-a trimis pe  grupul de Facebook în aceeași seară.

Durata: Prezentarea nu a durat foarte mult, ținând publicul ”în priză”, captivat de eventualele ”neplăceri” pe care le-am putea înfrunta.

Mesajul transmis: Mesajul a fost unul foarte important – acela că trebuie să ne informăm, oriunde am pleca, despre eventualele epidemii/boli locale, în ideea de a le putea preveni – prin vaccinare sau alte metode profilactice.

 5. Între clinică și medicina de laborator – Ioana Dicu, anul IV

Mod de prezentare: Ioana a vorbit despre un subiect care la început părea puțin peste cunoștințele majorității prezente, însă a reușit, prezentând clar și concis, de la aspectele generale, cunoscute de orice student în anii preclinici și până la cele patologice, tot ce era esențial de știut în legătură cu pielonefrita.

Modul în care a prezentat a fost foarte interactiv, Ioana fiind sigură pe ea tot timpul, fără a arăta vreun moment că ar avea emoții sau sincope. Totodată, am apreciat și exemplele date și simularea dialogului medic-pacient.

Durata: Timpul alocat a fost optim, prezentând fără grabă, cu maximul de detalii necesar pentru ca mesajul să poată fi înțeles de toată lumea.

Mesajul transmis: Concluziile prezentării, acel ”Take home message”, au fost prezentate într-un slide final, fiind sintetizate exclusiv ideile principale prezentate.

În mod particular, am rămas ”șocat” de faptul că o afecțiune renală poate duce la fractură de femur, proces explicat foarte frumos în timpul prezentării.

6. Homo bacteriens – Silvana Adelina Gheorghe, anul VI

Mod de prezentare: Prezentarea Adelinei a urmat același pattern ca și precedentele, fiind la fel de zâmbitoare și jovială, făcând lucrurile în  mod interactiv și reușind mereu să atragă atenția publicului. Mi-a plăcut ideea rebusului de la final care sintetiza o parte din cunoștințele asimilate la cursul de Microbiologie de-a lungul anului. Totodată, mi s-a părut foarte frumos faptul că cea care a terminat prima a primit un premiu.

Durata: Nu am sesizat vreo diferență notabilă între această prezentare și cealaltă, dpdv al duratei, aceasta fiind, deci, potrivită, fără a face ”notă discordantă”.

Mesajul transmis: Prezentarea a adunat o mare parte din cunoștințele asimilate până acum, chiar reușind să facă legătură cu alte domenii(de exemplu, prin modul în care bacteriile din tubul digestiv pot fi implicate în procesele neuronale, prin secreția de neurotransmițători).

În afara prezentării, aș aminti și ideea ei, care împreună cu Mădălina au realizat un adevărat studiu privind Cercul de Microbiologie, ediția 2016-2017. A fost un lucru inteligent, original, care consider că a avut efectul scontat.

7. Încheiere – prof. Mircea Ioan Popa

a. Filmuleț ”Dr. House” – secvența din primul sezon, despre vaccinare, în modul original și cinic al celebrului personaj, care, printr-un umor negru, prezintă o problemă actuală din societatea românească, aceea legată de refuzul multor părinți de a-și vaccina copiii.

b. Studenți care s-au jertfit pentru România – deși au fost doar câteva minute din film, acestea au creat o emoție puternică în sală, văzând un număr mare de tineri enumerat, toți victime ale sistemului comunist.

c. Încheiere

A fost ultima întâlnire a Cercului de Microbiologie, ediția 2016-2017. Domnul profesor a ținut un discurs care a fost corelat și cu sărbătoarea Înălțării, ce a avut loc cu o zi înainte.

Consider că Cercul a reprezentat o activitate binevenită, utilă, unde am avut plăcerea de a audia prezentări ale unor colegi pasionați, unde personal am învățat mai mult decât niște cunoștințe teoretice – pe alocuri adevărate lecții de viață.

Cu respect,

Bogdan Gabriel

Seria IV, Grupa 37, An II

photo

Cerc 26.05.2017

1. Noutati in medicina

Mod de prezentare: Madalina a stiut de fiecare data sa atraga atentia celor ce o asculta, ceea ce s-a intamplat si de data aceasta.
Prezentarea, pe care a sustinut-o la ultimul cerc din acest an universitar, a adus in discutie un subiect despre care sunt mai mult decat convinsa ca aproape nimeni din sala nu il stia.
Timp: A reusit sa ne faca sa intelegem ce trebuia intr-un timp scurt.
Mesajul transmis: Dat fiind ca a reusit sa atraga atentia in timpul prezentarii, mesajul a fost transmis si inteles (si sunt convinsa ca nu se va uita mult timp de acum incolo)

2. Virulenta tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate

Mod de prezentare: Doamna doctor, fost participant al cercului, prin prezentarea pe care a sustinut-o, ne-a aratat de ce cunostiintele in microbiologie sunt necesare, cat de complexa este, cat de mult timp trebuie alocat cercetarii pentru a evolua. Toate acestea ne-au fost transmise in asa fel incat, noi-studentii in anul II, sa intelegem.
Timp: potrivit
Mesajul transmis: Asa cum am mentionat, desi sunt in anul II, iar bagajul de informatii pe care il detin este relativ sarac, doamna doctor a reusit sa ne transmita mesajul in asa fel incat noi sa il intelegem.

3. Fotografia zilei

Mod de prezentare: Poza zilei reprezinta un mic avans, pe care cei ce participa la cerc si sunt in anul II, in ceea ce priveste materia "semiologie". M-am bucurat, de prima data, de acest "cadou". Sper ca "poza zilei" sa se mentina si in anii ce vor urma.
Timp: potrivit
Mesajul transmis: Am reluat pasii pe care trebuie sa ii urmam in cazul in care trebuie sa dam un diagnostic corect.

4. Travel diseases you need to know

Mod de prezentare: Chiar daca a fost putin emotionanta, a sustinut prezentarea cu mult entuziasm, facandu-ne sa o ascultam cu atentie.
Timp: potrivit
Mesajul transmis: A fost adus in discutie un subiect de actualitate, cu informatii utile pentru persoanele care calatoresc mult.

5. Intre clinica si medicina de laborator

Mod de prezentare: Prezentarea Ioanei nu face exceptie de la: Prezentare pe intelesul nostru, celor din ani mai mici. Contactul vizual, cu cei din sala, a fost prezent pe tot parcursul. A resuit sa ne mentina atenti pe toata durata prezentarii.
Timp: potrivit
Mesajul transmis: Ideile principale au fost schematizate prin slide-ul "concluzii", trecand prin revista tot ceea ce era mai important de inteles si memorat.

6. Homo Bacteriens:
Mod de prezentare: Ceea ce vreau sa spun, in primul rand, este ca ideea rebusului si a premiului mi s-a parut de-a dreptul ingenioasa. Cred ca ar ca acest lucru sa se abordeze mai des in cadrul cercului.
(Rebusul poate fi folosit la sfarsitul cercului pentru a vedea cat de bine s-a inteles ce s-a prezentat in cadrul acelei intalniri, premiul, nu ceva consistent, stimuland toti participantii sa fie si mai atenti,)
In al doilea rand, titlul acestei prezentari a fost ales cu istetime, iar prezentarea fiind facuta pe intelesul nostru.
Timp: potrivit
Mesajul transmis: Am reusit sa fixam niste informatii pe care le cunosteam, intr-un mod ingenios.

7. Incheiere:
Filmuletul cu Dr. House a subliniat foarte bine necesitatea vaccinarii.
Recomandarea filmului despre studentii ce s-au jertfit pentru Romania a fost bine primita si intentionez sa il vizionez la vara, dupa sesiune.
Incheierea a fost una scurta, dar cu mesaje transmise pe intelesul tuturor.
Mi-a facut o adevarata placere sa particip la cercul de microbiologie, deoarce prin intermediul acestuia am reusit sa descopar, sa invat, sa imi amintes. Va multumesc!

photo

Feedback cerc 26.05.2017

1. Noutati in medicina – Miruna Rascu, anul II
Mod de prezentare: Mereu sunt fascinate la fiecare prezentare a Mirunei. O apreciez pentru ca se informeaza foarte mult si reuseste sa ne aduca si noua atatea curiozitati. Miruna structureaza prezentarile foarte frumos si adauga foarte multe imagini suggestive cu ajutorul carora explica foarte bine procesele ce au loc. Tema aleasa se bazeaza pe un studiu inovativ si chiar spectaculos. Nu m-am gandit niciodata ca am putea marii preparatele organice. Am ramas fascinata in urma prezentarii si sunt foarte curioasa daca pe viitor se va dezvolta aceasta tehnica si cum. Stilul degajat de prezentare al Mirunei te face sa te bucuri de fiecare slide. Ca si sugestie pentru Miruna: incearca sa faci mai mult contact vizual cu publicul.
Timp: Potrivit
Mesaj transmis: De ce sa facem microscoapele sa vada detalii cat mai mici cand putem sa facem detaliile mai mari. Asadar am reusit sa inteleg scopul acestei tehnici si utilitatea acesteia in medicina. Consider ca aceasta tehnica ar putea revolutiona atat cercetarea cat si practica medicala.

2. Virulenta tulpinilor de stafilococ izolate din ulcerele cutanate – Mara Madalina Mihai, asistent universitar
Mod de prezentare: Doamna dr a venit in fata noastra cu un exemplu clar de utilitatea a microbiologiei in alta specialitate: dermatologia. Prezentarea fiind bazata pe un studiu, am primit foarte multe detalii statistice frumos integrate in slide-uri prin diagrame si scheme. Ma bucur ca doamna dr a explicat foarte frumos si chiar pe intelesul nostru fenomenele care apar in ulcerele cutanate. Desi noi nu eram familiarizati cu acest subiect, am reusit sa intelegem foarte bine explicatiile. Am aflat mai multe despre MRSA si de ce il numim hipervirulent. Am inteles diferenta intre rezistenta si toleranta. Prezentarea a continut foarte multe imagini care ne-au ajutat mult sa vizualizam procesele descrise.
Timp: Potrivit
Mesaj: Gravitatea acestor tipuri de infectii nu consta in faptul ca se vor generaliza, ci in faptul ca se cronicizeaza. Astfel devin afectiuni ce se trateaza cu greu deoarece bacteriiile implicate capata rezistenta in primul rand datorita bombardarii cu antibiotice administrate fata efectuarea antibiogramei. Studiul a relevat aspecte importante in cazul acestei patologii.

3. Poza zilei – Madalina Preda, asistent universitar
Mod de prezentare: Modul de prezentare a fost unul relaxat, fara emotii, incercand sa ne atraga in discutie si sa ne antreneze gandire. Ce ar fi de imbunatatit? Cred ca intrebarile ar trebui puse intr-un algoritm ceva mai structurat. (deviam atentia de pe un aspect pe altul apoi reveneam..) In aceasta privinta o sfatuiesc pe domnisoara dr sa realizeze cat mai multe prezentari de acest tip.
Timp: Am avut impresia ca prezentarea s-a terminat brusc si ma asteptam sa se continue cu alte informatii, dar totusi cred ca durata a fost adecvata,
Mesaj transmis: Am inteles asocierea intre semne si simptome si infectie produsa de Sreptococul beta-hemolitic.

5. Intre clinica si medicina de laborator – Ioana Dicu, anul IV
Mod de prezentare: Mi-a placut enorm stilul Ioanei de a prezenta. Chiar daca noi nu eram foarte familiarizati cu anumite notiuni ea a reusit sa ne faca sa intelegem prin modul explicit de a prezenta informatia. A vorbit tare si clar, a pastrat permanent contactul vizual cu publicul. Este o prezenta dinamina care te face sa o urmaresti cu drag si sa nu iti pierzi atentia nici o clipa. In ciuda faptului ca in unele momente vorbea destul de repede, oferind o cantitate mare de informatii, chiar am reusit sa o urmaresc. Faptul ca a introdus elemente de unor, a facut prezentarea sa infloreasca si ne-a oferit mai multa placere sa ascultam, dar ne-a si ajutat sa intelegem mai bine. Sfat: Ar fi frumos sa predai, cred ca ai fi foarte iubita de studenti.
Timp: Potrivit
Mesaj: Mesajul a fost fixat frumos prin concluziile de la final. Modul in care s-a incheiat prezentarea este de apreciat, citatul a fost impresionant. Cred ca un citat la finalul unei prezentari transmite mai multa emotie si ajuta la a tine minte mai frumos prezentarea decat unul la inceput de prezentare.

6. Homo bacteriens – Silvana Adelina Gheorghe, anul VI
Mod de prezentare: Prezentarea Adelinei a fost foarte interesanta si creativa. Mi-a placut ideea cu rebusul pentru ca ne-a stimulat gandirea si nici nu a continut intrebari foarte complicate. Cred ca nu ar trebui sa aiba emotii deloc pentru ca este o prezenta placuta care vorbeste frumos si exlica pe intelesul nostru. Titlul prezentarii a fost foarte istet ales.
Timp: Potrivit
Mesaj: Prezentarea a reusit sa integreze niste informatii cunoscute din materia de curs, ajutandu-ne astfel sa fixam mai bie unele notiuni dar si sa descoperim altele noi,
Felicitari pentru ideea cu feedback-ul cercului si cu ghiveciul. Mi s-a parut un moment creativ care a generat emotie.

7. Incheiere – prof. Mircea Ioan Popa
• Ds vaccinare (filmuleț „dr House”)
Dupa un an de microbiologie am inteles necesitatea vaccinarii si voi reusi sa opun rezistenta oricui incearca in fata mea sa fie anti-vaccinare. Voi adauga la lista de motive si mesajul lui Dr. House.
• Studenți care s-au jertfit pentru România (link)
Voi urmari candva acest filmulet. Apreciez ca din cand in cand ne mai atrageti atentia despre trecut si despre cei care si-au dat viata ca noi sa fim astazi aici. Adevarul este ca in viata cotidiana in care alergam ne centram atentia pe viitor si uitam de cat de important este trecutul si ca ce putem face este macar sa respectam si sa omagiem oamenii care au luptat pentru noi.
• Încheiere
Incheierea a fost succinta, cu un mesaj ce nu trebuie uitat mai presus de toate celelalte legat de sarbatoarea Inaltarii. Regret ca a fost ultimul cerc din acest an. Mi-a facut deosebita placere sa particip. Ma bucur ca am avut atat de multe de invatat si cred ca m-a ajutat sa ma dezvolt. Multumesc! Si cu siguranta voi revenii in toamna!

Doamne ajuta!
Bucuresteanu Maria Madalina
Seria 4 grupa 39

photo

Feedback cerc microbiologie 26 mai 2017

Bună seara! Sunt foarte bucuroasă că am decis să vin la această ultimă ediție a cercului de microbiologie din anul acesta universitar, mai ales pentru că toate prezentările care au fost acum, au reprezentat, cel puțin pentru mine, o întregire sau o sinteză a lucrurilor pe care le-am învățat pe parcursul acestui an.
1. TEHNICI MODERNE FOLOSITE ÎN CERCETARE – MIRUNA RAȘCU, AN II
Modul de prezentare: nu am putut să nu remarc faptul că Miruna a făcut progrese în ceea ce privește modul său de prezentare și o admir pentru curajul pe care l-a avut și pentru dorința pe care a manifestat-o pentru a ne prezenta și a ne arăta câte puțin din pasiunile sale.
Aspecte pozitive: prezentarea power-point a respectat întru totul sfaturile pe care ni le-ați oferit de-a lungul anului, iar imaginile pe care le-a folosit au fost foarte sugestive pentru subiectul prezentat. De asemenea, a folosit două comparații prin care m-a făcut să înțeleg tot procesul, în doar câteva faze: comparația cu pamperșii și comparația cu umflatul unui balon.
Aspecte negative: i-aș sugera să încerce să aibă o poziție cât mai centrată și cât mai „dreaptă”, în sensul că pe parcursul prezentării a stat umpic întoarsă spre ecranul de proiectare. De asemenea, ar putea să mai exerseze înainte ce ar trebui spus, pentru că la un moment dat, am pierdut șirul ideilor.
Timpul de prezentare: a fost adecvat.
Mesajul transmis: consider că această tehnică este de foarte mare actualitate (mai ales că a fost realizată prima dată în 2015), și ar putea să aibă aplicații foarte diverse și foarte utile, așa cum ni s-a spus și la finalul prezentării.
Propuneri de îmbunătățire: Ar fi fost interesant dacă am fi avut parte și de un filmuleț care să arate cum are propriu-zis loc expandarea, pentru a avea o idee mai clară: de exemplu, o idee asupra timpului și asupra diferențelor înainte-după expandarea polimerilor.
2. STAPHYLOCOCCUS AUREUS: CONSIDERENTE GENOTIPICE ȘI FENOTIPICE (nu am avut timp să notez tot titlul, așa că am făcut o mini-sinteză) – DR. MARA MIHAI
Modul de prezentare: mi s-a părut un mod de prezentare foarte didactic și profesional, adaptat pentru cunoștințele noastre.
Aspecte pozitive: Am apreciat foarte mult schemele și graficele care erau foarte relevante și sugestive pentru cercetarea realizată. La un moment dat, era o schemă cu aspectul culturilor în plăci Petri, care mi s-a părut foarte interesantă.
Aspecte negative: Prezentarea powerpoint era și în limba engleză, și în limba română (graficele erau majoritatea în română) și mi se pare acest lucru un punct relativ slab – ppt-ul ar putea fi realizat doar într-o singură limbă.
Timpul de prezentare: mi s-a părut adecvat, nu mi s-a părut că s-a insistat pe anumite aspecte, iar altele au fost neglijate.
Mesajul transmis: și de această dată, a fost de actualitate și am rămas impresionată că, în ciuda faptului că sunt la final de an II, am reușit să înțeleg toate noțiunile și nu mi-am pierdut nicio clipă atenția.
3. FOTOGRAFIA ZILEI: DR. MĂDĂLINA PREDA
Modul de prezentare: a fost la fel de bun ca de obicei, domnișoara doctor nu a avut emoții și ne-a răspuns la toate întrebările pe care le-am pus.
Durata prezentării: adecvat unei prezentări de tipul fotografia săptămânii.
Mesajul transmis: a fost în concordanță cu noțiunile pe care le aveam.
4. 10 TRAVEL DISEASES YOU NEED TO KNOW – BUCUREȘTEANU MARIA MĂDĂLINA, AN II
Modul de prezentare: am putut observa că Mădălinei îi place foarte mult subiectul prezentat și că voia să ne împărtășească foarte multe informații. De aceea, la un moment dat mi s-a părut umpic cam grăbită prezentarea ei.
Aspecte negative: aș sugera să aibă mai mare atenție la prezentarea ppt, deoarece am observat de câteva ori niște greșeli din neatenție (de exemplu, ”rush” în loc de ”rash”). De asemenea, eu aș fi pus un titlu în limba română. La un moment dat, a precizat o idee despre ”apa din India”, cu referire la fluviul Gange.
Durata prezentării: din câte îmi amintesc, era o prezentare de tip Știați că…? Și de aceea mi s-a părut timpul puțin cam lung.
Propuneri de îmbunătățire: poate ar fi fost mai bine dacă s-ar fi axat pe un număr mai redus de boli pentru a se încadra în timpul alocat acestui tip de prezentare.
Mesajul transmis: și acesta este de actualitate, mai ales că unul dintre vectorii cei mai importanți ai transmiterii bolilor infecțioase este turismul, prin circulația maselor de oameni pe distanțe mari. De asemenea, am fost surprinsă să aflu ca CDC nu recomandă vaccinarea anti-holeră, mai ales că, din câte știu eu, acest vaccin este utilizat de către navigatori, dar și recomandat de agențiile de turism din țara noastră înainte de anumite circuite turistice.
5. LA ÎNTRETĂIEREA UNOR SPECIALIZĂRI – IOANA DICU, AN IV
Modul de prezentare: deși la început, am fost destul de sceptică în legătură cu această prezentare, Ioana a reușit să îmi capteze atenția.
Aspecte pozitive: lucrurile au fost prezentate pe rând, de la cele mai generale aspecte, la aspecte de detaliu. A insistat pe orice noțiune care i s-a părut nouă pentru noi. De asemenea, ideea de a ”juca” anumite roluri (pacient) mi se pare foarte bun, deoarece noțiunile și informațiile sunt integrate mult mai bine. Așa cum mi-am putut da seama și din titlu, prezentarea ei a reușit să aducă laolaltă atât noțiuni anatomice, preclinice, cât și noțiuni clinice. A făcut de asemenea niște comparații foarte sugestive (urina – apa de munte).
Aspecte negative: câteodata, prezentarea a fost cam grăbită.
Durata prezentării: mi s-a părut puțin cam lungă, a insistat mult prea mult pe factorii favorizanți ai bolii, iar apoi pe factorii favorizanți ai complicațiilor.
Mesajul transmis: a fost clar, câteva idei la fiecare final de ”capitol”, adică atât la pielonefrita acută, cât și la cea cronică. Am putut observa că Ioanei îi plăcea foarte mult acest subiect și că era cu adevărat pasionată și dornică să ne împărtășească experiențele sale. M-a impresionat foarte mult citatul lui Iuliu Hațieganu de la finalul prezentării.
6. HOMO BACTERIENS – ADELINA SILVANA GHEORGHE, AN VI
Modul de prezentare: a fost clar, fără emoții pre mari, comparațiile pe care le-a utilizat mi s-au părut foarte sugestive și creative (nu am putut să nu apreciez creativitatea Adelinei și dorința de a face ceva frumos), schemele pe care le-a utilizat erau și acestea foarte sugestive pentru subiectul prezentat.
Aspecte negative: la fel ca și Miruna, a stat umpic întoarsă la ecran pe parcursul prezentării.
Mesajul transmis: la fel ca și restul prezentărilor, aceasta a integrat toate noțiunile pe care le-am acumulat pe parcursul acestui an, atât noțiuni de microbiologie, cât și de neuroanatomie și de fiziologie. Rebusul de la final a fost foarte interesant și foarte util pentru a aprecia câte noțiuni am acumulat în acest an.
7. FILMULEȚ DR. HOUSE
Acest filmuleț mi s-a părut foarte de actualitate, având în vedere problema legată de vaccinuri.
8. MEMORIALUL DURERII
Acest film mi s-a părut foarte interesant, mai ales că titlul său mi-a amintit de Memorialul Durerii de la Sighetu Marmației și imediat ce am să termin cu examenele, am să vizionez toate episoadele. Consider că aceste evenimente fac parte din istoria țării noastre și trebuie să fim mereu conștienți de sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri pentru a fi o țară democratică, așa cum este România astăzi.
9. ÎNCHEIERE
Mi-a părut rău că a trebuit să se încheie și această ediție. Încheierea a fost în concordanță cu perioada în care ne aflăm și cu marea sărbătoare care a fost ieri. De asemenea, trebuie să apreciem ceea ce suntem astăzi și datorită cui am devenit noi ceea ce suntem.
Un sfârșit de săptămână plăcut!
Crăciun Irina-Andrada, an II, seria IV, grupa 34.

photo

privind vaccinuri / vaccinări ...

Hristos S-a Înălțat!

Vezi, Irina-Andrada, de asta nu putem să le știm pe toate în 6 ani și este nevoie ca să știm cât mai mult dar și să avem pe cine să ne bazăm pentru completări (în domeniile în care nu putem să cunoaștem toate amănuntele).
Medicina este complexă și măcar și atât dacă ar înțelege toți ... poate s-ar apuca de învățat mai serios, încă din anul I.
Privind vaccinurile și vaccinările ... mulți vorbesc ... mai puțini știu ...
În cazul tău, în cazul vostru (al celor care doresc să știe), este bine să alegeți cu discernământ sursa de informație.
Iar discernământul nu se „învață” ci se descoperă/află/lucrează - pentru cei care înțeleg că doar așa se poate.

Succes și toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback 05.05.2017.

1.Clarity - Miruna stie sa prezinte foarte bine, vorbeste clar si temele prezenariilor sunt mereu interesante. Durata a fost potrivita. A fost usor de urmat. Totusi, Miruna ar trebui sa incerce sa fie mai energica.
2. Poza zilei- Am fost incantata pentru ca a existat poza zilei. Consider ca este un mod eficient de invatare si ne ajuta sa intelegem si sa retinem mai bine ceea ce invatam. Sper ca pe viitor sa fim mai energici, sa raspundem mai bine si mai repede ca sa putem invata cat mai mult.
3. Sharing-ul sticlei cu apa- Am fost placut surprinsa de aceasta prezentare si sunt incantata ptr ca am invatat ceva util pentru sanatatea personala si pot invata si eu la randul meu pe cei din jur ce e bine sa faca.
4. Caz clinic- Pentru mine cazul clinic este ceea mai interesanta parte din cerc. Este foarte bine prezentat si este foarte important ptr mine faptul ca mereu este adaptat la nivelul nostru de inteleger si cunostinte.
5. Mersul la scoala- Sacrificiile zilnice pe care acei copii le fac ptr o educatie mai buna trebui sa ne reaminteasca sa multumim si sa fim multumiti pentru ceea ce ni s-a dat, sa muncim din greu pentru ceea ce vrem sa realizam si nu in ultimul rand sa ajutam de fiecare data cand putem.
Cu stima,
Nina Budujkic

photo

Feedback cerc 05.05.2017

1. Caz – Andra Radulescu
Mod de prezentare
Mi-a placut foarte mult cum a prezentat Andra, era sigura pe ea, relaxata, a prezentat si a organizat clar notiunile. Prezentarea a fost interactiva, fiecare a putut sa puna intrebari si sa isi spuna parerea. Totusi, mi-ar fi placut sa fim si noi mai activi.
Timpul acordat prezentarii a fost suficient.
Mesajul transmis
A fost prezentat un caz de meningita datorata infectiei cu Haemophilus Influenzae. Am apreciat ca acest caz ne-a oferit ocazia de a recapitula si de a aplica cele invatate la curs.

2. Sindromul Lemierre – Miruna Ghigeanu
Mod de prezentare
Prezentarea a fost bine organizata, s-a vazut faptul ca Miruna s-a documentat bine in legatura cu subiectul abordat. Miruna a vorbit clar, degajat, stapanea bine subiectul, a raspuns frumos intrebarilor.
Durata prezentarii a fost potrivita.
Mesajul transmis
A fost o prezentare foarte interesanta intrucat nu mai auzisem despre astfel de infectii provocate de Fusobacterium necrophorum. A venit ca un argument in plus pentru ideea de diversitate a agentilor etiologici ai faringitelor. Am apreciat interventia domnului profesor care a clarificat anumiti termeni tradusi din romana. De asemenea, ma bucur foarte mult ca a fost inclusa o sectiune de discutii dupa fiecare prezentare. Consider ca aceasta ajuta la fixarea si intelegerea mai buna a informatiilor din prezentari.

3. MedScape si Promedmail
Ma bucur de fiecare data cand aflu despre o aplicatie/ site interesant. Promedmail este o aplicatie care te anunta in timp real care este starea epidemiilor la nivel mondial. Mi se pare foarte util, mai ales pentru persoanele care calatoresc des in strainatate.
MedScape e un site pe care l-am mai folosit in trecut insa nu stiam despre aceste cursuri. La a doua editie a cercului am reusit sa navigam impreuna pe site si sa vedem cum se desfasoara cursurile. Si acest site este o sursa de informatii deosebit de utila pentru studenti si medici.

4. Pozele zilei – Mihaela
Mod de prezentare
Prezentarea a fost interactiva, Mihaela a moderat frumos discutiile, a explicat clar, logic, ne-a introdus un pic si in semiologie si ne-a dat sfaturi utile despre cum sa pui un diagnostic.
Durata prezentarii a fost optima.
Mesajul transmis
Au fost prezentate imagini cu limba unor pacienti infectati cu un fung, un virus si o bacterie. Mi-a placut prezentarea comparata a acestor cazuri care, pentru o persoana neinformata, ar putea fi considerate identice. Mihaela ne-a demonstrat ca un medic trebuie sa fie atent si la cele mai mici detalii care pot face uneori diferenta intre viata si moarte.

5. Share-uitul sticlei de apa – Alexandra
Mod de prezentare
A fost o prezentare foarte draguta, Alexandra a folosit numeroase scheme si fotografii care faciliteaza intelegerea subiectului discutat. De asemenea mi-au placut pozele amuzante inserate de-a lungul prezentarii.
Durata prezentarii a fost potrivita.
Mesajul transmis
Alexandra a prezentat riscurile la care ne expunem cand impartim sticla de apa cu altcineva. Eu cred ca a fost o tema draguta si potrivita pentru cercul de microbiologie.

6. Incheiere
Aceasta editie a cercului a avut loc intr-un cadru mai restrans, ceea ce a permis implicarea tuturor participantilor la discutii, lucru util atat pentru ei, cat si pentru prezentatori. Am apreciat discutiile de la finalul prezentarilor si interventiile domului profesor din care mereu avem ceva interesant de invatat.

photo

Feedback 05.05.2017-ora 12.00

Bună seara,
Imi cer scuze de întârziere. Inițial voiam să îl scriu vineri, dar nu am găsit prezentările, așa că am mai amânat, iar informațiile s-au mai șters (vina mea). Sper să fie puse pe site, intrucât au fost cazuri interesante și nu am apucat să notez tot ce aș fi vrut.
1. Cardul de credit
• Mesajul transmis: tehnologia vine in general cu avantaje si dezavantaje, in acest caz, acel card este un mare dezavantaj. Am mai auzit de furt de date, de carduri, dar nu am crezut că se poate realiza atât de ușor. Cred că ar fi prudent să nu ne bazăm in totalitate pe electronice, încă să folosim bani cash și nu cardul contactless.
• Durata: optimă
• Modul de prezentare: foarte bun, un film cu exemple clare cred că te impresionează cel mai mult.

2. Clarity- Miruna Rascu
• Modul de prezentare: lucrarea a fost bine structurată, ușor de urmărit, pe etape și cu imagini clare. A vorbit rar, ceea ce ne-a permis să o ințelegem. Mi s-a părut că a avut cateva ezitări și putea să vorbeasca puțin mai tare, nu ințelesesem dezavantajele, dar mă bucur că a repetat la sfârșit. La un moment a spus “layere”, cred că “ straturi” ar fi fost mai bine.
• Durata: bună
• Mesajul transmis: încă o metodă interesantă de cercetare, la care a participat și un român, ceea ce mă bucură.

3. Cazul zilei-Andra
• Modul de prezentare: power point-ul a fost aranjat corespundator, lizibil, clar. A prezentat rar și a incecat să ne incurajeze. Poate dacă ar fi dat mici indicii in acele perioade de liniște, sugestii care ne-ar fi confirmat gândurile, participarea ar fi fost mai mare. Oricum, a fost vina noastră in totalitate, intrebările nu au fost grele, dar noi (cel puțin eu) nu am indrăznit să răspundem.
• Durata: in regulă
• Mesajul transmis: un caz clinic cu Haemophillus influenzae a fost o recapitulare bine-venită, accentuând anumite noțiuni (testarea pentru redoarea cefei), definiții de bază ( reacția de aglutinare)... . Imi pare rău ca nu am participat mai mult, ea a incercat să ne incurajeze, dar noi nu nu prea i-am răspuns.

4. Fusobacterium necrophorum-Miruna
• Modul de prezentare: din punctul de vedere al suportului, la final nu a fost cea mai fericită combinație de culori, scrisul roșu nu se prea vedea și acest lucru a făcut-o mai greu de urmărit. Mi-a plăcut atitudinea ei veselă și a vorbit rar, pentru a o înțelege toți. In plus ar fi putut să vorbeasca mai mult pe baza filmulețui.
• Durata: potrivită
• Mesajul transmis: l-am considerat foarte util. Ar trebui să știm și de existența altor bacterii, pe langa cele de la ore. Dacă nu mă inșel aici a fost vorba despre cele 3 noțiuni care diferă din engleză în română. Atunci nu am făcut legatura, dar la ora de engleză ni s-a zis ca “throat” se referă la “faringe”.

5. Medscape și ProMed. Despre Medscape ne-ați mai zis, iar Promed este un nou site folositor.
• Modul de prezentare: scurt și la obiect
• Durata: bună
• Mesajul transmis: exemple de site-uri pe care le putem folosi pentru a ne dezvolta. Sunt gratis și la îndemâna noastră. Dar sunt și câteva riscuri, după cum a-ți spus, dacă vor fi tot mai multe, atunci există posibilitatea de a nu mai vizita niciunul.

6. Știați că:
Acele poze ne arată exact cât de norocoși suntem. Pe langă faptul că avem case, mâncare, haine, mai avem și familia care ne poate susține in cadrul educației noastre. Câte riscuri iși asumă acei copii pentru a merge la școală, iar noi nu putem merge la un curs la 8.00 pentru că este prea dimineață sau prea departe? De multe ori se aude “ Asta e…Ne-am născut in România” dar eu sunt fericită ca am avut norocul să fiu aici. Poate pentru că nu cunoaștem alte circumstanțe, trecem deseori cu vederea aceste lucruri, care pot fi mărunte pentru noi, dar pentru ei...

7. Poza saptamânii...
• Modul de prezentare: bun, imagini clare și sugestive (cât se putea din cauza luminii)
• Durata: adecvată
• Mesajul transmis: un singur organ se poate manifesta atât de diferit... Este uimitor câtă varietate există și de aceea trebuie să invățăm și să vedem cât mai multe, pentru a fi pregătiți să punem un diagnostic corect.

Dăscălescu Andreea Daniela gr 66, seria VII

photo

Feedback Cerc microbiologie -

Feedback Cerc microbiologie - 5 mai 2017

Intalnirea de pe data de 5 mai a fost usor diferita fata de cele precedente si cred ca, per total, experienta a fost mai satisfacatoare decat in alte dati. Faptul ca au fost mai putini participanti nu a daunat cu nimic eficientei intalnirii, poate s-a petrecut chiar opusul, as putea spune. Prefer situatia de fata in care putem interactiona mai aproape si eventual sustine o discutie captivanta. Din pacate, nu am notat concret momentele cercului din cea de-a doua jumatate, deci s-ar putea sa deviez putin de la schema generala a feedback-ului.

1. Pentru inceput, apreciez mult ca acest cerc ne ofera o diversitate mare de informatii utile pe mai multe planuri, nu doar cel medical. Pe parcursul intalnirilor, au trecut pe la urechile mele tot felul de informatii cu care nu imi imaginez sa fi interactionat altfel. Asadar, clipul despre pickpocketul electronic mi s-a parut o curiozitate util de stiut si pe care am transmis-o mai departe si altor oameni. A durat putin, insa a fost o informatie buna; apreciez astfel de momente puse in planul intalnirii.

2. Prezentarea despre Clarity m-a captivat destul de mult ca subiect, si, ca la pct. 1, am simtit nevoia sa transmit mai departe informatiile primite. Livrarea mesajului a fost clara si eficienta, iar timpul alocat a fost suficient pentru a incheia satisfacator conversatia; sunt multumit ca am plecat de la cerc cunoscand un nou concept cu potential de revolutionare a medicinei. Modul de prezentare a fost concis si a facilitat transmiterea eficienta a informatiei.

3. Cazul zilei a fost prezentat intr-un stil destul de profesionist de catre colega noastra ceva mai mare, de asemenea si mult mai experimentata. Prezentarea a fost foarte clara, bine planuita si a avut un ritm optim pentru ca ascultatorii sa se acomodeze cu informatia. Livrarea mi s-a parut concisa si placuta si am apreciat incercarea prezentatoarei de a interactiona cu audienta. Acest lucru nu a functionat excelent, insa motivul ne incrimineaza pe noi pentru ca aveam pregatit un bagaj de cunostinte, as zice elementare, pentru a putea sustine discutia. Am apreciat faptul ca momentul a inclus, pe langa simpla prezentare de caz, si informatii ajutatoare si revelatoare, ca sa putem ramane cu valoare adaugata pana la finalul discutiei. Ca durata, a tinut exact cat era necesar.

4. Cel de-al patrulea moment a avut ca subiect Sindromul Lemierre, conditie rezultata in urma infectiei produse de un microorganism (Fusobacterium necrophorum) care, din punct de vedere clinic, se bucura de un tablou vast al diagnosticelor diferentiale, fiind greu de depistat devreme. Modul de prezentare a fost placut, cu un aspect bine structurat si cu informatii atent documentate si argumentate. Am apreciat faptul ca a fost abordata perspectiva completa, plecand de la modul de invadare al acestui microorganism, pana la complicatiile severe ce pot aparea in stadiile avansate ale infectiei. Durata a fost optima pentru ca livrarea mesajului sa fie completa. Consider ca am ramas cu informatii utile in urma participarii la aceasta prezentare.

Din acest moment, nu mai stiu exact ordinea si delimitarea exacta a lucrurilor ce au urmat, insa voi vorbi despre esentialul cu care am ramas.

Ne-ati informat despre site-ul Promedmail, utilizand exemplul epidemiei de ciuma ce se petrece in Madagascar. Apreciez ca ati mai adaugat inca un element pe lista surselor de informatii stiintifice care ajuta sa ne intregim "awareness-ul" in ceea ce priveste lumea medicala.

A existat si un moment de tipul "poza zilei" in care ne-ati aratat diferite aspecte ale semnelor clinice ce pot fi observate pe limba unui pacient. Mi-a placut tipul de interogatoriu in care am observat si comparat situatii diferite si implicatiile lor si sunt multumit ca mi-a fost captata atentia la maxim si ca am reusit sa ma implic in discutie; inseamna mult pentru mine sa pot participa la o activitate de acest gen. Timpul alocat a fost relativ scurt din punctul meu de vedere, insa spun aceasta pentru ca ma atrag astfel de exercitii.
De asemenea, am retinut un aspect important despre recoltarea produsului patologic din zona faringiana si anume faptul ca este necesara o atingere ferma a tesutului de analizat, mai ales in situatia existentei unor colonii bacteriene situate in profunzimea tesutului.

Imi amintesc ca s-a pus in discutie ideea de a aprecia ceea ce avem, fiind dat contraexemplul unor copii din zone geografice mai ostile care isi risca viata in fiecare zi pentru a ajunge la scoala. Ideea necesitatii de a aprecia la maxim ceea ce am a crescut mult in mintea mea in ultimele saptamani si as vrea sa atasez un link cu un discurs care cred ca ar completa mesajul venit de la dvs.

Nastase Andrei-Gabriel grupa 36, seria 4 an 2

photo

Feedback 05.05.2017

1. CLARITY
Încă o dată, Miruna ne-a prezentat o noutate în cercetare, dându-ne puțin din pasiunea ei.

  • Mod de prezentare: foarte explicit și ușor de urmărit. Prezentarea foarte bine realizată, cu suport vizual binevenit. Poate totuși ar trebui să încerce să expună informațiile cu mai multă energie.
  • Durata prezentării: suficientă cât să ne explice întreg procedeul, ce nu este unul ușor, și totuși să nu ne facă să ne pierdem interesul.
  • Mesajul transmis: Miruna a explicat tehnica CLARITY foarte bine, nelăsând loc pentru nelămuriri. Știam de existența acestui procedeu, însă nu și despre cum se realizează el. Poate in viitor se va găsi și o rezolvarea legată de cum s-ar putea menține organismul in viață pentru a urmări activitatea țesutului pentru un timp îndelungat.

2. POZA ZILEI
M-am bucurat când am văzut că există Poza zilei. Consider ca e un mod plăcut și interactiv să învățăm despre semne, boli sau să ne reamintim ceea ce se presupune că am învățat deja.

  • Mod de prezentare: A fost unul ingenios și simplu. Mi-a plăcut faptul ca au fost poze cu semne asemănătoare din patologii diferite, permițându-ne să pătrundem în aria diagnosticului diferențiat. Un aspect negativ ar fi faptul că a părut ușor dezorganizată, sărind de la o idee la alta.
  • Durata prezentării: ok, deși poate ar fi fost și mai bine dacă am fi răspuns la întrebări mai repede,, să facem prezentarea mai dinamică, aici fiind vina noastră, a celor care au ascultat.
  • Mesajul transmis: Ne-a facut conștienți de ceea ce inseamnă diagnosticul diferențiat (deși sunt convinsă că asta e doar o mică fărâmă din ceea ce reprezintă de fapt) și de faptul că examenul clinic este extrem de important. Am apreciat că ne-a prezentat patologii pentru nivelul nostru de anul II, lucruri pe are le putem întelege ușor.

3. SHARING-UL STICLEI CU APĂ
M-a surprins plăcut această prezentare, întrucât, cu doar câteva zile înainte purtasem cu niște colegi o dezbatere legată de aceasta tema: daca e ok sau nu saîmpărțim sticla cu apă.

  • Mod de prezentare: degajat, clar. M-a ținut atentă tot timpul, gândidu-mă că sigur există ceva de care nu eram conștientă și așa a fost. Prezentarea a fost frumos realizată, având un aspect plăcut și aerisit. Puncte bonus pentru micile glumițe.
  • Durata prezentării: potrivită. A fost scurt și la obiect, îndeajuns cât să se facă înțeleasă.
  • Mesajul transmis: Și-a atins scopul, cel puțin în cazul meu. Eram relativ atentă cu cine împărțeam sticla cu apă, însă acum am restrâns lista mult. Nu eram conștientă pe deplin de pericole, tocmai că nu se întâmplă mereu sau des, dar e mai bine să fim precauți, chiar și cu persoanele apropiate.

4. CAZ CLINIC
Mi-a plăcut foarte mult acest caz clinic pentru că s-a legat de cunoștințele noastre de anul II și am fost mai sigură pe mine atunci cănd am răspuns la întrebări (nu, însă, suficient..încă lucrez la asta).

  • Mod de prezentare: clar și direct. Pașii diagnosticului au dat suficiente indicii cât să ne dăm seama de următoarele acțiuni necesare.
  • Durata prezentării: foarte bună. Am apreciat comentariile pe lângă caz, cu notă explicativă
  • Mesajul transmis: cu această prezentare mi-am reamintit și fixat mai bine ceea ce știam de la curs despre meningită, despre semnele ei și depsre cum putem să îndreptăm diagnosticul către aceasta.

5. MERSUL LA ȘCOALĂ
Deși am mai văzut astfel de imagini pe internet cu drumul aproape imposibil pe care îl fac unii copii pentru a ajunge la școală, mica prezentare a venit ca un reminder de a nu ma mai plânge când trebuie să mă dau dimineața devreme jos din pat pentru a ajunge la metrou, fie chiar și pe frig sau ploaie. Admir enorm acei copii care fac astfel de sacrificii doar pentru a primii o educație și a-și depăși condiția.

Vreau să vă mulțumesc că, deși suntem puțini cei care venim, continuați să țineți cercul, ba chiar și de două ori în aceeași zi, pentru a ajunge fiecare doritor. Pentru mine e un mod plăcut de a petrece o după-amiază, în urma căruia rămân cu informații atât pentru mine, ca viitor medic ci și pentru omul care îmi doresc să ajung.

Cu multa stimă,
Bănică Anca Maria
grupa 62, seria 7

photo

Feedback cerc 5.05.2017

Buna seara!

1. Film carduri:
Din nefericire am ajuns un pic tarziu la ultima editie si am pierdut inceputul filmului dar am reusit sa inteleg pe parcurs despre ce este vorba si in final am inteles mesajul, acela ca este foarte simplu cu ajutorul tehnologiei sa fi jefuit. Totusi in cazul acesta de jafuri nu prea stiu cum ne putem feri.

2. Clarity
Mod de prezentare: Miruna a prezentat ceva nou si foarte interesant care ne-as starnit interesul si ne-a atras atentia. Prezentarea a fost perfecta pentru ca ne-a fost explicat totul prin imagini numeroase. Asa este cel mai bine pentru ca vizual retinem cel mai mai bine informatia. Miruna a prezentat degajat, se vede ca este foarte bine documentata si sigura pe informatia pe care a studiat-o.
Timp: Durata prezentarii a fost potrivita desi cred ca ar putea sa abordeze un ritm un pic mai alert de prezentare pentru ca sunt sigura ca se descurca si poate.
Mesajul: Mesajul pe care l-am inteles eu este acela ca astfel de inovatii pot avea un impact important asupra viitorului medicinii. Dezavantajul este acela ca celulele trebuie sa fie lipsite de viata pentru a putea suferi modificarile acestiu proces din Clarity dar poate pe viitor se vor descoperii mai multe lucruri de mare utilitate pornind de aici.

3. Caz clinic
Mod de prezentare: Mi-a placut modul de prezentare pentru ca explicatiile au fost clar exprimate, prezentarea a avut o coerenta adecvata, urmand anumiti pasi si dezvaluind usor usor cazul. Este frumos ca am fost si noi implicati, ma bucur ca a fost vorba despre o etiologie pe care o cunosteam si noi si ca am ajutat cumva la descoperirea cazului. Ce as imbunatatii: nu ar mai trebui sa astepte o perioada atat de lunga dupa raspunsurile noaste, sa zica raspunsul mai repede in cazul in care nu spune nimeni, pentru ca contrar mi se pare ca produce o monotonie si chiar o lungire a cazului, intrerupandu-i coerenta.
Timp: Potrivit
Mesaj: Cu ce am ramas din urma acestiu caz este un algoritm bine punctat de diagnostic, simptome, semne clinice si poate cel mai important mesaj pe care mi-l adresez este aceea ca ar trebui sa citesc mai mult ca sa nu mai incurc caracterele bacteriilor intre ele si sa fiu sigura pe ceea ce am citit.

4. Fusobacterium necrophorum – Miruna
Mod de prezentare: Miruna a avut o preznetare coerenta ce respecta in cea mai mare parte pregulile realizarii unei prezentari avand deasemenea numeroase imagini sugestive pentru topicul ales. A fost foarte informata despre ceea ce a prezentat si a facut fata cu brio intrebarilor din sala care au bombardat-o. Stiu ca s-a intors mult cu fata spre ecran dar nu cred ca este un minus. Pozitia aleasa a fost adecvata pentru a obtine o anume lejeritate in timpul prezentarii cat si contactul cu publicul. Pozitia leptopului si a proiectiei nu erau oricum favorabile.
Timp: potrivit
Mesaj: mesajul pe care l-am sustras eu din prezentare a fost in primul rand acela ca o durere in gat trebuie urmarita si nu trebuie ignorata desi pare ceva minor. Deasemenea am inteles ca “rosul in gat” poate fi cauzat de mai multe microorganisme, semnele clinice pot fi chiar confundate cu altele. Asadar este necesara o atentie deosebita, realizarea unui diagnostic diferential astfel incat in final sa se ajunga la diagnosticul corect.

5. Despre sursele de informare
Pe Medscape inca nu l-am accesat dar urmeaza. Despre Promed cred ca este o sursa de informatii interesanta care poate fi foarte tila in numeroase situatii. Imi place mult ideea de harta a evenimentelor medicale din lume.

6. Despre mersul la scoala
In acea zi eram destul de abatuta si cred ca dupa acele imagini cu copiii care merg la scoala in diverse locuri din lume au reusit sa ma faca sa ma simt mai bine. Sa apreciez autobuzul supraaglomerat si metroul pierdut in ultima clipa. Imaginile au fost remarcabile si impresionante. Pe langa sentimentul greutatatii pe care o aveau acei copii pentru a ajunge la scoala care m-a patruns, am simtit si putina aventurapentru ca unele locuri erau minunate si mi-ar fi placut sa explorez.

7. Limba:
Mod de prezentare: Desi Mihaela nu a putut fi cu noi la 12, dvs i-ati tinut locul pe masura. Prezentarea a fost plina de imagini (cum imi place mie cel mai mult) care ne-au intrigat in a descoperii mesajul din spatele acestora. Am vazut diverse tipuri de aspect patologice ale limbii fiind prezentat totusi aceiasi patologie.
Timp: potrivit
Mesaj: In urma acestei prezentari am ramas in minte cu aspectul pe care il poate avea limba si ideea ca acesta poate fi diferit in functie de pacient si stadiul bolii. AM inteles ca este important sa “vedem cat mai multe limbi”.Cu cat vedem mai multe, cu atat vom capata mai multa experienta si vom putea recunoaste mai repede si mai corect ceea ce vedem

Bucuresteanu Maria Madalina
Seria 4 grupa 39

photo

Feedback 05.05.2017

Bună seara,

Îmi cer scuze pentru feedback-ul întârziat pentru data de 5 mai a cercului de microbiologie.
1. Filmulețul despre carduri
Trebuie să admit faptul că nu îmi era cunoscută această metodă de utilizare a tehnologiei până acum, deci filmulețul a fost cu siguranță educativ. Durata de expunere a fost optimă iar mesajul transmis a fost concis și ușor de înțeles.
2. Clarity
Prezentarea Mirunei mi s-a părut tare interesanta și cu această ocazie am aflat despre cât de mult a evoluat tehnologia în ultimii ani și abia aștept să aflu ce idei vor mai fi aplicate pe viitor. Miruna a vorbit clar, a explicat foarte bine imaginile din prezentare. Am apreciat cel mai mult modul dezinvolt de expunere al informației, dar și faptul că nu a umplut slideurile cu text, pe care s-ar fi putut să îl trecem cu vederea. De asemenea, filmulețele prezentate sunt un plus, întrucât ne-au ajutat să înțelegem mai bine cum se realizează tehnica. Din punct de vedere al duratei, prezentarea a fost potrivită.
Ne-ați atenționat și pe mine și pe ea despre poziționarea noastră ca prezentatori față de public și față de prezentare, dar am înțeles care a fost scopul acestui lucru abia după ce am prezentat și eu.
3. Primul caz clinic
Doamna dr. rezident a avut un caz foarte interesant și foarte bine structurat. Pașii pe care dânsa i-a urmat au fost foarte clari și au fost construiți în așa fel încât să ne simțim ca adevărați doctorași în încercarea de a găsi un diagnostic corect. Unii termeni folosiți în descrierea cazului depășeau nivelul nostru de înțelegere, dar au fost explicați și am putut rezolva cazul clinic astfel. Mi-ar fi plăcut ca noi să fim mai activi și să răspundem eficient la întrebările adresate. Durata prezentării a fost optimă iar mesajul transmis foarte concis, am plecat cu ideea de a fii mai atentă atunci când se realizează anamneza pentru că altfel aș putea rata detalii importante.
4. Fusobacterium necrophorum
Din perspectiva de prezentator..consider că am avut multe de învățat, atât din sfaturile pe care mi le-ați oferit dumneavoastră cât și din cele date de colegi. Mi-a plăcut mult faptul că au fost adresate întrebări la care am putut răspunde dar tind să cred ca poate informația transmisă nu a fost foarte clar elaborată, astfel că pe viitor mai am ceva de muncă în susținerea prezentărilor.
5. Medscape
Site-ul Medscape este unul dintre preferatele mele în ceea ce privește sursele de articole științifice, întrucât are o bază largă de date pe foarte multe domenii. Însă, de promedmail trebuie să recunosc că nu știam, la fel cum nu știam că încă mai există cazuri de ciumă. Prezentarea a avut o durată scurtă,însă au fost expuse toate informațiile necesare, iar mesajul transmis a fost concret.
6. Drumul spre școală
Un filmuleț cu adevărat impresionant, mă întreb câți dintre noi suntem recunoscători că accesul la educație este atât de facil în zilele noastre. Sunt atâția copii care primesc mult mai puține lucruri decât noi și le este greu să aibă acces la educație.. și totuși acest lucru nu îi împiedică din a persevera în acest lucru. O temă de reflectat asupra ei…
7. Al doilea caz clinic
Am rămas oarecum surprinsă de faptul că unele simptome care par asemănătoare la nivel de organ, sunt totuși produse de agenți infecțioși diferiți. Acesta este încă un exemplu relevant pentru faptul că unele manifestări clinice nu sunt specifice unei singure boli, infecții, etc. Astfel, consider că este foarte important ca odată cu examenul clinic să realizăm și anamneza corectă și eficientă, dar și o baterie de teste care ne pot indica mai multe detalii pentru a putea stabili un diagnostic. Prezentarea a fost scurtă, însă a oferit o serie de informații pe care le-am însușit încă din timpul acesteia și mesajul transmis a fost acela de a verifica toate cauzele posibile ale manifestării respective, înainte de a stabili un diagnostic.

Cu stimă,
Ghigeanu Miruna
Seria 3, gr.20

photo

FEED-BACK 05.05.2017

1)Tehnica CLARITY, Miruna
Prezentarea Mirunei s-a anuntat a fi interesanta odata ce a inceput cu intrebarea ‘’Cum ar fi daca am putea vedea in interiorul nostru?’’ . Avem posibilitatea de a face asta, psihologic vorbind, doar ca acum era…la propriu.
a. Mod de prezentare: Miruna ne-a explicat destul de didactic in ce consta aceasta tehnica: indepartarea lipidelor din tesuturi cu ajutorul unui hidrogel si posibilitatea de a putea observa mai bine proteinele in cadrul organismuilui respectiv.
b. Timpul alocat a fost suficient.
c. Mesajul transmis: Utilitatea tehnicii CLARITY a fost raportata si la sfera microbiologiei, ca o evidentiere a faptului ca domeniile stiintifice se pot ajuta reciproc.

2) Pozele zilei, Mihaela
a. Mod de prezentare: Cred ca Mihaela a capatat de-a lungul anilor experienta vorbitului in public, pentru ca se exprima cursiv, fara nicio urma de emotie, fara sa-si piarda ideile daca cineva o intrerupe cu o intrebare. Ne-a implicat si pe noi in discutie, rugandu-ne sa descriem ceea ce vedem in imagini si ajutandu-ne acolo unde nu intelegeam.
b. Durata prezentarii a fost potrivita.
c. Mesajul a inceput sa se contureze odata cu apropierea de finalul prezentarii: am observant cat de mult pot semana intre ele infectiile produse de agenti patogeni total diferiti (infectie bacteriana, fungica, respectiv produsa de un virus). Prin interventia din final a domnului profesor, am primit alte sfaturi utile cu privire la clinica, la cat este de important sa examinam pacientul din crestet pana in talpi (fara sa cadem in capcana ‘’pudoare prost inteleasa’’). De asemenea, domnul profesor ne-a reamintit si ca este necesar sa examinam mai intai pacienti sanatosi, pentru a putea face apoi corect comparatia cu cei bolnavi si a realiza asa cum trebuie diagnosticul diferential – “o arta combinata cu invatatura si cu practica’’.

2)‘’Share-uitul’’ sticlei de apa, Alexandra
a. Mod de prezentare: Alexandra a vorbit deschis, a creat o atmosfera destinsa, prietenoasa, in spirit usor amuzant, pe masura subiectului ales care, ce-i drept, ne-a pus pe ganduri.
b. Prezentarea a fost scurta si cuprinzatoare, fara vreun moment care sa plictiseasca sau care sa nu fie inteles.
c. Cred ca mesajul transmis se va face util in fiecare zi, daca tinem intr-adevar la sanatatea noastra, gandindu-ne cu cine alegem sa impartim sticla de apa si la ce riscuri ne expunem cand o facem. Flora microbiana normala a fiecarui individ este ca amprenta, este unica, iar microorganisme conditionat patogene la alti indivizi pot fi patogene pentru noi. Poate ca sistemul imunitar ne ajuta in mare masura sa ne ferim de posibilele probleme, dar…de ce sa riscam sanatatea noastra cand putem avea propria sticla de apa?

4)MedScape, Domnul profesor Mircea Popa
a. Modul de prezentare a fost interactiv (ca de obicei), am navigat impreuna pe acest site si am fost invatati cum sa il utilizam.
Timpul alocat a fost suficient pentru a intelege cum si de ce merita sa folosim acest site.
Mesajul transmis a venit in sprijinul indemnului domnului profesor de a nu inceta vreodata sa fim din ce in ce mai buni si sa facem tot ce putem pentru a ne imbogati bagajul de cunostinte (iar MedScape este un mijloc foarte bun in acest scop). Va multumesc pentru aceasta sursa de informatii! Este, intr-adevar foarte utila, atat prin faptul ca imi exersez si imbunatatesc cunostintele in engleza medicala, cat si prin faptul ca aflu lucruri noi si interesante.

5)Caz clinic, Domnul profesor Mircea Popa
a. Modul de prezentare a fost exact ca la curs: interactiv, explicit, concis. La citirea simptomelor pe care baietelul le prezenta, diagnosticul ‘’clinic’’ parea a fi cel de meningita, diagnostic care s-a si adeverit pe seama celui de laborator, bacteriologic, care ne-a indicat si agentul etiologic (Hib).
b. Durata prezentarii a fost optima.
c. Mesajul transmis a subliniat importanta parcugerii corecte a etapelor diagnosticului de laborator in vederea salvarii vietii unui pacient, cu atat mai mult cand diagnosticul este unul urgent (fiind vorba de meningita). Am invatat si ca, atunci cand avem un pacient, mic copil, putem obtine informatii importante inclusiv de la parintii acestuia, intrucat copilul poate fi speriat de ceea ce i se intampla.

6)Stiati ca…? , Domnul Profesor Mircea Popa
Am vazut imagini de-a dreptul uimitoare… Poate ca nici n-as fi crezut daca doar auzeam ca exista copii care trec prin astfel de ‘’aventuri’’ in drumul spre scoala. Cu fiecare imagine care se derula ma simteam mai recunoscatoare ca traiesc si invat aici, ca am sansa la studii de calitate si la siguranta, ca drumul spre facultate este sigur si linistit. Dupa constientizarea existentei unei astfel de realitati in alte tari, nici n-ar trebui sa indraznim sa ne plangem ca ne e greu, ci sa apreciem si sa multumim pentru ceea ce avem, caci ‘’problemele’’ din mintea noastra sunt nimic in balanta cu cele din realitatea lor. Pentru mine, aceasta prezentare a fost o lectie a constiintei.

In incheiere, as vrea sa va multumesc pentru timpul ce ni l-ati acordat, desi am fost putini. Poate tocmai datorita numarului de participanti mult mai mic ca de obicei am simtit o atmosfera mai prietenoasa si mai destinsa ca oricand. Sunt destul de emotiva cand vine vorba de a-mi spune parerea cu voce tare. Trebuie sa adun foarte mult curaj in mine inainte sa o fac, iar asta ma dezamageste. Intalnirea din 5 mai m-a ajutat in acest scop, cu fiecare prezentare care trecea prindeam si mai mult curaj sa spun ce cred atunci cand se punea cate o intrebare. Cercul de microbiologie este nu numai sansa de dezvoltare cognitiva, ci si de dezvoltare personala, iar asta, pentru mine, inseamna foarte mult. Va multumesc!

Cu stima,
Rotaru Nina-Iulia
Seria III, grupa 26

photo

cu plăcere

De fapt știi aceasta.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback 05.05.2017-ora 12.00

1. Filmulet - am intarziat putin, asa ca nu am prins partea de inceput (imi cer scuze)
2. Tehnica Clarity: auzisem despre subiect, mai ales ca descoperirea a fost facuta de o romanca, insa nu stiam nimic despre cum se realizeaza practic, asa ca a fost bine venita prezentarea Mirunei. Mi-au placut mesajul transmis si modul de prezentare, care a fost clar, explicit si la obiect. Timpul alocat a fost potrivit. M-a incantat interventia domnului profesor, care a remarcat faptul ca exista o utilitate a acestei tehnici in osteomielita. In plus, am apreciat ca ne-a spus ca ideea prezentarii i-a venit dupa ce a vazut un post pe Twitter-asta m-a facut sa fiu mai putin reticenta fata de aceasta retea de socializare.
3. Caz clinic: dupa cum mentionez in fiecare feedback, aceasta este partea mea favorita a cercului-momentul cand discutam cazul zilei. Mi se pare extrem de util, mai ales ca multi dintre noi nu au avut inca contact cu partea clinica, dar mai ales pentru legatura care se face cu microbiologia si bolile infectioase. Mi-a placut modul de prezentare interactiv, ca ne-a implicat in elucidarea etiologiei simptomatologiei fetitei. Timpul alocat a fost potrivit, singura remarca pe care o pot face a fost ca s-a cam pierdut timp la intrebari deoarece noi, cei din sala, nu stiam sa raspundem si se lasa linistea (insa as putea spune ca asta a fost vina noastra).
4. Sindromul Lemierre - am remarcat din prima calitatile oratorice ale Mirunei si pot spune ca mi-a placut foarte mult prezentarea ei. De asemenea, o apreciez pentru curajul de a-si alege un subiect atat de dificil pentru cineva dintr-un an mic. Subiectul a fost inedit si interesant si am invatat ca uneori trebuie sa privim mai atent si sa luam in calcul si alte posibilitati, mai ales cand vine vorba de diagnostic. O alta idee care mi-a placut a fost cea cu "Take home notes", care este utila si ajuta publicul sa retina ideile principale care au fost prezentate.
5. Prof. Mircea Popa-C'este lion l'ecole maman?: ca de obicei, domnul profesor ne-a readus cu picioarele pe pamant si ne-a reamintit cat de norocosi suntem si ca avem datoria sa facem cat de mult bine putem. Sa vad greutatile pe care le infrunta multi copii pentru a avea parte de educatie elementara ma face sa fiu recunoscatoare pentru tot ce am si sa vreau sa valorific resursele de care dispun, inaccesibilie altora.
6. Poza saptamanii- aceasta prezentare este un alt exemplu care sa ne convinga de importanta practicii in medicina. Desi inca ma aflu departe de a deosebi diferitele etiologii, consider ca ma ajuta enorm sa vad aceste poze discutate si explicate. De asemenea, am inteles ca simptomele aceleiasi boli pot arata diferit pe persoane diferite, asa ca nu imi ramane decat sa ascult sfatul domnului profesor, de a vedea "cat mai multe limbi", cat mai multi pacienti, caci doar astfel pot capata experienta necesara si valorifica cunostintele acumulate aici, la cerc.
Timpul alocat prezentarii a fost potrivit, cu regretul ca nu am ascultat prezentarea facuta chiar de Mihaela, care nu a putut ajunge la acea ora.

Mesaj pentru domnul profesor: sa stiti ca ceea ce ne spuneti nu ramane fara ecou, si ma refer aici la toate mesajele dvs, inclusiv cele de la cerc, curs, dar si mailuri.

Nestian Andreea, seria VII, grupa 62, anul II

photo

Feedback 05.05.2017

Feedback 05.05.2017
In primul rand as dori sa va multumesc pentru faptul ca, desi am inceput sa fim din ce in ce mai putini participanti la cerc, continuati sa sustineti aceasta activitate prin care ne insusim noi cunostiinte ce ne cladesc drumul in cariera de medic.
Clarity:
Prezentarea facuta de Miruna a fost foarte interesanta, subiectul mi-a atras atentia, m-a facut sa ma gandesc cum ar fi daca am putea vedea „inside”. Faptul ca a folosit multe poze de tipul „inainte/dupa” ne-a ajutat sa observam mult mai bine diferentele si sa intelegem cat de folositoare poate fi aceasta tehnica. Ar trebui sa fim mandri ca exista romani precum Viviana Gradinaru care a reusit sa creeze o tehnica prin care pot fi salvate vieti mai ales acum cand numarul cazurilor de cancer este in continua crestere.
Timpul alocat a fost suficient, iar mesajul transmis a fost usor de inteles.
Pozele zilei:
Mihaela a facut, ca si pana acum, o prezentare extrem de utila, pe parcursul careia am aflat notiuni noi. Pozele folosite au facut foarte clar diferenta intre infectiile provocate de un fung, un virus si o bacterie. Faptul ca ne-a rugat pe noi sa descriem ce vedem este un lucru foarte bun, ce ne va ajuta in viitor.
Durata alocata a fost foarte potrivita. Mesajul transmis si sfaturile pe care ni le-a dat Mihaela ne vor folosi cu siguranta.
Medscape:
Ma bucur foarte mult ca am vazut practic cat de usor este sa utilizam MedScape. Intr-un timp scurt am putut invata cum trebuie sa procedam pentru a acumula puncte de educatie medicala continua. Desi inca nu mi-am facut un cont pe acest site, dupa aceasta prezentare m-am hotarat sa nu mai aman.
Cazul zilei :
Prezentarea a fost foarte bine structurata in asa fel incat a reusit sa strabata toata informatia relevanta intr-un timp scurt. In cadrul prezentarii am fost ghidati de catre dvs. sa ne dam seama de ce ar putea suferi pacientul. Prin intermediul acestor cazuri pe care ni le prezentati la cerc, la curs si in cadrul temelor pe care ni le dati, reusim sa retinem si sa ne fixam mult mai bine informatiile si termenii noi pe care ii intalnim.
Stiati ca:
Impactul emotional pe care l-a avut filmul despre mersul la scoala m-a facut sa imi dau seama cat de recunoscatori trebuie sa fim pentru ceea ce avem, pentru conditiile si modul nostru de viata, ca se poate si mai rau si ca nu ar trebui sa ne plangem de conditii, ci sa incercam sa le imbunatatim.

Matea-Moldovan Alexandra-Elisabeta
An2, Seria 3, Grupa 26

photo

Feedback 05.05.2017

Bună seara!

Cred că ar fi trebuit să aștept să ne trimiteți prezentările de la cerc pentru a face feedback-ul, dar nu aș vrea să încep să uit vreun aspect ce ar trebui subliniat în legătură cu ceea ce s-a discutat vinerea trecută. În primul rând, aș vrea să le mulțumesc prezentatorilor pentru că s-au străduit să ne aducă informații interesante ce ne-ar putea ajuta pe viitor, chiar dacă numai pentru “cultură generală”.

1. Filmulețul despre carduri
Nu credeam că tehnologia este atât de avansată încât, fără un contact direct, toate informațiile de pe un card să fie preluate. Încă sunt surprinsă de cât de multe au fost inventate și că unii nu știu să profite de acestea într-un mod care să ajute societatea să evolueze. Consider că filmulețul a fost cel mai sugestiv mod în care putea fi prezentat acest lucru, iar durata a fost potrivită pentru ca noi să putem întelege ce pericole există peste tot în jurul nostru.

2. Clarity
Prezentarea susținută de Miruna a fost oarecum în contrast cu prima prezentare, în sensul că am putut observa cum evoluția tehnologică din ultimii ani poate fi folosită și într-un mod pozitiv – pentru a descoperi cât mai aproape de realitate ceea ce se întâmplă în organisme. Am fost impresionată de cât de bine informată a fost Miruna în legătură cu subiectul pe care l-a prezentat. În legătură cu prezentarea, mi-a plăcut foarte mult faptul că a pus multe poze. Atunci când ați spus dumneavoastră că au existat moment când, din cauză că nu s-a așezat într-un loc “strategic”, a fost nevoită să ne întoarcă spatele, mi-am dat seama că am ratat aceste moment din cauza faptului că eram prea captivată de imagini. De asemenea, cred că timpul de prezentare a fost sufficient pentru a ne oferi suficiente detalii cât să ne stârnească interesul de a căuta mai multe informații.

3. Primul caz clinic
Mi-a plăcut foarte mult modul în care a organizat Andra prezentarea – gradat, astfel încât să ne simțim, atât cât este posibil momentan, medici care încearcă să diagnosticheze un pacient. Timpul de prezentare cred că a fost un pic mai lung decât se aștepta, noi fiind în mare parte de vină deoarece nu am colaborat așa cum probabil spera ea. Mesajul pe care l-am perceput a fost faptul că atunci când ne întâlnim cu anumite simptome, să nu ne grăbim să diagnosticăm pacientul, fără a efectua toate investigațiile necesare, atât clinice, cât și paraclinice.

4. Fusobacterium necrophorum
Consider că această prezentare a fost foarte interesantă și mi-a adus în vedere faptul că există mult mai multe genuri bacteriene care pot determina apariția unor patologii extreme de grave și pe care, din pacate, nu le putem studia din cauza lipsei de timp. Am apreciat-o pe Miruna pentru că a fost foarte bine documentată, putând să răspundă tuturor întrebărilor apărute. De asemenea, consider că durata prezentării a fost potrivită pentru a ne dovedi că există și alte bacterii, mai puțin comune, care determină apariția unor simptome foarte grave.

5. Despre Medscape
Dacă despre site-ul medscape aflasem de mai mult timp și chiar l-am accesat pentru a afla câteva informații când am avut nevoie, nu știam de promedmail.com. Faptul că încă există ciumă nu mă surprinde așa tare deoarece chiar în săptămâna respectivă căutasem câteva informații despre această boală și am văzut că încă nu a fost eradicată. Deși nu a fost realizată prezentarea așa cum v-ați propus, chiar sunt curioasă să văd ceea ce voiați să ne arătați. Durata prezentării a fost scurtă, dar ne-au fost oferite toate informațiile de care aveam nevoie.

6. Drumul spre școală
Nu am realizat niciodată cât de recunoscătoare ar trebui să fiu că am avut posibilitatea de a ajunge la școală și să pot învăța în condiții decente. Imaginile prezentate chiar m-au făcut să mă gândesc la toate lucrurile pe care le am și nu am realizat până acum cât de mult și-ar dori și alții să le aibă. Deși și imaginile au avut efectul dorit, consider că un filmuleț ar fi avut un impact mai mare asupra noastră deoarece copii ar fi putut să-și arate emoțiile. Timpul de prezentare a fost suficient pentru ca mesajul să fie transmis.

7. Al doilea caz clinic
Mi-a plăcut foarte mult faptul că au fost prezentate comparat simptomele localizate în același organ pe care le prezintă pacienții infectați cu microorganism diferite. Deși probabil nu am reținut exact legătura între imagini și microorganism, ceea ce sigur nu o să uit este faptul că nu mă pot baza numai pe aspectul clinic al patologiei pentru a pune un diagnostic într-o infecție. De asemenea, cred că Mihaela ar fi prezentat altfel, fiind realizat de ea powerpoint-ul, dar chiar și așa prezentarea a fost interactivă și bine realizată. Mi s-a părut un pic grăbită uneori, probabil din cauza faptului că nu știam exact pe ce diferențe ar trebui să mă concentrez.

O seară frumoasă!
Macarie Andreea-Oana,
Anul 2, Seria IV, Grupa 34

photo

Feedback 5.05.2017

Bună seara!

Aș vrea să încep prin a mulțumi organizatorilor și prezentatorilor care și-au sacrificat atâtea ore din timpul personal și atâta energie pentru a putea organiza încă o ediție pentru noi. O să spun atât... a fost o atmosferă deosebit de relaxată și caldă care s-a terminat prea repede. Vă mulțumim mult - pentru tot.

1. Clarity
A fost o prezentare foarte interesantă și am apreciat faptul că Miruna a încercat de la bun început să ne atragă atenția asupra importanței practice. Mi-a plăcut că a vorbit rar, clar, a oferit explicații bune în ceea ce privește partea tehnică și a reușit să răspundă la întrebările noastre. Durata de timp a fost optimă, mesajul a fost clar iar intervenția domnului profesor la final a fost foarte binevenită! Asemenea întrebări nu numai că ne stimulează să ne formăm idei proprii cu privire la ceea ce tocmai am auzit, dar ne permit să ne orientăm și mai mult spre utilitate în contextul patologiilor cu etiologie puțin cunoscută.

2. Mihaela
După cum am menționat și la cerc, mi-a plăcut foarte mult această prezentare! Mihaela s-a bazat foarte mult pe imagini și a încercat să ne includă și pe noi în discuție, determinându-ne să ne formăm repede idei cu privire la ceea ce vedem pentru a putea răspunde. Am apreciat explicațiile simple, termenii de semiologie și faptul că a descris imaginile foarte viu astfel încât să ne putem forma o idee despre cum ar fi dacă am atinge noi leziunea respectivă; prin intervenția domnului profesor s-au abordat și etiologia și contextul în care aceste boli apar, care trebuie să fie atitudinea medicului și ce suspiciuni să aibă și mai ales ideile principale: importanța examenului clinic și a unei analize obiective, care să inhibe primul impuls.
Prezentarea s-a încheiat cu niște sfaturi de care era nevoie în această perioadă și nu numai.

3. Sharing
O prezentare scurtă și simpatică, însă cu sfaturi foarte importante. Mi-a plăcut stilul de a prezenta și faptul că a insistat pe take home message, ceva foarte simplu și ușor de amintit.

4. Medscape
Direct pe to-do list! (era deja, dar am tot amânat) Mai practic și mai evident de atât nu se poate.

5. Cazul clinic
Excelent, ca de obicei (curs). Repetarea unor noțiuni. Informații noi. Atenționări. De căutat și consultat. Sfaturi. Toate converg spre importanța unei patologii atât de grave.

6. Știați că...?
Un subiect complet neașteptat. Cred că ar trebui cu toții să fim recunoscători că trăim unde trăim, că avem liniște în țară, că avem libertate și că putem să învățăm exact ceea ce ne place și că avem oameni care ne sprijină mereu, indiferent de modul în care se reflectă în viețile noastre. La facultate, și mai ales la medicină, există niște legi nescrise ale culturii plânsului pe care studentul le pune în practică zilnic: e greu, e prea mult, e inutil, n-am apucat să citesc, am făcut praf, n-am scris tot etc. Asemenea mesaje reușesc să ne mai trezească din letargie și să ne arate că ceea ce contează e de multe ori deja în mâinile noastre și că suntem atât de orbi încât nici măcar atâta lucru nu vedem.

O seară frumoasă în continuare!

Cu stimă,
Alexandra Pleșea - grupa 63, seria VII

photo

Feedback Cerc 05.05

Bună seara! Nu știu dacă ar fi trebuit să aștept să ne trimiteți prezentările, dar prefer să construiesc acest feedback pe baza notițelor mele, înainte ca amintirea celor discutate la cerc să se perimeze.

1. Filmulețul referitor la cardul de credit
• mesaj transmis: sincer, nu aveam nici cea mai vagă idee că acest lucru se întâmplă, și nu pentru că nu aș fi conștientă ca în prezent există tehnologia pentru a face aproape orice – totul depinde de mintea în slujba căreia este pusă – ci pentru că mi-e greu să anticipez cât de departe poate merge imaginația umană înspre latura sa întunecată

• mod de prezentare: cred că filmulețul a fost cel mai elocvent mod de a evidenția acest gen de mesaj

• durată: o încadrare optimă în vederea transmiterii ideilor

2. Tehnica Clarity – Miruna Rașcu
• mesaj transmis: Miruna este consecventă în tematica prezentărilor pe care le realizează, ceea ce în acest context este un lucru pozitiv, pentru că – așa cum se vede din pasiunea ei pentru cercetare – ne împărtășește informații noi despre diverse tehnici, despre care poate nu am afla sau nu am căuta singuri, în vastitatea de informații științifice care ne-ar putea suscita interesul fiecăruia în parte; mi-a plăcut și mențiunea despre felul în care putem folosi în mod eficient Twitter

• mod de prezentare: am apreciat, ca și în alte rânduri, simplitatea elegantă a prezentării PowerPoint, precum și capacitatea de vorbi liber, stăpânind extrem de bine informația și, mai mult, înțelegând-o

• durată: are capacitatea de a încadra o prezentare în timpul dat, de a nu fi redundantă și de a prezenta informațiile în mod succint și concis

3. Cazul zilei – Andra Rădulescu
• mesaj transmis: pentru că eu am fost cea care a realizat feedback-ul la momentul respectiv, aș vrea acum să clarific o parte din ideile pe care le-am expus atunci și care cred că n-au fost înțelese așa cum mi-aș fi dorit; deși cred că așa m-am exprimat atunci, nu am vrut să insinuez faptul că prezentarea unor manevre care se învață în anii mai mari este un aspect negativ, ci, în nume personal, faptul că a fi întrebați despre ele înaintea prezentării lor naște un sentiment de neputință, că „nu am ști destul” și că – așa cum ne spun unii profesori – vom fi o generație de medici fără competențe; perfecționismul meu este cel care m-a determinat să gândesc așa, dar n-am intenționat să creez o polemică pe acest subiect; totodată, recunosc și îmi asum faptul că nu mi-am amintit despre demonstația acestor manevre, prezentate la curs; nu știu de ce nu-mi amintesc de ele, dar adevărul este că la acel curs am stat mai în spate și, aparent, acest lucru și-a pus amprenta; îmi cer scuze pentru insinuările pe care, în mod neintenționat, le-am sugerat

• mod de prezentare: PowerPointul și construirea gradată a cazului a fost bine realizate, lăsând pe seama noastră cumularea diverselor semne, simpotome și rezultate de laborator

• durată: de asemenea, o încadrare bună în timp, lasând loc discuțiilor și explicațiilor suplimentare

4. Fusobacterium necrophorum – Miruna Ghigeanu
• mesaj transmis: am considerat aceasta prezentare utilă și interesantă, în contextul materiei pe care o studiem anul acesta și a cărei curriculă nu permite o abordare extinsă a tuturor speciilor patogene; este important să „ne treacă pe la ureche” astfel de informații – fie că le ținem minte în mod conștient sau nu – pentru că nu putem anticipa situațiile în care vom accesa vreodată memoria lor; am apreciat, totodată, faptul că a putut răspunde fără ezitare tuturor întrebărilor din sală, inclusiv celor ale colegei noastre rezidente

• mod de prezentare: Miruna a avut o prezentare foarte energică, interesul și pasiunea ei pentru acest subiect fiind „contagioase”, cel puțin pentru mine; apreciez întotdeauna o astfel de postură la cel care prezintă și cred că este la fel de importantă ca mesajul transmis, care altfel s-ar putea să nici nu ajungă la auditoriu; după cum ați spus, întoarcerea dinspre public spre ecran este o un aspect mai puțin pozitiv, pentru rezolvarea căruia ne-ați dat dumnevoastră răspunsul

• durată: a fost rezonabilă, mai ales din pricina debitului verbal – pe care l-am perceput ca fiind mai alert decât la alte prezentări, fără să fie însă un aspect negativ, din punctul meu de vedere

5. Despre informare
• mesaj transmis: dacă despre Medscape deja știam, site-ul m-a surprins, iar ceea ce m-a surprins și mai tare atunci a fost apariția ciumei în Madagascar; surpriza a continuat după intrarea pe site, când am văzut că în SUA ciuma la animale este relativ des-întâlnită; a urmat o și mai mare mirare, când am citit despre o potențială epidemie din Liberia, cu caracter letal și cu agent etiologic neidentificat; este genul de site pe care informarea se poate face dintr-o privire și este genul de prezentare – doar aparent mai puțin importantă decât altele – pentru care merită să venim la Cerc

• mod de prezentare: deși nu s-a realizat prezentarea întru totul, dacă vom primi linkurile respective sunt curioasă să citesc despre ce era vorba și să văd și clipurile asociate

• durată: scurtă, dar cuprinzătoare

6. Drumul spre școală, spălatul pe mâini
• mesaj transmis: deși aceste prezentări n-au fost consecutive, le tratez împreună din pricina mesajului pe care îl transmit – realitatea în care trăim; lumea este atât de mare și noi suntem atât de mici încât uneori uităm ce se află dincolo de granițele conștiinței noastre; nu sunt întru totul de acord cu afirmția dumnevoastră referitoare la gravitatea problemelor noastre de studenți, comparativ cu greutățile pe care le înfruntă alții; o percepție subiectivă nu poate fi cuantificată, iar trăirile personale pot fi la fel de intense în două situații extrem de diferite; pentru fiecare dintre noi, propriul univers este acela prin care ne raportăm la realitate, iar tot ceea ce putem face este să conștientizăm, să apreciem și, dacă putem, să schimbăm lumea în care trăim – nu doar pentru beneficiul nostru, ci și pentru al celor din jur

• mod de prezentare: imagini foarte sugestive; de asemenea, nu mi-am imaginat niciodată cât de periculoși sunt hipopotamii

• durată: mi-ar fi plăcut să zăbovim puțin mai mult asupra imaginilor, pentru a avea timp să citesc și mesajele atașate; dar bănuiesc că acest aspect i-ar fi dezavantajat pe colegii care nu au învățat franceză în școală

7. Cazul zilei nr. 2
• mesaj transmis: mi s-a părut o prezentare atât de interesantă încât mi-a părut rău că n-am avut eu ideea să o fac înainte; foarte utilă această prezentare comparativă a unor semne care, în descrierea pacienților, pot părea similare

• mod de prezentare: mi-ar fi plăcut să vină Mihaela, în calitate de autoare, dar chiar și așa, modalitatea a fost interactivă, iar PowerPointul, bine realizat

• durata: o încadrare bună, ușor grăbită din pricina trecerii timpului

Vă urez o seară frumoasă!
Artamonov Andrada
An II, Seria 4, Grupa 34
U.M.F. „Carol Davila”

photo

Feedback cerc - 05.05.2017

1. Tehnica Clarity, de Miruna Rascu
a) modul de prezentare: mi-au plăcut aspectul și conținutul powerpoint-ului, pozele explicite. Miruna știa foarte bine despre ceea ce vorbește. Părea în schimb puțin emoționată, sau poate distrasă de propriile gânduri legate de ceea ce urma să spună (sau obosise puțin); în orice caz, ar putea încerca să se uite puțin mai mult la public.
b) timpul alocat: a fost suficient cât să transmită informațiile interesante.
c) mesajul transmis: a fost o temă interesantă, despre corpuri/organe transparente. Printre altele, am reținut că rolul acestei tehnici este de a observa mai bine anumite proteine din compoziția organelor, proteine ce au un rol funcțional, mai ușor de identificat.
2. Pozele zilei, de Mihaela, anul VI
a) modul de prezentare: seamănă extrem de mult cu modul de prezentare al domnului profesor, ceea ce mi s-a părut un lucru bun, deoarece eram toți familiarizați cu acest exercițiu.
b) timpul alocat: a fost corespunzător.
c) mesajul transmit: ceea ce mi s-a părut cel mai interesant (și înfricoșător) este faptul că atât de multe și diverse organisme (bacterii, fungi, viruși) pot da semne similare, cel puțin la prima vedere.
3. Despre “share-uitul” sticlei de apă, de Alexandra Matea
a) modul de prezentare: a fost drăguț, interesant și puțin haios. Informațiile au fost foarte clare. Pe lângă subiectul abordat, am fost fericită că am auzit ideea folosirii tifonului în cazul acordării primului ajutor unui străin. M-am gândit mult timp la o soluție pentru această problemă.
b) timpul alocat: prezentarea a fost scurtă, dar timpul a fost suficient pentru prezentarea ideilor.
c) mesajul transmis: a fost prezentată o situație cotidiană. Ideea de bază a fost acea deviză de la final. Eu cred că este în regulă să împart sticla de apă cu persoane cunoscute, familie sau prieteni, pe care care îi știu și sunt niște persoane “OK”, iar dacă sunt bolnavi mă anunță.
4. Despre Medscape, de domnul profesor Mircea Ioan Popa
a) modul de prezentare: a fost practic, ni s-a arătat exact cum funcționează acest site.
b) timpul alocat: a fost scurt, dar suficient cât să mă facă să devin curioasă. Știam de site, dar am folosit până acum doar PubMed.
c) mesajul transmis: am reținut că este un site în care se dau teste, se prezintă subiectul și se pot primi și puncte.
5. Caz clinic, de domnul profesor Mircea Ioan Popa
a) modul de prezentare: a fost exact ca la orele de curs. Mi se pare un exercițiu util, care ne deschide mintea. Chiar dacă nu îmi place să vorbesc în public, mereu încerc să îmi formez o părere și sper să îmi dezvolt o gândire mai bună pentru diagnosticare.
b) timpul alocat: a fost corespunzător.
c) mesajul transmis: mi-am reamintit detaliile legate de meningită și am reținut și faptul că atunci când nu dispunem de antibiogramă, iar timpul ne presează, putem utiliza cărți speciale, în care scrie despre antibioticele utile pentru fiecare bacterie în parte.
6. Cei doi "Știați că...?", de domnul profesor Mircea Ioan Popa
a) modul de prezentare: prezentările mi s-au părut interesante; mi-au plăcut imaginile din cel legat de mersul la școală. De asemenea, nu știam de site-ul "Promedmail".
b) timpul alocat: a fost suficient.
c) mesajul transmis: cred că ar merita reținut faptul că sunt norocoasă că trăiesc în România, unde pot ajunge imediat la facultate, iar șansele de a mă îmbolnăvi de boli grave (transmisibile) sunt mult mai mici decât în multe alte zone.
O seară frumoasă!
Rieber Mara, seria III, grupa 27

photo

câteva lucrușoare:

Hristos A Înviat!

E bine ca noi să nu mai spunem „viruși” - e un exemplu concret, dar mesajul general este că trebuie să avem grijă când utilizăm termenii medicali.

Te rog să nu mai crezi ceea ce ai spus cu privire la utilizarea în comun (nu contează împreună cu cine) a unui obiect care este ... personal. Nici cu prietenii ... nici cu familia ... cu nimeni (poate doar atunci când veți fi căsătoriți) - excepțiile sunt atât de rare încât se poate spune despre acestea „confirmă regula”.

Da, este un mesaj pe care tu, Mara, l-ai „prins”. Este bine să îți rămână în memorie și să aplici ceea ce ai spus, să descoperi cât de des motivele pentru care merită să te dezvolți, să fii un medic bun sau foarte bun și un om pe măsură.
Să ai bucurii și să îți bucuri familia, prietenii, cunoscuții, colegii ... pacienții ...

Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feedback cerc - 05.05.2017

Adevărat a înviat!
Atunci probabil că am minimalizat riscurile utilizării în comun. O să încerc să le acord un pic mai multă atenție.
Mulțumesc! Eu încerc. Vă doresc și eu multă fericire și baftă în tot ceea ce vă propuneți!
O seară frumoasă!
Rieber Mara, seria III

photo

feedback cerc 07.04.2017

Bună seara!
1.Introducere
Sfaturile oferite la inceput mi s-au parut de bun simţ, mai ales acela de a ne integra intr-o retea de colegi, (medici) pentru a avea la cine apela atunci cand avem pacienti cu probleme din alta specialitate. “Povestirile” din istoria contemporana mi s-au parut intodeauna fascinante, mai ales cand imi reamintesc ca soarta mi-a oferit o viata buna si ca probabil ar trebui sa ofer ceva la schimb.
2.Orientare postuniversitara-Madalina
Faptul ca am avut ocazia sa ascult un student mai mare vorbind despre orientarea postuniversitara, mi-a oferit un exemplu dintr-o perspectiva mult mai apropiata de a mea decat cele prezentate la alte conferinte. Madalina a prezentat o bna metoda de a lua o decizie importanta.
3. ştiaţi ca…- Madalina
Si aceasta prezentare a Madalinei a fost foarte buna, motiv pentru care este scuzabil ca s-a intins un pic cam mult. Ca deobicei Madalina nu a dezamagit. Duratele prezentarilor ei au fost potrivite, desi la cea de-a doua a divagat pe alocuri.
4. Rezistenta la clostridium difficile-Nicoleta
S-a vazut ca Nicoleta a facut o prezentare o prezentare profesionala, special pregatita pentru a fi prezentata intr-un timp dat. Mi-a placut, a prezentat o tema potrivita pentru cercul de microbiologie. S-a descurcat cand a trebuit sa isi modifice stilul prezentarii si sa ne dea mai multe lamuriri.
6.Chemogenetica-Miruna
Prezentarea Mirunei a abordat ca de obicei o tema foarte interesanta si cu numeroase aplicatii in cercetare. Stilul prezentarii a fost reusit si tema bine documentata. Ca observatie, cred ca ar trebui sa se uite mai mult timp inspre public.
8. Trombocitopoieza-Anca-Maria
Maria a prezentat cu viata o descoperire foarte interesanta, prezenta megacariocitelor la nivelul plamanilor. Intotdeauna este placut sa auzi despre lucruri surprinzatoare.

Imi cer scuze pentru intarziere, am mai trimis un feedback si inainte de vacanta, dar nu am verificat daca a aparut postarea. Abia acum cineva mi-a atras atentia ca nu exista.

Ciubotaru Alexandra, seria 3, gr22

photo

feedback cerc 7 apr 2017

Feedback cerc 7 aprilie 2017
       In primul rand, as dori sa mentionez ca reinceperea cercului a fost o improspatare bine-venita a programului meu devenit usor monoton, si ca la sfarsitul celor 2 ore de discutii, am plecat cu o motivatie mult mai puternica decat cea de dinainte. Am tinut sa spun acest lucru, pentru ca o activitate pentru care merita sa investesti timp, din punctul meu de vedere, aduce in mod constant valoare adaugata participantului; cercul se bucura de o asemenea calitate.
     Acum, uitandu-ma per ansamblu la programul intalnirii, am observat ca momentele, in cea mai mare parte, au apartinut acelor membrii ai cercului care s-au implicat suplimentar prin realizarea prezentarilor. Acest lucru mi se pare benefic in special pentru vorbitori, pentru ca este un exercitiu care antreneaza skill-uri carora in principal nu li se ofera atentie in programul standard al facultatii. Pe de alta parte, insa, cred ca ascultatorii nu ajung sa beneficieze in aceeasi masura de acest stil (dintr-un punct de vedere mi se pare si normal totusi, pentru ca efortul suplimentar depus ca prezentator merita rasplatit in plus fata de pasivitatea ascultatorului; sunt constient si de faptul ca toti avem oportunitatea de a lua initiativa si de a prezenta). Sustin ideea prin a semnala faptul ca vorbitorii inca nu detin experienta necesara pentru a livra mesajul in cel mai eficient mod (lucru de inteles, de altfel), prin comparatie cu abilitatea dvs. de a prezenta care este net superioara. Nu afirm ca acest mod de a tine cercul este gresita, insa cred ca raportul dintre prezentarile tinute de dvs./ prezentarile tinute de noi ar trebui sa fie ceva mai mare. De asemenea, consider si ca ceilalti vorbitori ar trebui, inainte de toate, sa stapaneasca foarte bine subiectul pe care si-l pregatesc (intr-un fel care le-ar permite sa compenseze lipsa de experienta), intrucat au existat momente de ratacire in cadrul unora dintre discutii care au dus la confuzie si oarecum la pierderea interesului pentru subiect.
     Un alt aspect care cred ca merita adus in discutie este timpul alocat pentru discutii si clarificari. Luand ca exemplu discutia despre magnetism celular, pot spune ca au existat neclaritati care nu au putut fi dezbatute, din pacate. Insa, pe de alta parte, in cadrul prezentarii despre cazul infectiei cu Clostridium, la indrumarea dvs., s-au pus intrebari bune care au rezolvat multe dintre nelamuriri. Ce vreau sa spun cu aceasta, este faptul ca o discutie dinamica despre subiect, in care se pot face clarificari in timp util, duce la o imbunatatire a transmiterii mesajului, si deci un castig pentru toti participantii. Personal, as prefera sa existe mai putine subiecte de acoperit si, in consecinta, mai mult timp de discutat/dezbatut.
     In plus, as dori sa propun o idee de abordare usor diferita a cercului. Ma gandeam, insumand factorii pe care ii consider importanti pentru succesul intalnirii (claritatea prezentarilor, atentia ascultatorilor, cunostintele ascultatorilor) sa alegem un "subiect al zilei" care sa fie cunoscut de catre participanti si care sa vizeze urmatoarea editie a cercului. In acest fel, participantii, cunoscand orientativ tema intalnirii, ar putea sa se informeze despre aceasta si sa vina mai pregatiti pentru a pune intrebari si de a sustine un eventual debate. Am observat ca, de cele mai multe ori, se intampla ca ascultatorii sa nu aiba intrebari concrete care sa intretina discutia, astfel incat se ajunge la abandonarea subiectului si trecerea la urmatorul, mult prea usor. Nu ne putem baza doar pe observatie si curiozitate pentru a pune intrebari, deci consider ca o pregatire in prealabil a participantilor ar spori satisfactia adusa de cerc. In acelasi spirit, am putea introduce un exercitiu sub forma unui debate in care 2 tabere se lupta pro si contra fata de un subiect, pentru a anima putin atmosfera si de a exersa si acest skill al construirii de argumente pentru a sustine sau infirma un concept. Exista niste probleme de aplicabilitate a acestor idei, insa, daca sunt acceptate, cred ca se pot gasi usor solutii.
     Acum, analizand etapele intalnirii: (unele obiectii mentionate mai sus se pot aplica cercului per ansamblu)
     1. Introducerea a avut un mesaj clar si in opinia mea cu rol de reimprospatare a unor sfaturi primite de la dvs. si cu alte ocazii. Consider ca timpul alocat a fost suficient, cu mentiunea ca personal imi place sa mi se reaminteasca lucruri importante pe care,de cele mai multe ori, le pierd in etajele mai profunde ale mintii; asadar, nimic de obiectat la acest capitol.
     2. Prezentarea despre orientarea post-universitara a fost utila prin prisma intrebarilor pe care ar fi util sa le avem in minte atunci cand ne gandim sa alegem ce e potrivit pentru noi. Nu am fost de acord cu unele chestiuni propuse de prezentator, pe care le consider abordate cumva superficial (precum discutia despre cariera vs. familie care este un subiect mai complicat decat s-a sugerat), insa critica mea nu are relevanta fata de credintele Madalinei. Ca timp a fost in regula, nimic altceva de obiectat.
     3. Discutia despre relatia dintre flora bacteriana din colon si depresie a fost interesanta pentru ca a abordat legatura nefireasca dintre doua specialitati aparent irelevante una fata de cealalta. Consider ca livrarea a fost eficienta iar timpul alocat suficient; acest stil de prezentare mi se pare cel mai eficient, pentru ca are rolul de a aduce la cunostinta niste informatii concise, neintrand foarte mult in detalii prea complexe pentru o durata relativ scurta.
     4. Prezentarea despre cazul infectiei cu Clostridium a fost destul de interesanta per total, chiar daca am mai auzit-o si cu ocazia zilelor medicale. In afara de faptul ca Nicoleta a avut un ritm foarte alert in inceputul prezentarii, lucru pe care l-ati corectat dvs. destul de prompt, nu cred ca as avea altceva de obiectat (cazul a fost explicat in amanunt si destul de profesionist; poate singurul punct negativ ar fi lipsa de pregatire a majoritatii ascultatorilor (din pct meu de vedere) pentru a absorbi eficient mesajul). Audienta a reusit, la un moment dat, sa isi concentreze atentia asupra subiectului si sa aprinda o discutie satisfacatoare. Cred ca acest tip de prezentare merita sa apara si in viitoarele intalniri.
     5. Discutia despre celule cu proprietati magnetice a fost destul de ambitioasa dpdv al subiectului. Cu toate ca subiectul a starnit interesul, momentul per total a creat, din punctul meu de vedere, o detasare intre vorbitor si ascultatori. Cred ca Alexandra a avut emotii (a si fost intrerupta la un moment dat cu o critica nu foarte necesara) pentru ca au existat momente in care nu am reusit sa ii urmez firul narativ. Livrarea mesajului a fost nesigura pe alocuri si putin dezorganizata, in special la explicarea mecanismelor din spatele tehnicilor prezentate. Am reusit sa inteleg cate ceva, insa per ansamblu au ramas intrebari nerezolvate. Am regretat si faptul ca nu a mai fost timp de discutii dupa prezentare pentru a lamuri piesele lipsa din puzzle.
     6. Cred ca subiectul abordat in acest moment al intalnirii s-a potrivit cu un altul din alta editie a cercului, si anume optogenetica, prezentat tot de Miruna. Mi-a placut ideea prezentata, mesajul a fost destul de clar, insa din pacate timpul nu a fost suficient pentru a se tine o discutie la finalul prezentarii. Ca sfat pentru vorbitor, i-as sugera sa fie putin mai animata in general, pentru ca nu parea sa se simta bine vorbindu-ne despre acest subiect (nu fac nicio presupunere, discut doar despre aparenta).
     7. Cred ca filmuletul a fost bine-venit, la fel ca toate celelalte pe care le aratati, pentru ca impreuna aduc informatii utile si construiesc o imagine ce merita cunoscuta a istoriei stiintei romanesti.
     8. Discutia despre trombocitopoieza, desi scurta, a fost in opinia mea cea mai placuta din aceasta intalnire a cercului. Mesajul a fost complet, clar, si livrat intr-un ritm armonios. A fost o prezentare in stilul "Stiati ca.." si a reusit ca intr-un interval scurt de timp sa transmita o informatie surprinzatoare.

Nastase Andrei-Gabriel gr 36 seria 4

photo

o idee bună:

Hristos a Înviat!

Cred că ideea dezbaterii este o idee bună. Merită să încercăm.
Toate cele bune,
Mircea Popa

photo

Feed-back cerc microbiologie 07.04.2017

1. Introducere
Introducerea a fost atipica, deoarece s-a pus accent pe activitatea înaintașilor noștri. O poveste extrem de emoționantă, cutremurătoare despre ceea ce au pătimit anumiți membri ai Academiei Române pentru că au avut curajul de a ține fruntea sus și a nu renunța la valorile și credințele lor indiferent de vremuri. Această discuție a venit și cu un mesaj mai larg, acela de a renunța la teamă, indiferent de forma ei. Într-o lume în care ”merge și așa” am învațat, cu această ocazie, că pentru ca un sistem să funcționeze corect este nevoie ca fiecare rotiță din circuit să funcționeze dupa anumite reguli, iar cei care se vor abate au de suferit consecințele, astfel aceștia din urmă nu trebuie ”acoperiți”, situația nu ar trebui mușamalizată. Colegialitatea a fost un alt punct atins, care are, de asemenea, o importanță crescută.

2. Mădălina H (anul 4) – despre orientare post-universitară
Tema abordată a venit în întâmpinarea dificultăților ce vor urma în alegerea specializării. Mădălina a prezentat dintr-o perspectivă personală, acest subiect care pentru fiecare dintre noi poate fi descris în alți termeni. Nu am fost de acord cu unele dintre observațiile ei, nu consider că o decizie trebuie luată în absența sentimentelor. Mai mult decât atât, ea nu a trecut prin experiența alegerii, deci am urmărit o discuție teoretică cu o nuanță personală și atât. A fi pus în fața faptului implinit vine cu un întreg arsenal de emoții, dat fiind faptul că omul este o ființă afectivă, decizia luată va fi consecința unei reuniuni de raționamente, experiențe și sentimente toate puse la un loc. În concluzie, mesajul transmis nu a fost pe placul meu întrucât a fost în contradictoriu cu așteptările pe care eu le am. Aș fi imbunătățit această discuție oferindu-i o perspectivă obiectivă. De asemenea, ar fi fost diferit dacă ar fi vorbit cineva care a trecut prin experiența alegerii. Despre modul de prezentare, pot spune că a fost potrivită alegerea unui set de întrebări, set la care fiecare trebuie sa adauge propriile lui observații și completări. Durata prezentării a fost optimă.

3. Mădălina H – Știați că?
Cea de-a doua prezentare a Mădălinei s-a apropiat mai mult de sfera microbiologiei. O prezentare care mi-a plăcut foarte mult, întcât a abordat tema depresiei, o afecțiune cu care se confruntă din ce în ce mai mulți oameni. Modul de prezentare a fost unul interesant, astfel că a reușit să îmi captiveze atenția pe toată perioada expunerii. De altfel, Mădălina are experiența vorbitului în public și fiecare subiect abordat este prezentat într-o manieră degajată, și de aceea o felicit. În ceea ce privește mesajul transmis, s-a axat pe combaterea depresiei atât prin alimentația vegetariană, cât și printr-o serie de bacterii benefice care ajută la ameliorarea acestei condiții. Chiar dacă tratamentul cu colonizarea bacteriană a colonului este încă experimental, sunt șanse mari să îl putem pune în aplicare. Durata prezentării a fost optimă.

4. Nicoleta I (anul 5) – prezentare de caz (Clostridium difficile)
O altă prezentare din sfera microbiologiei. În ceea ce priveste modul de prezentare, Nicoleta, chiar dacă stăpânea foarte bine subiectul, nu a reușit să mă captiveze pe cât mi-aș fi dorit. La început vorbea foarte repede și mai mult decât atât, prezenta o serie de termeni și analize de laborator a căror semnificație nu am reușit să o înteleg. Chiar și atunci când vorbea mai rar, tot nu o puteam urmări, întrucât subiectul îmi este în continuare foarte puțin familiar, astfel nici mesajul nu a fost transmis corespunzător. O sugestie de îmbunătățire ar fi să cunoaștem titlurile prezentărilor ce urmează pentru a ne putea documenta cu privire la anumite subiecte. Nu contest faptul că prezentarea a fost bună, doar că nivelul de cunoșinte a fost foarte ridicat, astfel încât personal nu am reușit sa asimilez foarte multe în urma acestei expuneri. Durata prezentării a fost prea scurtă raportându-mă la cantitatea de informație.

5. Alexandra (anul 2) – celule cu proprietăți magnetice
Alexandra a abordat o temă foarte complexa și inovativă. Cu siguranță a muncit mult pentru această prezentare, dovada a stat PowerPointul foarte bine pus la punct și numarul mare de surse pe care le-a consultat. Cu toate acestea, am avut senzația că tot ce a citit despre acest subiect se afla fie pe slideuri, fie în discursul ei, astfel în momentul întrebărilor, răspunsurile au fost destul de vagi. O sugestie ar fi aceea de a exprima un subiect în termeni cât mai simpli și cu cât mai multe analogii. Și mecanismele sunt interesante, însa ar fi dat mai bine dacă explicarea lor ar fi venit ca răspuns la o întrebare. Durata prezentării a fost prelungită, tocmai din nevoia de a explica numeroase fenomene și mecanisme. Concluzionând, a fost o prezentare bună, un început promițător care lasă loc de perfecționare.

6. Miruna (anul 2) – despre chemogenetică
Un alt subiect inovativ prezentat de Miruna, o nouă ramură a științei care așteaptă a fi exploatată. O prezentare foarte bine structurată, numeroase scheme și imagini. Surpriza a venit când a făcut comparație între chemogenetică și optogenetică. Miruna a reușit și de această dată sa aibă un discus degajat, chiar cu riscul de a avea un ton monoton uneori. A folosit numeroase analogii, pentru întelegerea mai bună a fenomenelor destul de dificile. Cu siguranță a muncit mult și e de apreciat că a reușit să stăpânească foarte bine subiectul, astfel încât și răspunsurile la întrebări au fost pe măsură. Durata prezentării a fost optimă.

7. Vaccinul împotriva holerei – film, prof. Ion Cantacuzino
Filmele scurte biografice, de tip documentar sunt foarte utile în însușirea unor noțiuni ce țin de istoria medicinei, cât și de tezaurul nostru ca neam. Din acest film am obținut informații valoroase despre cine a fost profesorul Ion Cantacuzino, despre vaccinul pe care acesta l-a creeat și care îi poartă numele, fiind și astăzi folosit în tratarea cazurilor izolate de holeră. De asemenea, vaccinul anti-holeră a ajutat la vindecarea soldaților români din Primul Razboi Mondial, fără de care cu siguranță deznodământul ar fi fost diferit. Este o mândrie că un român a reușit să facă atâta bine pentru întreaga omenire și astfel de exemple pozitive trebuie urmate. Durată optimă.

8. Surpriza privind trombocitopoieza – Anca-Maria
Prezentarea Ancăi mi-a plăcut foarte mult, întrucât a venit cu o descoperire în ceea ce privește trombocitopoieza. Anca a reușit să capteze atenția audienței, pezentarea ei fiind foarte bine structurată. Ea a folosit câteva cuvinte cheie, cu care a reușit sa explice subiectul într-o notă facilă. Mesajul transmis a fost foarte clar, și anume existența procesului trombocitopoietic la nivelul plamânilor. Ea a venit si cu câteva imagini de microscopie de fluorescență, astfel încât elementul surpriză s-a pastrat până la final. Modul de prezentare degajat, plăcut de urmărit. Durata prezentării optimă.

Patricia Petculescu, Anul 2, Seria 1, Grupa 5

photo

FEED-BACK 07.04.2017

1.Introducere
Introducerea acestei întâlniri a fost una încărcată de semnificație. Pe lângă obisnuita enumerare a temelor ce urmau a fi abordate, am fost invitati si la o calatorie in timp, o calatorie realista, o calatorie care ne-a facut sa privim dincolo de datele istorice si sa realizam ca astazi traim liber pe temelia suferintei inaintasilor nostri.
Am privit o imagine cu numele, gravate in piatra, ale celor ce au fost victimele marii drame a Academiei Romane. Cata jertfa si ce istorie zbuciumata dincolo de acea piatra… Momentele in care ne-ati povestit conditiile de care au avut parte si chinurile prin care au trecut in inchisoare membrii exclusi din Academia Romana in 1948 au cufundat sala intr-o liniste solemna, care cred ca i-a facut pe fiecare dintre noi sa se simta recunoscatori spiritual acestor adevarati eroi si datori, in primul rand moral, sa faca ceva pentru societatea de astazi. Va multumesc pentru sfaturi, pentru informatiile despre MedScape si pentru indemnul de a persevera chiar daca uneori pot interveni factori ce ne descurajeaza. Introducerea, mai lunga ca de obicei, si-a meritat cu siguranta timpul acordat.

2.Mădălina H (anul 4) – despre orientare post-universitară
Din punctul meu de vedere, aceasta prezentare a fost mai mult decat benefica. Nu stiu deocamdata drumul carei specialitati il voi alege, iar sfaturile Madalinei vor avea cu siguranta o influenta semnificativa asupra deciziei mele, atat prin indemnul de a pune in balanta avantajele si dezavantajele, cat si prin incurajarea de a merge chiar noi in practica si a ,,trai pe viu’’.
Cred ca punctul forte al prezentarii a fost citatul “Let money follow your dreams. Don’t let your dreams follow money.” (E’yen A. Gardner), in virutea unei meserii facute demn si cinstit. Suntem deja obisnuiti cu modul placut, linistit de prezentare al Madalinei care se incadreaza mereu intr-o durata potrivita.

3.Mădălina H (anul 4) – știați că ?
Nu m-am gandit niciodata ca dintre proprietatile florei intestinale unele ar putea fi raportate la depresie. Prezentarea Madalinei a fost, intr-adevar, plina de curiozitati si ne-a dus cu gandul la fapul ca putem alege ca aliati in lupta cu depresia si cu alte stari sufletesti ‘’patologice’’, ‘’prieteni’’ din lumea microbiologiei, ca Bifidobacterium infantis si Lactobacillus rhamnosus. Ca in prezentarea anterioara, Madalina a vorbit calm, rabdator, dispusa sa explice orice noi nu intelegeam pe parcurul prezentarii. Durata a fost suficienta.

4.Nicoleta I (anul 5) – prezentare de caz (Clostridium difficile)
Subiectul abordat mi s-a parut destul de dificil, dar s-a vazut ca Nicoleta are experienta in a prezenta clar, cursiv (poate prea cursiv pentru capacitatea noastra de a urmari si a intelege simultan) si, tocmai de aceea, a fost de apreciat ca ne-a lamurit de fiecare data cand o notiune depasea nivelul nostru de cunostinte.
Stim inca de la cursul de microbiologie ca retinem mai usor anumite informatii despre un microorganism daca integram semnele si simptomele (din afectiunile pe care le determina) intr-un caz clinic. Cazul din aceasta prezentare a fost si el interesant, subliniindu-se faptul ca s-a terminat cu bine tocmai pentru ca s-a gandit corect din punct de vedere microbiologic in cursul diagnosticului. Durata a fost foarte potrivita, datorita modului cursiv si la obiect al Nicolotei de a prezenta.

5.Alexandra (anul 2) – celule cu proprietăți magnetice
Ideea de teleghidare a celulelor prin prisma chemotaxiei si a campurilor magnetice este una inedita. Alexandra a incercat sa se faca inteleasa, desi subiectul ales a fost destul de complicat, insa de viitor, mai ales ca nanoparticulele care ‘’invelesc’’ celulele confera acestora proprietati magnetice (promitator pentru ingineria tisulara). Notiunile , interesante prin noutatea lor, au fost relatate intr-un timp potrivit.

6. Miruna (anul 2) – despre chemogenetică
Subiectul ales a amintit foarte mult atat de biologia celulara, cat si de genetica. Procesele din cadrul semnalizarii celulare mi-au parut inca de anul trecut fabuloase, iar din aceasta prezentare am aflat ca exista moduri de a le investiga si controla inclusiv prin chemogenetica. Modul de prezentare a fost concis prin explicarea clara a fenomenelor teleghidarii celulelor, intr-o durata optima.

7.Vaccinul împotriva holerei – film, prof. Ion Cantacuzino
Nu a fost prima data cand am vizionat un filmulet ce are in centru aceasta mare personalitate in domeniul microbiologiei, la fel cum nu a fost prima data cand am simtit o admiratie aparte pentru munca profesorului Ioan Cantacuzino. Filmuletele capteaza de fiacre data toata atentia publicului (raportandu-ne la linistea deplina ce se instaleaza in sala in timpul vizionarii si la informatiile frumoase, memorabile pe care reusesc sa le transmita intr-un timp scurt) - cred ca de aceea sunt mereu binevenite in cadrul cercului.

8.Anca-Maria (anul 2) – surpriză privind trombocitopoeza
Ce-i drept, chiar a fost o surpriza! Originea medulara a megacariocitelor ne era deja cunoscuta, dar eliberarea plachetelor mai ales la nivelul plamanului a fost mai mult decat curioasa. Anca-Maria si-a sustinut afirmatiile prin prezentarea unor experimente ce s-au efectuat in venerea sustinerii acestui fenomen, reusind sa ne convinga ca descoperirile sunt veridice si ca ar putea merge, de ce nu?, in noi directii de cercetare. Este de apreciat ca modul de prezentare a fost succint, la obiect, avand in vedere ca eram aproape de sfarsitul intalnirii.

9.Încheiere
Va multumesc pentru sfaturile si urarile in pragul Sarbatorilor Pascale ce urmau a veni si pentru promisiunea ca ne vom revedea dupa vacanta. Sanatate, liniste si pace divina in casa si in suflet!

Cu stima,
Rotaru Nina-Iulia
Seria III, grupa 26

Recent comments

Poll

Cei care doresc sa ajunga la Valea Plopului, doresc / pot sa vina in:
26.10.2013
28%
2.11.2013
47%
fie 26.10. fie 2.11. nu conteaza ziua plecarii spre Valea Plopului
25%
Total votes: 107